PARCUL NAȚIONAL CHEILE BICAZULUI - HĂȘMAȘ

cuprinde cele mai adânci și impunătoare chei din România și cel mai cunoscut lac de baraj natural din
țară. Situat în Carpații Orientali, parcul este interesant datorită peisajului carstic și bogăției floristice și
faunistice.
INTRODUCERE
Parcul Național Cheile Bicazului - Hășmaș a fost înființat în 1990 și este situat în Masivul
Hășmaș din Carpații Orientali. Este caracterizat printr-un peisaj carstic format din calcare și dolomite, cu
vârfuri și abrupturi izolate, chei adânci, hornuri, peșteri și grote și o fragmentare accentuată dată de
rețeaua hidrografică. Altitudinea maximă este 1.792 m în vârful Hășmașul Mare, iar suprafața totală a
parcului este de peste 7.000 hectare. 
Cheile Bicazului, lungi de peste 5 km, sunt cele mai adânci chei din țară și impresionează prin prezența
pereților verticali monumentali cu o înălțime de peste 300 m. Un alt punct de interes al parcului
este Lacul Roșu. Acesta este un lac de baraj natural format în 1838 prin prăbușirea unui versant în pârâul
Roșu, în urma unui cutremur cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter. 
Munții Hășmaș cuprind fosile de specii marine din perioada Cretacică, Jurasică și Triasică. În
numeroasele situri paleontologice din parc se găsesc mai bine de 200 de specii diferite de fosile marine de
importanță europeană (amoniți, belemiți și chiar recifi și bariere de corali). 
Afluenții Bicazului formează și ei propriile chei, cu numeroase cascade și serii de marmite. Cheile
Lapoșului au aproximativ 2 km și au pe traseul lor o cascadă în trei trepte ce însumează 25 m înălțime.
Alte chei care merită menționate sunt: Cheile Șugăului, Cheile Cupașului și Cheile Bicăjelului.
 FLORA
Flora parcului este una bogată și diversificată și cuprinde peste 1.100 specii de plante superioare, printre
care și unele specii endemice în Carpați, cum ar fi garofița albă de stânci și centaurea carpatică. La
altitudini mai mari se întâlnesc și câteva flori rare cum ar fi floarea de colț, papucul doamnei sau sângele
voinicului. 
Aproximativ 90% din suprafața parcului național este acoperită de păduri în care predomină rășinoasele.
Câteva specii seculare de pin și de cetină-de-negi ocupă fisurile pereților calcaroși. În păduri se întâlnesc
specii comune de paltin de munte, larice, tisă sau scoruș de munte.
 FAUNA
Parcul este caracterizat printr-o biodiversitate bogată a faunei. Dintre mamiferele erbivore, cele mai
reprezentative specii sunt cerbul, capra neagră și căpriorul. Carnivorele mari (urs, lup și râs) sunt și ele
prezente pe tot teritoriul parcului. Dintre speciile de mamifere mici de interes pentru conservare se
remarcă chițcanul de munte, șoarecele de zăpadă și pârșul cu coadă stufoasă. 
Parcul găzduiește specii de păsări rare și ocrotite, cum ar fi acvila de munte, huhurezul mare,
ciocănitoarea cu trei degete, presura de munte, cocoșul de munte și fluturașul de stâncă.
În parc au fost observate peste 12 specii de lilieci și numeroase specii de lepidoptere, printre care
fluturele mare al focului, fluturele ochi de păun roșcat. 
Dintre amfibienii care trăiesc în parc amintim: salamandra, tritonul de munte, tritonul carpatic, izvorașul
cu burtă galbenă, broasca râioasă brună și verde, iar dintre reptile: năpârca, șopârla de câmp, șopârla de
munte, șarpele de alun, șarpele lui Esculap și vipera comună. În apele Bicazului întâlnim specii de pești
precum: păstrăvul, mreana vânătă, babușca și zglăvoaca.
 ARII PROTEJATE
Parcul național se suprapune cu două Situri Natura 2000 și pe lângă Cheile Bicazului și Lacul Roșu mai
cuprinde următoarele rezervații naturale: 
 Cheile Șugăului
Rezervația naturală Cheile Șugăului cuprinde o mare varietate de fenomene carstice. Aici se găsește cel
mai mare depozit de travertin din România în care s-a format o peșteră de aproximativ 10 m lungime, un
fenomen natural rar. Această rezervație cuprinde Peștera Tunel (Șura Glodului), Izvorul Șugăului și
Peștera Munticelu (Ghiocelul), zone de grohotiș și abrupturi calcaroase. 
Masivul Hășmașul Mare, Piatra Singuratică - Hășmașul Negru
Această rezervație naturală are o suprafață de 800 de hectare și cuprinde în special relieful muntos al
parcului.  Masivul Giurgeu este locul din care izvorăsc Oltul și Mureșul, două dintre cele mai importante
cursuri de apă din țară. 
Avenul Licaș
Avenul Licaș este o rezervație speologică cu o suprafață de aproximativ 5 hectare și este format dintr-un
puț cu diametrul de 8 m. La aproape 40 m adâncime, un dop format din zăpadă, gheață și bușteni
blochează accesul în galeriile subterane. La sfârșitul verii acest dop se topește, iar galeriile pot fi
explorate până la o adâncime finală de peste 50 m.

 
Piatra Singuratica Porumbel Gulerat
Ursul Brun Cascada Gura Cainelui

Papucul Doamnei Lacul Rosu

 CAMPIA ROMANA

Câmpia Română ocupă jumătatea sudică a ţării, fiind cea mai întinsă unitate de relief a
României.
Limite
Câmpia Română are o evoluţie legată de Dunăre, care o limitează în vest, sud şi est.
Limitorii nordici sunt: Piemontul Getic, Subcarpaţii Curburii şi Podişul Moldovei.
Geneza
Câmpia Română s-a format la sfârşitul neozoicului – cuaternar, prin sedimentarea intensă
a Mării Sarmatice şi retragerea acesteia treptat dinspre nord spre sud şi dinspre vest spre
est. Acest lucru este dovedit de înclinare şi aspectul scurgerii râurilor ce o traversează.
Caracteristici specifice
Formarea a impus înclinarea uşoară a câmpiei dinspre nord spre sud (mai ales în jumătatea
vestică) şi dinspre vest spre est, către punctul de confluenţă cu Dunărea a Siretului şi a
Prutului. De altfel, dispunerea râurilor dovedesc retragerea mării: au formă de evantai
(spre colectorul principal al României).
Sedimentarea s-a făcut cu materiale fine: pietrişuri, nisipuri şi mâluri. În era glaciar-
cuaternar s-au depus straturi groase de loess (rocă prăfoasă, gălbuie şi cu porozitate mare)
ce ating 40 m în partea estică şi 10 m în partea vestică. Pe acestea s-au putut dezvolta
soluri foarte fertile.
Altitudinea maximă este peste 300 m în Câmpia Piteştilor, cea medie de 70 m, iar cea
minimă de 6 m în Câmpia Siretului Inferior.
După modul de formare câmpiile sunt: piemontane, formate în proximitatea zonelor
deluroase, tabulare, cu dispunere orizontală a stratelor şi de subsidenţă, formate prin
lăsarea unor segmente de câmpie.
Tipul de relief fluvial este bine evidenţiat în cazul Luncii Dunării; lunca are lăţimi ce
cresc treptat, atingând în zona de dublă bifurcare a Dunării, 25-30 km. Prima bifurcare
cuprinde între braţele Borcea (vestic) şi Dunărea, Balta Ialomiţei, iar a doua bifurcare
cuprinde între Dunăre (vestică) şi Braţul Măcin, Insula Mare a Brăilei.
Tipul de relief al dunelor de nisip apare bine conturat în Câmpia Olteniei şi în partea
sudică a râurilor Ialomiţa şi Călmăţui.
Loess-ul are tendinţe de lăsare (datorită spălării acestuia de apele de infiltraţie) creând
microdepresiuni numite crovuri sau depresiuni numite găvane. Acesta este tipul de relief
de tasare în loess.
Câmpia Română poate fi împărţită în trei secţiuni longitudinale: sectorul vestic sau
Câmpia Olteniei, sectorul central sau Câmpia Munteniei şi sectorul estic sau Bărăganul.
Câmpia Olteniei este alcătuită din câmpii tabulare, cu numeroase dune de nisip fixate prin
culturi de viţă-de-vie sau salcâm: Câmpia Blahniţei, Câmpia Băileştilor şi Câmpia
Romanaţilor.
Câmpia Munteniei cuprinde toate tipurile de câmpii: câmpii piemontane, în
nord: Câmpia Piteştilor, Câmpia Târgoviştei şi Câmpia Ploieştilor; câmpii de
subsidenţă, situate în locul de confluenţă a unor râuri coborâte din zona
deluroasă: Câmpia Titu, Câmpia Gherghiţei şi Câmpia Buzăului. Câmpiile tabulare
sunt situate sudic: Câmpia Boianului, Câmpia Găvanu – Burdea, Câmpia
Burnasului (cu margine abruptă spre Dunăre) şi Câmpia Vlăsiei (unde se află situată
capitala ţării).
Sectorul estic sau Bărăganul se compune din întinsa Câmpia a Bărăganului, de natură
tabulară şi cu următoarele secţiuni: Bărăganul Ialomiţei, Bărăganul
Călmăţuiului şi Câmpia Brăilei.
Spre nord sectorul estic mai cuprinde câmpia piemontană Râmnicului, câmpia de
subsidenţă a Siretului Inferior şi câmpiile tabulare Tecuci şi Covurlui.
Clima
Clima acestei unităţi este temperat-continentală de tranziţie. Etajul climatic predominant
este cel de câmpie cu valori de temperatură cuprinse între 10 şi 11 °C şi valori de
precipitaţii între 400 (în est) şi 600 mm/an. În Lunca Dunării temperaturile depăşesc 11
°C, fiind caracteristice etajului de luncă.
Sectoarele de influenţă diferă pe secţiunile Câmpie Romăne: Câmpia Olteniei cu sector
submediteranean, Câmpia Munteniei cu sector de tranziţie şi Bărăganul cu sector de
ariditate (sau continental). Frecvent, iarna bate crivăţul (sau vântul de nord-est), geros,
viscolind zăpada şi, vara, austrul, ce ridică mult temperaturile.

Hidrografia
Cu direcţie de scurgere nord-sud debuşează în Dunăre râurile: Jiu, Olt, Vedea (cu
afluentul Teleorman) şi Argeş (cu afluentul Dâmboviţa). Direcţie de scurgere vest-est o
au râurile afluente ale Dunării: Ialomiţa (cu afluentul Prahova) şi Călmăţui. În Siret se
scurg Buzău şi Bârlad.
Lacuri între dunele de nisip regăsim în Câmpia Olteniei şi
Bărăgan. Limanurile fluviatile sunt L. Snagov, L. Căldăruşani, L. Balta Albă. Lacurile
în crovuri sunt sărate precum L. Amara, L. Plopu, L. Sărat. Lacurile de luncă sunt
situate de-a lungul Dunării: L. Bistreţ, L. Mostiştea şi L. Brateş. Lacurile amenajate de
om sunt: L. Ostrovu Mare pe Dunăre, de baraj antropic, L. Herăstrău, L. Tei, L.
Băneasa, L. Floreasca pe Colentina, fiind lacuri de agrement în Bucureşti.
Vegetatia
Zona de vegetaţie specifică Câmpiei Române este cea a stepei, compusă din ierburi
xerofile şi puţin înalte. Spre nord apare etajul silvostepei cu specii ale stejarului: cer,
gorun, gârniţă.
Fauna
Stepa cuprinde numeroase rozătoare precum iepurele, hârciogul, popândăul, şoarecele de
câmp, numeroase păsări precum dropia, ciocârlia, potârnichea, vrabia, mierla, numeroase
insecte şi reptile.
Solurile
Partea superficială terestră se compune din clasa molisolurilor, extrem de fertile, cu
tipurile cernoziom şi cernoziom levigat.
Resurse naturale
Această întinsă unitate de relief deţine soluri foarte fertile de tipul cernoziomuri şi
cernoziomuri levigate. Pe baza acestora s-a practicat agricultura cultivându-se cereale (cea
mai importantă regiune cerealieră a României este Câmpia Română), in, cânepă, legume,
floarea-soarelui etc. În subsolul Câmpiei Române sunt rezerve de hidrocarburi exploatate
la nord de Bucureşti şi în sectorul estic al Câmpiei Brăila. Nisipurile şi argilele sunt
utilizate în industria materialelor de construcţii.