The "Black Sea" Journal of Psychology

Vol. 3, Issue 1, 5-11, Spring, 2012

ISSN: 2068-4649
www.bspsychology.ro

Ethical dilemmas in the practice of the psychologist

Mircea Adrian Marica1, Angelica Lambru2

1,2
Ovidius University of Constanta, Faculty of Psychology and Educational Sciences
marica.mircea.adrian@gmail.com1

Abstract. The psychologist encounters himself many times in situation which needs a special
attention and a good analysis before he can decide which action is most adequate for all the
parties concerned. Once psychology became a profession ethic codes were developed. These
codes have the purpose to guide and offer the psychologist the support he needs in his practice.
Ethic codes are based on some principles, which number can vary from country to country, but
they are general rules which are aspirational in nature. However, simply knowing the ethical
codes is not enough and it does not exclude the possibility for the psychologist to enter himself
in an ethical dilemma concerning his work. There are psychologists, whom are more likely to
have a less ethical behavior in their practice, but there are some aspects in their work that present
more conflicts and are truly dilemmatic. Researches show that more often the psychologists meet
the following dilemmas: confidentiality, multiple relations, sexual relations, cooperation with
other professionals. The ability to think critically and to analyze all the aspects of that situation
and apply general ethical principles is vital. All practitioners should therefore know the ethical
codes of their specialty, be aware of consequences for their actions that are not sanctioned by
their organization, and seek consultation when they are in doubt.

Keywords: ethics, ethical dilemmas, psychologist practice, ethical principles

Introducere. Orice formă de comportament uman conţine probleme morale, axate pe

judecăţi de valoare privind diferitele grade ale „bunătăţii” şi „răutăţii”, ale „corectitudinii” şi
„incorectitudinii”, ale „dreptăţii şi „nedreptăţii” în conduita omului. În genere, noţiunea de
morală se referă la întreg ansamblul de valori şi reguli, de principii de judecată şi de conduită
care se impun conştiinţei individuale şi de grup, ca fondate pe imperativul binelui.
Deontologia este o ştiinţă particulară, desprinsă din etică, axată pe morală şi moralitate,
antrenând şi elemente de legalitate. În sens restrâns, ea acoperă cadrul de investigare şi
interpretare a drepturilor, îndatoririlor şi etaloanelor de acţiune, de apreciere şi comportare într-
un anumit domeniu al vieţii social-utile. În cadrele asumate, se conturează ideea unei etici
profesionale, pe ramuri de activitate; în mod vădit, şi a unei etici şi deontologii pentru psihologi.
Este vorba despre întregul teoretic şi aplicativ, axiologic şi normativ de ordine morală, cu
particularităţi ale domeniului de raportare – aici, acela al desfăşurării muncii de psiholog. Un
element esenţial al acestui întreg îl reprezintă codurile deontologice.
Primul cod etic important pentru profesia de psiholog a luat naştere după al doilea război
mondial. Practic, atrocităţile ce s-au petrecut în lagărele de concentrare au reprezentat o alarmă

5
 The "Black Sea" Journal of Psychology
Vol. 3, Issue 1, 5-11, Spring, 2012
ISSN: 2068-4649
www.bspsychology.ro
în ceea ce priveşte comportamentul profesioniştilor din toate domeniile şi a atras atenţia asupra
necesităţii stabilirii unor principii şi valori etice care să ghideze acest comportament. Comitetul
pentru Standardele Etice în Psiholgie din cadrul Asociaţiei Americane a Psihologilor a condus
cercetări pentru a stabili care sunt acele situaţii care presupun decizii de natură etică (Sinclair:
13-14).
Etica şi codurile etice au luat naştere pentru a servi mai multor scopuri cum ar fi
protejarea publicului general şi promovarea încrederii publicului, educarea membrilor unei
profesii şi a celor care sunt în pregătire pentru o profesie în legătură cu idealurile etice şi
standardele de conduită ale profesiei.
Un cod deontologic ar trebui să se bazeze pe un sistem etic coerent, care să poată fi pus
în practică. Acest sistem trebuie să fie suficient de specific astfel încât să ştim ce avem de făcut,
dar suficient de general încât să ştim care este comportamentul etic într-o situaţie nouă. De
asemenea, codul etic trebuie să ghideze specialistul spre acţiuni acceptabile societăţii din care
face parte. Fiecare individ are propriile slăbiciuni şi propriile puncte forte, fiecare dintre aceste
aspecte contribuind la ceea ce defineşte a fi un psiholog profesionist.

1. Dificultăţi şi dileme etice.

Chiar dacă cu toţii putem fi de acord în privinţa a ceea ce este „etic adecvat” într-o
anumită situaţie, este imposibil de atins perfecţiunea din punct de vedere etic. Psihologii
întâlnesc de a lungul carierei lor situaţii care ridică dileme de natură etică. Rezolvarea acestor
dileme şi luarea deciziei corecte din punct de vedere etic reprezintă o adevătă provocare pentru
psihilogi datorită factorilor situaţionali, a lipsei de informaţie, a loialităţilor care pot fi
conflictuale, şi a altor factori care îşi exercită influenţa asupra situaţiei respective.
O dilemă apare atunci când un principiu moral intră în conflict cu un altul. Principiile
etice nu pot fi puse într-o anumită ordine în funcţie de importanţa lor şi de aceea apar
dificultăţile în luarea deciziei profesionale. Luarea deciziei etice devine un proces complex și
psihologul trebuie să înveţe să îl stăpânească încă de la începutul carierei sale.
Sieber, citat de Koocher şi Keith-Spiegel (1998), a identificat o serie de situații din care
rezultă în probleme etice: dileme neprevăzute, anticipare inadecvată sau incorectă, dileme care
nu pot fi evitate, dileme neclare, lipsa unei surse adevate de ghidare, loyalty clashes.
1.1.Dilemele confidenţialităţii şi consimţământului
Autonomia, definită de teoria kantiană ca liberul arbitru, poate fi operaţionalizată ca
libertatea proprie sau autodeterminare. Autonomia este un percept cheie pe care se sprijină
codul etic. Ea are semnificaţie în special pentru psihologii care înţeleg cât este de important
pentru o persoană să aibă posibilitatea de a lua propriile decizii, în mod informat, despre
diferitele probleme care o privesc. Datorită faptului că fiecare persoană trebuie să îşi asume
responsabilitatea pentru consecinţele acţiunilor sale, este important ca respectiva persoană să
fie competentă (adică să fie legal şi intelectual capabilă să ia o decizie şi să o comunice), să fie
adecvat informată cu privire la toate aspectele relevante care pot avea o influenţă în luarea
deciziei şi să fie capabilă să ia aceste decizii în mod voluntar şi liber (Davidson, Allan &
Love:77-78).
Intimitatea şi confidenţialitatea, alături de consimţământul informat, sunt manifestări ale
autonomiei clientului. În esenţă, psihologii respectă autonomia clienţilor lor. Dar există situaţii
în care psihologul e nevoit să încalce regula confidenţialităţii ca urmare a reprioritizării
îndatoririlor de natură etică. Spre exemplu, dacă un client dă semne că intenţionează să îşi facă
rău, iar opinia psihologului este că intenţia este reală şi imediată, atunci este justificată ruperea
confidenţialităţii şi expunerea situaţiei unei echipe de specialişti, autorități sau persoane
implicate, care să prevină trecerea la acţiune a clientului respectiv.

6
 The "Black Sea" Journal of Psychology
Vol. 3, Issue 1, 5-11, Spring, 2012
ISSN: 2068-4649
www.bspsychology.ro
Consimţământul informat. Există trei reguli care trebuie întrunite pentru a putea vorbi
despre consimţământul informat: a ştii, competenţa, caracterul voluntar (Dekraai et al, 1998
Apud. Jacob et al, 2011). A ştii implică faptul că acea persoană care îşi dă acordul cunoaşte pe
deplin pentru ce anume îşi dă consimţământul. Practicianul care urmăreşte obţinerea
consimţământului trebuie să depună efort pentru a oferi persoanei în cauză suficiente informaţii
astfel încât aceasta să poată lua o decizie bine informată (op. cit., pag. 47).
Consimţământul, ca o aplicaţie a principiului autonomiei, trebuie revizuit mereu
(periodic) astfel încât să fie analizate şi luate în considerare toate schimbările ce au loc în
circumstanţele clientului şi în ce priveşte serviciile oferite de psiholog. Este posibil ca o
condiţie care era valabilă când iniţial clientul era liber să ia decizii autonome în ce priveşte
serviciile psihologice, să nu fie valabilă pe tot parcursul desfăşurării serviciilor psihologice.

1.2.Dilemele cercetării. Deception – păcălirea, înşelarea, amăgirea

În domeniul cercetării psihologice apar cu atât mai multe dileme legate de
consimţământul participanţilor. De aceea este important să se asigure că participanţii nu sunt
puşi într-o poziţie vulnerabilă.
În general, cea mai simplă metodă prin care participantul iese din sfera vulnerabilităţii
este acea prin care el este complet informat asupra a ceea ce urmează să se întâmple în cadrul
experimentului. Păcăleala este, cu siguranţă, larg răspândită. Menges (citat de Korn, 1997), a
analizat aproximativ 1000 de cercetări conduse în SUA. Concluziile au arătat că în doar 3% din
cazuri participanţii fuseseră pe deplin informaţi cu privire la ce anume urma să se întâmple.
Astăzi, reglementările de natură etică solicită obținerea unui aviz din partea comitetelor de etică
și deontologie ale instituției tutelare, în cazul în care cercetarea implică înșelarea subiecților
cercetării, comitete ce analizează raportul dintre sporul de informație prezumat a fi obținut,
respectiv câștigul în planul cunoașterii, și prețul plătit pentru acest câștig. Altfel există riscul ca
psihologia să devină o știință cinică și imorală, pierzându-și credibilitatea publică.

1.3. Dilemele de rol. Relaţiile multiple

Relaţiile multiple apar atunci când psihologul îşi asumă cu un client două sau mai multe
roluri, în acelaşi timp sau în perioade diferite de timp. Spre exemplu, psihologul are rol de
consilier dar şi de partener de afaceri, sau instructor şi terapeut. Terapeutul care îşi pune nevoile
personale deasupra nevoilor clientului, prin implicarea în mai multe roluri faţă de client, este
considerat a avea un comportament lipsit de etică. Pope & Vasquez (apud. Herlihy, 1992)
consideră că relaţiile multiple tulbură judecată terapeutului, crescând probabilitatea apariţiei
unui conflict de interese, riscul exploatării clientului, şi estompează graniţa dată de relaţia
terapeutică.
Printre cele mai comune situaţii în care psihologul se regăseşte în relaţii multiple faţă
de clientul său, se numără următoarele: a oferi servicii de terapie unui prieten sau unei rude, a
accepta bunuri sau servicii în schimbul psihoterapiei, a participa la un eveniment social al unui
client, a accepta cadouri de la un client, a se implica emoţional sau sexual în relaţie cu un client
sau cu un fost client, a îmbina rolurile de supervizor şi psihoterapeut.
Borys & Pope (apud. Allan & Love, 2010) au realizat o cercetare prin care au analizat
comportamentul unor psihologi, psihiatri şi lucrători sociali din punct de vedere al relaţiilor
duale cu clienţii lor şi au stabilit o serie de practici care au fost catalogate ca „nefiind etice
vreodată”:
- a accepta invitaţia unui client la o ocazie specială (6,3%);
- a se împrieteni cu un client după teminarea psihoterapiei (14,8%);
- a invita un client la festivitatea de deschidere a unei clinici sau birou (26,6%);

7
 The "Black Sea" Journal of Psychology
Vol. 3, Issue 1, 5-11, Spring, 2012
ISSN: 2068-4649
www.bspsychology.ro
- a merge la masă cu un client după finalizarea şedinţei de terapie (43,2%);
- a invita un client la o petrecere personală sau la un eveniment social (63,5%).

2. Tipuri de psihologi care se angajează în situaţii discutabile din punct de vedere

etic
Koocher şi Keith-Spiegel (1998) consideră că în general, psihologii nu se angajează în
mod voluntar (şi intenţionat) în comportamente lipsite de etică. Dar ei pot ajunge în astfel de
situaţii, în care acţiunile lor să fie puse sub semnul întrebării din punct de vedere etic, datorită
evaluării incorecte a situaţiei respective sau a unor răspunsuri (comportamentale) inadecvate la
astfel de situaţii.
Autorii enumeră o serie de psihologi care ajung cel mai frecvent în situaţii discutabile
din punct de vedere etic:
• Psihologul care nu cunoaşte sau este insuficient informat cu privire la
standardele etice ale profesiunii de psiholog.
• Psihologul incompetent.
• Psihologul insensibil.
• Psihologul exploatator.
• Psihologul iresponsabil.
• Psihologul răzbunător.
• Psihologul fricos.
• Psihologul care gândeşte/analizează/raţionează.
• Psihologul care „alunecă”(calcă strâmb în mod neintenţionat).
Lindsay şi Clarkson au publicat în anul 1995 rezultatele unui chestionar trimis la o mie
de psihoterapeuţi din Marea Britanie (UKCP). Psihoterapeuţilor li se cerea să răspundă
descriind câteva chestiuni etice tulburătoare cu care s-au confruntat în practica lor. Această
cercetare este considerată parte a procesului de revizuire a codului de conduită. Intenţia a fost
aceea de a identifica lacunele din Cod, unde membrii întâmpină dificultăţi pentru care
specificările din cod nu sunt suficiente. Un alt obiectiv paralel a fost acela de a identifica
domeniile de practică pentru care psihologii au nevoie de îndrumări speciale. Primele patru
dificultăţi etice raportate au fost legate de:
• Confidenţialitate- 31%
• Relaţiile duale – 12%
• Comportamentul colegilor – 9%
• Chestiunile sexuale – 8%
Alte probleme importante au fost cele legate de chestiuni academice, competenţa
profesională şi training (apud. Marica, 2014).

3. Principii care ar trebui să ghideze comportamentul unui psiholog

Koocher şi Keith-Spiegel (1998) stabilesc o serie de nouă principii etice care ar trebui
să conducă comportamentul unui psiholog şi pe care le consideră „nucleul principiilor etice”
(pag. 4-5): A nu face rău. Respectarea autonomiei. A acționa în beneficiul celorlalţi. A fi drept.
Loialitatea. A fi în acord cu demnitatea. Căutarea excelenţei. A-i trata pe ceilalţi cu compasiune
şi grijă. Asumarea răspunderii.
Codurile deontologice diferă de la ţară la ţară, deşi au în comun principii şi standarde
de etică. În SUA, codul deontologic al profesiei de psiholog este bazat pe cinci principii etice
(www.apa.org/ethics/code):
• Principiul binefacerii şi nevătămării

8
 The "Black Sea" Journal of Psychology
Vol. 3, Issue 1, 5-11, Spring, 2012
ISSN: 2068-4649
www.bspsychology.ro
• Principiul fidelităţii şi responsabilităţii
• Principiul integrităţii
• Principiul justiţiei
• Principiul respectului pentru dreptului şi demnităţii oamenilor.
Spre deosebire de codul etic american, codul etic construit de Colegiul Psihologilor din
România se beazează pe 15 principii (www.copsi.ro):
• Principiul competenţei, specializării şi integrităţii profesionale
• Principiul responsabilităţii ştiinţifice şi profesionale
• Principiul independenței, nediscriminării și imparțialității profesionale
• Principiul asigurării demnității și respectului pentru ființe
• Principiul primordialității interesului ființei umane
• Principiul liberei concurențe profesionale
• Principiul evitării conflictului de interese
• Principiul confidențialităţii și păstrării secretului profesional
• Principiul informării și obținerii consimțământului prealabil
• Principiul formării profesionale continue
• Principiul confraternității și colegialității
• Principiul nemedierii relației psiholog-beneficiar/pacient
• Principiul obligației de mijloace în activitatea psihologică
• Principiul dreptului beneficiarului la o a doua opinie în specialitate
• Principiul obligaţiei de finalizare a activităţii psihologice
Principiile etice reprezintă reguli generale spre care să aspire specialiştii în practica lor.
Ele normează dezirabilul comportamentului profesionistului, iar abaterile de la aceste principii
constituie temeiul sancțiunilor disciplinare.

4. Procesul de luare a deciziei

Modalitatea de rezolvare a unei dileme profesionale nu se regăseşte în niciun cod. De
aceea, procesul de luare a deciziei profesionale este unul dificil şi necesită timp de gândire,
documentare şi analiză a situaţiei dilematice şi a factorilor implicaţi. Având la dispoziţie
lucrările lui Haas şi Maloug şi a lui Thymchuk, Koocher şi Keith-Spiegel (1998), schițăm un
model secevenţial de luare a deciziei etice, care să îi ajute pe psihologi în practica lor. Modelul
propus de autori este unul în 8 paşi:
• A determina dacă problema respectivă este una de natură etică.
• Consultarea codurilor disponibile care s-ar putea aplica la situaţia respectivă.
• Luarea în consideraţie sau analizarea tuturor surselor care pot influenţa tipul de
decizia pe care îl va lua.
• Identificarea unui coleg de încredere cu care psihologul să se consulte.
• Evaluarea a ceea ce e bine/corect, a responsabilităţilor şi a vulnerabilităţilor
tuturor părţilor implicate în acea situaţie (inclusiv a instituţiilor şi a publicului
general, dacă acestea sunt relevante).
• Generarea deciziilor alternative.
• Enumerarea consecinţelor fiecărei decizii posibile.
• Luarea deciziei.
• Implementarea deciziei

9
 The "Black Sea" Journal of Psychology
Vol. 3, Issue 1, 5-11, Spring, 2012
ISSN: 2068-4649
www.bspsychology.ro
În Canada, codul etic al profesiei de psiholog sugerează o serie de paşi ce trebuie urmaţi
atunci când specialistul se află în faţa unei siutaţii ce se poate constitui într-o dilemă de natură
etică (Marica, 2014):
• Identificarea situaţiei care necesită consideraţii etice în luarea deciziilor.
• Anticiparea consecinţelor şi persoanelor care vor fi afectate de decizie.
• Identificarea posibilelor conflicte care ar putea influenţa decizia.
• Examinarea standardelor etice pentru a vedea dacă pot fi aplicate direct sau
indirect la situaţia dată.
• Elaborarea alternativelor de acţiune.
• Evaluarea alternative de acţiune.
• Luarea deciziei.
• Asumarea responsabilităţii pentru decizie.
• Evaluarea rezultatelor.
• Evaluarea implicaţiilor.
Spre deosebire de statele din Nord-America, care au o lungă istorie a profesiei de
psiholog şi, prin urmare, şi o experienţă mai vastă în ce priveşte situaţiile etice şi
comportamentul etic al psihologului, în România vechiul codul deontologic sugerează mai
puţini paşi ce ar trebui parcurşi în luarea deciziei etice. Aceştia sunt:
1. Identificarea aspectelor şi practicilor relevante etic
2. Elaborarea alternativelor posibile
3. Analiza probabilităţii riscurilor şi beneficiilor de scurtă durată, de lungă durată şi a celor
în derulare (prezente) pentru fiecare alternativă de acţiune asupra individului / grupului
implicat şi de asemenea probabilitatea de a afecta clientul, familia sau colegii clientului,
instituţia în care este angajat clientul, studenţii, participanţii la cercetare, disciplina,
societatea.
4. Alegerea celei mai bune direcţii de acţiune după aplicarea conştientă a principiilor şi
standardelor acestui Cod.
5. Evaluarea rezultatelor acţiunii alese.
6. Asumarea responsabilităţii pentru consecinţele acţiunii, incluzând corectarea
consecinţelor negative, dacă se poate, ori reangajarea în procesul de luare a deciziei dacă
situaţia etică nu a fost soluţionată.
Aceste norme pot fi considerate sugestii utile în situația confruntării cu dificultăți etice
de decizie profesională.

Concluzii
Dificultăţile de natură etică, legală şi profesională vor fi mereu prezente în practica
psihologului. Codurile profesionale de etică sunt fundamentale pentru practică, dar simpla
cunoaştere a acestora nu este decât începutul. Abilitatea psihologului de a gândi critic şi de a
aplica principiile etice generale într-o situaţie specifică este vitală. Codurile etice oferă, de cele
mai multe ori, anumite direcţii de acţiune, dar aceste direcţii nu oferă rezolvări pentru cazuri
specifice de dileme etice. Practicienii ar trebui să cunoască foarte bine codul etic al profesiei
lor, să fie conştienţi de consecinţele acţiunilor lor şi să caute consultanţă atunci când au dubii
asupra modului de soluţionare a unei situaţii. Manualele de bune practici în domeniu pot
constitui, de asemenea, un instrument util în luarea deciziilor în situații dificile. Dar cea mai
importantă e sensibilitatea etică a psihologului reflexiv.

Bibliografie

10
 The "Black Sea" Journal of Psychology
Vol. 3, Issue 1, 5-11, Spring, 2012
ISSN: 2068-4649
www.bspsychology.ro
Sinclair, C., Ethical Principles, Values, and Codes for Psychologists: An Historical
Journey, în Koocher et al., Koocher, G.P. & Keith-Spiegel, P. 1998. Psychology: Professional
Standards and Cases. Oxford University Press. www.googlebooks.ro
Davidson, R.G, Allan, A., Love, W.A. Consent, Privacy and Confidentiality în Allan,
A. & Love, A. (editori). (2010). Ethical practice in psychology: reflections from the creators of
the APS Code of Ethics. www.books.google.com
Jacob, S., Decker, D.M. & Hartshorne, T.S. (2011). Ethics and Law for School
Psychologists, John Wiley & Sons, Inc. www.googlebooks.ro
Korn, J.H. (1997). Illusion of Reality: A History of Deception in Social PsychologyI,
State University of New York Press. www.googlebooks.com
Herlihy, B. (1992). Dual Relationships in Counseling. http://files.eric.ed.gov/
Marica, M. (2014). Ethics and deontology of the profession of psychologist (course
support), Constanta: Ovidius Constanța University.
www.apa.org/ethics/code
www.copsi.ro

11