MANAGEMENTUL CERCETĂRII ŞI DEZVOLTĂRII

Curs 1
Cuprins

1. Introducere

2. Creativitate

3. Inovare

4. Cercetare Ştiinţifică

5. Managementul cercetării ştiinţifice

6. Progresul tehnic

7. Tehnologii emergente

8. Anexe

INOVARE, CERCETARE ŞTIINŢIFICĂ PROGRES TEHNIC Ed. ASE – 2012

Cap.1. INTRODUCERE

Revoluţia ştiinţifico-tehnică contemporană. Strategia Lisabona şi obiectivul „3%”.

Procesul Bologna. Anul european al creativităţii şi inovaţiei. Strategia economică a Uniunii
Europene 2020.

R.T.S.C – caracteristici:

- schimbarea şi dezvoltarea rapidă a ştiinţelor şi tehnologiilor;

- automatizare, cibernetizare şi robotizare;

- prelucrarea rapidă şi transmiterea informaţiilor;

- inovarea – baza economiei şi principala sursă a avantajului concurenţial;

- TIC devine parte integrantă a activităţii cotidiene.

Consecinţe:

- creşterea productivităţii

- creşterea calităţii produselor

- scăderea costurilor produselor

- reducerea consumului de materii prime şi de energie

1
- orientarea investiţiilor preponderent spre domenii hight-tech.

- reducerea poluării mediului

- dezvoltarea comunicării între oameni

- creşterea importanţei individului în noua societate

- angajarea unui număr crescut de oameni în activitaţi de cercetare

- adaptarea în timp a oamenilor la schimbări prin calificări şi recalificări

- creşterea calităţii vieţii.

Domenii de interes în sec.XXI:

- ştiinţa şi tehnologia informaţiei

- tehnologia genetică

- tehnologia materialelor

- energetica

- ştiinţa mediului

- ştiinţa creierului

- abordarea multidisciplinară a problemelor omenirii.

RTSC – versus – globalizare:

Avantaje

- mobilitatea mai mare a forţei de muncă

- flexibilitatea de a produce, concepe şi inova în ţări diferite

- reducerea semnificativă a costurilor datorită creşterii producţiei peste anumite

limite

- oportunitatea de a investi şi a muta diferite activităţi din cadrul consorţilor cu

efecte benefice asupra calităţii şi preţului produsului.

Dezavantaje

- pierderea controlului statului asupra economiei şi asupra teritoriului naţional

- forţa de muncă este mai puţin protejată din punct de vedere al siguranţei locului de
muncă (contrapondere – calificare înaltă)

- polarizare accentuală în ţări bogate şi sărace

2
 - ţările sărace – atractive din punct de vedere al investiţiilor străine – forţă de muncă
ieftină sau resurse naturale.

Economia viitorului devine ECONOMIA BAZATĂ PE CUNOAŞTERE

(inovaţie, societate informaţională, capital uman).
Obiective:
- schimbarea raportului personal ce lucrează pentru crearea informaţiei/personal ce
lucrează în activităţi de producţie, bunuri materiale;
- utilizarea amplă a sistemelor inteligente, care să asiste managerii în luarea de
decizii importante;
- informaţia va deveni o marfă datorită valorii şi codificării ei;
- pregătirea profesională foarte bună va conduce la persoane policalificate care să
posede:
 know-how (abilităţi fizice, psihice şi mentale-şcolarizare, trening, forţă de
muncă, rezistenţă la stres);
 know-what (cunoaşterea informaţiei, faptelor, fenomenelor);
 know-why (înţelegerea fenomenelor);
 know-who (capacitatea de a interacţiona cu persoane deţinătoare de
informaţii);
- scurtarea duratei de viaţă a produselor
- activităţile ce înglobează progres tehnic vor devenii tot mai eficiente
- tot mai multe produse vor îngloba tehnologie inteligentă (sisteme mobile de
comunicaţii, sisteme multimedia)
- se va realiza comunicarea „comunicarea” între diferite produse, excluzând omul
din activităţile de rutină, nerecreative
- organizarea firmelor va tinde către modelul tip reţea, renunţându-se la modelul
piramidal
- munca fizică va deveni mai puţin apreciată, exceptând sectorul serviciilor
- formarea de consorţii va duce la apariţia de echipe internaţionale, multidisciplinare
şi multiculturale.

Strategia Lisabona şi obiectivul „3%”

În martie 2000 Consiliul European întrunit la Lisabona a stabilit strategia bazată pe
obiectivul ca până în 2010 Europa să devină „cea mai competitivă şi dinamică economie
bazată pe cunoaştere din lume, capabilă de o creştere economică susţinută, cu locuri de muncă
mai multe şi mai bune şi o extraordinară coeziune socială”, în vederea recuperării decalajului
faţă de SUA.
Această strategie în funcţie de contextul politic a fost permanent modernizată şi
reconfigurată.
Începând cu anul 2010 investiţia în cercetare va creşte la 3% din PIB UE, din care 2%
investiţii private şi 1% din sectorul public – Factori de reuşită:
- politici adecvate societăţii actuale informaţionale, bazată pe cercetare-dezvoltare
- creşterea procesului de reformă structurală prin competitivitate şi inovare
- modernizarea modelului social european prin investiţii în favoarea cetăţenilor şi
combaterea excluziunii sociale

3
 - aplicarea de politici macro-economice adecvate în vederea dezvoltării societăţii
informaţionale şi pentru construirea unui spaţiu european al cercetării şi inovării
Fondurile structurale vor reprezenta principalul instrument de coeziune economică şi
socială a UE.
Strategia Lisabona 2000 a avut în vedere şi „Procesul Bologna”:
Declaraţia de la Bologna (19 iunie 1999) – a pus bazele reformei în domeniul
educaţiei, fiind semnată din 29 state membre printre care şi România-
Obiectiv:
Crearea unui spaţiu european al învăţământului superior bazat pe:
- cooperare internaţională,
- schimburi academice, facilitarea mobilităţii studenţilor, absolvenţilor şi
personalului din învăţământul superior, pregătirea studenţilor pentru viitoarele lor
cariere.
Priorităţi ale Procesului de la Bologna:
- introducerea unui sistem de învăţământ superior cu trei cicluri (licenţă, master,
doctorat)
- asigurarea calităţii învăţământului
- recunoaşterea calificărilor şi a perioadelor de studii.

Strategia Lisabona şi-a propus 6 obiective importante:

1. Crearea centrelor europene de excelenţă prin colaborarea între laboratoare.
2. Lansarea iniţiativelor tehnologice europene – platformele tehnologice
3. Stimularea creativităţii în cercetarea fundamentală prin competiţia între echipe la
nivel european.
4. Europa să devină atractivă pentru cei mai buni cercetători.
5. Dezvoltarea infrastructurii de cercetare în interes european.
6. Îmbunătăţirea coordonării programelor naţionale de cercetare.
In 2005 Consiliul European a analizat stadiul indeplinirii obiectivelor stabilite prin
strategia Lisabona si a considerat necesara stabilirea tintelor, indicatorilor si procedurii
de monitorizare prin Programul cadru 7 de cercetare stiintifica in scopul depasirii
decalajului tehnologic si a incurajarii partenieratelor public-privat. Ca instrumente de
lucru :
-lansarea initiativelor (platformelor tehnologice)
-programul pentru competitivitate si inovare (2007-2013)
-programul de antreprenoriat si inovare
-politici de coeziune economica si sociala.

Strategia economica a UE 2020 (2011-2020) obiective:

-crestere economica inteligenta-dezvoltarea unei economii bazata pe cunoastere si

inovare
-crestere economica durabila-promovarea unei economii competitive cu emisii scazute
de carbon si utilizarea eficienta a resurselor
-crestere economica inclusiva –promovarea unei economii cu grad ridicat de ocupare a
fortei de de munca, generatoarede coeziune sociala si teritoriala.

4
 Pentru a putea aprecia si masura aceste obiective s-au stabilit 5 indicatori de referinta
la nivel UE :
1. 75% din populatie cu varsta de 20-64 ani trebuie sa fie angajata
2. 3% din PIB EU sa fie investit in cercetare si dezvoltare
3. Sa fie indeplinite obiectivele climatice si energetice „20/20/20”: reducerea
emisiilor de CO2 cu 20 % fata de 1990, reducerea consumului energetic cu 20%,
iar 20% energie sa fie produsa din surse regenerabile
4. Ponderea abandonuli scolar timpuriu sa fie sub 10% si cel putin 40% din
generatia tanara sa aibe studii universitare
5. Reducerea cu circa 20 de milioane a numarului persoanelor expuse riscului
saraciei.
Comisia UE a propus iniţiative –pilot ce trebuie să fie prioritare pentru statele
membre, autorităţi locale şi regionale:
 o uniune a inovării – concentrare a inovării către provocările majore reducând
timpul de lansare pe piaţă a noilor produse
 tineretul în mişcare – promovarea mobilităţii studenţilor şi a tinerilor
profesionişti
 o agendă digitală pentru Europa – piaţa unică digitală bazată pe internet
ultrarapid
 o Europă care îşi utilizează eficient resursele
 o politică industrială pentru o creştere economică verde
 o agendă pentru noi competenţe şi locuri de muncă
 platforma europeană împotriva sărăciei – coeziune socială, economică,
teritorială ca să ajute persoanele sărace şi excluse social să se integreze şi să
joace un rol activ în societate.

BIBLIOGRAFIE

1. Vişan S., Botez L.F., Inovare,cercetare ştiinţifică, progres tehnic- Editura ASE,
2012

2. Plumb I.,Vişan S.,s.a , Managementul cercetării si inovării- Editura ASE, 2007

3. Băloiu L.M., Frăsineanu I., Frăsineanu C., Management inovaţional- Editura

ASE, 2008

4. Băloiu L.M., Frăsineanu I., Gestiunea inovaţiei- Editura Economică 2001

Curs 2 – Creativitatea

I.Definiţie şi clasificare – creativitate

5
II.Etapele procesului creator
III.Factorii umani implicati în actul creativ
IV.Metode şi tehnici de stimulare a creativităţii

I.Definiţie
Prima definiţie a creativităţii a fost dată în anul 1938 de Allport:
Creativitatea = predispoziţia generală a personalităţii spre nou.
Creativitatea = capacitatea de identificare a unor noi legături între elemente, evenimente,
obiecte, legi , aparent fără legătură între ele. Trasaturi : noutate, originalitate, eficienta,
productivitate, utilitate.
Ex: inventarea becului electric pornind de la o serie de legi:
- materialele, în special metalele la încălzire devin incandescente.
- materialele incandescente plasate în aer se oxidează.
- metalele şi grafitul conduc curentul electric şi devin incandescente.
Clasificarea se face după 2 criterii:
1. După modul de desfăşurare:
Creativitatea individuală
Creativitatea colectivă
Creativitatea socială
2. După conţinut:
Creativitatea tehnică
Creativitatea ştiinţifică
Creativitatea economică
Creativitatea politică
Creativitatea artistica

II. Etapele procesului creator

Creativitatea necesita un spirit de observaţie deosebit, o capacitate de identificare a unor

noutăţi, intuitie remarcabila, efort deosebit , precum şi alte calităţi proprii unui spirit creative
(abstractizare respectiv generalizare).

Creativitatea implica:
1. Selectarea informaţiei, deci identificarea unui domeniu, a unor elemente la care se pot
aduce contribuţii noi.
2. Realizarea propriu-zisă a actului creativ, deci stabilirea de noi conexiuni.
3. Verificarea produsului actului creativ (acceptarea de catre piata)
Pentru realizarea acestor etape se realizează următorii paşi:

Prepararea sau pregătirea – o operaţie complexă care cuprinde:

•Observatia si sesizarea problemei
•Analiza şi definirea acesteia – strângerea de informatii
•Formularea de ipoteze preliminare, restructurarea materialului si aparitia primelor solutii
•Renuntarea la modele traditionale pentru a nu bloca creativitatea (restrictii iluzorii)
Incubaţia – o etapa de aşteptare care se desfăşoară în plan mental; persoana este aparent
pasivă dar realizează conexiuni şi sintetizări din informaţiile primite.
Iluminarea – momentul central al creaţiei bazat pe cele anterioare când soluţia apare brusc
fără o intervenţie anterioară

6
Verificarea sau certificarea – care este o etapă de elaborare, verificare şi cizelare a
soluţiilor sau ideilor.
Incubaţia şi iluminarea = desfăşurarea actului creativ propriu-zis.

III. Factorii umani implicaţi în actul creativ

•Inteligenta = capacitatea de a utiliza gândirea într-un anumit scop şi în rezolvarea de

probleme.
•Imaginaţia = aptitudinea de a realiza imagini complexe şi dinamice prin asocierea şi
combinarea fenomenelor sau obiectelor total diferite în scopul obţinerii unor idei originale.
•Sensibilitatea la implicaţii - consta în observarea şi analizarea unei nevoi sau a unei cerinţe
care ridica o problema . Aceasta permite identificarea de probleme pe care altii nu le vad si
obtinerea de idei originale (evaluare semantica de implicatii).
•Procesele asociative – implică operaţii de combinare şi recombinare a elementelor separate
pana la un moment dat .
•Fluiditatea – se referă la uşurinţa şi la rapiditatea de a stabili asociaţii, se referă la debitul
verbal, la exprimări şi la idei.

Fluiditatea ideaţională (de idei)

Fluidatea asociativa (relatii, asociatii, analogii, sinonime)
Fluiditatea expresională (expresii noi, intrebari, raspunsuri, propozitii)
Fluiditatea verbala (numar de cuvinte folosite in unitatea de timp)
Fluiditatea figurală – exprimarea prin desene, imagini cu o anumita tema

•Flexibilitatea – uşurinţă de modificare a gândirii sau de a renunţa la anumite puncte de

vedere mai vechi şi adoptarea unora noi.

•Originalitatea= dispoziţia personalităţii de a rezolva probleme cât mai neobişnuit, în mai

multe feluri, în mod inteligent şi elegant.

•Motivaţia – este foarte importantă, ne determina către actul creativ şi reprezinta motorul
fiecarei actiuni si activitati. Poate fi profesionala, economica, financiara ,sociala etc.

IV.Metode şi tehnici de stimulare a creativitatii

Metodele folosite sunt diverse şi se împart în 3 categorii:

1. Metode de abordare logică (convergente)

2. Metode euristice (divergente)
3. Metode imaginative
1.Metode de abordare logică (convergente)

- sunt utilizate în special în etapele de pregătire şi de incubaţie.

- urmăresc să evidenţieze subproblemele unei teme date.

•analiza funcţională – evidenţiază funcţiile unui produs, ierarhizarea lor şi costurile. Se

caută apoi soluţii de realizare a funcţiilor îmbunătăţite cu un cost mai mic sau identic.
•analiza morfologica – implică descompunerea unui produs în elementele componente,
căutarea de soluţii pentru fiecare în parte, precum şi combinarea acestora şi alegerea variantei
optime.
7
•analiză grafică – foloseşte desene, imagini grafice pentru rezolvarea problemelor (drumul
critic, arborele decizional etc.)

2. Metode euristice (divergente)

- sunt utilizate în etapele de iluminare şi verificare.

- îşi propun să găsească o soluţie dintr-o infinitate de soluţii fără a avea certitudinea că soluţia
aleasă este cea optimă.

A) Metoda morfologică cuprinde următorii paşi:

Precizarea problemei ce trebuie rezolvata si factorii principali in rezolvarea ei
Analiza factorilor şi valorilor pe care le pot lua – cu aceste valori se întocmesc matrici cu
n linii si m coloane
În matricele obţinute se incercuieste valoarea optimă pentru fiecare factor şi se leagă
între ele cercurile obţinânduse un lanţ care poate reprezenta o soluţie a problemei respective.
Se stabilesc valorile performanţelor pentru toate soluţiile posibile. Apar idei pentru
cercetarea stiintifica.

B) Matricea descoperirilor – o metodă care permite combinarea a 2 factori tehnici şi

economici obtinandu-se combinatii ce conduc la idei asupra unui nou produs sau alta
necesitate luata in considerare . Factorii luati in studiu sunt de natura tehnica-tehnica si
tehnico-economica

C) Concasajul – o tehnică care desface problemele în elementele sale, iar fiecare element este
analizat cu întrebări de tip grila: Cine? Unde? Când? Cum? De ce?

3. Metode imaginative – din această categorie fac parte: metoda brainstorming, metoda
sinectica, metoda carnetului colectiv, metoda Philips 66, metoda notarii ideilor din
timpul somnului.

Brainstorming – se organizează o şedinţă cu 5 până la 12 persoane de profesii diferite dar pe

aceeaşi scară ierarhică. Locul se alege în afară instituţiei, iar şedinţa ţine cont de:
- cantitatea generează calitatea
- orice critică este interzisă
- imaginaţia chiar absurdă este binevenită
Toţi cei prezenti expun ideile lor în rezolvarea problemei care vor fi ulterior analizate de
specialişti.

Metoda sinectică –utilizeaza analogii, referiri si comparatii cu activitatea fiecărei persoane, cu

fapte din domenii diferite sau cu imagini simbolice , acestea contribuind la rezolvarea
problemei propuse. Grupul sinectic este compus din 5-7 persoane din toate sectoarele unei
întreprinderi şi cu interes şi pregătire în problemele de specialitate. Se organizează şedinţe de
60 minute, iar discuţiile se poartă în contradictoriu . Grupul este condus de doi lideri, unul
tehnic si celalalt din afara domeniului. Discuţiile inregistrate sunt analizate ulterior pentru a
găsi propunerea optimă.

Metoda carnetului colectiv – este una din cele mai eficiente şi se desfăşoară astfel:

8
- Se constituie un grup de creativitate unde fiecare membru primeşte un carnet pentru a nota
ideile timp de o lună
- După o lună fiecare membru întocmeşte un rezumat
- Conducătorul grupului aduna rezumatele şi sintetizează ideile
- Se organizează o şedinţă de prezentare a ideilor şi se aleg cele mai bune

Metoda Philips 66 – se organizează şedinţe cu max.30 de persoane împărţite în grupuri de

câte 6, din care unul va fi reprezentantul. Se prezintă problemele pentru care se aşteaptă
soluţii, iar grupurile se retrag pentru 6 minute. Fiecare reprezentant de grup notează ideile, iar
ulterior grupurile se reunesc pentru analiza acestora.

Caracteristicile unei idei creative:

este atipică
este diferită
este făcută altfel decât de obicei
este potrivită scopului
este genială
Surse ale ideilor creative

Observatii :
- asupra mediului,
- a ceea ce fac altii
- imaginatie
- analiza
CURS 3 – Inovarea

I. Definiţia inovării
II. Cauzele care determină inovarea
III. Sursele potenţiale ale inovării
IV. Indicatorii procesului de inovare. Omul inovant
V. Clasificarea inovatiilor tehnologice

I.Definiţia inovării
Este relativ nouă, prima definiţie a inovării a fost dată de Schumpetter în 1941 şi anume
inovarea este acţiunea de a produce altceva sau de a produce altfel. După alţi autori inovarea
reprezintă transferul unei idei sau a unui concept până la stadiul final al unui produs, proces
sau activitate de service acceptate de piaţă.
Inovarea = transformarea unei idei într-un produs vandabil, nou sau ameliorat, într-un proces
industrial sau comercial sau într-o nouă metodă socială.
Schumpetter considera inovare următoarele activitati :
Inovarea tehnologică:
- crearea de produs nou
- introducerea unei noi metode de fabricaţie
- utilizarea unei noi materii prime
Inovarea economică:
- o nouă organizare a firmei
- intrarea pe o piaţă nouă sau crearea unei pieţe noi
- crearea unei noi imagini a firmei.
În termenii noilor definiţii, aducerea noului presupune, de fapt, trei paşi distincţi ilustraţi în
diagrama urmatoare :

9
Creativitate Rafinarea ideii Fezabilitate Activitate Spirit
inovantă antreprenorial

(Generarea de Ideea este Aplicarea ideii este Programe Găsirea soluţiilor

idei noi) compatibilă cu justificată de detaliate de: cele mai bune de
politica firmei? considerentele de succes pe piaţă
Am adunat un Ideea este o marketing, pieţe, implementare,
număr soluţie pentru fabricaţie,
suficient de una dintre tehnologie? comercializare.
idei? problemele
firmei?

Surse ale Rezultat:

ideilor:

- imaginaţie Ceva:

- analiză - nou sau

- observaţii: - mai bun,

- asupra - mai repede,

mediului
- mai ieftin,
- a ceea ce fac
alţii - mai frumos.

Etapele unui proces de inovare

Pentru materializarea inovarii se realizeaza activitati diverse, cum sunt :

- activitati de transfer orizontal : elemente de noutate-noi aplicatii
- activitati de transfer vertical : cunoastere-cercetare-produs nou/tehnologie noua
- o noua organizare a firmei-o noua imagine

II. Cauzele care determină inovarea în întreprinderi:

A. Nevoia de a păstra sau a dezvolta poziţia ocupată de o firmă pentru a nu-şi pierde clienţii.
B. Cererea pieţei pentru produse diversificate cu performante imbunatatite. De obicei
întreprinderile diversifica mai mult produsele decat procesele tehnologice, deoarece apelează
la resursele interne pe cand pentru tehnologii se apelează la resurse externe (achizitii).
C. Obligaţia de a respecta legislaţia, o serie de cerinţe sociale, protecţia mediului şi a
consumatorului (noi standarde).
D. Utilizarea de resurse de materii prime si energie care pot avea fluctuatii de pret
E. Dezvoltarea întreprinderii (inovare continua)
F. Pozitia si strategia conducerii firmei: conducerea firmei poate fi de tip conservator
(stabilitate) controlor (urmăreşte aspectele tehnico-economice si sociale), lider (încurajează
dezvoltarea), întreprinzător (cauta oportunitati) sau creator (creeaza oportunitati).
10
G. Concurenta (produse noi mai ieftine pe piata-ex. Produse farmaceutice )
Din enumerarea principalelor cauze se constată că inovarea trebuie inclusă în strategia firmei
ceea ce determina alegerea unui personal competent şi a unei echipe manageriale cu pregătire
multidisciplinară.

Factori care încurajează inovarea :

-conducerea intreprinderii (orientata spre nou, cu strategie si obiective clare)
-alegerea corecta a personalului (criterii de competenta}
-existenta unui serviciu de cercetare (cu implicare totala)
- formare de echipe pluridisciplinare pentru inovare
-cunoasterea opiniei clientilor privind produsele fabricate
-apelarea la studii de prognoza (politica firmei,dezvoltare,nou)
-concentrare resurse pe un numar limitat de proiecte de inovare

Factori care descurajează inovarea :

-concentrarea excesiva a eforturilor pe activitati de perfectionare
-pozitia conducerii de a nu-si asuma riscul introducerii noului
-depresiunea (criza) economica (fonduri limitate,cerere scazuta de produse, risc crescut)
-inertia pietei de a accepta noul (putere de cumparare scazuta in unele tari)
-schimbarea domeniului de activitate al firmei prin innoire (frana temporara)
-incertitudini privind fluctuatia preturilor la resurse de materii prime si energie
-informarea defectuasa
Cu referire la IMM-uri pt fi evidentiati urmatorii factori de succes in activitatea inovanta :
-deschiderea firmei spre exterior
-resursele umane
-resursele tehnologice
-resursele financiare
-organizarea intreprinderii
-strategia adoptata
-conducerea intreprinderii

Din punctul de vedere al atitudinii faţă de inovare, întreprinderile pot fi clasificate în patru
categorii :

Clasificarea întreprinderilor după atitudinea faţă de inovare

Tipul Închisă Stabilă Deschisă Inovantă

întreprinderii

Comportare opusă la nou răspunde la o activă în raport este permanent

nouă cerinţă cu noul „în faţă“

Mod de conducere opus la nou neentuziast faţă acceptă noul susţine

de nou permanent noul

Structură birocratică parţial parţial de tip colegial

birocratică birocratică

Inovare slabă redusă moderată Susţinută

11
Eficienţă mică moderată înaltă Slabă

III. Sursele potenţiale ale inovării

Conform economistului Peter Drucker există 7 surse potenţiale ale inovării din care 4 sunt
reprezentate de sursele interne ale întreprinderii:

- Neprevăzutul: sunt situaţii care pot aduce succes sau insucces atunci când sunt exploatate
- Incongruenţa sau discrepanţa dintre realitatea percepută şi cea adevărată
- Necesităţile procesului realizat în întreprinderi : multe procese se pretează la inovare
- Schimbări în structura domeniului şi a pieţelor (fotografia digitală)

Surse externe de stimulare a inovarii :

- Modificările demografice : ca numar, grupe de vârste, etc. Tinerii impun în multe privinţe o
serie de cerinte pentru produse si servicii, în domeniul PC, audio-video, moda .
- Schimbările de atitudine : grijă pentru sănătate (vaccinul, medicamente), protecţia mediului,
programe moderne de alimentaţie (produse ecologice).
- Noile descoperiri ştiinţifice şi cunoştinţele din diferitele domenii ale ştiinţei şi tehnologiei
sunt generatoare de inovatie (stiinta materialelor, energetica, informatica) .

IV. Indicatorii procesului de inovare

Sunt cei prin care apreciem gradul de inovare a unei întreprinderi. Aceştia urmăresc :

-comercializarea tehnologiei (transferul de la ştiinţa la idei comerciale de succes)

- transferul de cunoştinţe la toate nivelurile

- receptivitatea faţă de ideile altora (accesul la cunoştinţele din întreaga lume)

Exemple de indicatori :

- Cheltuieli ale întreprinderii cu inovaţia, inclusiv cu cercetarea – dezvoltarea (C-D)

- Performante în domeniul patentelor
-Proprietatea rezultată în urma cercetării şi inovării-este denumită proprietatea intelectuală şi
este protejată prin documente specifice: patente sau brevete
- Ponderea firmelor care inovează: periodic firmele unei ţări sunt analizate în ceea ce priveşte
inovarea (procese, produse sau servicii noi) ,GB
- Licenţierea în universităţi, creearea de firme in mediul universitar -cooperarea firmelor cu
instituţii de învăţământ superior, ele dezvolta parteneriate cu întreprinderi (parcuri industriale,
tehnologice, incubatoare sau creand noi companii). Spin-offs si start-ups
-Surse de informatii pentru inovatie (informatii interne si externe-clienti si furnizori)
- Publicarea cercetarilor in parteneriat universitati-industrie
- Internaţionalizarea cercetării şi dezvoltării: acest lucru ajuta partenerii (firma, tara) să aibă
acces la cunoştinţele ştiinţifice de pe plan mondial. Acest lucru se realizează prin fuziuni între
companii.
-Aliantele tehnologice intre firme- acces la cunostinte globale, piete noi, societati mixte
- Rata de închidere şi înfiinţare a întreprinderii : se verifică spiritul antreprenorial – abilitatea
de a găsi idei noi de afaceri/noi oportunităţi (rata intreprinderi noi/rata intreprinderi inchise)
- Viteza de creştere a firmelor: activitatea de creare de noi firme indica şi gradul de inovare
utilizat de ţara respectiva
12
-Atitudinea fata de asumarea unor riscuri (invatarea din propriile greseli)

Omul inovant

Factorul care are o influenţă majoră asupra procesului de inovare este omul. Capacitatea unui
om de a fi inovant se poate aprecia după o serie de criterii, între care:
1. Uşurinţa de a rezolva problemele dificile cu care se confruntă

2. Capacitatea de a-şi asuma riscuri calculate

3. Capacitatea de a conduce un colectiv de oameni

4. Uşurinţa de comunicare cu oamenii

5. Dorinţa de a se realiza în domeniu

6. Optimism

7. O experienţă bogată în domeniu

8. Multă fantezie

Prezentăm o „matrice“ care ne permite o bună caracterizare a oamenilor în funcţie de măsura

în care pot face faţă cerinţelor de creativitate şi inovare.

+ Copiator de idei Specialist în Creator de excepţie

(Proiectare implementarea ideilor
inversată)

Inovare Operator pedant Om inovant Creator de succes

- Perdant pe toată linia Perdant cu idei Aiurit cu idei

- Creativitate +

Matricea de creativitate umană

Matricea ne oferă suficient material de reflexie. Desigur, nu toată lumea poate fi un
creator de excepţie, dar cine nu are nici calităţi creative şi nici inovaţionale este bine să nu
intre în domeniul afacerilor. Se mai poate observa că, sub aspectul succesului în afaceri,
calităţile inovante sunt mai valoroase decât cele de creativitate. S-au făcut numeroase studii
cu privire la trăsăturile oamenilor. După sociologul englez Kirton, oamenii pot manifesta
trăsături de inventivitate sau, din contră, de pedanterie.
Utilizând un test specific, Kirton obţine distribuţia oamenilor în funcţie de
inventivitate sau de pedanterie după o curbă Gauss.

13
 Distribuţia
oamenilor creativi şi
metodici (Distribuţie
KIRTON)

Testul KIRTON cuprinde un numar de intrebări dintre care în final se iau în calcul 32.
Fiecare dintre ele cere o autoapreciere în termenii: Foarte greu, greu, mijlociu, uşor,
foarte uşor, cărora li se acordă note de 1…5 sau 5…1 (fără ca cel ce completează să ştie
cum sunt dispuse notele, direct sau invers). Nota rezultată în final este nota Kirton, Max =
160, min = 32, mediana la 96, şi ea exprimă creativitatea şi spiritul inventiv al celui testat
(mediana s-a notat cu 0), Note sub 96 au persoanele pedante, a căror deviză ar putea fi:

„Să facem lucrurile mai bine“

Sunt caracterizaţi de respect faţă de reguli, conformitate, eficienţă şi îmbunătăţiri

continue cu paşi mici.

Peste 96 sunt cei creativi, oameni cu deviza:

„Să facem totul altfel“

Sunt caracterizaţi de tendinţa de a privi problemele din unghiuri neaşteptate, dorinţă

de schimbare, indisciplină şi nesupunere.

Trăsăturile oamenilor creativi şi cele ale oamenilor metodici

Trăsăturile pedanţilor Trăsăturile creativilor

* Sunt caracterizaţi de precizie, constanţă, * Par indisciplinaţi, au un stil propriu şi uneori

eficienţă, prudenţă, conformitate, spirit me- ciudat de a aborda problemele.
todic

* Sunt preocupaţi să rezolve problemele în * Adesea contestă în totalitate sistemul,

suspensie ale sistemului acceptat ca atare. căutând soluţii alternative, cel mai adesea
atipice.

* Soluţiile problemelor sunt căutate după o * Caută parcă înadins soluţii complicate şi
metodologie stabilită şi verificată. ieşite din comun.

* Reduc rezolvarea problemelor la o * Caută să stârnească controverse, să con-

succesiune de paşi ce se rezolvă în regim de trazică părerile comune, adesea cu intenţia de
continuitate şi stabilitate, cu o foarte bună a „stârni“ noul dintr-o discuţie în con-
eficienţă. tradictoriu.

*Urmăresc cu egală atenţie şi scopurile, şi * Se preocupă aproape exclusiv de scopul de

mijloacele de a le atinge. atins, fără a da prea multă atenţie mijloacelor.

* Pot lucra în mod constant o lungă perioadă * Acceptă doar uneori şi pentru scurt timp o
de timp. activitate de rutină.

14
Trăsăturile pedanţilor Trăsăturile creativilor

* Conduc cu uşurinţă o structură stabilizată. * Preiau controlul în situaţii atipice, desta-

bilizate.

* Respectă toate regulile şi regulamentele. * Total nerespectuos faţă de reguli, obiceiuri.

* Nu prea siguri de sine. Se apără de even- * Sunt foarte siguri de sine, mai ales când
tualele acuze argumentând cu respectarea emit şi susţin idei noi. Nu au nevoie de
strictă a regulilor. Se supun ordinelor primite aprobarea majorităţii pentru a şi le apăra.
ierarhic.

* Au un aport major în buna funcţionare a unei * Foarte utili în rezolvarea crizelor nepre-
structuri. Este însă bine ca uneori să fie văzute şi chiar în prevenirea apariţiei unor
„reciclaţi“, chiar în exteriorul sistemului. asemenea situaţii.

Este tot atât de interesant de văzut cum colaborează cele două categorii de oameni.
Câteva asemenea elemente le dăm, tot „în paralel“.

Modul de colaborare a celor două categorii de oameni

Pedanţii, atunci când colaborează cu

Creativii, în colaborare cu pedanţii
creativii

* Aduc ordine şi stabilitate în echipă. * Facilitează introducerea noului şi

îndepărtarea de la teoriile acceptate.

* Menţin coerenţa şi cooperarea echipei. * Au o comportare care „zgâlţâie“

echipa (ceea ce, uneori, nici nu este aşa
rău)

* Asigură o bază mai sigură inovaţiilor cu un * Aduc dinamismul necesar pentru

grad mare de risc. schimbările radicale, care se opun
osificării structurilor.

După un alt autor (J.P. Sol, Technique et methodes de creativité, Ed. Universitaires,
Paris, 1971), există trei tipuri principale de structuri mentale:

– LOGICUL, cel ce analizează atent situaţiile, este un perfecţionist

– POETUL, cel ce propune idei originale, intuitiv şi creativ

– EXPERTUL, cel ce judecă şi emite critici întemeiate

15
Este de preferat sa existe oameni din toate categoriile in echipe. In literatura specifica
domeniului exista liste referitoare la frazele stimulative pentru creativitate respectiv fraze
ucigase de idei (GI 2001).

Revenind la diagrama Kirton, vom constata din nou că majoritatea oamenilor nu au calităţi
deosebite în ceea ce priveşte creativitatea. De aceea trebuie dusă o politică susţinută pentru
încurajarea ei.

Între factorii care pot bloca performanţele creative ale oamenilor, cercetătorii japonezi
au identificat următorii patru:

- Teama (de a nu face greseli, de ridicol, de furt intelectual)

- Birocraţia (care poate sufoca realizarea ideilor-parcurs ierarhic)
- Ierarhizarea echipei (tinerii cu idei au teama de sa-si promoveze ideile)
- Alegerea greşită a unor teme

V. Clasificarea inovatiilor tehnologice- se face după mai multe criterii:

A. După obiect exista:

inovarea de produs
Inovarea de proces
Inovarea de produs = cea mai frecvenţă şi constă în :
 schimbarea de concepţie folosind principii sau tehnologii noi (construirea helicopterului
un produs nou în raport cu avionul);
utilizarea de materiale noi în realizarea produsului (înlocuirea metalului cu plastic).
Un nou design (automobilele)
Noi utilizări ale produsului (firme de calculatoare)
Inovarea de produs are pondere mare in perioada de nastere a tehnologiilor .
Inovarea de proces = vizează aspectele interne de întreprinderii şi este reprezentată de
situaţiile:
Schimbări de fluxuri tehnologice
Schimbări ale procedeelor de fabricaţie
Ameliorări ale operaţiilor din fluxurile tehnologice (reducere consumuri specifice, crestere
calitate, productivitate). Aceasta ameliorare poarta denumirea de inovare incrementala.
Inovarea de proces nu este specifică numai industriei, apare şi în alte domenii de activitate şi
este utilizată cu precădere în perioada de evoluţie a tehnologiilor.

16
Raportul între inovarea de produs şi inovarea de proces în diversele etape ale ciclului de
viaţă al unei tehnologii

B. După gradul de intensitate tehnologică:

inovaţii de ameliorare (incrementale)
inovaţii de adaptare
inovaţii de ruptură

Inovaţiile de ameliorare = cele mai simple şi fac ca un produs să devină din ce în ce mai
performant (ex.modificări ale unor soluţii constructive, materii prime noi,inlocuirea unor
materiale cu altele).

Inovaţiile de adaptare = menţin principiile de bază ale produsului dar realizează un salt
calitativ la unul din subansamblele sale (înlocuirea cablului telefonic de cupru cu cele de fibră
optică, telefonie mobila, avion cu reacţie, motorul Diesel la automobile, TGV).

Inovaţiile de ruptură sunt cele care schimba total principiile sistemului; este posibilă chiar
dispariţia unei tehnologii şi înlocuirea ei cu o nouă tehnologie (înlocuirea transportului
feroviar cu cel auto, energie electrica din surse neconventionale).

Rezolvarea unei tehnologii

plafonate prin perfecţionare
17
(curba punctată reprezintă inovaţia de adaptare) sau înlocuire (ruptură, cea de a doua
curbă)

Curba logistică de evoluţie a unei tehnologii

CURS 4

I. Clasificarea inovatiilor tehnologice (continuare)

II. Actiuni intreprinse de firme pentru mentinerea avantajului concurential
-veghea tehnologica
-prognoza tehnologica
C. După impactul asupra pieţii (criteriul 3) :
- Inovarea de fond – când se creează un produs nou pentru o piaţă nouă
- Inovarea de nisa comercială – adaptează un produs deja existent căruia îi găseşte o piaţă
nouă
- Inovarea curentă – aduce pe piaţa produse îmbunătăţite calitativ, dar care au aceeaşi funcţie
- Inovarea revoluţionară – schimbă modul de realizare al produsului păstrându-i funcţiile şi
segmentul de piaţă
ex: Tehnologia de înregistrare a sunetului: înregistrarea sunetului s-a făcut pentru prima
oară ca o înregistrare analogică şi a constituit o inovare de fond.La început pe discuri, iar apoi
pe banda magnetică.
Trecerea de la magnetofon la casetofon a fost o inovare de nisa comercială. Înregistrarea
ulterioară a fost pe benzi de înaltă fidelitate ceea ce a reprezentat o inovare curentă.
Înregistrarea pe CD = inovare revoluţionară.
 inovarea de fond (Sinteză a unor noi tehnologii sau a unor noi nevoi). Avem un produs
nou pentru o piaţă nouă.
 descoperirea unei nişe comerciale (Recombinarea de elemente cunoscute pentru a creea
ceva nou, solicitat de piaţă). Piaţa este nouă, dar produsul este, în linii mari, acelaşi.
 inovaţia curentă (îmbunătăţirea unui produs existent). Piaţa este aceeaşi, iar produsul
suferă îmbunătăţirile curente, impuse de lupta concurenţială şi permise de progresul
tehnic.
 inovaţia revoluţionară (Schimbarea modului de realizare, cu păstrarea funcţiei şi a
clientelei). Produsul este conceput într-un mod principial nou, dar el se adresează vechii
clientele, oferind însă performanţe net superioare.

18
Noutatea

nişă

Succesiunea modurilor de inovare

Iată şi un alt exemplu, pentru a înţelege mai bine cele patru tipuri de inovare.
Înregistrarea sunetului pe bandă magnetică poate fi considerată o inovaţie de fond. Walkman-
ul este o inovaţie de nişe (în fond, el nu aduce chiar nimic nou ca tehnologie, În nici unul
dintre subsistemele sale). Walkman-ul HiFi este o inovaţie curentă. Cititorul de CD-uri este de
acum o inovaţie revoluţionară, el se adresează cam aceloraşi ascultători, dar modul de
reproducere a sunetului este esenţial diferit).

Desigur, diferitele tipuri de inovaţii vor avea efecte economice diferite, aşa cum se arată
în figura urmatoare :

Creează noi relaţii

comerciale,
distrugând
pe cele vechi

Creare de nişe Inovaţie de fond

(aparat foto (arhitecturală)
jetabil) (ceas cu cuarţ)
Pastreaza si Creeaza
(walkman) aparitia unei
intareste
tehn.existente noi log.tehn.
Inovaţie curentă Inovaţie
dischetă 3,5’’ revoluţionară
compact-disc

Păstrează şi
întăreşte vechile
relaţii comerciale

19
Efectele inovaţiilor

Motorul puternic al inovării îl reprezintă concurenţa.

Există 2 firme A şi B la un anumit timp (N) care realizează acelaşi produs cu performante
diferite şi care îşi fac concurenţa.

Variatia costurilor unitare in doua firme A si B in timp

Concurenta obliga intreprinderile sa inoveze prermanent pentru a nu fi eliminate de piata.
Experienta in domeniu si progresul tehnic pot modifica pozitia concurentiala a firmelor pe
piata.
Curba “experientei” reda variatia costului unitar in timp iar progresul tehnic determina ca la
costuri egale produsele sa prezinte performante diferite. In figura de mai sus se observa
avantajul concurential al firmei A la un moment dat iar dupa “ n” ani avantajul se schimba in
favoarea firmei B prin reducerea costurilor.
II. Acţiuni întreprinse de firme pentru menţinerea avantajului concurenţial
Pentru a se menţine pe piaţa o firmă trebuie informată asupra unei multitudini de aspecte.
Cantitatea de informaţie este foarte mare, diversă şi trebuie organizată pentru a înţelege toate
fenomenele prezente. Pentru menţinerea avantajului concurenţial, întreprinderile dezvolta
activităţi specifice cunoscute sub numele de “veghea tehnologică” şi “prognoza tehnologică”.
Veghea tehnologică reprezintă activitatea de structurare, finalizare şi prezentarea rezultatelor
căutării de informaţie externă. Are următoarele obiective:
Informarea asupra stadiului cunoaşterii din alte firme şi tendinţele dezvoltării
Detectarea noutăţilor ce pot fi integrate în sisteme deja existente (tehnici noi, utilaje,
dispozitive, tehnologii)
Identificarea potenţialilor concurenţi
Depistarea zonelor în care firma se poate extinde datorită unor avantaje (performanta
produse,concurenta redusa ,piata favorabila,costuri convenabile).
Informaţiile pe care trebuie să le obţină întreprinderile sunt de natură diferită: ştiinţifice,
tehnice, tehnico-economice, legislative, de protecţia mediului, marketing etc.
Fiind foarte amplă informarea asupra zonei de preocupări cunoaşte mai multe stadii;
informaţia este preluată ca informaţie brută, devine apoi informaţie prelucrată care se
difuzează şi reprezintă informaţie difuzată.
Informaţia brută este diversă, vastă şi necesită resurse importante în culegerea ei.Se obtine
din resurse care se împart în 3 categorii: primare, secundare, neformale.

20
Sursele primare sunt reprezentate de revistele de specialitate, brevetele de invenţie, tezele
de doctorat şi volumele congreselor (simpozioane,conferinte) ştiinţifice de înaltă ţinută.
Contin informatii de ultima ora, in detaliu-se gasesc in biblioteci sau pe suport electronic si se
apeleaza prin internet si intranet.
Sursele secundare sunt reprezentate de cărţi de specialitate, reviste de rezumate, bănci de
date,ziare şi reviste specializate în veghea tehnologică (FUTURETECH,INSIDE,R&D s.a in
SUA). Contin informatii prezentate relative succinct.
Sursele neformale sunt reprezentate de materialele publicitare, prospecte, manuale
tehnice ,expozitii,colocvii,saloane tehnice ,sesiuni de comunicari, fiind foarte diverse.
Informatii pot provenii si din ateliere de service , de la furnizori, calatorii de studii, vizite in
intreprinderi, contracte de cercetare, contact direct cu angajatii altei firme etc.
Sursele se mai clasifica din punct de vedere al accesibilităţii astfel: sursele deschise (70%),
sursele închise (20%), spionajul economic (10%).
Informaţia prelucrată se obţine din cea brută prin eliminarea informaţiilor inutile şi
completarea celor importante.Se parcurg următoarele etape:
1. Completarea informaţiilor sumare cu detalii .Se apeleaza la carti ,articole din reviste,
brevete in original,banci de date etc.
2. Trierea informatiei , prin extragerea elementelor utile
3. Evaluarea prin apelare la cunostintele specialistilor intreprinderii
4. Verificarea
5. Sinteza sub forma unor rapoarte care să ajute dezvoltarea intreprinderii
Informaţia difuzată este informaţia prelucrată, stocată pe suport electronic sau hârtie şi apoi
difuzată , mijloacele de difuzare devenind surse de informatii .
Prognoza tehnologică reprezintă evaluarea probabilă, ştiinţifică a evoluţiei calitative şi
cantitative a unui domeniu într-un interval de timp, numit orizont şi poate fi lung, mediu şi
scurt.
Alegerea orizontului depinde de:
Scopul prognozei (ceea ce se urmareste)
Beneficiul acesteia (firma, guvern, organizaţie naţională, internaţională)
Importanţa deciziilor ce trebuie luate
Costurile prognozei (tehnica de realizare, corectie, actualizare in raport cu alte metode)
Stabilitatea studiului (sisteme stabile diferite de sisteme turbulente, ca evolutie)
 Usurinta de aplicare
Studiile de prognoza se fac de specialiştii întreprinderii sau se apelează la firme
specializate.Dupa domeniul abordat pot fi prognoze : tenologice, economice, sociale, politice
etc. Pentru realizarea prognozelor se utilizează o serie de metode sau tehnici care se împart în
2 categorii: calitative, cantitative.
Tehnici cantitative se fac pe orizonturi de timp scurte apelând la date statistice ale
evoluţiei
trecute pe care le extrapolează.
Tehnici calitative se fac pe orizonturi de timp lungi şi medii, utilizează o multitudine de
factori în evoluţia lor, corelaţiile dinte ei, precum şi probabilitatea de apariţie a perturbaţiilor,
frecvenţa şi intensitatea acestor perturbatii . Rezultatul acestui tip de prognoza consta in
aprecieri asupra tendintelor si limitelor de evolutie posibila .
Sunt mai multe metode:
metoda curbelor logistice spatiul transferurilor de tehnologie  metoda
morfologica metoda scenariilor metoda Delphi metoda curbelor de substitutie si de
progres tehnic
Metoda curbelor logistice
O tehnologie se naşte atunci când cunoştinţele ştiinţifice şi tehnice o permit, se
dezvolta în măsura în care produsul ei răspunde unei nevoi sociale şi dispare atunci când o
alta tehnologic mai performantă o elimină pe ea ca atare sau pe produsul pe care îl fabrică.

21
 Studiile de istorie a tehnicii au arătat ca evoluţia unei tehnologii, ca şi a unui produs
de altfel, urmează întotdeauna aceeaşi traiectorie, descrisă matematic de o funcţie de tip
logistic. O asemenea curbă (de forma unui S culcat) a fost de altfel prezentată de noi cu ocazia
discuţiei despre clasificările inovaţiilor.

Matematic, funcţia logistică are ecuaţia:

unde: y=performanta urmarita

x=timpul

p = plafonul (valoarea maximă a lui y, spre care funcţia se apropie tangenţial când x
tinde spre infinit)

a, b = parametrii de care depinde înclinarea parţii ascendente a logisticii faţă de axe şi

ordonata la origine.

În cazul unei tehnologii, y este constituit fie din performanţele tehnologiei (număr de
unităţi de produs în unitatea de timp pe plan naţional sau mondial, pondere ocupata pe piaţa),
fie a produselor ei (viteza în cazul mijloacelor de transport, memoria internă în cazul
calculatoarelor ş.a.), iar x este timpul.

Pentru tehnologii, logistica corespunde tehnologiilor emergente, evolutive, mature şi

în declin .

Există numeroase exemple de curbe logistice, atât pentru tehnologii cât şi pentru
produse.

nr
nr .
. fa
fa m
m ili
i
timp

Evoluţia în timp a familiilor posedând Situarea pe logistica a cuptoarelor

produse din domeniul electro - menajer cu microunde in diverse tari in
în Franţa, 1985 anul 1985

Dacă vom aşeza pe acelaşi grafic logisticile corespunzătoare tehnologiilor succesive,

care se înlocuiesc una pe alta, se poate observa tendinţa întregului domeniu tehnologic, sub
forma unei „curbe înfăşurătoare“, care este o curbă tangentă la toate logisticile succesive.

22
 pe pe
rf rf
or or
m m
an an

timp timp

Succesiunea unor tehnologii

A, B = variante de evoluţie a domeniului tehnologic

Curba înfăşurătoare pentru mijloace de

transport

Efectele economice ale momentului de

lansare a unei noi tehnologii.

Efectele economice ale unei

noi tehnologii
23
1-curba „optima”

2-curba reprezentand lansarea cu intarziere a tehnologiei

3- curba reprezentand lansarea prematura a tehnologiei

Totalul beneficiilor trebuie sa depaseasca totalul cheltuielilor, deci succesul tehnologiei va fi

cu atat mai mare cu cat diferenta intre suprafata de deasupra axei OX si cea de sub axa OX
este mai mare .

CURS 5

I.Spaţiul transferurilor de tehnologie (continuare prognoza tehnologica)

II.Strategii tehnologice ale firmelor; transfer de tehnologie
III. Managementului Inovării

I.Spaţiul transferurilor de tehnologie

Metoda e utilizată pentru a stabili momentul optim de lansare a unei tehnologii şi direcţiile de
evoluţie ale acesteia în timp. Metoda ia in considerare nivelul tehnologic si nivelul
consecintelor bazata pe o schemă logică de raţionament realizata de către profesorul austriac
E.Jantsch (1970).
În principiu se parcurg 8 etape numite şi trepte:
T1) Resurse ştiinţifice (cele mai noi descoperiri din ştiinţa fundamentală, neaplicate în
practică)
T2) Resurse tehnologice (brevete de invenţie, noi tehnici şi tehnologii, noi utilaje)
T3) Tehnologii elementare (noi procese tehnologice elaborate în instituţiile de cercetare,
proiectare tehnologică)
T4) Sisteme tehnologice (integrarea noilor tehnologii în procese de producţie complete)
T1-T4Nivelul tehnologic
T5) Aplicaţii (posibilităţile de a valorifica produsele noii tehnologii şi probabilităţile ei de
dezvoltare)
T6) Mediul economic ambiant (se studiaza consecintele aparitiei noii tehnologii)

24
T7) Sistemul social (se urmăresc efectele asupra economiei naţionale şi asupra altor
domenii, sănătate,demografie, apărare)
T8) Societatea în ansamblu (se urmăresc consecinţele pe plan mondial)
T5-T8Nivelul consecintelor
Termenul de „spaţiu“ presupune o geometrie tridimensională, din care noi am
prezentat mai sus doar axa Oz. Pe una dintre axele orizontale se situează corelaţiile, la nivelul
fiecărei trepte, cu alte domenii ştiinţifice şi alte ramuri industriale. Pe a doua axa orizontală se
situează corespondenţa cu situaţia din alte ţări, schimburi de cunoştinţe în cercetarea
fundamentală, de brevete, de tehnologii elementare.
Circulaţia în spaţiul transferurilor de tehnologie, de jos în sus, în scopul prognozării
evoluţiilor viitoare ale tehnologiilor poartă numele de „prognoză explorativă“. Urcând
fiecare treaptă se pot estima atât timpul necesar, cât şi eforturile, umane şi materiale necesare
pentru atingerea treptei superioare.
Dar în spaţiu se poate circula şi invers, de sus în jos, sens care poartă numele de
„prognoza normativă“. Se pleacă de la necesităţi şi se stabilesc măsurile ce trebuie luate,
tehnologiile ce trebuie dezvoltate pentru ca respectivele necesităţi să poată fi satisfăcute,
ţinând cont şi de factorul timp.

8
7
6
5
prognoza 4
explorativă 3 prognoza
2 normativă
alte firme,alte ţări 1

alte ramuri industriale

Spaţiul transferurilor de tehnologie

În cadrul celor opt trepte ale prognozei normative se va urmări:

8 Societate = obiective globale;
7 Sistemul social = obiective naţionale;
6 Mediul ambiant = misiuni ce trebuie realizate (misiuni);
5 Aplicaţii = sarcini ce trebuie realizate (obiective);
4 Sisteme tehnologice = adaptarea sistemelor tehnologice la noile sarcini sau crearea
de sisteme tehnologice noi (uzine noi);
3 Tehnologii elementare = adaptarea tehnologiilor (subsisteme –tehnologii noi);
2 Resurse tehnologice = studiul posibilităţilor şi limitelor tehnologice (cereri de
brevete , subansamble);
1 Resurse ştiinţifice = cunoştinţe ştiinţifice necesare (contracte de cercetare).

Este de notat faptul că nu întotdeauna se parcurg toate cele opt trepte (nici în prognoza
explorativă, nici în cea normativă). In practică, cele două metode de prognoza se îmbină, în
sensul că în cadrul unei prognoze explorative, de la un punct se poate cobori, pe o scara
„paralelă“, într-o prognoză normativă ş.a.m.d.

Ex: Parcurgerea celor 8 etape pentru fabricarea industrială a tranzistorilor:

1) Cercetări ştiinţifice din fizica solidului

25
2) Reprezintă descoperirea tranzistorilor
3) Tehnologii principale noi de obţinere industrială a tranzistorilor
4) Modificarea tehnologiilor condensatorilor pentru a fi compatibili cu tranzistorii
5) Aparatele electronice noi (radiourile cu tranzistori, calc. Generaţia 2-3, ceasuri electronice)
6) Dezvoltarea explozivă a telecomunicaţiilor si a industriei de calculatoare
7) Apariţia unor noi profesii (creator de soft, depanator calculatoare, inginer de sistem)
8) Mărirea vitezei de circulatie a informaţiior pe plan mondial (bănci de date, transmisii TV
prin satelit) si schimbarea raporturilor de forte (razboi cibernetic cu arme cibernetizate) .
Circulatia pe orizontala in schema prof. E. Jantsch presupune schimb de informatii si
cunostinte tehnice, brevete, licente, know-how, joint-venture de mare amploare intre firme si
tari.

II.Strategii tehnologice ale firmelor; transfer de tehnologie

Strategia de perfectionare tehnologica se plaseaza in domeniul optimizarilor, in conditii de

incertitudine sau risc . În literatura de specialitate sunt descrise diferite metode de alegere a
unei strategii:
Strategia dezvoltării de tehnologii
Strategia achiziţiei de tehnologii
Strategia vânzării (transferului) de tehnologii
Strategia dezvoltării de tehnologii- este o strategie de inovare rezultată în urma activităţii de
C-D şi care asigura un avantaj concurenţial cert şi totodată o poziţie de lider naţional sau
mondial al firmei care o adopta.
Strategia achiziţiei de tehnologii- vizeaza :
Cooperarea cu alte firme (J-V) pentru dezvoltarea de noi tehnologii
Cumpărarea de licenţe , ceea ce permite accesul la tehnologiile dezvoltate de alţii şi reduce
timpul de introducere a noilor tehnologii
Cumpărarea de componente care înglobează tehnologii noi, asamblarea şi vânzarea
produselor sub marca firmei (industria electronică românească)
Strategia vânzării- specifică firmelor care nu doresc să-şi valorifice tehnologiile pe care le-
au dezvoltat şi le oferă spre cumpărare celor interesaţi.Este cazul firmelor puternice care oferă
tehnologii ce au ajuns în etapa de plafonare , catre ţările mai puţin dezvoltate. Nu este cazul
tehnologiilor performante (cost prohibitiv, evitarea unor noi cocurenti pe piata). Uneori
transferul de tehnologie poate avea loc chiar in interiorul firmei, de la sectorul C-D catre
sectoarele productive tinand cont de strategia globala de dezvoltare a intreprinderii si de
caracterul productiei .
O componenta majora a strategiei tehnologice o reprezinta si valorificarea tehnologiilor
firmei. Firmele japoneze precum si unele grupuri de cercetare din Europa propun o noua
conceptie referitoare la valorificarea potentialului tehnologic al firmei, conform careia
tehnologia de care dispune intreprinderea este elemental determinant, care permite
dezvoltarea si conduce la diversificarea productiei. Acest mod de gandire este cunoscut sub
numele de “strategia Bonzai”= integrarea, combinarea si valorificarea tehnologiilor,
dezvoltarea tehnologica a intreprinderii fiind reprezentata sub forma unui arbore.

26
 Vizualizarea sub forma unui
arbore a funcţiei tehnologice a
întreprinderii

Esenţial în cazul tehnologiilor elementare este faptul că ele nu sunt legate de un singur produs
sau de o singură piaţă, ci pot fi valorificate pe direcţii foarte diferite, în funcţie de interesele
(şi potenţialul) întreprinderii.

Fiecare raură este analizată prin prisma: – produselor: natură, importanţă,

rentabilitate, ritm de creştere, investiţii implicate, poziţie relativă în raport cu concurenţa;

– pieţelor produselor respective: volum de vânzări, rentabilitate, ritm de creştere,

diversitate a gamei de produse, tipurile de clienţi interesaţi, linii de creştere a cererii;

– produselor de diferenţiere pe care le poate oferi întreprinderea: performanţe,

avantaje, evoluţie a vânzării şi a rentabilităţii, mijloace de comercializare, clienţi, relaţii cu
producţia.

Ramurile copacului (bonzai-ului) mai sunt cunoscute şi sub numele de ciorchine de

tehnologii, termen definit printr-un ansamblu de activităţi legate între ele printr-o esenţă
tehnologică comună. Ciorchinele este format dintr-o serie de axe de valorificare ce pleacă de
la tehnologie şi ajung la produse şi la pieţe.

EX: Firma TORAY este primul producător mondial de compozite pe bază de fibre de
carbon. Bonzai-ul său arată astfel :

27
III. Managementul Inovării

Activitate inventivă Invenţiile

Invenţia-rezolvarea tehnică a unei probleme din orice domeniu care reprezintă noutate şi
progres tehnic pe plan naţional şi internaţional (fata de stadiul cunoscut al tehnicii).
Elemente componente ale invenţiei:
Revendicările = ele reprezinta elementele de noutate ale inventiei si se bazează pe
descriere , deci trebuie sa fie explicitate in scris şi după caz sunt însoţite de figuri explicative.
Noutatea invenţiei se apreciază după data depunerii în ţara respectiva la Oficiul Naţional
pentru Proprietate Industrială (în România OSIM) .În ţara noastră noutatea se stabileşte în
conformitate cu legea 64/1991-art.8.
Orice invenţie implica o activitate inventiva dacă îndeplineşte una din următoarele condiţii:
Invenţia nu rezultă ca evidentă în stadiul tehnicii din domeniul de aplicare sau într-un
domeniu apropiat (nu este la îndemâna oricui).
 Specialistul din domeniu nu poate rezolva problema aşa cum o rezolvă invenţia.
 Necesitatea rezolvarii problemei exista de mult timp si rezolvarile cunoscute nu sunt la
nivelul rezolvarii din inventie.
Invenţia constă din îmbinarea unor elemente cunoscute într-un domeniu tehnic, obtinand
un efect global pozitiv.
Nu se considera invenţii (nu se acorda brevet de inventie), deci nu implică o activitate
inventiva următoarele situaţii:
Se enunţa doar problemă tehnică fără a o rezolva.
Se rezolvă numai o problema printr-o economisire de materiale sau energie, optimizarea
dimensiunilor sau reducerea costurilor, fara a obtine efecte tehnice noi sau superioare
Modificarea formei sau aspectul în scop estetic
Se combină 2 sau mai multe soluţii deja cunoscute cu efecte previzibile.
 Se selecteaza un caz particular fara sa conduca la efecte deosebite

28
Noutăţile considerate a fi invenţii sunt certificate prin brevete de invenţie care atestă
dreptul exclusiv de exploatare. Criteriile de brevetabilitate : noutatea, activitatea inventiva
şi aplicabilitatea industrială. Orice invenţie este susceptibila de aplicare industrială.

În acest context se exclud de la brevetabilitate următoarele:

Ideile neconcretizate în soluţii tehnice
Descoperirile ştiinţifice (geografice, geologice, arheologice)
Teoriile ştiinţifice
Metodele matematice, metodele de comercializare
Ideile publicitare
Metodele economice şi de gestiune financiară
Programele de calculator
Metodele de învăţământ şi instruire
Sistemele urbanistice şi planurile de sistematizare
Fenomene fizice in sine, retetele culinare, realizarile cu caracter estetic

Pot constitui inventii brevetabile urmatoarele :

 Orice procedeu ce permite facilitarea unei operatii tehnice utilizand programe de

calculator, in masura in care se obtine si efectul tehnic (programele de calculator pt fi incluse
in documentatia cererii de brevet)
Solutii practice din orice domeniu, care realizeaza orice idée, teorie stiintifica, metoda
matematica, sistem de urbanizare etc.

 Produse alimentare noi, la care se utilizeaza retete culinare nebrevetabile

Curs 6

I. Brevetul de inventie. Cererea de brevet

II. Obţinerea brevetului de inventie
III. Exploatarea brevetelor de invenţie şi protecţia inventiilor

I. Cererea de brevet
În conformitate cu prevederile legale naţionale şi internaţionale cererea de brevet de inventie
se poate referi la o singură inventie sau la un grup de invenţii legate între ele. Unitatea unui
grup de inventii consta in : grupul de inventii rezolva aceeasi problema tehnica ; determina
obtinerea acelorasi efecte tehnice ; exista o interdependenta tehnica intre inventii (una din
inventii nu poate fi aplicata sau realizata fara celelalte, lipsa uneia face inaplicabila oricare
inventie din grup) . Există practic 2 variante de a redacta o cerere de inventie:
a) Cererea de brevet de inventie care cuprinde o singură inventie
b) Cererea de brevet de inventie care conţine un grup de invenţii
a) În prima situaţie şi cea mai des întâlnită, cererea cuprinde o singură revendicare sau mai
multe revendicări; revendicarea trebuie să asigure protecţia produsului nou creat, punând în
evidenta anumite caracteristici fizico-chimice şi precizand domeniile de utilizare .
b) În cea de-a doua situaţie revendicările sunt: pentru produs, pentru un procedeu utilizat
pentru fabricarea produsului, pentru folosirea produsului, pentru un procedeu şi pentru un
mijloc special conceput pentru realizarea produsului .
În toate cazurile trebuie să existe unitatea grupului de inventie. Absenta unitatii se poate
constata fie direct a priori (inainte ca revendicarile sa fie comparate cu stadiul tehnicii), fie a
posteriori (dupa compararea revendicarilor cu stadiul tehnicii) .
Revendicările prezentate definesc foarte clar obiectul protecţiei solicitate pentru activitatea
inventivă depusă; ele trebuie să fie clare şi să evidenţieze caracteristicile esenţiale care sunt
necesare pentru rezolvarea problemei tehnice din cererea de brevet de inventie. In textul
29
cererii , revendicarile au un preambul despre obiectul inventiei si o parte precedata de
expresia “caracterizat prin aceea ca” unde se precizeaza caracteristicile tehnice ale inventiei
pentru care se solicita protectie .

II. Obţinerea brevetului de inventie

Brevetul de invenţie este un document de protecţie ce se acordă unei persoane fizice sau
juridice, sau unui grup de persoane pentru protejarea invenţiilor.
Dacă una şi aceeaşi invenţie a fost creată independent de 2 sau mai mulţi inventatori sau
colective de inventatori, brevetul se acorda aceluia care a depus la OSIM în condiţiile
reglementare , cererea de brevet.
In Romania, protectia inventiilor este reglementata prin legea 64/1991, prin care brevetul de
inventie apartine inventatorului, succesorilor sai legali sau testamentari. In cazul in care mai
multe persoane au creat aceeasi inventie, dreptul la brevet le apartine tuturor, ei fiind
considerati coautori.
Invenţiile de serviciu sunt cele realizate de salariaţi, legate sau nu de obligaţii contractuale
dar desfăşurate sau create în legătură cu activitatile unităţii sau cu functia salariatului (se
utilizeaza cunostintele tehnologice sau baza materiala din unitate).
Se mentioneaza 3 situaţii distincte:
A) dacă inventatorul a creat invenţia în cadrul unui contract de muncă în care i s-a
încredinţat o misiune inventivă, dreptul de eliberare al brevetului aparţine unităţii; este cazul
cercetătorilor care sunt angajaţi
B) dacă invenţia a fost creată pe baza unei activităţi rezultată dintr-un contract de
cercetare, dreptul asupra brevetului de invenţie aparţine unitatii care a comandat cercetarea
C) dacă invenţia a fost creată de salariaţi nelegaţi prin contract cu misiune inventivă sau
de un contract de cercetare, dreptul de proprietate asupra brevetului aparţine inventatorilor
salariaţi
Nebrevetarea unei soluţii tehnice brevetabile şi exploatarea ei fără protecţie legală presupune
asumarea unui risc, existând posibilitatea ca o altă persoană să obtina drepturile, deci creste
concurenta pe segmentul de piata, scad incasarile etc.
Model de producere a inventiilor :
1.sunt enuntate sub forma de tema sau program de cercetare-proiectare, ideile sau propunerile
de solutii preliminare ;
2.specialistii sau colectivele de specialisti, direct ori prin tehnici de creativitate vor defini
conceptual solutia practica pentru realizarea functiei sau functiilor necesare (act de creatie
propriu-zis) ;
3.proiectarea conceptuala (functie specifica, functii auxiliare, performanta produs sau metoda,
alte functii nespecifice, parametrii cantitativi si calitativi ai functiilor, costurile, profitul,
efectele asupra mediului, aspectele ergonomice, restrictiile de resurse, cerintele clientilor si
ale pietii, exigente legale etc.
4.celelalte faze de la proiect pana la produs sunt : design, proiectare tehnologica, fabricatie,
prototip, serie zero, testari, activitati financiare, marketing, distributie etc.
5.urmarirea produsului in exploatare, realizandu-se astfel o bucla feed-back (apar noi
informatii, se poate relua ciclul de mai sus, realizarea unei noi inventii).

III. Exploatarea brevetelor de invenţie şi protecţia inventiilor

A valorifica un brevet de invenţie înseamnă a obţine o serie de avantaje de natură diferită

printre care şi cele băneşti; totodată se recunoaşte moral capacitatea inventivă, intelectuală a
autorului.
Exploatarea brevetelor de invenţie se poate realiza direct de către inventator şi indirect când
autorul nu dispune de fonduri suficiente de investiţii pentru realizarea practica a inventiei.

30
La exploatarea directă inventatorul obţine o serie de avantaje rezultate din vanzarea
produselor obtinute din aplicarea brevetului, participare directa la profit, interzicerea folosirii
neautorizate a brevetului, reducerea concurenţei etc.
La exploatarea indirectă, autorului nu îi revin toate avantajele, el transfera prin contract
către o altă firmă sau persoana drepturile sale.
În contract sunt stipulate natura, obiectul şi limitele drepturilor ce se transmit, conditiile
transmiterii, alte obligatii de natura financiara, garantii, clauze de incetare a contractului,
drepturile la incetarea contractului. Contractul poate fi de licenţă şi de cesiune.
Licenţa este un contract scris, întocmit între titularul de brevet şi beneficiar prin care
proprietarul vinde contra unui preţ dreptul de a folosi brevetul unei persoane sau firme.
Vânzarea se poate face pe timp nelimitat sau pe o perioadă de timp, pentru productia si
desfacerea pe piata interna sau cu dreptul titularului de brevet de a folosi in paralel aceeasi
piata. Preţul se stabileşte plecând de la valoarea de piaţă a obiectului brevetului. Plata se face
ca redevenţa (un procent din cifra de afaceri realizată pe baza aplicării invenţiei), sau prin
forfetare (o sumă fixă care nu ţine seama de cantitatea producţiei ce se poate realiza dupa
aplicarea inventiei). Mai exista schimbul de licente (cross-licensing) precum si forma de
participare a titularului la investitii. Cesiunea reprezinta cedarea drepturilor de folosinta a
brevetului pe un anumit teritoriu/timp.
Contractul de licenţiere reprezintă de fapt comerţ de inteligenta generator de profituri
substanţiale .
Comertul cu brevete de inventie consta in :
-cesionarea teritoriala (vanzarea dreptului de folosinta a brevetului pe un anumit teritoriu) ;
-arendarea produselor obtinute din aplicarea inventiei (pe un anumit teritoriu si pe un anumit
timp) ;
- licentierea, respectiv vinderea dreptului de folosire a inventiei, pe timp nelimitat sau dupa o
anumita perioada de timp .
Licenţierea se poate face în ţară sau străinătate; licenţiatorul (autorul invenţiei) economiseşte
prin vânzare fonduri financiare şi materiale, se poate asocia cu o firmă asigurând rentabilitatea
cercetării ştiinţifice, beneficiaza de protectia licentei etc. Licenţiatul (cumparatorul brevetului)
nu investeşte în cercetarea ştiinţifică si are toate avantajele din folosirea invenţiei.
Protecţia invenţiilor se realizează la nivel naţional, european şi mondial. În România
protecţia invenţiilor este reglementată de legea 64/1991, iar brevetele de invenţie sunt emise
de OSIM,care reprezintă documentul de protecţie. Fabricarea şi comercializarea unui
produs sau a unei tehnologii rezultate prin aplicarea unei invenţii brevetate în România
reprezintă infracţiune denumită şi contrafacere.
OSIM are ca obiect de activitate :
-cercetari documentare din literatura de brevete, din care se poate afla portofoliul de inventii
brevetate de o firma pe teritoriul Romaniei
-elaboreaza studii privind evitarea riscului de contrafacere pe teritoriul Romaniei (atesta daca
exista protectie printr-un brevet de inventie pentru un produs sau o tehnologie)
-elaboreaza studii de prognoza pe termen scurt si mediu privind evolutia in timp a unor
materiale, masini si utilaje, tehnologii,subramuri si domenii ale tehnicii.
La nivel european există ORGANIZAŢIA EUROPEANĂ A BREVETELOR, înfintata in
1973 la conferinţa intitulată "Convenţia brevetului european" la care au participat initial 19
state. Această organizaţie are drept scop protecţia invenţiilor din statele membre stabilind o
procedură unică de eliberare a brevetelor europene în statele membre (contractante). Romania
a aderat ulterior la aceasta organizatie.
Un brevet european conferă titularului,sau în fiecare din statele organizaţiei in care este
eliberat, aceleaşi drepturi ca un brevet naţional. Durata brevetului European este de 20 ani de
la data depunerii cererii de brevet. Procedura de eliberare europeana a unui brevet nu suprima
procedurile nationale (un solicitant poate sa aleaga pentru protectia unei inventii, calea unei
proceduri nationale in fiecare din statele participante la OEB).

31
La nivel mondial există un for foarte complex numit ORGANIZAŢIA MONDIALĂ A
PROPRIETĂŢII INTELECTUALE (OMPI). OMPI care are drept scop protejarea si
promovarea protectiei proprietatii intelectuale în lume si asigura cooperarea administrativa
între diferitele uniuni care o compun.
Uniuni existente in OMPI :
-Uniunea pentru protectia proprietatii industriale (Paris) ;
- Uniunea pentru protectia operelor literare si artistice (Berna) ;
-Aranjamentul privind inlaturarea falsificarii indicatiilor de provenienta (Madrid) ;
- Aranjamentul privind depozitul international al desenelor si modelelor (Haga) ;
- Aranjamentul privind clasificarea internationala a produselor din domeniul marcilor (Nisa) ;
- Uniunea internationala de cooperare in materie de brevete .
OMPI urmareste :
- elaborarea de normative si reguli internationale in domeniul proprietatii intelectuale ;
- incheierea de tratate internationale, prin furnizarea de informatii, in special juridice si
tehnice privind brevetele de inventii si Registrul International de Marci ;
- asigura un program important de asistenta juridica si tehnica, in special pentru tarile in curs
de dezvoltare .
In 1994 prin acordul de la Marrakech, semnat in cadrul acordului general asupra tarifelor
vamale si comertului (GATT), a luat fiinta Organizatia Mondiala a Comertului (OMC), care
cuprinde si aspectele drepturilor de proprietate intelectuala care tin de comert .
Romania este parte a numeroase conventii si tratate internationale in domeniul proprietatii
industriale :
-Conventia de la Paris pentru protectia proprietatii industriale ;
-Conventia pentru instituirea OMPI ;
-Tratatul de cooperare in domeniul brevetelor ;
-Aranjamentul de la Strasbourg privind clasificarea internationala a brevetelor de
inventii ;
-Acorduri privind asocierea cu comunitatile economice europene, SUA, tarile Asociatiei
Europene a Liberului Schimb, Organizatia Europeana de Brevete .

Pe baza acestor conventii, acorduri si tratate, persoanele fizice si juridice romane pot sa-si
breveteze inventiile in alte state .

Curs 7

1. Definiţia cercetării, caracteristici şi rolul cercetării ştiinţifice în societatea modernă

2. Stiinta si cercetarea stiintifica
3. Forme de cercetare ştiinţifica

1. Definiţia cercetării, caracteristici şi rolul cercetării ştiinţifice în societatea modernă

Cercetarea ştiinţifică este o activitate sistematică şi creatoare menită să sporească volumul

de cunoştinţe şi să le utilizeze în noi aplicaţii. Economia bazată pe cunoaştere a devenit un
scop pentru orice stat în sensul dezvoltării economice în condiţii de competitivitate. Cresterea
economica se realizeaza prin investitii, stabilitatea mediului macroeconomic si cercetarea
stiintifica .
În aceste condiţii cercetarea, dezvoltarea şi inovarea constituie pentru orice ţară motorul
dezvoltării economice şi sociale. (Lisabona şi Bologna)
Cercetarea ştiinţifică mai este cunoscută astăzi şi utilizată ca denumire sub cea de cercetare -
dezvoltare (C-D). Conceptul devine astazi cercetare, dezvoltare si inovare (C-D-I) datorita
importantei acordate inovarii in vederea asigurarii bunastarii si civilizatiei umane .
32
Cercetarea stiintifica produce stiinta, ce se incorporeaza in buna masura in produse
tehnologice, dar in acelasi timp dezvolta invatamantul, face educatie, conducand la
superioritate sociala .
Cunoştinţele ştiinţifice obţinute în urma cercetării indiferent de domeniu au o serie de
caracteristici:
se consolidează prin utilizare, se perfecţionează şi se completează
au proprietatea de a se acumula si multiplica în timp
 prin acumulare devin o sursa gratuita a puterii de creatie a oamenilor
nu se înstrăinează prin transmiterea de la o ţară la alta, de la o persoană la alta
raman de regula in posesia celor care le-au creat
Cercetarea ştiinţifică are nevoie de cercetători (specialişti pe diverse domenii ştiinţifice),
echipamente ştiinţifice, resurse financiare şi infrastructura. Există 2 direcţii prin care se
creează şi se valorifica informaţiile ştiinţifice:
existenţa unui cadru organizatoric a mijloacelor de culegere, stocare, prelucrare şi
transmitere a informaţiilor ştiinţifice
crearea de noi informaţii ştiinţifice prin activitatea de cercetare ştiinţifică realizată în
laboratoare, institute, firme, universitati si academii de cercetare
Produsele cercetării ştiinţifice sunt invenţiile, inovaţiile, noi materiale, programe de calcul
(software) , utilaje, tehnologii, sisteme moderne de management, de instruire şi recrutare a
personalului uman etc .
Cercetarea stiintifica actuala trebuie privita in contextul fenomenului de globalizare, care
presupune luarea in considerare a urmatoarelor aspecte :
 mondializarea vietii economice, diviziunea internationala a muncii, accentuarea relatiilor
internationale, caracterul limitat si distributia neuniforma a resurselor pe glob, protectia
mediului si asigurarea dezvoltarii durabile a omenirii
eforturile pentru solutionarea unor probleme stiintifice de mare anvergura numai pot fi
suportate de un singur stat si se cer solutionate din perspectiva internationala
Cercetarea ştiinţifică neaducand profit prin ea insasi trebuie finantata in principal de catre
stat, motivatia sociala fiind ca producerea de cunostinte stiintifice contribuie la dezvoltarea
economica si sociala, pot reduce sau rezolva crizele sociale, economice, financiare,
militare,etc.
Universitatile au un rol deosebit prin contributia adusa la producerea, transmiterea si utilizarea
de cunoastere, cercetarea stiintifica fiind parte inseparabila a sistemului de invatamant
superior performant (procesul Bologna-Aria Europeana a Invatamantului Superior si
Cercetarii ).
Activitatea de cercetare ştiinţifică reprezintă cel mai înalt mod de dezvoltare a resurselor
umane atât prin continua pregătire/informare cât şi prin rezultate obţinute.
Cercetarea stiintifica se bazeaza pe potentialul creator al oamenilor antrenati in activitati
inovatoare . Inovarea presupune activitati specifice : sesizarea de oportunitati oferite de piata
in corelatie cu evolutiile tehnologice, identificarea de solutii tehnologice, evaluarea raportului
cost-beneficiu, riscuri presupuse, identificarea resurselor necesare etc.(abordare sistemica)
Procesul de cercetare- inovare antrenează 5 elemente:
sistemul de cercetare (aflat in centrul productiei de cunoastere)
companiile inovatoare (întreprinderile care transforma cunoaşterea în produse destinate
pieţei)
infrastructura de inovare
capitalul disponibil si canalele de finantare
resursele umane şi serviciile educaţionale (capitalul uman)
Cresterea competentei si eficientei activitatii de cercetare-dezvoltare poate fi realizata
prin finalizarea unor obiective cum sunt :
promovarea parteneriatului intre cercetatori si beneficiari
dezvoltarea infrastructurii de cercetare, formarea de centre de excelenta in domenii
prioritare
33
dezvoltarea infrastructurii de inovare (oficii de inovare si afaceri, centre de transfer
tehnologic, oficii de informare tehnologica)
infintarea fondurilor de risc pentru aplicarea rezultatelor cercetarii
instituirea unui sistem flexibil de gestionare a fondurilor bugetare pe programele de
cercetare- dezvoltare
Din bugetul de stat se pot finanta urmatoarele tipuri de activitati :
 activitati de cercetare-dezvoltare
activitati de transfer tehnologic : transfer de cunostinte, consultanta si asistenta tehnica
activitati de valorificare/implementare a rezultatelor la beneficiari
activitati suport,de tip orizontal, pentru dezvoltarea resurselor umane din CD si din partea
beneficiarilor
organizare de cursuri, stagii de formare, diseminarea cunostintelor si a experientei
accumulate
activitati de conducere a programelor de cercetare
Strategia Lisabona impune integrarea unitatilor de cercetare-dezvoltare romanesti in retele
si programe internationale . Unitatile CD pot sa-si dezvolte capacitatea de a difuza
cunostintele, rezultatele, experientele, dezvoltand servicii de marketing si birouri de legatura
cu industria, precum si activitatea de promovare publica (cataloage de produse, buletine
informative si promotionale, conferinte, prezentari audio-video, demonstratii de
produse/tehnologii, lansari de programe/proiecte s.a). Unitatile CD vor trebui sa-si dezvolte
capacitatea de utilizare a cunostintelor stiintifice si tehnologice prin:
sustinerea mobilitatii cercetatorilor, specialistilor si studentilor din institute de cercetare si
universitati catre firme
accesul major al firmelor la facilitatile internationale si servicii de asistenta stiintifica
cresterea ratei de absorbtie a inovarii in mediul economic (cursuri si stagii de formare si
perfectionare pentru beneficiarii rezultatelor CD)
cercetarea nu este exclusiv orientata spre economie ci, trebuie efectuata si incurajata si in
domeniul culturii si patrimoniului national. La nivelul IMM-urilor dezvoltarea potentialului
CDI se poate realize prin proiecte CDI intre parteneri industriali si unitati CD ( SMC obliga
firmele sa intreprinda activitati de CDI) .

2 . Ştiinţa şi cercetarea ştiinţifică

Stiinta contemporana este caracterizată de următoarele:

 dezvoltare accelerată;
caracter multidisciplinar;
aplicarea tot mai rapidă a cunoştiinţelor ştiinţifice ;
tehnologie bazata pe stiinta (tehnologia “arta” bazata pe cunostinte empirice) ;
integrarea activitatii de cercetare stiintifica in activitatile de educatie si instruire ;
rezolvarea prin colaborare internationala a problemelor tehnico-stiintifice majore ;
insuficienta resurselor care limiteaza dezvoltarea si utilizarea stiintei si tehnologiei.
Importanta stiintei in SBC este facilitata de comunicare, schimbul de informatii intre
parteneri,schimb din care rezulta o noua informatie si o noua valoare (culturala sau
economica). Conceptul de SBC este utilizat astazi in paralel cu cel de EBC, deoarece
utilizarea intensiva a cunoasterii, inclusiv generarea de cunostinte , reprezinta esenta unor
procese cu rezultat economic astfel incat progresul spre societatea cunoasterii va conduce
dincolo de efecte economice si la realizarea personalitatii umane . Romania pentru a reduce
decalajul economic trebuie sa se orienteze rapid dupa cele mai noi evolutii pe plan mondial in
general si European in special (specialisti catre cercetare, medie de varsta, emigrare) .

3. Forme de cercetare ştiinţifica

Cercetarea ştiinţifică se clasifica:

34
după conţinut:
cercetare ştiinţifică fundamentală
cercetare ştiinţifică aplicativa.
după cheltuielile de cercetare - dezvoltare:
cercetarea ştiinţifică fundamentală;
cercetarea ştiinţifică aplicativa;
cercetarea de dezvoltare.
Cercetarea ştiinţifică fundamentală este o activitate teoretică însoţită de experimente care
are drept scop acumularea de noi cunostiinte privind aspectele fundamentale ale fenomenelor
şi faptelor observabile fără a urmări o aplicaţie practică ( deosebita sau specifica). Prin această
cercetare se realizează descoperirile ştiinţifice, se descifrează tainele naturii, gândirii şi
societăţii creându-se noi direcţii spre cunoaşterea ştiinţifică, progresul tehnologic, economic si
social . Mai totdeauna este însoţită de experimente, efectuate în laboratoare de cercetare cu
echipamente specifice, cu diverse materiale şi cu diverse forme de energie. Se descopera noi
materiale (compozite, SOS, PF, MPE), aplicatii ale unor materiale, tehnologii noi (nano, bio,
eco, stiinta medicala, protectia mediului, energetica) .
În domeniul economic teme de cercetare fundamentală ar fi :
creşterea economică şi modelarea;
analiza proceselor economice şi prognoza lor;
problemele financiare, fiscale, monetare;
relaţia politic-economie-societate, globalizare, etc.
Cercetarea ştiinţifică aplicativă este o activitate originală de acumulare de noi cunostiinte
îndreptată în principal spre un obiectiv practic. Foloseşte rezultatele celorlalte forme de
cercetare precum şi cunoştinţele empirice acumulate prin experienţă practică pentru stabilirea
de noi tehnici si tehnologii, noi forme de management, marketing etc..
Ea se desfăşoară deobicei în 3 etape:
în laborator - se realizează pe instalaţii de dimensiuni mici şi cu cantităţi mici de materii
prime;
în instalaţii pilot - dimensiunile utilajelor şi materialele folosite sunt mai mari - din ele se
colectează datele tehnice necesare proiectării instalaţiei industriale;
în instalaţii semi-industriale - se realizează doar când sunt necesare completarea
rezultatelor tehnice pentru instalaţia finală .
Rezultatele acestui tip de cercetare se utilizeaza pentru proiectarea instalatiei industriale .
Cercetarea de dezvoltare este o activitate sistematică realizată în vederea lansării în
fabricaţie a noi produse, noi procedee, sisteme şi servicii sau înbunătăţiri a celor existente.
Ea implică 2 etape:
proiectarea activităţii economice, de producţie materială, energetică, artistică, socială, etc -
în proiectare se apelează la cunostiinte specifice însoţite de suport matematic, programe de
calcul, inclusiv grafica pe calculator .
execuţia proiectelor - se realizează un produs, dispozitiv, utilaj etc. denumit prototip sau
o serie mica ( circa 100 de bucăţi).

Cele trei tipuri de cercetare se pot interconditiona astfel:

Cercetare aplicativa noi principii generale cercetare fundamentala noi posibilitati de

aplicare

Cercetare fundamentala si aplicativa cercetare de dezvoltare (produse pentru dezvoltarea

tehnologica)

In cadrul Managementului Cercetarii Stiintifice (MCS), politica privind finantarea celor trei
tipuri de cercetare trebuie sa se subordoneze in mod adecvat in functie de strategia firmei .

35
Curs 8

I.Etapele cercetării stiintifice

II.Scientometria
III.Clasamentul Shanghai-universitati
IV.Clasificare universitati din Romania

I.Etapele cercetării stiintifice - cercetarea ştiinţifică se desfăşoară prin parcurgerea

următoarelor etape:
1. Alegerea temei de cercetare
2. Documentarea ştiinţifică
3. Realizarea temei
4. Redactarea lucrării ştiinţifice
5. Valorificarea rezultatelor cercetării ştiinţifice

1. Alegerea temei de cercetare - corespunde etapei de percepţie a problemei, definirea şi

delimitarea acesteia.
În alegerea temei se ţine seama de următoarele considerente:
temele de cercetare se împart în subteme care se distribuie unor echipe sau cercetători
individuali
temele complexe se realizează de către echipe de cercetători cu pregătire multidisciplinară
temele pot fi alese de cercetători după specializare, experienţă, resurse de care dispun,
importanta temei, alte preferinte, motivare (eventualitatea redactării tezei de doctorat), risc
minim
cercetătorii pot propune teme de cercetare care să participe la licitaţiile de proiecte ce
urmează a fi contractate în programele (inter) naţionale de cercetare, sau sa-I ajute la
elaborarea tezelor de doctorat
riscul de nereuşită să fie minim (tema sa fie fezabila)
Pentru cercetarea economică temele se aleg din problemele economice rezultate la
confruntarea economiei cu faptele empirice .

2. Documentarea ştiinţifică
Este realizată pentru a cunoaşte stadiul actual al cercetării pentru tema aleasă in domeniu,
la nivel (inter) naţional. Pentru cercetatorii din economie este necesara cunoasterea de :
concepte, notiuni, categorii, teorii, indicatori si metode de masura si analiza . Se parcurg
următoarele etape:
Documentarea bibliografică (obligatorie, deoarece orice cercetare nu apare în afara unor
cunoştinţe déjà existente). Se consultă literatura de specialitate din tratate, enciclopedii,
reviste de specialitate, volume ale manifestărilor ştiinţifice, diverse studii, publicatii de pe
internet, etc.
Documentarea directă/la obiect care constă în culegerea de informaţii (date statistice,
fapte) legate de o ţară/regiune/domeniu/firma, etc. Informatiile trebuie sa fie corecte si bogate
in continut .
Consultarea specialiştilor deoarece se scurtează durata cercetării si se usureaza munca.

3. Realizarea temei
Este etapa cea mai importanta a cercetarii si Include o serie de paşi. În cadrul acestei
etape se întreprind următoarele activităţi:
Se analizează critic lucrarile de specialitate
Se observă atent realitatea economică
Se formulează ipotezele de lucru
Se fac experimente
Se interpretează rezultatele experienţelor obţinute
36
Se formulează concluziile
În această etapă, în timpul experimentelor se poate produce iluminarea, care ne poate
conduce către o soluţie (ipoteza ce trebuie urmată, verificata si uneori generalizata). Aparatul
matematic este utilizat întotdeauna în interpretarea cât mai exactă a rezultatelor.

4. Redactarea lucrării ştiinţifice

Datele experimentale acumulate se prelucrează sub formă de tabele/grafice sau se pun în
ecuaţii/inecuaţii pentru care se caută soluţiile ce corespund cu realitatea (deci care se inscriu
intr-un domeniu de valori). Se trece la redactarea propriu zisa, după un plan bine stabilit
anterior. La început se descrie stadiul actual al cunoaşterii in domeniu, rezultatele
experimentale obţinute, interpretarea lor, concluziile şi propunerile.

5. Valorificarea rezultatelor experimentale

Rezultatele cercetării ştiinţifice se pot preda ca rapoarte de cercetare ce se trimit la programul
care a finanţat cercetarea.
În alte situaţii rezultatele cercetării se trimit unei edituri pentru publicare sub formă de
monografie, articol in revistă sau se trimit spre publicare ca brevet de invenţie (OSIM) .
De asemenea, rezultatele cercetării ştiinţifice sunt prezentate în cadrul congreselor şi
conferinţelor ştiinţifice de specialitate. Rezultatele cercetării pot fi şi sub formă de consultanţă
acordată unor beneficiari pentru îmbunătăţirea unor activităţi specifice (ex.protectia
mediului).
Echipa de cercetare este organizata in functie de complexitatea temei . Ea cuprinde
specialisti (cercetatori, cadre didactice, studenti, masteranzi, doctoranzi) si manageri .
Raspunderea pe ansamblu revine directorului de proiect. Daca tema este divizata, raspunderea
revine responsabililor parteneri de proiect si fiecarui cercetator in parte . Organizarea in
echipa are multiple avantaje si este necesara pentru teme majore, care necesita cercetari inter
si multi disciplinare . Disciplina in echipa poate genera o serie de dezavantaje (intiativa si
capacitatea de creatie limitata a cercetatorilor individuali). Echipa functioneaza numai pe
durata temei de cercetare, un cercetator putand face parte din mai multe echipe .

II. Scientometria. Indicatori Scientometrici

Scientometria este ştiinţa măsurării şi analizării ştiinţei. Ea utilizează metode cantitative
pentru a analiza rezultatul cercetării şi tehnologiei. Scientometria analizează, de asemenea,
aspectele cantitative ale generării, propagării şi utilizării informaţiilor ştiinţifice.
Pentru prima dată termenul englezesc "SCIENTOMETRICS" a fost utilizat prin traducerea
cuvântului rusesc "naukometria" = măsurarea ştiinţei (->Nalimov-1969). Tehnica
scientometrică a fost recunoscută internaţional după 1975, o dată cu apariţia cărţii "Ştiinţa de
la Babilon încoace" şi a lansării revistei "Scientometrics" în 1978.
Analiza statistică a literaturii ştiinţifice a început în sec XX prin compararea producţiei
ştiinţifice a mai multor ţări pe baza lucrarilor publicate . In 1963 a aparut baza de date Science
Citation Index (SCI) la Institute for Scientific Information Philadelphia –USA (ISI) , care a
devenit un instrument de evaluare cantitativa pentru studiile stiintifice . ISI şi-a alcătuit baza
de date prin colectarea informaţiilor ştiinţifice din 2300 de reviste, astăzi numărul lor fiind de
5000 şi care acoperă toate domeniile ştiinţei (din circa 150000 reviste stiintifice ce apar in
toata lumea) , care produc circa 90 % din noutatile cu adevarat valoroase pentru progresul
contemporan .
Metoda scientometrică folosită în SUA a fost adoptată ca instrument de lucru în evaluarea
dezvoltării statelor de către Banca Mondială, FMI, UE, OECDE. Măsurarea calităţii
cercetării ştiinţifice este dificilă şi se bazează pe anumite criterii şi indicatori specifici : numar
laureati Premiul Nobel /tara, /tara,/locuitori . Deasemenea publicarea de articole in Science
(SUA) si Nature (Anglia), precum si numar patente/locuitori, reprezinta baza clasamentului
privind primele 500 de universitati ale lumii (clasificare Shangai) .
Indicatori scientometrici
37
Prima Conferinţă Internaţională privind indicatorii în ştiinţă şi tehnologie a fost organizata
de OECD la Paris, în 1980. Aici s-au propus unele definiţii şi principii de clasificare care
definesc starea existenţei şi dezvoltării ştiinţei şi tehnologiei in lume.
Principalii indicatori sunt grupaţi astfel:
Indicatori care privesc activitatea de creaţie şi inovare :
Indicatori privind impactul ştiinţei şi tehnologiei asupra economiei;
Indicatorii ştiinţei care, pot fi : număr de publicaţii. număr de citate. număr de referenţi.
Ex: Pentru o analiză cât mai completă se utilizează următorii indicatori:
A. Populaţia
B. Populaţia tânără între 25-34 ani
C. PIB în Euro/locuitor
D. Număr total de cercetători acreditaţi
E. Cheltuieli/cercetător (Euro)
F. Cheltuieli cu cercetarea din PIB (%)
G. Brevete aplicate /1 milion de cercetători
H. Nr de lucrări publicate în reviste de impact (ISI)
I. Premianţii Nobel
J. Nivelul de instruire al populaţiei ( ponderea populaţiei cu studii superioare/total populatie)
K. Cheltuieli cu educatia din PIB (%)
Comunitatea ştiinţifică considera drept indicatori de evaluare pur ştiinţifică pe cele notate cu
G, H şi I.
Indicatorii scientometrici cantitativi mai importanţi sunt:
Numărul de citari (1)
Rata citărilor (2) (rata citarilor asteptate, rata relativa a citarilor)
Factorul de impact (3)
(1) Numărul de citari al unui articol, al unei cărţi, sau pentru totalitatea publicaţiilor unui
autor , din care se scad autocitările este un indicator important pentru calitatea unei lucrări
ştiinţifice.
(3) Factorul de impact al unei reviste stiintifice este dat de raportul dintre numărul de citări
primite în 2 ani succesivi apariţiei articolelor în revista respectivă şi numărul de articole
publicate în acea revistă .
Alti indicatori sunt : scorul de influenta al domeniului si scorul relativ de influenta al revistei
(manual anexa 8-definitii) .

Exista un forum Cybermetrics (www,cindoc.csic.es/cybermetrics), cu rol de jurnal electronic .

III.Clasamentul Shanghai-universitati
Clasamentul Shaghai (universitatea Jiao Tong) foloseste urmatorii indicatori pentru estimarea
calitatii educatiei, a corpului profesoral si a rezultatelor activitatii de cercetare a universitatilor
:
-numar absolventi cu Premiul Nobel sau Medalia Fields,luati in considerare cu valori
ponderate in functie de anul absolvirii (10 % in scorul total) ;
-numar de cadre din universitati cu Premiul Nobel sau Medalia Fields, luate in considerare cu
valori ponderate in functie de anul obtinerii premiilor (20 % in scorul total) ;
-numar de cadre considerate “highly cited” de catre ISI (20 % in scorul total) ;
-numar articole stiintifice publicate in revistele Nature si Science in perioada 2000-2004, luate
in considerare cu valori ponderate in functie de ordinea in lista autorilor a celor afiliati
universitatilor considerate (20 % in scorul total) ;
-numarul de articole indexate ISI in ultimul an (20 % in scorul total) ;
-un indicator care raporteaza la numarul personalului academic din universitate scorul total
obtinut pe baza indicatorilor precedenti, ponderati (10 % in scorul total) .

38
Conform clasamentului, locul unu este detinut de Universitatea Harvard urmata de Cambridge
si Stanford . In clasament, din Europa de Est sunt trei universitati din Polonia si doua din
Ungaria (din totalul de 300) .
Top mondial universitati (2010) :
1. Harvard-SUA
2. Berkeley-SUA
3. Stanford-SUA
4. MIT-SUA
5. Cambridge-GB
6. Caltech-SUA
7. Princeton-SUA
8. Columbia-SUA
9. Chicago-SUA
10. Oxford-GB
Top universitati Europa :
1. Cambridge-GB
2. Oxford-GB
3. University College Londra-GB
4. Institutul de tehnologie din Zurich-Elvetia
5. The Imperial College of Science, Technology and Medicine-GB
6. Universitatea Pierre si Marrie Curie-Franta
7. Universitatea din Copenhaga-Danemarca
8. Institutul Karolinska-Suedia
9. Universitatea din Manchester-GB
10. Universitatea Paris Sud-Franta

IV.Clasificare universitati din Romania

Exista trei grupe conform noii Legi a Educatiei :

1. universitati de cercetare avansata si educatie
2. universitati si educatie si cercetare stiintifica
3. universitati centrate pe educatie
Scopul clasificarii facute in colaborare cu Asociatia Universitatilor Europene va ajuta la
finantarea diferentiata dupa criterii de performanta si la prestigiul acestora .

CURS 9

1. Obiectivele activităţii de cercetare ştiinţifică în România

2. Managementul cercetării ştiinţifice
- Definiţie, principiile managementului ştiinţific, funcţiile managementului, componente;
3. Sistemul de cercetare (cel românesc)

1. Obiectivele activităţii de cercetare ştiinţifică- trebuie să asigure cadrul organizatoric şi

legislativ pentru trecerea sistemului de cercetare-dezvoltare din ţara noastră la o structură
operaţională de tip European, asigurand cresterea competitivitatii in acest domeniu si punerea
in valoare a potentialului stiintific de care dispune.
Strategia naţională stabileşte obiectivele pe termen lung şi de interes naţional, acestea sunt:
Ø Promovarea şi dezvoltarea sistemului naţional de cercetare
Ø Integrarea cercetării româneşti în comunitatea internaţională;
Ø Dezvoltarea resurselor umane angajate în cercetarea ştiinţifică
Ø Dezvoltarea bazei materiale din cercetare ştiinţifică

39
Pentru punerea în practică a strategiei naţionale guvernul oricărei ţări iniţiază o politică
guvernamentală prin care se urmăresc o serie de obiective strategice:
Ø Intensificarea proceselor de inovare şi creativitate;
Ø Creşterea calităţii şi competitivităţii produselor şi serviciilor;
Ø Asigurarea competentelor şi resurselor din domeniul ştiinţei şi tehnologiei în vederea
dezvoltării patrimoniului ştiinţific şi tehnologic.
Ø Armonizarea legislaţiei în domeniu cu cea europeană.
Ø Incurajarea perteneriatelor institutionale si a repatrierii diasporei stiintifice romanesti
Ø Intarirea capacitatii institutionale si personale pentru atragerea de fonduri internationale
publice si private
Instrumentul prin care se pune în practică strategia şi politica guvernamentală este planul
naţional pentru cercetare-dezvoltare şi inovare. Obiective:
Ø Relansarea economică şi ştiinţifică a României;
Ø Creşterea nivelului tehnic şi calitativ al produselor şi serviciilor romaneşti pentru asigurarea
unei competitivităţi pe plan internaţional;
Ø Dezvoltarea parteneriatului internaţional în domeniul ştiinţific şi tehnologic în scopul
acumulării şi difuzării tehnologiilor.
Ø Introducerea unor politici de resurse umane dinamice si competitive
Ø Stimularea investitiilor private in cercetare-dezvoltare
Ø Finantarea multianuala a proiectelor de cercetare, in acord cu practicile europene
Ø Alocarea resurselor prin competitie, exclusiv in functie de criteriile de calitate stiintifica
(evaluari de institutii, persoane si proiecte pe baza unor criterii international recunoscute)

2. Managementul cercetării ştiinţifice - constituie ansamblul elementelor cu caracter

organizaţional, informaţional,decizional, motivaţional, cu ajutorul cărora se desfăşoară
activitatea de cercetare ştiinţifică şi se asigura eficienta acestuia.
Principiile generale ale MCS sunt :
a. Principiul compatibilitatii dintre mecanismele de realizare a managementului si
caracteristicile generale, interne ale cercetarii stiintifice (orce incompatibilitate afecteaza
eficienta activitatii, activitatea de ansamblu, starea de spirit din echipa de cercetare si chiar
beneficiarii).
b. Principiile managementului participativ
Cercetătorii pot să influenţeze eficienţa muncii în proporţii mai mari decât la alte activităţi, ei
participa la elaborarea deciziilor pentru stabilirea directiilor dezvoltariii ştiinţei, la formularea
politicii stiintei şi la corelarea cu strategia de dezvoltare economico-socială.
c. Principiul motivării cercetătorilor şi personalului auxiliar din cercetarea ştiinţifică
În vederea stabilizării unui personal bine pregătit este necesară o motivaţie fie prin
cointeresarea la profit,obţinerea unor drepturi băneşti din brevetele realizate sau din vânzarea
de produse.
d. Principiul eficienţei care le sintetizează pe cele 3 prezentate:
Acest principiu se realizează în mod particular pentru fiecare tip de cercetare ştiinţifică
urmărind eficienta interna (cheltuieli, venituri, beneficii), dar si de eficienta externa (efecte,
costuri, profit).

Funcţiile managementului cercetării ştiinţifice sunt aceleaşi indiferent de domeniul de

activitate şi nivelul ierarhic al managerului:
Ø Funcţia de planificare (reprezintă stabilirea unui plan de acţiune pentru îndeplinirea
obiectivelor)
Ø Funcţia de organizare – reprezenta stabilirea unui sistem de relaţii de lucru între persoanele
implicate în cercetare si acordarea de responsabilitati in vederea indeplinirii obiectivelor
(funcţii îndeplinite)
Ø Funcţia de recrutare a personalului uman -implica selectarea şi instruirea personalului
pentru anumite posture din structura organizationala
40
Ø Funcţia de conducere - are drept obiectiv crearea unui mediu pentru motivarea personalului
Ø Funcţia de control reprezentată de stabilirea, masurarea şi evaluarea gradului de
performanţă al activităţii de cercetare in raport cu obiectivele planificate

Componentele principale ale managementului cercetarii ştiinţifice sunt:

a. Subsistemul organizatoric - este alcătuit din 2 moduri de organizare - formală şi informala.
Organizarea formală este reprezentată de structurile în care se desfăşoară activitatea de
cercetare (ateliere, sectii, departamente, laboratoare, structuri auxiliare si administrative-
manageriale-institute de cercetare).
Organizarea informală constă în totalitatea interacţiunilor umane şi a elementelor de natură
organizatorică ce apar in procesul muncii.
b. Subsistemul informaţional este format din totalitatea informaţiilor organizate pe fluxuri,
proceduri sau circuite, precum şi modul de operare cu acestea într-o unitate de cercetare
ştiinţifică. Rol decisiv in realizarea unui management eficient .
c. Subsistemul decizional care conţine metodologia de elaborare a deciziilor legate de
cercetarea ştiinţifică precum şi acţiunile pentru înfăptuirea acestora.
d. Subsistemul metodelor şi tehnicilor specifice gestiunii cu 3 funcţii:
Ø Asigurarea raportului logistic, metodologic pentru procesul de management
Ø Apelarea la metode ştiinţifice pentru munca de management
Ø Perfecţionarea personalului de management şi execuţie;

3. Sistemul de cercetare
Componentele unui sistem de cercetare sunt in general : institutele de cercetare,
departamentele de cercetare ale universităţilor, firme cu obiect de activitate în cercetare şi
departamente de cercetare ale firmelor.
Sistemul de cercetare românesc este format din unităţi în care se desfăşoară activităţi de
cercetare-dezvoltare şi acestea sunt:
Ø Institute naţionale de C-D aflate sub coordonarea unor ministere (MEC) sau a ministerului
cu probleme de cercetare (ANCS).
Ø Institute publice subordonate ministerului cu cercetarea, altor ministere sau unor academii:
ACAD. Romana, ACAD. de Ştiinţe Agricole şi Forestiere, ACAD. de Ştiinţe Medicale.
Ø Institute de C-D si unitati din subordonarea sau coordonarea altor institute centrale;
Ø Societăţi publice sau private pe acţiuni (companii care au cel puţin un departament de
cercetare cu 8 salariaţi);
Ø Unitatile Academiei Romane (60 institute si centre de cercetare pentru stiinta, litere si
arta).

Direcţiile de realizare a cercetării romaneşti:

a. Cercetarea tehnologică desfăşurată prin programele de C-D-Inovare şi care acoperă 85%
din totalul activităţii de C-D. Finanţarea aceste cercetări se face prin intermediul alocării
competitive a fondurilor.
b. Cercetarea fundamentală orientată spre ştiinţele naturale exacte şi umaniste realizată în
institutele coordonate de academia romana şi celelalte academii, 10% din cercetare.
c. Cercetarea desfăşurată în universităţi prin intermediul programelor coordonate de Consiliul
Naţional al Cercetării Ştiinţifice, 5% din totalul activităţii de C-D-I.

Conducerea şi organizarea cercetării ştiinţifice

Ø Autoritatea Naţională pentru Cercetarea Ştiinţifică (ANCS) este organul de specialitate al
administraţiei publice centrale aflat în subordinea ministerului de cercetare (MEC). ANCS
elaborează, aplică şi monitorizează politicile în domeniul cercetării, dezvoltării, inovării în
raport cu planul naţional de cercetare. ANCS isi desfasoara activitatea in conformitate cu
prevederile O.G.57/2002 privind cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica, aprobata cu
41
modificari si completari prin Legea 324/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.
ANCS este o institutie publica, finantata de la bugetul de stat prin bugetul MEC.
Programele interne sunt finantate in general din fonduri publice, dar si din fonduri private
(prin cofinantare) .
Programele internationale sunt finantate prin contributii ale Romaniei, din fonduri publice, la
programele organizatiilor internationale, sau prin acorduri de cooperare intenationale.
ANCS indeplineste urmatoarele functii : politica, de strategie, de administrare, de
monitorizare, evaluare si control, de autoritate de stat, de reprezentare, de comunicare,
de cooperare internationala (a tuturor reglementarilor din domeniul sau de activitate-CDI).
ANCS a deschis Oficiul Roman pentru Stiinta si Tehnologie (ROST) cu sediul la
Bruxelles, pentru o legatura directa cu organismele UE ce au atributii in comunitatea
stiintifica internationala.
Ø Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior (CNCSIS) este
principala instituţie prin care se finanţează cercetarea ştiinţifică în universităţile din România
şi cursurile post universitare. Este organul consultativ al ministerului cercetării dar exprima
punctul de vedere al comunităţii universitare. Asigură interfaţa dintre comunitatea ştiinţifică
universitară şi ministerul cu probleme de cercetare, precum si cu Autoritatea Nationala pentru
Cercetare Stiintifica (ANCS), aceasta raspunzand de coordonarea, finantarea, monitorizarea si
evaluarea activitatilor de cercetare stiintifica din Romania.
CNCSIS face parte din CNCS (Consiliul National al Cercetarii Stiintifice).
CNCS prin programele lansate urmareste doua obiective majore :
-promovarea si sustinerea excelentei si creativitatii in cercetarea stiintifica;
-cresterea atractivitatii Romaniei pentru cercetatorii de varf din strainatate.
Programele CNCS isi asuma o serie de principii si de modalitati de implementare a lor, cum
ar fi:
- principiul exigentei sporite
- principiul excelentei stiintifice dupa modelul promovat de “European Research
Council”
- principiul echilibrului intre analiza scientometrica si evaluarea colegiala (peer review)
- principiul valorizarii preferentiale a productiei stiintifice de calitate
- principiul internationalizarii stiintei romanesti
Ø Centrul Naţional Pentru Politica Ştiinţei şi Scientometrie (CNPSS) - preocuparea pentru
reunirea tuturor structurilor interesate în promovarea ştiinţei şi cercetării Romaneşti şi
difuzarii acesteia pe plan internaţional.

CURS 10

1. Publicaţii ştiinţifice
2. Controlul activitatii de C-D-I
3. Finantarea activitatii de cercetare stiintifica
4. Progres tehnic: definiţie, clasificare, caracteristicile progresului tehnic, factori care
condiţionează progresul tehnic

1. Performanţele ştiinţifice se regăsesc:

Ø Granturi de cercetare câştigate prin competiţie naţională
Ø Contracte de cercetare internaţionale
Ø Contracte naţionale
Ø Teze de doctorat finalizate,
Ø Articole publicate în reviste
Ø Cărţi, manuale şi monografii publicate în edituri naţionale şi internaţionale
Ø Brevete de invenţie sau alte produse cu drept de proprietate intelectuală.
Revistele sunt clasificate dupa importanta lor internationala , nationala si locala.
42
Există reviste consultate la nivel internaţional, cotate ISI de către Institutul Pentru
Informaţia Ştiinţifică din Philadelphia (SUA) ; sunt cele mai citite de specialişti, iar
publicarea într-o astfel de revistă reprezintă garanţia calităţii unei lucrări ştiinţifice.
Lista revistelor cotate numără 5762 de titluri. Revistele ştiinţifice din lista aparţin la 55 de
discipline grupate în 6 domenii. Distribuirea resurselo financiare pentru cercetarea stiintifica,
avansarile pe posture, prestigiul institutiilor etc. depind de performanta oglindita in revistele
ISI.
In Romania CNCS recunoaste reviste de categoria A, B+,B si C carora li se acorda un punctaj,
utilizat pentru evaluarea cercetatorilor si institutiilor (exista si reviste de categoria D si reviste
fara punctaj de recunoastere).

2. Controlul activitatii de C-D-I

Activitatea de C-D-I poate fi controlată cu ajutorul unor criterii:
Ø Modul de utilizare a fondurilor alocate de la bugetul de stat pentru cercetare si dezvoltare;
Ø Contribuţia sectorului privat la activitatea de C-D;
Ø Dezvoltarea calitativă a infrastructurii de C-D;
Ø Stabilizarea structurilor de cercetare şi orientarea lor spre competitivitate şi eficientă ;
Ø Participarea tinerilor la proiecte de C-D;
Politica in domeniul cercetarii iin Romania urmareste crearea unui cadru organizatoric si
legislativ asemanator tarilor avansate, ceea ce inseamna:
-sustinerea formarii centrelor de excelenta in domenii considerate prioritare;
-evaluarea unitara a performantelor organizatiilor de C-D;
-programe de dotare a laboratoarelor de cercetare cu echipamente, aparatura, software si de
finantare a instalatiilor de importanta nationala necesare cercetarii;
-dezvoltarea infrastructurii informationale si de comunicatii in organizatiile de C-D-I;
-stimularea formarii retelelor nationale de cercetare (in domenii relevante pentru spatiul
European si conectarea acestora cu retelele din alte tari europene.
De asemenea sunt prevazute si o serie de masuri pentru :
1.dezvoltarea activitatilor de C-D-I in plan regional (activitati de C-D-I la nivelul agentilor
economici, crearea de clustere tehnologice conform specificului fiecarei regiuni precum si
unitati cu profil de cercetare-dezvoltare si transfer tehnologic
2. stimularea si dezvoltarea capacitatii de absorbtie si difuzare a rezultatelor C-I in mediul
economic si social (stimularea colaborarii intre organizatii C-D-firme, sustinerea cercetarii in
IMM-uri pe domenii high-tech, programe de realizare a retelei de informare-documentare
pentru IMM-uri, centre de informare tehnologica, incubatoare tehnologice si de afaceri,
parcuri tehnologice si stiintifice, centre de formare pentru auditori, consilieri in drept de
proprietate intelectuala si brokeri in domeniul tehnologiilor). De asemenea se urmareste si
crearea de societati de investitii pentru transfer tehnologic si dezvoltare.
Finanţarea activităţii de cercetare prin AGENDA Lisabona, U.E. a hotărât că sectorul privat
să finanţeze 2/3 din C-D-I şi 1/3 finanţată de la stat. Numai în Suedia se găseşte această
situaţie (67% finanţată de la privaţi). Media finantarii private in UE este 44 %. In Romania
aceasta medie este relative ridicata prin comparative cu media europeana datorita cofinantarii
din mediul privat (capital de risc, finantare bancara, resurse proprii ale firmelor).

3. Finantarea activitatii de cercetare stiintifica

Finanţarea de la buget
Nicio ţară nu îşi permite să dezvolte toate domeniile de cercetare posibile. În general sursele
de finanţare sunt următoarele:
1. La nivel internaţional - programe ale băncii mondiale, programe ale FMI, programe NATO
şi programe ale unor Fundaţii cunoscute (SOROS, ROCKEFELLER);
2. La nivel european - programe ale Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare
(BERD), programe ale Comunităţiii Economice Europene (CEE) privind cercetarea
(CORDIS, TQM etc.);
43
3. La nivel naţional - programe din planul naţional de C-D şi Inovare, programe ale unor
ministere sau departamente şi programe ale unor agenţii naţionale de specialitate (ARD,
AND), programe ale unor societăţii pe acţiuni sau ale unor fundaţii;
4. La nivel local- programe ale prefecturilor, primăriilor sau ale unor grupuri de investitori.
Alte surse de finanţare (capitalul de risc, sector bancar şi finanţarea IMM)
Capitalul de risc - înseamnă investiţia în acţiuni ale companiilor care nu sunt cotate la bursă.
Investiţia este pe termen mediu şi presupune un risc înalt. În România exista doar fonduri de
investiţii generale, care finanţează doar în mod ocazional întreprinderile inovatoare. În
România nu exista capital de risc alocat în mod declarat activităţii de C-D-I. Capitalul de risc
este esential pentru finatarea inovarii si sprijinirea cercetarii inovative.
Sectorul bancar - joacă un rol important în facilitarea transferului de tehnologie şi pregătirea
terenului pentru inovare; sprijina C-D-I prin finanţarea licenţelor, francizelor şi a investiţiilor
pentru noi tehnologii şi tehnologiile informaţiei si comunicarii. Acest sector e posibil sa
concureze in viitor cu fondurile de capital de risc in domeniul investitiilor de portofoliu.
Finanţarea IMM - fonduri - Agenţia Naţională pentru IMM-uri şi Cooperaţie (ANIMMC)
este principala autoritate guvernamentală care coordonează politicile destinate IMM-urilor şi
un fond public de garantare denumit Fondul Naţional de Garantare al Creditelor pentru IMM-
uri (FNGCIMM), fond care deţine doua instrumente - Acordul de Împărţire a Riscului şi
Acordul de Garantare.
Acordul de Împărţire a Riscului permite băncilor să recupereze imediat de la fondul de
garantare 50% din credit şi restul de 50% după executarea judecătorească a debitorului.
Acordul de Garantare care presupune recuperarea 100% a creditului la cerere, Este mai
atractiv pentru bănci, dar în acelaşi timp necesită provizioane de 100%.
Pentru alocarea de fonduri necesare cercetării, o idee interesantă este crearea unor fonduri de
garantare privată care sunt gestionate de comunităţile de afaceri, care pot avea credibilitate
sporita in momentul solicitarii finantarii bancare.
In afara garantiilor publice, un factor semnificativ pentru facilitarea finantarii bancare este
asistenta straina (BERD, UE-PHARE, BEI, FEI), institutii care furnizeaza finantari
rambursabile si nerambursabile, la rate scazute ale dobanzii si cu garantii, prin intermediul
bancilor locale, prin acorduri speciale. Acest tip de finantare este conditionata de unele criterii
de eligibilitate.
Programele cadru ale Uniunii Europene pentru cercetare
In noiembrie 2002 la Bruxelles Comisia Europeana a lansat cel de al 6-lea program cadru al
Uniunii Europene pentru perioada 2002-2006 , care a devenit operational incepand cu 1
ianuarie 2003. PC6 a reprezentat principalul instrument pentru finantarea cercetarii si si-a
propus sa contribuie la crearea unui adevarat “Spatiu European al Cercetarii” (SEC).
Instrumentele noi folosite fata de programele anterioare (1984 primul program) au fost :
-Proiecte integrate
-Retele de excelenta
PC7 (Programul Cadru de Cercetare si Dezvoltare Tehnologica 7) a reprezentat instrumental
principal al UE pentru finantarea cercetarii in Europa si s-a desfasurat din anul 2007 pana
in2013.
PC7 a fost construit din 4 blocuri principale de activitate ce formeaza 4 programe specifice,
plus un al 5-lea program special de cercetare nucleara :
1.Cooperare-cercetare colaborativa cu urmatoarele obiective :
 Sanatate
 Alimentatie, agricultura si biotehnologie
 Informatica si tehnologii de comunicare
 Nanocunostinte, nanotehnologii, materiale si noi tehnologii de productie
 Energie
 Mediu (inclusiv schimbari climatice)
 Transport (inclusiv aeronautica)
44
 Stiinte socio-economice si umaniste
 Securitate
 Spatiu
2. Idei-Consiliul European de Cercetare cu urmatoarele obiective :
 Actiuni de cercetare de frontiera, oameni-potential uman, actiuni Marie Curie
 Instruire initiala a cercetatorilor-retele Marie Curie
 Cercetare de lunga durata si dezvoltarea carierei-burse individuale
 Directii si parteneriate intre industrie si academii
 Dimensiunea internationala-(trimiterea si primirea de bursieri), burse de reintegrare
 Premii de excelenta
3. Capacitati-capacitati de cercetare cu urmatoarele obiective :
 Infrastructuri de cercetare
 Cercetare in beneficial IMM-urilor
 Zone de cunoastere
 Potential de cercetare
 Stiinta in societate
 Sprijin pentru dezvoltarea coerenta de politici de cercetare
 Activitati specifice de cooperare internationala
4. Cercetare nucleara si instruire cu urmatoarele obiective :
 Energie de fuziune-ITER
 Fisiune nucleara si protectia impotriva radiatiilor
5. Centrul Comun de Cercetare cu urmatoarele obiective :
 Actiuni directe in EURATOM
 Actiuni non-nucleare
Bugetul pentru urmatorii 7 ani este de 50,5 miliarde EURO, iar bugetul EURATOM pentru
urmatorii 5 ani este de 2,7 miliarde EURO.
Programul National de Dezvoltare 2007-2013 (PND) in Romania
PND 2007-2013 cuprinde urmatoarele sectiuni principale :
1. Analiza situatiei curente socio-economice : privire geografica de ansamblu, analiza
situatiei demografice si a situatiei macroeconomice, inclusiv perspectivele macroeconomice
pentru perioada 2007-2013 si analizele socio-economice sectoriale si regionale
2. Analiza SWOT-detaliaza puncte tari, puncte slabe, oportunitatile si riscurile
identificate in capitolul de analiza a situatiei curente
3. Strategia de dezvoltare a PND cuprinde 7 prioritati nationale :
 cresterea competitivitatii economice si dezvoltarea economiei bazata pe cunoastere
 dezvoltarea si modernizarea infrastructurii de transport
 protejarea si imbunatatirea calitatii mediului
 dezvoltarea resurselor umane, promovarea ocuparii si a incluziunii sociale si intarirea
capacitatii administrative
 dezvoltarea economiei rurale si cresterea productivitatii in sectorul agricol
 diminuarea disparitatilor de dezvoltare intre regiunile tarii
 dezvoltarea capacitatii administrative
PIB/locuitor/2004= 31 % din media UE .PIB/locuitor/2013= 41 % din media UE (prin
consens cu agenda Lisabona si obiectivelor de la Goteborg)
4. Programarea financiara prezinta alocarile financiare pe cele 7 prioritati si sursele de
finantare. Structura pe surse de finantare a PND 2007-2013 este :
 43 % fonduri comunitare
 48 % surse publice nationale (centrale si locale)
 9 % surse private (cofinantari private aferente fondurilor comunitare)
5. Implementarea reprezinta sinteza Programelor operationale si cadrul institutional necesar
pentru punerea PND in aplicare
45
6. Parteneriatul autoritatilor publice cu parteneri neguvernamentali : organisme regionale,
sindicate, patronate, institutii de cercetare si invatamant superior, organizatii
neguvernamentale etc.
Exista cate un program operational pentru fiecare din aceste prioritati, cu finalizare in 2013.

4. Progresul tehnic
Definiţii:
a. Progresul tehnic reprezintă aplicarea cuceririlor ştiinţei şi tehnicii în practica economică
fiind rezultatul unei ample activităţi de C-D bazate pe creativitate şi inovare.
b. Progresul tehnic reprezintă ansamblul activităţilor de inovare a sectorului productiv având
ca suport cercetarea ştiinţifică şi îndeosebi cercetarea aplicativă (data de Schumpetter).
c. Progresul tehnic reprezintă ridicarea nivelului tehnic al elementelor materiale ale procesului
de muncă, a proceselor tehnologice şi a produselor pornind de la C-D ca o sumă de activităţi
(concepţie, proiectare şi aplicare a cunoştiinţelor ştiinţifice în producţie) (data de economistul
P.Jira).
Obiectivul progresului tehnic consta în perfecţionarea proceselor de producţie în
conformitate cu cerinţele pieţei. Integrarea progresului tehnic în strategiile de dezvoltare
globală asigura o creştere economică durabila pe o bază ştiinţifică:
ØConservarea resurselor naturale.
ØEconomii naţionale sănătoase şi competitive
ØÎmbunătăţirea condiţiilor de viaţa şi protecţia mediului;
Este recunoscut faptul că nivelul tehnologic reprezintă principala cauză a decalajelor care
separa ţările din punct de vedere al dezvoltării economico-sociale.
Clasificarea Progresului Tehnic se face după tipul de efort depus sau angajat. Conform
acestui criteriu exista:
Ø Progres tehnic intensiv (vertical)
Ø Progres tehnic extensiv (orizontal)
Progresul tehnic intensiv denumit şi vertical cere eforturi mari şi certitudine, implica riscuri
şi dezvoltări de activităţi conexe şi colaterale. Prin el se asigura dezvoltări de lungă durată,
potenţial uman, tehnic, material şi financiar.
Datorită eforturilor pe care le presupune se aplică în domenii şi pentru produse de perspectivă.
Progresul tehnic extensiv sau orizontal are la baza transferul de tehnologie. Are o pondere
mare în economia mondială datorită faptului că permite scurtarea timpului de introducere şi
difuzare a noilor produse şi tehnologii .
Caracteristicile progresului tehnic
Poartă numele de multilateralitatea:
Ø Influenţează practic toate elementele forţelor de producţie;
Ø Factor de creştere economică - deoarece reduce forţa de muncă şi cheltuielile, creşte
productivitatea muncii şi a producţiei, creşte eficienţa economică prin creşterea profitului,
creşte competitivitatea întreprinderii;
Ø Caracterul dinamic reprezentat de creşterea vitezei de aplicare şi de perimare a rezultatelor
aplicării progresului tehnic.
Ø Progresul tehnic modelează economiile naţionale prin orientarea acestora către domenii
purtătoare de progres (ex: Japonia care a dezvoltat ramuri industriale mari purtătoare de
progres cum ar fi optică, etc).
Ø Instituţionalizarea şi planificarea progresului tehnic
Ø Diferenţiază ţările în producătoare (ţările dezvoltate deţinătoare de capital, ştiinţa şi
tehnologii) şi consumatoare de progres tehnic (ţările în curs de dezvoltare)
Factori care condiţionează progresul tehnic
a. Factorul uman - a cărui acţiune este canalizata spre creaţie şi inovare. Acesta determina
progresul tehnic prin următoarele aspecte:
- Numărul şi nivelul de pregătire a indivizilor
- Nivelul general de cultura al unei ţări
46
- Existenţa motivaţiei individuale şi colective pentru creaţie;
b. Baza tehnico-materiala care se constituie din materiile prime, materiale, energie şi
echipamente;
c. Factorul managerial - adică cadrul structural al desfăşurării activităţii specifice de C-D
tehnologică;
d. Factorii economici care vizează sursele de finanţare, fondurile alocate şi stimulentele
individuale şi colective.

47