Morometii

Prima parte :
– romanul debutează cu sosirea familiei Moromete de la camp, când băieţii fug să

se odihnească, fetele se duc să se scalde, Mormete rămânând singur să descarce căruţa şi

să o tragă la umbra celor doi mari salcâmi din curtea lor.
– imediat ce termină cu căruţa, iese la drum pentru a vedea dacă este cineva pe acolo,
dar nu-l întâlneşte decât pe Tudor Bălosu, a cărui companie nu-l încântă deloc pe
Moromete.
– Bălosu aduce din nou în discuţie dorinţa sa de a cumpăra unul dintre salcâmii lui Moromete, dar acesta
îl tratează cu dezinteres, fiind întrerupţi de nevasta lui Moromete, Catrina, care era indignată că au
dispărut toţi şi că ea a rămas să muncească singură.
– Moromete nervos, îl strigă pe Niculae pentru a o ajuta pe mama sa să mulgă oile.
– în timp ce mulgeau oile, Niculae vrea să-i spună mamei sale să-l convingă pe
Moromete să dea oile la cioban, pentru ca el să se oată duce din nou la şcoală.
– odată cu venirea serii, Catrina începe să-şi strige familia pentru a veni la masă, iar
câinele a intrat pe lângă ea şi le-a furat brânza.
– în timpul mesei, Achim a adus vorba despre plecarea lui la Bucureşti cu oile pentru
a face rost de bani, dar Moromete nu i-a dat nici un răspuns clar.
– Birică hotărăşte să se ducă la Polina pentru a sta de vorbă cu ea şi pentru a vedea
dacă fata se gândeşte măcar puţin la el, dar în locul fetei la poartă iese Bălosu pus pe
scandal, fiind gata să se ia la bătaie cu acesta.
– Birică află de la Moromete, în timp ce-l aştepta pe Nilă, că Polina urma să se
căsătorească cu Stan Cotelici, iar Birică, nervos, începe să injure la poarta lui Bălosu şi să-i
strige Polinei că poate să se mărite cu cine vrea.
– împreună cu Nilă, Moromete hotărăşte să-l lase pe Achim să se ducă la Bucureşti
cu oile.
– auzind discuţia şi hotărârea celor doi, Niculae se bucura că nu o să mai se scoale cu
noaptea în cap să plece cu oile şi că în sfârşit o să scape de Bisisica.
– îşi face apariţia şi Maria Moromete, sau Guica cum era numită prin sat, care era sora lui Moromete şi
cei trei fraţi se duseseră la ea în acea seară pentru a-i spune vestea cea mare.
– era numită Guica deoarece de câte ori trecea câte un negustor cu fructe ea lua din ele, mânca şi apoi
întreba cât costă, iar când i se răspundea spunea că sunt stricate şi acre şi începea să ţipe ca o "purcea",
după cum spunea un negustor mocan.
– într-o seară, Moromete îl trezeşte pe Nilă pentru a-l lua cu el în grădină pentru a
tăia salcâmul mult dorit de Bălosu, din grădină auzindu-se bocetele unei femei din cimitir
care îl plângea pe băiatul ei care murise.
– odată cu venirea dimineţii, au izbutit şi cei doi să doboare salcâmul a cărui cădere a
răsunat în tot satul.
– după ce a stat de vorbă cu Bălosu, şi au băut ceva, acesta din urmă, i-a dat banii lui
Moromete pentru că acesta se grăbea să plece din casa cumpărătorului spunând că are
treabă.
– deoarce statul dăduse ordin care spunea că toţi feciorii trebuie să meargă la armată,
şi băieţii lui Moromete s-au văzut siliţi să se ducă, învăţătorul Gheorghe Toderici, fiind
numit commandant.
– neplăcându-i instrucţia şi felul în care urla comandantul la el, Nilă l-a luat pe acesta
de guler, dar fără să dea în el, în acest moment, instrucţia întrerupându-se.
– faptul că Moromete a tăiat salcâmul a ajuns repede şi la urechile Guicii, care
imediat a şi apărut la faţa locului pentru a face scandal şi pentru a-l trage la răspundere pe
Ilie.
– în timp ce Niculae era cu oile pe o moşie mare care aparţine unei bătrâne foarte
bogată, dar care este în administrarea unui maior care dadea bătrânei bani numai cât să
nu moară, este atacat de paznicul care nu vroia să lase pe nimeni cu caii sau cu oile la
păscut.
– norocul lui Nicolae a fost că în preaajmă era şi Achim care l-a salvat de la moarte şi
care l-a bătut pe paznic cât să zacă câteva luni bune.
– Moromete a plecat la firerăria lui Iocan, un meşter renumit în sat datorită
priceperii sale, începând să fie recunoscut după ce i-a făcut unui bătrân o căruţă foarte
frumoasă şi pe bani puţini.
– Moromete se ducea pe acolo deoarece era din ce în ce mai interesat de dezbaterile politice, ce se
ţineau de către oamenii mai răsăriţi ai satului şi la care lua parte şi Bălosu, dar şi pentru a-şi ascuţi
secerile din când în când.
– pe uliţa din apropierea fierăriei se încinge o discuţie aprinsă despre politică între
Moromete şi ceilalţi săteni.
– este prezentat Ţugurlan cu obişnuita sa pornire duşmănoasă pe viaţă şi pe cei din
jurul lui, pe el plictisindu-l aceste dezbateri politice, care, în opinia lui erau inutile.
– Ţugurlan se ia la ceartă cu toţi oamenii prezenţi la "dezbateri", deoarece a spus
cuvinte jignitoare la adresa lor şi la adresa a ceea ce discutau.
– apoi este prezentat Ţugurlan împreună cu familia sa, faptul că a avut mai mulţi copii dar că a trăit doar
unul şi că acum câţiva ani de Paşti s-a certat cu vecinii lui din cauza unui vas cu lapte pe care aceştia l-au
cerut înapoi pe un ton care pe Ţugurlan l-a deranjat.
– când Moromete se întoarce acasă el găseşte în curte doi oameni care, spuneau ei,
erau perceptorii şi că au venit după impozite.
– deşi perceptorii insistau, Moromete le răspundea mereu că nu are de unde să le
dea, dar cei doi agenţi s-au enervate şi au vrut să ia ceva din casă sau din grajd dar nu au
fost lăsaţi de Tita şi de Paraschiv.
– văzându-l la ananghie, Bălosu îl întreabă daacă nu vinde locul despre acre mai
vorbiseră şi care era potrivit pentru a-i face casă lui Victor.
– între Bălosu şi soţia sa se iscă o ceartă pe tema banilor.
– Birică discută despre Polina cu surorile lui la care ţinea foarte mult şi pentru care
suferea că nu au haine şi că orice bucată de mătase era rezervată lui, şi de aceea el le
alunga de la muncă sau se ridica de la masă prefăcându-se supărat, astfel rămânându-le
lor mai mult.
– odată ce Stan Cotelici era hotărât să se căsătorească cu Polina, Tudor Bălosu s-a
gândit să o dea pe Polina fără zestre deoarece Stan era bogat şi avea douăzeci de pogoane
de pământ.
– acum Bălosu se gândea numai la locul lui Moromete şi nu ştia cum să facă să pună
mâna cât mai repede pe el.
– dar planurile lui Bălosu se destramă, deoarece Polina fuge împreună cu Birică, iar
Victor şi tatăl său pleacă în căutarea ei, până îîn momentul în care Bălosu renunţă
spunând că va veni ea acasă şi că va vedea atunci ce va păţi.
– Birică şi Polina erau ascunşi la Dumitru lui Nae şi că vor sta acolo pâna a doua zi dimineaţă; a doua zi
dimineaţă, cei doi sosesc acăsă la Birică spunând că se vor căsători, veste la care familia lui Birică îi
felicită şi îi binecuvântează.
Partea a doua :
– în ziua în care Achim era gata să plece la Bucureşti începe o furtună ce îi sperie pe Moromeţi, care se
rugau să nu plouă cu piatră pentru a nu le strica recoltele, dar după o jumătate de oră ploaia se opreşte
şi Achim scoate oile din obor pentru a pleca.
– ceva mai târziu, Moromete vede pe drum pe şeful secţiei de jandarmi şi doi bărbaţi
înarmaţi cu puşi care, spre mirarea lui se opresec pe drum şi intră tocmai la el în bătătură.
– cei trei veniseră împreună cu paznicul bandajat pe care Achim şi Nicolae l-au bătut
cu câteva zile în urmă, iar când Moromete se preface că nu ştie nimic despre cele spuse de
şeful de post, acesta se enervează şi îl ameninţă pe Moromete.
– după ce jandarmii au plecat prin ogradă să-l caute pe Achim, Moromete a
mărturisit paznicului că fiul său a plecat la Bucureşti şi l-a sfătuit să se apuce de o muncă
adevărată.
– după plecarea jandarmilor, el îşi cheamă soţia şi pe cele două fete pentru a se sfătui
cu ele ce să în privinţa fonciirii pentru că mai erau câteva zile şi Jupuitu venea din nou
după bani, de această dată promiţându-le că nu-i va mai ierta.
– el hotărăşte împreună cu femeile să se ducă să se împrumute de la Aristide, care nu
era cămătar dar avea bani din politică deoarece era primar.
– Aristide se pune de acord cu Moromete să-i dea acestuia patru mii de franci, pentru
a putea plăti impozitele, urmând ca Moromete să-i restituie de îndată ce Achim îi va
trimite bani de la Bucureşti.
– Birică şi Polina continuă să se poarte unul cu celălalt ca şi când ar fi fost căsătoriţi,
Polina ajutându-l pe el, dar şi pe ceilalţi. Deşi vroia să pară că s-a obişnuit cu sărăcia, ea
mai avea uneori scăpări, manifestându-se revoltată că nu i se pot îndeplini anumite
dorinţe.
– mama Polinei, fiindui dor de aceasta, a vrut să-i trimită ceva prin Rafira, sora ei
mai mică, dar Bălosu a aflat şi a ameninţat-o pe soţia sa cu bătaia. Intr-o zi Birică se
hotărăşte să se ducă împreună cu Polina la părinţii acesteia pentru a încerca să-i
înduplece şi să-i facă sa se mai gândească în privinţa căsătoriei lor, dar Bălosu de cum i-a
văzut i-a dat afară din casă.
– auzind aceste vorbe, Polina s-a speriat că o să rămână săracă pe tot restul vieţii, de
aceea îi spune soţului ei că ea rămâne cu părinţii.
– după câteva zile, Birică, de frică să nu rămână fără casă, a spus că cine vrea să-l
ajute să meargă cu el la văgăuni să facă nişte cărămizi.
– Ţugurlan devine, din nou subiect de bârfă prin sat deoarece se spunea că ar fi sărit
la bătaie cu Cocoşilă, ceea ce nu era adevărat.
– Moromete plăteşte fonciirea darnu dă toţi banii, iar cu restul cumpără uluci pentru
a-şi construi un gard nou înspre drum.
– Ţugurlan se duce să se împrumute la Moromete, iar acesta acceptă cu plăcere,
dându-i un sac cu grâu.
– Nilă şi Paraschiv, îndemnaţi de Guica, pleacă pe cai spre Bucureştim,fără a-i spune
tatălui lor, pentru a se întâlni cu Achim.
– Boţoghină se duce la medic unde află că este grav bolnav şi că trebuie să se
interneze într-un sanatoriu la munte.
– a doua zi după plecarea lui Nilă şi a lui Paraschiv, Guica se duce la Moromete acasă
pentrua vedea cum reacţionează acesta la observarea plecării celor doi.
– spre disperarea Guicii, Paraschiv şi Nilă au apărut la poartă cu caii obosiţi peste măsură, minţindu-l pe
tatăl lor că i-au gonit nişte paznici, şi că de aceea caii erau aşa de obosiţi.
– Paraschiv îi ecxplică mătuşii sale că din pricina lui Nilă care se simţea vinovat, nu
au mai înaintat spre Bucureşti şi că au fost nevoiţi să se întoarcă.
– Nicolae, foarte fericit, se ducea acum la serbarea de la şcoală, unde trebuia să spună
o poezie şi unde vede o fată foarte frumoasă, pe Irina a lui Boţoghin.
– Cocoşilă îl invită pe Moromete la o ţuică la Aristide, pe drum discutând din nou
despre politică şi depre doi oameni deştepţi pe care-i văzuse Cocoşilă în faţa unei
cârciumi.
– cei doi în drumul lor au trecut mai întâi pe la şcoală pentru a vedea ce se întâmplă la serbare, unde
tocmai se prezenta situaţia claselor, iar la premiere, văzându-l pe fiul său premiant, Moromete se bucură
şi se emoţionează.
– deodată, când trebuia să spună poezia, este cuprins din nou de friguri, el plecând depe scenă şi fiind
dus acasă de tatăl său cât mai repede pentru a nu i se întâmpla ceva rău.
Partea a treia :
– odată cu venirea verii şi a căldurilor greu de suportat, a venit şi vremea oamenilor
să iasă cu căruţele şi secerile la câmp pentru a strânge recoltele.
– în acest an la seceriş, Moromete era la fel de nepăsător ca şi în alţi ani, neştiind că
Paraschiv considera că acesta este ultimul seceriş la care lua parte.
– după ce au secerat câtva timp, familia Moromete s-a aşezat la masă pentru a mânca
şi a se odihni puţin.
– Niculae începe iar să o roage pe mama sa să vorbească cu Moromete pentru a-l lăsa să se ducă la o
şcoală mai mare unde să înveţe, să ia bursă, iar după trecerea a opt ani el să devină învăţător.
– Boţoghină ieşise şi el la seceriş împreună cu copii lui Vătică de paisprezece ani şi
Irina care avea doar şapte ani.
– Polina se gândeşte într-o dimineaţă să meargă cu toată familia lui Birică pe
pământurile tatălui său şi să adune grâul ce i se cuvenea pentru a-l vinde şi a face rost de
bani cu care să-şi ridice casă.
– dar Birică şi tatăl său găsesc această idee inutilă şi pornesc cu căruţa spre locurile lor nebăgând-o în
seamă pe Polina, între cei doi iscându-se o ceartă la care asculta toată familia Birică.
– la câmp, cei doi se întâlnesc cu Bălosu care nici nu-i băga în seama, chiar dacă
aceştia veniseră cu gând de împăcare.
– Aristide, îşi pregătea şi el în acest zile maşinile de treierat, şi pe la jumătatea lui
iulie le scoate pe islaz.
– Ţugurlan ia şi el parte la treierat, urcându-se pe utilaj pentru a băga baloţii în dinţi maşinii, iar fiul său,
Mărin, stătea la coada maşinii ca să adune praful şi pleava ce ieşeau din spicele de grâu.
– Ţugurlan devine din ce în ce mai fericit, dar fără să ştie de ce.
– apoi când află că Tache, fiul lui Aristide, fură din făina oamenilor se înfurie vrând să-l găsească pe
Tache pentru a-i cere socoteală; apoi se înfurie şi mai rău când i se spune că toată lumea ştia de ceea ce
făcea Tache în afară de el şi de Ion al lui Miai.
– găsindu-l, Ţugurlan îl întreabă pe Tache de ce a dat în Ion, Tache enervându-se a
vrut să-l lovească pe Ţugurlan dar nu a reuşit, deoarece acesta s-a ferit, apoi hotărându-se
să riposteze.
– văzând că este bătut, Năstase, unchiul lui Tache, s-a dus imediat la şeful de
jandarmerie, iar cei doi, Ţugurlan şi Ion, au fost duşi la secţie.
– Ţugurlan se încaieră apoi şi cu şeful de post.
– Ţugurlan este iertat de şeful de post, adr nu şi de Aristide care cheamă legiunea de
jandarmi, şi vrea să să facă tot posibilul pentru a-l schimba pe şeful de post.
– şeful de post soseşte acasă la Ţugurlan, împreună cu doi soldaţi pentru a-l lua la
secţie.
– spre seară, Moromete află de la Cocoşilă că Ţugulan a fost condamnat la doi ani de
închisoare.
– Niculae se gândea tot mai des cum să-l facă pe tatăl său să înţeleagă că şcoala este
un lucru foarte important pentru el.
– Scămosu, un negustor de găini venit de curând de la Bucureşti, vine pe la
Moromete pe acăsă şi îi spune acestuia că l-a văzut pe Achim în târg la o cârciumă, că era
însoţit de o femeie, şi că era foarte frumos îmbrăcat.
– Scămosu mai spune că Achim l-a ruagt să stea cu el la un pahar, dar că el nu avrut,
spunând că se grăbeşte.
– Moromete este vizitat de către învăţator şi de către preot, chiar după ce acesta a avut o discuţie cu
Niculae despre şcoală, pentru că, spunea el, nu are bani să-l trimită la şcoală.
– cei doi musafiri, întreabăde Niculae, apoi îi spun să-i lase singuri cu tatăl lui, căruia
îi spun că trebuie să-l dea neapărat la şcoală.
– Paraschiv şi Nilă se sfătuiesc din nou să plece după vânzarea grâului, dar nu ştiau
încă ce aveau să facă la Bucureşti.
– soţia lui Boţoghină primeşte o scrisoae din cae află de la soţul ei că în curând o să
vină acasă şi că îi e dor de copii.
– şi Birică primeşte o scrisoare de la judecătoria de la ocol care-i cerea să se prezinte
la judecată în două săptămâni, fiind acuzat de furt din averea lui Tudor Bălosu şi din
recoltele ce i se cuveneau acestuia.
– Moromete se vede nevoits ă plece cu grâul la Piteşti pentru a-l vinde, deoarece se apropia data plecării
lui Niculae şi avea nevoie de bani; pe drum se întâlnesc cu un şir de căruţe pline cu grâu care se
întorceau de la Piteşti deoarece grâul nu se cumpără datorită cantităţilor mari de grâu care erau pe
piaţă.
– Ilie se hotărăşte să nu se mai oprească la Piteşti, ci ţine drumul până la munte.
– timpul trece şi Niculae se pregăteşte să plece la Câmpulung pentru a da primul său
examen pentru o şcoală superioară, examenul de admitere.
– Niculae reuşeşte să ia cu brio examenul, fiind printer primii din cei peste o sută de
candidaţi.
– Moromete devine neliniştit deoarece Achim nu ami trimetea bani, iar Jupuitu
venise să ceară fonciirea, ameninţându-l că îi confiscă vita din grajd.
– ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, pe umerii lui Moromete se abate o altă veste
înspăimântătoare, mai avea de restituit băncii cinci mii de lei, banca înştiinţândul că dacă
nu plăteşte se va folosi de puterea legii pentru a intra în posesia banilor.
– Paraschiv se bucura la auzirea necazurilor familiei sale, deoarece, învăţat de Guica, vroia să-i vadă
ruinaţi pe părinţii lui, să le ia caii, oile şi dacă se poate, ca dezastrul să fie mai mare, şi pământul.
– Moromete află de la Scămosu, că Achim s-a despărţit de băiatul lui Cătănoiu, şi că
împreună cu Nilă şi Paraschiv, plănuiesc şă fugă de acasă cu oile şi caii tatălui lor.
– Jupuitu vine după taxe dar Moromete spune din nou că nu are; la auzirea acestui răspuns, Perceptorul
începe să caute cu privirea prin casă ceva ce putea fi confiscate, dar nu găseşte nimic.
– Moromete cuprins de furie, desface o hârtie în care se aflau banii lui Niculae,
pentru şcoală, şi îi întinde perceptorului.
– după o ceartă cu Moromete, care îi întărise acestuia bănuiala pe care i-o spusese
Scămosu, Paraschiv se duce la Guica spunând că s-a hotărât, că el şi Nilă vor pleca a doua
zi dis-de-dimineaţă.
– Paraschiv se întoarce acasă spre dimineaţă, nervos că îl respinsese fata cu care el se
gândea să se căsătoreacă.
– dimineaţa când s-au trezit, Paraschiv a început să urle şi să facă scandal, simţindu-
se acum stăpân peste toţi, Nilă fără să zică nimic aproba prin zâmbete purtarea fratelui
său.
– Moromete îşi pierde calmul care-l stăpânea de câteva zile şi, punând mâna pe un
par începe să dea în Paraschiv şi Nilă, aceştia implorându-l să nu mai dea.
– a doua zi, seară, Moromete întors de prin sat află de la Catrina că cei doi au fugit,
cu caii şi cu bani şi covoare din lada fetelor.
– Moromete hotărât să treacă peste nenorocire ce se abătuse asupra lor, s-a dus acasă
la Bălosu pentru a-i vinde pământ din spatele casei şi, spre satisfacţia vecinului său, şi
bucata de pământ pe care acesta şi-o dorea cu disperare pentru a-i face casă fiului său.
-cu banii luaţi cumpără doi cai, plăteşte fonciirea, rata la bancă, datoria la Aristide şi taxele de şcolarizare
ale lui Niculae.
– trei ani mai târziu începe al doilea război mondial.

Romanul social obiectiv realist postbelic

Morometii – Marin Preda
Autor
Scriitorul Marin Preda face parte din perioada postbelica a literaturii romane, opera sa literara imbinand
viziunea realista a lumii cu cea moderna. Scriitor complex, in romane valorifica atat lumea de tip
antebelic in spatiul rural cat si in cel citadin. Dintre operele sale se remarca “Viata ca o prada”, “Cel mai
iubit dintre pamanteni” sau “Morometii”, opera complexa publicata in 2 volume si bazata pe viata
scriitorului.
Anul publicarii
Opera literara “Morometii” este publicata in doua volume, volumul 1 in 1955 si volumul al 2-lea in 1967,
diferenta de 12 ani dintre cele doua volume nu schimba cu nimic stilul elaborarii narative, iar
evenimentele curg fluent unele din celelalte.
Geneza
Romanul are o geneza complexa, fiind bazat pe propria existenta a scriitorului.

Mai intai, satul Silistea Gumesti este locul in care s-a nascut scriitorul si despre care marturisea ca este
singurul loc in care a fost pe deplin fericit.

In al doilea rand, familia scriitorului si el insusi se regasesc in ipostaza personajelor de roman, Tudor
Calarasul, tatal scriitorului despre care Marin Preda marturisea “Putea sta zile intregi pe stanoaga sa
priveasca spectacolul lumii si nu s-ar fi plictisit niciodata” este modelul dupa care este conturat
personajul Ilie Moromete.

Scriitorul insusi il reprezinta pe Niculae Moromete, mezinul familiei a carui copilarie a fost chinuita de
toanele oii Bisisica.

Nila este chiar fratele scriitorului mort in al II-lea Razboi Modial, iar Tita si Ilinca sunt Mita si tot Ilinca din
realitate, surori ale scriitorului.

Ipoteza
Opera literara “Morometii” apartine genului literar epic si este un roman social obiectiv realist postbelic.

Teorie
Romanul este specia literara a genului epic, in proza, de mare intindere cu personaje numeroase,
complexe si amplu caracterizare, cu o intriga complicata si o actiune ampla.

Romanul social este romanul ce dezbate viata citadina a unei comunitati.

Romanul obiectiv este specific doar realismului si se axeaza pe mai multe particularitati. Naratorul
omnisicient si omniprezent nu-si schimba ipostaza fiind intotdeauna impersonal si narand la persoana a
III-a. Viziunea asupra evenimentelor este “dindarat” adica obiectiva fara implicare.

Realismul este curentul literar aparut in context european la mijlocul secolului al 19-lea a carui estetica
se baza pe reflectarea veridica a realitatii in arta.

Explicarea titlului
Titlul operei este un substantiv propriu care, denotativ face referire la membrii unei familii. Conotativ,
titlul desemneaza o comunitate eponentiala, in care mentalitatea si modul de viata conduce in moduri
diferite destinele umane. Este vorba despre mentalitatea arhaica a lui llie Moromete denumit, si
“ultimul taran” si mentalitatea noua a fiilor cei mari Achim, Nila si Paraschiv, finalizata cu mentalitatea
bazata pe valorile socialiste pe care o imbratiseaza Niculae Moromete, “un Ilie Moromete al timpurilor
sale”.

Tema operei
Tema operei este constituita din viata sociala a comunitatii rurale din Campia Dunarii, inainte si dupa al
II-lea Razboi Mondial.
Subtemele romanului sunt problematica pamantului si familia, iar lait motivul este timpul.

Actiunea
Actiunea primului volum este plasata in vara anului 1937, iar actiunea celui de-al doilea volum surprinde
o perioada temporala vasta situatia intre 1938-1962.

Daca primul volum se bazeaza pe tehnica narativa a simetriei si sta sub semnul unor vremuri rabdatoare
“Se pare ca timpul avea oamenii nesfarsita rabdare”, volumul al doilea sta sub semnul unor vremuri ce-
aduc schimbarea de ordin social ce rupe echilibrul satului romanesc. Timpul nerabdator este anticipat in
finalul volumul intai.

Volumul al doilea este realizat prin tehnica narativa rezumativa si tehnica narativa a colajului. Daca in
primul volum Ilie Moromete este personajul principal, in cel de-al doilea, Niculae Moromete devine
personaj principal volumele evidentiind astfel antiteza dintre doua mentalitati diametral opuse regasite
ca realitate in satul romanesc inainte si dupa al doilea Razboi Mondial.

Incipit
Incipitul prezinta locul si timpul petrecerii actiunilor, respectiv “campia Dunarii, cu cativa ani inaintea
celui de-al doilea razboi mondial”, mai exact “inceputul verii”. Motivul literar al timpului este vazut
bivalent – rabdator ” se pare ca timpul avea cu oamenii nesfarsita rabdare” si grabit de evenimente.
Viata oamenilor era calma si nu prezenta momentan conflicte mari. In continuare, se prezinta familia
Moromete care se intorcea de la camp (se prezinta monografia satului) “caruta”, “prispa”, “unelte”.

Conflicte
Un triplu conflict va destrama familia lui Moromete. Este mai intai dezacordul dintre tata si cei trei fii ai
sai din prima casatorie, Paraschiv, Nila si Achim, izvorat dintr-o modalitate diferita de a intelege lumea si
de a-i pretui valorile (pamantul – banii).

Cel de-al doilea conflict izbucneste intre Moromete si Catrina, sotia lui Moromete vanduse in timpul
secetei un pogon din lotul sotiei, promitandu-i, in schimb, trecerea casei pe numele lui, dar amana
indeplinirea promisiunii. Nemultumita, ea isi gaseste refugiul in biserica, dar in al doilea volum, Catrina il
paraseste pe Ilie, dupa ce afla de propunerea facuta fiilor lui, la Bucuresti.

Al treilea conflict se desfasoara intre Moromete si sora lui Guica, care si-ar fi dorit ca fratele vaduv sa nu
se recasatoreasca. In felul acesta, ea ar fi ramas in casa fratelui sa se ocupe de gospodarie si de cresterea
copiilor, pentru a nu ramane singura la batranete. Faptul ca Moromete se recasatorise ii cuprinsese ura
impotriva lui, pe care o transmite celor trei fii mai mari.

Un alt conflict secundar este acela dintre Ilie Moromete si fiul cel mic, Niculae. Copilul isi doreste cu
ardoare sa mearga la scoala, in timp ce tatal, care trebuie sa plateasca taxele il ironizeaza sau sustine ca
invatatura nu aduce niciun “beneficiu”. Pentru a-si realiza dorinta de invatat, baiatul se desprinde
treptat de familie.
Planuri narative
Actiunea primului volum este structurata pe mai multe planuri narative.

In prin plan se afla Morometii, o familie numeroasa, macinata de nemultumiri mocnite. Taran mijlocas,
Ilie Moromete incearca sa pastreze intreg, cu pretul unui trai modest, pamanturile familiei sale, pentru
a-l transmite apoi baietilor. Fiii cei mari ai lui Ilie Moromete, Paraschiv, Nila si Achim isi doresc
independenta economica. Ei se simt nedreptatiti pentr ca, dupa moartea mamei lor, Iliei Moromete s-a
recasatorit cu alta femeie, Catrina, si ca are inca trei copii: Tita, Ilinca si Niculae. Indemnati de sora lui
Ilie, Maria Moromete, poreclita Guica, ce trei baieti pun la cale un plan distructiv.

Ei intentioneaza sa plece la Bucuresti fara stirea familiei pentru a-si face un rost. In acest scop, ei vor sa
ia oile cumparate printr-un imprumut la banca si al caror lapte constituie principala hrana a familiei si
caii, indispensabili pentru munca la camp. Prin vanzarea oilor si a cailor ar obtine un capital pentru a
incepe viata la oras. Datoria la banca nefiind achitata, planul celor trei baieti urmeaza o grea lovitura
familiei. Achim ii propune tatalui sa-l lase sa plece cu oile la Bucuresti, sa le pasca in marginea orasului si
sa vanda laptele si branza la un pret mai bun in capitala.

Moromete se lasa convins de utilitatea acestui plan, amana achitarea datoriei la banca si vinde o parte
din lotul familiei pentru a-si putea plati impozitul pe pamant (“foncierea”). Insa, Achim vinde oile la
Bucuresti si asteapta venirea fratilor. Dupa amanarile generate de refuzul lui Nila de a-si lasa tatal singur
in preajma secerisului, cei doi fug cu caii si o parte din zestrea surirlor. Moromete este nevoit sa vanda
din nou o parte din pamant pentru a-si reface gospodaria pentru a plati foncierea, rata la banca si taxele
de scolarizare ale lui Niculae, fiul cel mic.

Planurile secundare completeaza actiunea romanului, conferindu-i caracterul de fresca sociala, boala lui
Botoghina, revolta taranului sarac Tugurlan, familia chiaburului Tudor Balosu, dragostea dintre Polina si
Birica, discutiile din poiana lui Iocan, rolul institutiilor si al autoritatilor in satul interbelic. De exemplu,
cuplul Polina – Birica reflecta tema iubirii si a casatoriei care nu tine cont de constrangerile sociale.
Casatoria dintre fiica unui chiabur si un taran sarac se construieste polemic la adresa cuplului Ion – Ana,
din romanul lui Liviu Rebreanu, dupa marturisirea lui Marin Preda intr-un interviu realizat de Florin
Mugur.

Exista in primul volum al romanului Morometii cateva secvente narative de mare profunzime.

Secvente importante
Scena cinei este considerata “prima schita a psihologiei Morometilor”. Descrierea cinei se realizeaza
lent, prin acumularea detaliilor. Ceremonialul cinei pare a surprinde un moment din existenta familiei
traditionale condusa de un tata autoritar, dar “semnele” din text dezvaluie adevaratele relatii dintre
membrii familiei. Ilie Moromete pare a domina o familie formata din copii proveniti din doua casatorii,
invrajbiti din cauza averii. Asezarea in jurul mesei sugereaza evolutia ulterioara a conflictului, iminenta
destramare a familiei.

O alta secventa epica cu valoare simbolica este aceea a taierii salcamului. Ilie Moromete taie salcamul
pentru a achita datoriile familiei, fara a vinde pamant sau oi. Taierea salcamului, duminica in zori, in timp
ce in cimitir femeile isi plang mortii, prefigureaza destramarea familiei, prabusirea satului traditional,
risipirea iluziilor lui Moromete. Odata distrus arborele sacru, lumea Morometilor isi pierde sacralitatea,
haosul se instaleaza treptat.

Scenele in care sunt prezentate aspecte din viata colectivitatii se constituie intr-o adevarata monografie
a satului traditional hora, calusul, intalnirile duminicale din poiana lui Iocan, serbarea scolara, secerisul.

Unul dintre cele mai ilustrative episoade pentru viata rurala este secerisul. Este infatisata intr-o maniera
originala (prin inregistrarea si acumularea de detalii ale existentei familiale taranesti) o realitate
arhetipala: miscarile, gesturile, pregatirea si plecarea la camp se integreaza unui ritual stravechi.
Secerisul e trait in acelasi fel de intregul sat, intr-un ceremonial mitic specific colectivitatii traditionale.

In volumul al doilea, structurat in cinci parti, se prezinta viata rurala intr-o perioada de un sfert de veac,
de la inceputul anului 1938, pana la sfarsitul anului 1962. Prin tehnica rezumativa, evenimentele sunt
selectionate, unele fapte si perioade de timp sunt eliminate (elipsa), timpul naratiunii cunoaste reveniri
(alternanta). Actiunea romanului se concentreaza asupra a doua momente istorice semnificative:
reforma agrara din 1945, cu prefacerile pe care ea le aduce si transformarea “socialista” a agriculturii
dupa 1949, perceputa ca un fenomen abuziv. O istorie noua, tulbure si violenta, transforma radical
structurile de viata si de gandire ale taranilor. Satul traditional intra intr-un ireversibil proces de
disolutie.

Conflictul dintre tata si fiii cei mari trece in planul al doilea. Conflictul principal opune mentalitatea
traditionala si mentalitatea impusa, colectivista. Personaje – reflector pentru cele doua mentalitati sunt
Ilie Moromete (“cel din urma taran”) si fiul sau Niculae. Vechea imagine a lui Ilie Moromete este
distrusa, fiind inlocuita de o alta lipsita de glorie. Autoritatea lui in sat se diminueaza, iar unitatea
distrusa a familiei nu se reface.

Volumul debuteaza cu o intrebare retorica “In bine sau in rau se schimbase Moromete?”. Ceilalti tarani
isi schimba atitudinea fata de Ilie Moromete. Fostii prieteni au murit sau l-au parasit, iar cei noi (Matei
Dimir, Nae Cismaru, Costache al Joachii) ii par mediocrii. Vechile dusmanii se sting. Tudor Balosu devine
chiar binevoitor fata de vecinul sau. Guica murise, fara ca relatiile cu fratele sau sa se schimbe, iar acesta
nu se duce nici la inmormantarea ei.

Moromete se apuca de negot, treburile merg bine, castiga bani frumosi, dar il retrage pe Niculae de la
scoala pe motiv ca “nu-i aduce niciun beneficiu”. Toata energia tatalui se concentreaza in incercarea de
a-i aduce acasa pe baietii fugari. De aceea cumpara la loc pamanturile vandute odinioara si pleaca la
Bucuresti pentru a-i convinge sa revina la sat. Paraschiv care lucra acum ca sudor la tramvaie, Nila, ca
portar la un bloc si Achim care avea un mic magazin de “Consum alimentar”, resping incercarea de
reconciliere a tatalui. Mai mult decat atat, afland de propunerea facuta fiilor, Catrina il paraseste si se
duce sa locuiasca “in vale”, la Alboaica, fata ei din prima casatorie. Destramarea familiei continua cu
moartea lui Nila in razboi. Fetele se casatoresc, dar sotul Titei, desi scapa din razboi, moare intr-un
accident stupid in sat.
Paralel cu procesul de disolutie a familiei Moromete, este prezentata destramarea satului traditional,
care devine “o groapa fara fund din care nu mai incetau sa iasa atatia necunoscuti”.

Fiul cel mic, Niculae, reprezinta in roman mentalitatea impusa, colectivista. Cautandu-si eul, devine
adeptul “undei noi religii a binelui si a raului”, cum crede ca este noua dogma, socialista. Discutiile dintre
tata si fiu au semnificatia unei confruntari intre doua conceptii de viata, intre doua civilizatii. Niculae se
indeparteaza din ce in ce mai mult de tatal sau. Se inscrie in partidul comunist, este trimis la o scoala
pentru activisti si se intoarce in sat cu o sarcina de la “judeteana” sa supravegheze buna functonare a
primelor forme colective de munca: strangerea cotelor si predarea lor catre stat. Dar se isca o agitatie
agresiva in timpul careia un satean moare inecat in apele raului de la marginea satului. Idealist, se
orienteaza cu dificultate in tesatura de intrigi pusa la cale de oportunistii de profesie. Asa ca activistul
Niculae Moromete este destinuit, se retrage din viata politica, isi continua studiile si ajunge mai tarziu
inginer horticol. Evenimentele din Silistea – Gumesti au loc in vara anului 1951, in paralel cu secerisul si
treieratul graului si cu sedinta organizatiei de partid, in care este numit presedinte al sfatului popular
tanarul taran sarac, Vasile al Moasei.

Pe de alta parte, Ilie Moromete isi pierde prestigiul de altadata. Traieste o iubire tarzie cu Fica, sora mai
mica a fostei sotii, care a fost toata viata indragostita de el. Apoi se implica in viata social-politica a
satului, sprijinind candidatura lui Tugurlan in functia de presedinte al sfatului Popular pentru ca aceasta
sa tempereze actiunea de colectivizare.

Ilie Moromete este numit de criticul N. Manolescu “cel din urma taran” pentru faptul ca, pana in ultima
clipa nu accepta ideea ca rostul lui in lume a fost gresit si ca taranul trebuie “sa dispara”. Este ilustrativ,
in acest sens, monologul adresat unui personaj imaginar Baznae, in timp ce, pe ploaie, Moromete sapa
un sant in jurul sirei de paie din gradina pentru ca apa sa se scurga, iar in alta parte a satului se pun la
cale schimbari hotaratoare pentru destinul taranimii.

Monologul
Monologul este semnificativ in ansamblul romanului. Atitudinea personajului este criticat fata de noua
societate, care se intemeiaza utopic, pe anularea unei clase sociale, taranimea, adica pe distrugerea unei
civilizatii si a unui cod stravechi de comportament si intelepciune.

Moromete se stinge incet, traindu-si ultimii ani din viata in singuratate si tacere. Mai avea slabiciunea de
a umbla prin sat. Ultima oara este adus acasa cu roaba. Cazut la pat, el isi exprima crezul de viata cand ii
spune medicului “Domnule…eu intotdeauna am dus o viata independenta!”.

Romanul se incheie zece ani mai tarziu. Niculae a devenit inginer horticol si este casatorit cu o fata din
sat, Marioara, fiica lui Adam Fantana, care ajunge si ea asistenta medicala. La inmormantarea tatalui,
Niculae afla de la Ilinca, sora lui, ca tatal se stinge incet fara a suferi vreo boala. In final, tatal si fiul se
impaca in visele baiatului.

Personaje
Romanul dezvolta o serie de personaje specifice lumii rurale neatinsa insa de schimbarile majore sociale
in volumul 1, in volumul al 2-lea fiind surprinse tipuri umane dominate de realitati sociale ce le
metamorfozeaza lumea interioara.

Volumul 1 il contureaza pe Ilie Moromete in mod complex: cap de familie dominand copiii din prima si a
doua casnicie cu autoritate, cu o pozitie centrala in lumea satului bazata pe faptul ca era improprieticit si
ca era cel mai inteligent si abil dintre tarani. Spre deosebire de alte personaje isi ascundea gandurile prin
puterea disimularii.

Volumul al 2-lea il gaseste pe Ilie Moromete ca personaj secundar si ca un om dominat de timpul

schimbarilor. Fuga baietilor mai mari la Bucuresti, faptul ca este parasit de Catrina, schimbarea sociala si
pierderea pamanturilor il schimba pe Moromete care se consuma, nereusind sa poata intelege cursul
istoriei. Cele doua valori, familia si pamantul sunt pe deplin pierdute, in modul simbolic reprezentand
surparea valorilor interioare. Ca urmare, moartea personajului reprezinta o stingere a lumii satului
arhaic, el fiind ultimul dintre tarani care mai crede in puterea pamantului.

Niculae este in primul volum personaj secundar surprins in scena cinei ca mezinul familiei ce nu avea nici
macar un loc al lui la masa. Copilul evolueaza spre un elev dornic de invatatura, faptul ca obtine premiul
1, ducand la castigarea respectului tatalui sau. Din acel moment in inima lui Moromete se va produce
schimbarea, Niculae avand tot sprijinul parintesc pentru a-si continua scoala.

Volumul al 2-lea il contureaza ca personaj prinicipal, simbol al timpurilor noi, om cu carte dupa dorinta
mamei si a invatatorului din sat. Personajul este conturat la fel ca si Ilie Moromete: un om cu
personalitate si caracter puternic ce se poate usor adapta la niste timpuri pe care parca le intelege.

Catrina este personaj secundar, surprinsa in relatia cu Ilie Moromete ca sotia ce ii condamna acestuia
singurele placeri: vorba si tunul. Este conturata specific lumii rural, fiind pastratoare de valori si obiceiuri
rurale de mentalitati specifice satului. In plan personal, ea se opune spiritului contemplativ a lui Ilie
Moromete si se instraineaza de sotul care isi doreste copiii cei mari acasa, oferindu-le casa in ciuda a ce-i
spusese sotiei.

Achim, Nila si Paraschiv reprezinta personaje secundare, fiii din prima casnicie, avand un mod rigid de
viata impus de tatal lor. Sunt adeptii unei vieti comode, de aceea cad usor in schimbarea vietii de la oras,
separata de munca grea si complicata a pamantului. Volumul al doilea ofera o imagine bizara a tatalui
lor cand ei se considera fericiti si impliniti, dar de fapt nu reprezinta nimic in lumea bucuresteana.

Stilul artistic
Stilul artistic duce la tenta specifica realista in care lipsesc cu desavarsire podoabele stilistice, limbajul
avand rolul de a da veridicitate limbii rurale si a modului in care este traita.

Concluzie
Ca urmare a celor evidentiate si argumentate, opera literara “Morometii” de Marin Preda este un roman
realist social obiectiv, oferind o imagine ampla asupra conceptiei scriitorului despre lumea rurala inainte
si dupa cel de-al doilea Razboi Mondial.
Morometii – Marin Preda
Caracterizare personaj literar “Ilie Moromete”
Ipoteza
Opera literara “Morometii” a fost scrisa de Marin Preda si publicata in perioada postbelica a literaturii
romane in doua volume, primul volum in anul 1955, iar al doilea in anul 1967. Opera este bazata pe viata
scriitorului.

“Morometii” apartine genului epic si este un roman social obiectiv postbelic. Ampla fresca a satului
romanesc surprinde numeroase personaje reprezentative pentru diferite categorii sociale, tipuri umane
sau teme infatisate si impune o tipologie noua.

Ca si curent literar, opera apartine realismului. Realismul este un curent artistic si literar, manifestat pe
plan european la mijlocul secolului al 19-lea, a carui estetica reprezenta reflectarea veridica a realitatii in
arta. Personajele sunt tipice pentru o categorie sociala in situatii tipice, ori exponentiale (invinsi sau
invingatori). Stilul este impersonal, obiectiv.

Tipologizare
Personajul “Ilie Moromete” este personajul principal al primului volum si secundar celui de-al doilea.
Volumul 1 il contureaza pe Ilie Moromete in mod complex, cap de familie, dominand copiii din prima si a
doua casnicie cu autoritate, cu o pozitie centrala in lumea satului, fiindca era cel mai inteligent si abil
dintre tarani. Spre deosebire de alte personaje, isi ascundea gesturile prin puterea disimularii. Volumul 2
il gaseste pe Ilie Moromete ca personaj secundar si un om dominat de timpul schimbarilor. Isi pierde
cele doua valori, familia si pamantul, ca urmare moartea personajului reprezinta o stingere a lumii
satului arhaic.

Moduri de caracterizare
El este caracterizat direct de catre narator si alte personaje sau autocaracterizare ori indirect prin limbaj,
gesturi, fapte, atitudini fata de alte personaje sau prin nume.

Caracterizarea directa
Caracterizarea directa facuta de narator arata ca Ilie Moromete “era cu zece ani mai mare decat Catrina”
si acum avea acea varsta intre tinerete si batranete cand numai nenorociri sau bucurii mari mai pot
schimba firea cuiva. Chiar la inceutul romanului, in scena cinei “Moromete statea parca deasupra
tuturor”. In alt loc, naratorul spune ca “Moromete avea uneori obiceiul (semn de batranete sau poate
nevoia de a se convinge ca si cele mai intortocheate ganduri pot capata glas) de a se retrage pe undeva
prin gradina si de a vorbi singur.

Caracterizarea directa facuta de alte personaje sugereaza perceptia diferita asupra personajului. Sotia
sa, Catrina ii reproseaza lenea si placerea vorbei “Toata ziua stai la drum si bei tutun”, sora sa Guica ii
poarta pica deoarece recasatorindu-se, ea a fost obligata sa se mute din casa, ramanand singura, in timp
ce Cocosila, prietenul sau ii zice mereu “Esti prost!”, calificativ ce ascunde, insa pe de o parte simpatia,
iar pe de alta parte invidia fata de inteligenta si spontaneitatea personajului.
Autocaracterizare
Procedeul autocaracterizarii ramane definitoriu prin marturisirea facuta de Moromete doctorului, cu o
sublima trufie a omului ce si-a respectat conditia si menirea “Domnule, eu intotdeauna am dus o viata
independenta!”.

Caracterizarea indirecta
Caracterizarea indirecta prin limbaj arata schimbarile majore si dramatice prin care trece personajul: la
inceput are placerea de a povesti cu lumea, raspunzand in multe cuvinte la salutul oamenilor, ulterior
este poreclit “Mutul”, “nu se mai putea vorbi cu el, spuneai una si el asculta si ai fi zis ca intelegea, ca sa
te pomenesti pe urma ca raspunsurile pe care le dadea veneau din alta parte”. El este un disimulat, care
vorbeste singur, fiindca nu considera ca merita cineva sa-i asculte gandurile. Disimularea este o reactie
defensiva, ulterior devine o a doua natura a personajului, aratand instrainarea tragica “Lui Moromete
parca ii zburase mintea din cap si cu buna stiinta facuse scimb cu a altui taran care vorbea cu tine asa
cum vorbesti cu un cal sau cu o vaca”. In gura lui, cuvantul capata fascinatie magica, cele mai obisnuite
intamplari devin aventuri. Nedumerirea prefacuta a lui Ilie, pauzele in rostire, interjectiil si lacomitatea
cu care vrea sa afle detaliile picante in situatia despre cei care isi “amendeaza copiii”, vanzandu-le
pamantul.

Caracterizarea indirecta prin ganduri, idei arata ca este indragostit de viata, o vede ca pe un spectacol, o
contempla, crede ca timpul e rabdator, iar cand vede ca s-a inselat tot nu se teme de trecerea sa
“Moromete nu gasea in el nicio frica fata de trecerea anilor”.

Caracterizarea indirecta prin atitudini fata de oameni sugereaza ca isi iubeste copiii, dar e mai bine sa-i
tina din scurt. Incearca sa-si indrepte greselile facute fata de ei, recunoaste ca marea lui greseala a fost
ca nu l-a lasat sa faca mai departe scoala pe Niculae, fiul sau cel mic. Nu intelegea lumea fiilor cei mari,
dar e convins ca se vor schimba mai tarziu. El se simte mandru si dispretuitor fata de Balosu pe care il
injura intotdeauna (in gand) pentru dorinta de imbogatire, iar acesta simtind superioritatea vecinului
sau, nu-si doreste decat sa-l vada umilit. Se simte superior si nu-si poate stapani pornirea de a fi ironic cu
ce care nu-l inteleg. Atitudinea de sef absolut al familiei este subliniata in timpul cinei.

Caracterizarea indirecta prin gesturi sau chiar mersul sau tradeaza starile sale de meditatie “Isi lasa
fruntea in pamant si mersul i se incetini. Era mersul lui cand se gandea si cand nu mai vedea nimic in jur.
” Supararea, linistea, nedumerirea, veselia fortata, neputinta sunt prezente in comportamentul omului,
subliniate de gesturi si de o mimica expresiva. La fel de elocventa este scena pranzului la camp, desi se
frige cu fasolea fierbinte, nu se exteriorizeaza in niciun fel, asteptand curios si amuzat ca Paraschiv, fiul
sau, sa pateasca acelasi lucru, lasandu-l sa se friga, demonstrand astfel lacomia, apoi prevenitor ii ofera
apa rece si se intereseaza grijuliu daca s-a fript rau “Na, Paraschive, bea apa, se precipita Moromete,
apucand bota in brate si intinzandui-o grijului. Te-ai ars rau? Eu credeam ca e rece, marturisind el naiv.”

Caracterizarea indirecta prin idealuri si valori arata ca personajul are o conceptie de viata parte, centrata
pe ideea libertatii spirituale si considera ca omul este dator sa tina la rostul si menirea lui, chiar daca
este bun sau rau. Personajul este considerat “cel din urma taran adevarat”.
Caracterizarea indirecta prin fapte a personajului spune ca el continua sa fie preocupat de politica si
dupa ce se instaleaza comunistii la putere. Fiind inteligent, prevede marile schimbari dramatice si le
impartaseste prietenilor sai. El prinde viata (ca personaj prinicpal) nu doar din faptele pe care le face cat
si din comportamentul sau. Faptele savarsite de Moromete sunt cele ale unui taran obisnuit cu familie si
griji. El merge la camp, dar nu se omoara cu munca, vorbeste cu vecinii, il viziteaza pe altul si isi bate
copiii cand acestia intrec masura. Important pentru acest taran nu este ceea ce face, cu cum face sau
cum le prezinta intamplarile celor care-l asculta. Ceea ce face, in mare parte, se modifica in functie de
ceea ce simte, de starea lui, de aceea devine o nedumerire pentru cei din jurul sau. Niciuna din faptele
sale nu dovedeste graba, caci timpul are rabdare cu oamenii. El ii interzice fiului sau cel mic, Niculae, sa
mai mearga la scoala, considerand ca nu-i aduce niciun “beneficiu”, iar acesta se instraineaza de familie.
In al doilea volum, cei doi raman certati, Moromete moare, iar Niculae viseaza ca s-au impacat.

Concluzie
Avand in vedere aceste caracteristici, caracterizarea lui Ilie Moromete demonstreaza ca personajul are o
complexitate care il aseamana cu un intelectual veritabil, fiind considerat un taran filosof.

Moromeții de Marin Preda este un roman realist postbelic, în două volume, cu elemente de
modernitate, care înfățișează în mod realist viața sătenilor din Câmpia Dunării, înainte și după cel de-al
Doilea Război Mondial.

În centrul acțiunii se află Ilie Moromete în jurul căruia gravitează o varietate de oameni cu care acesta
dezvoltă, în principal, relații tumultoase. Un astfel de personaj este soția sa, Catrina, întrucât relația lor
evoluează într-un vizibil declin, ducând la despărțire.

Statuturile sociale ale celor doua personaje contrastează.

Statutul social al lui Moromete este conturat în jurul imaginii țăranului, aceasta fiind un țăran liber și, în
același timp, unul de mijloc cu o avere care să-i asigure un trai decent lui și familiei sale. Totodată, este
văzut ca o autoritate locală, un punct de reper în colectivitatea rurală, dovadă fiind întâlnirile din poiana
lui Iocan, la care este așteptat în fiecare duminică pentru a citi ziarul și pentru a dezbate pe teme
politice. Funcția de consilier comunal îi conferă, inițial, imaginea de tată autoritar în familia sa, însă
aceasta se risipește pe parcursul primului volum, dat fiind conflictul pe care îl are cu fiii săi cei mari. În
comparație cu Moromete, Catrina, cea de-a doua sa soție, reprezintă tipologia femeii simple, bine
ancorate în mediul rural. Aceasta își asumă rolul casnic, specific oricărei femei în epoca respectivă,
considerată fără putere de influență în societate. În familie are atât rolul mamei vitrege pentru fiii lui
Moromete, adeseori intrând în conflict cu aceștia, cât și cel al mamei autoritare, care printr-o atitudine
rece și distantă controlează situația.

Statutul psihologic este în strânsă legătură cu cel social, evidențiind-i lui Moromete libertatea și modul
de a gândi, fiind marcat de conflictul interior și stă la baza dramei lui, iar prin prisma modului său de a
gândi, Moromete crede în libertatea individului, principiu de viață pe care și-l expune la sfârșitul
volumului al II-lea în fața medicului: „Eu, domnule, am dus o viață independentă”, dovedind
consecvență morală, demnitate și rezistență în fața unui timp agresiv, care nu mai are răbdare cu
oamenii. Complexitatea psihică a personajului este reliefată și prin situațiile existențiale în care este
surprins, anume, viața satului românesc într-un moment de răscruce, angrenat într-un proces de
destrămare a civilizației tradiţionale, a familiei și a sistemului de la acea vreme. Moromete stăpânește
arta disimulării, dar aceasta este o formă de apărare împotriva unei lumi a minților limitate, care îl
considera un ,,sucit”. Disimulându-și adevăratele gânduri si convingeri, eroul îşi apară, de fapt, libertatea
interioară. Spre deosebire de el, Catrina judecă într-o manieră simplă, bazată pe un instinct ce vizează
pragmatismul. Singurul său obiectiv în măsură să îi aducă confort psihic este să devină coproprietară a
casei lui Moromete. Amânarea acestei promisiuni îi generează un conflict interior, care o va determina
în final să îl părăsească pe Moromete.

Statutul moral se evidențiază prin trăsăturile morale ale protagonistului. Ilie Moromete, reprezintă
țăranul filosof cu o inteligență ascuțită, caracterizat de plăcerea de a contempla și de nevoia de a
înțelege lumea. Personaj dialogic, Moromete se află mereu într-un dialog fertil cu sine și cu lumea,
mirându-se necontenit de spectacolul existenței. Dezbate inteligent subiecte politice sau filosofează cu
prietenii săi, iar aceste preocupări intelectuale, alături de înclinația spre reflecție, respectiv spre
meditație solitară, dezvăluie un chip al țăranului român inexistent până atunci în literatură. Se arată a fi
tipul introvertitului în ceea ce privește afectivitatea, cenzurându-și orice gest afectiv față de familie, dar
totuși îi iubește pe membri acesteia. Este, de asemenea, caracterizat și de impulsivitate, prin atitudinea
sa și prin limbajul utilizat. La fel ca Moromete, Catrina este pe de o parte o fire intransigentă, iar pe de
altă parte este o fire extrem de religioasă, refugiul în credință salvându-i sufletul și ajutând-o să
depășească sentimentul de vinovăție generat de părăsirea fiicei din prima căsătorie. Această atitudine
este în opoziție cu natura mai rațională a lui Moromete.

Relația dintre Catrina și Moromete evoluează înspre o stare conflictuală ce degenerează în ură.
Căsătoria dintre cei doi nu se dovedește a fi un mijloc de a crea echilibru, ci din contră, scoate la iveală
acele trăsături și atitudini specifice celor două personalități diferite, ce contrastează puternic, ducând la
incompatibilitate. Această relație conflictuală se face simțită încă de la începutul operei, însă o lungă
perioadă de timp conflictul este în stare latentă, prilej cu care se evidențiază grija Catrinei față de
zbuciumul sufletesc al soțului.

O secvență semnificativă pentru relația celor două personaje este scena cinei, care pare un ceremonial
atemporal ce va dăinui permanent în satul românesc. Familia este în integralitate adunată în jurul mesei
și este dominată de figura tatălui așezat în pragul odăii. Așezarea membrilor familiei la masă și
dialogurile dintre ei prefigurează conflictele care vor duce la destrămarea acesteia, naratorul precizând
„Moromeții mâncau în tindă la o masă joasă și rotundă… nimănui nu-i trecuse prin cap c-ar fi bine să se
schimbe masa aceea joasă”. Această afirmație prevestește finalul volumului I, și anume fuga băieților la
București, înfățișând momentul dezbinării familiei. Conflictele sunt prevalente, fapt sugerat de poziția
acestora la masă: băieții cei mari „stăteau pe partea din afara a tindei, ca și când ar fi fost gata să se
scoale de la masă și să plece afară”. Ceilalți copii stăteau în apropierea Catrinei care parcă voia să-i
protejeze. Ilie nu o tratează pe Catrina ca pe o parteneră de viață, ci ca pe o persoană obligată să asigure
stabilitatea familiei printr-un sacrificiu permanent. Ilie Moromete vede în soția sa doar un factor de
stabilitate în familie, care trebuie să se preocupe atât de munca de la câmp, cât și de confortul său și al
celorlalți membri ai familiei. De aceea, femeia este copleșită de treburi, împărtășindu-se între muncile
câmpului și treburile gospodărești. Catrina îi reproșează lui Ilie lipsa de înțelegere și de ajutor, dar
răspunsul lui susține acest conflict ce pare să nu îl intereseze „taci, fă, din gură!… Vezi-ți, fă, de treabă…
Ai făcut mâncare? Spune odată și taci că nu suntem surzi!”

O altă secvență semnificativă pentru relația dintre Moromete și Catrina este scena tăierii salcâmului,
simbolizând destrămarea satului tradițional, dar și degradarea familiei. Salcâmul ilustrează stabilitatea
lumii rurale, verticalitatea lui fiind văzută ca un ax. Salcâmul face parte din viața familiei Moromete și din
viața satului, și pare o entitate magică, fiind înfățișat ca martor și păstrător al vieții țărănești „Toată
lumea cunoștea acest salcâm”. Tăierea salcâmului este o decizie pe care Moromete o ia singur deoarece
Catrina nu lasă impresia unei partenere de viață „asta e din pricină că n-are cu cine discuta, cu sensul că
nimeni nu merită să-i asculte gândurile”. Căderea lui în zori, duminica, în sunet de clopot și bocete ce se
aud din cimitirul satului reprezintă un eveniment tragic, care prevestește declinul unei lumi încremenite
în rânduieli străvechi. După prăbușirea salcâmului urmează o tăcere de sfârșit de lume, aceasta însăși
părând mai mică, mai urâtă și mai tristă: „Acum totul se făcuse mic”. Înstrăinarea dintre cei doi este aici
și mai evidentă, Catrina, fiind, în momentul tăierii salcâmului, în cimitir unde își găsește alinarea,
aflându-se departe de Moromete.

Un prim element de structură relevant pentru relația celor doi îl reprezintă mijloacele de caracterizare.
Caracterizarea directa făcută de narator „Era cu zece ani mai mare decât Catrina și acum avea acea
vârsta între tinerețe și bătrânețe când numai nenorociri sau bucurii mai pot schimba firea cuiva”
dezvăluie un protagonist cu o personalitate complexă, un lider al satului, care are o plăcere deosebită de
a sta de vorbă și de a medita. În ceea ce privește caracterizarea directă făcută de celelalte personaje,
Catrina se amuză de glumele lui, însă de cele mai multe ori îi face reproșuri și crede că are sufletul negru
de răutate și de tutun. Cocoșilă îl face prost, dar în realitate îl admiră și chiar îl invidiază pentru că știa să
găsească în ziar lucruri pe care el nu le vedea. Autocaracterizarea din finalul volumului al doilea, în
discuția cu doctorul, scoate în evidență libertatea individului în ciuda constrângerilor istoriei „Domnule,
[…] eu totdeauna am dus o viață independentă”. De asemenea, caracterizarea indirectă dedusă din
faptele personajului dezvăluie mai multe trăsături de caracter precum: firea reflexivă (se frământa
gândindu-se la soarta țăranilor dependenți de roadele pământului, la Dumnezeu), disimularea, ironia
(când bea țuică la Bălosu, când comentează articolele din ziar). Catrina este caracterizată indirect prin
fapte, gesturi și atitudini. Religiozitatea sa fiind redată prin atitudinea față de Dumnezeu. Aceasta îi
reproșează soțului lipsa de credință pe care o consideră cauza principală a tuturor problemelor lui
Moromete. Gesturile femeii îi trădează duritatea, aceasta fiind lipsită de afecțiune chiar și față de proprii
copii.

Conflictele reprezintă un alt element structural semnificativ pentru relația dintre Catrina și Moromete.
Relația dintre cei doi este caracterizeată de răceală, singurătate și lipsă de comunicare manifestată prin
refuz și tăcere. Conflictul interior dintre cei doi soți se realizează din cauza personalităților diferite și
deci, implicit, a incompatibilității dintre cei doi. Acest conflict este alimentat de ambele părți,
generându-se astfel o tensiune din ce în ce mai vizibilă. Conflictul exterior este provocat și de viziunea
diferită asupra vieții, dar Catrina reușește să îi țină piept soțului, fiind o fire puternică și revoltată din
cauza faptului că Ilie nu-și ține promisiunea. Moromete vânduse în timpul secetei un pogon din lotul
soției, promițându-i, în schimb, trecerea casei pe numele ei, dar amână îndeplinirea promisiunii.
Nemulțumită, ea îşi găsește inițial refugiul în biserică, dar în al doilea volum Catrina îl părăsește pe Ilie,
după ce află de propunerea făcută fiilor săi, la București.
Romanul Moromeții de Marin Preda surprinde relația conflictuală dintre cei doi soți, Ilie și Catrina
Moromete, stârnită de drama trăită de Moromete în momentul declanșării destrămării categoriei
sociale de care aparținea cu mândrie.