CUPRINS

CAP. 1. PROFITUL –...............................................................................2

rezultat financiar, structura si determinarea acestuia........................2

CAP. 2. PROFITUL –...............................................................................6

Functii si factori de influenta.................................................................6

2.1. Indicatori ai capacitatii de producere a profitului......................7

2.2. Repartizarea profitului................................................................11
2.3. Maximizarea profitului................................................................13

CAP. 3 Politica de dividend................................................................14

3.1. Factorii care influenteaza politica de dividend........................15

3.2. Practica politicii de dividend...................................................16
3.3 Modalitati de distribuire a dividendelor..................................17

BIBLIOGRAFIE......................................................................................19

1
 CAP. 1. PROFITUL –

rezultat financiar, structura si determinarea acestuia

Activitatea oricarei entitati economice se materializeaza printr-un rezultat.

Finalitatea acesteia reprezinta obtinerea unui rezultat financiar favorabil, a unei sume
de bani, privita ca valoare adaugata sau ca mijloc de plata a factorilor de productie.
Din punct de vedere al firmei, profitul este nu numai scopul principal al intregii
activitati ci si fluxuri financiare si rezultate financiare.
Profitul reprezinta diferenta dintre venituri mai mari si cheltuieli mai mici, pe
care le realizeaza firma pe o perioada data. De asemenea acesta se mai determina
si ca diferenta intre pretul cu ridicata si costul produsului, lucrarii sau serviciului, plus
taxa pe valoare adaugata ( acciza).
Modul de calcul :1
P = Inc. – Chelt. , unde: P – profitul
Inc. – incasari
Chelt. – cheltuieli

P = PR – ( PC + TVA), unde: P – profitul

PR – pretul cu ridicata
PC – pretul de cost
TVA – taxa pe valoare adaugata

Veniturile se refera la cele obtinute din vanzarea produselor, executarea de

lucrari si servicii, iar cheltuielile se refera numai la cele ocazionate de realizarea
veniturilor.
Veniturile depind de mai multi factori cum ar fi: volumul productiei, structura
productiei, calitatea produselor, nivelul pretului de vanzare in functie de cererea si
oferta de pe piata.
La nivel microeconomic, profitul este un excedent de venituri peste nivelul
costurilor. Avand in vedere cuantumul si destinatiile sale, profitul prezinta o
1
Mihaela Onofrei, Finantele intreprinderii, Editura Economica, Bucuresti, 2004, pag 80

2
importanta deosebita atat pentru agentul economic, cat si pentru intreaga societate.
Reducerrea cheltuielilor trebuie vazuta ca o cale esentiala care duce la micsorarea
preturilor de vanzare ca mai apoi la ridicarea nivelului de trai al populatiei prin
cresterea puterii de cumparare a monedei nationale.
Nivelul profitului evidentiaza gradul de eficienta al activitatii, a folosorii activului
economic si al pasivului, respectiv a capitalului economic si a celui financiar. Daca se
inregistreaza pierderi, situatia este anormala si are ca efect consumarea capitalului si
imposibilitatea de a-l reface. Inregistrarea pierderilor inseamna in esenta ca pretul de
vanzare este mai mic decat costurile, incalcandu-se principiul rentabilitatii si al
cresterii economice.
La nivel macroeconomic, existenta unui profit ridicat nu conduce neaparat la
crearea de locuri de munca sau la efectuarea unor investitii importante asa cum
sugera comportamentul intreprinderilor in timpul anilor `90.de fapt marile intreprinderi
adopta o strategie ce vizeaza continuarea scaderii numarului de angajati si a
costurilor salariale, considerate pe pietele financiareca o garantie a obtinerii de
profituri substantiale.
Deci profitul este indiscutabil un venit fundamental. El reflecta o afacere
atractivasi este considerata de cele mai multe ori drept motivatia agentilor economici.
Profitul a fost si este generat de activitatea economica, de multiplele
interdependente pe care le presupune. Cum aceasta are caracter dinamic si riscant,
presupune obiective pe termen mediu si lung, antreneaza factori de productie,
genereaza venituri, castiguri sau pierderi, ceea ce inseamna ca poate fi abordat din
mai multe puncte de vedere.
Profitul trebuie privit ca:2
a) obiectiv al agentilor economici
b) premiu pentru asumarea riscului
c) venit implicit
d) avantaj, castig.

a) Profitul ca obiectiv al agentilor economici

2
Viorel Cornescu, Ion Bucur s. a. , Economie, manual pentru clasa a X-a, editura ALL educational,
Bucuresti, 2000, pag 102.
3
 In teoria producatorului, acesta are la dispozitie cateva alternative privind
scopul activitatii sale, toate fiind legate de obtinerea de profit.
Profitul este un obiectiv permanent al agentilor economici, fie ca este enuntat
indirect, fie direct.
In teoria consumatorului, profitul ca obiectiv capata sensul satisfactiei
resimtite de acesta de pe urma consumului sau utilizarii unui bun sau serviciu, iar
maximizarea satisfactiei, respectiv utilitatii devine principiul care sta la baza
comportamentului de cumparare si consum.

b) Profitul ca premiu pentru asumarea riscului

Aceasta abordare porneste de la recunoasterea complexitatii vietii

economice, in care elementele certe se combina cu cele strabatute de nesiguranta
si chiar de risc, iar managerii invata sa adopte decizii in conditiile respective.
In teoria producatorului, profitul este corelat cu riscul afacerii, iar marimea lui
este proportionala cu gradul de risc.
Astfel, recuperarea investitiei, inclinatia fata de risc si realizarea de inovatii,
reprezinta elementele de risc in activitatea economica si cele care conduc la profituri
corespunzatoare. Se stie ca profitul anual este direct proportional cu numarul de
rotatii ale capitalului, ceea ce inseama ca profitul creste daca recuperarea investitiei
este accelerata. Atitudinea fata de risc este diferita. Unii sunt tematori fata de risc si
prefera actiuni generatoare de riscuri si profituri mai mici. Altiiinsa, au un
comportament de atractie fata de risc si se lanseaza in actiuni cu riscuri si profituri
potentiale mari.
In teoria consumatorului, riscul intervine in procesul achizitiilor costisitoare
si influenteaza decizia de modificare, amanare sau respingere a unei cumparari. De
aceea se poate spune ca marimea riscului depinde de suma de bani necesara
achizitionarii produsului, increderea sau nesiguranta privind caracteristicile acestuia.

c) Profitul ca venit implicit

4
 Profitul este o premisa si un rezultat al activitatii economice. Ca premisa,
imbraca forma obiectivului si exprima motivatia actiunii economice. Ca rezultat insa,
profitul este un venit.
Profitul este strans legat de celelalte forme de venit, care din perspectiva
firmei ce obtine profit reprezinta costuri:renta, dobanda, salariile. Mai exact profitul
reprezinta suma de bani ce ramane dupa achitatrea tuturor cheltuielilor, fiind
surplusul venitului total peste costul total.
Profitul este strans corelat cu actiunile intreprinzatorului. Astfel, inregistreaza
profit firmele care actioneaza in vederea cresterii eficientei, adica cale care cauta sa
ridice calitatea productiei, sa mareasca productivitatea factorilor folositi, sa
impulsoneze vanzarile, sa reduca cheltuielile etc.
La o analiza mai profunda si pe baza acestor corelatii, profitul apare ca venit
implicit, adica venitul intreprinzatorului, fiind totalitatea veniturilor implicite, respectiv a
dobanzii implicite, a rentei implicite, a salariului implicit, cand factorii care genereaza
aceste venituri se afla in proprietatea intreprinzatorului.
Desigur este greu sa se delimiteze contributia fiecarui factor propriu la crearea
veniturilor implicite. Dar suma lor exprima consumul de resurse ale intreprinzatorului
folosite in activitatea econominica si neincluse in costul efectiv platit de acesta numit
cost explicit.

d) Profitul ca avantaj, castig

O explicatie a profitului ca avantaj, castig, surplus, se gaseste in abordarea
etimologica a termenului ce provine din latinescul „proficere” care inseamna a
produce ceva in avans, care astfel conduce la progres.

5
 CAP. 2. PROFITUL –

Functii si factori de influenta

Functiile profitului sunt generate de rolul pe care acesta il detine in

cadrul intreprinderii:
a) indicator sintetic de apreciere a eficientei folosirii capitalurilor si a desfasurarii
activitatii;
b) sursa de autofinantare si, deci, de autoevaluare a agentului economic;
c) parghie de cointeresare a actionarilor si asociatilor, a proprietarilor individuali
si a salariatilor, profitul reprezentand principalul factor motivator pentru
proprietarii de capitaluri de a investi;
d) sursa de acoperire a capitalurilor imprumutate. O conditie de baza se refera la
faptul ca rata previzionata a profitului sa fie mai mare decat rata dobanzii pe
piata;
e) sursa importanta de alimentare a bugetului public national, tinandu-se cont ca
aproape 17% din totalul veniturilor de la bugetul de stat reprezinta impozit pe
profit;
f) mijloc de control asupra gestiunii economice si financiare.

Factorii de influenta ai profitului sunt grupati astfel:

1. mediul extern in care isi desfasoara firma activitatea
2. modul in care intreprinderea interactioneaza cu mediul de piata
3. eficienta si eficacitatea cu care se desfasoara activitatea de productie
in care este angajata intreprinderea.

In primul rand, atat economiile cat si pietele sunt influentate de deciziile

oamenilor politici care elaboreaza tendinte de evolutie. Aceste tendinte sunt cele
care influenteaza circumstantele imediate cu care se confrunta orice întreprindere. In
functie de influenta avuta de cei care iau decizii, activitatea agentilor economici se
poate modifica mai mult sau mai putin radical.

6
 In al doilea rand, pentru a optimiza rentabilitatea si a creste nivelul profitului,
o firma trebuie sa ia in considerare componentele mixului de marketing. Oferirea unui
produs sau serviciu de calitate, ale carui calitati il diferentiaza fata de produsele
concurente, la un pret competitiv si promovat intr-o maniera profesionista, nu poate
duce decat la cresterea cotei de piata si astfel la cresterea incasarilor, implicit a
profitului.
In al treilea rand, mijloacele prin care se pot administra si supraveghea toate
operatiunile din interiorul unei organizatii sunt aflate sub controlul direct al
managerului intreprinderii, fiind adevarate elemente de actiune la dispozitia
decidentilor.

2.1. Indicatori ai capacitatii de producere a profitului 3

Acesti indicatori sintetici exprima nivelul de fructificare economica si financiara

a capitalului. Cu ajutorul lor se apreciaza eficienta luand in calcul efortul exprimat fie
in mod direct prin marimea capitalurilor, fie indirect prin cifra de afaceri. Avand in
vedere cele doua modalitati de calcul, indicatorii capacitatii de producere a profitului
pot fi grupati in:
 indicatori ai randamentului financiar
 indicatori ai rentabilitatii.

Intre indicatorii randamentului financiar cei mai utilizati in analizele economico-

financiare sunt :
 marja profitului brut sau net ( mp) calculata prin raportarea profitului brut,
net ( Pb, Pn) la cifra de afaceri( CA). Indicatorul ofera analistului
financiar informatii cu privire la politica de preturi practicata de firma pe
piata. Din aceasta cauza el mai este numit rata rentabilitatii comerciale. Alti
economisti numesc indicatorul rata profitabilitatii firmei. Ca indicator al
randamentului financiar releva cate unitati monetare reprezentand profit
revine pe o unitate monetara incasata ca urmare a vanzarilor de produse.

3
Dumitru Bucataru, Finante – note de curs, Editura Fundatiei “ Chemarea”, Iasi, 1993

7
 Un rezultat favorabil firmei inseamna un nivel cat mai mare al sau, iar in
evolutie sa marcheze o tendinta ascendenta;

mp =

 marja cheltuielilor financiare( mc f) se determina prin raportarea cheltuielilor

financiare ( Cf) la cifra de afaceri. Raportul releva costul capitalului
imprumutat precum si capacitatea intreprinderii a a-si acoperi actfel de
cheltuieli din incasari;

mcf =

 marja resurselor destinate autofinantarii ( ma) este exprimata prin relatia:

ma =

Indicatorul evidentiaza capacitatea firmei de a procura resurse pentru

autofinantare din incasarile proprii pentru asigurarea, reinnoirea activelor,
dezvoltarea activitatii prin noi investitii dar si posibilitatea distribuirii de dividende
actionarilor sai.
Indicatorii rentabilitatii sunt construiti dupa relatia cu caracter general:”
profit/capital angajat”. Functie de marimile de calcul care se iau in considerare sunt
intalnite mai multe tipuri de rate:
 rata rentabilitatii capitalului total ( rct) calculata pe doua nivele:

rct =

rct =

Unii autori considera indicatorii cu o tenta mai mult economica decat

financiara deoarece reflecta capacitatea capitalului total de a produce profit.
 rata rentabilitatii capitalului propriu ( r cp) foarte utilizata in practica firmelor
cu economie de piata consacrata. Acest indicator are o tenta financiara si reflecta

8
eficacitatea cu care administratorii utilizeaza mijloacele puse la dispozitia lor. Este
numit in practica americana „return on investiment ” sau „return on equity”.
Indicatorul se calculeaza ca raport intre profitul net si capitalul propriu fiind
numita si rata rentabilitatii financiare;

Rcp =

Diagnosticul rentabilitatii conomice presupune descompunerea ratei

rentabilitatii economice Ka in doua componente:
Ka = AB

reprezinta un indicator de profitabilitate evaluat plecand de la „limita” economica. Un

studiu al acesteia permite aprecierea evolutiei sale; aceastaa poate fi de asemenea
apreciata prin raportare la norme „ sectoriale”.

constituie un indicator referitor la rotatia capitalului investit ce permite aprecierea

nivelului de activitate prin raportare la capitalul investit.

In cazul Bancii Transilvania:

Dintre indicatorii cei mai des utilizati in analiza financiara, rentabilitatea

capitalului propriu (profit net / capitaluri proprii) si rentabilitatea activelor (profit net/
total active) indica pentru sfarsitul sem I 2004 un nivel corespunzator al rentabilitatii
obtinute de Banca Transilvania.

9
 Raportat la prevederile bugetului de venituri si cheltuieli pentru anul 2004, la
30 iunie atit veniturile cit si cheltuielile s-au realizat in proportie de 49,2%, iar profitul
brut in proportie de 48,2%.
Rezultatele financiare in crestere an de an confirma rentabilitatea ridicata a
activitatii desfasurata de Banca Transilvania intr-un cadru puternic concurential ce
necestita investitii continue.

Previzionarea profitului firmei se face avand in vedere, atat nevoile proprii, dar
si raportul cerere – oferta al produselor firmei. Previzionarea profitului este foarte
necesara pentru a determina nivelul rentabilitatii, nivelul autofinantarii, pentru a
influenta politica de dividende.
In calculele de previzionare, mai nou, profitul se determina pe baza cifrei de
afaceri si a costurilor de productie. Cifra de afaceri este luata in consideratie fara
impozitele indirecte.
Previzionarea porneste de la determinarea punctului mort sau a pragului de
rentabiliatate zero. Acest prag zero al rentabilitatii este dat de acel nivel al activitatii
firmei la care aceasta nu realizeaza nici profit, nici pierdere.
In determinarea pregului de rentabilitate este necesara analiza marginala. Ea
este foarte necesara in stabilirea efectului variatiei preturilor asupra rezultatelor
financiare finale.
Costul marginal este costul aditional care permite realizarea unei unitati
suplimentare de produs.
Costul marginal si analiza marginala sunt utilizate pentru calculul intentiilor de
pret, alocarea resurselor in conditiile concurentei, pentru finanatarea proiectelor de
investitii. Toate cele enumerate mai sus sunt subordonate scopului obtinerii unui
profit maxim.

10
 La sfarsitul semestrului I 2004 valoarea veniturilor totale obtinute de Banca
Transilvania a fost de 2.467,6 mld lei (60 mil EUR), in crestere cu 83,9% fata de
semestrul I 2003, cand valoarea veniturilor totale a fost de 1.341,6 mld lei (32,6 mil
EUR). Ritmul de crestere al veniturilor totale, respectiv al profitului net obtinut in
ultimul an nu a putut fi mentinut la nivelul din perioada 1997-2002. Este si normal sa
fie asa tinand cont ca reducerea dobanzilor pe piata interbancara are un impact
direct asupra venturilor societatilor care activeaza in sistemul bancar.

2.2. Repartizarea profitului

Repartizarea profitului influenteaza fundamental intreaga activitate viitoare a

firmei, intrucat, in esenta, numai din prifit se realizeaza intreaga crestere economica,
dar si veniturile actionarilor, o parte din veniturile statului si ale salariatilor firmei.
Profitul este pentru firma cea mai ieftina resursa financiara si de aceea, toti
managerii o iau in considerare cu prioritate. In aceasta actiune complexa de
repartizare a profitului firmei se ceeaza insa interese diferite, intrucat fiecare
participanti doresc sa obtina o parte tot mai mare. Au fost create in acest sens
legislatii, modele de repartizare a profitului, formule complexe de calcul. De
asemenea, au fost create politici de repartizare, indeosebi politici de dividende.
Din profitul obtinut se deduce fondul de rezerva care se poate constitui pana la
cel mult 5% din beneficiul de bilant cu conditia sa nu depaseasca 20% din capitalul
social. Profitul care ramane este denumit profit impozabil deoarece este supus la
plata impozitului pe profit. Din profitul impozabil se deduce impozitul si ramane
profitul net. Profitul net se poate utiliza conform hotararii AGA pentru formarea
fondului de dezvoltare, de participare a angajatilor la profit si pentru plata
dividendelor cuvenite actinarilor.4
4
Dumitru Bucataru, Finante – note de curs, Editura Fundatiei “ Chemarea”, Iasi, 1993

11
 Din produsul brut se deduc mai multe scazaminte pentru a se ajunge in final la
profitul net si repartizarea acestuia.

Aceste scazaminte se fac gradual si pe urmatoarele grupe:

1. din produsul brut se scad:
 taxa pentru utilizarea terenurilor proprietate de stat;
 taxa pentru mijloace de transport;
 alocatia de stat pentru copii.
2. a doua grupa de scazaminte din profit se refera la:
 cheltuieli pentru cercetare;
 comisioane platite unor firme de comert exterior;
 cheltuieli cu pregatirea profesionala a salariatilor si practica in
productie.
3. a treia grupa cuprinde:
 cheltuieli de protocol, publicitate si reclama;
 prelevari, donatii, sponsorizari, contributii in scopuri
umanitare.
4. si ultima grupa cuprinde:
 prelevari la fondul de rezerva;
 acoperirea eventualelor pierderi din anii precedenti.
Dupa retinerea scazamintelor de mai sus, obtinem profitul inainte de
impozitare.
In primul rand impozitul pe profit este o contributie a firmei la formarea
veniturilor bugetului si/sau ale bugetelor locale. Desi are caracter fiscal, impozitul pe
profit este o parghie financiara importanta a statului.
Dupa deducerea impozitului, firma ramane cu profitul net pe care, de
asemenea, trebuie sa-l repartizeze.
De exemplu o parte a profitului poate fi utilizata pentru a fi achitate unele
datorii mai vechi, pentru acumulari, dezvoltari, participatii.
In practica, repartizarea profitului net depinde de mai multi factori printre care:
 Hotararea actionarilor;
 Politica de dividende
 Maximizarea valorii firmei;
 Profitul firmei;
12
  Nivelul profitului net;
 Marimea firmei si sectorul economic;

In cazul Bancii Transilvania:

Exceptand anul 1997 in care Banca Transilvania a hotarat repartizarea
profitului in proportie de 57% sub forma de dividende, in anii care au urmat profitul a
avut o alta destinatie, fiind repartizat catre rezerve, utilizate ulterior pentru majorarea
capitalului social.

2.3. Maximizarea profitului

In economia reala de piata, participantii la viata economica iau decizii privind

activitatea lor, orientandu-se dupa numeroase variabile cum ar fi costul, concurenta,
cererea.
Profitul este influentat de numerosi factori: veniturile firmei, pretul, costul e
productie, nivelul si structura productiei, viteza de rotatie a capitalului.
Masa profitului creste atunci cand veniturile firmei se majoreaza, pretul
produsului se ridica, costul de productie se diminueaza, se mareste productia care
genereaza o rata mare a rentabilitatii, creste viteza de rotatie a capitalului, adica
numarul de rotatii intr-un an sau se reduce durata unei rotatii.
In baza corelatiei cost-profit, intreprinzatorul urmareste maximizarea profitului
prin practicarea pretului care genereaza cele mai mari profituri. Ca urmare, profitul
maxim se inregistreaza la nivelul productiei care corespunde egalitatii dintre venit
marginal si cost marginal.
Firmele care urmaresc maximizarea profitului au un comportament diferit fata
de cele care au ca scop obtinerea unui profit satisfacator. Acesata distinctie porneste
de la deosebirea dintre proprietar si manager. Astfel, daca cei doi coincid, adica
proprietatea si puterea sunt exercitate din acelasi punct, atunci firma traditionala
urmareste maximizarea profitului. Dar, daca se recunoaste distinctia dintre cei doi,
atunci firma moderna va actiona in sensul obtinerii unei solutii satisfacatoare, cu atat

13
mai avantajoasa cu cat depaseste realizarile anterioare sau ale unor rivali. De aceea,
in contextul unei economii dinamice, nici o strategie nu vizeaza strict sau simplist
maximizarea profitului ci mai degraba cresterea cotei de piata sau maximizarea
vanzarilor si obtinerea unui profit satisfacator.

CAP. 3 Politica de dividend

Deciziile de repartizare a profitului net al intreprinderii determina politica de

dividend, avand implicatii directe asupra autofinantarii si remunerarii capitalurilor
proprii.
Politica de dividend reprezinta ansamblul deciziilor si tehnicilor folosite pentru
determinarea nivelului dividendelor ce pot fi distribuite actionarilor. In cadrul acesteia,
se pune problema de a opta intre distribuirea dividendelor sau reinvestirea unei parti
cat mai mari din profit, de catre firma respectiva.
Intr-o societate pe actiuni repartizarea profitului net se face, in principal, pentru
acoperirea nevoilor de dezvoltare si plata dividendelor
Distribuirea dividendelor priveaza intreprinderea de lichiditati, dar pe de alta
parte asigura un venit actionarilor determinand cresterea randamentului la
plasamentul financiar initial. Distribuirea are ca efect opozitia dintre societate ca
entitate economica si actionari al caror interes nu se masoara decat in termeni de
plasament financiar. Aceasta pozitie se estompeaza in timp, pe masura ce
acumularea devine sursa de obtinere a profitului pe termen lung.
In analiza unei politici de dividend este necesar sa se urmareasca doi
parametri: rata de distribuire, respectiv raportul dintre dividende si profitul net si rata
de crestere a dividendului adica raportul dintre dividende si numarul de actiuni.
O politica de distribuire este considerata scazuta, daca rata de distribuire nu
depaseste 20%, iar la 60% politica de distribuire este considerata a fi puternica.
Gardul de distribuire a profitului nu modifica patrimoniul actionarului.

14
 3.1. Factorii care influenteaza politica de dividend 5
Acesti factori ajuta echipa manageriala sa fundamenteze o anumita politica de
dividend si se refera la:
 Reglementari juridice – prevad faptul ca dividendele trebuie platite din
profituri. Legislatia subliniaza trei reguli de baza:
1.regula profiturilor nete stipuleaza ca dividendele pot fi platite din
profiturile prezente si trecute;
2.regula referitoare la capital protejeaza creditorii, interzicand plata
dividendelor din capitalul imprumutat; aceasta operatiune ar echivala cu distribuirea
capitalului alocat pentru investitii, actionarilor companiei;
3.regula insolvabilitatii prevede ca unei companii ii este interzis sa
plateasca dividende, daca in urma acestor plati devine insolvabila. Plata
dividendelor in asemenea conditii ar insemna oferirea catre actionari a fondurilor
care apartin de drept creditorilor.
 Distrbuirea numerarului conform caruia dividendele in
numerar pot fi platite numai in numerar. Astfel, o criza de numerar in contul curent
din banca poate sa restrictioneze plata dividendelor.
 Necesitatea de a rambursa datoriile. Atunci cand o
firma a emis actiuni/obligatiuni pentru a-si procura resurse financiare necesare
extinderii activitatii, Ea se confrunta cu doua alternative: - poate refinanta datoria
atunci cand aceasta ajunge scadenta, prin emisiunea altor valori mobiliare;
- poate sa stabileasca prevederi
pentru rambursarea datoriei contractate. Daca se decide rambursarea, artunci firma
va fi nevoita sa retina profitul, nemaiacordand dividende.
 Restrictiile impuse prin contractele de credit. Ele protejeaza creditorul si
prevad: - dividendele viitoare pot fi platite numai din castigurile obtinute dupa
semnarea contractului de credit
- nu se pot plati dividende cand capitalul de lucru este mai mic
decat o anumita suma spacificata.
 Posibilitatea accelerarii/ amanarii proiectelor de investitii va permite firmei
sa isi respecte cu usurinta partea din profit destinata platii dividendelor;

5
I. Stancu, Finante, Editura Economica, Bucuresti, 2002, pag 589
15
  Controlul. Daca echipa manageriala este interesata in mentinerea
controlului, ea ar putea sa nu fie dispusa sa emita si sa vanda noi actiuni, deoarece
s-ar diminua puterea de control a grupului dominant in intreprindere. Daca actionarii
doresc dividende mai mari, in ciuda opozitiei managerilor, dorinta lor trebuie
satisfacuta; astfel actionarii se unesc si pot vota schimbarea echipei manageriale.
Dividendele distribuite de societati imbraca trei forme:
1. in bani;
2. in natura;
3. in actiuni.
Cea mai raspandita forma de acordare este cea sub forma de numerar, ca
urmare a operativitatii cu care se desfasoara operatiunile de casa. Riscul operatiunii
consta in aparitia unor fluxuri financiare negative, adica lipsa de lichiditati.
Distribuirea de dividende in natura este o forma mai rar intalnita, se aplica
cu acordul actionarilor si numai in cazurile in care societatile produc si desfac marfuri
de interes pentru proprii actionari. Avantajul este ca societatea nu isi micsoreaza
lichiditatile si realizeaza concomitent, o crestere corespunzatoare a cifrei de afaceri.

3.2. Practica politicii de dividend

Marimea dividendului se stabileste de catre Adunarea Generala a Actionarilor,

conform cu statutul societatii.
In functie de marimea dividendului, intreprinderile se pot inscrie in unul din
cele trei tipuri de politici de dividend:
1. Politica de participare directa, intemeiata pe asigurarea unei rate “d”,
relativ constante, de distribuire a dividendelor:
DPA = d*PNA, unde DPA = dividend per actiune;
PNA= profit net per actiune
Marimea dividendului distribuit este o functie variabila de marimea profitului
obtinut. Actionarii vor avea deci o cota “d” de participare directa la profit.
2. Politica de stabilitate sau de prudenta, in care intreprinderea isi
propune sa asigure un dividend constant sau, mai mult, o rata “g” constanta de
crestere anuala a dividendului, indiferent de variatiile profitului. Marimea dividendului,
pentru anul curent “t”, este in functie de dividendul distribuit in anul anterior “ t-1” :
DPA = f(DPAt-1)
16
 3. Politica reziduala sau politica oportunista, in care marimea
dividendului este determinata de deciziiile de investitii si de finantare. Daca sunt
posibilitati de investitii rentabile, atunci acestea vor fi acoperite, in primul rand prin
autofinantare, iar dividendul de distribuit va fi din suma din profit ramasa neivestita:
DPAt = f(INV + FIN)
Se porneste de la ideea ca noile proiecte de investitii vor conduce la cresterea
valorii actiunilor si ca actionarii vor fi remunerati, in primul rand prin castigurile din
cresterea valorii actiunilor si numai in al doilea rand prin dividende distribuite.
Din toate aceste practici ale politicii de dividend se desprinde usor ideea ca nu
se poate recomanda o practica general acceptata. De cele mai multe ori, managerii
identifica o rata de distribuire ca tinta si cauta sa o realizeze in mod constant.
Atingerea acestei tinte este conditionata de factorii:
 Marimea actuala si viitoare a profiturilor;
 Marimea dividendelor platite in anul anterior;
 Starea de lichiditate a intreprinderii;
 Oportunitatile de investitii eficiente;
 Accesul pe piata financiara;
 Fiscalitatea;
 Guvernanta corporativa
In general intreprinderile adopta o politica de dividend ca sinteza a obiectivelor
pe care managerii si actionarii le vizeaza din investirea si exploatarea capitalului
acestor intreprinderi.

3.3 Modalitati de distribuire a dividendelor

Atunci cand o societate decide sa acorde dividende, intocmeste o declaratie

pe dividend prin care avizeaza pe actionari ca urmeaza sa se efectueze distribuirea.
Declaratia de dividend este anuntul formal facut de asocietatea pe actiuni ca
urmeaza sa distribuie dividende. Inregistrarea actionarilor este o operatiune
necesara, deoarece in cursul anului trecut actiunile, avand o circulatie libera, si-au
putut schimba proprietarii, prin operatiuni de vanzare – cumparare.

17
 Societatile comerciale pe actiuni nu sunt obligate juridic sa distribuie dividende
anual, motiv pentru care ele pot adopta in anumiti ani, o politica de
reducere/suspendare a platii dividendelor in favoarea unei politici de autofinantare.
Exceptand anul 1997 in care Banca Transilvania a hotarat repartizarea profitului in
proportie de 57% sub forma de dividende, in anii care au urmat profitul a avut o alta
destinatie, fiind repartizat catre rezerve, utilizate ulterior pentru majorarea capitalului
social.
In cazul BRD:
In perioada 2000 - 2003, BRD - Groupe Societe Generale a repartizat in
medie 41% din profitul net obtinut sub forma de dividende acordate actionarilor (rata
dividende nete). Rata de distribuire a profitului sub forma de dividende este destul de
buna tinand cont de nevoia continua de finantare a bancii datorata in primul rand
continuarii procesului investitional, concretizat in extinderea teritoriala prin
deschiderea de noi unitati BRD– GSG. Din declaratiile oficialilor BRD –Groupe
Societe Generale se intentioneaza extinderea retelei teritoriale, dar numai cu conditia
mentinerii profitabilitatii bancii la nivele cerute de actionarii bancii. Multi dintre
jucatorii la bursa nu au ales insa, investitia in actiunile BRD prin prisma dividendul
acordat (acesta asigurand o rentabilitate redusa comparative cu pretul din piata) ci
mai mult prin cea a potentialului viitor oferit de o astfel de investitie.

Deci politica de dividend este optiunea conducerii de a distribui

dividende si/sau se a reinvesti profitul net. Ambele destinatii sunt benefice
pentru actionari, desi sunt contradictorii.

18
 BIBLIOGRAFIE

1. Dumitru Bucataru, Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Junimea, Iasi,

2004

2. Dumitru Bucataru, Finante – note de curs, Editura Fundatiei “ Chemarea”, Iasi,

1993

3. Dumitru Tudorache, Finante publice – Finantele firmei, Editura Sylvi,

Bucuresti, 2001

4. Gheorghe Vintila, Gestiunea financiara a intreprinderii, Editura Didactica si

Pedagogica, Bucuresti, 2005

5. Gragota, Anamaria Ciobanu, Laura Obreja s. a., Management financiar, Vol. 2,

Editura Economica, bucuresti, 2003

6. Mihaela Onofrei, Finantele intreprinderii, Editura Economica,

Bucuresti, 2004

7. I. Stancu, Finante, Editura Economica, Bucuresti, 2002

8. Viorel Cornescu, Ion Bucur s. a. , Economie, manual pentru clasa a X-a, editura
ALL educational, Bucuresti, 2000

19