UNIVERSITATEA "ALEXANDRU IOAN CUZA" IAŞI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR

SPECIALIZAREA: BĂNCI ŞI PIEŢE FINANCIARE

Metoda evaluarii intreprinderii cu

ajutorul fluxului de numerar
actualizat(DCF)

Coordonator: Conf. Univ. Dr. Dumitru Bucătaru

Student: Pâslariu Maria Diana

Grupa 2

Iaşi, 2018

1
 Cuprins

1.Metoda discounted cash- flow ................................................................................................................... 3

2.Definirea Cash-Flow-ului ............................................................................................................................ 4
3.Perioada de previziune a cash-flow-ului şi formula de calcul.......................................................................... 7
4.Determinarea efectivă a valorii întreprinderii. ........................................................................................... 9
5.Avantajele si limitele metodei DCF.......................................................................................................... 12
Bibliografie .................................................................................................................................................. 13

2
 1.Metoda discounted cash- flow

Aceasta metoda este cea mai complexa si poate cea mai moderna metoda de evaluare si
reprezinta metoda fluxurilor financiare, sau, in exprimarea anglo-saxona, “discounted cash-flow”
(DCF). In exprimarea franceza este utilizata formularea „metoda de actualizare a fluxurilor
viitoare”.
Baza teoretica metodologica si de calcul matematic a valorii intreprinderii prin aceasta
metoda, o constituie teoria si practica determinarii eficientei economice a investitiilor in general,
si calculele economico-financiare aferente fezabilitatii unui proiect de investitii, in particular.
Similitudinea intre metoda DCF si evaluarea eficientei economice din studiile de
fezabilitate, se refera la cateva elemente, si anume :
a) Ambele sunt metode prospective, care au in vedere viitorul economic al intreprinderii,
sustinut prin eforturi financiare importante, respectiv investitii pentru modernizare si
pentru majorarea fondului de rulment net. Aceste investitii au ca surse de finantare atat
veniturile nete proprii (provenite din autofinantare), cat si surseatrase (aportul
actionarilor, credite pe termen mediu si lung) ;
b) Se utilizeaza aceleasi notiuni, tipuri de ipoteze, variante, tehnici de calcul, indicatori:
cash-flow net, valoare reziduala, rata de actualizare, valoare actualizata (sau prezenta) ;
c) Are loc o proiectie a bilantului cu o structura speciala a elementelor de activ si pasiv, pe
baza caruia se calculeaza un mare numar de rate financiare (de exprimare a lichiditatii si
rentabilitatii) pentru o perioada viitoare, numita perioada de previziune explicita.
Cea mai modernă şi complexă metodă de evaluare o reprezintă metoda fluxurilor
financiare actualizate, sau, în exprimarea anglo-saxonă, “discounted cash-flow” (DCF).În
exprimarea franceză este utilizată formularea „metoda de actualizare a fluxurilor viitoare”.
Baza teoretică, metodologică şi de calcul matematic a valorii întreprinderii prin aceasta
metodă, o constituie teoria şi practica determinării eficienţei economice a investiţiilor în general
şi calculele economico-financiare aferente aprecierii fezabilităţii unui proiect de investiţii, în
particular. Referitor la această metodă:
- exprimarea indicatorilor economico-financiari pentru perioada de previziune explicită
se face în preţuri curente, deci care includ şi influenţa inflaţiei; metoda DCF este singura metoda
care utilizează aceste preţuri. În ţările cu o inflaţie galopantă, se procedează în doua moduri
pentru a evita estimarea evoluţiei ratei inflaţiei: fie se calculează toate fluxurile financiare
viitoare intr-o valuta puţin erodabila de inflaţie, fie se utilizează preţurile constante.
- proiecţia fluxurilor financiare viitoare şi deci a rezultatului acestora nu se face printr-o
simplă extrapolare a situaţiei economico-financiare trecute a întreprinderii, ci din unghiul de
vedere al asigurării viabilităţii şi profitabilităţii, în corelaţie directă cu impactul economic al
investiţiilor de dezvoltare necesare. Din acest considerent, metoda DCF este considerată a fi
modernă şi în concordanţă cu progresul tehnologic actual.

3
 2.Definirea Cash-Flow-ului

Exista mai multe definitii ale acestei notiuni, si anume se utilizeaza expresii ca : flux de
numerar, fluxuri de disponibilitati nete si flux de trezorerie.
Sunt de parere ca notiunea de flux de numerar nu este cea mai buna, deoarece notiunea de
numerar se refera in teoria economica numai la acea parte a masei monetare formata din
bancnote si moneda metalica. De aceea, se considera, din punct de vedere al evaluatorului, ca
fiind o formulare mai adecvata prin exprimarea veniturilor viitoare, cu ajutorul metodei
actualizarii veniturilor viitoare, prin acestea intelegand veniturile care remunereaza factorul
capital, respectiv profitul net si amortizarea imobilizarilor corporale si necorporale.
O alta exprimare posibila este metoda actualizarii disponibilitatilor nete sau al cash-flow-
ului liber disponibil.
Indiferent de exprimare, un flux de disponibilitati nete rezulta din diferenta dintre
intrarile (incasarile) si iesirile (platile) efectuate de o întreprindere pe parcursul exercitiului
financiar.
Ca orice flux, el se dilata atunci cand se majoreaza incasarile, si se ingusteaza cand se
maresc platile. Diferenta intre incasari si plati de la sfarsitul anului reprezinta o suma de
disponibilitati nete sau cash-flow-ul liber, care reflecta fructul net pentru un proprietar, degrevat
de orice obligatii de plata, deci disponibilitatile in cont care pot fi insusite si utilizate de catre
acesta.
Un flux de disponibilităţi nete rezultă din diferenţa dintre intrările (încasările) şi ieşirile
(plăţile) efectuate de o întreprindere pe parcursul exerciţiului financiar. Din această diferenţă
rezultă la sfârşitul anului o sumă de disponibilităţi nete denumită cash disponibil sau liber. El
reflectă fructul net pentru proprietar degrevat de orice obligaţii de plată, deci disponibilităţi în
cont care pot fi însuşite şi utilizate pentru satisfacerea interesului personal.
Disponibilităţile nete de la sfârşitul anului rezulta din:
- disponibilităţile la începutul anului
- încasările de pe parcursul anului
- plăţile de pe parcursul anului.

Ele se pot constitui, cel puţin teoretic, în doua grupe, şi anume:

1) Intrările, unde putem avea:
 aport suplimentat de capital al acţionarilor sau asociaţilor;
 împrumuturi primite pe termen lung;
 încasări din vânzarea unor active corporale imobilizate;
 încasări din vânzări.
2) Ieşirile, care pot fi constituite în principiu din:
 cumpărări pentru consumuri intermediare si/sau pentru revânzare;
 rate plătite pentru credite pe termen lung;

4
  investiţii pe termen lung pentru dezvoltare;
 alte plăţi incluse în cheltuieli;
 impozitul pe profit.
„Marimea reala a cash-flow-ului net rezultat in întreprindere in functionarea curenta a
acesteia, pe parcursul anului, este diferenta dintre cash-flow-ul net existent la sfarsitul anului si
cel existent la inceputul anului. Din punct de vedere cantitativ, exista doua denumiri utilizate in
metodele de evaluare a intreprinderii, si anume : “1
a) Cash-flow brut, format din profitul net corectat + amortizarea + provizioanele cu
caracter de rezerva. Cash-flow-ul brut reflecta capacitatea intreprinderii de a face investitii, a
plati dividende actionarilor, a constitui rezerve si majora provizioanele, de a restitui ratele de
credit scadente, de a asigura majorarea necesarului de fond de rulment pentru a sustine cresterea
cifrei de afaceri. Cash-flow-ul brut este utilizat in evaluarea intreprinderii pein metoda
capitalizarii acestui indicator ;
b) Cash-flow net disponibil (discounted) se compune din trei agregate clasice, si anume:
- Cash-flow operational, din activitatea curenta sau de exploatare ;
- Cash-flow pentru investitii ;
- Cash-flow din activitati de finantare.
Cumulul acestor trei cash-flow-uri duce la cash-flow-ul net disponibil.
Din agregarea celor trei categorii de cash-flow, putem desprinde cateva concluzii de natura
practica :
- cash-flow-ul net disponibil reprezinta recompensa primita de proprietar pentru plasarea
capitalurilor in intreprinderea evaluata. De aceea, se mai numeste si cash-flow net disponibil la
dispozitia proprietarilor ;
- in cash-flow-ul brut au fost retinute numai cele doua surse importante ale acestuia, adica
profitul net si amortizarea, neglijandu-se provizioanele cu caracter de rezerva. Aceasta deoarece:
a) in cazul evaluarii intreprinderii (ca si al managementului strategic), calcularea cash-
flow-ului avand caracter de previziune, nu trebuie sa aiba o detaliere asemanatoare cu cea uzuala,
in cazul unui management curent ;
b) previzionarea provizioanelor cu caracter de rezerva este dificil de fundamentat cu un
grad de credibilitate acceptabil ;
c) ponderea in totalul celor trei surse ale cash-flow-ului brut este semnificativa, ceea ce
determina influenta pozitiva, dar care poate crea un subiectivism exagerat in realizarea
provizioanelor, ceea ce ar denatura valoarea finala a cash-flow-ului in disponibil.
- agregarea celor trei categorii de cash-flow in vederea determinarii cash-flow-ului net
anual se face numai pe durata de previziune explicita a intreprinderii, respectiv pentru un numar
de ani in care fluxurile de cash-flow pot fi calculate anual pe baza unor ipoteze credibile.

1
http://www.nou.anevar.ro/sites/default/files/page-files/brosura_bazele_evaluarii_0.pdf

5
 „ Valoarea unei intreprinderii(V0) este egala cu actualizarea la o rata constanta R a
fluxurilor de trezorerie FTt, pe care le genereaza din anul urmator la infinit.”2
∞
𝐹𝑇𝑡
𝑉0 = ∑
(1 + 𝑡)𝑡
𝑡=1

In perioada neexplicitata valoarea reziduala corespunde fluxurilor de trezorerie si astfel

formula devine:
∞
𝐹𝑇𝑡 𝑉𝑇𝑛
𝑉0= ∑ +
(1 + 𝑅)𝑡 (1 + 𝑅)𝑛
𝑡=1
Valoarea reziduală poate fi stabilită cu ajutorul uneia dintre următoarele relaţii:

unde: CFn + 1 = cash flow-ul primului an al perioadei neexplicite

CMPC = costul mediu ponderat al capitalului
G = rata anuală de creştere a cash flow-ului în perioada neexplicită (considerată
perpetuă).
Acesta relatie de mai sus se aplică în ipoteze de creştere perpetuă a cash flow-ului pentru
perioada neexplicită.

Dacă fluxul de trezorerie creşte în fiecare an cu o rată constantă g, atunci valoarea

întreprinderii (V) va fi dată de relaţia:

unde: V = valoarea întreprinderii luând în calcul cash flow-ul

CFN = cash flow net aferent primului an de previziune
k = rata de actualizare
g = rata anuală de creştere constantă.

2
Dumitru Bucataru -Abordari si metode de evaluarea intreprinderii, Ed. Tipo Moldova, p.131.

6
 3.Perioada de previziune a cash-flow-ului şi formula de calcul

În fapt, evaluarea întreprinderii prin metoada cash-flow-ului net actualizat, revine la

aplicarea directă a metodei valorii actualizate nete (VAN) de selecţionare a proiectelor de investiţii.
Metoda este utilizată atât de cumpărătorul, cât si de vânzătorul întreprinderii cu VAN pozitivă, pentru
a-şi fixa preţul de ofertă. Astfel, cumpărătorul o utilizează pentru a determina preţul de cumpărare
maximal pe care este gata să-l plătească, şi, în mod analog, vânzătorul poate recurge la ea pentru
determinarea valorii întreprinderii la preţul minimal pe care este dispus să-l accepte.
Un rol foarte important, în criteriul VAN, îl joacă perioada de previziune a cash-flow-
ului.
Din punctul de vedere al evaluării, durata de viaţă a întreprinderii se poate diviza în două
perioade distincte:
 durata de previziune explicită, în care cash-flow-ul poate fi calculat cu credibilitate
pentru fiecare an. Numărul de ani ai acestei perioade este stabilit de către evaluator, avându-se în
vedere: durata de viaţă rămasa a mijloacelor fixe de bază; ciclul de viaţă economică al produselor;
credibilitatea previziunilor; perioada de timp în care afacerea (producţia) devine stabilă, respectiv
ca rată anuală de creştere a volumului producţiei, profituri nete atractive pentru investitor şi în
creştere etc.
În general, pentru întreprinderile industriale, cu o dotare tehnică normală şi cu piaţă de
desfacere în creştere, previziunea cash-flow-ului se face pe o perioadă de 5-10 ani. Se admite că,
după această perioadă, credibilitatea previziunilor devine din ce în ce mai mică datorită
incertitudinilor tot mai mari, pe măsura creşterii orizontului de timp al previziunilor. De obicei, o
perioadă de l0 ani se alege atunci când întreprinderea are o istorie de exploatare îndelungată, în timp ce
pentru întreprinderile tinere, perioada considerată optimă este de 5 ani. Pentru situaţia actuală din
ţara noastră, considerăm că un orizont de previziune financiară de 5 ani este cel mai potrivit
pentru a se face estimări pertinente ale cash flow-urilor.
 durata de previziune non - explicită, în care cash-flow-ul nu mai poate fi calculat cu
credibilitate pentru fiecare an. Ca expresie globală a cash-flow-ului total, realizabil în această
perioadă (a cărei durată este cuprinsă între sfârşitul perioadei de previziune explicită şi infinit), se
calculează valoarea reziduală (terminală sau continuă) a întreprinderii (Vrez).
“Mărimea reală a cash-flow-ului net rezultat în întreprindere în funcţionarea curentă a
acesteia, pe parcursul anului, este diferenţa dintre cash-flow-ul net existent la sfârşitul anului şi
cel existent la începutul anului.”3
Din punct de vedere cantitativ, există două denumiri utilizate în metodele de evaluare
a întreprinderii, şi anume:
Cash-flow brut, format din profitul net corectat+ amortizarea + provizioanele cu caracter
de rezerva. Cash-flow-ul brut reflecta capacitatea întreprinderii de a face investiţii, a plăţi

3
http://www.bvb.ro/info/conferinte/Prezentare%20BVB_18%20februarie%202016_Sorin%20Petre.pdf

7
dividende acţionarilor, a constitui rezerve şi majora provizioanele, de a restitui ratele de credit
scadente, de a asigura majorarea necesarului de fond de rulment pentru a susţine creşterea cifrei
de afaceri. Cash-flow-ul brut este utilizat în evaluarea întreprinderii prin metoda capitalizării
acestui indicator;
Cash-flow net disponibil (discounted) se compune din trei agregate clasice, şi anume:
- Cash-flow operaţional, din activitatea curenta sau de exploatare;
- Cash-flow pentru investiţii;
- Cash-flow din activităţi de finanţare.
Cumulul acestor trei cash-flow-uri duce la cash-flow-ul net disponibil.
Cash-flow operaţional din activitatea curentă sau de exploatare = profitul net +
amortizarea -/+Creşterea /descreşterea necesarului de fond de rulment
Cash-flow pentru investiţii = Cash-flow operaţional -/+ costul achiziţionării mijloacelor
fixe + încasări di n vânzarea
mijloacelor fixe - costul achiziţionării altor active pe termen lung + încasări din vânzarea altor
active pe termen lung.
Cash-flow din activităţi de finanţare = Cash-flow pentru investiţii + intrări de credite pe
termen lung + rambursări de credite pe termen lung + infuzie de capital subscris şi vărsat
Din agregarea celor trei categorii de cash-flow, putem desprinde câteva concluzii de natura
practică:
1. cash-flow-ul net disponibil reprezintă recompensa primită de proprietar pentru plasarea
capitalurilor în întreprinderea evaluată. De aceea, se mai numeşte şi cash-flow net disponibil la
dispoziţia proprietarilor;
2. în cash-flow-ul brut au fost reţinute numai cele două surse importante ale acestuia, adică
profitul net şi amortizarea, neglijându-se provizioanele cu caracter de rezerva. Aceasta deoarece:
- în cazul evaluării întreprinderii (ca şi al managementului strategic), calcularea cash-flow-ului
având caracter de previziune, nu trebuie sa aibă o detaliere asemănătoare cu cea uzuală, în cazul
unui management curent;
- previzionarea provizioanelor cu caracter de rezervă este dificil de fundamentat cu un grad de
credibilitate acceptabil;
- ponderea în totalul celor trei surse ale cash-flow-ului brut este semnificativă, ceea ce determină
influenţa pozitivă, dar care poate crea un subiectivism exagerat în realizarea provizioanelor, ceea
ce ar denatura valoarea finală a cash-flow-ului în disponibil.
3. agregarea celor trei categorii de cash-flow în vederea determinării cash-flow-ului net
anual se face numai pe durata de previziune explicită a întreprinderii, respectiv pentru un număr
de ani în care fluxurile de cash-flow pot fi calculate anual pe baza unor ipoteze credibile.

8
 4.Determinarea efectivă a valorii întreprinderii.
Rata de actualizare

Formula de calcul care ne permite determinarea efectivă a valorii întreprinderii prin metoda
DCF (VÎDCF) este:
n
CFi Vrezn
VÎDCF=  
i 1 1  a  1  a n
i

în care:
CFi = cash-flow-ul net din anul "i";
a = rata de actualizare;
Vrezn= valoarea reziduală la sfârşitul perioadei de previziune explicită;
n = numărul anilor de previziune explicită.
În unele materiale, apare ca fiind posibilă şi utilizarea profiturilor anuale viitoare în loc de
cash-flow-uri anuale viitoare. Dat fiind faptul că însuşi prin titulatură metoda se numeşte a cash-
flow-ului net actualizat, şi nicidecum nu putem pune semnul
“=” între cash-flow şi profit, aşa cum rezultă şi din relaţiile de calcul ale cash-flow-ului prezentate
anterior, considerăm, că cel mai bine este să folosim cash-flow-urile.
Numărul anilor de previziune explicită, aşa cum am mai precizat, este stabilit de
evaluatori.
Aşa cum ne indică şi relaţia de calcul a valorii întreprinderii prin metoda DCF, cu
ajutorul ratei de actualizare sunt aduse cash-flow-urile nete viitoare şi valoarea reziduală la
valori prezente. Alegerea unei rate de actualizare corecte poate fi o problemă destul de delicată.
Cea mai potrivită rată de actualizare este costul mediu ponderat al capitalului .
Costul mediu ponderat al capitalului întreprinderii, CMPC sau costul compozit al
capitalului este suma costurilor diferitelor surse de finanţare, ponderate cu cota parte a fiecăreia
în finanţarea. Folosind coeficienţii de ponderare şi costul fiecărei surse de capital, determinarea
costului mediu ponderat al capitalului se face cu ajutorul relaţiei:
C D
CMPC = Rc   rd 
CD CD
în care:
Rc = rata costului capitalului propriu;
r d = rata costului capitalului împrumutat (datoriilor), determinat în funcţie de costul
probabil al împrumuturilor după impozitarea firmei; acest cost, atunci când vorbim de un singur
împrumut, reprezintă rata dobânzii pentru creditul obţinut, r, din care se scade economia de
impozit (r.T) care rezultă datorită faptului că dobânda este o cheltuială deductibilă în scop
fiscal;
D = suma datoriilor în valoare de piaţă; este vorba de valoarea pe care o atribuie
investitorii datoriilor. Dacă datoriile provin din împrumuturi obligatare, D este produsul
dintre numărul de obligaţiuni emise şi cursul (preţul) curent al obligaţiunii;

9
C = suma capitalurilor proprii, care sunt fie de natură internă (autofinanţare), fie de natură
externă (creşterea de capital în numerar). Suma acestor capitaluri se consideră tot la valoarea de
piaţă. Dacă întreprinderea este cotată la bursă, se ia în calcul capitalizarea bursieră,
Costul mediu ponderat are atât o dimensiune exogenă (exterioară) gestiunii financiare a
firmei, cât şi o dimensiune endogenă (internă).
 dimensiunea exogenă a costului mediu ponderat se referă la faptul că acesta este
influenţat de exigenţele diferţilor investitori (furnizori de capitaluri) faţă de rentabilitatea
scontată pentru investiţiile financiare făcute în firmă;
 dimensiunea endogenă se referă la procedurile în care fiecare sursă de finanţare se
regăseşte în structura capitalului firmei, şi asupra căreia managerii firmei au o anumită libertate
de decizie.
Pentru determinarea ratei costului capitalului propriu se folosesc, cu precădere, două
modele: modelul dividendelor actualizate şi modelul de evaluare a activelor financiare.
Modelul dividendelor actualizate este modelul tradiţional de evaluare a costului capitalului
propriu ce se bazează pe actualizarea dividendelor, fără a ţine seama de risc într-o manieră
explicită.
Conform modelului general de actualizare, preţul sau cursul actual al unei acţiuni(P0) este
egal cu valoarea actualizată a cash flow-urilor viitoare pe care aceasta le generează şi
preţul(curs) de revânzare.
Rata de actualizare utilizată este rata de rentabilitate aşteptată de acţionari ţinând cont de
perspectivele firmei şi de riscul pe care îl încorporează4.
Deci:
n n
Di Pn Di
P0=   ; sau P =  , cu n  
i 1 1  Rc  1  Rc  i 1 1  Rc 
i n 0 i

în care:
Di= dividendul pe acţiune anticipat pentru anul „ i ”;
Pn= cursul(preţul) de revânzare al acţiunii la finele celor “ n “ ani;
n= numărul anilor de previziune, adică “ orizontul investiţiei “;
Rc= rata rentabilităţii aşteptată de acţionari ( rata costului capitalului propriu ).
Această formulă este aplicată în cazul posibilităţii estimării dividendului anual pe acţiune
pe o perioadă de previziune îndelungată, astfel încât preţul de revânzare (valoarea reziduală a
acţiunii) să poată fi considerată nesemnificativă sau chiar egală cu zero. Această formulă se mai
numeşte modelul dividendelor actualizate. Pornind de la acest model, pot fi puse în evidenţă
patru cazuri particulare, şi anume:
 modelul creşterii constante a dividendelor ( modelul lui Gordon şi Shapiro)
 modelul creşterii zero a dividendelor
 modelul creşterii multiple (supranormale sau inconstante)
 modelele cu două şi respectiv trei stadii.

4
D. Berceanu, Politici financiare ale firmei, Editura Universitaria, Craiova, 2001, pag.215

10
 Modelul de evaluare a activelor financiare evidenţiază legătura dintre nivelul
rentabilităţii şi nivelul riscului şi evaluează prima de risc pentru investitor, conform următoarei
relaţii:
RC = RF +  S  (RM - RF)
în care:
RC = rata costului capitalului propriu;
RF = rata rentabilităţii activului fără risc sau rata fară risc (de obicei, rata titlurilor emise de stat
sau rata dobânzii la CEC, bancă garantată de stat);
 S(RM-RF) = prima de risc a întreprinderii;
 S = coeficientul de sensibilitate; acesta măsoară nivelul riscului intern al întreprinderii
comparativ cu riscul mediu pe industrie; pentru întreprinderile cotate acesta este publicat de
către firmele de consultanţă financiară, iar pentru cele necotate se poate folosi un  S pentru o
întreprindere cotată cu un nivel de risc similar.
  S >l indică faptul că nivelul de risc al întreprinderii este peste media pe industrie;
  S <1 indică faptul că nivelul de risc al întreprinderii este sub media pe industrie;
(RM – RF) = prima riscului sistematic(prima de risc a pieţei);
RM = rata rentabilităţii medii pe piaţa financiară.
Pornind de la formula de calcul a valorii întreprinderii prin metoda DCF, o concluzie este
uşor de desprins, şi anume: cu cât rata de actualizare este mai mare, cu atât valoarea
întreprinderii este mai mică. În fapt, aceasta înseamnă o bonificaţie acordată unui investitor
care-şi asumă riscul cumpărării unei întreprinderi. Cu cât acest risc este mai mare, deci rata de
actualizare acceptată de el este mai mare, cu atât este recompensat mai mult, dar printr-un mod
specific - diminuarea valorii întreprinderii pe care doreşte să o achiziţioneze. Altfel spus, este
vorba de o recompensare a asumării riscului, care însă nu se face în viitor - prin mărimea cash-
flow-ului net încasabil, ci în prezent - prin diminuarea valorii întreprinderii si, implicit, a
preţului pe care îl plăteşte pentru achiziţionarea acesteia.
Deşi pare destul de simplistă, metoda cash-flow-ului net actualizat este, aşa cum am
afirmat şi la început foarte complexă datorită faptului că are la bază mai multe elemente
care trebuie să fie estimate, ceea ce face ca subiectivismul să joace un rol foarte important.
Previzionarea unor cash flow-uri, valorii reziduale, costului mediu ponderat (şi deci, implicit, a
ratei de actualizare) este foarte greu de realizat în cadrul întreprinderilor necotate la bursă. Dar pe
măsură ce tot mai multe întreprinderi vor fi cotate la Bursa de Valori Bucureşti, această metodă
va fi din ce în ce mai des folosită şi în ţara noastră, dat fiind faptul că aceasta are şi
principalul avantaj că este cea mai completă şi satisfăcătoare din punct de vedere conceptual.

11
 5.Avantajele si limitele metodei DCF

Avantaje:

- din punct de vedere teoretic este cea mai corecta, bazându-se pe transformarea fluxurilor
viitoare de lichidităţi în valoarea prezentă a proprietăţii care generează acele fluxuri;
- utilizată pe scara larga pe pieţele financiare pentru a estima preţul unei acţiuni şi pe aceasta
bază a orienta deciziile de investire/dezinvestire;
- metoda capătă o tot mai mare înţelegere şi acceptare din partea justiţiei şi a fiscului.
Dezavantaje:

- este dificil de explicat unui auditoriu fără cunoştinţe financiare de bază;

- este o metodă laborioasa, ce necesită realizarea unor proiecţii economico-financiare, fapt care
poate naşte controverse;
- necesita estimarea costului capitalului, de asemenea un subiect ce poate deveni controversat;

12
 Bibliografie

1. Dumitru Bucataru -Abordari si metode de evaluarea intreprinderii, Ed. Tipo Moldova

2. D. Berceanu, Politici financiare ale firmei, Editura Universitaria,
3. http://www.nou.anevar.ro/sites/default/files/page-files/brosura_bazele_evaluarii_0.pdf
4. file:///C:/Users/acer/Downloads/Farcas%20Doru,%20Evaluarea%20firmei.%20Teorie%2
0si%20studii%20de%20caz.pdf
5. http://www.bvb.ro/info/conferinte/Prezentare%20BVB_18%20februarie%202016_Sorin
%20Petre.pdf

13