CERCUL

ȘCOALA
PEDAGOGI GIMNAZIALĂ SAT DÂRVARI
GRĂDINIȚA C NR.11 CU PROGRAM NORMAL PANTAZI-
structură
VALEA CĂLUGĂREASCĂ

“EDUCAȚIA PENTRU
VALORI ÎN EDUCAȚIA
TIMPURIE”
 Propunător:
Prof.înv.preșc. Panait Adela

~21 noiembrie 2022~

,,Eu sunt copilul.
Tu ţii în mâinile tale destinul meu.
Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă.
Dă-mi, te rog, acele lucruri care mă vor îndrepta spre fericire!
Educă-mă, te rog, să pot fi o binecuvântare pentru lume! ...”

(din „Child's Appeal”, Mamie Gene Cole)

Educația reprezintă factorul primordial în transmiterea valorilor încă de la cea mai fragedă
vârstă.
În ceea ce privește educația, ca noțiune, pornind de la sensul etimologic al termenului, ale cărui
rădăcini se află în cuvȃntul latin „educo - educare”, care înseamnă creṣtere, hrănire sau îngrijire, se
poate aprecia că educația reprezintă procesul de hrănire a individului cu idei, în vederea ridicării
acestuia dintr-o stare inferioară - naturală, la una superioară - culturală, proces care implică dezvoltarea
inteligenței, afectivității, voinței, capacității generale de cunoaștere și transformare a lumii, în
ansamblul ei.
Scopul fundamental al educației, ca activitate eminamente socială, constă în formarea și
transmiterea unei anume experiențe de viață către un subiect uman care este angrenat, astfel, într-un
mecanism de influențare sistematică și conștientă, în conformitate cu finalitățile urmărite prin scopuri
și idealuri colective și individuale.
Educaţia timpurie reprezintă totalitatea experienţelor individual realizate şi social existente sau
organizate, de care beneficiază copilul în primii ani de viaţă, cu rol de a proteja, creşte şi dezvolta fiinţa
umană cu capacităţi şi achiziţii fizice, psihice, culturale specifice, cu identitate şi demnitate proprie.
Aceasta reprezintă perioada care aduce schimbări majore în viața copilului, fiind considerată piatra de
temelie în formarea, dezvoltarea și orientarea pe scară valorică a preșcolarilor, respectându-se însă
particularitățile psihopedagogice și de vârstă ale acestora. Ea asigură fundamentele dezvoltării fizice şi
psihice sănătoase, ale dezvoltării sociale, spirituale şi culturale complexe.
Vârsta preşcolară a fost, multă vreme, considerată o etapă „neimportantă“ din punctul de
vedere al achiziţiilor psihologice, un interval de timp în care copiii nu fac nimic altceva decât să se
joace. Cercetările din ultimii zeci de ani au demonstrat, fără îndoială, că, de fapt, chiar acest joc are o
importanţă crucială. Într-un fel, jocul copilului echivalează cu „munca adultului“. Prin joc, copiii îşi
dezvoltă abilităţile cognitive şi învaţă noi modalităţi de interacţiune socială. Aşa se face că etapa
preşcolară este una a schimbărilor semnificative nu doar fizice, ci şi mentale şi emoţionale.
Rolul formativ al procesului educațional a fost sintetizat de filosoful și pedagogul ceh Johann
Amos Comenius, în lucrarea sa „Didactica magna”, în care afirmă că, deși oamenii sunt înzestrați la
naștere cu „semințele științei, ale moralității și religiozității”, acestea devin un bun al fiecăruia numai
prin educație. Ȋn concepția lui Comenius, nimeni „nu poate deveni om decȃt dacă este educat” 1, ceea
ce înseamnă că activitatea de formare și stimulare a resurselor individuale conduce, de o manieră
implicită, la desăvȃrṣirea omului.
Fără a minimaliza importanța modelării ființei umane pentru a deveni membru fidel societății
cunoașterii, introducerea discursului legat de Educația pentru valori nuanțează într-un sens specific
orientarea teleologică a procesului pedagogic. Educația nu presupune doar cunoaștere, ci și modelarea
de comportamente, atitudini și valori. Înseamnă pregătire eficientă pentru realitatea de mâine și
1
Cucoș Constantin., „Pedagogie”, Editura Polirom, Iaşi, 2006
formatarea unui tipar de gândire care să fie în stare să surprindă semnificația și valoarea autentică în
orice experiență de viață.
Devine din ce în ce mai acută nevoia de a defini atitudinea față de valorile moștenite sau
asumate și de a reflecta asupra modalității în care valorile reale ale societății sunt demne pentru a fi
transmise și integrate în predare. Acestea nu se referă la valorile declarate, ci la cele care se desprind
din viața de zi cu zi.
În contextul învățământului preuniversitar, activitatea unităților de învățământ trebue să devină
tot mai mult orientată spre valori.
Educația este o voință de iubire generoasă față de sufletul altuia pentru a i se dezvolta întreaga
receptivitate pentru valori și capacitatea de a realiza valori2.
Educaţia timpurie pentru valori reprezintă un tip de educaţie care îşi asumă misiunea şi
responsabilitatea de a promova valori în mod explicit şi eficient prin finalităţi clare.
Definite ca „idei abstracte despre ceea ce societatea crede că este bun, drept și dezirabil”,
valorile sunt aspecte definitorii ale identității culturale (Goodman, 1992).
Valoarea conține în structura ei o componentă cognitivă, una afectivă și una comportamentală.
Valorile pot fi înțelese ca standarde stabile, reprezentând fundamentul care stă la baza
acceptării sau respingerii normelor.
Unii autori definesc valoarea din perspectiva cunoaşterii empirice, alţii din cea a cunoaşterii
ştiinţifice, iar alţi autori situează valoarea în domeniul cunoaşterii artistice.
Conform dicționarului Larousse, valoarea reprezintă tot ceea ce este dezirabil 3. Conform
aceluiaşi „Dicţionar de filosofie”, în general, se disting trei grupe de valori:

Pentru Émile Durkheim, ca reprezentant al obiectivismului axiologic, valoarea este o calitate

indispensabilă lucrurilor. Valorile sunt obiective, deoarece exprimă calitatea, utilitatea lucrurilor.
Acestea ne ghidează deciziile cu privire la ceea ce este bun, adevărat și corect, includ simpla diferență
între bine și rău, credința în Dumnezeu, importanța muncii, respectul de sine4. De ele depind
sentimentele și gândurile noastre.
În “Dicțonarul de pedagogie”, Sorin Cristea extinde definiția valorii asupra unei valori
specifice pedagogice, fiind integrată în componentele educației, respectiv în dimensiunile generale ale
educației:
 educația morală - binele moral;
 educația intelectuală - adevărul științific;
 educația tehnologică - utilitatea adevărului științific;
 educația estetică - frumosul din artă, natură, viața socială;
 educația fizică - sănătatea psihică și fizică 5.

2
Şerbănescu B., “Valorile naţionale şi educaţia”,Bucureşti: Educaţia Universitară Carol Davila, 2000
3
Didier Julia, “Dicţionar de filosofie”, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996
4
Durkheim Émile, “ Educaţie şi sociologie”, Editura Didatică și Pedagogică., Bucureşti 1980
5
Cristea Sorin, “Dicționar de pedagogie”, Grupul Editorial Litera, Chișinău-București, 2000
 Valorile sunt factori ce influențează în mod direct viața omului și societatea în care trăiește.
Transmiterea eficientă a valorilor se face în cadrul unui întreg proces în care individul are
posibilitatea de a alege între variantele reale, în urma analizării consecințelor fiecărei opțiuni și, apoi,
de a se exprima și acționa conform propriei alegeri. Acest proces de raportare la valori determină
formarea atitudinilor, a conduitei personale, a comportamentului și, de aceea, el trebuie să înceapă din
copilăria timpurie6.
Cea mai bună metodă de a interioriza valorile este transformarea acestora în comportamente
zilnice . Internalizarea valorilor este un simbol pentru dezvoltarea caracterului unui individ. Valorile
7

sunt determinanții principali pentru măsurarea comportamentelor bune sau rele, a deciziilor, relațiilor
din grup, precum și a relațiilor umane.
Educația este tărâmul în care valorile își găsesc cel mai adesea exprimarea. Valorile cele mai
importante pentru societate sunt regăsite și în scopurile educației. De fapt, dintotdeauna, scopurile
educației au fost și scopurile societății. Ideile prin care s-au materializat au reflectat concepțiile
specifice timpului8. Grădinița este locul în care vin în contact valori și mesaje din mai multe direcții:
familie, biserică, grup informal, mass-media, cadre didactice. Din acest punct de vedere, copilul este
expus la seturi diverse de valori: valorile personale ale celui care predă, valorile instituției pe care o
reprezintă cel care predă, valorile materiei predate, valorile grupei de copii, valorile din familie,
valorile comunității, valorile transmise prin mass-media, valorile instituțiilor religioase9.
Ρеrіоada рrеşсоlară еѕtе considerată dе сătrе ехреrțі реrіоada în care copiii se dezvoltă atât рѕіhіс,
cât și valoric. Integrarea acestora în іnѕtіtuţііlе рrеşсоlarе ѕоlісіtă tоatе роѕіbіlіtăţіlе lor dе adaрtarе,
deoarece diferența dintre gradіnіţă şі famіlіе сеre о maі marе varіеtatе dе соnduіtе.
Abordarea educației pentru valori, în cadrul activităților desfășurate în grădiniță, este un demers
necesar pentru a forma generații responsabile și autonome de copii, cu un nivel ridicat al abilităților sociale,
morale și civice.
În învățământul preșcolar, accentul cade pe însușirea valorilor educaționale grupate pe domenii
de cunoaștere, urmărind realizarea:
 educației moral-civice și religioase;
 educației estetice,
 educației ecologice,
 educației pentru munca de calitate,
 educației pentru sănătate și
 educației rutiere.
Educația pentru valori intră în categoria activităților liber-alese, după cum poate intra, la fel de
bine, şi în categoria activităţilor de dezvoltare personală și/sau a activităților pe domenii experienţiale;
totul depinde de tipul şi tema acestor activităţi şi de cât de bine se corelează cu tema proiectului sau cu
tema săptămânală.
Vârsta preșcolară este perioada cea mai plastică și cea mai favorabilă achizițiilor instrumentelor de
bază a cunoașterii, comunicării, a formării trăsăturilor morale, de caracter și a pregătirii pentru viața de mai
târziu. Copilul trebuie să beneficieze de atenție și în jurul acestuia să graviteze toate intervențiile formative
ale educatorului, pentru a se dezvolta frumos sub actul răbdării și al cugetării pentru formarea personalității
sub aspectul moral.
Educația morală, una din cele cinci dimensiuni ale educației, urmărește formarea conștiinței, a
conduitei morale, ocupând un loc deosebit datorită rolului pe care îl are în integrarea copilului în societate.
Morala reprezintă un complex de norme și reguli în vederea formării comportamentului subiectului uman

6
Programul Educațional Național de Educație pentru Valori “Joc, respect și bucurie”
7
Tonga D. , “Transforming Values into Behaviors: A Study on the Application of Value Education tu Families în Turkey”,
Journal of Education and Learning, 5(2), 2016
8
Albulescu Ion,“Doctrine pedagogice”. Editura Didactică și Pedagogică. Bucureşti 2007
9
Cucoș Constantin, “Educația: Experiențe, reflecții, soluții”. Editura Polirom, Iași, 2013
în funcție de anumite valori, care ghidează relațiile cu sine și cu ceilalți.
Formarea conștiinței morale se face acționând asupra mai multor componente: noțiunile și
reprezentările morale, ideile și concepțiile morale, sentimentele morale, atitudinile morale,
convingerile morale, aspirațiile și idealul moral al personalității.
Educația morală cu dimensiunile ei cognitive și afective se realizează pe următoarele direcții:
cunoașterea valorilor;
justificarea teoretică a valorilor;
sădirea sentimentului obligației;
cultivarea voinței de conformare a conduitei la valorile prevăzute;
crearea obișnuinței de acțiune în conformitate cu valorile alese.
Educația morală a preșcolarilor reprezintă o componentă esențială a procesului
instructiv-educativ, care se realizează în cadrul tuturor activităților desfășurate în grădiniță. Alături de
familie, grădinița are ca scop formarea conștiinței și conduitei morale a preșcolarului, respectând
normele morale bazate pe valorile fundamentale: binele, frumosul, adevărul, dreptatea, cinstea,
respectul.
Povestirea a fost întotdeauna un mijloc eficient de prezentare a valorilor. Rolul important pe care îl
au poveştile în educaţia copiilor este binecunoscut şi apreciat. Poveștile se pot spune, citi, audia sau
viziona. Indiferent de modul în care se realizează expunerea poveștilor, acestea ajută la formarea conduitei
morale şi la însuşirea unor principii de viaţă. Pentru cei mici, personajele din poveşti prind viaţă în inimile
lor, ei trăind, totodată, întâmplările prin care trec eroii lor preferați.
Cu timpul, copiii reuşesc să îşi realizeze o viziune clară despre viaţă şi despre modul în care
trebuie să relaţioneze cu cei din jurul lor şi, bineînţeles, să se comporte. Poveştile au rolul de a participa la
făurirea unor caractere puternice, îi învăţă pe copii ce este curajul, puterea, respectul, bunătatea și
frumosul. Din poveşti, preşcolarul învaţă că binele învinge răul, chiar dacă este nevoit, uneori, să
treacă peste obstacole, fără a îngenunchea în faţa lor. Unele poveşti au un rol moralizator, copiii se pot
identifica cu unele personaje, însă povestea trebuie aleasă în aşa fel încât să îl convingă pe acesta să fie
bun, cinstit, onest, etc.
Spre exemplificare, am ales câteva povești prin care se urmăreşte realizarea şi dezvoltarea
educației morale, texte accesibile copiilor de vârstă preşcolară:
În povestea “David cel onest”, un om de afaceri care îmbătrânise a chemat la el pe mai tinerii
săi directori pentru a alege dintre ei pe unul care să-i ia locul. A dat fiecăruia câte o sămânță,
cerându-le să o planteze, să o ude și să se întoarcă peste un an.
Unul dintre tineri, pe nume David, a plantat sămânța într-un ghiveci, o uda în fiecare zi, dar, din
sămânța lui, nici gând să răsară ceva. După un an, toți tinerii directori și-au dus plantele la șeful lor.
David a fost surprins să îi vadă pe ceilalți cu plantele lor. Șeful lor, văzându-i pe ceilalți doi cu plantele
în mâini, l-a întrebat pe David ce s-a întâmplat cu planta lui. Acesta i-a povestit, iar domnul director a
anunțat că David va fi noul șef, spre surprinderea tuturor, întrucât în urmă cu un an le dăduse semințe
fierte, neroditoare, iar David a fost singurul care a avut curajul și onestitatea de a-i aduce ghiveciul cu
sămânța primită. Din această poveste, copiii învață că onestitatea presupune asumarea responsabilității
pentru fiecare gest și pentru fiecare cuvânt rostit. Pentru că a spus adevărul, David a demonstrat că are
curaj și este integru, câștigând astfel respectul și încrederea șefului său. Când oamenii trișează, pierd
ocazia de a da dovadă că sunt cei mai buni.
În povestirea scurtă ,,Ce este mai uşor?“, preşcolarii fac cunoştinţă cu trei copii care au plecat
în pădure fără ştirea părinţilor. Doi dintre ei se folosesc de minciună pentru a scăpa de pedeapsă pentru
că au întârziat, iar cel de-al treilea a spus adevărul considerând că este mai uşor să procedeze aşa.
Astfel, copiii învață că a minți și a nu cere iertare le creează mai multe probleme.
Prin povestea ,,O zi în parc” se evidenţiază atitudinea egoistă a unui copil care, de câte ori
mergea în parc, nu lăsa pe nimeni să-i atingă jucăriile până când, într-o zi, acesta vede un grup de copii
care se jucau în nisip cu lopeţi, greble și găletuşe. Doreşte să se joace şi el, dar observă că jucăriile lui
de pluş nu erau adecvate jocului. În momentul în care acesta cere jucării, copiii îi amintesc de
atitudinea pe care o avea el. Cea care îl face să înţeleagă unde a greşit este mama, rostindu-i
proverbul ,,Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face!”
Pentru a-i obişnui pe copii să salute în orice împrejurare, acestora li se poate citi povestea ,,Nu
numai la grădiniţă”, de Octav Pancu – Iaşi, al cărei personaj principal este un băieţel fără nume care dă
bineţe numai la grădiniţă.
În povestea ,,Maricica” de Luiza Vlădescu, preşcolarii fac cunoştinţă cu un personaj care poate
fi întâlnit şi în rândul lor. Această poveste are rolul de a demonstra preşcolarilor importanţa regulilor
de igienă personală şi de a-i convinge că imaginea personală contează foarte mult: dacă sunt curaţi,
atunci intervine sentimentul de acceptare în grup; dar dacă sunt murdari, apare sentimentul de
neacceptare şi respingere.
O altă poveste cu rol moralizator poate fi povestea ,,Zbârlici”, în care eroul principal este un
copilaş obraznic ce avea un comportament rău. Orice lucru îl deranja câtuși de puțin, începea să țipe, să
vorbească urât și chiar să arunce cu ce prindea în mână. Într-o zi, tatăl său i-a dat un sac plin de cuie și
i-a spus că, de fiecare dată când își pierde cumpătul, să bată câte un cui în gardul din spatele casei. Cu
timpul, băiatul bate din ce ce mai puţine cuie până într-o zi când reuşeşte să nu mai bată niciunul şi
încearcă să le scoată, unul câte unul, cu calm. Chemat de tatăl său, acestuia i se explică faptul că,deși a
reuşit, tot trebuie să-şi schimbe comportamentul. ,,Acele găuri” care au rămas în gard nu sunt altceva
decât rănile pe care le-a lăsat în sufletul celor din jur, de câte ori se purta şi vorbea urât. De aceea este
bine să se acorde mult mai multă atenție cuvintelor adresate oricărei persoane, gesturilor arătate și
faptelor noastre.
Poveștile Fraţilor Grimm contribuie la educaţia morală a copiilor, deoarece ele cuprind
multiple aspecte care-i interesează şi îi influenţează. Unele povești elogiază iscusinţa, ingeniozitatea și
isteţimea: ,,Ţărăncuţa cea isteaţă”, ,,Hansel şi Gretel”, ,,Cioara”, ,,Sălăţica”, altele evidenţiază
dragostea frăţească: ,,Frăţior şi surioară”, ori subliniază ideea ajutorării celor slabi: ,,Crăiasa albinelor”,
,,Căsuţa din pădure”. O bună parte din basmele Fraţilor Grimm pledează pentru dreptatea celui asuprit
şi oropsit: ,,Pomul cu mere de aur”, ,,Baba Dochia”, ,,Apa vieţii” etc. În general, aceste creaţii ale
poporului german cultivă copiilor de pretutindeni dragostea de om, spiritul de dreptate socială,
aspiraţia spre însuşirea calităţilor care înfrumuseţează portretul moral al omului.
Povestea poate:
 Să transpună copilul în lumea fantasticului;
 Să învingă fricile şi temerile copilului;
 Să formeze caracterul şi comportamentul copilului;
 Să înveselească copilul.
Educarea copiilor în spiritul bunătății, înțelegerii, respectului față de semeni, întrajutorare
reciprocă și o operă plină de dăruire, nu se poate face fără o colaborare strânsă între gradiniță,familie și
biserică. Educația religioasă vine în sprijinul realizării acestor idealuri educaționale, iar aceste
obiective trebuie îndeplinite din frageda copilărie: "Dacă nu plouă primăvara, degeaba va ploua mai
târziu". 10
Preşcolarul este o personalitate în formare, „copilul de astăzi este adultul de mâine” şi, de
aceea, sunt atât de necesare formarea şi transmiterea adevăratelor valori pe care noi dorim să le avem
în societate: nişte adulţi drepţi, corecţi, cu multă compasiune şi capacitate empatică.
Puritatea și gingășia sufletului copilului trebuie păstrată și protejată pentru a continua opera de
formare a omului in spiritul binelui, frumuseții sufletești, adevărului, credinței și iubirii.
Cunoştinţele şi normele religioase se pot transmite preşcolarilor în grădiniţă prin intermediul
activităţilor de educaţie religioasă, cunoştinţe transmise într-o formă accesibilă şi apelând la nivelul de

10
Vasile Băncilă, "Iniţierea religioasă a copilului”
înţelegere al preşcolarilor, dar se pot realiza şi prin stabilirea unui parteneriat cu Biserica urmărind
astfel educarea în spiritul unor valori moral-religioase:
 iubirea aproapelui (ceilalţi copii);
 respectarea aproapelui;
 dorinţa de a face fapte bune;
 dorinţa de a fi cinstit;
 dorinţa de a fi modest;
 capacitatea de a-şi recunoaşte şi îndrepta greşelile;
 capacitatea de a avea încredere în ei şi în ceilalţi.
Tatăl nostru spus înainte de masă, povești despre Nașterea Domnului, Sfântul Nicolae, Învierea
Domnului, cunoașterea unor obiceiuri și tradiții specifice sărbătorilor religioase (punem grâu la încolțit
de Sfântul Andrei, colinde de Crăciun, vopsitul ouălor de Paște), împărtășirea copiilor, poezii și povești
cu tematică religioasă sunt doar câteva exemple de activități de educație religioasă.
Sărbătorile religioase și istorice pot constitui momente favorabile pentru transmiterea și
promovarea unor valori, precum tradițiile, patriotismul, respectul pentru înaintași, recunoștința,
credința: Sfântul Andrei, 1 Decembrie-Ziua Națională a României, Nașterea Domnului, Ziua Eroilor
etc.
Putem afirma că educația morală, atât civică, cât și religioasă, reprezintă modalitatea prin care
sunt transmise copiilor valorile încă de la cea mai fragedă vârstă. Educatoarea joacă un rol important în
promovarea valorilor la preșcolari deoarece aceasta are capacitatea de a influența copiii și îi poate
angaja în astfel de activități cu caracter moralizator, însă nu trebuie uitată și influența părinților în
formarea conduitei morale, deoarece familia oferă oportunități de învățare în casă, locul unde copilul
se naște, crește și descoperă valoarea încă de la începutul vieții.
În cadrul educației estetice, comunicarea se face prin artă  (muzică si artă plastică). Copilul este
un unicat, o “premieră” irepetabilă de trăsături îmbinate divin într-o “sinteză magică”.
Pătrunzând  în  universul  artei  și  încercând  să  comunice  și  să  împărtășească cu  cei  din
jur adevăratele  valori,  copilul  va  avea  sentimentul  libertății redobândite, al propriei satisfacții,
al plăcerii vii de a crea.
Se spune că desenul copilului este un “ecran” al eului său interior. Cum și cât poate fi
descifrată lumea subiectivă a copilului mic prin desen? Ce mesaje ascunse, neconștientizate sunt
exprimate în produsele creației artistice ale copilului?
      Răspunsul acestor întrebări este dat de valoarea simbolică a desenelor, ca "vehicule" și
"activatori" de informație psihologică inconștientă sau de mesaje pe care copilul le exprimă prin
intermediul liniilor grafice, culorilor, formelor, pozițiilor și dimensiunilor personajelor sau subiectelor
desenate.
      Comunicarea prin artă este învestită cu semnificații, emoții, sentimente, gânduri pe care copilul le
trăiește în legatură cu lumea reală.
      "Trebuie să ajungi să cânți cu creionul sau cu penelul la fel de just ca și cu vocea", spunea Henri
Delacroix, "pentru a avea aptitudinile unui mare maestru".
Să "cânți" cu penelul sau să-ți imaginezi cu ochii minții adevărate tablouri cântand. Există o
strânsă legătură între cele două arte. Pretutindeni în jurul copilului, există culori și sunete ce se
contopesc și se armonizează perfect, începând din interiorul planetei noastre și până în spațiul nelimitat
de deasupra acesteia.
Muzica omului există în corp și, mai ales, în suflet. Ea înalță sufletul, pregătindu-l să înțeleagă
și să accepte viața. Frumosul din muzică este un mijloc pentru atingerea binelui, având un rol
moral-educativ important. Toate mișcările emoționale din vinele noastre sunt legate prin ritmuri de
virtuțile armoniei. Grație armoniei interioare, proprii eului nostru, noi percepem armonia exterioară,
cea proprie sunetelor. Noi percepem muzica din afara noastră pentru că ea este deja în noi.
Educația estetică are ca scop:
 Lărgirea sferei de reprezentări și noțiuni despre adevăratele valori în arta plastică și muzică;
Comunicarea prin limbajul artei a unor emoții, sentimente, atitudini;
Transmiterea prin muzică și artă plastică a unor mesaje de bine și frumos;
Dezvoltarea sentimentului de apartenență la un grup împreună cu care poate realiza lucruri
minunate;
Dezvoltarea încrederii în propriile valori și a capacității de a le transmite, de a evalua rezultatul
propriei creații la adevărata valoare;
Cultivarea unor sentimente de prietenie față de toți copiii lumii.
Având ca scop formarea atitudinii de protejare a mediului, de dezvoltare a spiritului de
responsabilitate faţă de natură, educaţia ecologică trebuie să fie un proces care să înceapă de la
vârsta preşcolară. Aceasta este vârsta la care începe formarea viitorului cetățean al planetei din toate
punctele de vedere, iar particularitățile de vârstă permit mai ușor trezirea în copii a sentimentelor şi
atitudinilor pozitive faţă de mediu, precum și formarea și dezvoltarea conștiinței ecologice și implicit
a unui comportament adecvat.
Educaţia ecologică are la bază cinci obiective:
 Conştientizarea. Copiii sunt ajutați să dobândească o înţelegere şi o sensibilitate faţă de întreg
mediul înconjurător şi problemele lui.
 Cunoaşterea. Copiii obțin cunoștințe privind funcţionarea mediului, interacţiunea oamenilor cu
mediul, despre cum apar şi cum pot fi rezolvate problemele legate de mediu.
 Atitudinea. Copiii își însușesc un set de valori şi sentimente de grijă pentru mediu, pentru
menţinerea calităţii lui.
 Deprinderea. Copiii sunt îndrumați să obțină abilităţi necesare identificării şi investigării
problemelor mediului şi să contribuie la rezolvarea problemelor acestuia.
 Participarea. Copiii capătă experienţă în utilizarea cunoştinţelor şi abilităţilor dobândite, în
vederea luării unor acţiuni pozitive şi bine gândite care vor conduce la eradicarea problemelor
mediului.
La vârsta preşcolară, educaţia ecologică ţine mai mult de formarea deprinderilor şi trăirilor
afective. Primul contact cu mediul şi cu problemele sale trebuie să îmbrace, la aceasta vârstă, aspecte
practice şi să provoace trăiri emoţionale. Copiii vor fi încurajaţi să desfăşoare activităţi în aer liber
(grădinărit, acţiuni de îngrijire a parcurilor şi spatiilor verzi, excursii în natură), „experienţe” ce pot
avea funcţii educative şi recreative. Natura în sine oferă în orice anotimp şi pe orice vreme
oportunităţi ample de învăţare şi joacă.
Aplecarea instinctivă spre frumos și spre natură a copiilor trebuie încurajată de adulți (părinți,
educatoare, învățătoare), întrucât în actuala lume a tehnologiei și consumului, ea se pierde foarte ușor.
În prezent, mulți copii din mediul urban nici nu mai realizează că există natură. Din păcate, lucrurile
nu diferă prea mult nici pentru cei din mediul rural. Dorinţele, aspiraţiile, modul lor de a privi viaţa se
leagă aproape exclusiv de oraş şi de tehnologie. Dacă familia și grădinița și, ulterior, școala nu
desfăşoară o activitate susţinută de cultivare a frumosului sau de îndrăgire a naturii, valorile viitoare
ale copilului vor fi unele legate de consum. O plimbare prin parc, un urcuş pe un deal, o excursie sunt
tot atâtea posibilităţi de a intra în contact cu natura. O experiență trăită în natură, nemijlocit, este
foarte importantă pentru un copil, valorând mai mult decât orice explicaţie, imagine colorată sau film.
Prin exploatarea situaţiilor de viaţă corespunzătoare, a situațiilor problemă, prin desfăşurarea
unor activităţi instructiv-educative, în care informaţiile nu sunt doar transmise de-a gata, ci sunt şi
rodul gândirii critice a preşcolarilor, și mai ales prin joc, copiii ajung să recunoască, să înţeleagă şi să
iubească natura, să-i pătrundă tainele şi să o protejeze, să pună bazele formării şi dezvoltării
conștiinței lor ecologice.
Formarea conştiinţei morale trebuie dublată de formarea unei conduite morale. Nu există o
reţetă universal valabilă pentru a declanşa un comportament ecologic în fiecare copil. Probabil, cel
mai important este exemplul personal, întrucât, la această vârstă, copiii învață cel mai mult prin
 imitație. La vârsta preșcolară, pot fi formate obiceiuri pozitive, precum: închiderea becului atunci
când e suficientă lumină, separarea hârtiei și a altor deșeuri în vederea reciclării, oprirea apei în
timpul spălării dinţilor, protejarea spațiilor verzi, a animalelor abandonate etc. Este indicat, de
asemenea, ca în clasă sau în curtea grădiniței să se amenajeze un colţ de natură de care copiii să aibă
grijă. Chiar de la o vârstă mica, ei pot să ude florile din ghiveci sau să pună seminţe în hrănitoarea
pentru păsărele. Treptat ei vor primi şi alte sarcini pe care să le ducă la îndeplinire11.
Un impact deosebit îl au zilele dedicate special unei teme privind natura și protejarea ei:
 21 martie – Ziua Internațională a Pădurii,
 22 martie – Ziua Internaţională a Apei,
 1 aprilie – Ziua Internaţională a Păsărilor,
 22 aprilie – Ziua Pământului,
 5 iunie – Ziua Internaţională a Mediului,
 8 iunie – Ziua Mondială a Oceanelor,
 4 octombrie – Ziua Internaţională a Protecţiei Animalelor.
Exemple de activități ce se pot desfășura:
 În cadrul temei “Apa”, după discutarea unor aspecte privind apa și importanța ei în natură și
pentru om, se poate desfășura activitatea practică “Peștișori voioși în ape limpezi”. Peștișorii
confectionați de copii reprezintă conștientizarea importanței menținerii apelor curate și, totodată, un
semnal de alarmă cu privire la poluarea excesivă a mediului înconjurător.
 În cadrul temei “Hârtia/cartonul”, după discutarea unor aspecte privind hârtia și proveniența
acesteia, se poate desfășura activitatea practică “Întrecerea bărcuțelor”. Confecționarea unor
jucării din material reciclabil este un prilej excelent de a transmite copiilor informații despre
proveniența materialelor respective, importanța folosirii lor cu responsabilitate și importanța reciclării
lor. Fiecare generație este responsabilă pentru păstrarea și protejarea resurselor pentru viitoarele
generații. Formarea deprinderilor de a conserva și recicla va ajuta la păstrarea resurselor naturale. În
cazul de față, prin reciclarea cartonului și a hârtiei, salvăm de la tăiere mii și mii de copaci. Astfel, prin
joc, într-un mod cât mai creativ, copiii pot fi implicați în protejarea mediului, de la vârste foarte
fragede.
 Pentru a înțelege rolul pădurilor în viața oamenilor, precum și principalele amenințări la adresa
pădurilor, se poate desfășura activitatea practică “Pădurea, aurul verde”.
Prin astfel de activități, copiii vor învăța respectul față de mediul care ne înconjoară.
Educaţia pentru sănătate la preşcolari permite învăţarea comportamentelor sanogene şi
integrarea lor în rutinele comportamentale. În sens larg, educaţia pentru sănătate este reprezentată de
toate experienţele de învăţare care conduc la îmbunătăţirea şi menţinerea stării de sănătate. În sens
restrâns, educaţia pentru sănătate implică dezvoltarea abilităţilor cognitive, sociale şi emoţionale cu
rol protector asupra sănătăţii şi dezvoltarea unui stil de viaţă sănătos și echilibrat, prin întărirea
comportamentelor sănătoase şi reducerea comportamentelor de risc.
Scopul educației pentru sănătate  în grădiniţă este să asigure cunoştinţele despre sănătate şi
formare a deprinderilor de viaţă sănătoasă adecvate vârstei preşcolare. Obiectivele unei astfel de
educaţii vizează conştientizarea unor probleme de sănătate fizică, mentală şi socială pe înţelesul
copilului preşcolar. Promovarea sănătății în rândul copiilor de la vârste fragede poate contribui la
îmbunătățirea stării de sănătate, grădinița reprezentând locul în care noțiuni fundamentale de sănătate
precum și deprinderea unui stil de viață sănătos poate fi dezvoltat și aprofundat mai târziu în școală.
Grădiniţa şi, ulterior, şcoala reprezintă cadrul instituţionalizat propice educaţiei pentru sănătate. Aici se
pot conştientiza aspecte legate de sănătate şi boală, se pot oferi cunoştinţe minime adecvate vârstei şi
se pot forma deprinderi de viaţă sănătoasă.

11
Dilă S., Crăciun V., „Glasul Naturii”, Ghid practic de educație pentru mediu pentru învățământul preșcolar, Tulcea,
2002
 Promovarea modului sănătos de viaţă în rândul copiilor necesită abordări multidisciplinare,
scopurile fiind prelungirea vieţii de bună calitate, iar educaţia pentru sănătate fiind cea mai eficientă
cale de formare a modului sănătos de viaţă şi dezvoltare a responsabilităţii personale şi colective
privind fortificarea propriei sănătăţi.
În urma desfăşurării activităților de educație pentru sănătate, copiii ajung să dezvolte aptitudini,
să-şi însuşească valori care să-i abiliteze să facă alegeri concrete privind întreţinerea şi optimizarea
stării de sănătate. Aceste obiective se pot realiza prin: jocuri didactice, convorbiri, lectură după
imagini, memorizări, jocuri de rol, desene, cântece, povestiri etc.
Educația pentru munca de calitate este unul dintre cele mai importante aspecte ale educației
tinerei generații. La grădiniță, educația pentru muncă constă în familiarizarea copiilor cu munca
adulților, în introducerea copiilor în activitățile de muncă aflate la dispoziție (păstrarea spațiului
propriu de muncă și joacă aranjat și curat; așezarea fiecărui lucru la locul lui după ce a fost folosit;
așezarea mesei; strângerea mesei și a firimiturilor sau a mizeriei produse etc). În procesul de
familiarizare cu munca adulților, educatoarea formează la copii o atitudine pozitivă față de munca lor,
o atitudine atentă față de rezultatele acesteia, dorința de a fi ordonat și de a oferi adulților toată
asistența posibilă. Educația muncii în program este o componentă obligatorie a dezvoltării abilităților
de bază și creative ale copilului, cel mai important mijloc de formare a unei culturi a relațiilor
interpersonale.
Sarcina este de a dezvolta treptat la copii (ținând cont de oportunitățile legate de vârstă și de
caracteristicile de gen) un interes pentru munca adulților, cultivarea dorinței de a fi ordonat, abilități în
activitatea de muncă elementară, diligență. În conformitate cu programul, educația pentru muncă
include principalele tipuri: autoservire, muncă casnică, muncă în natură, muncă manuală, iar formele
de organizare a acestuia sunt sarcini, îndatoriri, munca generală, comună și colectivă a copiilor.
Scurtă descriere a tipurilor de muncă:
 Autoservire- aceasta este munca copilului, care vizează slujirea pe sine (îmbrăcare, dezbrăcare,
mâncare, spălare). Valoarea educativă a acestui tip de activitate de muncă rezidă, în primul rând, în
necesitatea sa vitală. Datorită repetării zilnice a acțiunilor, abilitățile de autoservire sunt dobândite ferm de
către copii; autoservirea începe să fie percepută ca o datorie.
 Munca casnică- lucrări de curățenie în incinta grădiniței etc. Spre deosebire de autoservire, are o
orientare socială. Copilul învață să creeze și să mențină mediul într-o formă adecvată, învață
importanța ordinii și a organizării Copilul poate folosi abilitățile muncii casnice atât în autoservire,
cât și în muncă pentru binele comun. Acest tip de activități conține oportunități mari de cultivare a unei
atitudini grijulii față de semeni.
 Munca în natură- îngrijirea plantelor și animalelor, cultivarea legumelor în grădină, amenajarea
terenului, participarea la curățarea acvariului etc. Acest tip de muncă este de o importanță deosebită
pentru dezvoltarea observației, creșterea unei atitudini grijulii față de toate lucrurile vii și dragostea
pentru natură.
 Munca manuală și artistică- care vizează satisfacerea nevoilor estetice ale unei persoane.
Realizarea lucrărilor dintr-o varietate de materiale: carton, hârtie, lemn, material natural (conuri, ghinde, paie,
scoarță, știuleți de porumb, sâmburi), deșeuri (bobine, cutii, role de hârtie igienică) etc.are un mare impact
educativ asupra copiilor, formând sentimentele lor estetice și calitățile morale și volitive.
O listă aproximativă de aptitudini și abilități dezvoltate prin educația pentru muncă:
 copilul este capabil de autoservire elementară (se îmbracă și se dezbracă independent, se
încalță și se descalță singur, fixează nasturi cu ajutorul unui adult, leagă șireturile pantofilor);
 realizează cele mai simple acţiuni de muncă cu ajutorul educatoarei, exersând deprinderea de
a fi ordonat (adună totul în urma lui; păstrează spațiul propriu de muncă și joacă aranjat și
curat; pune lucrurile la locul lor, după ce le-a folosit);
 caută să satisfacă cerințele adulților apropiați;
 ajută, ca răspuns la o solicitare;
  cunoaște și denumește unele activități de muncă ale adulților;
 are idei elementare despre munca mamei, a tatălui și a altor rude etc.
Educația pentru muncă vizează:
 Educarea unei atitudini valorice față de propria muncă, munca altor oameni și rezultatele
acesteia (spre exemplu: duce la bun sfârșit munca începută; menține ordinea în grup și în grădiniță;
poate evalua rezultatul propriei munci; se bucură să desfășoare activități pe care le consideră
interesante și utile celorlalți);
Formarea ideilor primare despre munca adulților, rolul acesteia în societate și în viața fiecărei
persoane (spre exemplu: recunoaște diverse profesii, inclusiv cele creative: artiști, scriitori,
compozitori; are o idee despre importanța muncii adulților; simte un sentiment de recunoștință față de
oameni pentru munca lor).
“Strângem jucăriile”, “Facem curat la măsuță”, “Facem curat în grădiniță”, “Ștafeta datoriilor”,
“Așezăm masa”, “Bucătari pricepuți”, “Punem murături”, “ Udăm florile”, jocuri de sortat sunt doar
câteva exemple de activități prin care îi putem familiariza pe copii cu munca, ordinea și organizarea.
Un rol foarte important în formarea acestor deprinderi de ordine și organizare îl are motivarea
prin laudă. Laudele potrivite ajută la realizarea de lucruri positive și încurajează avansarea. Un copil
căruia i-a fost încredințată o sarcină, trebuie să fie lăudat când munca este realizată complet și toate
uneltele și materialele folosite sunt puse la locul lor: “Îți mulțumesc nu doar pentru că ai terminat ce ai
avut de făcut, dar și pentru că ai așezat totul înapoi la loc! Totul arată foarte curat și aranjat!”
Componentă a Educaţiei pentru societate, Educaţia rutieră12 reprezintă educaţie pentru viaţă,
sprijinind copilul preşcolar pentru a dobândi cunoştinţe, a-şi forma şi dezvolta capacităţi şi atitudini
necesare în viitor. Educaţia rutieră îmbogăţeşte cunoştinţele privind normele de conduită preventivă,
stabileşte reguli de comportament civic, reprezentând o latură esenţială privind integrarea în civilizaţia
modernă a copiilor. Indiferent de vârstă, regulile referitoare la traficul pe drumurile publice impuse de
societate pietonilor şi vehiculelor trebuie cunoscute şi respectate cu consecvenţă şi responsabilitate.
Consolidarea şi repetarea cunoştinţelor privind regulile de circulaţie are o deosebită importanţă pentru
verificarea calităţii informaţiilor acumulate dar, mai ales, a aplicării lor în practică. Convorbirile
tematice de genul :”Cum şi unde ne jucăm?”, „În călătorie cu autocarul”, „Ce s-ar putea întâmpla
dacă…?” oferă posibilitatea de a pune în discuţie acţiunile unor copii care, nerespectând regulile de
circulaţie, au provocat accidente ce au dus chiar la pierderea propriei vieţi. Metoda studiului de caz
permite copiilor preşcolari să se confrunte direct cu o situaţie posibilă, urmând ca ei să o analizeze şi
să discearnă ce e bine şi ce e rău în cele relatate, răspunzând la întrebări de genul :”De ce credeţi că au
greşit?”, „Cum ai fi procedat tu?”, „Cunoaşteţi şi alte întâmplări de acest gen?”. În discuţiile purtate
cu preșcolarii, educatoarea are posibilitatea să depisteze pe cei care şi-au însuşit greşit normele rutiere
şi să-i corecteze, influenţând creşterea interesului acestora pentru tot ce se întâmplă în jurul lor,
formându-le astfel o comportare corectă şi preventivă. O deosebită eficienţă o au jocurile didactice de
tip întrecere: „Cine ştie câştigă”, „Semaforul”, „Ştim să circulăm corect” etc., ce se pot desfăşura atât
la nivelul grupei, dar şi la nivelul grădiniţei, prilej cu care pot fi invitaţi să participe părinţii şi agentul
de circulaţie.
Educația pentru valori, precum și orientarea către valori a preșcolarilor, este un domeniu aflat la
început de drum în România. De curând, a fost aprobat Programul Național de Educație pentru Valori
“Joc, respect și bucurie13”, menit să sprijine creşterea generaţiilor de copii şi tineri care preţuiesc,
emană şi creează valoare”. Jocul specific copilăriei mici, respectul pentru tot și toți, pentru sine și
pentru fiecare, bucuria de a învăta și de a trăi împreună cu ceilalți și educația constituie valori pe care
trebuie să le prețuim și să le împărtășim cu ceilalți. De aceea, denumirea acestui program este și
deviza acestui an școlar.

12
Adriana Manolache , Mariana Petre , „Şi noi suntem pietoni!” , Ed. Aramis , Bucureşti , 2002
13
Programul Educațional Național de Educație pentru Valori “Joc, respect și bucurie”
 În vederea asigurării unor servicii de educație timpurie de calitate, se dorește centrarea unei părți a
curriculumului pe dezvoltarea de valori în rândul copiilor, urmând a fi ințiate o serie de demersuri,
până în anul 2030, pentru a pune un accent deosebit pe dezvoltarea de valori în rândul copiilor, pentru
formarea unor personalități cu cartactere frumoase.
Unul dintre scopurile programului se referă la formarea comportamentelor social-morale care stau
la baza educaţiei pentru valori a copiilor de 2-6 ani. Celălalt scop constă în „crearea şi cultivarea unor
practici educative de calitate de către cadrele didactice din fiecare instituţie de educaţie timpurie, având
în vedere valori sociale, morale, etice, spirituale, care stau la baza personalităţii umane”.
Un prim pas pe care fiecare educatoare trebuie să-l facă este ca, în primele două săptămâni de la
lansarea programului, să selecteze, din lista de valori propuse, minimum 5 şi maximum 7 valori care
vor fi avute în vedere pentru anul şcolar în curs. Selectarea se face în funcție de caracteristicile copiilor
din grupă.
După aceea, cadrul didactic va „alege câte o valoare pentru fiecare modul din structura anului
şcolar, pe care o promovează, exersează şi dezvoltă în rândul copiilor. La grupele mari (copii de 5-6
ani), în funcţie de manifestările comportamentele ale copiilor, poate selecta două valori, fără a fi
obligatoriu, având în vedere capacitatea cadrului didactic de observare, intervenţie şi monitorizare a
comportamentelor specifice”14.
De asemenea, educatoarele vor prezenta și discuta cu copiii tema proiectului/săptămânii,
precum și valoarea promovată. Exemplu: “În această perioadă vom derula un proiect cu şi despre
animalele domestice şi vom învăţa cum să fim buni / respectuoşi / responsabili. Imagini şi
informaţii despre acestea vom găsi şi la centrul tematic sau la avizier şi, împreună, vom învăţa
despre …. şi despre felul în care ne comportăm”.
Referitor la lista celor 36 de valori propuse în cadrul programului, aceasta poate fi completată
cu valori propuse de cadre didactice, părinţi sau alţi colaboratori ai unităţii de învăţământ. Lista
conține mai multe tipuri de valori: valori universal-umane, valori personale, valori naționale, valori
ale familiei, valori spirituale:

Concluzii
Valoarea educaţiei este exact aceea a vieţii ȋnsăşi, deoarece instruirea presupune - ȋn primul
rȃnd - „a ȋnvăţa să trăieşti”.15
14
Ibidem
15
Canfield Jack, „Principiile succesului. Cum să ajungi de unde eşti acolo unde vrei să fii”, Editura ACT şi
Politon, Bucureşti, 2015
 Menirea principală a educaţiei, o reprezintă evoluţia individului spre un sine independent.
Aceasta constituie, de asemenea, şi principala provocare umană, din moment ce succesul nu este
garantat în orice moment, deoarece procesul poate fi întrerupt, blocat sau deranjat, astfel încît fiinţa
umană se poate fragmenta, frânge, aliena sau înţepeni, la un nivel sau altul de maturitate emoţională.
Așa cum ne descrie și trainerul american Jack Canfield, nu este greu de observat că majoritatea
oamenilor naufragiază pe parcursul acestui proces de dezvoltare 16. Suntem de acord cu acesta atunci
când susţine că, ȋn prezent, „educaţia eficientă constă în a-i da copilului rădăcini (să se dezvolte) şi
apoi aripi (să zboare)”. Siguranţa, soliditatea fundamentului uman (obţinut prin educația din familie şi
din cadrul grădiniței/şcolii) şi consolidarea permanentă a încrederii și stimei de sine, sunt premisele
principale ale reuşitei personale.
,,Copilul mic este asemenea unei bucăți de aluat, căruia i se dă orice formă; este asemenea cu
ceara topită, moale, din care poți face orice fel de lumânări. Este asemenea lutului moale al olarului,
care se poate modela după voie și din care se pot scoate felurite forme de vase. Copilul mic se mai
aseamănă cu o mlădiță crudă, pe care dacă o plantăm și o lăsăm să crească la voia întâmplării, ea va
crește strâmbă, noduroasă, aplecată după voia vânturilor sau a feluritelor intâmplări. Dacă, însă,
mlădița este îngrijită de aproape, sprijinită cu un arac, curățată de buruieni și săpată împrejur, atunci ea
crește bine, drept, puternic și, după felul îngrijirii sale cu atenție, aduce roade bune”.17

Bibliografie:
1. Adriana Manolache , Mariana Petre , „Şi noi suntem pietoni!” , Ed. Aramis , Bucureşti , 2002
2. Albulescu Ion, “Doctrine pedagogice”. Editura Didactică și Pedagogică. Bucureşti 2007
3. Canfield Jack, „Principiile succesului. Cum să ajungi de unde eşti acolo unde vrei să fii”,
Editura ACT şi Politon, Bucureşti, 2015
4. Cristea Sorin, “Dicționar de pedagogie”, Grupul Editorial Litera, Chișinău-București, 2000
5. Cucoș Constantin., „Pedagogie”, Editura Polirom, Iaşi, 2006
6. Cucoș Constantin, “Educația: Experiențe, reflecții, soluții”. Editura Polirom, Iași, 2013
7. Didier Julia, “Dicţionar de filosofie”, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1996
8. Dilă S., Crăciun V., „Glasul Naturii”, Ghid practic de educație pentru mediu pentru
învățământul preșcolar, Tulcea, 2002
9. Durkheim Émile, “ Educaţie şi sociologie”, Editura Didatică și Pedagogică., Bucureşti 1980
10. Şerbănescu B., “Valorile naţionale şi educaţia”,Bucureşti: Educaţia Universitară Carol Davila,
2000
11. Tonga D. , “Transforming Values into Behaviors: A Study on the Application of Value
Education tu Families în Turkey”, Journal of Education and Learning, 2016
12. Vasile Băncilă, "Iniţierea religioasă a copilului”
13. ***,,Rugăciuni,povestiri și poezii pentru ai noștri dragi copii”, Biblioteca Ortodoxiei,
Editura ,,Lumină din Lumină”, 1993
14. ***Raportul Grupului de Experți la Nivel Înalt al Comisiei Europene, „România Educației,
România Cercetării”, 2007
13.*** Programul Educațional Național de Educație pentru Valori “Joc, respect și bucurie”

16
Raportul Grupului de Experți la Nivel Înalt al Comisiei Europene, „România Educației, România Cercetării”, 2007
17
,,Rugăciuni,povestiri și poezii pentru ai noștri dragi copii”, Biblioteca Ortodoxiei, Editura ,,Lumină din Lumină”, 1993