See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/322023968

ALIMENTAREA CU APĂ ÎN ORAŞUL IAŞI: INFLUENŢE, REŢEA, TEHNOLOGIE

(SECOLUL AL XVII-LEA-JUMĂTATEA SECOLULUI AL XIX-LEA) * WATER
SUPPLY IN THE TOWN OF IAŞI: INFLUENCES, NETWORK, TECHNO...

Article  in  Historia Urbana · December 2017

CITATION READS

1 613

2 authors:

Laurentiu Radvan Andrei Melinte

Universitatea Alexandru Ioan Cuza Universitatea de Medicina si Farmacie Grigore T. Popa Iasi
37 PUBLICATIONS   28 CITATIONS    3 PUBLICATIONS   1 CITATION   

SEE PROFILE SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

economic history (late medieval and early modern) View project

Urban topography View project

All content following this page was uploaded by Laurentiu Radvan on 23 December 2017.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 ALIMENTAREA CU APĂ ÎN ORAŞUL IAŞI: INFLUENŢE, REŢEA,
TEHNOLOGIE (SECOLUL AL XVII-LEA – JUMĂTATEA
SECOLULUI AL XIX-LEA)∗

LAURENŢIU RĂDVAN, ANDREI MELINTE∗∗

WATER SUPPLY IN THE TOWN OF IAŞI: INFLUENCES, NETWORK,

TECHNOLOGY (17TH TO MID – 19TH CENTURY)

Abstract. The water supply in the town of Iaşi was a long-standing concern for the
rulers of Moldavia, with beginnings predating the rule of Vasile Lupu (1634–1653). Due
to the lack of sources, it is only when this prince came into office that we can benefit
from more solid information: the first pipelines bringing water to the palace and the
public bath (feredeu) were installed during his reign. The most significant investments
were made in the 18th century, when the foundation is gradually laid for a network and
supply system. Major contributions were brought by princes Grigore II Ghica and
Grigore III Ghica, and Constantin and Alexandru Moruzi, who used water from the
sources in the hills outside the town. The inventory (attached to this study) taken by a
committee in 1841 has revealed more details about how the network operated, and
allows for a clear conclusion: the water supply system displays an obvious Ottoman
influence. The craftsmen who had worked on capturing water and creating the water
fountains in Iaşi were known to have come from south of the Danube, but we now
have data confirming the idea that structural and functional elements from Ottoman
towns were introduced in the water network of the Moldavian capital. The specialized
terms (suiulgiu, cişmea, havuz, maslac, terezie, lichium, edirmeli) are Turkish in
origin, and so is the way the system was designed.

Keywords: Iaşi, fountains, water supply, water network, Istanbul.

Din vechime, oraşele s-au confruntat cu problema asigurării aprovizionării

cu apă. Cu toate că majoritatea aşezărilor urbane se aflau în preajma unei ape,

∗
Acest studiu a fost realizat în cadrul unui grant al Autorităţii Naţionale Pentru Cercetare
Ştiinţifică din România (ANCS), CNCS - UEFISCDI, proiect numărul PN III-P4-ID-PCE-2016-0557.
∗∗
Laurenţiu Rădvan, Ph.D. in History, professor, „Alexandru Ioan Cuza” University of Iaşi,
Department of History, Bulevardul Carol I, no. 11, Iaşi 700506, Romania, email: radvan@uaic.ro;
Andrei Melinte, Ph.D. candidate in History, „Alexandru Ioan Cuza” University of Iaşi, Department of
History, Bulevardul Carol I, no. 11, Iaşi 700506, Romania, email: compozitoruf11@yahoo.com.
Contribuţiile fiecărui autor sunt următoarele: Laurenţiu Rădvan – interpretare istorică şi revizuirea
izvorului anexat, Andrei Melinte – transcrierea textului din anexă.

Historia Urbana, tomul XXV, 2017, pp. 173–215

174 LAUREN IU R DVAN, ANDREI MELINTE 2

curgătoare sau nu, cel mai adesea acest tip de sursă nu oferea calitate, mai ales sub
aspectul consumului. Pe măsură ce unele oraşe au crescut, s-a simţit nevoia unei
mai bune organizări a alimentării cu apă de băut, în acest scop apelându-se la
diferite mijloace de a scoate la suprafaţă preţiosul lichid. De la simpla fântână s-a
ajuns treptat la adevărate reţele de conducte – e drept, primitive în comparaţie cu
cele moderne –; cu toate acestea, în perioada medievală, chiar şi în cea târzie şi
pre-modernă, puţine au fost oraşele în care cererea de apă a fost acoperită în
întregime. Acesta este şi cazul oraşului Iaşi, devenit, din secolul al XVI-lea,
reşedinţă principală a domnului Moldovei, iar din secolul următor, oraş-capitală,
poziţie deţinută până la Unirea Principatelor din 1859. Evoluţia aprovizionării cu
apă la Iaşi, chiar dacă mai târzie temporal faţă de alte oraşe similare, nu diferă de
ceea ce întâlnim în restul Europei. Locuitorii luau apă din râul Bahlui, ce curgea la
poalele dealului pe care se afla oraşul, sau foloseau izvoarele naturale care se
găseau pe versanţii dealului şi fântânile săpate de domnie, boieri şi orăşeni. Din
secolul al XVII-lea, avem primele informaţii concrete cu privire la exploatarea
unor izvoare, a căror apă a fost captată şi trimisă în oraş prin conducte de olane
plasate în canale special construite. Sistemul bazat pe acest tip de conducte va fi
perfecţionat continuu, pentru ca să atingă apogeul în ultima parte a secolului al
XVIII-lea – primii ani ai secolului următor. Tot atunci, vor deveni tot mai evidente
limitele sale, cererea de apă a populaţiei tot mai numeroase a capitalei Moldovei
fiind greu de acoperit. În fine, va trebui să vină secolul XX, când noile mijloace
tehnice vor permite aducerea apei în oraş de la mare distanţă (peste 100 km), în
cadrul unei realizări inginereşti de înalt nivel, rar întâlnită chiar şi pe continent1.
Studiul de faţă îşi propune să analizeze evoluţia sistemului de aprovizionare
cu apă până la începutul secolului al XIX-lea, inclusiv starea tehnică a acestuia în
momentul său de maximă dezvoltare, surprinsă într-un interesant raport ce datează
din 1841. Despre apa la Iaşi au mai publicat mulţi autori, începând chiar dinainte
de Primul Război Mondial şi continuând după. Scarlat Pastia şi Constantin
Andreescu au scris articole pe această temă, introducând în circuitul ştiinţific
izvoare şi informaţii preţioase2. Li s-au adăugat o serie de istorici, care au abordat
în ansamblu, dar şi la modul particular, evoluţia istorică a Iaşilor, de notat fiind
contribuţia esenţială a lui Dan Bădărău şi Ioan Caproşu3. Mai nou, câţiva specialişti
apropiaţi de istorie, dar şi de inginerie, au dedicat un volum, frumos ilustrat,
sistemului de aprovizionare cu apă, ducând cercetarea până în zilele noastre4.
1
Situaţia aprovizionării cu apă în Europa a oraşelor nu era într-o stare mult mai bună: până
spre 1870, doar 3% din oraşele Germaniei aveau un sistem centralizat de apă: Peter Clark, European
Cities and Towns, 400–2000 (Oxford: Oxford University Press, 2009), 272.
2
Scarlat Pastia, Despre origina apelor din Iaşi şi lucrările privitoare la îndestularea lor cu
apă (1677–1896), Iaşi, 1896 (reprodus din Ecoul Moldovei, 1896); Constantin I. Andreescu, „Ştiri noi
asupra aducerii apei în Iaşi în cursul sec. XVIII şi la începutul sec. XIX”, Arhiva românească, 3 (1939).
3
Dan Bădărău, Ioan Caproşu, Iaşii vechilor zidiri până la 1821, ed. a II-a (Iaşi: Casa Editorială
Demiurg, 2007).
4
Nicolae Peiu, Constantin Ostap, Dionisie Simionescu, Lungul drum al apei la Iaşi. Istoricul
alimentării cu apă şi canalizării dulcelui târg (Iaşi: Editura Tehnopolis, 2012).
3 Alimentarea cu apă în oraşul Iaşi 175

Intenţionăm să întregim imaginea acestui subiect prin câteva necesare corecturi, ca

şi printr-o abordare comparată, încercând să racordăm spaţiul românesc la cel
otoman, de unde s-au inspirat meşterii care au adus apa în Iaşi.
Originile îndepărtate ale sistemului trebuie căutate înainte de domnia lui
Vasile Lupu. Atestarea în 1627, într-un act original emis de Constantin şi cei 12
pârgari din Iaşi, a unei fântâni domneşti pe Uliţa Curţii, susţine această ipoteză5.
Mai târziu, în 1756, îi găsim pe vornicii de poartă mergând să facă hotărnicia mai
multor locuri de casă la Uliţa Păcurarilor, ocazie cu care amintesc „haznaua
veche”6, cel mai probabil un bazin de captare a apelor. Mergând la un act anterior –
pomenit în hotărnicie –, am identificat haznaua şi în 1687, unde însă apare numită
tot ca fiind „cea veche”7. Unii autori au pus amenajarea acestui bazin pe seama lui
Vasile Lupu, care, probabil, a tras apă din sursa viitoarei cişmele a lui Butuc pentru
aprovizionarea feredeului său de pe Uliţa Ciubotărească8. Totuşi, atestarea, la doar
câteva decenii de la domnia acestuia (sfârşită în 1653), a unei haznale „vechi” ne
face să credem că, în acea zonă, s-au aflat atât un bazin mai vechi, cât şi unul mai
nou, cel din urmă fiind făcut de Vasile Lupu. În lipsa surselor, este dificil de spus
care domn anterior a amenajat aici o captare a apei. Pornind din acest loc, traseul
apei traversa una din marile surpări de pământ din marginea Iaşilor, Râpa
Peveţoaiei, peste care s-a construit un apeduct9. Un document din 1797 aminteşte
„apele feredeului, ce sînt adusă de afară pe oale aice în oraş, la feredeu, să le aibă
nestrămutat tot pe drumul lor cel vechi [subl. ns.], pe unde au umblat dintru început
şi pân-acum”; în aceeaşi perioadă, Andreas Wolf descrie feredeul şi prezentă
modul de aducere a apei prin uluce10. Acest pasaj susţine ipoteza că apele de la baia
turcească aveau un traseu aparte de reţeaua de apă din restul oraşului, ipoteză
întărită de cercetările recente făcute în dosarele Eforiei Iaşi de la Arhivele
Naţionale. În 1833, „puntea de piatră” de peste Râpa Peveţoaiei (numită acum a
Privigheţoaiei) se afla stricată la un capăt, Freiwald, arhitectul oraşului, fiind
5
Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi, I, ed. Ioan Caproşu şi Petronel Zahariuc (Iaşi:
Editura Dosoftei, 1999), 227, nr. 171 (vol. II–X, ed. Ioan Caproşu; în continuare: Documente Iaşi).
6
Ibid., VI, 18, nr. 19; 50, nr. 60; 543, nr. 623.
7
Ibid., II, 560, nr. 638.
8
S. Pastia, Despre origina apelor, 25; N. A. Bogdan, Oraşul Iaşi. Monografie istorică şi
socială ilustrată (Iaşi: 1913–1915), 384; Bădărău, Caproşu, Iaşii, 293.
9
C. Andreescu aminteşte acest apeduct, însă preia – fără să precizeze vreo sursă – informaţia
că apa de aici era adusă printr-o conductă de la Galata (Andreescu, „Ştiri noi”, 197). Calculul
diferenţelor de nivel dintre cişmeaua lui Butuc şi feredeu (potrivit Google Earth, la cişmea avem azi
56 m peste nivelul mării, iar la feredeu 51) arată că o conductă de apă putea asigura apă direct la baia
turcească, în timp ce una venită dinspre Galata nu avea o cale potrivită pe la Râpa Peveţoaiei. Dinspre
Galata, va fi trasă apă mai târziu spre Frumoasa şi iarmaroc; vezi disputa privind izvoarele de aici în:
Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale – în continuare: SJIAN –, Ministerul Lucrărilor Publice
Moldova, dos. 309/1835.
10
Documente Iaşi, X, 105, nr. 106; Călători străini despre ările române, vol. X, partea II, ed.
de Maria Holban, Maria M. Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Paul Cernovodeanu (Bucureşti: Editura
Academiei Române, 2001), 1275.
176 LAUREN IU R DVAN, ANDREI MELINTE 4

solicitat de autorităţi să estimeze costurile reparaţiilor11. Trei ani mai târziu,

„puntea” era încă în picioare, locuitorii de lângă râpă solicitând Departamentului
Treburilor Dinlăuntru rezolvarea situaţiei critice de aici, datorată scurgerii apelor
din partea de sus a oraşului, care, la ploi mari, provocau surpări ale malurilor,
câteva case aflându-se în pericol iminent de prăbuşire12. Acesta va fi motivul
pentru care se va surpa apeductul în 183713, în 1843 fiind încă semnalată Eforiei „o
parti din punte de piatră, ace cari di în vechime merge canalul apei la bae
otomanicească”14. Avem iată confirmarea că destinaţia apei era baia turcească şi că
traseul pe care aceasta îl urma era unul distinct.
Izvoarele arată că a existat şi un „drum al apei” care pornea din marginea
Râpei Muntenimii („Râpa de Sus”, viitoarea Râpa Galbenă)15 şi se îndrepta spre
centrul oraşului. În Iaşi, dat fiind că erau ridicate din piatră, oamenii au dat
apeductelor şi numele de „zid al apei”16, cel de la Râpa Muntenimii fiind pomenit
cel mai des cu această denumire: în 1652, 1665–1667, 1685, 1700 (în hotarul
locului mişeilor), 1736, respectiv 176517. De altfel, avem indicii că Vasile Lupu nu
s-a limitat la a aduce apă doar la feredeu, ci şi în alte părţi din oraş, apelând pentru

11
Ceea ce Freiwald şi face, în iulie 1833, ocazie cu care se stabilesc principalele materiale
necesare refacerii apeductului, adică piatră, var şi nisip (SJIAN, Eforia Iaşi, 64/1833, f. 1–3v.).
12
Apele se scurseseră prin râpă şi mai înainte, dar doar venind de pe o singură uliţă. Locuitorii
din zonă dădeau vina pe lucrările de pavare iniţiate pe unele străzi în acei ani, care avuseseră drept
consecinţă îndreptarea spre Râpa Peveţoaiei a tuturor apelor din partea de sus a oraşului, inclusiv din
Copou. Cu siguranţă, în acest nou context, fundaţia apeductului a slăbit (SJIAN, Eforia Iaşi, 85/1836,
f. 1–2, 22–23).
13
Vezi informaţia oferită de „Albina românească”, în nr. 46 din 13 iunie 1837, când aflăm că
inundaţiile de atunci ar fi provocat surparea punţii de piatră „apă-ducătoare” zidită de Vasile Lupu
peste râpa Privigheţoaiei (Peveţoaiei). La acel moment, apa nu mai curgea, puntea fiind folosită doar
pentru „comunicaţia opştii” (vezi SJIAN, Eforia Iaşi, 31/1837, f. 15–17). Locul pe unde aceasta
traversa râpa este figurat sub denumirea de „drum” (cu o lăţime de doar un stânjen) pe un plan al
zonei din 1844 (SJIAN, Eforia Iaşi, 85/1836, f. 161).
14
Cu toate că Eforia a căutat să salveze ce se mai putea salva, din piatra rămasă la apeduct nu
a mai rămas nimic, aceasta fiind luată de locuitori pentru acoperirea străzilor din zonă (SJIAN, Eforia
Iaşi, 85/1836, f. 117, 122; 31/1837, f. 15–17, 48–49).
15
Vezi şi Documente Iaşi, VI, 50, nr. 60; 460–461, nr. 522–523; VII, 618, nr. 469; 640,
nr. 491. Sorin Iftimi, Mădălin-Cornel Văleanu, Pia a „Mihai Eminescu” din Iaşi. Repere istorice şi
cercetare arheologică (Iaşi: Editura Palatul Culturii, 2015), 9-12.
16
Renunţăm astfel la teoria prin care încercam să identificăm în acest zid un fragment din
vechea împrejmuire fortificată a Iaşilor, enunţată anterior: Laurenţiu Rădvan, Introducere în istoria
medievală şi pre-modernă a Iaşilor, în vol. Iaşi – memoria unei capitale, coord. Gh. Iacob (Iaşi:
Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2008), 20. Pentru noua interpretare, vezi şi Marius
Chelcu, Istoria oraşelor din Moldova de la jumătatea secolului al XVI-lea până la jumătatea
secolului al XVIII-lea. Studii şi documente (Iaşi: Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2015),
192–193. Pentru „zidul apelor” de la Cacaina, vezi mai jos, precum şi Mircea Ciubotaru, „Misterele
onomastice ale Iaşilor (V)”, Prutul, s.n., 6, nr. 2 (2016): 27–28.
17
Documente Iaşi, I, 448, nr. 384; II, 91, nr. 93; 118, nr. 130; 131, nr. 148; 162, nr. 183; 545,
nr. 618; III, 136, nr. 159; IV, 215, nr. 296 („zidul haznalii”); VI, 43, nr. 53.
19 Alimentarea cu apă în oraşul Iaşi 191

cişmele, cei implicaţi fiind avertizaţi să nu strice drumul apei „spre a nu face
stricăciune olanelor i tereziilor”103. În fine, şi în 1826, într-o anafora, sunt pomenite
tereziile, alături de „chemerurile”, „iatacurile” şi „bolţile” unde erau necesare
lucrări de reparaţii104. Ca o curiozitate, la sud de Dunăre, piaţa centrală din Belgrad
poartă numele de Terazije, datorită turnurilor de apă instalate aici în timpul
stăpânirii otomane105.
După înregistrarea havuzurilor, mazlâcurilor şi tereziilor, comisia decide
înfiinţarea a patru noi cişmele publice: la Academia Mihăileană; la pensionul de
fete din curtea bisericii Sf. Ilie; la Mitropolie, la stradă, în dreptul noului lăcaş
ridicat aici de mitropolitul Veniamin Costache, unde urmau să fie demolate
dughenele „pentru dischidiria privirii bisăricii”; la poarta Palatului Domnesc, de
fapt refacerea cişmelei mai vechi. În fine, comisia hotărăşte stăvilirea pe viitor a
abuzurilor suiulgiilor care, „pentru interes personalnic”, dădeau mai multă apă
caselor particulare. Prin urmare, se propune o revizie a măsurilor apelor de două ori
pe lună, executată de funcţionari de la Eforie sau poliţie, instrumente de măsurare
urmând să fie puse la dispoziţia celor două instituţii.
În părţile a treia şi a patra, este discutat modul în care s-a achitat de
îndatoririle asumate prin contract antreprenorul apelor, banul Lascăr Macri. Acesta
se obligase ca, în primii trei ani, să refacă complet drumul apelor pe următoarele
secţiuni: amenajările de la izvoarele adunate prin nouă braţe („craci”) de pe valea
Şapte Oameni, respectiv zece braţe de la Aron Vodă; canalul dintre mazlâcurile de
la Ciric şi de la apeductul Cacainei la Casa Apelor; conductele din oraş dintre
cişmele, în total, 5 220 de stânjeni. La acestea s-au adăugat lucrări neprevăzute în
Tătăraşi, comisia făcând la final balanţa cheltuielilor şi plăţilor efectuate, iar
concluzia a fost că banul Macri mai are de primit 9 866 de lei.
În continuare, comisia dă dovadă de un zel extraordinar şi solicită efectuarea
a nu mai puţin de 13 gropi în diferite locuri, pentru a vedea starea canalelor ce
aduceau apa de la izvoare la Golia. Acum sunt chemaţi şi suiulgii angajaţi de
Macri, şapte la număr, dintre care patru au răspuns la întrebări sub jurământ. Mai
sunt solicitaţi pentru anchetă un epistat, comisarul cvartalului 4, precum şi trei
cărători de nisip din Tătăraşi, angajaţi să lucreze la canal. Concluziile nu au fost
toate bune pentru antreprenor: o parte din canale fuseseră făcute doar pe jumătate
din nou, în schimb îmbinările olanelor instalate în canalele noi erau bine întocmite.
Cu această ocazie, aflăm noi detalii tehnice, de data aceasta privind conductele: pe

103
George Potra, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1594–1821) (Bucureşti:
Editura Academiei Române, 1961), 720, nr. 588.
104
George Potra, Documente privitoare la istoria oraşului Bucureşti (1821–1848) (Bucureşti:
Editura Academiei Române, 1975) 256, nr. 170; editorul nu înţelege cuvântul „terezii”, pe care îl transcrie:
„merezii [?]”.
105
David A. Norris, Belgrade. A Cultural History (Oxford: Oxford University Press, 2009), 93–94
(https://books.google.ro/books?id=mBUSDAAAQBAJ&printsec=frontcover&dq=David+Norris,+Bel
grade:+A+Cultural+History&hl=ro&sa=X&redir_esc=y#v=onepage&q=David%20Norris%2C%20B
elgrade%3A%20A%20Cultural%20History&f=false, accesat: 10.03.2017).
192 LAUREN IU R DVAN, ANDREI MELINTE 20

sectorul aflat la începutul reţelei olanele fuseseră îmbinate cu „legături lichium” pe

la „juvanele”, în timp ce între mazlâcurile de la Ciric şi de la apeductul Cacainei
până la Casa Apelor acestea au fost făcute cu „legături grele peste tot de lichium,
edirmeli şi frânghie”, pe acest sector olanele fiind aşezate în două canale paralele.
Olanele care formau conducta se îmbinau la juvanele, nişte îngustări de la capete,
legăturile („uşoare” sau „grele”) fiind făcute cu ajutorul materialelor numite
„lichium” şi „edirmeli”, alături de frânghii. – Şăineanu susţinea că prin „liuchium”
(luchiùm) se înţelegea un ciment folosit la haznale106, însă în Condica Casei
Cişmelelor din 1827–1828, la rubrica de cheltuieli pentru materiale, am identificat,
la categoria „sama oloiului”, nu mai puţin de 1 463 de ocă de ulei, necesar „pentru
liuchium şi edirmele” la repararea („dregire”), de către suiulgii, a diverselor trasee
ale drumului apelor, a unor cişmele sau pur şi simplu „la oale ce s-au pus”107. Tot
aici, mai sunt amintite şi alte materiale: frânghii pentru legatul olanelor, var (la
havuzurile Goliei şi Sf. Vineri, dar „s-au întrebuinţat şi la lichium şi edirmeli”),
cânepă („s-au întrebuinţat pentru edirmeli”), oale sau cărămizi („la zidire oalilor pe
drumul cel nou”)108. Uleiul respectiv era de in şi este menţionat şi în hrisovul lui
Moruzi din 1804, care ceruse epitropilor apei să facă „un teasc sau fabrică de oloi
de in [...] pentru unsul oalelor”109. În concluzie, pentru realizarea conductei de
olane era nevoie nu numai de „oale”, ci şi de materiale specifice, folosite pentru o
cât mai bună etanşare a îmbinărilor, dar şi pentru amenajarea canalului în care
conducta urma să fie aşezată. Fragmente de material au ieşit la iveală cu ocazia
unor descoperiri, precum cele găsite în anii 1950, cu ocazia unor săpături în curtea
Mitropoliei, olanele fiind îmbinate cu fibre textile şi mortar110.
Nu a fost neglijată starea cişmelelor, găsite în nevoie urgentă de reparaţii. La
multe, tencuiala era căzută, ţevile de scurgere prost aşezate, iar obloanele de lemn,
încuietorile şi balamalele slăbite. Canalele ce duceau apă la curţile boiereşti, ce
intrau potrivit hrisovului lui Moruzi în seama proprietarilor, nu erau îngrijite, motiv
pentru care comisia decide ca pe viitor boierii care se bucurau de apă să plătească
antreprenorului pentru întreţinere. De altfel, următoarea parte a raportului se ocupă
de „neîncuviinţările întâmplate la ceşmele”, printre care şi abuzurile făcute asupra
suiulgiilor. Sunt notate situaţii când aceştia fuseseră bătuţi de diverşi clienţi,
nemulţumiţi de cantitatea de apă primită, fiind date şi câteva exemple: Chiriac,
vehmaistru de cavalerie, l-a bătut pe suiulgiul Chiriac pentru că nu i-a dat mai
multă apă pentru caii escadronului; vornicul Palade l-a bătut pe suiulgiul Simion
Băietu şi i-a luat cheile de la oblonul cişmelei; oamenii egumenului mănăstirii
Bărboi au stricat oblonul cişmelei şi au luat apă pentru lucrările de la zidirea noii
biserici etc. Pentru că aceste abuzuri aveau, de fapt, drept efect, scăderea debitului

106
Şăineanu, Influen a orientală, I, CCLXXVII.
107
SJIAN, Manuscrise, nr. 66, f. 6–6 v., 8.
108
Ibid., f. 6v.–9.
109
Codrescu, Uricariul, V, p. 45–46.
110
Andronic, Neamţu, „Cercetări arheologice”, 428; vezi şi 430, fig. 16 cu olane din sec. XVIII.
21 Alimentarea cu apă în oraşul Iaşi 193

de apă la alte cişmele, comisia decide ca în viitor, cheile de la intrările în cişmele,

atât publice, cât şi boiereşti – cele cu terezii –, să fie păstrate la antreprenorul
apelor, şi nu la proprietari; cişmelele publice urmau să fie supravegheate de
culuccii. O altă propunere era ca mazlâcurile şi tereziile situate pe proprietăţi
particulare să fie mutate în alte locuri.
Ultima parte a raportului tratează avariile canalelor apei, în special ale celui
ce lega valea Cacainei de Golia. Pe acest sector foarte important, unde apa urca
prin presiune de la apeduct spre Casa Apelor111, canalul suferea adesea prăbuşiri,
din cauza solului moale, dar şi a hrubelor neboltite aflate în subteran, o parte fiind
abia la acel moment în curs de boltire. Este amintit şi cutremurul din 11 ianuarie
1838, care ar fi afectat tronsonul amintit, inclusiv „punţile de piatră”. Se propune
reconstruirea acestui sector, pe actualul traseu sau pe altul mai vechi, ce data
probabil din vremea lui Grigore al III-lea Ghica, comisia sugerând şi câteva soluţii
tehnice, menite să asigure o mai mare trăinicie a canalului: instalarea dedesubt a
unui zid de piatră lat de 2 palme şi înalt de 4, aşezarea de prundiş sub canal,
boltirea sau astuparea hrubelor etc. O altă problemă era dată de canalul aflat în
afara oraşului, dincolo de barieră, spre Şapte Oameni şi Aron Vodă, al cărui traseu
era subteran, dar nemarcat în vreun fel; se propune ridicarea unor movile în locurile
unde canalul făcea coturi.
La final, comisia pomeneşte schiţa apelor din oraş, pe care am amintit-o deja
anterior, sugerând ridicarea unui plan „ingineresc” adecvat, ceea ce va face
Hodocin curând. Jurnalul se încheie prin menţionarea votului unanim al membrilor
comisiei, care decide înaintarea rezultatelor cercetării sale către Departamentul
Treburilor Dinlăuntru. Două anexe, notate cu literele A şi B, cuprind măsurile de
apă înregistrate după revizie la cişmelele publice, respectiv boiereşti, identificându-
se şi numeroase diferenţe între măsurile cuvenite prin hrisovul lui Moruzi şi ceea
ce s-a descoperit la această verificare. Majoritatea caselor boiereşti se bucurau de
mai multă apă, cu excepţia logofătului Dumitrache Sturza, care primea mai puţină.

*
Acest document este deosebit de util deoarece înlesneşte înţelegerea detaliată
a modului de funcţionare a aprovizionării cu apă în Iaşi înainte de trecerea la
conducta de metal. În primul rând, constatăm preluarea destul de fidelă, dar la o
scară mult mai mică, a modelului otoman. La Istanbul, sistemul de aducere a apei
păstrase elemente mai vechi, romane, fiind însă reorganizat succesiv după cucerirea
din 1453, un rol important avându-l marele arhitect Mimar Sinan, activ în timpul
domniei lui Soliman al II-lea. În colaborare cu Hasan Ağa, Sinan a refăcut
zăgazurile care permiteau acumularea apelor unor izvoare aflate la câţiva kilometri
distanţă nord-est de capitala Imperiului Otoman. A reconstruit apeductele de
origine romană şi a adăugat altele noi, în total 33, pentru a asigura astfel transportul
111
„Undi esti şi curgiria apei mai puternică şi mai silnică, pentru că să rădică în sus”.
194 LAUREN IU R DVAN, ANDREI MELINTE 22

apei (1554–1563)112. Între apeducte şi către principalele bazine din interiorul

oraşului, apa curgea prin canale acoperite, de la bazine fiind dirijată printr-un
sistem de tuburi de ceramică (numite tot lüle)113 către cişmele, construite într-un
număr mare (cca 300 la origine), dar şi către moschei şi băi publice114. Ulterior,
reţeaua de apă va fi completată cu alt sistem de aprovizionare (Taksim), finalizat în
1730–1731115.
În islam, apa este considerată un dar de la Dumnezeu, prin urmare, ea trebuie
distribuită gratuit comunităţii, amenajarea unor fântâni devenind parte a donaţiilor
unor credincioşi, concepţie pe care şi-au însuşit-o şi domnii din ţările române.
Credem că domnii din perioada aşa-zis „fanariotă” nu au acordat întâmplător
atenţie fântânilor. Ei veneau din mediul de la Istanbul, care a cunoscut, în secolul al
XVIII-lea, o adevărată „modă a cişmelelor”. Dacă în secolul al XVI-lea, în capitala
Imperiului, au fost amenajate cca 75 de fântâni, iar în veacul următor – cca 130,
între 1703 şi 1809, au fost ridicate nu mai puţin de 365 de fântâni, dintre care 250 –
în mahalale. Chiar dacă amenajarea acestor fântâni a avut motive ce ţin de
realităţile societăţii otomane (vezi răspândirea fenomenului patronajului)116,
obiceiul i-a influenţat şi pe principii trimişi la Iaşi sau Bucureşti, care au răspuns
unei cerinţe publice (dată de lipsa apei), dar şi unor preocupări ce ţin de sfera
privată (vezi amenajarea de pavilioane / cerdacuri). La introducerea modelului
otoman la nord de Dunăre au contribuit decisiv suiulgii aduşi de domni, atât în
secolul al XVII-lea de Vasile Lupu, cât şi cei din secolul următor, chemaţi aici de
Grigore al II-lea Ghica şi Alexandru Moruzi. Nu întâmplător, din secolul al XVII-lea,
sub influenţă otomană, cuvântul „cişmea” (din tc. çeşme) a pătruns în limba
română, fiind folosit pentru a desemna fântânile117. Ceilalţi termeni ce privesc
sistemul introdus în Iaşi (sau Bucureşti) confirmă acest lucru; mazlâc, havuz,
terezie sunt termeni prezenţi şi în limbajul de specialitate al suiulgiilor din Istanbul.
Meşterii veniţi din Imperiul Otoman s-au adaptat condiţiilor geografice de la
Iaşi, identificând surse potrivite de apă în afara oraşului. Baza sistemului se afla în
acumularea apei de la izvoare într-un fel de drenuri (numite „fântâni”) aflate la
Aron Vodă şi pe valea Şapte Oameni. Prin acele braţe („craci”), apa se aduna în

112
Sistem numit Kirkçeşme Kemerleri, cu o lungime totală de cca 50 de km (Sinan’s Autobiographies.
Five Sixteenth-Century Texts, ed. Howard Crane, Esra Akin and Gülru Necipoğlu (Leiden, Boston:
Brill, 2006), 117–121; 135, nota 74). Vezi şi http://www.kultur.gov.tr/EN,113835/fountains-in-
ottoman-istanbul.html, accesat: 17.02.2017.
113
Vitruvius însuşi recomanda, în cartea a VIII-a din De Arhitectura, folosirea conductelor din
olane pentru transportul apei în oraşe [Vitruvius, The Ten Books on Architecture, ed. Morris Hicky
Morgan (Cambridge: Harvard University Press, 1914), 248].
114
Sinan’s Autobiographies, 121–122.
115
Un autor care şi-a dedicat o bună parte din carieră cercetării sistemului este Kazim Çeçen;
vezi Sinan’s Water Supply System in Istanbul (Istanbul: 1992).
116
Shirine Hamadeh, “Splash and Spectacle: The Obsession with Fountains in Eighteenth-
Century Istanbul”, în Muqarnas, 19 (2002), 123–124.
117
Şăineanu, Influen a orientală, II, partea I, 135.
23 Alimentarea cu apă în oraşul Iaşi 195

mazlâcuri succesive (Ciric 1 şi 2, Tătăraşi), fiind transportată prin conducte de

olane plasate într-un canal principal („drumul apei”), traversând văile prin două
apeducte („zidurile”, „punţile” de peste Ciric şi Cacaina), având ca punct final Casa
Apelor de la Golia118. De aici, porneau cinci conducte separate spre oraş, unde
reţeaua prezenta o serie de bazine de acumulare – mazlâcuri, un număr de terezii
reglând presiunea apei şi distribuind-o spre cişmele. Compararea schiţei apelor din
oraş, întocmită de comisia de cercetare din 1841, cu planul făcut de Hodocin relevă
particularităţile sistemului şi diferenţele de traseu pe care le cunoştea reţeaua
Moruzeştilor. În primul rând, se observă de ce Golia a fost aleasă drept punct de
colectare a apelor. Stabilirea aici a bazinului principal beneficia de poziţia
superioară a mănăstirii în raport cu ansamblul oraşului, de aici garantându-se o
bună capacitate de distribuţie mai departe a apei. În bună parte, sistemul folosea
gravitaţia, asigurând căderea liberă a apei, într-o epocă în care forţa aburului era
încă în stadiu incipient. Suiulgii ce au creat reţeaua în secolul al XVIII-lea nu au
urcat apa direct de la apeductul de peste valea Cacainei la Casa Apelor, ci – luând
cu siguranţă în calcul şi principiul vaselor comunicante – au intrat în incinta
mănăstirii Golia prin colţul de nord-est, asigurând o cădere şi implicit un nivel de
presiune suficient pentru a pleca apoi pe una din conductele principale, prin partea
de nord-vest a incintei, spre mazlâcul de la Hanul Zoiei. Nu întâmplător, apa era
urcată prin presiune spre acest bazin, situat mai sus decât Casa Apelor. Practic, la
Hanul Zoiei, în Târgul de Sus, era atinsă altitudinea maximă a reţelei119, de aici apa
curgând prin cădere liberă spre partea de jos a oraşului. Din acest punct, pornea cea
mai lungă conductă, care ducea apă la Trei Ierarhi, Hanul Turcesc, Curtea
domnească şi Biserica Sf. Constantin, traseu care a fost modificat ulterior de
Hodocin. Tot de la Hanul Zoiei, apa cobora la terezia de la casa Palade, de unde
schiţa făcută de comisia din 1841 derivă nu mai puţin de cinci conducte secundare,
patru spre diverse case boiereşti şi una, mai importantă, spre Mitropolie şi Palatul
Sturza. Prin cădere liberă se mai asigura de la Golia debitul spre două cişmele
particulare, dar mai ales către mazlâcul din curtea lui Iacovache Ruset, de unde
deriva spre Sf. Sava – Sf. Vineri, respectiv mănăstirea Bărboi. Terezia amenajată în
acest ultim loc permitea distribuirea apei spre Târgul Făinei, Cizmărie şi Beilic. În
fine, o conductă secundară lega Golia de cişmeaua de la casa Başotă. În anii
următori, se vor aduce modificări reţelei.
În teorie, sistemul de apă introdus pe parcursul secolului al XVIII-lea putea
funcţiona relativ eficient, cu condiţia întreţinerii periodice şi asigurării unei
finanţări adecvate. Nu a fost cazul, reţeaua de apă plătind tribut problemelor
cronice care marcau administraţia urbană din Moldova acelei perioade.

118
Vezi şi consideraţiile privind captarea izvoarelor şi canalul apei de la Andreescu, „Ştiri
noi”, 218–219, cu precizarea că explicarea funcţionării mazlâcului nu este corectă (explicaţie preluată
şi în Peiu, Ostap, Simionescu, Lungul drum, 68).
119
Astăzi, înregistrăm 76 m la fostul Han al Zoiei, faţă de 74 m – la cişmeaua din Târgul de
Sus, respectiv 70 m – la Casa Apelor (potrivit Google Earth).
196 LAUREN IU R DVAN, ANDREI MELINTE 24

Cercetarea făcută în septembrie 1841 asupra stării sistemului de apă din Iaşi
a avut unele consecinţe. În primul rând, o lună mai târziu, de la Secretariatul de
Stat pleacă spre Epitropia Apelor hotărârea desfiinţării contractului cu Lascăr
Macri, decizie ce se baza pe concluziile negative ale comisiei, lipsa apei la Iaşi
fiind o mare problemă, încă nerezolvată. Responsabilitatea întreţinerii sistemului
apei a fost încredinţată, tot prin contract, suiulgiului Enache Dimitriu, care preia
această sarcină pentru un an120. În decembrie, el răspundea deja poruncii Epitropiei
şi înainta un deviz pentru cheltuielile necesare refacerii drumului apei, însă foarte
curând, se va lovi de altă problemă cronică, lipsa finanţării121. În anii ce vor urma,
contractul ţinerii apelor va fi reînnoit anual, fiind preluat de diverşi suiulgii:
octombrie 1842, Enache Dimitriu împreună cu Zamfirache suiulgiu; octombrie
1843, Enache Dumitriu, Zamfirache suiulgiu şi Hriste suiulgiu; octombrie 1844,
Neculai Elefterie şi Hriste Necolau etc122. Dar deja sistemul se pregătea de
transformări majore. În primăvara anului 1842, Epitropia era convinsă că vechiul
sistem nu avea rezistenţa necesară şi era de acord cu devizul făcut de Hodocin,
împuternicit în acest sens de Vistierie, pentru introducerea noului sistem123.
Lucrările la un nou traseu al apei din Tătăraşi până la Casa Apelor de la Golia au
durat până în toamna lui 1844, extinderea reţelei de distribuţie în oraş urmând a se
face în anii următori124.
Planul drumului apelor capitaliei, ridicat în 1843 (dar litografiat în 1857)
arată că, pentru o mai bună distribuţie a apei, Hodocin a adus modificări reţelei
Moruzeştilor: apa către curte va curge printr-o prelungire a conductei de la Sf.
Vineri, şi nu pe la Trei Ierarhi; după cum se prefigura în raportul comisiei din
1841, s-au adăugat ţevi către Cabinetul de Ştiinţe Naturale şi Academie, care vor
prelua şi alimentarea Palatului Sturza etc.125 Cişmelele inventariate în planul lui
Hodocin prezintă unele modificări faţă de cele amintite în raportul din 1841:
cişmelele de la Bărboi, Papafil (redenumită) sau Hanul Turcesc sunt socotite
particulare. Este indicată poziţia celor 14 cişmele considerate publice, cele prinse
în contractul apelor, fără cele din Copou sau Păcurari, care nu erau legate la reţea şi
erau socotite particulare126. Se adăugau 19 cişmele particulare conectate la sistem,
pentru toate cişmelele alimentate din reţeaua publică fiind date într-un tabel

120
„S-au socotit de cuviinţă a să desfaci pe dumn(e)alui banu Macri şi a să însărcina pe
dumn(e)alui Enacul Dimitriu suilgiu cu ţânerea acestor canaluri” (SJIAN, Ministerul Lucrărilor
Publice din Moldova, 250/1841, f. 27–29, 35).
121
Printre materialele necesare, se enumeră: ulei, frânghii, cărămizi, lemn, var bun şi prost,
nisip, bumbac şi pânză (SJIAN, Ministerul Lucrărilor Publice din Moldova, 259/1841, f. 1–5; vezi şi
250/1841, f. 108–112).
122
SJIAN, Ministerul Lucrărilor Publice din Moldova, 250/1841, f. 80–81, 131–136, 189–192.
123
Vitcu, Precursori ai modernizării, 94.
124
Până la sfârşitul anului 1848 (ibid., 99–103).
125
SJIAN, Planuri, nr. 3417.
126
Pentru cişmeaua lui Păcurar, a se vedea studiul nostru „O cişmea şi începuturile mahalalei
Păcurari din Iaşi”, în AŞUI, 62 (2016): 97–124.
25 Alimentarea cu apă în oraşul Iaşi 197

lungimea conductei de alimentare (în stânjeni) şi măsurile de apă repartizate.

Lungimea ţevilor de fier care fuseseră instalate în anii 1843–1847 în oraş era de
3 149 de stânjeni, iar conducta metalică instalată acum pe vechiul drum al apei de la
Casa Apelor de la Ciric la bazinul central de la Golia era de 1 537 de stânjeni. La
cişmelele publice curgeau în principiu 43 1/7 măsuri de apă, iar la cele particulare 22
de măsuri. Cum tabelul conţine şi date privind cişmeaua de lângă spitalul
Cantacuzino din Tătăraşi, respectiv apa de la spital, respectiv 10 măsuri, totalul apei
care era transmisă prin reţeaua oraşului era de 75 1/7 măsuri. Hodocin va adăuga
acestui plan un altul, intitulat Planul drumului apelor de la izvoare de Schepte
Oameni schi de la izvoare de la Aron-Voda pănă la Casa Apelor de la turnu Goliei,
ridicat tot în 1843. Acest plan surprinde traseul apelor de la izvoarele amintite până la
Golia, notând cele două mazlâcuri de la Ciric şi pe cel de la Tătăraşi127.
Şi celelalte planuri ale oraşului, executate de diverşi ingineri în prima
jumătate a secolului al XIX-lea, surprind elemente ale sistemului de apă. Dacă în
planul lui Bayardi, din 1819, nu figurează decât apeductul de peste Cacaina128, pe
cel întocmit de Iosif Raşec, în 1844, păstrat în copie târzie, sunt menţionate Turnul
Apelor de la Golia, drumul apei de aici spre Ciric, inclusiv mazlâcul nr. 2 şi
apeductele de la Cacaina şi Ciric, precum şi o serie de cişmele, fără a le nominaliza
(Cizmărie, Sf. Vineri, Tg. Făinei, Iarmaroc, spitalul Cantacuzino, Păcurar)129.
Planul austriac din 1855 cuprinde cele două apeducte130, în timp ce pe planul lui
Peytavin din 1857 sunt figurate în plus bazinul de la Golia, mai multe cişmele
publice (Bărboi, Tg. Făinei, Beilic, Lozonschi, de la Palat şi cazarmă, Sf.
Constantin, Iarmaroc, Păcurar şi altele), dar şi particulare (de la casele Catargiu,
Roznovanu sau Sturza)131.
După 1843, aprovizionarea cu apă îşi va urma cursul ei. În 1850, reţeaua va
fi preluată de Ministerul Lucrărilor Publice din Moldova pentru ca, după Unire, să
treacă în subordinea Primăriei Iaşi (1865)132. Vor urma câteva decenii de căutare a
unor noi surse de apă, pentru ca, abia după 1900, să se aducă apă de la sursa
Timişeşti, dincolo de râul Moldova.
*
Concluzia la care am ajuns este că alimentarea cu apă a locuitorilor din Iaşi a
reprezentat o veche preocupare a domnilor Moldovei, cu începuturi ce datează
dinainte de Vasile Lupu. Lipsa surselor face ca abia cu acest domn să intrăm pe
terenul unor certitudini, în anii conducerii sale fiind amenajate primele conducte
care aduceau apă la curte şi la feredeu. Cele mai serioase investiţii în domeniu au

127
Plan litografiat în 1857 şi aflat la Biblioteca Academiei Române, Cabinetul de hărţi, cota
H.1284 – D.XXXVIII32, reprodus şi în Peiu, Ostap, Simionescu, Lungul drum, 96, fig. 27.
128
SJIAN, Planuri, nr. 447. În schimb, apeductul de la Ciric figurează pe planul moşiei
mănăstirii Sf. Ioan Zlataust din 1840 (SANIC, Planuri şi hotărnicii, jud. Iaşi, nr. 73).
129
SJIAN, Planuri, nr. 707.
130
Österreichisches Staatsarchiv, Kriegsarchiv, cota GIb 0129.
131
SJIAN, Planuri, nr. 522.
132
Pastia, Despre origina apelor, 20–21.
198 LAUREN IU R DVAN, ANDREI MELINTE 26

loc în secolul al XVIII-lea când, treptat, s-au pus bazele unei reţele şi unui sistem
de distribuţie. Contribuţiile cele mai importante le aparţin domnilor Grigore al II-
lea şi Grigore al III-lea Ghica, respectiv Constantin şi Alexandru Moruzi, care au
folosit apă captată din izvoare aflate pe dealurile din preajma oraşului.
Inventarierea făcută de comisia din 1841 ne-a dezvăluit mai multe detalii cu privire
la funcţionarea reţelei, permiţând o altă concluzie clară: sistemul aprovizionării cu
apă este de certă influenţă otomană. Originea sud-dunăreană a meşterilor care au
lucrat la tragerea apelor şi la amenajarea cişmelelor la Iaşi era cunoscută, însă acum
avem informaţii lămuritoare care confirmă introducerea în alimentarea cu apă din
capitala Moldovei a elementelor constructive şi funcţionale din oraşele Imperiului
Otoman. Termenii de specialitate (suiulgiu, cişmea, havuz, mazlâc, terezie, lichium,
edirmeli) sunt de origine turcă, de aceeaşi origine fiind şi modalitatea în care a fost
gândit sistemul.
37 Alimentarea cu apă în oraşul Iaşi 209

neboltite aflate pre supt el, precum şi cu struncinaria cari i-au pricinuit mai mult decât la celelalti
canaluri, ci să află pe pământ sănătos. Cutremurul întâmplat la 11 ghenar (1)838, a căruia zgâlţiituri
au făcut a struncina ceva şi punţile de piatră pe undi să află iarăş canalul acestii ape. Din hrubile
neboltite ce s-au zis mai sus, prăbuşindu-să în cursul lucrării aceştii comisii, de trii sau patru ori au
pricinuit strâcarea canalului şi opriria curgirei apei la cişmeli, cari dindată s-au şi astupat cu pământ.
Acum însă, după lămuriria luată de la Adgie supt n. 13.996, osăbit de acele hrubi prăbuşite ce dindată
s-au astupat cu pământ, s-au mai aflat şasă hrube neboltite, ce ar fi săpati înnainti de faciria canalului
pe acel loc, din cari, după eczăcu iia Adgii, 5 s-au boltit acum, iar una, a lui baş-ceauş, au rămas
neboltită şi spre siguran iia canalu(lu)i trebui a să bolti şi această hrubă.

Al 18-le

Deci pentru a să pute statornici mai bine în viitorime curgiria apilor la cişmelile oraşului
despre adesa stricăciuni a celui canal ce s-au zis mai sus, socotinţa comisii urmiazi potrivit şi cu
înţălegiria ci au avut ia cu suilgii ca să să facă alt canal din nou, de la puntia de piatră Căcaina din
iastă parti şi pân-la casa apilor din Goliia, ce cuprinde 230 stânjini. Cari canal, precum să va socoti că
vine mai bine cumpăna apei, să va faci pe drumul acest de acum sau pe acel ce s-au aflat mai dinainti
din vechiu. //<F. 16 v.>//
Dar fiindcă la amândoia acesti drumuri pământul esti slab, gunoios şi puhab, cari lesni poati
pricinui stricăciunia canalului la aşa loc, undi esti şi curgiria apei mai puternică şi mai silnică, pentru
că să rădică în sus, apoi drumul pe cari să va socoti a să îndrepta cursul apei să i să facă mai întâi în
pământ, supt canal, zidiu de piatră în lăţimi de doia palme şă-nălţime de patru palmi domneşti,
precum şi mai mult ce va fi înălţimia pe la locurile undi va ceri trebuinţa, sau să s(e) bată prundiş
sănătos supt canal, în adâncime de un stânjăn sau doi, precum să va găsi şi pământul. Acesta însă
lucrare cu aproprierea ernii nu esti cu putinţă a să aduci întru înplinire până la primăvara anului
viitoriu, iar până atunce va sluji tot canalul acest de acum, carile cu ploile tomnei curgătoare şi a
frigului ernei, el de la sini să mai întăreşti şi să socoteşti că nu să va întâmpla a să strica aşa de ades ca
în această vară. Dacă să vor lua însă aspri măsuri de la Adgie, ca să să boltiască sau să să astupi toate
hrubile neboltite ce să găsăsc pe supt acest canal, precum şi alti dişărturi ci ar mai fi în pământ, ca să
nu să mai întâmple niscavai prăbuşiri.

Al 19-le

În priviiria ştiinţăi luată că Epitropiia de mai înnainte pentru meremeturi şi ţineria canalurilor
în bună stare ave lucrători un suilgi-başă, 10 suilgii cu un epistat şi câte 20 salahori de rând pe toată
săptămâna, din satile ci era însămnati atunci cu asăminia îndatorire. Apoi să socoteşti că antrepenorul
de acum, dum(nea)lui banul Lascar, nu ar ave îndestui lucrători, pentru că din n. a şapti suiulgii ci ari
numai patru sint mai cu ştiinţi, fiind şi mai vechi anumi: Simion Băetu, Gheorghi Praj, Iordachi
Suiulgiu şi Ilie Gherasim, iar trei, anumi: Ioan Cofitariu, Gheorghi Acaterinei şi Simion Plop, fiind
mai noi întreprinşi la acest meşteşug, nu pot ave căzuta ştiinţă, precum asăminia şi suiulgi-başa, ce-l
ari acum la ocazioanile întâmplati de stricăciuni a canalurilor, s-au însămnat că nu esti îndestul de
activ pentru îndatoririle ce privescu pe dânsul. Dar salahori nici ari de rând, precum Epitropiia de mai
înnainte, năimindu-i cu zioa când ari trebuinţi. //F. 17 r.//

Al 20-le

Canalurile apei, aceli ci să află la câmp, afară de bariera oraşului, până la Şapti Oameni şi
Aron vodă, s-au însămnat că nu au nici un fel de sămne ca să să poată cunoaşti. Şi pentru că asăminia
canaluri sint cotite, să socoteşti neapărat de trebuinţă a să faci din loc în loc movili de pământ potrivit
cu cotiturile lor, pentru ca să să poată cunoaşti pe undi să află. Căci, din pricina lipsăi unor acest fel
de sămne, la întâmplari de vreo stricăciune, cu mari greutati să poati afla de cătră suiulgii la ce loc
s-au strâcat ca să să meremetisască dindată, iar la canalurile acele de prin mahalale şi oraş, pe undi
vor fi casă, esti de prisos a să faci sămne, putându-să cu lesnire descoperi de la mahalagii.
210 LAUREN IU R DVAN, ANDREI MELINTE 38

Al 21-le

Spre pliroforie precum urmiazi împărţiria apilor de la casa din Goliia pe la cişmelile publice şi
boereşti aflătoare astăzi în lucrare şi pentru drumurile canalurilor de afară şi aceli din oraş s-au
închipuit planul ci să alăturiazi, cari deşi nu esti lucrat pe niscavai măsuri şi după meşteşugul
ingineresc, dar precum până acum n-au fost alcătuit nicidecum asăminea plan să socoteşti că va sluji
în viitorime spre mai buna lămurire decât aceia ci au fo(s)t mai înnainte. Şi de cuviinţi ar fi ca să
alcătuiască un plan ingineresc, începând de la obârşiile izvoarălor şi pe undi să împărţăştii apa.
Aceste mai sus cuprinsă, fiind descoperirile ci s-au făcut despre canalurile şi ceşmelile
publice, precum şi socotinţile ce urmiazi asupra statornicirei curgerei apei la acele ceşmeli i altile,
s-au închiet acest jurnal, cu uniria tuturor voturile aceştii comisii şi s-au hotărât a să pridstavlisi169 la
Departamentul Dinlăuntru spre a să încunoştiinţa el de toati înpregiurările şi a puni în lucrare aceli ci
va găsi de cuviinţă.
Întocmai copie de pe jurnalul închiet de comisie,

C. Strat

F. 18 r.
L(itera) A
Listă pentru câtimia măsurilor apei aflati la cişmelile publici, după reviziia făcută

Să cuvine la jurnalul din 13 sep(tem)v(rie) (1)841

N. ccurgătoriu

Să cuvine după
S-au aflat la reviziia făcută
hrisov măsuri apă
Arătaria ceşmelilor
N. posloviţă170 N. posloviţ şi opsărva ii

1 La Tataraşii 5 cinci 5 cinci

2 Târgul Făinei 1# una şi pol 5 cinci
3 Goliia 1# una şi pol 4 patru
4 Bărboiul 1 una 4 patru
5 Papafil 1 una 5 cinci
6 Sv. Vineri 1# una i pol 4 patru
7 Sv(ântul) Costandin 1# una i pol 1# una i pol
8 Lângă zidiul Curţi Arsă la 2 doia 2 doia
Uliţa ce-i zic şi Olăriia
9 Hanul Turcescu înăuntru în 1 una 2 doia. Acestă cişme
ogradă d(umnea)lui, banul Lascar, o
cunoaşti de particularnică,
după lista ce au priimit de la
Departament, iar comisiia de
publică, după hrisovul
domnului Moroz

169
A înmâna, a preda.
170
Adică scris nu în cifre, ci în litere. Dimitrie Alexandrescu, Principiile dreptului civil
cuprinzând doctrina şi jurispruden a până la zi, vol. 1 (Bucureşti: 1926), 182.
39 Alimentarea cu apă în oraşul Iaşi 211

10 Trei Sfetitile 3 trei 4 patru

11 Sv. Savva 2 doia 4 patru

12 La casili log(o)f(ătului) 1# una i pol 2 doia, cari s-au găsit curgând

Scarlat Manu, acum hatmanu numai în ograda dum(i)s(ale)
Baş(o)tă hatmanu Baş(o)tă, iar nu afară
13 La cazarmiia dispre porţili 3# opt măsuri şi giumătati s-au
Uliţăi Mari aflat la aceste doia
6 şasă ceşmeli din cazarmie
14 Tij la cazarmie, dispre poarta 5
Sv. Neculai cel Bogat
Piste tot să cuvine şi s-au 28# doiazăci şi opt şi 51 cincizăci şi unu
aflat la 14 ceşmeli publici ce giumătati
s-au găsit la reviziia făcută
lucrătoari
1 La Cizmărie 1 una acesti doia ceşmeli esti
vremelniceşti oprită apa din
pricina lucrări drumului
2 La Beilic 2 doia
pavelilor pe uliţă

Iar piste tot 31# treizăci şi unu şi 51 cincizăci şi unu

giumătate

După aceia să lămureşti că la reviziia făcută ceşmelilor publici s-au aflat //<F. 18 v.>// număr
de 51 măsuri apă, arătat la rostul al 2-le, şi pe lângă 31 ½ cuprinsă la rostul 1-iu, că să cuvin
fiiştecareia cişmeli după hrisov, mai adăogându-să 1# la cişmeoa Târgului de Sus, de la Departament,
ce nu să află de multă vremi în lucrari, precum şi una măsură la casile vămii desfiinţat, cuprind piste
tot 34 măsuri, totalul măsurilor pentru totalul n(umăru)lui ceşmelilor publice după hrisov, precum
s-au lămurit prin jurnalul la puntul 1-iu, l(iterele) a, v, d şi puntul 5 şi 7.

F. 19 r.
Lit(era) B
Listă pentru câtimea măsurilor apei aflate la ceşmelile boereşti după reviziia făcută

Să cuvine alăturat la jurnalul din 13 sep(tem)v(rie) (1)841

Să cuvine după
N. curgător

Arătare boerilor proprietari a S-au aflat la reviziia făcută

ceşmelilor şi cu a cui drit le hrisov măsuri apă
ochiuparisăsc după hrisovul
domnului Morozul N. posloviţi N. posloviţi şi opsărvaţie

1. Palatul Preînălţatului Domn cu 1# una şi 6 şasă, din cari curgi şi afară

dritul răp(osatului) marilui giumătati la uliţă, pentru îndestularia
log(o)f(ăt) Grigoraş Sturza norodului, cari esti de
mari folos obştei
2 D(umnealui) vi(s)t(iernic) Neculai 1# una şi 2 doia
Rosit cu dritul răp(osatului) giumătati
log(o)f(ăt) Neculai Rosit
212 LAUREN IU R DVAN, ANDREI MELINTE 40

3 D(umnealui) log(o)f(ăt) Alecu 1# Una şi 5 cinci, din toţ boerii la cari

Ghica cu dritul răp(osatului) giumătati s-au aflat mai multi
log(o)f(ăt) Costachi Ghica măsuri apă numai
d(umnealui) log(o)f(ăt)
Ghica, înştiinţându-să de
aceasta, au propus ca să i
să tai apa ci esti mai mult
piste cât i să cuvine
4 D(umnealui) vornic Iacovachi 1 una 5 cinci
Paladi cu dritu vor(ni)c(ului)
Costandin Palade
5 D(umneae)i hăt(mănea)s(a) Efrosina 2 doia 2 doia
Rosit cu drit răp(osatului) hat(man)
Răducanu Rosit
6 Sfânta Mitropolie 1# una şi 4 patru
giumătate
7 D(umnealui) banu Lascar Macri cu 1 una 1 una
drit danie d(umnealui) vist(iernic)
Alecu Sturza, clironomu
răp(osatului) logof(ăt) Mihai Sturza
8 D(umnealui) log(o)f(ăt) Dumitrachi 1# una şi 1 una, din toţ boerii numai
Sturza cu drit că să află propietar giumătate numai d(umnealui)
casilor răp(osatului) log(o)f(ăt) log(o)f(ofăt) Sturza ari
Iordachi Balş ci au avut hereziri de mai puţină apă decât să
apă cuvine
9 Asăminia d(umnealui) vor(ni)c 1 una 1# una şi giumătate
Ştefan Catargiu cu dritul că să află
propietar casil(o)r răp(osatei)
log(o)f(ete)s(e) Răzoai
10 Asăminia d(umnealui) căm(ina)r 1# una şi 2# doia şi giumătate
Spiru cu drit că să află propietar giumătate
casilor răp(osatului) log(o)f(ăt)
Costandin Balş
Piste tot fac măsuri 14 paisprezăci 30 Treizăci ci s-au aflat
Osăbite ceşmele boereşti ci nu să
cuprind în herezirile hrisovului
domnul(u)i Morozul
1 D(umneae)i log(o)f(etea)s(a) – – 1 una
Catinca Ghica
2 La casile răp(osatului) logof(ăt) 1 una
Iordachi Catargiu
Piste tot 2 doia

De la asăminia listă să lămureşti pentru sporiul măsurilor aflati la ceşmelile boereşti, precum
şi pentru acesti doia măsuri apă din urmă, ci să slobod prin ogrăzi la doia ceşmeli boereşti fără vreun
feliu de herezire a d(omn)lui Moroz.

ANI, Secretariatul de Stat al Moldovei, nr. 176, vol. III, f. 8–19 (copie în: ANI, Ministerul
Lucrărilor Publice din Moldova, 248/1841, f. 131–140).
41 Alimentarea cu apă în oraşul Iaşi 213

Fig. 1 – Model de tunel subteran

(sursa: Antoine-François Andréossy, Constantinople et le Bosphore de Thrace, Paris, 1828,
http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k1040593n/f9.image [31.03.2017]).

Fig. 2 – Exemplu de funcţionare a tereziilor în spaţiul otoman

(sursa: http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k1040593n/f9.image [31.03.2017]).

Fig. 3 – Măsura de apă – pruba

(sursa: http://gallica.bnf.fr/ark:/12148/bpt6k1040593n/f9.image [31.03.2017]).
214 LAUREN IU R DVAN, ANDREI MELINTE 42

Fig. 4 – Cişmeaua de la Casa Apelor de la Golia Fig. 5 – Cişmeaua de la Bărboi

(sursa: fotografie din colecţia personală). (sursa: fotografie din colecţia personală).

Fig. 6 – Havuzul şi cişmeaua de la Sf. Vineri, reprezentate pe un plan din 1840

(sursa: SJIAN, Eforia Iaşi, 14/1840, f. 113–114).
 43
Alimentarea cu apă în oraşul Iaşi

Fig. 7 – Planul apelor, traseul de la Ciric la Golia

(sursa: Peiu, Ostap, Simionescu, Lungul drum, 96, fig. 27).
215
 25
24

20 T2 19 M5
21
23

M6
T1
22 CA ZA
T3
3 H1 1→

18 M7 M4 M1-3→
2
15

17 4 T7
14
H2 T9
T8
5
6
13 T4
7 H3
8
12T5

H4 16 11
T6
Iaşi: Reţeaua de apă a Moruzeştilor (1782–1841)

CA – Casa Apelor de la Golia;

ZA – „Zidul Apei” de peste Cacaina;
Cişmele: 1 – Tătăraşi; 2 – Târgul Făinei; 3 – Golia;
4 – Bărboi; 5 – Papafil; 6 – Cizmărie; 7 – Sf. Vineri; 8 – Beilic;
9 – Vamă; 10 – Sf. Constantin; 11 – zidul Curţii Domneşti;
12 – Hanul Turcesc; 13 – Trei Ierarhi; 14 – Sf. Sava;
15 – Mitropolie; 16 – Curtea Veche; 17 – log. Neculai Roset;
18 – log. Mihail Sturza; 19 – vorn. Constantin Palade;
20 – vist. Grigoraş Sturza; 21 – hatm. Răducanu Roset;
22 – logofeteasa Răzoaia; 23 – vorn. Başotă; 24 – Târgul de Sus;
25 – Academie;

Havuzuri: H1 – Golia; H2 – Sf. Sava; H3 – Sf. Vineri;

Trasee funcţionale în 1841
H4 – Cazarmă;
Conducta către Vamă, nefuncţională în 1841
Conducta către Academie, propusă în 1841
Mazlâcuri: M1 – Ciric I; M2 – Ciric II; M3 – Tătăraşi;
M4 – Iacovache Roset; M5 – Hanul Zoiei; M6 – la vale de Hanul
Zoiei; M7 – la vale de casa Ştefan Catargiu;
10 Terezii: T1 – Golia; T2 – Iacovache Palade; T3 – Ştefan Catargiu;
T4 – Trei Ierarhi; T5 – Hanul Turcesc; T6 – Cazarmă; T7 – Bărboi;
T8 – Papafil; T9 – Sf. Sava.

Fig. 8 – Planul apelor din oraş, reţeaua Moruzi

(aplicaţie pe planul lui Hodocin din 1843, SJIAN, Planuri, nr. 3417).

View publication stats