CULTURA EVULUI

MEDIU
proiect realizat de: Grigorie Ion, Mircea Recea, Prioteasa Octavia, Pădureanu Marius;
Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală, Filiala Slatina.
Introducere - Europa în secolele VI-XI
Parte integrantă a evoluţiei istorice a Europei în Evul Mediu timpuriu, cultura a evoluat în strânsă legătură cu
transformările petrecute în Occident în secolele V-XI, care au creat condiţii pentru formarea unei culturi corespunzătoare
nevoilor spirituale ale noii societăţii care se năştea. În primele secole ale Evului Mediu, principalele trăsături ale vieţii
culturale le constituie declinul culturii antice, răspândirea unor elemente ale culturii popoarelor germanice stabilite pe
teritoriul fostului Imperiu Roman şi geneza culturii medievale timpurii.

Astfel, ca urmare a interacţiunii unor factori socio-economici, politici şi cultural-religioşi, cultura Europei Apusene
în Evul Mediu timpuriu reprezintă o sinteză a moştenirii culturale romane şi a aportului cultural al migratorilor, cu
precădere al celor germanici, realizată în condiţiile genezei societăţii feudale şi a generalizării creştinării în ritul bisericii
romane, condiţii care i-au oferit caractere distincte. Tradiţiile păgâne sunt greu de evaluat, deoarece elementele de bază,
vehiculate de o cultură orală şi de popoare în mişcare, scapă în cea mai mare parte cunoaşterii noastre, dar este evident că
slăbirea amprentei antice permite, începând cu secolele al V-lea şi al VI-lea, renaşterea culturilor indigene - mai ales a
culturii celtice -, apropiate de cele ale noilor-veniţi.

Din ciocnirea culturilor şi din impactul invaziilor, apar, în diferite tradiţii populare, eroii şi temele viitoarelor mari
cicluri epice ale Evului mediu, cele ale ciclului arthurian şi ale Nibelungilor ori ale prozelor narative (saga) scandinave.
 Cultura şi învăţământul
Un şir de oameni de cultură s-au străduit să transmită
realizările culturii clasice îndeosebi sub forma unor compendii,
mai accesibile decât operele în întregimea lor, oamenilor
medievali. Martianus Capella (sec. V) a transmis sistemul mai
vechi al grupării cunoştinţelor antichităţii în şapte arte liberale.
Ele au fost grupate ulterior în trei căi ale cunoaşterii (trivium):
gramatica, dialectica şi retorica şi în patru căi ale cunoaşterii
(quadrivium): aritmetica, geometria, astronomia şi muzica, care
au constituit baza învăţământului medieval.
 Evoluţia culturală din primele secole ale Evului Mediu, prin transmiterea unei părţi a moştenirii culturale a
antichităţii şi prin funcţionarea unor centre culturale laice şi mai ales religioase, a creat condiţii pentru înviorarea
culturii în timpul aşa-numitei Renaşteri carolingiene (ultimul sfert al secolului al VIII-lea - prima jumătate a secolului
al IX-lea). Expansiunea statului franc carolingian şi a creştinismului în rit latin a sporit nevoia de slujbaşi şi clerici cu o
pregătire mai bună, în funcţie de necesităţile statului şi bisericii. Pentru realizarea acestor scopuri, Carol cel Mare a
invitat la curtea sa pe Petru din Pisa şi Paulin din Friul (Italia), Paul Diaconul, Theodulf, Alcuin etc., gramaticieni,
poeţi, teologi, geografi.

Programul Renaşterii carolingiene a fost realizat prin activitatea acestui "stat major cultural" şi s-a desfăşurat în
cercurile cultivate ale epocii, ca Academia palatină de la Aachen, şcolile episcopale, mănăstireşti ş.a. Din această
perioadă datează majoritatea operelor antice, care au fost copiate în scriptoriile mănăstirilor, opere ale scriitorilor
antici, Titus Livius, Caesar, Tacitus, Vergilius, Lucretius, etc. În istoriografie tendinţa de a glorifica şi a justifica
politica statului carolingian şi a suveranilor săi se reflectă în Analele regatului francilor, cronică oficială a evenimetelor
mai însemnate petrecute în anii 768-829, în Viaţa împăratului Carol cel Mare scrisă de Einhard (Eginhard - cc.830).

Deşi Renaşterea carolingiană, prin programul şi mijloacele sale modeste, nu putea cuprinde decât un mic număr de
oameni, având deci o răspândire şi efecte limitate, totuşi, prin valorificarea şi transmiterea unei părţi a moştenirii
culturale clasice şi prin efortul de a concilia creştinismul cu înţelepciunea antică a constituit veriga de legătură între
cultura clasică, umanismul occidental din secolele XII-XIII şi umanismul renascentist.
CAROL CEL MARE
 Ca şi în secolele precedente, limba culturii scrise a continuat să fie latina, dar
încheierea în linii mari a procesului de formare a popoarelor şi limbilor romanice şi
germanice a stat la baza pătrunderii şi răspândirii limbilor vorbite în cultura scrisă. Astfel,
jurământul de la Strassbourg, întocmit în 842 este redactat în limba latină, dar pentru a fi
înţeles de oştenii din Francia apuseană şi de cei din Francia răsăriteană, conţine şi o
redactare în lingua romana (vechea franceză) şi lingua tedesca (germana veche). În
Britania domnia lui Alfred cel Mare (871-899), rege de Wessex, poate fi comparată, din
punctul de vedere al culturii şi învăţământului, cu cea a lui Carol cel Mare, deoarece şi el
dispune crearea de şcoli şi iniţiază alcătuirea Cronicii anglo-saxone.
 Ca şi în domeniul culturii, şi în cel al artei au coexistat şi s-au influenţat elemente ale moştenirii clasice
romane, păstrate îndeosebi în domeniul arhitecturii în piatră şi în tehnica mozaicului, ale lumii germanice, prezente
mai ales în arhitectura în lemn şi în obiectele în lemn ca şi în artele decorative: podoabe, miniaturi şi coperţi de
codice.

În domeniul arhitecturii în piatră de tradiţie romană se înscriu bazilicele San Apollinare Nuovo şi San Vitale
din Ravenna (sec. VI), baptisteriul Saint Jean din Poitiers (sec. VII), capela imperială de la Aachen (sfârşitul
secolului al VIII-lea - începutul secolului al IX-lea). Primele manifestări ale unei arhitecturi romanice - caracterizată
prin bolta de pietre faţetate, menţinute cu o lata numită cheie de boltă - apar aproape în acelaşi timp, la sfârşitul
secolului al X-lea şi începutul secolului al XI-lea, în Catalonga, Lombardia şi Lorena. De aici ele se exind în tot
Occidentul creştin, punctul de convergenţă situându-se în Burgundia şi Auvergne. Arta bizantină, cu edificiile sale cu
cupole şi cu caracterul hieratic şi ţeapăn al decoraţiunilor sale, arta musulmană, descoperită în Spania Reconquistei şi
pe Tărâmul Sfânt, i-au inspirat mult pe arhitecţii şi artiştii epocii romanice. Printre problemele tehnice care se ridicau
în faţa arhitecţilor, cea mai importantă era aceea a acoperişului, care a fost construit din piatră în sistemul bolţii în
plin arc, care avea dezavantajul că nu oferea posibilitatea ridicării unor construcţii înalte. Acest inconvenient a fost
înlăturat începând cu secolul al XI-lea, când s-au adoptat soluţii variate: juxtapunerea mai multor cupole, bolţi în
umbrar susţinute de arcuri ce dublează bolta. Exemple celebre de astfel de construcţii se întâlnesc din Franţa până în
regatul maghiar şi din Scandinavia până în Italia (mănăstirea Santiago de Compostella, domul din Worms, catedralele
din Poitiers, Toulouse ş.a.).
 Sculptura şi pictura erau, de regulă, auxiliare ale arhitecturii, dar s-au realizat şi opere
separate, mai ales în domeniul artelor decorative (statuete, ca aceea reprezentând un suveran
carolingian, poate Carol cel Mare, sec. IX). De o mare răspândire şi preţuire se bucurau
artele decorative legate de prelucrarea lemnului , metalelor şi decorarea manuscriselor.
Scriptoriile, mai ales ecleziastice, din secolele VI-X, constituiau ateliere nu numai
pentru copiat codice, în secolele IX-X cu eleganta minusculă carolingiană, ci şi pentru
realizarea legăturilor, ferecăturilor şi minierea codicelor, ca Evangheliarul din Kells,
Evangheliarul de la Lindisfarne (Britania anglo-saxoă, sec. VIII-IX), Psaltirea de la Utrecht
(statul carolingian, sec. IX).
 În concluzie, cultura medievală, în ceea ce privește învățământul, arhitectura,
pictura sau sculptura s-a aflat într-o permanentă evoluție, fiind împărțită pe perioade
distincte de trăsături comune ale elementelor de cultură: paleobizantină, bizantină,
romanică și gotică.
Din aceste perioade culturale ne-au rămas astăzi monumente impresionante, picturi
de o rară frumusețe și sculpturi realizate cu măiestrie.