ART DECO (1910-1930)

Istoria Designului
Art Deco (1910-1930 )=
ultima manifestare a Art
Nouveau în Europa şi
America; denumirea,
apogeul şi prăbusirea au
fost ilustrate de Expoziţia
Internaţională de Arte
Decorative şi Industriale
Moderne (Paris, 1925) cu
manifestul Art Deco:
« un obiect util trebuie
să fie decorat » !
• Art Deco are ca sursă de inspiraţie o combinaţie
eclectică de artă egipteană, suprarealism,
futurism, artă neagră, constructivism,
abstracţie geometrică şi mişcarea modernă.

• În anii 1990, Art Deco este o sursă de pastişă

pentru curentul postmodern.
 Expo de la 1925 conținea
Pavilion de l’Esprit
Nouveau de Le Corbusier
şi opusul sau stilistic, Hôtel
du Collectionneur
(Reşedinţa
Colecţionarului) de
cabinet-maker-ul Jacques-
Émile Ruhlmann.
Rulhmann a folosit
materiale scumpe,
interioare colorate şi o
decoraţie de foarte bună
calitate. Propriul sau
design de mobilier combina
tradiţia meşteşugărească
cu spiritul contemporan.
 Pavilionul lui Le
Corbusier era
caracterizat de lipsa
decoraţiei, un aspect
raţional şi forme
amintind de maşinism,
meşteşug şi adeziunea
clară la estetica
industrială, noile
tehnologii şi materiale.
• Building destroyed in April-May 1926.
• An exact replica was built in 1977 in Bologna,
Italy.
My intention was to illustrate how, by virtue of the selective principle
(standardization applied to mass-production), industry creates pure forms ; and to
stress the intrinsic value of this pure form of art that is the result of it. Secondly to
show the radical transformations and structural liberties reinforced concrete and
steel allow us to envisage in urban housing - in other words that a dwelling tan be
standardized to meet the needs of men whose lives are standardized. And thirdly
to demonstrate that these comfortable and elegant units of habitation, these
practical machines for living in, could be agglomerated in long, lofty blocks of villa-
flats.
In 1929 we realize, looking back, that the "Pavillon de l'Esprit
Nouveau" was a turning point in the design of modern interiors
and a milestone in the evolution of architecture. A new term has
replaced the old word furniture, which stood for fossilizing traditions
and limited utilization. That new term is equipment, which implies
the logical classification of the various elements necessary to run a
house that results from their practical analysis.
Le Corbusier, http://www.fondationlecorbusier.fr
• Standardized fitted cupboards, built into the walls or suspended
from them, are allocated to every point in the home where a
daily function has to be performed - wardrobes for hanging
suits and dresses; cupboards for underclothes, household linen,
plate and glass; shelves for ornaments and shelves for books -
have replaced all the innumerable varieties of superannuated
furniture that where known by half-a-hundred different names.
• This new domestic equipment, which is no longer of wood but
of metal, is made in the factories that used to manufacture
office-furniture. To-day it represents the entire "furnishing" of a
home, leaving a maximum of unencumbered space in every
room, and only chairs and tables to fill it. The scientific study of
chairs and tables has, in turn, led to entirely new conceptions
of what their form should be: a form which is no longer
decorative but purely functional.
Le Corbusier, http://www.fondationlecorbusier.fr
Le Corbusier, L’Arte Decorativa, [L'art decoratif d'aujourd'hui,
Paris, Cres, 1925] Quodlibet, Macerata, 2015
 Konstantin
Melnikov
(1890-1974),
arhitect, pictor

pavilion
sovietic
constructivist,
expo 1925
Casa lui Melnikov, Moscova, 1927-1929
www.melnikovhouse.org
În spaţiul francez, Modernismul Internaţional se manifestă încă
de la Expoziţia Artelor decorative / Paris, 1925; partizanii
funcţionalismului se asociază în 1929 în Union des Artistes
Modernes / UAM – Francis Jourdain (Art Deco), René Herbst,
Robert Mallet-Stevens etc. Curentul UAM este majoritar tributar
cubismului, iar mobilierul modern UAM este ironizat
(“cutii de săpun”, stil de tip spital, transatlantic sau pachebot...)
Francis Jourdain,
interior, 1930
Robert Mallet-Stevens, cabină vapor de clasa a III-a, 1935,
proiect prezentat în revista Acier
Denumirea de Art Deco a fost introdusă în circulație
de istoricii de artă parizieni pentru a delimita
inovațiile din arta decorativă franceză
a anilor ‘20 și ‘30 de cele ale mișcării Bauhaus din
Germania, a altor mișcări de avangardă sau chiar
de modernismul radical promovat de arhitecții din
grupul lui Le Corbusier.

După încheierea Primului Război Mondial, clasele

sociale privilegiate erau dornice să-și reia modul
de viață luxos întrerupt de război, iar Art Deco
răspundea cererii.
Deşi Art Deco era continuatorul Art Nouveau și a tradiției
ebeniștilor francezi, sub influenţa cubismului, futurismului sau
constructivismului, formele curbe au fost înlocuite cu forme geometrice
stilizate.

Noul repertoriu ornamental se baza pe zig-zag-uri, hexagoane,

octogoane, romburi, triunghiuri sau cercuri. Razele geometrizate dispuse
radial în jurul unui semicerc reprezintă un motiv des întrebuințat la
desenul porților de fier forjat, al măștilor de radio sau panourilor de uși.

Paleta cromatică preferată era una a culorilor vii ca roșu, rozu, albastru și
verde electric, galben sau auriu.

Descoperirea, în 1923, a măștii cu care era acoperită mumia faraonului

Tutankhamon, a deschis apetitul pentru aur, dar și pentru capiteluri sau
alte ornamente de inspirație egipteană. (MML)
 Deşi poate fi considerat, din anumite puncte de vedere, un
stil luxos, nu doar cei foarte bogaţi şi-l puteau permite. Art
Deco s-a dovedit atât de popular încât trăsăturile sale
caracteristice au fost, mai apoi, imitate şi reproduse pe
liniile de producţie în masă. Ca urmare, au existat foarte
puține domenii ale vieţii cotidiene, între anii 1920 şi 1930,
care să nu fi fost afectate de noul stil.

După cum sugerează şi numele, acest stil

nu se referea la pictură şi sculptură, ci la
decoraţiuni şi grafică, punându-şi amprenta
pe mobilier, îmbrăcăminte, obiecte personale,
artele spectacolului, ilustraţii de carte şi afiş publicitar.
• Originea stilului Art Deco se
situează înainte de Primul
Război Mondial, atunci când
imaginea întortocheată a
stilului Art Nouveau era la
mare modă; de fapt stilul Art
Deco, mult mai dur, a fost o
reacţie extremă faţă de Art
Nouveau.
• Primul semn al schimbării a
apărut în 1909, atunci când
baletul rus a înregistrat un
imens succes la Paris.
 Mai târziu, pictura cubistă
(origine -- Picasso, 1907,
Domnişoarele din Avignon)
şi arhitectura modernistă
au influenţat altfel aspectul,
aducând la modă
simplitatea şi formele
ordonate.
 hôtel particulier, arh. Paul Ruaud, proprietar
Jacques Doucet, fashion designer, Paris, foto 1929
Studiu de costum pentru Nijinksi,
Leon Bakst, 1922,
acuarelă, auriu şi argintiu peste
desen în grafit

Costumele şi decorurile
îndrăzneţe, foarte colorate,
ale lui Leon Bakst, au uluit
Parisul şi, după ce au fost
preluate de casa de modă a
lui Paul Poiret, au devenit o
modă.
Leon Bakst,
1914
 Hollywood dress pattern
• Recent eliberate de
corsete, femeile încercau
să-şi estompeze
rotunjimile, tăindu-şi
părul şi aplatizandu-şi
busturile; pălăriile,
hainele drepte şi fustele
scurte creau un efect de
verticalitate, geometric,
în timp ce conturarea şi
rujarea accentuată a
buzelor, în formă de
"inimioară", era în stilul
Art Deco.
 The Roaring Twenties /
Jazz Age/ 1920s;
Les Années folles
flapper girl (fetișcana):
ruptură cu epoca victoriană,
tunsoare scurtă/bob, rochie
scurtă/renunțare la corset, machiaj,
fumat, dans, alcool/prohibiție,
sexualitate, frivolitate, drept de vot,
Chicago, șofat mașini Ford =>
femeia modernă și mondenă;
Marea Depresiune economică
(1929-1941) pune capăt
mișcării flaperhood;
1926, Coco Chanel,
little black dress
ex. Zelda Fitzgerald, soția
scriitorului F. Scott Fitzgerald)
The Flapper,
Chicago
magazine,
1920
• Caracteristica acestui stil era linia
simplificată, îndrăzneaţă, culorile tari
şi pure şi materialele "moderne", cum
ar fi cromul strălucitor şi bachelita.

• Masele plastice se utilizau într-o gamă

variată de culori strălucitoare şi puteau
fi şlefuite pentru a le conferi luciu.

• Suprafeţele netede, lucitoare erau un

semn distinctiv al stilului Art Deco, dar
se utilizau adesea şi alte materiale
cum ar fi sticla, ceramica, emailurile,
bronzul sau fierul forjat.

• Artefactele Art Deco, tipic

strălucitoare, erau sălile de baie,
candelabrele şi accesoriile personale
precum pudrierele, ceasurile de mână
sau tabacherele. (MML)
• Lor li se adaugă materiale spectaculoase ca pielea de
șarpe și galuchat-ul.
• Galuchat este denumirea în franceză, adoptată după
numele lui Claude Galluchat, cel care a folosit prima
oară în secolul al XVII-lea acest material numit și
chagrin/ shagreen (de la englezescul shark skin/
piele de rechin). Obținut din pielea unei specii de
rechin pitic din Mediterană și Atlantic, materialul are o
textură cu mici noduli alăturați. (MML)
 Comodă cu forme
antropomorfe,
André Groult, cca 1925,
expusă la Expoziția Artelor
Decorative, 1925.
Mahon, galuchat și
balamale argintate. (MML)
• Spre deosebire de Art Nouveau, linia stilului Art
Deco era mult mai severă şi mai restrânsă.
• De multe ori avea chiar tendinţa de a lua forme
geometrice de precizie matematică, mai ales în
arhitectură.

• Geometria Art Deco poate fi regăsită în multe

clădiri ale anilor 1920-1930, de exemplu, în forma,
dar şi în detaliile decorative, ale zgârie-norilor
(Empire State şi Chrysler Buildings din New York)
sau ale sediului central al BBC-ului din Portland
Place, Londra.
Chrysler Building, William van Allen, 1928-1930
 Soarele şi razele lui, ce dădeau flash-uri
strălucitoare pe formele în zig-zag şi pe obiectele în
trepte (mai ales pe formele piramidale), sunt
motive dese. Stilul adoptat în tipografii era şi el nou
şi distinct, cu o geometrie riguroasă, care lasă
impresia unor litere tridimensionale; când erau
utilizate pentru a desemna denumirile unor
magazine, fabrici sau staţii de metrou, literele erau
chiar lucrate în relief sau independent montate.
Afiş pentru fimul Metropolis,
regizor Fritz Lang, 1927

Pe afişe, coperţile
cărţilor, ceramica pictată
sau pe vitraliile caselor
din cartierele prospere,
linia era simplificată şi
detaliile au fost preluate
de suprafeţe întinse de
culoare monotonă.
Detroit,
1929
 Paramount
Ladies Lounge,
arh. Timothy
Pflueger, 1931
 Chrysler Airflow,
designer Carl Breer, 1934
Designul şi suprarealismul şi-au găsit
contopirea în expoziţia Surreal Things din
2007, V&A, axată pe crearea de

obiect prin tehnica predilectă a artiştilor

suprarealişti, automatismul. Au rezultat obiecte
bizare, produse onirice, care reprezintă,
potrivit artiştilor, complexităţile şi contradicţiile
vieţii moderne şi comerţului. Noi soluţii
formale rezultă din juxtapunerea de elemente,
prin folosirea unui limbaj Art Deco.
canapea Mae West Lips şi telefon-homar,
Dali, 1936 / broşa Ruby Lips, Dali, 1949
interior expo /
serviciu de ceai,
Dali
Roabă, Man Ray, 1937