aad sustine ca ,intre romantismul apusean si romantismul din fara noastra nu exista o diferenya cantitativa de la mai mare la mai mic, ci una calitativa, provenita chiar din esenta lor“. 67. MANCAS, Mircea. ,,Estetic“ si ,scris logic" (,Esthétique* et ,écrit logique*. Insemnari iesene, 3, nr. 23, 1 dec. 1937, p. 663670. Plecind de la impresia cd se contureaza in epoca moderna o neta delimitare de mentalitatea romantica in beneficiul receptivi- tatii la progresul social si moral obsinut prin actiuni colective, M. Mancas adopta fata de romantism o pozitie critica. El vede in romantism gi in epoca romantica dominatia mentalitatii excesiv individualiste in opera de arta. ,,Inspiratia spontana, lipsita de orice contact cu realitatea concreta, bravind condiriile materiale si reprezentind o boema fara scrupule, isi are, in acest moment, cei mai ferventi reprezentanti (. Ideea preponderenta e peste tot aceeasi: forja creatoare a individului e supremul factor determinat al progresului moral in viata sociala*. Severitatea judecatilor despre romantism incadreaza arbitrar doua categorii de fapte, cel privind o dispozizie de existenya (boema) si cele legate de acceptia strict estetica. Dar reactia tem- peramentala este expresia unui mod de comportare, nu neaparat a unui mod de a scrie, De unde si o anumita ambiguitate a rela- jiel intre atitudinea romantica veleitara si opera romantica in- valuita in propriul ei fluid emotional. 68. TODORAN, Eugen. Tendinte in evolutia literaturit (Ten- dances dans l’évolution de Ja littérature), Revista Cercului literar, 1, nr. 4, aprilie 1945, p, 14—22. Pe un. drum care coboara spre adincuri, ratiunea a stirnit, odata cu nevoia de preciziune, si indoiala cit priveste putinta ei de a explica intreaga existenya. De aici dublarea rajiunii cu sen- 107zualismul. Autorul noteaza: ,Senzualismul materialist nu duce decit la individualism, care, intemeiat pe predomin stinctelor, s-a transmis literaturii in atitudinea romantica*. Care atitudine se debaraseaza de orice uscdciune (ca spiritul geometric clasicizant), pentru a accepta constelatia bilitatii. Definirea senzualismului ne-a venit pe canalul roi mului german. Moment important pentru postularea valorilor lute, dar si pentru prevalenta spontaneitatii creatoare asupra 1 fectiunii formale. Fata cu aceste tendinje, reyine E. Todoran, | teratura romana se dezvolta sub un dublu impuls: clasic gi mantic, Ce curs va lua ea in viitor ? Iata o intrebare la care rasp sul vine fn urma ideii ci romantismul interior inlocuieste o mula nerealizata aiurea decit exterior, ca o alternativa la ordinei clasice. i X 69. CONSTANTINESCU, Pompiliu. Romantismul rom (Le romantisme roumain). P. Constantinescu. Eseuri ct Bucuresti, Casa scoalelor, 1947, p. 205—215. Frontiera intre curente devine si de asta data subiect interogare. Caci daca romantismul se infiltreaza la inceputul lui trecut printr-un consens mai intii estetic dar gi socio. (contestarea structurilor conservatoare si semi-feudale), el se n nifesté compact ceva mai tirziu. Adica odatd cu generatia de | 1840, care la noi face revolutia pagoptist® si refuzd sa-si wi idealul dupa ce s-a maturizat. Autorul vede in Eminescu pun de maxima afirmare romanti Printr-un efort de sistematizare, criticul enumera unele coordonatele curentului, dovada ca romantismul nu poate fi scint de o parte arta, de cealaltd ideologia, ca o anume exterioritate retorica. Astfel : 1. Romantismul romanesc nu are caracter de re estetica (cum e cazul cu cel francez). 2. E profund militant, pt puyin patetic, nu lipsit insa de vibratie particulara. 3. Nu doctrina explicita, ins’ beneficiazi de interpretari p (Bolliac, Russo etc.), 10870. MICU, D. ; SIMION, E. Cercetiri de ansamblu, nu ma- runtisuri (Recherches d’ensemble, pas de bagatelles). Contem- poranul, nr, 23, 12 iul. 1959, p. 3. Autorii recenzeaza citeva contributii de istorie literara si, in acest cadru, isi spun parerea despre specificul. romantismului. »La 1840 romantismul romanesc, cu un pronuntat caracter social, reprezenta o forma de redesteptare nationala legata de aspi- ratiile progresiste ale burgheziei...“ Plasarea intregului curent sub acest semn, fara sa fie falsa, comporta, desigur, nuantari. Autorii le considera, probabil, secun- dare, in afara discutiei. Ei retin cu prioritate si fara o anumita motivare sociologica caracterul militant al romantismului, atunci cind noteaza ca, sub flamura civismului, chiar scriitori care structural au alta factura adera la programul romantic. Motivul aderentei rezida in interesul pe care jl desteapta chestiunea demnitatii nationale, sentimentul istoriei, febrila interogare a temei devenirii social-istorice. Astfel, se reunesc sub acelasi steag si opteazd pentru acelasi univers de simboluri, talente extrem de deosebite cum sint I. He- liade Radulescu, Bolintineanu, Alecsandri, Balcescu, Eminescu. 71. CALINESCU, G. Tratatul de istoria literaturii romane. (Documentare. Periodizare) (Traité histoire de la livtéra- ture roumaine. Documentation. Périodisation). Contempora- nul, nr. 30, 20 iul. 1960, p. 1—2. In zona inalt culturala factorul ideologic isi gaseste expresia in structuri sistematice, adicd in curentele literare care duc, pe drumul cel mai scurt sau pe unul sinuos ideologic, la esenya artis- tica. In materie de romantism, observa G. Calinescu, curentele — si deci romantismul — se cer privite pe simplul sens judicios al liniei istori _, (Ceea ce vrea sa spuna ca in momentul pasoptist ideologia po- litica reunegte un numar de autori cu latente destul de felurite, Precum Kogalniceanu, Bolliac, Alecsandri sau Russo, 109Dar daca unii inclina spre un realism clasic iar alfii spre un romantism liric (Bolintineanu, Russo), perspeotiva sub care fi pri- vim ii descopera drept atrasi, cu tofii, de spiritul pasoptist. Adica hraniti pe dinauntru de o realitate care le sustine idealul comun gi, deci, motivagiile, si le spunem tematice, pe care le transfera in expresie. Z n sfera romantismului, ceea ce ei fac se afirma drept o stare de exaltayie extinsa Ja una sigur revoluyionara. De unde si accen- tul romantic pus chiar si acolo unde el asimileaza in subtext note realiste si iluministe. Un Alecsandri, de pilda, tsi realizeaza vocatia fara sa se refuze chiar si clasicismului, desi romantismul la el este dobindit nu prin traire, ci mai curind prin convergenta cu proble- matica epocii. ' 72. DUMITRESCU-BUSULENGA, Zoe. Trasaturile specifice ale romantismului romanesc (Caractéres spécifiques du roman- tisme roumain). Contemporanul, nr. 22, 2 ian. 1961, p. 3. >. + Pentru a sublinia originalitatea de fond a romantismului roma- nesc, pusa la indojala de unii cercetatori, autoarea considera nece- sar sa puncteze urmatoarele idei : 1. Ca orice miscare romantica europeana, romantismul roma- nesc constituie o sectiune din procesul istoric de dezvoltare a cul- turii si literaturii nationale. Cu rezerve faya de rigiditatea inca- drarilor stricte de cronologie literar’, durata de manifestare a romantismului la noi se inscrie intre 1829—1864 (adica intre apa- titia Curierului romanesc al lui Heliade si inceputurile Junimii). Eminescu, potrivit cu atari vederi, n-ar fi decit o stealucita pre Jungire a unei epoci de luptd intr-o epocd mai tirzie. Raportat la ae dinamica pericadei istorice, romantismul romAnesc are un caracter predominant activ, de adeziune la marea cauz’ a revolupiei de la 1848. Faptul merita revelat dacd ne situam in contextul general miscarii. Romantismul francez debuteaza cu reactia negativa a i Chateaubriand fara de revolutie (dar este adevarat ca mod romanticilor romani au fost mai ales Hugo si Lamartine)> german e predispus spre mistici prin Kleist, Novalis si B: sau spre filosofia idealist’ (Fichte), iar englez (Coleridge, So they) esueaza in conservatorism a 110Noi, releva exegeta, ne alaturam miscarilor romantice revolu- tionare de tipul Risorgimento-ului in Italia sau de tipul celei din Ungaria, al cdrei exponent, Petéfi Sandor, cade cu arma in mina pe cimpul de lupta. 2. Spre deosebire de romantismul occidental (german, englez sau francez), noi prezentam o miscare unitara si nu o gindire de ilustre individualitayi. Romanticii romani se supun unui program (Dacia literaré), au tespectul propensiilor de credinya ideologica (Balcescu, Russo, Kogalniceanu). Programatic, romantismul nu este la noi reactie impotriva clasicismului ci un moment deschizator de drumuri, punct de ras- cruce pentru primenirea culturii, releva Zoe Dumitrescu-Busulenga. Infuzia de noutate si specific national vine din doua izvoare : a). inspiratia istorica gi b). inspiratia populara. Acest continut se suprapune pe un fond politic net, ceea ce explica ocazional, lucid si patetic totodata, acel mesianism pozitiv (G. Calinescu) care ilus- treaz pagina romantica de la Bolliac la Eminescu. 3. Caracterul antifeudal al romantismului romanesc determina accentele critice faja de prezent si faya de trecutul de impilare ; amestecul notei realiste in totalitatea romantica a inceputului. 73. PACURARIU, D. Tot despre romantismul roméanesc (De nouveau sur le romantisme roumain). Contemporanul, nr. 25, 23 jun, 1961, p. 3. Exprimindu-si punctul de vedere, D. Pacurariu este de parere ¢a, intrucit a aparut la noi mai tirziu decit in restul Europei, ro- mantismul dureaza pina catre sfirsitul veacului respectiv, cam de pe la 1830 si pind la 1900 (incluzindu-i nu numai pe Eminescu si Hasdeu, dar si pe Macedonski). Eminescu apare, in acest context, ca ultimul mare romantic european, tot astfel cum Hasdeu e ultimul mare pasoptist. , _Ellocinya descatusata de acest moment cultural-istorie atinge in grade diverse discursul poetic. Totusi, pe prim plan, considera autorul, persistenta curentului s-ar datora unor factori, la noi, extraliterari. Pentru ca dupa 1864- dezideratele pasoptiste isi mai asteapta in Tarile Romane rezolvarea. De aceea are si loc un reviri- ment al romantismului pesimist (Sihleanu). Pe de alta parte, direc- lilfia mare a romantismului {si descopera fecundele sale violenge prin Hasdeu, Alecsandri si Macedonski. Tot acum timbrul combativ se dubleazi de transfigurari estetice vestitoare ale lirismului emi- nescian. Sub inriurirea luptei democratice si revoluyionare, chiar si influengele elegiace sau clasice nu altereaza orientarea generala curajoasd si responsabila. Dovezi suficiente si concludente furni- zeazd un poet cum e Bolintineanu, El debuteazi sub auspicii ana- creontice, dar se afirma ca romantic. Dincolo de razleyele note depresive, elanul civic si constiinja patriotica se insoyesc si se com- pleteaza. In atari condifii, poetii momentului preeminescian se transforma fn luptatori politici. 74, BRATU, Savin ; CIOMPEC, Gh. ; IORDAN, Margareta. Pentru un dictionar al esteticii noastre literare (Pour un | dicti ionnaire de notre esthétique littéraire). Analele Universi- 7 rafii_ Bucuresti. Seria Stiinje sociale, Filologie, 10, 1961, p. 71-99. Ca si in cazul altor curente, se face distinctia intre concept! estetic al romantismului privit ca metoda, ca tip de creasie. si cu- rentul literar-artistic cu acelasi nume. Se sustine cd prima acceptie a cuvintului romantism este legata de curentul care s-a manifestat incepind din primul deceniu al secolului al X1X-lea. Acest curent se insiruie cronologic in seria clasicism, sentimentalism (preromantism), romantism, realism critic. Romantismul francez se caracterizeazd prin relatia anticlasi- cista, cel din garile asup: national (Italia, Romania, Bulgaria etc.) se afirma in cadrul luptei pentru independenga gi eliberare na- fionala. In_continuare autorii studiului di-ociazd intre romantismul activ si cel pasiv. Creatia marii majoriati_a romanticilor m0§ e progresista, militeaza pentru idealurile inaintate ale epocii, | tine romantismului activ. Romantismul activ aduce o innoire i sens democratic a fenomenului artistic, promovind creapii mai a piaie de masele populare, atit ca problematic’ cit gi ca artistic. #4 112Referindu-se la Victor Hugo si, mai ales, la Stendhal, care susfinea ca ,tofi marii scriitori au fost romantici la timpul lor“, autorii citati considera ca arta romantica era socotita cea care respecta adevarul istoric, fidelitatea tabloului de viaya. Cu acest program romanticii activi indreptau de fapt arta spre realism. De altfel Gorki a subliniat adesea legatura dintre realism si ro- mantism: ,La marii realisti, realismul si romantismul totdeauna par sa se impleteasca*. Prin cuvintul romantism se denumeste nu numai curentul lite- rar, cu formele lui concret-istorice, ci si o anumita modalitate de transfigurare mistica, o anumita metoda de creatie. Daca realismul pune accentul fie pe observarea vietii, pe ana- liza, romantismul dezvolta cu precadere elementul imaginar. Metoda infrumuseteaza realitatea cu ajutorul subiectivitatii. Tipul romantic de creatie apare atunci cind dezacordul artistului cu societatea se concretizeaza in imagini ce se opun orinduirii pre- zente, cind sentimentul devenirii este elementul central al ima- ginii, dar calea spre viitor nascocita de fantezie este neclard sau utopica. Alaturi de realism, romantismul devine astfel una din orien- tarile globale are artei si nu numai un simplu curent literar istori- ceste determinat, inlauntrul caruia raportul real-fictiv si cel dintre subiectiv gi obiectiv se coloreaz’ precumpanitor in favoarea fic- yiunii si a subiectivului. Autorii recunose pe planul general al discutiei ca n-ar trebui sa se intimple — cum se mai intimpla — ca sa se vorbeascd cu jena despre scriitorii romantici. Acestia, cu precadere romanticii activi, ating treapta de sus a romantismului, pentru ca intrezdresc forta de regenerare sociala a literaturii. } 75. VIANU, Tudor. Despre originalitatea culturii romane ' (Sur Loriginalité de la culture roumaine). Gazeta literara, 9, nr. 52, 27 dec. 1962, p. 3. Originalitatea este un plan curent de referinya. Explorarea ei se extinde de la limitele inguste ale unei singure discipline pina la zonele de interferensa din care se alcatuiesc marile platforme ale spiritului universal. Luind-o tn discutie, Tudor Vianu multiplica 113sub ochii nostri argumentele, raportarile, corespondentele de natura sa furnizeze deschideri spre termenii specificului national, spre ierarhia de valori rezultata din revelarea diferenyelor. Astfel el crede ca: ,,..$n raport cu alte culruri europene, la noi s-a realizat © interesants sinfexd clasicd. thtreaga evolutie a literaturii romane, analizata pe aceasta directie, releva un clasicism latent. Ne lipsesc marii fantasti, marii obsesivi, tipurile excesive de patetici negurosi sau de contemplativi extatici, pe care fi intilnim de pilda in ro- mantismul european“. Defrisarea terenului pentru cautarile care au aparut in zorii epocii moderne, clasicismul a intreprins-o. Dar i-a revenit roman- tismului sa coreleze emotia cu intelectul, faptul literar cu angajarea lui in sprijinul unui scop inalt. De aici si interpretarile ce nu reduc, cit impletesc notele deosebitoare. de Vianu afirma : »Ro- mantismul romanesc a fost in buna masura un romantism clasic. Nu e vorba atit de preluarea unor motive si modalitayi din clasi- cismul francez (proces care are explicagiile lui in, situatia concret- istorica), cit de afirmarea unei anumite structuri originale, tipo- logic clasica. Sa ne gindim, de pilda, la Eminescu, titanic si exce- siv in tinerete, dar care s-a dezvoltat apoi pe linia unei esentializari clasice ; poezia maturitayii lui Eminescu are marea_simplitate clasica, elementul titanic se sublimeazd intr-o arta plina de ma- sure. Coincidenta clasic-romantic, cu ratiunea ei de a fi in perspec- tiva subordonarii datelor de gust, datelor reflectiei, apare si la algi autori. Vianu fi pomeneste pe Negruzzi si Odobescu. Atrasi de genul romantic al nuvelei istorice dar realizind in acest fel de scrieri un echilibru, o economie a ansamblului in care pitorescul e utilizar cu pondere si intresinut cu observayia realitajit, cei doi prozatori nu-si tradeaza temperamentul clasic, dar se desc tuseaza de unele limitari in favoarea imaginarului. Un drum al imaginaru- lui batut de pasi tenace, indrazneti, disciplinati. 76. OANA, Ion. Periodizarea istoriei literaturii_romane (La périodisation de V’histoire littéraire roumaine). Limba si dite- ratura, 8, 1964, p. 369—384, Tratind despre aspectele romantismului, identificate i in litera- tura scriitorilor de la 1848, I. Oana le circumscrie perioadei 1840— 1141863. El constata ca este vorba de o univate puternic individuali- zata, ce reuneste prin acelasi ideal cetatenesc gi artistic o intreaga pleiada de scriitori patrioti. Experienta Jor social-istorica are o nota comuna, chiar daca tendintele proprii si gradul de inzestrare difera de la un scriitor la altul. Autorul nu ia in discutie atari elemente ; el se margineste sa noteze insa ca, in plina perioada de predominanya romantica, izbinda curentului este numai relativa, intrucit in tabloul literar al perioadei citate ,subzista si alte ten- dinge si orientari*. Este vorba de ultimele ecouri ale realismulut clasicist (C. Negruzzi ca autor de epistole, Gr. Alexandrescu ca fabulist gi satiric, Kogalniceanu ca moralist), dar si de ,elemente ale realismului critic ce anunya © directie literara* care va deveni dominanta in epoca urmatoare. Si I. Oana conchide: ,Dupa cum se poate observa, cele trei formule literare pomenite — dintre care ultimele doua mult mai estompate, sint tutelate de romantismul viguros...“. 77. CORNEA, Paul. Cultura si literatura romani in perioada pasoptista. Curente si _tendinte (La culture et la littérature roumaine dans les années de la révolution de 1848. Courants et tendances). Istoria literaturii romane. Vol. II. De la Scoala ardeleana la Junimea. Bucuresti, Edit. Academiei R.SR., 1968, p. 229—256. Privita ca un moment organic in evolutia spiritului romanesc, literatura pasoptista este caracterizata de o orientare ce comporta doua etape. Prima, cind desi romantismul domina, el coexista cu alte curente. Dominata de figurile lui Asachi si Heliade, aceasta Perioada merge pina la 1840. Apar acum primele gazete (Curierul roménesc si Albina romaneascé), iar amestecul de virste artistice are drept urmare o folosire impreuna a conceptelor de clasic si romantic. Dupa 1840, tendintele preromantice si clasice fac loc celor tipic romantice. Bizara proza istoricd asachiana cedeazi teren in favoarea evocirii epice obiective (Alexandru Lipusneanu de C. Ne- gruzzi), romanul sentimental traieste prin Bolintineanu un_mo- ment de virf, iar patosul cetajenesc insufla versului la Cezar Bolliac o tensiune proprie. 115Paul Cornea mai noteaza relativ la memorialistica de calato- rie c& prioritatea elementului autohton asupra celui exotic devine semnul adeziunii depline la imperativul politic. In totul, un romantism preocupat sa ajute da elucidarea im- pulsurilor latente din congtiinye. ,Cu adaosul ci o ipostaza, cea munteneasca, este mai tumultuoasd si_mai declamatorie, iar cea moldoveneasca mai senina, mai retinuta si mai decorativa“. Dar, subliniaza autorul : «de o parte $i de alta a Milcovu- lui, caracteristice sint angajarea in istorie, voinja de a imbrarisa actualitatea si de a o servi“, y 78. NICOLESCU, G. C. Contribut la definirea si delimita- rea romantismului roménesc (Contributions 4 une définition et délimitation du romantisme roumain). G. C. Nicolescu. Studii si articole despre Eminescu. Bucuresti, E.P.L., 1968, p. 164198. Romantismul este, considera G. C. Nicolescu, suma unor anu- Mite trasaturi ca: individualismul, sentimentalismul, pasionalul, imaginarul, nesocotirea normelor clasice prestabilite etc. Aceasta ar fi eticheta lui generala. El exista paralel cu o serie de manifes- tari neromantice, | cu care, in ump, romantismul s-a intrepatruns. Autorul doreste sa fie luate masuri pentru ca ,s4 nu numim trasa- turile romantice si romantism tot ce ofera oO literaturs in perioada respectiva“. Aceasta in scopul conturarii autenticei fizionomii a romantismului romanesc, a procesului sau de aparitie si manifes- tare. Astfel s-a semnalat c3 romantismul rom&nesc are un caracter pozitiv, activ, mesianic $i Progresist. Dar intrucit inclina spre meditatie si neliniste, _spre insingurare si fantezie, spre infinit gi obscur, cum se impaca aceste trasdturi substantiale si generale ale romantismului primordial (englez, german, francez) cu romantismul romanesc ? De unde si alta interogatie : Este posibil si este drept-— si numim {ntunericul si lumina, o suma de anumite caractere $i contrariul Jor cu acelasi nume ? 4 Se pune deci intrebarea dacd este cu adevarat romantism tot ceea ce in genere numim romantism in literatura romana, cu 116cuvinte, in linii mari, creatia scriitorilor pasoptisti, de pe la 1837 pina la 1860 ? In mod evident, G. C. Nicolescu are mari rezerve faya de un fenomen extrem de complex, afectat, crede exegetul, de interpre- tari simplificatoare. Caci daca clasicismului literar i- au_corespuns structuri politice si sociale, romantismului i-a lipst intr-un sens atare partcularitate, el fiind de regula clasat ca o reactie fata de literatura rationalista a luminilor. Dar el a fost, totodara, si rodul unor cautari si experienye, expresia nevoii de innoire pe toate planurile. De unde si caracterul de a fi purtatorul unor spe- rante de afirmare nagionala. Sintem prim urmare, confruntati cu personalitatea unui curent cu mari tithuri de merit, a carui originalitate difera de la o scoala la alta, pind intr-acolo ca o singura eticheta ramine saraca si inadecvata. Argumentul ca romantismul romanesc este ferit de extravagan- tele si de exagerarile straine n-ar trebui retinut. Atunci — se in- treaba din nou G. C. Nicolescu — ce trebuie fntreprins pentru redefinirea lui? Raspunsul sdu este apasat afirmativ. In lumina acestei convingeri deosebeste criticul literar o prima perioada intre 1825 si 1840, cu influense livresti, cel mai adesea franceze, dar plina, de avint. Perioada se intinde, practic, pind spre 1848. De- cepjii si insingurari apar sau incep acum, se inmultesc dupa 1859 gi izbucnese odata cu Eminescu, alcatuind moment 1860—1880, cel de-al doilea, cind indraznelile de expresie sint numeroase si stralucitoare. Intre cele doua momente, deci intre 1840 si 1866, se plaseaza un interval fals romantic sau superficial romantic, cu 0 generagie de scriitori modelati de traduceri, prin aspiratii nu tocmai rotun- jite estetic, totusi interesangi, chiar daca minori. In prima ‘lui fazd, cu Heliade, Cirlova, Bolliac, Grigore Alexandrescu, romantismul este autentic. Caci modelele sint adap- tate la climatul local. Mai trebuie reyinut totusi cd se vadeste de pe acum (la Bolliac, de ex.) o inclinare spre realism, in defavoarea romantismului. Paralel, in perioada 1848, se exalta individualita- tea nationala. Kogalniceanu da la iveala programul Daciei literare, cu imperativul ei moral si istoric. Pe urma Alecsandri cu Doinele sale se apropie pe calea realismului, crede exegetul, de concretul senzorial. Deceniul 1830—1840 este mai usor de definit tocmai fiindca este omogen patruns de flux romantic. Ce urmeaza, nu ar merita denominatia romantica. Intre 1840 si 1860 are loc degradarea unor 117motive si tonuri (acum se infiltreaza tenebrosul, fatalismul si ma- cabrul unui Sihleanu, M. Zamfirescu, Grandea, Ciru Oeconomu), desprinzindu-se de treapta importanta care apare dupa 1860. Eminescu impune viguros o literatura deosebita de elanul pa- soptistilor, indiscutabil tulburatoare prin amplitudine lirica si fi- losofica. ; 79. ZALIS, Henri. Evolutia literaturii si accidentele sincro- nismului (L’évolution de la littérature et les accidents du synchronisme). Revista de istorie si teorie literara, tom. 18, nr. 3, 1969, p. 485—493. Autorul crede de la inceputul comentariilor sale: Sigur ca © romantismul romanesc nu poate fi disociat, cel putin ca model estetic si ca impuls fnnoitor, de unele dintre obiectivele romantis- mului european (...) Pentru cultura si civilizatia noastra, romantis- mul a fost prima forma a originalitayii*. Pentru ca sé atraga Iuarea aminte: .Chiar daca intirziata, originalitatea de care vorbim si-a cistigat substanja prin desprinderea treptata de contagiuni con juncturale si chiar de aluviuni primite mai statornic*. 4 Arderea etapelor pune, crede autorul, mai degraba decit ches tiunea incorporarii sugestiilor din afara, o alta prioritate: am una dictata de imperativul recuperirii. Se noteaza ca pina la aparitia romantismului, sincrot nici n-a actionat in literatura noastra decit intermitent $i consecinte notabile. Acum, adica dupa 1830, din ipostaza velei sincronismul pare sa devina principiu de lucru. Dar este oare v de un sincronism absolut? Greu de raspuns transant. Auto afirma : Cert este cd, dacd se poate vorbi de o simultaneita in manifestarea inspiratiei poetice si a programului de tra mare (...), sincronia intirzie sd se produca in primele sase d ale secolului*. De ce oare ? Pentru ca, desi romantismul are stiinta necesitajii si oportunitatii lui, el desfide niste directive e rioare si se pliaza Ja nevoile de directiva sociala. Rezulta de ca in jocul de influente catalitice si modelatoare ,transm exterior] pot indeplini mai devreme sau tirziu un rol in propa curentului, dar intensitatea procesului este data aumai de organismului care fi accepta si ii intreyine*. 118Atunci afirmajia de mai sus a autorului ne intoarce catre ideea c& sincronismul este paralizant daca nu-l legam de acciden- tele peisajului cultural. In acest sens, romantismul cu dinamica formelor lui de sensi- bilitate deviaza sau intirzie de la obiectivele sale funcyionale slu- jind, totusi exact si inspirat, un imperativ ideal: inscrierea in cadenya epocii. Provocat de un articol al lui Serban Cioculescu, incd o data sceptic fata de vitalitatea romantismului romnesc, eseul lui H. Za- lis constituie, in mod repetat, o pledoarie pentru recunoasterea originalitapii curentului la noi. Originalitate care nu trebuie ne- aparat raportata la un sincronism mecanic, rigid, ci injeleasa in strinsa relatie cu accentele clasice si iluministe si cu oportunitatea ansamblului de manifestari literare din anii 1830—1890. Alternanta de influente catalitice si modelatoare (cu dubla ei_deschidere spre romantism si clasicism ori romantism gi realism critic) grupeaza faptele de expresie intr-un fel extrem de intere- sant. Care exclude un sincronism de tip exterior pentru a con- ditiona opjiuni functionale i influente decis catalitice. De unde si concluzia : ,Sincronismul estetic nu trebuie, asadar, redus la simple gi osificate simetrii literare. Sentimentul simetriilor este paralizant daca nu-l coroboram cu factorul etnic diferential care este speci- ficul national (...). In secolul trecut momentul autohton a scapat alternanjelor orbite de influente si s-a reliefat explosiv prin Emi- nescu*. 80. PLATON, Maria. Programul ,Daciei literare* — un ma- nifest al romantismului romanesc (Le programme de la ,,Da- cia literara* — un manifeste du romantisme roumain). Ana- lele stiinyifice ale Universitatii Al. I. Cuza — Iasi, seria III, Literatura, tom. 16, 1970, p. 1—20. _ O doctrina literara n-a lipsit romantismului nostru, chiar dacz ultimii istorici literari sint gata s& afirme ci in manifestarile sale accentul cade mai degraba elementul aplicativ si mai puyin pe atgumente retorice. Aceasta doctrina a fost formulata in artico- lul-program al revistei Dacia literaré in anul 1840. 119Simbolica prin chiar titul ales, Dacia lterara a dorit sa dea © rezonanya specifica interesului pentru izvoarele nationalitayii. De aici si pind la citeva idei-forja nu mai era mult. Astfel se des- copera ce functie educativa au de jucat istoria, obiceiurile populare, cintecele — toate acele atestari de sensibilitate ale unui intreg popor. Pe urma nu e de neglijat nici faptul ca plecind de la studii istorice, atitudinea romantica mareste receptivitatea fata de geniul * creator anonim. In fond, acesta este diapazonul caracterului na- tional nealterat. Urmare fireasca Ja atari convingeri, temele literare romantice se intorc spre miscarea vie a epocii. lar literatura, ca un reflex nou al acesteia, alegorizeaza nationalul — da la iveala prin creatie existenja spirituala, jocul de lumina si umbre al. pa- siunilor omenesti. 81. CIOCULESCU, Serban. Inceputurile literaturii artistice (Les débuts de la littérature artistique). $. Cioculescu, V1. Stre- inu, T. Vianu. Istoria literaturii romane moderne. Bucuresti, Edit. didactic si pedagogic’, 1971, p. 7—137. Prestigiul coatinental al romantismului francez patrunde gi Ja noi cind generatia de la 1830 ia act de problematica lui. Result by o prefacere pe care criticul se grabeste s-o puna pe scama ambigici europene. Asadar nu trecea nimeni, la Dunare, printr-o criza morala, nu opera pustiitor aceca experienta jnterioara de esenga faustica, demonicd sau egoista. Pur si simpli traducerile activeaza | niste dispozitii de imprumut, Este adevarat, pe de alta parte, ca si conditiile social-politice sint favorabile, Are loc un dramatic proces de redesteptare nationala la a carui desfasurare eficace alianga cu romantismul lasd dire certe. Asa se explic3 de ce nici un scriitor reprezentativ nu ramine acum in afara luptei so ciale si nationale. Caracterul epocii, dinamic, antreneaza mai toate energiile. Misionari, pasoptistii fac politica culturala, 9) cu succes in linia apostolatului moral, proclama rostul binefacator al arhivelor, al folclorului, al cunoasterii izvoarelor. Dar, inca o data ,etapele de formare ale unei constiinge litice sint mult mai repezi decit acelea ale constiintei estetice, tru ca indivizii, in cadrul unei culturi incepatoare, se orien 120ae mai ugor in directia actiunii decit in aceea a speculatiei sau a creatiei*. Sceptic fata de scriitorii acestui moment, Serban Cioculescu este la fel de rezervat si cu dimensiunea romantismului lor, mai de graba ocazional. ,Despre o doctrina literara, la scriitorii nostri din jurul anului 1830, nu poate fi vorba. Le lipsea acel spirit de grupare in cenacle, unde se framinta manifestele artistice, precum si tradigia literara (...). Pusi inaintea unor modele felurite $i mul- tiple, scriitorii se arata receptivi faya de toate, cea ce denota orien- tarea govaitoare in afara si chiar in directia propriei structuri subiective, pentru surprinderea afinitarilor literare. Un larg eclec- tism domina asadar inceputurile literaturii noastre din secolul tre- cur®. in continuare sint selectati si caracterizati in spiritul rezumat mai sus, 15 scriitori: Cirlova, Asachi, Heliade, C. Negruzzi, Ko- galniceanu, Al. Russo, Bolintineanu, Alecandri 5.a. 82. GALDI, Ladislau. Rorantismul romdnesc (Le roman- tisme roumain). L. Galdi. Introducere in istoria versului ro- méanesc. Bucuresti, Minerva, 1971, p. 150—209. (Col. Univer- sitas). Jumatatea de secol ce separa anul 1821 de 1866, cind debu- teaza Eminescu, sta sub semnul romantismului. Desi unele filoane clasice (in fabula, satira), pot deruta, este sigur cd acum se asimi- leaza forme metrice noi. Ramin in urma Heliade sau Cirlova, octosilabii sau hectacsilabii, cu izul lor folcloric, retin mai putin atentia. Alexandrinismul statornicit de Heliade (mai ales carac- ierul iambic al alexandrinismului roman) place, caci se bizuie pe efectele de simbolism fonetic. Intre versurile de inspiratie populara din Cintecul ursului, gisim — absolut neprevazut — 0 expresivi- tate muzicala. L. Galdi mai citeaza si balada Shurdtorul, realizare le frumoasa sonoritate. Conform indicaiilor lui Galdi, se pare ca daca Asachi lucreaza cu mijloace vetuste, nu la fel procedeaza C. Negruzzi. La autorul Aprodului Purice, alternanja repetata de rime feminine si masculine Segmenteaza ritmic tetramentul trohaic. 121Toate aceste diferentieri (inclusiv cele care la Grigore Alexan- drescu depirteazi de vis poeti ai modelului heliadesc) reveleazi o stare sufleteasca din sfera de idei a romantismului. Adica o trecere spre ceea ce la Vasile Alecsandri devine ,asperitate“ expresiva. Altfel spus ritm liber, ritm de efect, pus in serviciul inspiratiei. Varietatea formelor (mai cu seama la Bolintineanu) incununa la Alecsandri o rotunjime tematica, iar la Macedonski intonarii majore, de rezonanta parnasiana. Vom observa ca in capitolul de- dicat lui Eminescu, cercetatorul pune in evidenya (v. p. 210—248) ca, in materie de metrica, marele nostru poet tinde spre o remar- cabila varietate. El isi incearc&’ geniul conceptual cultivind patru sisteme de versificatie: versul folcloric, formele neolatine, poezia orientala si, in fine, varianta moderna a citorva metri antici prin mijlocire germana. Foarte interesanta este observatia lui Gdldi cd Eminescu se indreapta jadecind dupa dovezile din anii 18771880) spre depa- sirea propriului romantism, prevestind un fel de ermetism simbolic, adica o atitudine profund deosebitd de cursivitatea obisnuita a scri- sului romantic. Farmecul endecasilabului romantic, descoperit de Eminescu prin 1871, dateaza trecerea spre nuante moderne. 83. ROTARU, Ion. Romantismul (Le romantisme). I. Rotaru. O istorie a literaturii romane. Vol. I (De la origini pina la 1900). Bucuresti, Minerva, 1971, p. 111—207. Romantismul este la noi primul curent literar capabil sa cu- prinda miscarea literelor romanesti de pe intreg teritoriul natio- nal si sa determine un adevarat proces de innoire. Pentru acest motiv, autorul fi cerceteaza manifestarile pe provincii si pe etape (momentul 1840, epoca 1848, literatura de dupa Unire). Aceasta fi permite s& observe cum numerosi exponenti ai momentului, pe linga temele specific romantice, cultiva inca tendinje clasicizante. Heliade, Cirlova fac acest lucru organic, este, altfel spus, propun originalitazii lor, C&ci altminteri romantismul lor nu Lai de cel occidental. Ori ei se lasi atrasi de un romantism configurat de existenta atitor ciutari ce duc la rolul lor tn societate. Acest rol presupune clasicismul incorporat in cultura, tot asa cum fe clami o deschidere spre noi cuceriri de expresivitate. Din 122retin nevoia de satira, de persiflare a vechiului, din romantism primesc sugestia patetismului indelung studiat ca sa dea gravitate chemarii la revolutie. Mai intervine apoi Si spiritul latin, iubitor de echilibru, de claritate, pe cit si de respiratie larga, bine ritmata. Tn al doilea rind, cum si arata autorul, romantismul rom4nesc cultiva trecutul istoric aproape exclusiv fn scopuri patriotice. De aici si prequirea aratata folclorului, dorinya de a indruma spiritele spre teme de adincime si de rezonanya durabila. 84. URSACHE, Petre. Sub zodia romantismului (Sous le signe du romantisme). Revista de istorie i teorie literara, tom. 20, nr. 3, 1971, p. 453—466. Luind in discutie izvoarele romantismului, autorul este de parere ca, pe lingd elementele imprumutate din literaturiile apu- sene (tema minunilor, mesianismul justifiar etc.), ca si pe linga energetismul pasoptist, revolutionar, folclorul a furnizat o vina din care s-au hranit numerosi creatori. In materie de folclor a jucat un rol hiperbola eroica de provenienta baladesca (vezi Dan capitan de plai). Idealizarea de tip romantic a barbatului in stare sa-si pedepseasca dugmanii si pe urma sa se ascunda in codru este de asemenea notata in Cintec baiducese (la V. Alecsandri), Aceasta exprima programatic opinia ca o generatie afla in icoanele trecu- tului reazim pentru lucrarea originala a prezentului. Vizionarismul eminescian din Epigonii sau Impérat si proletar, hraneste efluviile oratorice, gaseste in arta anonim: modelu! necesar pentru a mari capacitatea tensionala a ideaticii. In fine chiar si Heliade (Adio la Tirgoviste) sau Gr. Alexan- drescu cu Umbra lui Mircea la Cozia propun modele de aceeasi Provenienta. Demn de luat in consideratie pare si faptul ca nu sint in discutie modele tehniciste, cit un limbaj si o norma de simyire comune. Astfel, asa cum Herder sau Grimm (sau Goethe inaintea lor) intregisera conceptul popor cu acela de natura, Kant le adauga conceptul de primiti itate. Poetica unei faze din copilaria omenirii modeleaza destule incercari de reprezentare a timpului evo- ator, a simfirii colective si a afectiunii pentru o intreaga lume fenomenala. 123Indiferent daca la mijloc este o influenya sau un act din_pro- prie inisiativa, redimensionarea folclorului de catre romantici a rodit intr-un complex de manifestari. Alecu Russo s-a inspirat pen- tru Cintarea Romaniei, Sadoveanu pentru a-si argumenta afinitayile epice, Vasile Voiculescu modul organic de exteriorizare narativa. , 85, CORNEA, Paul. Originile romantismului romanesc (Les origines du romantisme roumain). Spiritul public. Miscarea ideilor si literatura intre 1780—1840. Bucuresti, Minerva, 1972, 760 p. Simultan cu epoca | de emancipare a spiritului romanesc, ro- tismul intrejine un intreg si larg proces de promovare a spiri- nal, iar in literatura de afirmare a puterilor launtrice ale individului. El devine sinonim cu nofiunea complexa, nu o dati redusi dezamagitor la cijiva indici sociologici, de evolutice. Astfel, spune autorul: ,Romantismul e doar una din ipostazele 4 sub care, de la un moment dat inainte, se incorporeaz’ aceasta evo- lutie — © ipostaza fertild pentru ca se soldeaza cu realizari de valoare reprezentativa, pentru ca e ilustrata de un larg evantai de talente organice, pentru ca exprima o , polaritate a sufletului romanesc $i nu o simpla adaptare mimetica“ Stim acum cd dupa 1840 acest proces * functioneazi la toate nivelele dar cé mai ales in plan literar accede la o flora exube- ranta si infinit diversa. Cem arata Paul Cornea, romantismul ro- méanesc va fi 1. vizionar si apocaliptic cu Heliade, 2. messianic si exaltat cu literatura de exil a pasoptismului, 3. epic si solemn cu Alecandri, 4. declamativ gi gotic cu Bolintineanu, 5. dezamagit gi faustic cu pasoptistii, 6. titanic si sarcastic cu Hasdeu, pina cin 7. Eminescu {] va face sé transmita ,fiorul realitayilor impalj si al’ lumilor inecate dinlauntrul nostru, muzica leganatoare sau tumultuoasa a peisajului, mitul originilor si rostogolirea sempiterna a civilizaziilor...“ Paul Cornea se opreste la 1840, sooctind ca data marcheazs o frontier’. Dupa 1840 izbucnesc la suprafaya motive si idei nol, se cristalizeaza altele anterioare, tendintele implicite se explicites romantismul fiind, in acelasi Timp, asumat si depasit. Ce ar fi de spus in rest ? Ca dispozitiile politice, ca gravelor inegalitati in repartitia vrodaeaint social scot in e 124primele fisuri in sistemul intrat de-acum jn stadiul descendent si, drept urmare, un val de nemultumiri care urcd pina la violenya. Esecul lui Cimpineanu nu anuleaza alte experiente, le grabeste. Luminismul, atit de energic legat de opera de culturalizare, indreapta energiile spre depasirea absolutismului nihilist. Aceasta constiinta interioara a unui Heliade, Balcescu sau C. A. Rosetti, fi aduce pe acestia spre o recuperare in plan superior a realitatii timpului, acuzat Jabila si afectata de supralicitare. De aici felurite consecinfe : destramarea luminismului, pentru ca romantismul com- plementar isi subordoneaza sarcinile educationale. Rezulta, deci, o tendinya de a transforma preromantismul predicii iluministe in ro- mantism curat, tot astfel cum se realizeaza alinierea la modalitasile de arta si stil predominante in Europa. Tezele programatice ale Daciei literare confera valoarea in- trinseca unui sir de opfiuni. Ele pun problema .,recuperarii* etape- lor si perspectivelor in mod lucid. Incit, dupa spusele lui Paul Cornea, generatia lui Kogalniceanu are meritul de a fi facut ro- mantismu] plauzibil constiinyei romanesti, ca termen de referinya in ordinea constiinfei spirituale $i ca model predominant pe plan literar propriu-zis. Ca de acum incolo critica este inyeleasa matur $i investigata fructuos este bine stiut. Ea va deveni in mod absolut sursa continua de imbarbatare. Folclorul, cu resurgente remarcabile, fortifica si el spiritele. Propriul geniu creator lucreaza in romantism cit mai aproape de scopul sau : cultul sacru al nagiunii. ¥ 86. POPOVICI, D. Romantismul roménesc (Le romantisme roumain). Bucuresti, Albatros, 1972. 544 p. Daca istoria si filozofia au fost dintre preocuparile de prim rang ale scriitorilor iluministi, romanticii munteni si moldoveni sint in cautarea unei alte axe de polaritate a vietii carturaresti. Aceasta este furnizdta de aspiratia spre teoria literara. Ea lipsea din ansamblul autorilor de pina la 1830, dar din instinct artistic eon Pann si Gheorghe Asachi se simyeau ispititi sé o for- muleze. _ Sarcina ji revine lui Heliade care vrea si facd educayia pu- blicului. 125Mai inainte, Asachi publicase in Albina romaneascd un articol inspirat de rolul simyiri. Dupa ce B. P. Momuleanu sustine ca — natura sentimental a poeziel are nevoie de modele, constructia teoriei n-a mai intirziat. Aceasta estetica clasicista va fi amendata insa de Heliade cu sensibile deschideri spre romantism. Heliade, dupa cum a precizat D. Popovici, visa la o arta care sa imite natura, se intelege nu fotografic, ci selectiv, reyinind elementele de rezonanya universala si de durabilitate. ‘Acest crez literar nu se rezum’ la vagi si generale indicapiis precum procedase Timotei Cipariu in Tratatul six de poetica ; D. Popovici face in acest sens remarca: ,,Necesitatea de prezen- tare a personajului in mediul sau ambiant, in trasaturile sale, in- semneaza necesitatea de parasire a generalului si de in catre individual, catre particular. Sa deschidem astfel caile ce duceau de Ja clasicism catre romantism“. Va fi o lupta de lunga durata, desfasurata pe mai multe pla~ nuri. Rezultatele nu sint toate pozitive. Sigur ca energia lui He- liade, profesiunea Jui de doctrinar literar lucreazd in favoarea enciclopedismului si a liniei umanist — luptatoare. Motiv pentru ca D. Popovici sa noteze: ,...sub influenta directa a romantismu- lui francez, in primul rind a lui Victor Hugo, Heliade ajunge sa profeseze conceptia mesianica, sa atribuie poeziei o functiune — cardinala in viata spirituala, iar poetului un rol de conducator, de mesia in mijlocul societatii in care se gasea*. Un program literar precis va fi dedus din asemenea feluri. — Heliade scrie* Mibaida, initiazd o vasta intreprindere editoriala, Biblioteca portativa. Agadar, ,raportata la evolugia concepyiei sale lingvistice, treptata adincire in romantism a scriitorului apare in strinsa corelatie cu insusirea principiului nationalist in materie de limba literara“. 87. TINCU, Bucur. Pasoptismul in istoriografia literaré com-— temtporand (Le courant de 1848 dans l’historiographie littéraire contemporaine). Revista de istorie si teorie literara, tom. 23, nr. 2, 1974, p. 259—304. Ideologia literara a pasoptismului defineste 0 miscare ca nU- meroase valori. Pasoptismul literar nu are, din pacate, si 0 este~ ticd unitara, el este eclectic. B. Tincu face urmatoarea observatie = 126»Romantismul este dominant, dar coexista cu tendinyele clasice preromantice si realiste care se juxtapun, se intrepatrund in dife- rite realizari literare. In teorie predomina clasicismul in creatie tendinja romantica“. Precizarea este pretentioasa, caci ea lumineaza modele adop- tate de Heliade si Alecsandri, atrasi de unele indrumari, deopo- triva clasiciste cit si romantice. Dar daca, de exemplu, in Franya romantismul s-a opus iluminismului, caci acolo burghezia biruise in revoluyie, la noi romantismul si iluminismul Supt’ in comun impotriva feudalismului. Chiar $i traducerile pasopustilor nu con- trazic aceasta dubla deschidere. ,Sensul pasoptismului — noteaza B. Jincu — ramine in esenya lui promovarea valenyelor proprii spiritului romanesc“. Se accentueaza necesitatea de a dispune de cit mai multe modele istorice si filologice in cultura nationala. Se reia o idee a Jui Paul Cornea din volumul din 1962, Studii de literatura romana moderna, potrivit careia locul pasoptismu- Tui in spiritualitatea romaneasca este dat de caracterul sau initia- tic. In adevar, el a initiat un proces care n-a putut fi oprit gi care conduce spiritul national de la provincialismul Vacarestilor la universalitatea poeziei lui Eminescu. Se face sublinierea ca, la finele veacului, chiar si elevii lui Gherea adopta unele principii literare pagoptiste (arta ca functie sociala, specificul national), semn c4 spiritul pasoptist a avut multa vreme un puternic ecou dincolo de momentul romantic pro- priu-zis. 88. PHILIPPIDE, Al. Spiritul si traditia literaturii_romane moderne (L’ésprit et la tradition littéraire roumaine mo- derne). Analele Academiei R.S.R. Seria IV, vol. 16, 1975, Anexa, p. 331—340. Aparuta cu prilejul centenarului Academiei, comunicarea_re- leva, intre altele, o trasatura particulara a Jiteraturii rom4ne. Fap- tul ca literatura romana moderna a lwat fiinya ,...intr-o epoca de Tomantism european, pe la 1830, deci mai exact, intr-o epoca in Care romantismul german i romantismul englez, amindoua cu o inflorire maxima intre 1790—1820, dadusera deja operele lor re- Prezentative*. 127