RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARĂ

MOARTEA CLINICĂ

 rezultatul opririi activităţii mecanice a inimii;

 după 8-10 sec. → pierderea cunoştinţei;
 după 40-100 sec. → stop respirator;
 după 2-3 min. → midriază;
 după 5-15 min. → moarte biologică.

MECANISME ALE OPRIRII CARDIACE:

 Fibrilaţie ventriculară
 Tahicardie ventriculară fără puls
 Asistolă
 Disociaţie electromecanică
DIAGNOSTICUL MORŢII CLINICE:
 Pierderea cunoştinţei
 Absenţa pulsului la carotide
 Respiraţie agonică sau stop respirator

CAUZE DE MOARTE SUBITA CARDIACA

 Boala cardiacă ischemică:
• ateroscleroză: ischemie/infarct;
• congenital;
• embolie;
• vasculite;
• ocluzii dinamice: spasm sau bride vasculare.
 Hipertrofia:
• primară: cardiomiopatia hipertrofică;
• secundară: suprasolicitarea prin volum sau presiune.
 Insuficienţa cardiacă:
• acută;
• cronică: congestivă sau cardiomiopatia dilatativă.
 Miocardite: inflamatorii, infectioase.
 Boli ale aparatelor vavulare:
• stenoze şi obstrucţii (mixom atrial);
• endocardita;
• regurgitare vavulară acută non-infecţioasă.
 Boli cardiace congenitale:
• necorectate chirurgical;
• fără indicaţie de corecţie chirurgicală;
• după corecţia chirurgicală.
 Tulburări electrofiziologice:
• boli ale sistemului de conducere;
• QT lung;
• FV fără leziune de structură miocardică;
• căi accesorii de stimulare (sindroame de preexcitaţie).

LANTUL SUPRAVIETUIRII
Recunoasterea rapida a unei urgente si alarmarea precoce
Suport vital de baza precoce – ideal de realizat in primele 5 min.
Defibrilarea precoce – in primele 10 min.
Suport vital avansat precoce – de catre personal specializat

RISCURILE SALVATORULUI
 Riscuri legate de mediu:
• trafic;
• construcţii instabile;
• electricitate;
• gaze;
• apă;
• substanţe toxice.
 Riscuri legate de victimă:
• contactarea unor boli transmisibile;
• intoxicaţii;
 Riscuri legate de tehnică:
• utilizarea defibrilatorului si a unor instrumente ascuţite.

RESUSCITAREA CARDIO-PULMONARĂ
 Suportul vital de bază – fără a se utiliza echipamente speciale
A = Airway management
B = rescue Breathing
C = chest compression induced Circulation
 Suportul vital avansat – în unităţile de urgenţă
 SUPORTUL VITAL DE BAZA
EVALUEAZA STAREA DE CONSTIENTA→
STRIGA DUPA AJUTOR→
DESCHIDE CAILE AERIENE→
ABSENTA VENTILATIILOR NORMALE→
ALERTEAZA 112→
30 COMPRESII TORACICE→
2 VENTILATII 30 COMPRESII

ELIBERAREA CĂILOR AERIENE

 Mecanismele obstrucţiei:
 obstrucţie la nivelul palatului moale şi al epiglotei;
 vărsătură şi sânge;
 corp străin;
 edem laringian (arsură, inflamaţie, anafilaxie);
 spasm laringian;
 obstrucţie infra-laringiană (rară): secreţii bronşice, edem de mucoasă, bronhospasm, edem pulmonar,
aspiraţia conţinutului gastric.

 Recunoaşterea obstrucţiei căilor respiratorii

 Priveşte, ascultă şi simte:
 priveşte mişcările peretelui toracic şi abdominal;
 ascultă şi simte fluxul de aer de la nivelul nasului şi cavităţii bucale;

ELIBERAREA CĂILOR AERIENE DE OBSTRUCŢIA PRIN RELAXAREA ŢESUTURILOR MOI

 Tehnici de bază:
 Hiperextensia capului şi ridicarea mandibulei
(o mână plasată pe fruntea pacientului împinge uşor capul spre spate, în timp ce cealaltă mână ridică mentonul
producând extensia structurilor cervicale anterioare)
 Subluxaţia mandibulei (indexul şi celelalte degete se plasează în spatele gonionului, împingând în sus şi
spre anterior; policele împinge uşor mentonul menţinând cavitatea bucală deschisă)

ASIGURAREA RESPIRAŢIEI
 Combinarea compresiilor toracice cu ventilaţiile:
•se deschid căile aeriene prin împingerea capului şi ridicarea mandibulei;
•se pensează nasul folosind policele şi indexul mâinii de pe frunte;
•se deschide puţin cavitatea bucală a victimei, menţinând însă bărbia ridicată;
•salvatorul inspiră normal, pune buzele în jurul gurii victimei asigurând o bună etanşeitate şi expiră constant în
gura victimei; în timpul expirului salvatorul va privi ridicarea peretelui toracic anterior şi va urmări menţinerea
ridicată a acestuia timp de 1 secundă, ca într-o respiraţie normală = ventilaţie eficientă;
•se menţine capul în hiperextensie şi bărbia ridicată, se îndepărtează gura de victimă şi se urmăreşte revenirea
toracelui la poziţia iniţială, pe măsură ce aerul iese din plămâni;
•2 ventilaţii eficiente la 30 de compresii toracice, in cazul unui singur salvator.
•se continuă efectuarea compresiilor toracice şi a ventilaţiilor într-un raport de 30:2
•întreruperea compresiilor şi ventilaţiilor pentru reevaluarea victimei este indicată doar dacă aceasta începe să
respire normal;
 Ventilatia se poate face gură la gură, gură la nas sau pe mască si balon.
 Dacă ventilaţiile iniţiale nu au determinat ridicarea peretelui toracic, ca într-o respiraţie normală:
•se verifică gura victimei şi se îndepărtează orice obstrucţie vizibilă;
•se verifică dacă hiperextensia capului şi ridicarea bărbiei sunt corecte;
 Dacă la resuscitare participă mai mulţi resuscitatori, aceştia ar trebui să se schimbe la fiecare 1-2 minute pentru
a evita epuizarea fizică.

ASIGURAREA CIRCULAŢIEI (MASAJUL CARDIAC EXTERN)

 salvatorul îngenunchează lângă victimă:
•se plasează podul palmei pe centrul toracelui victimei;
•podul palmei celeilalte mâini se plasează peste mâna care se află pe torace şi se întrepătrund degetele mâinilor, evitând
compresia pe coaste;
•poziţia mâinilor trebuie să fie astfel încât să nu exercite presiune pe regiunea epigastrică sau pe apendicele xifoid;
•salvatorul se va poziţiona vertical deasupra toracelui victimei şi, cu coatele întinse, va efectua compresia cu 4-5 cm a
sternului
•după fiecare compresie, toracele trebuie să revină la normal fără a pierde contactul mâinilor cu sternul; compresiile şi
decompresiile se continuă cu o frecvenţă de 100/minut (ceva mai puţin de 2 compresii/sec)
•compresiile şi decompresiile trebuie să fie egale ca intervale de timp.

RESUSCITAREA CU 2 SALVATORI
 chemarea ajutorului este o prioritate; un salvator începe singur resuscitarea, celălalt pleacă după ajutor;
 se recomandă ca salvatorii să stea de o parte şi de alta a victimei;
 se utilizează un raport de 30 compresii la 2 ventilaţii; la finalul fiecărei serii de 30 compresii, celalalt salvator va
administra două ventilaţii;
 ridicarea bărbiei şi extensia capului vor fi menţinute tot timpul resuscitării;
 în timpul ventilaţiilor compresiile toracice se întrerup;
 dacă salvatorii vor să facă schimb de locuri, acesta trebuie să se facă cît mai rapid.

UTILIZAREA DEFIBRILATORULUI EXTERN AUTOMAT(DEA)

Dacă există indicaţie de şoc:
 resuscitatorul se va asigura că nimeni nu atinge pacientul;
 va apăsa butonul de şoc urmând instrucţiunile (DEA complet automate vor administra şocurile direct);
Dacă nu există indicaţie de şoc:
 salvatorul va reîncepe imediat SVB cu un raport compresii toracice:ventilaţii de 30:2;
 va continua conform comenzilor vocale sau celor afişate;
Resuscitarea va continua până când:
 soseşte un ajutor calificat care preia resuscitarea;
 pacientul începe să respire normal;
 salvatorul este epuizat fizic;

SUPORTUL VITAL AVANSAT

Eliberarea şi menţinerea căilor aeriene superioare permeabile
 canula oro-faringiană
Tehnica de inserţie:
 se deschide gura pacientului şi se verifică dacă există corpi străini susceptibili de a fi împinşi în laringe.
 se introduce canula în cavitatea orală orientată cu concavitatea spre palatul dur, urmând ca la capătul cursei să fie rotită
cu 180°; această rotaţie minimalizează riscul împingerii limbii spre posterior;
 Aspiraţia
 pentru îndepărtarea secreţiilor din căile aeriene superioare (sânge, salivă şi lichid gastric) se utilizează o sondă de
aspiraţie rigidă cu orificii largi (sonda Yankauer);
 aspiraţia se utilizează cu prudenţă la pacienţii cu reflex de fund de gât prezent din cauza riscului de vărsătură.

Asigurarea respiraţiei
 Echipament necesar pentru intubaţia oro-traheală:
 laringoscop;
 sonde traheale;
 seringi pentru umflarea balonaşului (volumul de aer necesar este inscripţionat pe balonaş);
 piesă în „L” şi racord extensibil pentru balonul Ambu;
 mandren;
 pensă Magill pentru corpi străini;
 aspirator, sonde de aspiraţie;
 stetoscop.

Tehnica intubaţiei
 Se poziţionează vârful lamei laringoscopului în şanţul gloso-epiglotic şi se efectuează o mişcare rectilinie oblic
ascendentă în lungul mânerului laringoscopului ca şi cum aţi dori să duceţi mânerul laringoscopului la unirea
tavanului cu peretele din faţă. Această mişcare ridică epiglota şi evidenţiază corzile vocale.
 Se vizualizează glota.
 Se aspiră secreţiile, vomismente şi eventualii corpi străini lichizi sau semilichizi.
 Confirmarea poziţiei corecte a sondei de IOT
 Evaluarea primară: observarea expansiunii ambelor hemitorace, auscultaţia câmpurilor pulmonare bilateral (murmur
vezicular simetric) şi în epigastru (absenta zgomotelor).
 Semne clinice de confirmare a poziţiei corecte a sondei de intubaţie (condens pe tub, ridicarea peretelui toracic,
murmur vezicular prezent la auscultaţia câmpurilor pulmonare, lipsa zgomotelor de intrare a aerului în stomac).
 Metodele secundare de confirmare a poziţiei sondei (concentraţia CO2 expirat sau dispozitiv de detecţie esofagiană)
reduc riscul de nerecunoaştere a intubării esofagiene.

Probleme, accidente, incidente ale IOT

 particularităţii anatomice: gât scurt, dentiţie proeminentă, mobilitate redusă a coloanei cervicale;
 fracturi dentare sau ale protezelor fixe;
 vărsătură şi regurgitare;
 trismus;
 traumă facială, arsuri ale feţei;
 intubaţia esofagiană;
 leziuni ale coloanei vertebrale cervicale.

Asigurarea circulaţiei - Monitorizarea cardiacă, şocul electric extern(ŞEE):

Ritmul electric al inimii poate fi înregistrat:
 pe ecranul defibrilator-monitorului cu ajutorul padelelor acestuia;
 în memoria DEA prin padelele autocolante aferente;
 pe ecranul defibrilotor-monitorului sau al monitorului cardiac prin electrozi de monitorizare.
Plasarea padelelor defibrilator-monitorului:
 padela sternum (cea roşie) - subclavicular parasternal drept;
 padela apex(cea verde) – centrul ei să corespundă spaţiului V-VI ic stâng pe l.a.m

Asigurarea circulaţiei
 Monitorizarea cardiacă presupune folosirea a 10 electrozi:
 derivaţiile standard şi ale membrelor (DI, DII, DIII, aVR,aVL,aVF)
 roşu - braţ drept;
 galben – braţ stâng;
 verde – gleznă stângă;
  negru – gleznă dreaptă;

 derivaţiile precordiale (V1→V6)

 V1 (roşu) - spaţiul IV intercostal parasternal drept;
 V2 (galben) - spaţiul IV intercostal parasternal stâng;
 V3 (verde) – la jumătatea distanţei dintre V2-V4;
 V4 (maro) - spaţiul V intercostal pe linie medioclaviculară;
 V5 (negru) - spaţiul V intercostal pe linia axilară anterioară;
 V6 (violet) - spaţiul V intercostal pe linia axilară medie.

 Ritmuri de stop cardiorespirator:

Fibrilaţia ventriculară
Tahicardia ventriculară
Asistola
Disociaţia electromecanică

 Defibrilarea
Definiţie: străbaterea miocardului de către un curent electric cu o intensitate suficientă pentru a depolariza o masă critică
de miocard, capabilă să restabilească o activitate electrică coordonată.
 este definită ca o încetare a FV sau, absenţa FV/TV la 5 secunde după livrarea şocului;
 scopul defibrilării este de a restabili circulaţia spontană.
 Termenul de defibrilare electrică va fi folosit, numai în cazul tratării FV şi al TV fără puls.
 În cazul folosirii ŞEE pentru tratamentul celorlalte tulburări de ritm ameninţătoare de viaţă se va folosi termenul de
conversie electrică.

Factori ce influenţează succesul defibrilării:

 Impedanta transtoracica
 Pilozitatea toracica
 Faza respiratorie
 Forta aplicata pe padele
 Pozitia padelelor
 Dimensiunea padelelor
 Agentii de interfata
 Tipul de padele
 Tipuri de unde si nivelul de energie

Siguranţa defibrilării:
Incidente:
 în cazul contactului cu pacientul;
 la contactul cu targa pe care se află acesta;
 la contactul cu hainele şi tegumentele ude ale pacientului sau dacă resuscitarea se desfăşoară în mediu umed.;
este interzisă aplicarea şocului în ploaie, în apă;
 în cazul contactului cu perfuzorul ud;
 dacă gelul de defibrilare este împrăştiat neglijent pe padele şi mâinile resuscitatorului;
 la administrarea şocului electric în mediul potenţial exploziv( medii industriale, atmosfera îmbogăţită în oxigen
– distanta min.1 m de sursa).
Substanţe utilizate în resuscitare
 Adrenalina
 Atropina
 Amiodarona
 Xilina
 Bicarbonatul de Na
 Clorura de Ca
 Sulfatul de magneziu
 Vasopresina
Căi de administrare:
 Intravenoasă periferică
 Intravenoasă centrală
 Intratraheală
CRITERII PENTRU NEÎNCEPEREA RESUSCITĂRII
 pacientul şi-a exprimat clar dorinţa de neîncepere a RCP;
 sunt instalate semnele de moarte ireversibilă: rigor mortis, decapitare sau apariţia lividităţilor cadaverice;
 deteriorarea funcţiilor vitale se produce în ciuda terapiei aplicate maximal (în cazul şocului septic sau cadiogen);
 nou-născuţii care prezintă:
 o vârstă gestaţională confirmată mai mică de 23 săptămâni sau greutate la naştere sub 400 grame;
 anencefalie;
 trisomie 13 sau 18 confirmate.

CRITERII PENTRU ÎNTRERUPEREA RESUSCITĂRII

Decizia de întrerupere a resuscitării revine medicului curant.
Factori decizionali:
 dorinţa pacientului;
 contextul de apariţie a stopului;
 factorii cu valoare prognostică - timpul de resuscitare (şansele de supravieţuire fără deficite neurologice grave
scade pe măsură ce timpul de resuscitare creşte);
 pacientul nu mai răspunde la manevrele de resuscitare.
În timpul stopului cardio-respirator nu există criterii de apreciere a statusului neurologic ulterior.
Actual, manevrele se întrerup dacă nu există semne de restabilire a circulaţiei sangvine spontane după 30 minute de
aplicare a acestora.
Lipsa de răspuns la peste 10 minute de resuscitare se asociază cu un pronostic sever asupra supravieţuirii şi a statusului
neurologic.

PRINCIPII ETICE ÎN RESUSCITARE

 Este necesară existenţa unor ghiduri şi mecanisme clare pentru a începe şi a conduce aspecte sensibile ale eticii în
resuscitare.
 Este important a se lua în considerare factorii culturali şi religioşi.
 S-a dovedit benefică în special, existenţa în spitale a unor comitete de etică, formate din reprezentanţi ai mai multor
discipline.
 Toate deciziile medicale ar trebui introduse în fişa pacientului şi revăzute periodic.
 Persoanele recent decedate trebuie tratate cu respect, respectându-li-se ultimele dorinţe formulate în timpul vieţii.