Pădurile sunt importante atât prin produsele lemnoase şi nelemnoase pe care le furnizează,

precum şi prin extraordinarele servicii de natură ecologică şi estetică pe care le aduc societăţii
umane. În combaterea deşertificării, diminuarea consecinţelor schimbărilor climaterice, a
proceselor de degradare a solurilor pădurile sunt printre puţinile acţiuni umane de alternativă.
În prezent suprafaţa acoperită cu păduri a Republicii Moldova este de 362,7 mii ha, ce
constituie 10,7% din teritoriul ţării. Ponderea pădurilor în suprafaţa generală a ţării este
insuficientă pentru asigurarea echilibrului ecologic şi pentru asigurarea necesităţilor economiei
naţionale în produse şi servicii forestiere. Un şir de factori, cum ar fi construcţia geologică,
relieful, condiţiile climaterice şi activităţile antropice din Republica Moldova favorizează apariţia
şi dezvoltarea de proporţii a proceselor de erodare a solurilor, la amplificarea alunecărilor de
teren, la degradarea resurselor acvatice, la intensificarea frecvenţelor secetelor, inundaţiilor şi
altor calamităţi naturale. Republica Moldova este o ţară industrial- agrară. Solurile constituie una
din principalele bogăţii naturale şi sunt suportul pentru dezvoltarea agriculturii, asigurând
securitatea alimentară şi contribuind la potenţialul necesar pentru prosperarea economiei
naţionale şi populaţiei. Savanţii şi specialiştii din domeniu constată o reducere alarmantă a
fertilităţii solurilor şi intensificarea fenomenelor de eroziune.
Conform Cadastrului funciar, în prezent, suprafaţa terenurilor agricole erodate constituie
858,564 mii ha sau 46,7% din suprafaţa terenurilor arabile. Inclusiv, din aceste terenuri sunt slab
erodate -504,158 mii ha /59%; moderat -252,711 mii ha /29%; puternic -101,695 mii ha /12%. Pe
solurile slab erodate roada se micşorează la culturile de câmp cu 10-20%, pe cele moderat cu 30-
40%, pe cele puternic erodate cu 50-60%. Daunele anuale aduse economiei ţării de către eroziune
constitue circa 3 mlrd.lei.
Calitatea resurselor forestiere este caracterizată prin:
 insuficienţa lor pentru satisfacerea necesităţilor economice, sociale şi ecologice la nivelul
economiei naţionale şi populaţiei.
 dispersarea, fragmentarea şi repartizarea lor neuniformă pe teritoriul ţării.
 degradarea fondului genetic al biotei spontane, care duce la micşorarea stabilităţii şi
rezistenţei biologice la influenţa factorilor perturbatorii, înrăutăţirea stării de vitalitate şi
sănătate a pădurilor;
 incapacitatea arboretelor actuale de a valorifica potenţialul staţiunilor forestiere din cauza
provenienţei vegetative din lăstari şi necorespunderea speciilor silvoformante condiţiilor
acestor staţiuni.
 admiterea unor volume considerabile de tăieri nelegitime în terenurile cu vegetaţie forestieră,
distrugerea pădurilor şi perdelelor forestiere de protecţie din gestiunea primăriilor.

1
 Actualmente, managementul resurselor forestiere din Republica Moldova este integrat în
sistemul naţional de gestionare a factorilor de mediu şi trebuie să fie îmbunătăţit continuu.
Conceptul de management forestier a apărut în anii ‘90 ca un imperativ al timpului şi o necesitate
obiectivă în contextul dezvoltării durabile. La capitolul cercetări în domeniul managementului
resurselor forestiere în Republica Moldova putem constata o lipsă acută de lucrări şi analize,
care în perioada actuală sînt necesare şi utile.
În această ordine de idei se impune formularea exactă a conceptului de „management forestier” şi
a altei terminologii legate de acest domeniu, luarea unor măsuri urgente pentru remodelarea
managementului resurselor forestiere naţional, ca componentă a dezvoltării durabile a ţării şi
asigurarea unei eficienţe economice înalte a acestuia. Pentru aceasta este necesară perfecţionarea
politicii statului în domeniul promovării managementului resurselor forestiere şi îmbunătăţirea
utilizării resurselor forestiere existente.
Astfel, silvicultura ţării necesită o remodelare în scopul asigurării gestionării durabile a
fondului forestier, extinderii terenurilor cu vegetaţie forestieră, aducându-şi aportul său în
dezvoltarea localităţilor rurale, reducerea sărăciei, asigurarea echilibrului ecologic, ameliorarea
peisajului naţional şi a condiţiilor de trai,contribuind la dezvoltarea durabilă a Republicii
Moldova.

1. ABORDĂRI TEORETICE ALE MANAGEMENTULUI

RESURSELOR FORESTIERE
1.1 Concepţia managementului resurselor forestiere în economia
contemporană
În anumite perioade istorice realităţile economice impun rezolvarea unor
probleme urgente, cum ar fi: achitarea salariilor, majorarea lor, întreţinerea
fondurilor fixe, renovarea tehnologiilor, a tehnicii, achitarea unor plăţi, necesitatea
efectuării unor lucrări, care nu întotdeauna sînt în concordanţă cu nevoile pădurii,
cu sarcina menţinerii continuităţii pădurilor, a recoltării produselor ei, extinderii
terenurilor cu vegetaţie forestieră.
Problemele fondului forestier prezintă un bine marcat aspect biologic,

2
totodată, managementul resurselor forestiere prezintă un caracter economic, care se
sprijină pe un anumit gen al gândirii ş i activităţii omeneşti, are şi un caracter
social, caracter atât de pregnant, încât se poate afirma că centrul de greutate al
managementului resurselor forestiere cade tocmai pe aspectul său social, pe
raporturile dintre om şi pădure.
Problemele pădurii şi a silviculturii sunt complexe. Pădurea este o resursă
naturală renovabilă şi care se dezvoltă conform legităţilor biologice. Specificul ei
este menţionat ca servirea concomitentă în calitate de mijloc de producţie şi produs,
având cicluri mari de producţie (25-140 ani). Silvicultura este una din ramurile
economiei naţionale, care este influenţată de starea economică generală. Procesele,
care au loc în economie, au implicaţii şi în silvicultură. Silvicultura se dezvoltă în
conformitate cu legităţile şi realităţile economice. Legătura între aceste două este
foarte strânsă, interesele lor fiind interdependente, dar nu întotdeauna coincid.
În 1987 a apărut ceea ce s-ar putea numi manifest politic planetar: „Viitorul
nostru comun”, elaborat sub auspiciile Organizaţiilor Naţiunilor Unite. Una dintre
cele mai importante constatări a fost aceea, că economia şi ecologia sînt două
componente interdependente a unui sistem unic: “Economiştii şi ecologiştii trebuie
să fie complet integraţi în luarea deciziilor şi procesul de elaborare a legilor”.
Reieşind din cele expuse se impune prezentarea conceptului de “economie
forestieră”.
De-a lungul timpului, conţinutul ş i obiectivele economiei forestiere au fost
tratate în chip diferit. În forma cea mai simplă, rosturile economiei forestiere au fost
acelea de a produce valori de schimb şi a transforma în valori produsele forestiere
existente. Economia forestieră este un domeniu de cercetare ce are următoarele
obiecte de studiu:
1. legile economice ce guvernează gestionarea resurselor forestiere,
exploatarea, prelucrarea şi utilizarea lemnului;
2. sistemul normativ în care se realizează schimbările comerciale cu
produse forestiere;
3. utilizarea factorilor de producţie pe tot fluxul tehnologic dintre pădure
şi utilizatorul final;

3
 4. evaluarea monetară a resurselor forestiere şi a serviciilor protectiv-
recreative exercitate în mod natural sau atribuite pădurilor.
Necesitatea economiei forestiere ca ştiinţă a fost explicată pentru prima oară
în 1757 de către W.G.von Moser, după care G.L.Hartig, H.Cotta, G. Hundeshagen,
M.M.Orlov, C.Wagner, care au fundamentat în lucrările lor principii ce atestă
importanţa economiei forestiere şi ca disciplină ştiinţifică.
În mod curent, noţiunea de economie forestieră “include activităţile de
7 5 5

silvicultură, exploatarea pădurilor şi industria de prelucrare a lemnului” [72, p.33].

Organizaţia Europeană a mediului înconjurător defineşte economia forestieră
ca “activităţi de producere, distribuire şi consum a mărfurilor şi serviciilor din
sectorul forestier”.
Economia forestieră poate fi considerată ca un sistem economic constituit din
trei subsisteme distincte: silvicultura,exploatarea pădurilor, prelucrarea lemnului.
Fiecare din aceste sectoare reprezintă, la rândul său, un sistem, în cazul de fa
ţă ele au caracterul unor subsisteme, iar principalele conexiuni dintre ele se vor
examina în baza schemei din figura 1.3.

Figura 1.3. Economia forestieră ca sistem

Sursa: Milescu I. Economia forestieră. Bucureşti, 1985.

Toate cele trei activităţi din schema de mai sus au caracter tehnic şi economic şi se
deosebesc între ele prin natura proceselor de producţie şi a produselor lor finale.
Silvicultura este considerată ca o ramură a economiei naţionale producătoare de bunuri
materiale şi include activităţi de amenajare şi cultură a pădurilor, protecţia şi paza pădurilor,
ameliorarea terenurilor degradate şi corectarea torenţilor, punerea în valoare a masei lemnoase,
recoltarea şi valorificarea produselor accesorii etc. Menţionăm că silvicultura este considerată ca
ramură a economiei naţionale şi se deosebeşte de agricultură prin conţinutul şi durata procesului
de producţie, precum şi prin locul şi importanţa pădurilor în viaţa economică şi socială a naţiunii.

4
 Exploatările forestiere sunt incluse frecvent în grupa de activităţi industriale din cadrul
ramurii „industria extractivă”, diferenţiindu-se în cazul recoltării lemnului din păduri naturale şi
exploatarea lemnului ca act final al unei atente şi îndelungate activităţi de silvicultură.
Industria de prelucrare a lemnului face parte din grupa ramurilor industriale, care
prelucrează materii prime obţinute prin exploatarea lemnului şi silvicultură, pe care le transformă
în cherestea, placaj, furnire, plăci din aşchii de lemn.
Activităţile menţionate mai sus au ca obiect comun pădurea, privită ca o entitate ecologică
ş i economică cu rosturi multiple şi se deosebesc între ele prin natura proceselor de producţie şi a
produselor lor.
În sfera producţiei de bunuri materiale, produsele şi serviciile, pe care pădurea le oferă
societăţii, au o mare valoare socială. În cadrul economiilor naţionale locul economiei forestiere
este ilustrat prin contribuţia pădurilor la acoperirea unor cerinţe de bază atît ale indivizilor, cît şi
ale comunităţilor umane în ansamblul lor.
Economia forestieră - ca sistem cibernetic - reuneşte toţi agenţii economici ş i activităţile
productive şi comerciale ce s-au dezvoltat de-a lungul timpului într-un spaţiu geografic dat. Are,
deci, toate atributele unui sistem cibernetic: integralitate, echilibru dinamic şi capacitatea de
autoreglare. Faptul că primele două nu sunt evidente totdeauna se datorează chiar procesului de
autoreglare: orice schimbare la nivel instituţional, legislativ şi tehnologic se produce lent, chiar
în cele mai dinamice segmente ale economiei forestiere, deoarece funcţionarea oricărui subsistem
este mai mult sau mai puţin influenţată de particularităţile procesului de producţie forestieră.
Aceste particularităţi sînt următoarele:
 imobilitatea arborilor;
 ciclul lung de producţie;
 natura duală a arborilor, ce sunt, succesiv, mijloace de producţie şi produse;
 raporturi extrem de mici între valoarea producţiei şi valoarea fondului de producţie;
 flexibilitatea unilaterală a producţiei şi marketing-ului;
 complexitatea pădurii ca sistem economic ce furnizează materii prime neomogene şi de
folosinţă privată - lemnul;
 gradul inegal de folosire a forţei de muncă, în timp şi spaţiu;
 imposibilitatea de a separa tehnologia producerii lemnului şi a gestionării pădurilor de
politica sectorială.
Ca şi în cazul economiei forestiere, şi în definirea managementului resurselor forestiere cu
greu poate fi evitată dilema accentului pus pe diferenţa specifică.
Referitor la conceptul de “management forestier” menţionăm, că studiind cu atenţie literatura
de specialitate, am întâlnit prea puţine definiţii ale acestui concept. Credem, că acest lucru se
întâmplă din cauza că noţiunea de “management forestier” este relativ nouă, apărută la începutul

5
anilor 90, şi care este insuficient studiată şi abordată în literatură.
managementul resurselor forestiere se defineşte ca “măsuri de ordin administrativ,
economic, legal, social ş i tehnic legate de conservarea şi utilizarea pădurilor naturale şi a
plantaţiilor de păduri” [93, p.44].
În opinia lui Leuschner, „managementul resurselor forestiere integrează toţi factorii
biologici, sociali, economici şi de altă natură ce influenţează deciziile privind gestionarea
pădurilor” [36, p.80].
Drăgoi M. consideră că „managementul resurselor forestiere furnizează toate regulile de
adoptare a deciziilor necesare gestionării cu continuitate a pădurilor. Din această perspectivă,
politica de personal devine o componentă importantă a managementului resurselor forestiere ,
alături de toate disciplinele inginereşti ş i, fireşte, teoria microeconomică. Uneori se consideră că
interacţiunile sociale ce apar la primele niveluri, dincolo de limitele fondului forestier -
problemele legate de ocuparea forţei de muncă în industria prelucrătoare - ţin tot de
managementul forestier” [36, p.81].
Deci, în literatura de specialitate studiată la baza managementului resurselor forestiere stă
motivaţia evaluării resurselor forestiere şi profilul profesional al celui ce face această activitate.
Reieş ind din actualitatea temei abordate în teza în cauză, autorul a prezentat definiţia
proprie a managementului resurselor forestiere în economia contemporană.
Managementul resurselor forestiere este un domeniu al managementului, care vine să
concretizeze modalităţile de planificare, organizare şi implementare a măsurilor de gospodărire şi
utilizare raţională a produselor şi serviciilor forestiere diverse, pornind de la particularităţile
procesului de producţie din silvicultură, condiţiile ecologice, sociale şi economice concrete ale
ţării pentru asigurarea continuităţii pădurilor şi a eficienţei economice a întreprinderilor silvice.
Deci, managementul resurselor forestiere încorporează, într-o viziune de lungă durată,
tehnici şi metodologii menite să asigure o permanenţă cantitativă şi calitativă a produselor şi
serviciilor forestiere şi o eficienţă sporită de utilizare a lor.
Datorită particularităţilor economiei forestiere, amenajamentul silvic reprezintă
componenta strategică a managementului resurselor forestiere . Finalitatea managementului într-
o economie de piaţă, dacă se limitează doar la reglementarea producţiei în spiritul şi litera
principiului amenajistic, este incompletă. Dacă vizează adaptarea principiilor amenajistice la
particularităţile actuale şi de perspectivă ale pieţei lemnului, deja este prea mult.
Managementul forestier, fiind integrat în sistemul global de gestionare durabilă a factorilor
de mediu, este îmbunătăţit continuu. Cu cît înaintează în timp, cerinţele prind calitatea factorilor
de mediu cresc, iar rolul economiei forestiere în menţinerea echilibrului ecologic şi economic
devine mai important. Pe parcursul fiecărei „rotaţii” a sistemului, economia forestieră sprijină
direct o anumită componentă.

6
 Rolul economiei forestiere este acela de a identifica soluţia armonizată din punct de vedere
ecologic şi economic.
Orice compromis presupune renunţarea la principiile mai puţin importante, iar armonizarea
asigură în cazul dat durabilitatea soluţiei, eficienţa şi optimizarea cheltuielilor şiecologică şi
economică, rezultatelor scontate. Rolul managementului este de a transmite informaţiile provenite
din zona de contact între economie şi gestiunea forestieră în tot sistemul.
În economia contemporană managementul resurselor forestiere necesită modificări şi
reformări radicale în direcţionarea capacităţilor instituţionale la rezolvarea multiplelor probleme
ale pădurilor şi sectorului forestier, creării mecanismului economico-financiar de realizare a
obiectivelor strategice, asigurării priorităţilor naţionale în acest domeniu important

1.2.Resursele forestiere - baza managementului resurselor forestiere

În epoca contemporană resursele forestiere se integrează în viaţa şi ansamblul relaţiilor

sociale ale comunităţilor umane, exercitând o influenţă considerabilă asupra organizării culturale

şi sociale a acestora. Este recunoscut, că resursele forestiere au fost într-adevăr fundamentul pe

care oamenii şi-au construit existenţa lor materială, dezvoltarea economică de-a lungul multor

secole purtând prin excelenţă pecetea lemnului.

Resursele forestiere ale Republicii Moldova sunt constituite din resursele fondului forestier

şi ale vegetaţiei forestiere de pe terenurile din afara acestuia.

7
 În conformitate cu articolul 2 al Codului silvic (nr. 887-XIII), adoptat la 21 iunie 1996,

definiţia fondului forestier este:

Pădurile, terenurile destinate împăduririi, terenurile afectate gospodăriei silvice, precum şi

terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice sau în Cadastrul funciar ca păduri

şi/sau plantaţii forestiere, constituie fondul forestier.

Fondul forestier cuprinde toate pădurile, indiferent de tipul de proprietate şi forma de

gospodărire. Conform articolului 3 al Codului silvic: Pădurea reprezintă un element al

landşaftului geografic, o unitate funcţională a biosferei, compusă din comunitatea vegetaţiei

forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii, animalelor şi microorganismelor. Toate

aceste părţi componente ale mediului natural în dezvoltarea lor biologică sunt interdependente şi

acţionează asupra habitatului lor.

Sunt considerate drept păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de peste
0,25 ha. La rîndul său, vegetaţia forestieră din afara fondului forestier include:

a) perdelele forestiere de protecţie amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă;

b) perdelele forestiere de protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor

de comunicaţie şi pe terenurile fondului acvatic;

c) grădinile botanice, dendrologice şi zoologice, spaţiile verzi ale localităţilor urbane şi rurale

(articolul 6 al Codului silvic).

Pădurile constituie o inestimabilă sursă de cele mai diverse beneficii. Pe lângă aportul

direct la economia naţională prin valorificarea produselor lemnoase şi nelemnoase, pădurile oferă

o gamă diversificată de servicii ecologice de primă importanţă în menţinerea echilibrului ecologic

şi indirect influenţând asupra stării altor resurse naturale şi economiei în ansamblu. În cazul unui

sistem de gospodărire raţional, pădurea poate oferi beneficii economice şi sociale constante, fără

ca aceasta să-şi diminueze funcţionalitatea ecologică.

Se cunosc mai multe încercări de clasificare a vegetaţiei forestiere pe glob. Ceea ce le

separă sînt divergenţele de opinii cu privire la criteriile şi terminologiile folosite, toate având la

bază cercetări regionale. Se au astfel în vedere: structura şi fizionomia marilor complexe

forestiere (păduri dense şi păduri rare), ritmul de dezvoltare a vegetaţiei (frunziş permanent, cu

frunziş nepermanent în cursul anului), aşezarea lor zonală, precum şi aspecte de ordin ecologic.

Nu ne propunem o examinare detaliată a clasificaţiilor existente cu privire la răspândirea

vegetaţiei forestiere; apreciem, însă, oportună, în contextul celor menţionate mai sus, prezentarea

8
unor sisteme cvasiunanim acceptate de clasificare a vegetaţiei globului.
Prima clasificare, bine cunoscută în literatura de specialitate, aparţine lui E. Rubel, care
diferenţiază vegetaţia lemnoasă - Lignosa de cea ierboasă - Herbosa şi de cea de deşert - Deşerta.
El grupează vegetaţia lemnoasă în:
• Pluviilignosa - din regiunile de ploi ecuatoriale;
• Laurilignosa - vegetaţie lemnoasă cu frunze asemănătoare laurului;
• Durilignosa - vegetaţia forestieră cu frunze aspre;
• Aestilignosa - vegetaţie lemnoasă înfrunzită în sezonul cald estival al anului;
• Hiemilignosa - vegetaţie lemnoasă înfrunzită în sezonul rece al anului;
• Aciculilignosa - vegetaţie forestieră cu frunze aciculare;
• Ericilignosa - vegetaţie lemnoasă de ericacee.
Într-o manieră asemănătoare, folosind în mai mare măsură criteriul compoziţiei specifice,
H. Mays clasifică pădurile, pornind de la denumirea latină a genurilor reprezentative :
• Palmetum - pădurile de ploi ecuatoriale în care cresc palmierii;
• Castanetum - păduri în care sînt prezente specii de castan din regiuni mai sudice şi
mai calde ale pădurilor de foioase înfrunzite vara;
• Fagetum - fagul este specie predominantă, corespunzător regiunilor mai nordice şi
mai puţin calde ale pădurilor înfrunzite vara;
• Picetum - păduri de răşinoase în care predomină molidul;
• Polaretum - vegetaţia forestieră caracteristică tundrei.
Sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură s-a definitivat o
hartă a principalelor tipuri ş i regiuni cu vegetaţie forestieră de pe glob. Se evidenţiază şase
regiuni, care au la bază criteriul latitudinal:
• Păduri de răşinoase din zona climatului rece sau păduri boreale de conifere (Cool
coniferous forest);
• Păduri de amestec de răşinoase şi foioase din zona temperată (Temperate mixed
forest);
• Păduri umede din zona climatului temperat cald (Warm temperate moist forest);
• Păduri tropicale umede cu frunzişul permanent (Tropical moist evergreen forest);
• Păduri tropicale umede cu frunze-căzătoare (Tropical moist deciduous forest);
• Pădurea xerofilă (Dry forest).
În cadrul acestui sistem de clasificare trebuie remarcat că pădurea xerofilă prezintă mai
multe aspecte: se disting, astfel, pădurile xerofile din climatul tropical propriu-zis, cele din
climatul temperat cald de tip mediteranean şi tufărişurile din zona climatului temperat propriu-zis.
Totodată, prezentăm şi clasificaţia lui Larouse, care deosebeşte şase mari formaţii forestiere:

9
 • Pădurea boreală;
• Pădurea temperată de foioase şi râşinoase;
• Vegetaţia mediteraneană;
• Savană împădurită;
• Pădurea ecuatorială;
• Pădurea tropicală musonică.
Se adaugă la aceste formaţii forestiere patru mari formaţii neforestiere : tundra şi vegetaţia
munţilor înalţi, stepa şi preria, savana, pustiul.
Pentru comunitatea umană, criteriile de clasificare globală a vegetaţiei forestiere pot avea
semnificaţii interesante sub raportul înţelegerii compoziţiei actuale a speciilor - acceptată în
limite largi la nivel de gen sau familie - pornind de la ideea că prezentul este, în acelaşi timp, atât
oglinda trecutului, cît şi previziunea viitorului. Teritoriul unei mari regiuni biogeografice posedă
o floră şi o faună specifică, cu ordine, familii, genuri şi specii de vârstă paleogenă, grupate în
biocenoze proprii ca rezultat al evoluţiei istorice comune, în condiţii de relativă izolare
geografică.
Pădurile creează microclimatul propriu capabil să diminueze efectul factorilor climatici
nefavorabili. Este notorie şi contribuţia pădurilor la stabilizarea continuă a pânzei freatice,
menţinerea resurselor acvatice, echilibrului dioxidului de carbon, azotului, fosforului, la emisia
oxigenului etc. Pădurile au o pondere semnificativă şi la diminuarea proceselor de eroziune a
solurilor, a alunecărilor de teren în condiţiile Republicii Moldova, cu alternanţe semnificative de
temperaturi, secete frecvente, deficit de apă, suprafeţe importante cu terenuri accidentale, expuse
la alunecări ş i cu diminuarea fertilităţii solurilor de până la 40-50% prin intensificarea proceselor
de eroziune, rolul protector al pădurilor capătă o importanţă vitală.

Pădurile îndeplinesc o mulţime de funcţii cum ar fi cea productivă,

antierozională, hidrologică, de protecţie climatică, estetico-sanitară, ştiinţifică, biologică ş i

socială.

Pădurea şi procesele de formare a biomasei vegetale. Pentru buna desfăşurare a celor două

procese biologice - fotosinteza şi respiraţia - arborii, ca principalii producători ai biocenozei

forestiere, au la dispoziţie în mediul intern al pădurii mature un volum de peste 300 mii mc de aer

la ha şi un volum de sol de circa 10 mii mc la ha. Circuitul substanţelor minerale;

constituie un alt „miracol al naturii”. S-a stabilit că pădurea consumă anual pe un ha aproximativ

50 kg azot, 5-6 kg fosfor, 50-80 kg calciu, 10-30 kg potasiu şi cantităţi reduse de microelemente.

Pădurea şi echilibrul dintre oxigen şi carbon. În procesul de fabricaţie - fotosinteza - se

10
consumă bioxid de carbon, apă şi substanţe minerale şi se eliberează oxigen. Relevante sunt

câteva date:

- anual, covorul vegetal actual produce peste 23 miliarde tone oxigen, din care cel puţin 60%

revin pădurilor;

- pentru producerea unei tone de lemn arborii consumă şi stochează circa 1,8 tone bioxid de

carbon şi eliberează circa 1,3 tone de oxigen;

- un arbore de fag de 25 m înălţime şi diametrul coroanei de 15 m produce într-o oră 1,7 kg

oxigen, care reprezintă necesarul de oxigen al unui om pentru 3 zile.

- pe un hectar de pădure se pot consuma şi fixa anual între 5-20 tone bioxid de carbon

(răşinoasele fixează 14 t/an, fagul circa 6 t/ha etc.);

Deci, ecosistemul forestier, acţionând ca un sistem biologic deschis, rămâne regulatorul cel mai

sigur şi mai important al raportului carbon/oxigen din atmosferă.

Pădurea şi conservarea apei. Problema aprovizionării cu apă pentru ţara noastră şi, în general,

pentru omenire capătă forme dramatice în contextul schimbărilor climatice globale, fenomenelor

de aridizare şi deşertificare. Valoarea pădurii pentru economia apei este hotărâtoare prin influenţa

asupra cantităţii ş i frecvenţei precipitaţiilor căzute, asupra ciclului apei în natură şi pentru

regularizarea scurgerilor.

Rolul pădurii în combaterea eroziunii solului. Învelişul de sol este avuţia naţională, resursă

naturală şi principalul mijloc de producţie în agricultura Republicii Moldova. Trei sferturi din

teritoriul ţării sunt acoperite cu cernoziomuri, un tip de sol ideal pentru agricultură. Solurile

Moldovei dupa calitatea lor pot fi comparate cu cele mai bogate soluri din lume, ca exeplu,

solurile din regiunea Crasnodar (Rusia) si California (SUA). Pe parcursul ultimilor 30 ani nota

medie ponderata de bonitate a terenurilor agricole în republica a scazut cu 5 puncte si recent

constituie 65 puncte, iar în raioanele Calarasi, Ungheni, Nisporeni - cu 10 puncte. Starea actuala a

fertilitatii efective a solurilor este nesatisfacatoare, iar pe cca 10% din terenurile agricole - critica.

Covorul vegetal, îndeosebi vegetaţia lemnoasă, diminuează manifestarea eroziunii sau o previne

totalmente.

Importanţa pădurii pentru sănătatea omului. Pădurea este puternic angajată în sfera ocrotirii

sănătăţii, întrucât asigură un mediu corespunzător omului, contribuind la însănătoşirea lui. Pe

măsură ce societatea evoluează, creşte respectul faţă de natură. Pădurile cu funcţii igienico-

sanitare importante necesită a fi mai bine conservate prin aplicarea unor tratamente complexe. De

11
asemenea, pădurea exercită din ce în ce mai intens o puternică atracţie pentru recreare şi odihnă,

fiind cadrul cel mai prielnic pentru agrement şi turism.

Pădurea şi ameliorarea factorilor climatici. Pădurea influenţează în mod favorabil mediul

natural şi, îndeosebi, factorii climatici. Aceste influenţe constau în:

- diminuarea radiaţiilor şi extremelor de temperatură;

- reducerea evapotranspiraţiei;

- creşterea umidităţii în pădure faţă de terenul lipsit de vegetaţie - umiditatea atmosferică

este mai mare cu circa 5% noaptea şi 10% ziua;

- evacuarea apei din solul pădurii, care la suprafaţă este de 2 - 3 ori mai mică decât pe

terenurile deschise;

- pădurea reglează alimentarea izvoarelor şi râurilor, ameliorează calitatea apelor;

- transportul de aluviuni din pădure atinge doar 0,5 mc/an/ha faţă de 50-120 mc/an/ha pe
terenurile agricole;

Rolul pădurii în combaterea poluării ca filtru biologic se bazează mai mult pe raţionamente,

decât pe estimări cantitative, cercetările fiind abia într-o fază iniţială. Trebuie, însă, subliniat, că

tocmai în această perioadă de maximă industrializare şi urbanizare apare în actualitate capacitatea

antipoluantă a pădurilor.

Principalele riscuri naturale cu impact asupra regiunilor din Moldova sunt caracterizate printr-

un spectru vast de densităţi ale repartiţiei şi categorii de impact. Acestea includ: eroziunile şi

alunecările de teren ce cauzează prejudicii permanente bazei de resurse, furtunile anuale cu ploi

torenţiale şi grindina ce cauzează prejudicii tranzitorii, inundaţii devastatoare ocazionale, secete

grave ocazionale, precum şi cutremure catastrofale la aproximativ fiecare treizeci de ani care

cauzează prejudicii considerabile infrastructurii şi pierderi de vieţi omeneşti.

Apreciindu-ne la justa valoare alte resurse naturale ale ţării şi, în egală măsură, resursele

forestiere, putem da măsura cuvenită efortului conjugat al tuturor acţiunilor de conservare şi

dezvoltare a fondului forestier naţional.

12
 1.3.Tendinţele mondiale în dezvoltarea managementului resurselor forestiere

În legătură cu importanţa crescândă a complexului forestier şi tendinţele dezvoltării

acestuia la nivel global, la începutul anilor 90 s-a lansat managementul resurselor forestiere ca un
complex de principii, norme, reguli, proceduri şi programe, care determină interacţiunea
participanţilor la procesul de conservare şi utilizare a pădurilor.
Multitudinea serviciilor oferite de pădure nu sunt inepuizabile, atitudinea nechibzuită faţă
de componenta forestieră a echilibrului ecologic, ar aduce pagube irecuperabile nu numai actualei
societăţi, dar în special generaţiilor viitoare. Din aceste considerente, gestionarea durabilă a
pădurilor şi vegetaţiei forestiere a devenit o preocupare prioritară a fiecărui stat şi comunităţii
mondiale în ansamblu.
Economia mondială contemporană este formată din suma economiilor naţionale, care se
deosebesc între ele prin nivelul de dezvoltare economică şi dimensiunile fiecăreia.

13
 Astfel, ţările dezvoltate, care dispun de resurse proprii, au realizat în timp o industrie
forestieră puternică; este ilustrativ exemplul Suediei, Finlandei, Canadei, al ţărilor din centrul
Europei, precum şi al unor ţări ca: Japonia, Noua Zelanda, Republica Sud-africană etc. Ponderea
sectoarelor forestiere în cadrul economiilor din ţările respective se menţine superioară; pentru
multe ţări în curs de dezvoltare, unde pădurile ocupă întinderi apreciabile, managementul
resurselor forestiere s-a situat pe primele locuri, contribuind substanţial la balanţa relaţiilor
externe.
Locul managementului resurselor forestiere în cadrul economiilor naţionale ale ţărilor
dezvoltate din punct de vedere economic cît mai ales, ale celor aflate în curs de dezvoltare, este
ilustrat şi de faptul că prin existenţa lor pădurile contribuie în mod vital la acoperirea unor cerinţe
de bază atât ale indivizilor, cît şi ale comunităţilor umane în ansamblul lor.
Un număr considerabil de oameni îş i găsesc servicii în activităţile forestiere: silvicultură,
exploatarea şi recoltarea masei lemnoase, industriile de prelucrare a lemnului, celulozei şi hârtiei.
Fără a dispune de datele necesare la nivelul fiecărei ţări, se poate afirma că sectoarele forestiere
asigură intre 6 şi 29% din numărul total de locuri de muncă în numeroase ţări din Europa, Africa
şi Asia, ceea ce constituie, după ponderea valorică a produselor pe bază de lemn a doua
particularitate, care ilustrează importanţa managementului resurselor forestiere pentru multe
ţări.
În fine, nu poate fi minimalizată a treia particularitate a rolului managementului resurselor
forestiere la nivel naţional, ca şi global, prin importanţa covârşitoare pe care o au pădurile şi
arborii forestieri ca elemente esenţiale pentru conservarea şi stabilitatea mediului. Indiferent de
gradul său de dezvoltare economică, fiecare ţară îşi are problemele sale în legătură cu poluarea
mediului, degradarea ecosistemelor naturale, protecţia şi conservarea resurselor genetice etc.
Pădurile au în acest sens o menire deosebită, silvicultorii având o îndelungată şi frumoasă tradiţie
în amenajarea şi gospodărirea resurselor forestiere, situându-se în avangarda profesiunilor care se
preocupă de protecţia şi conservarea mediului.
Nu este lipsit de interes şi faptul că pentru multe ţări în curs de dezvoltare managementul
forestier, ca expresie a activităţilor legate de punerea în valoare a tuturor produselor pădurii, joacă
un rol de prim ordin în direcţia asigurării producţiei continue de hrană pentru comunităţile rurale
şi satisfacerea celor mai elementare cerinţe ale acestora.
- În prezent se disting trei tendinţe esenţiale în managementul resurselor forestiere
mondial:
- Procesul de mondializare şi globalizare a politicilor şi instituţiilor ca răspuns la creşterea
interesului comunităţii internaţionale privind starea resurselor forestiere.
- Eficientizarea managementului resurselor forestiere .
- Lărgirea cercului de participanţi la procesul de luare a deciziilor în domeniul

14
 managementului resurselor forestiere .
Aspectele mondilializării şi globalizării subliniază sensibilitatea crescândă a populaţiei şi
statelor privind starea resurselor forestiere, degradarea lor şi, reieşind din aceasta, iniţiativele la
nivel internaţional şi interguvernamental.
Modalitatea de exprimare a raporturilor dintre ţări la nivelul economiilor naţionale se
regăseşte de cele mai multe ori şi în ceea ce priveşte cooperarea internaţională în domeniul
forestier.
În prezent există diverse forme de cooperare internaţională bilaterală sau multilaterală în
domeniul forestier: se consideră mai puţin importantă prezentarea acestora într-o ordine
cronologică, cu pretenţia de a cuprinde majoritatea zonelor lumii. Utilă apare evidenţierea unor
forme durabile de cooperare între ţări - evident sub egida unor organisme internaţionale în măsură
să orienteze cursul dezvoltării economice şi sociale din unele ţări sau grupe de ţări - în intenţia de
a oferi o imagine despre modul în care omenirea este preocupată de soarta viitoare a pădurilor.
Luând ca repere tematicele congreselor forestiere mondiale, activităţile prioritare ce se dezbat şi
realizează în cadrul F.A.O. şi obiectivele din programele organismelor geopolitic existente, se
poate afirma că, în contextul actual, cooperarea internaţională in domeniul forestier are la bază
recunoaşterea unanimă a importanţei pe care o au pădurile în toate mediile vieţii noastre sociale şi
economice. Investigaţiile ce se fac pe scară internaţională cu privire la viitorul omenirii
evidenţiază, din ce în ce mai mult, funcţia antientropică a omului în folosirea ecosistemelor
naturale. Membrii colectivităţii umane sînt conştienţi la scară planetară de utilitatea imensă a
resurselor de ape şi păduri pentru propăşirea şi supravieţuirea omului.
Congresele forestiere mondiale reunesc periodic, de regulă din şase în şase ani, specialişti şi
oameni de afaceri, interesaţi în domeniul forestier, cu scopul de a discuta problemele tehnice,
sociale şi economice cu privire la păduri şi rolul acestora în societatea contemporană.
Principiile de organizare a acestor manifestări internaţionale au fost formulate astfel:
- Congresul forestier mondial constituie un prilej de schimburi de idei, de împărtăşire a
experienţei şi de discuţie sub toate aspectele a chestiunilor forestiere, de o manieră care să
permită formularea de recomandări generale, aplicabile pe plan regional sau mondial;
- Congresul forestier mondial este un organism consultativ şi nu are nici o putere executivă.
Aplicarea recomandărilor sale depinde numai de înţelegerea acelora cărora le sînt adresate
(guverne, organizaţii internaţionale, instituţii ştiinţifice, proprietari de păduri etc.);
- Congresul forestier mondial reuneşte membri calificaţi, tehnicieni, savanţi sau alte
persoane, care se interesează de ştiinţa forestieră. Fie că depinde de un guvern, de o
organizaţie ştiinţifică sau profesională, de o societate forestieră sau că este independent,
fiecare participant nu exprimă decât opinia sa personală.
Primele Conferinţe internaţionale pentru silvicultură şi-au dobândit cu timpul un statut

15
propriu, la care au aderat un număr din ce în ce mai mare de ţări. Din iniţiativa Institutului
Internaţional pentru Agricultură (a VI-a sesiune, Roma -1922), s-a organizat şi primul Congres
Forestier Mondial (19 aprilie-5 mai 1926, la Roma), unde, printre altele, s-au examinat probleme
tehnice, economice, legislative şi administrative, care privesc conservarea pădurilor şi
ameliorarea arboretelor degradate, precum şi sistemele de utilizare mai bună a rezervelor
forestiere din întreaga lume.
De la prima Conferinţă internaţională pentru silvicultură (Paris - 1901) şi până în prezent,
importanţa pădurilor a crescut considerabil, s-a extins şi diversificat producţia forestieră, s-au
amplificat formele de cooperare dintre ţări. Tematica congreselor forestiere mondiale a evoluat,
desigur, pe măsura sporirii consumului de produse pe bază de lemn şi a creşterii rolului
ecosistemelor forestiere în conservarea mediului înconjurător.
În succesiunea lor, congresele forestiere mondiale şi-au dovedit eficienţa pe planul sensibilizării
opiniei publice şi a factorilor de decizie din majoritatea ţărilor lumii cu privire la necesitatea
ocrotirii pădurilor. Obiectul declarat al celui de-al II- lea Congres (10-14 septembrie 1936 -
Budapesta) a fost „menţinerea cu ajutorul cooperării internaţionale a unui echilibru între
producţie şi consumul lemnului". În politica lor, majoritatea ţărilor europene au promovat acest
principiu, exceptând unele cazuri de aplicare în comerţul internaţional a dumping-ului cu produse
din lemn în perioada de după al doilea război mondial.
Prin înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agriculturii (F.A.O.), în
urma Conferinţei internaţionale ţinute la Quebec - Canada, în octombrie 1945, cooperarea
naţiunilor lumii în domeniul forestier a intrat într-un stadiu nou/calitativ superior. F.A.O. a fost
creată cu scopul de a asigura un nivel corespunzător de nutriţie a oamenilor din toate ţările lumii
şi pentru a stimula producţia de bunuri agricole, piscicole şi forestiere, cu deosebire prin
dezvoltarea activităţilor din mediul rural.
Materializarea cooperării tehnico-ştiinţifice în domeniul pădurilor are în vedere, aşadar,
adevărul potrivit căruia societatea nu poate să-şi mai permită degradarea în continuare a
resurselor forestiere mondiale. Protecţionismul tarifar ş i netarifar este considerat ca inacceptabil.
Totodată, se impune ca tehnologiile folosite în producţia forestieră să fie înnoite şi adaptate
condiţiilor locale pentru a putea fi în pas cu dezvoltarea economică a altor ramuri ale economiilor
naţionale. Populaţiile umane, cu deosebire din zonele mai puţin împădurite, trebuie să participe în
mai mare măsură la realizarea proiectelor de amenajare şi corectare a bazinelor hidrografice, de
plantaţii în terenurile marginale şi de realizare a noi obiective pentru industrializarea lemnului.
Grupa de experţi de la F.A.O a evidenţiat următoarele tendinţe mondiale în dezvoltarea
managementului resurselor forestiere până în anul 2050:
- Pădurile naturale se vor utiliza în creştere pentru recrearea, păstrarea biodiversităţii,
conservarea regimului solului.

16
 - Prelucrarea lemnului în pădurile naturale va avea tendinţe de reducere, în timp ce tot mai
mult lemn va fi obţinut de pe plantaţii.
- Volumele de prelucrare a lemnului, precum ş i a produselor nelemnoase, vor fi mărite ca
consecinţă a perfecţionărilor tehnologiei şi optimizării ciclului de producţie.
- Finanţarea de către stat a complexului forestier va fi redusă.
- Managementul forestier, amenajarea pădurilor, precum şi investiţiile în industria forestieră
se vor concentra tot mai mult în sectorul privat.
Rolul statului se va orienta tot mai mult spre elaborarea strategiilor şi politicilor de dezvoltare a
managementului resurselor forestiere , precum şi a legislaţiei silvice.
Poziţia de „partnership” a omului faţă de pădure a fost urmată de eşecuri, deşi acesta a
intervenit în intimitatea ecosistemelor naturale cu intenţii bune, spre binele semenilor săi.
Dorind a lăsa generaţiilor ce urmează o planetă sănătoasă, este momentul de a se interveni cu
toată hotărârea pentru a limita destabilitatea ecosistemelor naturale, acţiune fără precedent la
realizarea căreia colaborarea internaţională în domeniul forestier pare ca singura alternativă
viabilă pentru o dezvoltare durabilă în folosul generaţiilor de mâine.

17
2. EVOLUŢIA MANAGEMENTULUI RESURSELOR FORESTIERE ÎN REPUBLICA
MOLDOVA
2.1.Caracteristica generală a sectorului forestier
Pădurea ca un tot unitar presupune o gestionare coerentă în strânsă legătură cu gestionarea şi
altor resurse naturale, cu dezvoltarea socială şi economică a ţării.
Pădurile Republicii Moldova sînt o parte componentă a patrimoniului natural naţional,
reprezentând importante resurse naturale şi strategice. În complexul resurselor naturale ele sunt
printre cele regenerabile, care oferă posibilitatea de a influenţa şi ameliora calitatea mediului
înconjurător. Prin diversitatea lor structurală şi funcţională pădurile se impun ca cele mai
valoroase asociaţii de vegetaţie naturală.
Resursele forestiere din Republica Moldova sînt constituite din resursele fondului forestier şi
a vegetaţiei forestiere de pe terenurile din afara acestuia.
Pe parcursul secolului XIX şi XX suprafeţele de păduri din Republica Moldova au avut tendinţe
de scădere până la 222 mii ha în 1945, iar începând cu anul 1966 - de creştere cu circa 30 mii ha
în mediu anual.
Actualmente, în gestiunea Agenţiei pentru Silvicultură „Moldsilva” se află 357,9 mii ha
terenuri ale fondului forestier, inclusiv acoperite cu pădure 328,8 mii ha.
Din analiza cadastrelor funciare generale putem conchide, că fondul forestier gestionat de
organele silvice de stat ocupă cea mai mare pondere în suprafaţa totală a pădurilor şi aceasta ne
vorbeşte despre faptul, că managementul resurselor forestiere se află în mâinile statului şi de
politica eficientă a acestuia depinde dezvoltarea ulterioară a pădurilor.

Tabelul 2.1Structura fondului forestier naţional conform Cadastrului funciar general (la

01.01.2017)

18
 Suprafaţa totală Suprafaţa acoperită cu
Nr.
Categoriile de deţinători / ponderea, mii păduri / ponderea, mii ha
d/o
ha /% /%

1. Fondul forestier proprietatea statului 357,9/ 84,1 328,8/ 90,7

Fondul forestier proprietate publică a

2. unităţilor administrativ-teritoriale 41,8/ 15,7 33,4/ 9,2

(primăriile)
3. Fondul forestier proprietate privată 0,9/ 0,2 0,5/ 0,1

Total 400,6/100 362,7/100

Sursa: Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva”.

După structura proprietăţii majoritatea terenurilor fondului forestier (84,1%) se află în

proprietatea statului, restul fiind deţinute de primării (15,7%) şi doar 0,2% de proprietari privaţi
(tabelul 2.1).
Pădurile aflate în gestiunea altor deţinători (41,8 mii ha din fondul forestier naţional şi 33,4
mii ha sau 9,2% din suprafaţa acoperită cu păduri) sînt încadrate în categoria pădurilor de
protecţie a terenurilor şi solurilor, precum şi de protecţie contra factorilor climatici şi industriali
dăunători. Aceste păduri au fost plantate majoritar în ultimii 50 ani, cu excepţia unor sectoare ale
primăriilor din zona centrală (Boghenii Noi, Sineşti din raionul Ungheni, Vărzăreşti şi Boldureşti
din raionul Nisporeni etc.), în care au mai rămas păduri naturale.
Suprafaţa vegetaţiei forestiere amplasată în afara fondului forestier din Republica Moldova
este de 51,1 mii ha, reprezentată prin 31,0 mii ha perdele forestiere de protecţie (a terenurilor
agricole, căilor de comunicaţie, râurilor şi bazinelor acvatice etc.) şi 20,1 mii ha - alte tipuri de
vegetaţie forestieră, care contribuie la menţinerea echilibrului ecologic şi la ameliorarea
peisajului rural naţional (tabelul 2.2).
Evoluţia suprafeţei terenurilor acoperite cu vegetaţie forestieră din afara fondului forestier în
perioada 2009-2016
Vegetaţie forestieră din afara fondului forestier, mii ha

Nr. Anii de referinţă inclusiv:

d/o Total Perdele forestiere de Alte tipuri de vegetaţie

protecţie forestieră

1. 2009 50,9 30,7 20,2

2. 2011 50,5 31,1 19,4

19
 3. 2012 50,0 30,7 19,3

4. 2013 50,5 30,6 19,9

5. 2014 49,1 30,5 18,6

6. 2015 49,3 30,8 18,5

7. 2016 51,1 31,0 20,1

Sursa: Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva”.

Spre deosebire de pădurile gestionate de Agenţia „Moldsilva”, terenurile cu vegetaţie
forestieră nu sunt amenajate şi gospodărite în baza unor proiecte şi planuri justificate şi
argumentate. Gospodărirea se face reieşind din considerentele deţinătorului de fond şi cu mari
încălcări ale tehnologiilor şi exigenţelor ecologice şi silvice.

Situaţia în sectorul forestier la nivel mondial. Comparativ cu alte ţări, Republica Moldova
denotă indici foarte mici specifici resurselor forestiere. Pentru fiecare locuitor al republicii revine
câte 0,075 ha, 10 mc masă lemnoasă în picioare şi 0,1 mc lemn recoltat.
Astfel, pentru Europa gradul mediu de împ ădurire este de 30,5%, ţările CSI - 40,1%, America
de Nord - 25,1%.
Gradul de împădurire şi suprafaţa pădurilor revenită unui locuitor pentru unele ţări se prezintă în
tabelul 2.3.
Gradul de împădurire şi suprafaţa pădurilor la 1 locuitor în unele ţări ale lumii
Ţara Gradul de împădurire, Suprafaţa pădurilor la 1
locuitor, ha /loc
%
Polonia 27,4 0,23
Turcia 11,4 0,7
Bulgaria 29,7 0,4
România 26,5 0,29
Marea Britanie 8,2 0,04
Belgia 22,6 0,08
Austria 45,2 0,48
Franţa 25,2 0,27
Germania 28,1 0,12
5
Finlanda 58,9 4,64
SUA 22,4 l,19
Ucraina 15,6 0,19
Sursa: Programul ERF-2016.

În anul 2000 suprafaţa împădurită a planetei acoperea aproximativ 3,9 miliarde de hectare de
teren sau 30 de procente din suprafaţa uscatului planetei, dar fiecare an covorul de păduri se
restrânge. FAO, organizaţie aparţinând Naţiunilor Unite, a raportat o pierdere anuală netă de 9,4

20
de milioane de hectare. Ţările în curs de dezvoltare au pierdut 13,0 de milioane de hectare, iar
ţările industrializate au câştigat 3,6 de milioane de hectare. Câştigul se datorează, în cea mai
mare parte, reconversiei /reconstrucţiei în păduri a terenurilor agricole abandonate.
Dacă ritmul actual de diminuare a biodiversităţii se va menţine în continuare, în viitorii
25-30 de ani va dispărea % din biodiversitatea Terrei. Suprafaţa ocupată cu vegetaţie naturală se
va reduce catastrofal. Conform datelor UNESCO în fiecare minut suprafaţa pădurilor se
micşorează cu 20 ha. Drept consecinţă, are loc nu doar diminuarea cantitativă a biodiversităţii ,
dar şi degradarea mediului de viaţă a omului.
În timp ce terenurile agricole sînt redate pădurilor în ţările industrializate, în ţările în curs
de dezvoltare pădurile sînt transformate în terenuri agricole, păşuni ş i terenuri degradate. Cele
13 milioane de hectare de suprafaţă forestieră pierdute anual în ţările în curs de dezvoltare sunt
echivalente cu 0,65 de procente din suprafaţa lor forestieră. Astfel, la fiecare trei ani ţările în curs
de dezvoltare pierd 2 procente din suprafaţa lor forestieră. Aceste estimări ale FAO asupra
pierderii pădurilor sunt substanţiale, chiar dacă ele nu reuşesc să prezinte imaginea
despăduririlor la adevăratele sale dimensiuni.
În ciuda valorii mari a pădurilor intacte, numai aproximativ 290 de milioane de hectare din
suprafaţa globală a pădurilor este legal protejată împotriva defrişării. O suprafaţă adiţională de
1,4 miliarde de hectare sînt improprii pentru recoltare din cauza deficienţelor de ordin economic.
Din suprafaţa rămasă, accesibilă pentru exploatare, 665 de milioane de hectare sunt neperturbate
de om şi aproape 900 de milioane de hectare sînt semivirgine şi neplantate.
In anul 2000, planeta avea 113 milioane de hectare în plantaţii forestiere, reprezentând mai
puţin de 3 procente din totalul de 3,9 miliarde de hectare de păduri. Pentru comparaţie, această
suprafaţă reprezintă practic a şasea parte din 700 de milioane de hectare plantate cu cereale în
fiecare an pe întregul glob.
Cinci ţări dispun de 2/3 din cele 113 milioane de hectare de plantaţii. China, care mai are
doar foarte puţin din suprafaţa originar împădurită, este posesoarea celei mai mari suprafeţe cu
plantaţii forestiere, urmată de Rusia şi Statele Unite. India şi Japonia sunt pe locurile patru şi
cinci. Brazilia este mult în urmă, dar se dezvoltă în ritm susţinut (tabelul 2.4).

Tabelul 2.4.Plantaţiile forestiere în tările-cheie în anul 2016

Tara Suprafaţa plantaţiilor, mil
hectare
China 39,9
Rusia 17,3
SUA 16,2
India 12,4
Japonia 10,7

21
 Toate celelalte ţări 16,3
Total pe glob 112,8

FAO estimează, că suprafaţa actuală de 113 milioane de hectare acoperită de plantaţii

forestiere s-ar putea extinde cu uşurinţă până la 145 de milioane de hectare în 2030. În acelaşi
timp, datorită creşterii productivităţii, recolta ar putea ajunge la mai mult decât dublul valorii
actuale, crescând de la 331 de milioane la 766 de milioane de metri cubi.
Categoriile şi funcţiile pădurilor.
În conformitate cu articolul 14 al Codului silvic pădurile Republicii Moldova sînt încadrate în
grupa I funcţională, având în exclusivitate funcţii de protecţie a mediului înconjurător.
Prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la clasificarea pădurilor pe grupe şi
categorii funcţionale Nr.1008 din 30.10.97, în raport cu importanţa economică, amplasarea şi
funcţiile ce le revin, pădurile din fondul forestier al Republicii Moldova sînt clasificate în
categorii funcţionale. Conceptul de funcţie a pădurii capacitatea pădurii de a îndeplini un rol
anumit, raportul dintre ceea ce însuşirea oferă şi ceea ce societatea cere, ceea ce impune măsuri
adecvate de gospodărire a pădurii în vederea continuităţii folosinţelor acesteia. Pe plan mondial
s-au conturat următoarele funcţii ale pădurii: de producţie; hidrologică; pedologică; climatică;
sanitară, recreativă, estetică, ştiinţifică, de conservare a naturii.
Majoritatea funcţiilor enumărate sînt complementare. Funcţia de protecţie a solului se
corelează cu funcţia hidrologică, funcţia sanitară cu cea estetică, funcţia de recreare cu cea de
conservare a naturii, etc. Astfel, unul ş i acelaşi arboret este capabil să exercite concomitent mai
multe funcţii, dintre care una se impune ca prioritară. Aceasta şi este complexitatea sau
polifuncţionalitatea pădurilor.
În continuare vom prezenta categoriile funcţionale de păduri din Republica Moldova:
Păduri cu funcţii de protecţie a apelor:
- perdelele forestiere de protecţie de pe versanţii râurilor, râuleţelor, lacurilor, lacurilor de
acumulare şi ai altor bazine acvatice;
Păduri cu funcţii de protecţie a terenurilor şi solurilor:
- pădurile antierozionale;
- perdelele forestiere de protecţie limitrofe căilor ferate;
- perdelele forestiere de protecţie limitrofe drumurilor auto de interes naţional;
Păduri cu funcţii de protecţie contra factorilor climatici şi industriali dăunători:
- perdelele forestiere de protecţie a terenurilor agricole;
- pădurile de stepă, pădurile de la limita dintre stepă şi silvostepă, cu excepţia zăvoaielor şi
pădurilor de luncă din aceste zone;

22
 - trupurile de pădure dispersate cu suprafe ţe sub 50 ha, situate în zona de câmpie;
- sectoare silvice deosebit de valoroase;
Păduri cu funcţii de recreare:
- pădurile zonelor verzi din jurul oraşelor şi altor localităţi, inclusiv sectoarele de păduri-
parc din aceste zone;
- pădurile din prima şi a doua zonă de protecţie sanitară a surselor de aprovizionare cu apă;
- pădurile din zonele de protecţie sanitară a staţiunilor balneoclimaterice şi a sanatoriilor;
- pădurile urbane şi pădurile-parc;
Păduri de importanţă ştiinţifică şi de conservare a genofondului şi ecofondului silvic:
pădurile din rezervaţiile naturale;
- pădurile din parcurile naţionale şi naturale;
- sectoarele de pădure aflate în regim de rezervaţie;
- pădurile de importanţă ştiinţifică sau istorico-culturală;
- pădurile declarate monumente ale naturii;
- plantaţiile silvice cu pomi fructiferi.
Ariile naturale protejate de stat. Este de menţionat că prin Legea privind fondul ariilor
naturale protejate de stat (nr. 1538-XIII din 25 februarie 1998), suprafaţa ariilor protejate,
amplasate în limitele fondului forestier a fost extinsă destul de considerabil, constituind 61,2 mii
ha (tabelul 2.5) sau circa 17,1% din fondul forestier. Suprafaţa totală ţară a acestora constituie
66,5 mii ha.
Caracteristicile de bază ale pădurilor. Ecosistemele forestiere ale Republicii Moldova dispun
de o diversitate vastă întrunind 28 de tipuri de ecosisteme şi un şir de subtipuri biogeocenotice
(după gradul de productivitate). Aceste tipuri de ecosisteme relevă următoarele tipuri de pădure
principale: stejărete, gorunete, stejărete de pufos, făgete, zăvoaie, salcâmete şi un şir de variaţii
ale acestora. În cadrul ecosistemelor forestiere sînt cunoscute 123 de asociaţii, dintre care peste
25 de taxoni fitocenotici sînt apreciaţi ca fitocenoze-etalon. Flora ariilor forestiere reprezintă un
genofond extrem de important. Printre grupurile fitocenotice predomină speciile silvice şi ale
habitatelor xerice (28 şi 29%), urmează cele pratostepice cu 16%, ruderale - 15%, praticole -
12%. Cât priveşte exigenţele ecologice predomină xeromezofitele (44%) şi mezofitele (34%).
Din elementul geografic predomină speciile eurasiatice, europene şi circumpolare, alcătuind 69%
din floră, speciile cu arealul sudic însumează 27%.
În componenţa ecosistemelor forestiere habitează un număr semnificativ de specii rare.
Sub protecţia statului sunt luate 151 specii, din care 58 sunt incluse în Cartea Roşie a Republicii

23
Moldova (2002): critic periclitate (CR) - 21 de specii, periclitate (EN) - 18 specii, vulnerabile
(VU) - 19 specii.
Din datele statistice oficiale ale Republicii Moldova, referitor la suprafeţele împădurite,
analizate din punct de vedere local şi zonal, se poate observa o dependenţă vădită a masivelor
forestiere în raport cu elementele de relief, climă, îndeletniciri socio-economice, tradiţii culturale
şi de altă natură. Se reliefează deosebiri semnificative în ceea ce priveşte suprafeţele împădurite,
structura pădurilor, starea acestora, aspectul zonal al structurii funcţionale. Astfel, masivele
forestiere din zona centrală se deosebesc după elementele menţionate destul de semnificativ de
arboretele din zona de nord şi sud (tabelul 2.6).

Tabelul 2.6 Principalele tipuri de păduri din Republica Moldova

Nr. d Denumirea Zona de răspândire Solurile Altitudinea

/o tipului
1 Făgete Nord - Vestul zonei de brune-cenuşii de 280-400
centru pădure
2 Gorunet cu carpen Codrii; podişul cenuşii de pădure 200-350
Nistrului; nordul
republicii
3 Gorunete monodominate Codrii centrali şi Nord- cenuşii de pădure 180-340
vestici
4 Stejăret cu stejar pedunculat şi Nordul republicii cenuşii-închise 180-240
cireş
5 Stejăret cu stejar pedunculat şi Nordul republicii cenuşii-închise 180-240
mesteacăn

6 Stejăret cu stejar pufos Sudul republicii 160-280

cernoziom de
pădure; cernoziom
petrofit

7 Stejăret cu stejar pedunculat cu Zona de centru cenuşii-închise de 150-220

carpen pădure

8 Stejăret cu stejar pedunculat şi Sudul republicii cenuşii-închise de 150-170

porumbar pădure;
cernoziomuri
petrofite şi
dezalcaline
9 Păduri petrofite de stejar Nordul republicii cenuşii de pădure 240-350
pedunculat
10 Păduri petrofite de gorun Podişul Nistrului cenuşii de pădure 240-400

24
 11 Zăvoaie Lunca Nistrului şi depuneri aluviale 140-160

Prutului; văile

râurilor mici

Sursa: Agenţia pentru Silvicultură “Moldsilva”.

Compoziţia pădurilor Moldovei este predominată de specii de foioase (97,8 procente), inclusiv
cvercinee - 143,8 mii ha (39,6%), frăsinete - 16,6 mii ha (4,6%), cărpinete - 9,4 mii ha (2,6%),
salcâmete - 131,0 mii ha (36,1%), plopişuri - 5,7 mii ha (1,6%) etc., răşinoasele fiind prezentate
doar în proporţie de 2,2% (figura 2.2).

Figura 2.2. Repartiţia pădurilor pe principalele formaţiuni forestiere, mii ha

Sursa: Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva

Volumul total al masei lemnoase pe picior din pădurile Moldovei constituie circa 45
milioane metri cubi, la un hectar revenind în mediu 124 metri cubi. Creşterea medie a
pădurilor constituie 3,3 metri cubi/an/hectar, iar creşterea medie totală constituie circa 1196,9
mii metri cubi/an. Clasa medie de producţie constituie 2,3 (figura 2.3). Structura pe vârste la
toate speciile forstiere este dezechilibrată, îndeosebi la cele de productivitate inferioară.
Este de menţionat faptul că cea mai joasă clasă medie de producţie o au salcâmetele, iar
cea mai înaltă o au cvercineele şi plopişurile.
Cele mai productive sînt arboretele de plop (media 310 mc/ ha), iar cele mai puţin
productive - arboretele de salcâm (132 mc/ ha).
Majoritatea arboretelor sînt de provenienţă vegetativă: din lăstari - 56,5% şi 43,5% din sămânţă,
inclusiv, cvercineele - 140337 ha, 21058,3 mii mc, din sămânţă - 37178 ha (27%), 3771,5 mii mc
(18%), din lăstari - 103159 ha (73%), 17286,8 mii mc (82%).Cvercineele sînt cele mai valoroase

25
arborete ale fondului forestier. Ponderea mare a cvercineelor provenite din lăstari este
consecinţa gospodăririi lor în crâng pe parcursul mai multor secole. După productivitate
cvercineele se caracterizează prin:
- productivitate superioară- 60948 ha (44%);
- productivitate inferioară- 77575 ha (56%);
Un indice calitativ important al calităţii pădurilor este corepunderea arboretelor condiţiilor
staţionare de creştere. Circa 40% din ele nu corespund condiţiilor de creştere, inclusiv: salcâmul
- 52%, carpenul - 8%, frasinul - 15%, alte specii - 20% (figura 2.4)

Figura 2.4. Structura pădurilor Republicii Moldova după provenienţă

Sursa: Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva

Arboretele cu vârsta peste 100 de ani ocupă circa 6 mii ha, din care stejarul - 4,9 mii ha,
frasinul - 0,6 mii ha, fagul - 0,3 mii ha, carpenul - 0,1 mii ha.
În continuare vom prezenta indicii dendrometrici medii ai fondului forestier din Republica
Moldova (tabelul 2.7).
Tabelul 2.7. Indicii dendrometrici medii ai fondului forestier
Denumirea Vîrsta Consistenţa Volumul Volumul Creşterea Creşterea
speciilor medie, medie mediu la 1 mediu la 1 ha medie medie la 1
ani ha terenuri arboreturi totală, mii ha terenuri
acoperite exploatabile, m3 acoperite
cu păduri, m3 cu
m3 păduri,
m3

Pin 11 0,64 34 - 16,5 2,8

Cvercinee 53 0,73 150 192 415,4 3,0
Fag 96 0,78 281 313 1,2 2,4
Carpen 52 0,78 178 234 33,3 3,5
Frasin 52 0,78 177 235 56,0 3,5
Paltin de cîmp 19 0,69 55 200 4,4 2,6
Jugastru 32 0,75 103 165 3,0 3,8
Ulm 28 0,73 87 152 2,9 3,2

26
 Salc îm 18 0,75 69 132 276,6 3,9
Mesteacăn 12 0,63 50 100 2,0 3,3
Plop tremurător 41 0,70 204 237 1,0 5,0
Tei 52 0,76 171 239 10,7 3,7
Plop 27 0,69 186 310 44,9 7,9
Salcie 27 0,65 179 248 14,1 7,4
Total pe suprafaţa 40 0,73 124 180 1196.9 3,3
acoperit ă cu
păduri
Sursa: Agenţia pentru Silvicultură “Moldsilva
În condiţiile Moldovei cu alternanţe substanţiale de temperaturi, cu secete frecvente,
deficit de apă, terenuri expuse la alunecări şi cu diminuarea fertilităţii solurilor până la 40-50%,
prin intensificarea proceselor de eroziune, rolul protector al pădurilor capătă o importanţă vitală.
Extinderea suprafeţelor acoperite cu vegetaţie forestieră este prevăzută de hotărârile
Guvernului Republicii Moldova nr. 595 din 29 octombrie 1996 (punctele 2 şi 4) şi nr. 107 din 07
februarie 2001 (punctul 7, alineatul 2), Legea nr. 1041-XIV din 15.06.2000 privind ameliorarea
prin împădurire a terenurilor degradate (art. 5 - 8), Strategia dezvoltării durabile a sectorului
forestier naţional (nr. 350-XV din 12 iulie 2001), multiple acorduri internaţionale la care face
parte Republica Moldova (Convenţia - Cadru a Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice,
Convenţia privind Diversitatea Biologică, Convenţia pentru Combaterea Deşertificării etc.).
Republica Moldova dispune de o experienţă bogată în acest domeniu. Astfel, în perioada
postbelică, suprafeţele acoperite cu vegetaţie forestieră au fost extinse cu circa 200 mii ha, în
unii ani atingându-se indici de circa 14 mii ha.
Spre regret, la începutul anilor 90 ritmurile extinderii au contenit, iar începând cu anul
2002 extinderea terenurilor cu vegetaţie forestieră a intrat într-o nouă etapă, fiind plantate anual
circa 7500 ha de culturi forestiere. Pe parcursul anilor 2001-2006 conducerea Agenţiei pentru
Silvicultură „Moldsilva” a depus eforturi deosebite în scopul reîntoarcerii silvicultorilor la
practicile anterioare de extindere a plantaţiilor forestiere. Este cu atât mai important, cu cât
acestea au fost efectuate din mijloacele financiare proprii.
În final, trebuie de menţionat următoarele. Robert Costanza şi coautorii în revista „Nature”
din 15 mai, 1997 "The Value of the World's Ecosystem Services and Natural Capital” aduce date
privind principalele servicii la hectar de păduri în perioada unui an:
• reglarea climei- 141 USD;
• controlul eroziunii- 96 USD;
• stocarea şi reciclarea nutrienţilor-361 USD;
• recrearea - 66 USD;
• altele -305 USD;

27
 Totalul: 969 USD.
Extrapolând aceste date pentru toată suprafaţa ocupată cu păduri în Republica Moldova,
obţinem o sumă de 351,5 mil dolari SUA. Această sumă ar fi contribuţia reală a pădurilor în
economia şi ecologia ţării.

28
 2.1 Analiza managementului fondului forestier
Fondul forestier din Republica Moldova este gestionat de către autorităţile silvice de stat şi
cele ale administraţiei publice locale.
Sarcina de bază a structurii instituţionale silvice este crearea condiţiilor eficiente de
interacţiune dintre silvicultură şi alte ramuri ale economiei naţionale, care ar asigura menţinerea,
conservarea, dezvoltarea şi folosirea durabilă a fondul forestier şi a altei vegetaţii forestiere.
Evoluţia structurii instituţionale a ramurii silvice a fost influenţată de-a lungul anilor de
schimbările politice şi de conjuctură.
În perioada interbelică funcţia de autoritate silvică centrală în acest teritoriu era îndeplinită
de Direcţia Regională Silvică Chişinău, subordonată Casei de Administrare a Pădurilor,
România. În subordonarea nemijlocită a direcţiei menţionate, care gestiona pădurile din
proprietatea statului (214 mii ha sau 91%), activau 20 ocoale silvice cu divizarea în districte şi
cantoane. Aparatul central Direcţiei era alcătuit din trei servicii (secţii), Inspectoratul de control,
Inspectoratul financiar, unde activau 14 ingineri.
În perioada 1944-1947 organul silvic central a fost Direcţia gospodăriei subordonate direct
Direcţiei principale a serviciului silvic din URSS. În teren activau 28 de întreprinderi silvice
divizate nemijlocit în districte şi cantoane silvice.
În anul 1947 a fost constituit Ministerul gospodăriei forestiere (în teren a rămas aceeaşi
structură), care a activat până în anul 1953.
În perioada menţionată (1944-1953) autorităţile silvice centrale îndeplineau funcţia de
gestionar al fondului forestier de stat, exercitând concomitent controlul asupra gospodăriei
pădurilor aflate în subordinea altor deţinători.
În perioada 1953-1961 ramura silvică a fost inclusă în cadrul Ministerului Agriculturii şi
Alimentaţiei. În calitate de subdiviziuni erau 14 întreprinderi silvice (cu divizarea în ocoale,
districte, cantoane etc.). Aparatul central era constituit din câteva secţii (autogestiune,
silvicultură, economie şi finanţe etc.).
În anul 1961 silvicultura a fost separată de agricultură într-o structură aparte - Direcţia
generală păduri ş i protecţia mediului - de pe lângă Sovietul de Miniştri.
Întreprinderile silvice au fost restructurate în întreprinderi silvice mecanizate cu mărimea
suprafeţelor aflate în gestiune, iar după dizolvarea întreprinderilor de exploatare (a.1962), li s-au
atribuit şi funcţiile de exploatare.
În anul 1966, în baza Direcţiei generale păduri, a fost constituit Comitetul de Stat pentru
gospodăria forestieră din cadrul Sovietului de Miniştri al republicii. În subordinea acestuia
activau 13 întreprinderi silvice mecanizate (divizate în ocoale silvice, districte, cantoane), 4 staţii
de ameliorare silvică (divizate în sectoare de producere, districte, cantoane), 1 întreprindere de

29
exploatare, staţia de cercetări ş i normări în domeniul muncii. În anul 1971 în cadrul lui s-a
constituit (în baza ocolului silvic Lozova) prima rezervaţie naturală "Codrii". Aparatul central al
Comitetului constituia: 1 direcţie şi 7 secţii. Funcţiile de bază ale autorităţii silvice centrale
constau în gestionarea fondului forestier de stat, controlul de stat în acest domeniu pe întreg
fondul forestier naţional indiferent de subordonarea departamentală.
În anul 1978 Comitetul de stat al gospodăriei forestiere a fost reorganizat în Ministerul
gospodăriei forestiere. În subordinea Ministerului activau asociaţii silvice de producţie, 21
întreprinderi silvice, 2 întreprinderi silvo-cinegetice, 1 rezervaţie naturală, 1 asociaţie silvică de
ştiinţă şi producere, centrul de organizare ştiinţifică a muncii şi gestionare a producerii, staţia de
combatere a bolilor şi dăunătorilor forestieri. Aparatul central al Ministerului era divizat în 5
direcţii şi 9 secţii.
Funcţiile principale erau: elaborarea şi aplicarea politicii de stat în domeniul silvic,
controlul de stat privind starea, folosirea, paza, protecţia şi regenerarea pădurilor indiferent de
apartenenţa departamentală.
În anul 1988 Ministerul gospodăriei forestiere a fost desfiinţat, autoritatea silvică centrală fiind
încadrată în Comitetul de Stat pentru gospodăria silvică şi protecţia mediului (Asociaţia silvică
de stat de producere "Moldles”, având funcţiile de gospodărire a fondului forestier). Funcţiile de
control au trecut în cadrul structurii de protecţie a mediului. În subordinea Asociaţiei au fost
constituite 18 întreprinderi silvice şi 3 rezervaţii naturale.
În anul 1990 Asociaţia "Moldles" a fost reorganizată în Direcţia păduri şi rezervaţii
naturale din cadrul Departamentului Protecţia Mediului Înconjurător şi Resurse Naturale, având
în subordine 17 întreprinderi silvice şi 4 rezervaţii naturale, păstrându-şi practic aceleaşi funcţii.
În anul 1993 în baza Direcţiei păduri a fost reconstruită Asociaţia de Stat "Moldsilva" în
cadrul aceluiaşi Departament, adăugându-se încă o rezervaţie naturală.
În anii 1994-1997 Asociaţia de Stat "Moldsilva" a activat în cadrul Ministerului
Agriculturii şi Alimentaţiei.
Agenţia de Stat pentru Silvicultură (ASS) "Moldsilva" a fost creată în baza Serviciului
Silvic de Stat prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 557 din 28 iunie 2001 "Cu
privire la reorganizarea Serviciului Silvic de Stat" (în continuare ASS "Moldsilva").
Prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr.357 din 23 aprilie 2005 „Privind
măsurile de reorganizare a unor ministere şi autorităţi administrative centrale ale Republicii
Moldova” a fost creată Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva”, iar prin Hotărârea nr.844 din 15
august 2005 a fost aprobat Regulamentul şi componenţa nominală a Colegiului Agenţiei pentru
Silvicultură „Moldsilva”.

30
 Astfel, AS "Moldsilva" este instituţia centrală în domeniul silviculturii, se subordonează
Guvernului Republicii Moldova, şi are următoarele sarcini şi atribuţii:
- Asigurarea continuităţii şi biodiversităţii naturale a pădurilor;
- Promovarea speciilor autohtone valoroase;
- Organizarea producerii, utilizării şi controlului genetic al materialelor forestiere de
reproducere;
- Elaborarea şi aplicarea măsurilor privind conservarea pădurilor din ariile naturale
protejate de Stat.
- În prezent, AS "Moldsilva" are în subordine (figura 2.5):
- Întreprinderi pentru silvicultură - 16;
- Întreprinderi silvo-cinegetice-4;
- Rezervaţii de Stat - 4;
- Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice.

Figura 2.5. Organigrama Agenţiei pentru Silvicultură ASS „Moldsilva”

Sursa: Agenţia pentru Silvicultură “Moldsilva".

Totodată, în procesul de monitorizare a activităţii sectorului forestier sunt implicate un şir de

autorităţi statale, atribuţiile cărora sunt reglementate de legislaţia în vigoare şi anume Guvernul

31
(conform art. 8 al Codului silvic): realizarea administrării de stat a fondurilor forestier şi
cinegetic;
- exercitarea controlului de stat asupra stării, folosirii, regenerării, pazei protecţiei
fondurilor forestier şi cinegetic;
- stabilirea procedurii de eliberare a lemnului pe picior;
- stabilirea modului de clasificare a pădurilor pe grupe, subgrupe şi categorii funcţionale;
- aprobarea posibilităţii de recoltare a masei lemnoase în procesul tăierilor de produse
principale;
- stabilirea unei proceduri unice de ţinere a evidenţei de stat a fondului forestier şi a
cadastrului silvic de stat;
- soluţionarea problemelor care ţin de atribuirea terenurilor din fondul forestier pentru
necesităţi de stat şi publice;
- soluţionarea problemelor care ţin de atribuirea în gestiune a terenurilor di fondul
forestier;
- soluţionarea problemelor cu privire la încetarea dreptului de gestiune a terenurilor din
fondul forestier;
- soluţionarea problemelor privind organizarea şi activitatea organelor silvice stat;
Ministerul Mediului (conform art.22 al Codului silvic):
- îndeplinirea programelor, aprobate de Guvern, privind folosirea, regenerarea, paza şi
protecţia pădurilor;
- respectarea normelor de folosinţă a produselor pădurii;
- repartizarea pădurilor pe grupe şi categorii funcţionale;
- folosirea raţională a fondurilor forestier şi cinegetic;
- analiza stării fondurilor forestier şi cinegetic.
Inspectoratul Ecologic de Stat (IES) (conform art. 27-29 ale Legii privind protecţia mediului
înconjurător):
- sistarea oricărei activităţi, dacă aceasta contravine legislaţiei cu privire la protecţia
mediului;
- înaintarea pretenţiilor persoanelor fizice şi juridice pentru repararea prejudiciilor cauzate
mediului, ca rezultat al folosirii neraţionale a resurselor naturale;
- solicitarea de la organele de resort pedepsirea disciplinară a persoanelor de decizie, care
nu au asigurat respectarea legislaţiei cu privire la folosirea raţională a resurselor naturale;
- solicitarea persoanelor fizice şi juridice prezentarea documentelor prevăzute de legislaţie
ce atestă dreptul lor de folosinţă a resurselor naturale.

32
 Societatea civilă (conform art. 23 al Codului silvic) - cetăţenii şi asociaţiile obşteşti au dreptul
să primească de la organele silvice de stat şi de la organele de stat pentru protecţia mediului
înconjurător informaţie despre starea fondurilor forestier şi cinegetic, măsurile planificate şi
realizate de conservare şi folosire a acestora, să propună şi să realizeze, în conformitate cu
legislaţia, măsuri privind paza şi folosirea raţională a fondurilor forestier şi cinegetic,
conservarea biodiversitătii în ele.
De asemenea, este important de menţionat că, în conformitate cu prevederile Codului silvic
(art. 62-64) şi Statutului serviciului silvic de stat, personalul silvic implicat în procesul de
constrângere legală este constituit din 4 nivele:
Nivelul central (promovarea /implementarea politicii forestiere la nivel naţional, coordonarea
şi controlul activităţii structurilor teritoriale subordonate etc.)
- aparatul Agenţiei de Stat pentru Silvicultură "Moldsilva, inclusiv: directorul general şi adjuncţii
acestuia, direcţia pază şi protecţie, direcţia fond forestier şi producere, garda forestieră (inclusiv
filialele Nord, Centru şi Sud);
Nivelul regional (elaborarea şi aplicarea strategiilor /programelor zonale /regionale,
coordonarea şi controlul activităţii ocoalelor silvice, organizarea procesului de producere, a
activităţilor de pază şi protecţie a pădurilor etc.) - aparatul unităţilor silvice: director, inginer
silvic-şef, inginer fond forestier, inginer paza şi protecţia pădurilor, inginer regenerarea
pădurilor;
Nivel teritorial (implementarea strategiilor /programelor, activităţilor de producere, de pază şi
protecţie a pădurilor etc.) - aparatul ocoalelor silvice: şef de ocol silvic, şef-adjunct de ocol
silvic, maistru silvic;
Nivel local (efectuarea activităţilor de producere, de pază şi protecţie a pădurilor etc.) -
pădurar, pădurar de vânătoare, paznic antiincendiar.
În structura instituţională a silviculturii din Republica Moldova rolul principal îi revine ASS
„Moldsilva”, care constă în promovarea managementului resurselor forestiere eficient, ca
componentă importantă în dezvoltarea durabilă a ţării. Structura dată este similară cu cele din
Rusia, Ucraina, România, Franţa, Cehia, Austria.
În continuare vom prezenta analiza SWOT pentru activitatea ASS „Moldsilva”, care ne
permite să identificăm rezervele în activitatea acesteia.
Punctele forte în activitatea ASS „Moldsilva”:
- Existenţa unei structuri independente, cu personalitate juridică şi autonomie financiară.
- Prezenţa unui cadru legislativ şi normativ corespunzător priorităţilor naţionale în
domeniul forestier.
- Prezenţa unei structuri verticale teritoriale capabile să asigure implementarea strategiilor

33
 naţionale în domeniul forestier şi al protecţiei mediului înconjurător.
- Capacitatea structurii naţionale centrale silvice să gestioneze fondul forestier subordonat,
îndeplinind regenerarea pădurilor, protecţia, paza şi utilizarea raţională a resurselor
forestiere, precum ş i extinderea terenurilor cu vegetaţie forestieră.
Continuitatea instituţională a structurii centrale naţionale în domeniul forestier (un lucru
foarte important pentru asigurarea stabilităţii şi funcţionalităţii eficiente a întregii structuri).
Capacitatea structurii centrale naţionale de a conlucra şi colabora cu alte ministere şi
departamente din Guvern şi structuri administrative teritoriale în scopul rezolvării sarcinilor şi
obiectivelor trasate.
Existenţa în cadrul structurii centrale naţionale silvice a mecanismelor capabile să asigure
funcţionalitatea ei prin:
- cadrul legislativ şi normativ;
- programe şi proiecte ramurale;
- management ramural prin planificare şi proiecte de amenajamente silvice;
- control departamental;
Aceste puncte forte sunt principiale şi hotărâtoare în vederea asigurării unui nivel corespunzător
de gestionare a oricărei resurse naturale, inclusiv şi a celor forestiere.
Concomitent, sistemul instituţional din silvicultura naţională are şi anumite puncte slabe:
- finanţare insuficientă din bugetul Statului;
- sistemul este rigid, iar administrarea strictă;
- lipsa de iniţiativă la nivelele doi şi trei, divergenţele dintre "centru", "întreprindere" şi
"ocol silvic";
- existenţa contradicţiilor dintre autorităţile silvice şi cele publice locale în domeniul
utilizării pădurilor, a terenurilor degradate, a plăţilor şi taxelor locale;
- managementul resurselor forestiere imperfect;
- ineficienţa mecanismului financiar actual;
- cooperarea şi integrarea insuficientă a activităţii de gestionare a fondului forestier a
autorităţii silvice centrale cu alte ministere: Ecologiei şi Resurselor Naturale, Agriculturii
şi Industriei Alimentare, Apărării, Industriei, Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor,
autorităţilor administraţiei publice locale;
- informarea şi comunicarea insuficientă cu publicul privind starea pădurilor şi consultarea
privind deciziile luate.
Din oportunităţile sistemului instituţional din silvicultura naţională menţionăm:
- perfecţionarea politicii statului în domeniul managementului resurselor forestiere ;

34
 - separarea funcţiilor administrării de stat de cele de gestionare a pădurilor;
- crearea sectorului forestier comunitar;
- crearea condiţiilor pentru dezvoltarea sectorului privat în silvicultură, inclusiv a pădurilor
private;
- evaluarea economică a resurselor forestiere;
- utilizarea instrumentelor economico-financiare de administrare de stat a resurselor
forestiere
- micşorarea intervenţiei birocratice în activitatea întreprinderilor silvice şi delegarea unor
mai largi drepturi în luarea deciziilor de la nivel naţional la nivel local;
- înăsprirea conrolului şi responsabilităţilor asupra activităţilor legate de regenerarea
pădurilor şi extinderea terenurilor cu vegetaţie forestieră ca activităţi-chee în dezvoltarea
durabilă a fondului forestier naţional.
Riscurile în activitatea AS „Moldsilva” sunt următoarele:
- Reducerea eficienţei activităţii agenţiei ş i a întreprinderilor silvice;
- Reducerea finanţării din partea statului a AS „Moldsilva”;
- Degradarea continuă a fondului forestier autohton;
- Înrăutăţirea situaţiei economico-sociale în ţară.
Autorităţile silvice de stat ale Republicii Moldova, ca ţară cu cel mai mic grad de împădurire
şi cu o asigurare joasă cu produse şi servicii forestiere, au ca obiective de bază: menţinerea,
conservarea pădurilor existente şi extinderea fondului forestier, precum şi utilizarea raţională a
produselor şi serviciilor forestiere.

35
 2.3.Evaluarea indicatorilor economici ai managementului resurselor forestiere
Pădurile au influenţat de-a lungul veacurilor viaţa poporului nostru. La începuturi ea servea ca
sursă de hrană şi adăpost. Pe parcursul istoriei, necesităţile societăţii au evoluat de la producţia
de lemn în direcţia unor activităţi mai complexe, cu scopuri multiple - ecologice, sociale şi
economice.
Ca sector al economiei naţionale, silvicultura Republicii Moldova este condiţionată de
următorii factori majori:
Caracteristicile cantitative şi calitative ale resurselor forestiere ale ţării, tendinţele şi dinamica
proceselor silvo-biologice;
Prezenţa unei structuri instituţionale plenipotenţiare şi capabile de a percepe, înregistra,
acţiona, influenţa şi schimba tendinţele negative din domeniul de menţinere, conservare,
dezvoltare şi utilizare a resurselor forestiere;
Starea economică generală în ţară şi pe ramură, veniturile şi puterea de cumpărare a populaţiei,
amploarea sărăciei şi corupţiei, structura consumului, tendinţele şi prognoza în dezvoltarea lui,
capacitatea sectorului forestier de a satisface nevoile economiei şi populaţiei în produsele şi
serviciile pădurilor;
Politica statului în domeniul forestier. În continuare vom analiza principalii indicatori ai
managementului resurselor forestiere autohton.
Analiza lucrărilor principale în silvicultura din Republica Moldova. Actualmente, în
ramura silvică autohtonă se efectuează următoarele tipuri de lucrări necesare pentru menţinerea
şi gospodărirea fondului forestier al ţării:

- Lucrări silvice - tăieri de îngrijire, regenerare, colectare a masei lemnoase, evaluarea

masei lemnoase destinată exploatării, construcţia drumurilor forestiere etc. Produsele
lemnoase sunt rezultate din tăieri principale, de regenerare, de îngrijire şi conducere a
arboretelor, de igienă şi alte lucrări.

- Lucrări de protecţie a pădurilor şi antiincendiare - examinarea silvo- patologică curentă,

combaterea aeriană, crearea fâşiilor mineralizate, măsuri de combatere terestră, construcţia
drumurilor antiincendiare etc.

- Regenerarea pădurii - regenerarea artificială prin sădire sau semănat, regenerarea

naturală, ajutorarea regenerării naturale, plivitul şi prăşitul manual, pregătirea solului pentru
pepiniere silvice, creşterea puieţilor, terasarea, defrişarea suprafeţelor, scoaterea şi sortarea
puieţilor, recoltarea seminţelor silvice etc.

- Extinderea terenurilor cu vegetaţie forestieră - pregătirea solului, terasarea, defrişarea,

curăţirea, plantarea, îngrijirea, plivitul şi prăşitul manual etc.

36
 - Exploatarea şi prelucrarea lemnului.
- Colectarea şi valorificarea produselor nelemnoase şi agricole.
Mai jos este reflectată dinamica volumelor lucrărilor principale din ramura silvică din
Republica Moldova.
La capitolul „Lucrări silvice” am constatat următoarele (anexa 2.1): Inventarierea şi
evaluarea masei lemnoase destinată exploatării la tăierile de produse principale a crescut,
începând cu anul 1990 (652 ha) pînă în anul 2006 (3436 ha), de 5,3 ori. Creşterea volumelor la
lucrările de inventariere şi evaluare a masei lemnoase destinate exploatării la tăieri de produse
principale este consecinţa creşterii posibilităţii de recoltare a produselor principale şi ca urmare a
creşterii volumelor tăierilor de produse principale, de conservare şi de reconstrucţie ecologică.
Această creştere este una argumentată şi calculată în cadrul lucrărilor de amenajare a pădurilor şi
nu este una dictată de creşterea consumului şi cererii pe piaţa produselor lemnoase.
Inventarierea şi evaluarea masei lemnoase destinată exploatării la tăierile de produse
secundare a crescut de 1,2 ori: în anul 1990 constituia 11 781 ha, iar în anul 2016 - 14 043 ha. La
lucrările de inventariere şi evaluare şi la tăieile de produse secundare este o creştere mai
modestă, decât la cele de produse principale, deoarece:

- au avut un caracter mai constant, în pofida creşterii suprafeţelor fondului forestier;

- în această perioadă s-a trecut la amenajarea pădurilor Republicii Moldova după normele
tehnice din România, conform cărora nu se efectuează o categorie de tăieri de îngrijire -
tăierile de trecere.

- au fost mai mici suprafeţele trecute în faza de masiv în urma micşorării volumelor de
plantare şi ca urmare nu s-au planificat nici tăieri de îngrijire şi conducere.
Volumul tăierilor de îngrijire au fost constante în corespundere cu lucrările de inventariere şi
evaluare şi a alcătuit în anul 2016 94,9% faţă de anul 1990.
Tăierile de produse principale au avut tendinţe de creştere permanentă pe tot parcursul perioadei,
cu mici excepţii în anii 1991-1993. Astfel, în anul 2016 volumul acestor lucrări a crescut de 1,9
ori faţă de anul 1990;
Volumul lucrărilor de igienizare a scăzut de la 891 ha în anul 1990 la 201 ha în anul 2016, ca
urmare a lichidării focarelor de uscare intensivă a pădurilor. Cauza acestor fluctuaţii corespunde
cu suprafeţele focarelor de dăunători, care au înrăutăţit starea fitosanitară a arboretelor, iar în
anul 2000 a avut loc chiciura- calamitate naturală, care a afectat peste 50 mii ha păduri,
provocând rupturi de ramuri din coronamentul arborilor, vârfurilor şi chiar, doborâturi.
Colectarea masei lemnoase a constituit în anul 2016 un volum de 93,153 mii m , ceea ce
alătuieşte 89,4% din volumul anului 1990.

37
 Este de menţionat faptul că, construcţia drumurilor forestiere a scăzut de la 22,9 km în
anul 1990 la 1 km în anul 2016, iar în perioada anilor 1995-2004 nu s-a construit nici un km de
drum forestier din cauza lipsei mijloacelor financiare pentru aceste scopuri. În schimb a fost
realizată o creştere la reparaţia drumurilor forestiere până la 189 km în anul 2016. Acţiunea de
reparaţie a drumurilor este mult mai eftină decât construcţia lor şi este dictată de necesitatea
asigurării accesibilităţii reţelei existente de drumuri, care, în comparaţie cu alte ţari, este una
deasă şi suficientă. Problema drumurilor forestiere este cea a calităţii lor, care este dependentă de
prezenţa investiţiilor necesare.
Pentru fondul forestier şi vegetaţia forestieră din afara acestuia, gestionată de primării şi
alţi deţinători, nu există o statistică veridică privind volumul masei lemnoase recoltate în
procesul aplicării tăierilor silvice. În acest domeniu, de unele informaţii dispune doar
Inspectoratul Ecologic de Stat (IES), în calitate de instituţie care autorizează (în baza art. 40 al
Legii privind protecţia mediului, art. 22 al Codului silvic privind controlul de stat şi datele
acestuia) efectuarea tăierilor în orice tipuri de vegetaţie forestieră. Această informaţie nu oferă
un tablou integru privind modul de gospodărire şi calitatea acestor păduri.
Gradul actual de folosire a creşterii medii curente a pădurilor constituie circa 40% (figura
2.6), fiind un indice cu mult sub limita recoltărilor practicate în alte ţări.
În anul 1960 unui pădurar îi reveneau 590 ha din fondul forestier, iar în anul 2016 - 395
ha, adică suprafaţa medie a cantoanelor s-a micşorat cu 33,1%.
Creşterea numărului de personal şi micşorarea volumului de lucrări silvo- culturale au
adus la micşorarea productivităţii muncii. În anul 2016 ea a constituit 13,6 mii lei la un lucrător
sau 32,9% comparativ cu anul 1960 (41,5 mii lei la un lucrător).
Salariul mediul lunar a cunoscut o creştere de la 98,0 lei/lună în anul 1994 până la 914,5
lei/lună în anul 2016, dar este încă departe de salariul mediu pe economia naţională.
Analiza stării asigurării cu cadre în sistemul gospodăriei silvice din Republica Moldova
în rândul specialiştilor principali, care determină nivelul corespunzător de gestiune în ramură, a
demonstrat că, din 117 ingineri (ingineri regenerarea pădurii ş.a.) numai 61% sau 71 persoane au
studii superioare silvice, 8% studii superioare. Un număr considerabil de specialişti lucrează în
funcţii inginereşti cu studii medii tehnice (31%), dintre ei 25% (29 persoane) cu studii medii
silvice şi 7% cu studii necorespunzătoare profilului muncii.
Calitatea lucrărilor îndeplinite în gospodăria silvică, în mare măsură, depinde şi de nivelul de
calificare al pădurarilor. Din 1114 pădurari 37 au studii superioare, dintre care 8 - cu studii
superioare silvice, iar 1077 (98%) - cu studii medii tehnice, dintre care numai 477 (40%) cu
studii medii de specialitate.
În funcţiile de pădurar, adeseori, sunt numite persoane întâmplătoare, capabile de a pune

38
stăpânire pe pădure, lipsite de pregătire profesionistă, fără de care sunt de neconceput
problemele silvice şi soluţionarea lor practică.
În prezent pregătirea specialiştilor în domeniul silviculturii se efectuează în instituţiile de
învăţământ din ţară, precum şi în instituţiile de învăţământ de profil din România şi Ucraina.
În Moldova, la momentul de faţă, pregătirea specialiştilor se efectuează în 3 niveluri.
- Şcoala profesional-tehnică nr. 2 din Cuhureşti-de-Sus - pregăteşte pădurari.
- Colegiul de Ecologie din Chişinău - pregăteşte specialişti în silvicultură cu studii medii
speciale.
- Universitatea Liberă Independentă din Moldova, Universitatea de Stat din Moldova şi
Universitatea Agrară de Stat din Moldova pregătesc specialişti în silvicultură cu studii
superioare.
La nivelul calităţii pregătirii specialiştilor pentru gospodăria silvică în Republica Moldova,
constatăm:
- pregătirea insuficientă a cadrelor silvice la un nivel profesionist corespunzător cerinţelor
moderne;
- lipsa reciclării cadrelor, care activează în sectorul forestier, reieşind din starea actuală a
fondului forestier şi noile condiţii economice;
- lipsa personalului silvic specializat la alţi gestionari şi deţinători de fond şi terenuri cu
vegetaţie forestieră.
Analiza situaţiei create în problemele asigurării ramurii silvice cu specialişti demonstrează
că, în noile condiţii economice, gospodăria silvică necesită schimbări radicale în ceea ce priveşte
abordarea problemelor în domeniul pregătirii resurselor umane şi ridicării nivelului de calificare
aacestora.
Rezultatele economico-financiare a silviculturii autohtone. În conformitate cu art.48 al
Codului silvic în vigoare, sursele de finanţare a activităţilor de administrare şi gospodărire a
fondurilor forestier subordonat organelor silvice de stat se constituie din:
- mijloacele bugetului de stat, prevăzute pentru finanţarea activităţilor de pază, protecţie şi
regenerare a pădurilor, finanţarea ariilor naturale protejate, programelor anuale de
cercetări ştiinţifice, precum ş i a amenajamentului silvic;
- veniturile realizate de la comercializarea masei lemnoase şi eliberarea lemnului pe picior,
de la comercializarea produselor lemnoase şi materialelor lemnoase auxiliare, produselor
accesorii şi agricole, a materialelor forestiere de reproducere, veniturile realizate de la
activitatea de vînătoare, turism etc.;
- veniturile realizate de la prelucrarea masei lemnoase;

39
 - mijloace financiare de credit obţinute în condiţiile legii şi utilizate în scopuri de
regenerare şi extindere a terenurilor cu vegetaţie forestieră, pază şi protecţie a pădurilor,
lichidare a consecinţelor calamităţilor naturale;
- mijloacele realizate de la repararea prejudiciului cauzat gospodăriei silvice şi gospodăriei
cinegetice prin încălcarea legislaţiei;
- donaţii de binefacere;
- alte mijloace financiare de provenienţă legală.

Analiza indicatorilor economici ai silviculturii din perioada anilor 1990-2016

demonstrează o creştere considerabilă a veniturilor totale. În anul 1990 ele erau la nivel de 26,3

mln.rub, în anul 1994, după reforma monetară, constituiau 16 466,1 mii lei, iar în anul 2016 erau

la nivel de 167 302,4 mii lei sau o creştere de 10 ori faţă de anul 1994 (anexa 2.2).

În acelaşi timp, ponderea veniturilor forestiere în produsul intern brut (PIB) al ţării rămâne

constantă şi nesemnificativă - 0,3-0,4 %.

Ca structură, veniturile se grupează în venituri căpătate în activitatea de producere

(silvicultură şi activitatea auxiliar-industrială), alocaţii bugetare şi scutiri de impozite.

Este de menţionat faptul că, o parte considerabilă a produselor lemnoase importate este

utilizată în sectorul de confecţionare a mobilei, care, de asemenea, este în ascensiune şi implicit -

are loc o sporire continuă a solicitărilor de masă lemnoasă cu calităţi tehnice şi estetice

deosebite. Tot aici este necesar de menţionat că sectorul forestier naţional dispune de un
potenţial sporit de oferire a produselor lemnoase pentru sectorul de mobilă (circa 40% din păduri

sunt acoperite cu stejar şi gorun, este esenţială şi ponderea frasinului, teiului, cireşului etc.), dar

acesta nu este valorificat.

Asigurarea pazei fondului forestier. Agenţia pentru Silvicultură „Moldsilva”, prin intermediul

personalului silvic, întreprinde măsuri îndreptate la îmbunătăţirea pazei fondului forestier,

micşorarea volumului de tăieri ilicite, diminuarea altor încălcări ale legislaţiei silvice. Întru

executarea „Planului mixt de activitate pentru profilaxia şi contracararea încălcărilor legislaţiei

silvice, regulilor şi termenilor de vânătoare, controlul activităţii altor deţinători de fond

forestier”. În perioada 1997-2006 angajaţii Agenţiei „Moldsilva” au efectuat 13644 raiduri, în

urma cărora au fost întocmite 30320 procese verbale asupra cazurilor de tăieri ilicite cu un

volum de masă lemnoasă de 48,8 mii m (tabelul 2.13) .

Tabelul 2.13. Volumul tăierilor ilicite în silvicultura Republcii Moldova

40
 Nr. Indicii Un. de
d/o măsură 2009 2011 2012 2013 2014 2015 2016

Volumul total al 3
1 4,9 4,5 4,4 4,1 2,7 2,3 2,3
tăierilor ilicite mii m

Volumul tăierilor
ilicite la 1000 ha
2 suprafaţă acoperit ă cu m3/ 17,3 14,1 12,4 11,3 7,8 6,4 6,6
păduri 1000 ha

Procentul depistării % 42,2 49 52,8 51,9 48,3 49,2 48,6

3
tăierilor ilicite
Numărul
4 proceselor-verbale cazuri 3323 2247 2656 2836 1707 1097 1118
întocmite
Suma prejudiciului
5 cauzat mii lei 619,7 556,7 642,3 668,7 418,3 451,4 401,9

Sursa: Agenţia pentru Silvicultură “Moldsilva

- Cauzele care au condus la tăierile în masă a pădurilor sunt
- Deficitul şi preţurile mari la resurse energetice;
- Sărăcirea majorităţii populaţiei;
- Nerespectarea/ignorarea legislaţiei silvice;
Lipsa unui control de stat eficient în domeniul asigurării pazei tuturor resurselor forestiere;
Prezenţa în economia naţională a sectorului tenebru, care se asigură cu resurse forestiere din
contul celor obţinute ilicit.
În legătură cu situaţia precară, principalele surse de venituri pentrun populaţia rurală a devenit
creşterea animalelor cornute şi îndeosebi a celor care sînt mai puţin pretenţioase faţă de baza de
nutriţie - a caprinelor şi ovinelor. Numărul acestor animale la sate a crescut de zeci de ori. În
legătură cu deficitul de păşuni şi făneţe, gestionarea proastă a celor existente, animalele se
păşunează intensiv în păduri. Păşunatul nelegitim aduce prejudicii mai mari decât tăierile
nelegitime, întrucât nu permite regenerarea vegetaţiei forestiere şi prezintă cel mai mare pericol
atât pentru actualele terenuri cu vegetaţie forestieră, precum şi pentru cele care vor fi create.
Productivitatea biologică mică, deficitul de păşuni sînt piedica principală în alocarea de noi
terenuri pentru împăduriri.
Pierderile vegetaţiei forestiere sînt cele directe, în bioproducţie, precum şi indirecte de la
diminuarea influenţelor eco-protective acordate de păduri şi perdelele forestiere: diminuarea
eroziunii, protecţia surselor de apă şi râurilor, diminuarea efectelor negative ale factorilor

41
climaterici dăunători (seceta, îngheţurile, calamităţile naturale).
Spre exemplu, un hectar de perdele forestiere de protecţie a câmpurilor poate spori roada
culturilor agricole până la 20-25%. Deci, lipsa acestora o diminuează adăugând şi pierderile de
stratul fertil, humusul. Degradarea resurselor forestiere duce la degradarea solurilor - cea mai
valoroasă resursă naturală pentru agricultura ţării.

3. STRATEGIA REMODELĂRII MANAGEMENTULUI RESURSELOR FORESTIERE

CA CONDIŢIE A DEZVOLTĂRII DURABILE ÎN REPUBLICA MOLDOVA

3.1. Perfecţionarea politicii statului în domeniul managementului resurselor forestiere

Începutul secolului XXI se caracterizează prin intensificarea procesului de globalizare

economică, financiară, tehnică, ştiinţifică şi informaţională, de modernizare a tehnologiilor şi a
managementului economic. Odată cu progresul accelerat al ţărilor dezvoltate, are loc extinderea

42
şi aprofundarea decalajului în dezvoltare între diferite ţări şi regiuni, a pauperizării unei părţi
considerabile a populaţiei globului din ţările subdezvoltate şi în curs de dezvoltare.
În acest context, participarea Republicii Moldova la procesul punerii în practică a
conceputului dezvoltării durabile oferă oportunităţi noi în soluţionarea propriilor probleme. Ca
stat tânăr, situat într-o zonă instabilă, între polii de influenţă a statelor membre şi celor ce aspiră
la Uniunea Europeană şi a celor din spaţiul posttotalitarist, Moldova trebuie să-şi identifice
propriile direcţii de dezvoltare şi politicile strategice în domeniul socio-economic. Dezvoltarea
durabilă este una din marile provocări în acest sens.
Dezvoltarea durabilă înseamnă transformări şi performanţe, care ar corespunde nu doar
necesităţilor prioritare curente ale republicii, dar şi tranziţiei globale ale sistemelor mari la un
nou model de civilizaţie.
Aceasta presupune:
- construirea şi funcţionalizarea statului de drept, înţeles ca dispozitiv care protejează
societatea într-un stil nou; democratizarea reală a tuturor sferelor existenţei umane şi
creşterea opţiunilor fiecărui individ; formarea culturii politice;
- construirea economiei de piaţă prin transformări, care să încurajeze investiţiile şi să
stimuleze competiţia în muncă, libera iniţiativă, asumarea riscului şi să descurajeze
economia subterană şi înş elăciunile de tot felul.
Studiind cu atenţie conceptul de dezvoltare durabilă, am identificat că acesta reprezintă
capacitatea de a satisface cerinţele generaţiei prezente fără a compromite şansele generaţiilor
viitoare de a-şi satisface propriile necesităţi.
În conformitate cu Hotărârea 1 a Conferinţei Ministeriale din Helsinki, 1993 gestiunea
durabilă semnifică conducerea şi utilizarea pădurilor şi a terenurilor cu vegetaţie forestieră într-o
manieră şi de-o intensitate, care permite menţinerea diversităţii biologice, productivităţii,
capacităţii lor de regenerare, vitalităţii şi a capacităţii lor de a satisface în prezent şi în viitor a
funcţiilor ecologice, economice şi sociale pertinente la nivel local, naţional ş i mondial ş i nici
într-un caz nu va prejudicia alte ecosisteme.
În contextul obiectivelor de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova se impune
revizuirea radicală a politicii statului în domeniul managementului resurselor forestiere
autohton.
Astfel, statul îşi apără interesele şi promovează priorităţile în domeniul managementului
resurselor forestiere prin diverse pârghii, care şi constituie politica forestieră.
În lucrarea „Protejarea şi dezvoltarea durabilă a pădurilor Romîniei”, profesorul Victor
Giurgiu subliniază: „politica forestieră este tratarea ştiinţifică a poziţiei pădurii şi silviculturii în

43
stat în economia şi cultura naţională, precum ş i în economia naturii, în accepţiunea dezvoltării
durabile a ţării” [49, p.10].
Anume statul este acel garant, care îndreaptă activităţile silvicultorilor în direcţiile
strategice necesare prin crearea cadrului legislativ şi celui normativ adecvat sarcinilor stabilite şi
incluzând perspectivele pe termen mediu şi lung în programele ramurale şi intersectoriale,
precum ş i cele economico-financiare prin acordarea subvenţiilor, investiţiilor, înlesnirilor şi
scutirilor de taxe şi impozite cu condiţia utilizării mijloacelor căpătate în scopuri de interes
naţional: reconstrucţii ecologice, lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale sau de altă
natură, lucrări de protecţie, extinderea terenurilor cu vegetaţie forestieră, amenajamente silvice,
cercetări ştiinţifice etc.
În capitolul III „Politica forestieră şi managementul forestier” din Strategia dezvoltării
durabile a sectorului forestier naţional (Hotărârea Parlamentului nr. 350-XVdin 12.07.2001) este
menţionat:
• managementul resurselor forestiere trebuie subordonat numai intereselor naţionale
durabile, orientat spre tradiţiile naţionale şi obiectivele silviculturii şi bazat pe principii
ecologice. Problema protejării ş i dezvoltării durabile a pădurilor este inseparabilă de problema
asigurării sănătăţii populaţiei ţării;
• în politica forestieră este necesar de a pune accentul pe conservarea diversităţii biologice
la toate nivelurile, pe instruirea cadrelor în domeniul silviculturii, pe armonizarea cadrului
legislativ, pe cooperarea internaţională.
După părerea noastră, printre factorii majori, care, pe parcursul ultimilor ani, au dus la
marginalizarea politicii de mediu şi, respectiv, politicii în domeniul managementului resurselor
forestiere , se numără:
- Lipsa unei concepţii argumentate din punct de vedere ştiinţific privind utilizarea
resurselor naturale.
Din păcate, după destrămarea fostei URSS, nu s-au conştientizat schimbările radicale în
cea ce priveşte trecerea rapidă de la nişte condiţii social-economice stabilite în timp şi bazate pe
resurse naturale şi financiare imense, la realitatea eminentă a unui stat mic, cu specific geo-
politic, demografic şi ecologic foarte pronunţat. Ca rezultat, fostele guvernări au adoptat un şir
de măsuri cu caracter sporadic şi în regim de alertă, fără o argumentare economică adecvată
situaţiei de moment, măsuri care ulterior s-au dovedit ineficiente.
S-a mers pe conceptul unui regim administrativ de comandă, bazat în principal pe
numeroase acte legislative şi normative contradictorii. Pînă în prezent există legi, care deşi au
fost discutate şi avizate de aceleaţi instituţii centrale, inclusiv Guvern şi Parlament, abundă în

44
incertitudini juridice, creînd situaţii confuze şi chiar de conflict la nivelul diferitor instituţii
publice şi agenţi economici.
Practic, elaborarea şi promovarea actelor de reglementare nu a fost susţinută de o expertiză
economică calificată, avînd mai degrabă o motivaţie populistă, dictată deseori de interese
ramurale şi chiar de grup politic. Ca rezultat, sistemul legislativ în domeniu, deşi destul de
consistent, nu are putere de aplicare în practică, fapt ce duce la adîncirea problemelor de mediu
mai degrabă decît la rezolvarea lor.
- Lipsa unei politici eficiente de cooperare regională si internaţională, în special de
atragere a fondurilor finaciare destinate protecţiei mediului si conservării resurselor
naturale.
Moldova face parte din grupul ţărilor avantajate în ceea ce priveşte fluxul de asistenţă
financiară din partea fondurilor internaţionale atît sub formă de donaţii, cît şi sub formă de
investiţii pe termen lung. Pînă la moment nu s-a reuşit valorificarea potenţialului de atragere a
acestora, în special datorită capacităţii reduse a personalului agenţiilor de mediu de a elabora şi
promova propuneri atractive de proiecte de mediu, de a se integra în programele regionale,
inclusiv pentru bazinul Dunării şi Mării Negre.
Din păcate, politica de cooperare internaţională se rezumă doar la semnarea şi ratificarea
tratatelor (convenţiilor) internaţionale şi participarea la conferinţe şi alte întruniri de acest gen.
Încă nu există o strategie bine închegată, care ar facilita accesul ţării noastre la resursele cu
destinaţie ecologică de care dispun forurile internaţionale şi la care Moldova este parte
semnatară.
Reişind din cele expuse mai sus, Republica Moldova are nevoie de o politică bine definită
în domeniul managementului resurselor forestiere , iar criteriile de bază pentru o politica
forestieră eficientă ar trebui să fie următoarele:
- posibilitatea de a regenera resursele forestiere si de a le aduce la un nivel acceptabil;
- reducerea poluării si a perturbaţiilor la un nuvel minim de siguranţă;
- respectarea limitelor pentru conservarea biodiversitatii;
- evitarea ireversibilităţii proceselor economice si biologice prin strategii orientate către
prevenirea riscurilor;
- orientarea schimbărilor instituţionale in direcţia implementării unei bune practici de
mediu;
- orientarea luării deciziilor economice în sensul durabilităţii lor;
- distribuţia prosperităţii in mod echitabil si rezonabil.

45
 Astfel, obiectivele strategice în domeniul politicii de stat în domeniul managementului
resurselor forestiere pentru Republica Moldova sunt următoarele:
Actualizarea cadrului instituţional pentru a realiza implementarea în mod unitar şi susţinut a
strategiei de dezvoltare a sectorului forestier;
Dezvoltarea cadrului de reglementare a sectorului forestier, care presupune:
- Adaptarea reglementărilor în vederea promovării în sector a mecanismelor şi
instrumentelor economiei de piaţă;
- Adaptarea cadrului de reglementare specific activităţilor de exploatare şi prelucrare a
lemnului la cerinţele şi condiţiile de protecţie şi conservare a mediului;
- Adaptarea reglementărilor în scopul cointeresării tuturor
- deţinătorilor de fond funciar în conservarea faunei de interes cinegetic şi piscicol;
- Promovarea de norme şi reglementări specifice agenţilor economici din sectorul forestier,
necesare desfăşurării de activităţi performante;
- Promovarea de reglementări privind alinierea sistemului de raportare statistică la
sistemele utilizate pe plan european;
- Promovarea de reglementări privind acordarea de facilităţi beneficiarilor cercetărilor şi a
celor ce investesc în activitatea de cercetare-dezvoltare.
Revizuirea şi armonizarea legislaţiei existente în domeniul managementului resurselor
forestiere, care presupune:
- Armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia specifică a UE, convenţiile şi acordurile
internaţionale la care Moldova este parte semnatară;
- Revizuirea şi promovarea actelor normative privind administrarea în regim silvic a
fondului forestier naţional prin structurile silvice indiferent de natura proprietăţii şi
subordonării;
- Promovarea actelor normative (printr-un proces participativ) privind crearea de facilităţi
deţinătorilor de terenuri forestiere în vederea asigurării stabilităţii şi creşterii eficacităţii
funcţionale ecosistemelor forestiere şi managementul ariilor protejate din fondul
forestier;
Crearea instrumentelor economico-financiare de administrare de stat a resurselor silvice.
Instrumentele, prin care se realizează politica forestieră, sînt dictate de obiectivele şi
acţiunile pe care trebuie să le susţină şi să le realizeze. Între aceste obiective, cadrul temporal şi
instrumentele utilizate există o legătură strînsă şi compatibilitate. Politica forestieră îşi atinge
obiectivele în concordanţă cu specificul etapei prin care trece ţara prin intermediul
instrumentelor, inclusiv şi a celor economico-financiare.

46
 Instrumentele economico-finaciare reprezintă setul de mijloace şi pîrghii prin care se
asigură realizarea concretă a politicii forestiere:
Utilizarea taxelor şi a altor plăţi pentru utilizarea raţională a produselor şi serviciilor forestiere.
În trimestrul I al anului 2008 se planifică aprobarea proiectului de Lege cu privire la taxele şi
plăţile forestiere, care se elaborează cu participarea autorului.
Utilizarea investiţiilor şi subsidiilor pentru promovarea activităţilor de interes naţional, cum
ar fi, extinderea terenurilor cu vegetaţie forestieră, sporirea productivităţii terenurilor forestiere
prin reconstrucţia ecologică a arboretelor degradate, neproductive etc.
- Asigurarea populaţiei cu resurse energetice renovabile şi locale prin controlul preţurilor
la produsele forestiere, îndeosebi la cele cu aspect energetic (lemnele de foc).
- Crearea locurilor de muncă în localităţile rurale prin dezvoltarea serviciilor la efectuarea
lucrărilor cu caracter forestier (plantări, ingrijiri, exploatări, recoltări de produse
nelemnoase, turism agro-forestier, cinegetic etc.)
- Stimularea prelucrării produselor pădurilor în diverse sectoare ale economiei naţionale
(farmaceutică, cosmetică, mobilă, alimentar ş.a.).
- Atragerea investiţiilor private şi străine în domeniu.
Principalele instrumente ale politicii forestiere sînt următoarele: reglementarea
administrativă directă a resurselor forestiere, controlul privind starea, regenerarea şi utilizarea
resurselor forestiere, informaţia cu caracter silvic şi ecologic, planificarea gestionării durabile,
certificarea forestieră, mecanismele financiare, precum şi mecanismele economice de stimulare a
utilizării durabile a resurselor forestiere.
Ţinînd cont de direcţiile expuse de perfecţionare a politicii statului în domeniul
managementului resurselor forestiere , menţionăm că silvicultura Republicii Moldova necesită
profunde transformări ce ţin de politică, strategie şi legislaţie forestieră, generate, în primul rînd,
atît de problemele acute ale calităţii mediului, cît şi de cerinţele specifice economice, sociale şi
culturale.

3.2. Direcţiile strategice ale remodelării managementului resurselor forestiere autohton.

În scopul implementării strategiei dezvoltării durabile a sectorului forestier şi întru

asigurarea performanţelor înalte a sectorului forestier autohton în continuare se propun direcţiile
strategice de remodelare a managementului resurselor forestiere din Republica Moldova.
Introducerea criteriilor şi indicatorilor de gestiune durabilă a pădurilor.

47
 Dezvoltarea durabilă a societăţii umane nu poate fi concepută fără o concepţie şi o politică
clară în domeniul conservării şi extinderii pădurilor. În condiţiile Republicii Moldova vegetaţia
forestieră constituie cel mai important component al mediului, o veritabilă carcasă ecologică
caracterizată printr-o polifuncţionalitate avansată şi eficientă, un suport real în menţinerea unor
producţii agricole constante. Principala sarcină la etapa actuală este atît menţinerea şi
conservarea suprafeţelor existente, cît şi ameliorarea calităţii şi funcţionalităţii acestora.
Pentru a monitoriza starea resurselor forestiere, a evidenţia tendinţele în gestionarea lor şi
a elabora strategiile şi programele pe termen mediu şi lung, cu referinţă la sectorul forestier, este
necesară implementarea unei statistici forestiere unice naţionale şi armonizate la cea
internaţională. În acest context sunt bineveniţi anumite criterii şi indicatori ai gestionării durabile
a pădurilor din Republica Moldova.
Criteriile şi indicatorii cantitativi sînt instrumente ale politicii forestiere, care
caracterizează utilizarea mijloacelor legislative, financiare, economice,
organizaţionale şi informaţionale pentru asigurarea dezvoltării şi gestionării durabile a pădurilor.
Ei vor contribui la asigurarea conducerii ş i utilizării pădurilor la o intensitate care va permite
menţinerea diversităţii biologice, productivităţii, capacităţii acestora de regenerare, vitalităţii şi a
capacităţii de satisfacere în prezent şi pe viitor a funcţiilor ecologice, economice şi sociale
caracteristice la nivel local, naţional şi mondial.
La iniţiativa autorului şi cu participarea lui, au fost elaborate completările şi modificările
în Codul silvic în vigoare, cu întroducerea criteriilor şi indicatorilor sus-numiti. În conformitate
cu articolul 24, au fost stabilite următoarele criterii ale gestionării durabile a pădurilor:
- menţinerea, conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice din păduri;
- menţinerea sănătăţii ş i vitalităţii pădurilor;
- menţinerea şi intensificarea funcţiilor de protecţie a pădurilor;

- menţinerea şi consolidarea capacităţii productive a resurselor forestiere, contribuţiei lor

în ciclurile mondiale de carbon;

- menţinerea şi stimularea funcţiilor producătoare ale pădurilor (produse nelemnoase);
- menţinerea altor funcţii ş i condiţii socio-economice.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate de autor, prin Hotărîrea Guvernului nr.618 din 4 iunie
2007, au fost aprobaţi următoarele criterii şi indicatori ai gestionării durabile a pădurilor:
Menţinerea, conservarea şi ameliorarea diversităţii biologice din păduri. Criteriul este
caracterizat de următorii indicatori:
- Suprafaţa pădurilor naturale şi seminaturale exploatabile şi trecute de vârsta
exploatabilităţii (fiecare 10 ani).

48
 - Suprafaţa pădurilor incluse în Catalogul naţional ca resurse genetice forestiere pe
categorii (fiecare 10 ani).
- Suprafaţa pădurilor incluse în fondul ariilor naturale protejate de stat pe categorii (fiecare
10 ani).
- Evoluţia numărului speciilor dependente de păduri, precum şi cele incluse în Cartea
Roşie sau clasificate conform Uniunii Internaţionale de Conservare a Naturii (UICN) în
raport cu speciile forestiere, utilizând listele UICN, Consiliului Europei (CE), Uniunii
Europene (UE) (fiecare 10 ani).
- Schimbările intervenite în suprafaţa şi raportul arboretelor din specii autohtone şi
introducente (la fiecare 10 ani).
- Schimbările intervenite în suprafaţa şi raportul arboretelor amestecate şi pure (la fiecare
10 ani).
- Raportul suprafeţelor anuale de regenerări naturale semincere la suprafaţa totală
regenerată şi împădurită.
- Raportul suprafeţelor ocupate de păduri, care nu corespund condiţiilor staţionale (la
fiecare 10 ani).
Menţinerea sănătăţii şi vitalităţii pădurilor.Criteriul este caracterizat de următorii indicatori:
- Cantitatea totală a poluanţilor atmosferici şi schimbările survenite în ultimii cinci ani,
raportul la unitate de suprafaţă cu păduri.
- Suprafaţa pădurilor afectate de defoliere gravă şi modificările din ultimii cinci ani
apreciate după metodologia şi clasificarea Comisiei Economice pentru Europa a
Organizaţiei Naţiunilor Unite (ECE/ONU) şi Uniuniii Europene (UE):
- daune grave cauzate de factori biotici, abiotici ş i antropogeni;
- suprafaţa anuală a pădurilor şi altor terenuri cu vegetaţie forestieră parcurse de incendii;
- raportul suprafeţelor afectate de păşunat nelegitim la suprafaţa pădurilor şi separat a celor
regenerate şi plantate (anual);
- volumul şi raportul suprafeţelor afectate de tăieri nelegitime (anual).
- variaţiile bilanţului nutritiv şi a acidităţii pe parcursul ultimilor 10 ani.
- Menţinerea şi intensificarea funcţiilor de protecţie a pădurilor.Criteriul este caracterizat
de următorii indicatori:
- Ponderea suprafeţei pădurilor incluse în categoria funcţională de protecţie a terenurilor şi
solurilor.
- Ponderea suprafeţei pădurilor incluse în categoria funcţională de protecţie a apelor.
Menţinerea şi consolidarea capacităţii productive a resurselor forestiere, contribuţiei lor în ciclele

49
mondiale de carbon. Criteriul este caracterizat de următorii indicatori:
Suprafaţa şi ponderea pădurilor şi a altor terenuri cu vegetaţie forestieră şi schimbările care au
survenit în acestea la fiecare 10 ani:
- structura pe specii silvoformante;
- structura pe clase de vârste;
- structura pe tipuri de pădure;
- structura pe regimuri silvice;
- structura pe regimuri de proprietate.
Schimbările survenite la fiecare 10 ani în:
- volumul total al lemnului pe picior;
- volumul mediu al lemnului pe picior pe specii ş i clase de vârste.
Stocajul total de carbon şi evoluţia acestuia în diverse arborete forestiere (la fiecare 5 ani).
Menţinerea şi stimularea funcţiilor producătoare ale pădurilor (produse lemnoase şi
nelemnoase).Criteriul este caracterizat de următorii indicatori:
- Echilibrul dintre creşterea medie şi volumul recoltat pe parcursul a 10 ani şi 5 ani
(inclusiv pe specii).
- Raportul suprafeţei pădurilor exploatabile la suprafaţa totală a pădurilor (fiecare 5 ani).
- Raportul posibilităţii de recoltare la volumul recoltat, inclusiv pe specii.
- Schimbările în ponderea suprafeţelor pădurilor (fiecare 5 ani) în suprafaţa generală a ţării
(gradul de împădurire).
- Cantitatea totală posibilă şi recoltată de produse nelemnoase, evoluţia valorică şi
cantitativă (anual).
Menţinerea altor funcţii şi condiţii socio-economice ale pădurilor.Criteriul este caracterizat
de următorii indicatori:
- Ponderea sectorului forestier în Produsul Intern Brut (fiecare 5 ani).
- Raportul volumului de masă lemnoasă prelucrată la volumul total recoltat (anual).
- Volumul investiţiilor în silvicultură, inclusiv: împădurire, regenerări; protecţia pădurilor;
paza pădurilor.
- Ponderea suprafeţei pădurilor incluse în circuitul economic sub diverse folosinţe la suprafaţa
totală a fondului forestier (fiecare 5 ani).
- Ponderea cheltuielilor pentru cercetare şi proiectare, inclusiv amenajări silvice şi pregătirea,
perfecţionarea cadrelor silvice de la volumul total de finanţări din silvicultură (anual).
- Schimbările intervenite în angajaţii din sectorul forestier, inclusiv în localităţile săteşti
(salariaţii în silvicultură, exploatarea şi prelucrarea lemnului, altor folosinţe şi preocupări

50
 forestiere).
Este de menţionat faptul că, în cadrul fiecărui indicator cantitativ se vor lua în consideraţie
şi următorii factori:
- Existenţa unui cadru juridic (reglementar), care contribuie la implementarea prevederilor;
- Existenţa unui cadru instituţional apt de a aplica cele stipulate;
- Existenţa cadrului economic şi financiar de gestionare durabilă a pădurilor;
- Existenţa mijloacelor de informaţie capabile să asigure accesul populaţiei la informaţia
cu caracter forestier;
- Mecanisme internaţionale de colaborare şi cooperare pe diverse probleme de gestionare
durabilă a pădurilor Republicii Moldova.
Criteriile şi indicatorii gestionării durabile a pădurilor vor favoriza crearea bazelor de date
cu privire la starea pădurilor, încadrarea funcţională a lor, elaborarea recomandărilor şi
strategiilor în domeniul utilizării resurselor forestiere şi sunt o condiţie primordială pentru
asigurarea unei dezvoltări durabile a ţării.
Sistemul de criterii şi indicatori corespunde principiilor internaţionale a dezvoltării
durabile a pădurilor, ia în consideraţie problemele şi aspectele naţionale în domeniul utilizării
resurselor forestiere, are ca scop realizarea prioritetelor naţionale. Acest sistem este instrumentul
de control şi informa ţ ional al politicii forestiere, contribuind la planificarea regenerării şi
utilizării durabile a resurselor forestiere, precum luarea deciziilor de aplicare a măsurilor de
stimulare economică a gestionării durabile a pădurilor,
Indicatorii gestionării durabile vor servi ca bază pentru efectuarea studiilor de evaluare şi
analiză a stării resurselor forestiere, vor reflecta tendinţele principale, vor identifica cauzele şi
consecinţele, precum şi vor permite de a supraveghea realizarea politicii forestiere şi aprecierea
eficienţei acesteia.
Sectorul forestier al Republicii Moldova, ca şi alte sectoare ale economiei naţionale, s-a
constituit în perioada sovetică şi până în prezent poartă amprenta formaţiunii social-politice
corespunzătoare. În pofida schimbărilor, care au loc în societate, sectorul forestier rămâne a fi
unul conservator, care mai puţin a fost receptiv la apariţia relaţiilor economiei de piaţă.

Unele aspecte pozitive din conservatismul silvicultorilor merită a fi menţionate, deoarece

ele au permis evitarea greşelilor şi a distrugerilor de proporţii. În silvicultura naţională a fost
păstrat patrimoniul forestier, mijloacele fixe din domeniul prelucrării lemnului, centrele
mecanizate pentru exploatările forestiere, pentru prelucrarea solurilor la regenerarea şi extinderea
terenurilor cu vegetaţie forestieră create anterior, s-a păstrat structura organizaţională la nivel

51
naţional, raional şi local, există disciplina tehnologică şi generală, s-a păstrat personalul silvic cu
pregătirea profesionistă corespunzătoare.
Aceste premize permit, în prezent, realizarea sarcinilor stabilite prin Strategia dezvoltării
durabile a sectorului forestier din Republica Moldova cu privire la extinderea terenurilor cu
vegetaţie forestieră.
Concomitent cu aceste momente pozitive, trebuie să menţionăm şi stagnarea existentă în
silvicultura Republicii Moldova prin impasivitatea şi nepromovarea reformelor dictate de noile
condiţii socio-economice. Printre principalele neajunsuri subliniem cumularea de funcţii de
administrare de stat şi de gestionale a resurselor forestiere la nivel naţional, raional şi local.
Exemplul ţărilor europene, care au sectoare forestiere cu structuri orientate la relaţiile de
piaţă, ne demonstrează existenţa unui potenţial nevalorificat şi care ar permite eliminarea a
multor neajunsuri, care au căpătat caracter sistemic. În prezent, în majoritatea ţărilor post-
socialiste au loc reformări, înclusiv şi în domeniul forestier privind ajustarea legislativă şi
instituţională la noile condiţii ale economiei de piaţă.
Contradicţiile principale se conţin la nivel legislativ. Astfel, în conformitate cu art.12 al
Codului silvic în vigoare, autoritatea silvică centrală: elaborează regimul silvic, care reprezintă un
sistem de norme tehnice, economice, juridice şi silvice privind amenajarea, folosirea, regenerarea, paza şi
protecţia pădurilor, şi exercită controlul asupra respectării acestui regim.
Aplică regimul silvic în fondul forestier subordonat, respectînd principiile dezvoltării durabile a
pădurilor, conservării ş i ameliorării diversităţii biologice forestiere, folosirii raţionale a resurselor
forestiere.În fond, atât la nivel naţional al autorităţii silvice centrale, precum şi la nivelul întreprinderilor
pentru silvicultură, există această cumulare de funcţii, care schematic poate fi reprezentată în felul
următor (figura 3.2).

52
 Figura 3.2. Schema funcţiilor îndeplinite la nivel de întreprindere pentru silvicultură

Sursa: Elaborat de autor.

Structurile silvice la nivel naţional şi raional îşi planifică, realizează şi controlează rezultatele,
îmbinând toate funcţiile cu excepţia celei a controlului de stat. Printre cele mai frecvente
încălcări sînt cele de la îmbinarea activităţilor de inventariere şi punere în valoare a arboretelor,
efectuarea tăierilor, recepţia masei lemnoase recoltate, transportarea şi prelucrarea masei
lemnoase şi comercializarea ei.
Toate aceste lucrări sînt îndeplinite practic de unele şi aceleaşi persoane şi, în lipsa unui
control şi în prezenţa anumitor interese corporative, au loc formarea şi comercializarea unor
volume considerabile de masă lemnoasă suplimentară şi în afara evidentei contabile.

53
 Indirect despre aceasta ne vorbesc datele estimative ale consumului real al resurselor
lemnoase la nivel naţional. Consumul intern este estimat la circa 1000 - 1200 mii m anual, din
care:
- Masa lemnoasă recoltată legal în cadrul Agenţiei pentru Silvicultură „Moldsilva” reprezintă
circa 430 mii m /an.
- Masa lemnoasă recoltată legal pe terenurile aflate în gestiunea altor deţinători circa 5 mii m
/an.
- Masă lemnoasă importată, din care doar 20-30% se utilizează la încălzire, circa 30 mii m /an.
- Masă lemnoasă provenită de la tăierile nelegitime înregistrate 7-10 mii m3/an.
- Utilizarea deşeurilor din livezi, vii, cîmpuri agricole (echivalentul în lemn de foc), circa 100
mii m /an.
- Utilizarea masei biologice, echivalentul în lemne de foc-circa 50 mii m /an.
- Din surse neidentificate - 375-575 mii m.
Veniturile ratate de la comercializarea lemnului recoltat ilegal din surse neidentificate în prezent
constituie: 375 mii m3*282 lei/m3 (preţul mediu la 1m3 masă lemnoasă conform datelor statistice
la 1.10.2016)=105,75 mil lei/an.; 575 mii m3* 282 lei/m3=162,15 mil lei/an.
Astfel, veniturile ratate variază de la 105,75 mil. lei la 162,15 mil lei/an pe ţară. În acelaşi
timp, veniturile totale ale Agenţiei pentru Silvicultură „Moldsilva” în anul 2006 au constituit
167,302 mln. lei.
Pentru a asigura realizarea priorităţilor politicii naţionale în domeniul forestier şi
debarasarea statului de funcţiile, care pot fi transmise agenţilor economici, crearea unui mediu
sănătos şi competitiv privind executarea activităţilor de gestionare este necesar de efectuat
următoarele:
La nivelul macroeconomic: Interzicerea exercitării de către Agenţia pentru Silvicultură
„Moldsilva” a activităţii de antreprenoriat ca agent economic. Este necesară delegarea acestor
funcţii la nivelele doi şi trei din domeniul forestier.
- Concentrarea eforturilor autorităţii silvice centrale la crearea condiţiilor de menţinere,
conservare şi dezvoltare a pădurilor prin armonizarea cadrului legislativ şi normativ,
elaborarea şi aplicarea instrumentelor politicii forestiere, supravegherea şi controlul
respectării legislaţiei silvice, a actelor normative din domeniu.
- Susţinerea şi perfecţionarea sistemului naţional de inventariere şi amenajare a pădurilor şi
terenurilor cu altă vegetaţie forestieră.
- Susţinerea iniţiativelor privind crearea sectoarelor forestiere în alte domenii, cum ar fi cel
comunitar şi privat.

54
 Dezvoltarea sistemului naţional de pregătire şi perfecţionare a resurselor umane din domeniu.
La nivelul microeconomic. La nivelul întreprinderilor pentru silvicultură tradiţional au fost
două activităţi distincte: cea numită bugetară, responsabilă de creşterea pădurii, îngrijirea ei,
asigurarea pazei, lucrărilor de protecţie şi care era finanţată din sursele bugetare(de aici şi
denumirea). Finanţarea era operaţională cu asigurarea unui control sever privind utilizarea
mijloacelor.
Altă activitate a fost cea de exploatare şi prelucrare a lemnului, colectările şi comercializările
produselor nelemnoase, aşa numita activitate auxiliar-industrială. În multe ţări aceste activităţi
sînt separate în firme diferite, reieş ind din specificul lor şi existenţa unor contradicţii economice
distincte. Din pădure este necesar de a recolta reieşind din starea arboretelor şi în conformitate cu
prevederile amenajamentelor în volumele strict stabilite, chiar dacă calitatea este mai proastă şi
nu prea satisface pe cei de la prelucrare.
Obiectivele gestionării durabile sunt lemnul de calitate superioară din viitor şi îndeplinirea
importantelor funcţii ecologice şi sociale. Calitatea lemnului recoltat în prezent în pădurile ţării
lasă mult de dorit, reieş ind din moştenirea istorică a patrimoniului forestier.
Pentru activitatea de autogestiune sau auxiliar-industiale calitatea materiei prime este foarte
importantă pentru producerea unor mărfuri calitative şi competitive. Lemnul trebuie să fie de
calitate superioară, în cantităţi mari ş i ieftine. Aceasta-i contradicţia de bază dintre cele două
activităţi.
În condiţiile unei economii socialiste centralizate a fost justificată aflarea acestor produceri în
cadrul unei întreprinderi, aşa numita gospodărire complexă a produselor pădurilor, dar păstrând
două evidenţe contabile separate şi asigurând prioritatea intereselor silvice, urmărindu-se
achitarea strictă a mijloacelor financiare din partea autogestiunii şi în corespundere cu preţurile
stabilite centralizat.
Problema principală în prezent este - pe seama cui şi în ce măsură este capabilă
autogestiunea din silvicultură să asigure o dezvoltare a pădurilor, în timp ce ea însăşi are nevoie
de reutilare şi modernizare. Cum va fi cu sarcina şi datoria de onoare a silvicultorilor de a
conserva şi dezvolta fondul forestier.
Astfel, reieşind din cele expuse mai sus, se propune separarea activităţilor bugetare de cele
auxiliar-industriale în întreprinderi diferite cu funcţii clar divizate.
Aceasta ar fi prima etapă în reformarea instituţională. În cadrul întreprinderii pentru silvicultură
este necesar de a implementa crearea sectoarelor specializate pe domenii:
Departament de planificare şi supraveghere a calităţii lucrărilor effectuate în fondul forestier.
- Sector specializar în pepinierit şi seminologie.
- Sector specializat pentru pregătirea solurilor şi regenerarea sau extinderea terenurilor cu

55
 vegetaţie forestieră.
- Sector specializat în acordarea serviciilor la efectuarea lucrărilor de îngrijire şi
conducere.
Astfel, întreprinderile pentru silvicultură vor fi responsabile de:
- respectarea legislaţiei silvice;
- planificarea lucrărilor în baza materialelor de amenajare;
- coordonarea finanţării lucrărilor stabilite şi planificate de importanţă deosebită pentru
starea fondului forestier;
- controlul ş i asigurarea executării;
- elaborarea sistemelor informaţionale forestiere;
- învăţămîntul ş i instruirea;
- servicii de consultantă.
Sursele de finanţare pentru activitatea de administrare de stat ar fi cele ale statului, care le
alocă în dependenţă de priorităţile politicii naţionale forestiere. La rândul său, statul formează
aceste mijloace din taxele plătite de către firmele silvice pentru dreptul de a valorifica produsele
lemnoase şi nelemnoase, precum şi din alte plăţi din diverse domenii, activitatea cărora
influenţează direct sau indirect starea resurselor forestiere.
Firmele, care vor îndeplini lucrările de gospodărire şi utilizare a resurselor forestiere, la etapa
iniţială vor fi create în baza divizării actualelor întreprinderi silvice, care vor fi structuri
comerciale sau de afaceri cu capital de stat şi care se vor conduce în activitatea sa de normele şi
criteriile business-ului. Într-un viitor mai îndepărtat, aceste firme sau unele din ele vor fi
privatizate.
Etapele, care se propun sînt necesare de parcurs, deoarece experienţa şi tradiţiile naţionale
oglindesc necesitatea formării treptate a conştiinţei forestiere şi în principal pentru a nu dăuna
pădurilor, pentru a forma şi dezvolta noile mecanisme de promovare a politicii forestiere şi
pentru educarea şi dezvoltarea agenţilor economici cointeresaţi şi capabili de efectuarea
lucrărilor de gospodărire şi utilizare a resurselor forestiere.
Este important că în rezultatul procesului de reformare:
- se vor elimina legăturile directe între structurile responsabile pentru administrarea de stat
şi cele de gestionare, pentru a evita conflictul de interese şi a asigura independenţa şi
transparenţa autorităţii silvice centrale.
- va creşte productivitatea muncii şi eficienţa investiţiilor în silvicultură.
- se va asigura accesul egal şi deschis pentru toti actorii de pe piaţă la produsele forestiere.
- se vor crea condiţii reale pentru apariţia locurilor de muncă în localităţile rurale,

56
 dezvoltarea iniţiativelor locale, implicarea comunităţilor locale în procesul de
gospodărire şi utilizare a resurselor forestiere.
- se vor limita tendinţele monopoliste existente în asigurarea cu materie primă.
- se vor limita posibilităţile şi condiţiile pentru coruperea corpului silvic.
Crearea sectorului forestier comunitar. În prezent, în Republica Moldova resursele forestiere,
conform datelor Cadastrului funciar la 01.01.2016, se află majoritar în gestiunea Agenţiei pentru
Silvicultură „Moldsilva”- 84,1%, iar în subordinea autorităţilor administraţiei publice locale -
doar 15,7% din toată suprafaţa fondului forestier. În ultimii ani au apărut şi proprietari privaţi,
care constitue 0,2% sau 900 ha păduri.
Prin Strategia dezvoltării durabile a sectorului forestier din Republica Moldova, Legea nr.
1041-XIV din 15.06.2000 privind ameliorarea prin împădurire a terenurilor degradate şi
Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.841 din cu privire la aprobarea Programului de
valorificare a terenurilor noi şi de sporire a fertilităţii solurilor, este prevăzută extinderea
terenurilor cu vegetaţie forestieră până la 128,1 mii ha în perioada de până la anul 2020. Aceste
terenuri se află în subordinea primăriilor.
Structura terenurilor preconizate pentru a fi plantate după categoriile de folosinţă este
următoarea:
- perdele forestiere de protecţie - 12,14 mii ha;
- perdele forestiere antierozionale - 28,33 mii ha;
- predele forestiere de protecţie a apelor - 14,94 mii ha;
- plantaţii forestiere pe terenuri degradate - 72,65 mii ha;
Volumul investiţiilor va constitui circa 750 milioane lei.

57