DISLEXIA

Tulburările specifice de învatare (TSI) reprezintă un concept-umbrelă pentru o largă

varietate de dificultăți de învățare a cititului, scrisului, calculului și raționamentului
matematic. Tulburările specifice de învățare sunt determinate de deficite ale proceselor
cognitive specifice implicate în învățare.
Dislexia, tulburarea cititului, face parte din grupul ,,tulburărilor specifice de
învățare”(TSI) ce au la bază o disfuncție neuro- biologică care afectează dezvoltarea
capacității de a citi. Dislexia poate afecta atât corectitudinea (decodarea și pronunțarea corectă
a literelor și silabelor) cât și fluența (rapiditatea) și comprehensiunea (înțelegerea cititului).
Dislexicul identifică imaginile, înțelege cuvintele în vorbire, dar este incapabil să stabilească
un sistem prin care să recunoască cuvintele scrise.
Dislexia priveşte dificultăţile în recunoaşterea şi înţelegerea textelor scrise. Ea implică
dificultăţi în învăţarea citirii, scrierii şi silabisirii, afectează memoria de scurtă durată,
concentrarea atenţiei, precum şi abilităţile de clasificare şi organizare. Această tulburare de
învățare se datorează unor dificultăţi de procesare a informaţiei bazată pe limbaj.
Copiilor cu dislexie le este greu să citească, să asculte sau să urmeze indicaţiile
verbale. Ei citesc lent, pot face greşeli, pot sări cuvinte, expresii sau rânduri. Pot avea
dificultăţi în a identifica şi a-şi aminti ideea principală din textul citit. Pot avea probleme de
înţelegere sau redare a ceea ce citesc, în special dacă este un text lung, şi de aceea, este nevoie
să-l recitească. Pot răspunde greşit, chiar dacă ştiu răspunsul corect, din cauza citirii neatente
sau fragmentare a textelor. La teste, ei nu aruncă o privire pe subiecte înainte de a începe
pentru a vedea cu ce se confruntă, nu citesc cu atenţie cerinţele şi întrebările. Întâmpină
dificultăţi în a-şi aminti regulile gramaticale, ortografia unor cuvinte, aspecte din limbi
străine.
Tulburările din sfera cititului se concretizează în:
 Probleme de fonetică (dificultatea rostirii cuvintelor);
 Probleme de citire a cuvintelor (atât fonetic, cât şi cuvinte - imagini);
 Probleme de comprehensiune (înţelegere a ceea ce este citit);
 Probleme de citire tipice ADHD (impulsivitate, automonitorizare redusă, pierderea
sensului din cauza memoriei de lucru slabe).
Sfaturi legate de îmbunătăţirea cititului
 Îmbinarea literelor în combinaţii, de ex: ”tu”→ ”tuf” → ”tufă”, poate fi evidenţiată cu
ajutorul unui suport cadru, în care fiecare literă este pusă în căsuţa potrivită - ca în cazul
cuvintelor încrucişate. Această abordare le permite copiilor să se concentreze la fiecare literă
pe rând şi, în acelaşi timp, păstrează ordinea şi secvenţialitatea.
 Entuziasmul părinţilor şi al cadrelor didactice este un factor important în menţinerea
interesului copilului într-o arie care îi ridică multe dificultăţi.
 Selectarea materialelor de citit de mare interes pentru copil, potrivite cu nivelul lui.
 După ce aţi împărţit textul în părţi mai mici, bine determinate, încurajaţi copilul să se
gândească la ceea ce a citit şi apoi să vorbească despre asta înainte de a trece mai departe.
 Pe măsură ce copilul citeşte din ce în ce mai bine, trebuie încurajat să realizeze un
rezumat.
Pe parcursul anilor şcolari copiii dislexici se confruntă cu tulburări emoţionale şi de
dezvoltare a personalităţii, din ce în ce mai grave. Eşecul şcolar poate cauza o stimă de sine
scăzută, complex de inferioritate, sentimentul inutilităţii, anxietate, tulburări psihosomatice,
nevrotice sau tulburări de comportament. Integrarea în colectivul clasei de multe ori devine
deficitară. Ei au nevoie de un sprijin psihologic permanent pentru a face faţă mai uşor
problemelor cu care se confruntă. Orele şi toate activităţile elevilor dislexici trebuie în aşa fel
organizate, încât să se asigure un climat plăcut, în care copilul să se simtă bine. Motivaţia
pozitivă continuă, recompensa imediată a tuturor eforturilor îl fac pe copilul emotiv şi care
oboseşte repede să depună efort în realizarea rezultatelor dorite, învingând emoţia şi stresul
inhibitor caracteristic copilului dislexic.
În activităţile individuale sau de grup este preferabilă abordarea pozitivă, valorizarea şi
încurajarea copilului. Trebuie avută în vedere dezvoltarea unei imagini de sine reale,
autoacceptarea, creşterea încrederii de sine, creşterea motivaţiei faţă de învăţătură, prelucrarea
frustrărilor, reducerea problemelor emoţionale sau de comportament ale copilului,
îmbunătăţirea adaptării la şcoală, dezvoltarea capacităţii de a se integra în colectiv, formarea
unui reţele de sprijin în jurul copiilor, alcătuită din colegi şi adulţi. Mai mulţi autori
subliniează importanţa educării mediului social în care trăieşte copilul dislexic. Consilierea
parentală şi consilierea/supervizarea pedagogilor va contribui la diminuarea problemelor
emoţionale, pe care le întâmpină copiii şi astfel se va ajunge la dezvoltarea unei personalităţi
armonioase.