Universitatea din Craiova

Facultatea de Drept

Lb. Engleza

Student: Graure Ionut Razvan

Grupa 102

2018-2019
 Anti-discrimination law

Anti-discrimination law refers to legislation designed to prevent discrimination

against particular groups of people; these groups are often referred to as protected
groups or protected classes. Anti-discrimination laws vary by jurisdiction with regard
to the types of discrimination that are prohibited, and also the groups that are protected
by that legislation. Commonly, these types of legislation are designed to prevent
discrimination in employment, housing, education, and other areas of social life, such
as public accommodations. Anti-discrimination law may include protections for groups
based on sex, age, race, ethnicity, nationality, disability, mental illness or ability, sexual
orientation, gender, gender identity/expression, sex characteristics, religious, creed, or
individual political opinions.
Anti-discrimination laws are rooted in principles of equality, specifically, that
individuals should not be treated differently due the characteristics outlined above.
Anti-discrimination laws are designed to protect against both individual discrimination
(committed by individuals) and from structural discrimination (arising from policies or
procedures that disadvantage certain groups). Courts may take into account both
discriminatory intent and disparate impact in determining whether a particular action or
policy constitutes discrimination.
Equality and freedom from discrimination are outlines as basic human rights by
the Universal Declaration of Human Rights . While the UDHR is not binding, nations
make a commitment to uphold those rights through the ratification of international
human rights treaties. Specific treaties relevant to anti-discrimination law include
the International Covenant on Civil and Political Rights, the International Covenant on
Economic, Social and Cultural Rights, the Convention on the Elimination of All Forms

2
of Discrimination against Women, and the International Convention on the Elimination
of All Forms of Racial Discrimination.
The European Union has passed several major anti-discrimination directives,
the Racial Equality Directive and the Employment Equality Directive, and the Equal
Treatment Directive. These directives set standards for all member countries of the
European Union to meet; however each member state is responsible for creating
specific legislation to achieve those goals.
The Civil Rights Act of 1964 was the first major development in anti-
discrimination law in the US, though prior civil rights legislation (such as the Civil
Rights Act of 1957) addressed some forms of discrimination, the Civil Rights Act of
1964 was much broader, providing protections for race, color, religion, sex, or national
origin in the areas of voting, education, employment, and public accommodations. This
landmark legislation led the way for other federal legislation, which expanded upon the
protected classes and forms of discrimination prohibited under federal legislation, such
as the Fair Housing Act or the Americans with Disabilities Act. These protections have
also been expanded through the courts interpretation of these pieces of legislation. For
example, the 7th and 2nd circuit courts have both ruled that employment discrimination
based on sexual orientation is a violation of Title VII of the Civil Rights Act. In
addition to federal legislation, there are numerous state and local laws that address
discrimination that is not covered by these laws.

Employment rates for all disabled men and disabled women under 40 have
decreased since the implementation of the ADA. This effect is especially pronounced
for those with mental disabilities and for those with lower levels of education.
However, there is evidence to suggest that the decrease in employment rates is partially
explained by increased participation in educational opportunities. These decreases can
be attributed to increased costs for employers to remain in compliance with ADA

3
provisions; rather than bearing increased costs, companies hire fewer workers with
disabilities. While popular conception is that the ADA has created the opportunity for
legal recourse for those with disabilities, less than 10% of ADA related cases find in
favor of the plaintiff.

Some religious organizations are exempted from legislation. For example, in

Britain the Church of England, in common with other religious institutions, has
historically not allowed women to hold senior positions despite sex discrimination in
employment generally being illegal; the prohibition was confirmed by a vote by the
Church synod.

Selection of teachers and pupils in schools for general education but with a
religious affiliation is often permitted by law to be restricted to those of the same
religious affiliation even where religious discrimination is forbidden.

Bibliografie:

https://en.wikipedia.org/wiki/Anti-discrimination_law#International

4
 Legea anti-discriminare
Legea anti-discriminare se referă la o legislație menită să prevină discriminarea anumitor grupuri
de persoane; aceste grupuri sunt adesea denumite grupuri protejate sau clase protejate. Legile
anti-discriminare diferă în funcție de jurisdicție în ceea ce privește tipurile de discriminare
interzise, precum și grupurile care sunt protejate de legislația respectivă. În mod obișnuit, aceste
tipuri de legislație sunt concepute pentru a preveni discriminarea în ceea ce privește ocuparea
forței de muncă, locuințele, educația și alte domenii ale vieții sociale, cum ar fi locuințele publice.
Legislația anti-discriminare poate include protecția pentru grupuri bazate pe sex, vârstă, rasă,
etnie, naționalitate, dizabilitate, boală mintală sau capacitate, orientare sexuală, sex, identitate /
expresie de gen, caracteristici sexuale, religioase, crez sau opinii politice individuale.
Legile împotriva discriminării au rădăcini în principiile egalității, în special, că persoanele nu ar
trebui tratate diferit datorită caracteristicilor prezentate mai sus. Legile anti-discriminare sunt
concepute pentru a proteja atât discriminarea individuală (comisă de indivizi), cât și discriminarea
structurală (care rezultă din politici sau proceduri care dezavantajează anumite grupuri).
Instanțele pot lua în considerare atât intenția discriminatorie, cât și impactul disparat pentru a
determina dacă o anumită acțiune sau politică constituie discriminare.
Egalitatea și nediscriminarea sunt subliniate drept drepturi fundamentale ale omului prin
Declarația Universală a Drepturilor Omului (UDHR). În timp ce UDHR nu este obligatoriu, națiunile
se angajează să-și susțină aceste drepturi prin ratificarea tratatelor internaționale privind
drepturile omului. Tratatele specifice relevante pentru legea împotriva discriminării cuprind Pactul
internațional privind drepturile civile și politice, Pactul internațional privind drepturile economice,
sociale și culturale, Convenția privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva
femeilor și Convenția internațională privind eliminarea Toate formele de discriminare rasială
Uniunea Europeană a adoptat câteva directive majore de combatere a discriminării, Directiva
privind egalitatea rasială și Directiva privind egalitatea în muncă și Directiva privind egalitatea de
tratament. Aceste directive stabilesc standarde pentru toate țările membre ale Uniunii Europene;
totuși, fiecare stat membru este responsabil de crearea unei legislații specifice pentru atingerea
acestor obiective.

Legea drepturilor civile din 1964 a fost prima evoluție majoră a legislației împotriva discriminării
în SUA, deși legislația anterioară privind drepturile civile (cum ar fi Legea drepturilor civile din
1957) se referea la unele forme de discriminare, Legea drepturilor civile din 1964 a fost mult mai
largă , oferind protecții pentru rasă, culoare, religie, sex sau origine națională în domeniile votării,
educației, ocupării forței de muncă și locurilor publice. Această legislație de referință a condus
calea pentru o altă legislație federală, care sa extins asupra claselor protejate și a formelor de
discriminare interzise de legislația federală, cum ar fi Legea privind locuințele echitabile sau
Legea privind americanii cu dizabilități. Aceste protecții au fost, de asemenea, extinse prin
interpretarea instanțelor din aceste acte legislative. De exemplu, instanțele din 7 și 2 au declarat
că discriminarea pe motive de angajare bazată pe orientarea sexuală reprezintă o încălcare a
titlului VII din Legea drepturilor civile. În plus față de legislația federală, există numeroase legi
statale și locale care abordează discriminarea care nu este acoperită de aceste legi.
Ratele de ocupare a forței de muncă pentru toți bărbații cu handicap și femeile cu handicap cu
vârsta sub 40 de ani au scăzut de la implementarea ADA. Acest efect este în special pronunțat
pentru cei cu dizabilități mintale și pentru cei cu niveluri mai scăzute de educație. Cu toate
acestea, există dovezi care sugerează că scăderea ratelor de ocupare a forței de muncă se
explică parțial prin creșterea participării la oportunități educaționale. Aceste scăderi pot fi
atribuite costurilor crescute pentru ca angajatorii să rămână în conformitate cu prevederile ADA;
mai degrabă decât să suporte costuri crescute, companiile angajează mai puțini lucrători cu
dizabilități. În timp ce concepția populară este că ADA a creat oportunitatea recursului legal
pentru persoanele cu dizabilități, mai puțin de 10% din cazurile legate de ADA sunt în favoarea
reclamantului.

5
Unele organizații religioase sunt scutite de legislație. De exemplu, în Marea Britanie, Biserica
Angliei, în comun cu alte instituții religioase, nu a permis istoric femeilor să dețină funcții de
conducere, în ciuda faptului că discriminarea pe motive de sex, în general, este ilegală; interdicția
a fost confirmată printr-un vot al Sinodului Bisericii.
Alegerea cadrelor didactice și a elevilor din școli pentru învățământul general, dar cu afiliere
religioasă, este adesea permisă prin lege să se limiteze la aceleași afilieri religioase chiar și atunci
când este interzisă discriminarea religioasă.