Tema si viziunea despre lume in Povestea lui Harap Alb

Scrie un eseu de 2 - 3 pagini in care sa prezinti viziunea despre lume (lumea reala –
lumea imaginara) reflectata intr-un basm cult studiat. In elaborarea eseului, vei avea
in vedere urmatoarele repere:

- precizarea a doua caracteristici ale speciei literare basm, existente in opera literara
studiata;
- prezentarea, prin referire la basmul cult studiat, a patru elemente ale textului narativ,
semnificative pentru ilustrarea viziunii despre lume (de exemplu: actiune, conflict, relatii
temporale si spatiale, constructia subiectului, particularitati ale compozitiei, perspectiva
narativa, tehnici narative, constructia personajului, modalitati de caracterizare, limbaj etc.);
- sublinierea relatiilor dintre personajele reprezentative, prin care se evidentiaza viziunea
despre lume in basmul cult ales;
- exprimarea unui punct de vedere argumentat, despre modul in care se reflecta viziunea
despre lume in basmul cult pentru care ai optat.

Nota! Ordinea integrarii reperelor in cuprinsul lucrarii este la alegere.

Pentru continutul eseului vei primi 16 puncte (cate 4 puncte pentru fiecare cerinta/ reper);
pentru redactarea eseului vei primi 14 puncte (organizarea ideilor in scris – 3 puncte;
utilizarea limbii literare – 3 puncte; abilitati de analiza si de argumentare – 3 puncte;
ortografia – 2 puncte; punctuatia – 2 puncte; asezarea in pagina, lizibilitatea – 1 punct).
In vederea acordarii punctajului pentru redactare, eseul trebuie sa aiba minimum 2 pagini.

Bacalaureat 2009: Varianta 05: Viziunea despre lume (lumea reala – lumea
imaginara): Povestea lui Harap-Alb de Ion Creangă

Basmul este o naraţiune deliberat fantastică, definită ca specie a genului epic din
literatura populară sau cultă, care prezintă confruntarea dintre două categorii opuse – Binele
şi Răul -, simbolizate prin personaje pozitive şi negative. Din această confruntare, Binele
iese învingător, deoarece basmul propune modele de conduită, idealuri preţuite de omul din
popor. Din literatura populară, specia a trecut şi în literatura cultă, basmul cult exprimând
viziunea artistică a unui singur creator.
Ion Creangă, unul dintre scriitorii care s-au impus în literatura română prin
originalitatea stilului, a lăsat posterităţii o operă variată, aducând în literatura cultă farmecul
şi spontaneitatea literaturii populare. Povestea lui Harap-Alb, considerată „sinteză a
basmului românesc” ( Nicolae Ciobanu ), se dezvoltă pe un tipar narativ tradiţional,
particularizat prin intervenţiile autorului cult, care supune materialul epic unui proces
de transformare în funcţie de propriile structuri mentale şi de propriile concepţii.
Acţiunea basmului este structurată pe episoade, urmărind tiparele epicii
populare. Situaţia iniţială prezintă o stare de echilibru – craiul are trei feciori, Verde-
Împărat are trei fete, - care va fi perturbat prin sosirea scrisorii lui Verde-Împărat. Acesta
nu are moştenitori şi îi cere fratelui său să îi trimită pe unul dintre fii pentru a-i lăsa

1
împărăţia. Rugămintea nu e deloc uşor de îndeplinit, pentru că cele două împărăţii se află
departe una de cealaltă, separate de războaie.
Acţiunea de recuperare a echilibrului, care constituie un alt element din tiparul
narativ tradiţional, începe în momentul în care fiii mai mari ai craiului pornesc spre împărăţia
unchiului lor, convinşi că vor reuşi.Ambii eşuează lamentabil, la proba podului unde sunt
aşteptaţi de tatăl deghizat în piele de urs. Când mezinul cere permisiunea de a pleca în
aceeaşi călătorie riscantă, este refuzat cu asprime. Supărat, fiul mai mic al craiului se retrage
în grădina palatului şi întâlneşte o b ătrână pe care o miluieşte cu un bănuţ. Drept răsplată,
bătrâna îi dă sfatul să nu plece la drum fără calul, armele şi hainele tatălui său de când a fost
mire. Fabulosul îşi face apariţia într-un cadru care nu sugerează prin nici o
caracteristică evenimente neobişnuite. Bătrâna se dovedeşte a avea puteri supranaturale şi
dispare învăluită într-un nor misterios, spre surprinderea tânărului crăişor.
La pod, tatăl îl supune aceleiaşi probe, dar mezinul o depăşeşte cu ajutorul calului cu
puteri supranaturale. Motivul călătoriei iniţiatice, specific basmelor, se asociază cu
sfaturile tatălui, care îi cere fiului să se ferească de omul spân şi de omul roş, dăruindu-i
pielea de urs.
Probele la care va fi supus eroul ulterior sunt, de asemenea, tipice pentru structura
basmului tradiţional. La trecerea prin pădurea – labirint, fiul craiului se rătăceşte şi acceptă,
după trei întâlniri fatidice, tovărăşia omului spân. Spânul, spre deosebire de personajele
negative tipice din basmele populare, adoptă un comportament care nu se abate cu
nimic de la legile firescului. Nicăieri şi niciodată eroul lui Creangă nu dă dovadă că ar avea
puteri supranaturale sau capacităţi de vrăjitor, în stare să-şi impună voinţa asupra celorlalţi
fără nici un efort. Neavând calităţi supranaturale, Spânul îşi pune în aplicare planul de
uzurpare a identităţii lui Harap-Alb prin alte mijloace. Inteligenţă vicleană, înzestrată cu o
mare putere de persuasiune, Spânul recurge la argumente atât de normale, încât este aproape
imposibil să-i fie respins ajutorul. Prin vicleşug, la fântână, acesta îşi însuşeşte identitatea
crăişorului, momentul fiind echivalent cu un adevărat botez, întrucât fiul craiului primeşte un
nume – Harap-Alb – şi o nouă identitate – slugă a Spânului.
Multiplicarea numărului de probe la care este supus eroul din basmul lui
Creangă diferenţiază basmul cult de basmul popular. Procesul iniţiatic din Povestea lui
Harap-Alb este mult mai complicat şi include parcurgerea unor etape complexe, marcând
simbolic drumul spre maturitate al eroului. După ce ajung la Verde-Împărat, Harap-Alb este
trimis să aducă salatele nemaiîntâlnite din Grădina Ursului, probă pe care o depăşeşte cu
ajutorul calului şi al Sfintei Duminici. Pielea de urs dăruită de tatăl său la plecare îşi găseşte
justificarea, proba marcând depăşirea unei etape iniţiatice care sugerează maturizarea fizică,
prin învingerea unei forţe primare.
A doua probă la care este supus eroul este una a maturizării voinţei. Nestematele
cerbului din pădurea fermecată nu pot fi dobândite decât de acela care ascultă fără
şovăire sfaturile Sfintei Duminici. Harap-Alb trebuie să sape o groapă în care să se ascundă
după ce taie capul cerbului dintr-o singură lovitură. Ascunzătoarea nu trebuie părăsită până
după apusul soarelui, deşi capul cerbului îl strigă continuu. Depăşirea acestei probe sugerează
maturizarea psihică, depăşirea unei etape iniţiatice care se referă la devenirea spirituală (
pentru că Cerbul poate fi comparat cu Meduza din mitologia greacă, a cărei privire împietrea
pe oricine şi a cărei simbolistică se asociază, în sens larg, cu evoluţia spirituală ).

2
 A treia probă este şi cea mai dificilă, ca şi în basmele populare. Spânul cere să-i
fie adusă fata Împăratului Roş, pentru a o lua de soţie. Această probă presupune alt
drum iniţiatic, cu mai multe etape: întâlnirea cu furnicile cărora le cruţă viaţa, primind în
schimb o aripă; întâlnirea cu albinele, cărora le construieşte un adăpost aduce o a doua aripă
ca recompensă. Personajele auxiliare se înmulţesc prin întâlnirile cu Gerilă, Flămânzilă,
Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, Ochilă. La curtea Împăratului Roş, Harap-Alb şi însoţitorii săi
trebuie să facă faţă altor provocări pentru a dobândi mâna fetei: proba ospăţului este depăşită
cu ajutorul lui Flămânzilă şi al lui Setilă; înnoptatul în casa înroşită de foc nu are drept
consecinţă moartea tuturor datorită ajutorului dat de Gerilă; alegerea macului de nisip este
realizată cu ajutorul furnicilor; fata Împăratului Roş este păzită şi prinsă cu ajutorul lui Ochilă
şi al lui Păsări-Lăţi-Lungilă; alegerea fetei se realizează cu ajutorul albinelor. Ultima probă
este impusă de fată şi constă în aducerea apei vii, a apei moarte şi a celor trei smicele de măr
dulce de unde se bat munţii în capete. Sunt implicate, de această dată, personajele animale cu
puteri supranaturale: turturica fetei de împărat şi calul lui Harap-Alb.
Întoarcerea la curtea lui Verde-Împărat marchează şi ultima etapă a maturizării eroului,
de natură afectivă. Harap-Alb se îndrăgosteşte de fata Împăratului Roş şi nu ar vrea să i-o
dea Spânului, cum a procedat cu trofeele dobândite în cursul celorlalte probe. Restabilirea
echilibrului se realizează prin dezvăluirea adevăratei identităţi a eroului. Spânul îi taie capul
lui Harap-Alb, iar calul îl omoară pe uzurpator, ridicându-l până în înaltul cerului, de unde îi
dă drumul. Este, de altfel, una dintre puţinele situaţii în care calul îşi dezvăluie adevăratele
puteri. Fata Împăratului Roş recompune trupul eroului, îl descântă, readucându-l la viaţă,
element echivalent cu o renaştere, care presupune dobândirea noii identităţi, de stăpân.

Basmul cult aduce inovaţii structurii basmului popular prin multiplicarea

numărului probelor la care este supus eroul şi prin complicarea lor progresivă până la
deznodământul tipic. Personajul principal nu mai este învestit cu calităţi excepţionale,
ca în basmul popular, nu mai are puteri neobişnuite, capacitatea de a se metamorfoza
şi are un caracter complex, reunind calităţi şi defecte. De aici, autenticitatea umană pe
care o dobândeşte eroul şi care îi conferă un caracter aparte. Deşi aparţine tipologiei
voinicului din poveste, căruia îi este caracteristic atributul invincibilităţii necondiţionate,
asigurată de miraculoasa lui putere, Harap-Alb este departe de tiparele
convenţionale. Autorul îl construieşte accentuându-i latura umană – este şovăitor în
faţa deciziilor sau gata să se lase stăpânit de frică, naiv, copleşit de rolul pe care şi l-a
asumat. Se distinge printr-o calitate excepţională, care îl impune ca erou exemplar: bunătatea.
Compensându-i slăbiciunile firesc umane, bunătatea şi mila îi conferă lui Harap-Alb calitatea
de arhisemn ( simbol ) al binelui. Personajele auxiliare care i se alătură eroului, datorită
acestei calităţi – Sfânta Duminică, calul năzdrăvan, furnicile, albinele, giganţii fabuloşi –
extind această calitate dominantă a eroului în sfera întregului univers.
Personajele auxiliare, foarte numeroase, sunt mai complexe decât personajele
auxiliare din basmele populare. Uriaşii care îl însoţesc pe Harap-Alb sunt puternic
umanizaţi, atât sub aspect fizionomic, cât şi sub aspect psihologic. Portretele lor se alcătuiesc
prin trimitere la fiinţa umană – „schimonositură de om”, „pocitanie de om”, „dihanie de om”,
„namilă de om”, „arătare de om”. Deşi sunt puternic caricaturizaţi, uriaşii nu îşi
pierd trăsăturile umane – Gerilă se ceartă cu însoţitorii nemulţumiţi de căldura pe care a

3
făcut-o în casă şi „trânteşte o brumă pe pereţi” care îi contrariază pe ceilalţi. Gerilă,
Flămânzilă şi Setilă sunt expresia alegorică a unora dintre impulsurile aparţinând instinctului
de apărare şi de conservare ale fiinţei umane. Acţiunile lor se înscriu, de altfel, în sfera
realităţii mai mult decât în sfera supranaturalului. Ochilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă aparţin
preponderent tipologiei fabulos-mitice. Simţurile lor exagerate se circumscriu
sferei cunoaşterii. Singurele personaje auxiliare care amintesc de basmele populare sunt
calul, albinele, furnicile, personificate şi dobândind calităţi supranaturale. Având în
vedere caracteristicile personajelor, se poate spune că în basmul cult fantasticul este
puternic antropomorfizat ( umanizat ).

Construcţia subiectului este lineară, episoadele se structurează prin înlănţuire,

acţiunile decurg firesc una din cealaltă şi se motivează reciproc. Timpul şi spaţiul acţiunii
sunt imaginare, chiar dacă au elemente care amintesc de universul obişnuit. Întâmplările se
petrec odată, cândva, atunci, adverbele sugerând un timp nedefinit, rupt de cel
cotidian. Atemporalităţii acţiunii îi corespunde imprecizia spaţiului – undeva, într-o pădure,
în grădina ursului.
La nivel formal, scenariul epic este încadrat de formulele specifice, iniţiale – „Amu cică era
odată un crai…” - , mediane – „Dumnezeu să ne ţie, ca cuvântul din poveste, înainte
mult mai este” - , finale – „”Şi a ţinut veselia ani întregi, şi acum mai ţine încă; cine se duce
acolo be şi mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea şi mănâncă, iar cine nu, se uită şi
rabdă”. Incipitul basmului lui Ion Creangă elimină schematismul enunţiativ specific
prototipului folcloric umplând de conţinut atemporalitatea şi aspaţialitatea convenţiei
prototipale: „Amu cică era odată într-o ţară un craiu, care avea trei feciori…”

Basmul cult respectă convenţia de oralitate din basmul popular, dar naratorul
intervine în text prin comentarii şi prin reflecţii personale, participând la povestire.
Scopul relatării este mai puţin didactic şi mai mult de delectare: „Dar ce-mi pasă mie? Eu
sunt dator să vă spun povestea şi vă rog să m-ascultaţi”.

Ca şi alte basme, Povestea lui Harap – Alb valorifică tema confruntării dintre bine şi
rău. Particularitatea viziunii autorului cult constă, însă, în acest basm, în relativizarea
perspectivei asupra noţiunii de bine şi de rău, simbolizate prin două personaje care se
situează mai mult în sferă realistă decât în lumea fantastică. Ca şi în viaţa reală, pare a spune
naratorul, devenit complice al cititorului, limitele dintre cele două noţiuni antitetice se şterg
adesea, provocându-l pe omul obişnuit să descopere complexitatea unei existenţe în care el
însuşi e un erou.

Caracterizarea lui Harap Alb

Ca orice basm, “ Povestea lui Harap-Alb “ ilustreaza o alta lume decat cea reala, personajele
fiind imparati si crai, Sf. Duminica, animale si gaze fermecate, eroi cu trasaturi fabuloase,
alaturi de personaje realiste aduse de Ion Creanga din Humulestiul natal, ceea ce-i confera
acestei creatii originalitate inconfundabila.Personajele sunt reale si fabuloase, acestea din
urma avand puteri supranaturale si putandu-se metamorfoza in animale, plante, insecte, prin
leacuri miraculoase.

4
Harap-Alb, fecior de crai, este un Fat-Frumos din basmele populare, destoinic si curajos, dar
ramane in zona umanului, fiind prietenos, cuminte si ascultator, ca un flacau din Humulesti.
El este un personaj pozitiv si intruchipeaza inaltele principii morale cultivate de orice basm:
adevarul, dreptatea, cinstea, prietenia, curajul, trasaturi ce reies indirect din intamplari, fapte,
din propriile vorbe si ganduri, si direct din ceea ce alte personaje spun despre el.Calatoria pe
care o face pentru a ajunge imparat este o initiere a flacaului in vederea formarii lui pentru a
deveni conducatorul unei familii, pe care urmeaza sa si-o intemeieze. El parcurge o perioada
de a deprinde si alte lucruri decat cele obisnuite, de a invata si altee aspecte ale unei lumi
necunoscute pana atunci.

Semnificatia numelui reiese din scena in care Spanul il pacaleste pe fiul craiului sa intre in
fantana. Numele lui este un oximoron, acesta insemnand “ negru alb “.Faptele eroului raman
si ele in limita umorului, probele care depasesc sfera realului fiind trecute cu ajutorul
celorlalte personaje, inzestrate cu puteri supranaturale. Lipsit de experienta, “ boboc in felul
sau “, mezinul craiului devine sluga spanului, isi asuma si numele de Harap-Alb, dovedind in
acelasi timp loialitate si credinta fata de stapanul sau, isi respecta cuvantul dat.

Cinstit din fire, Harap-Alb, nu-l tradeaza niciodata pe Span, desi un stapan tiran ca acesta ar fi
meritat.Probele la care il supune Spanul sunt menite a-l deprinde pe flacau cu greutatile vietii,
cu faptul ca omul trebuie sa invinga toate piedicile ivite in viata ta. Ca si in viata reala, flacaul
este ajutat de cei mai buni prieteni ai sai.Harap-Alb este umanizat, el se teme, se plange de
soarta, cere numai ajutorul acelora in care avea incredere, semn ca invatase ceva din
experienta cu Spanul.

In aceasta perioada a initierii, Harap-Alb cunoaste dragostea aprinsa pentru o fata de imparat,
care vine, asadar, din aceeasi lume cu el, pregatindu-l pentru casatorie, unul dintre reperele
finale ale devenirii sale.

Ca si critica, Harap-Alb parcurge o perioada de formare a personalitatii, care, desi inzestrat cu

importante calitati, are slabiciuni omenesti, momente de tristete si disperare, de satisfactii ale
invingatorului, toate conducand la desavarsirea lor ca oameni.