Professional Documents
Culture Documents
Moneda Euro
Moneda Euro
Studentii:
Baldean Vasile-Leontin(FB anul 1)
Zoltan Vasile-Cristian(FB anul 1)
Introducere:
Euro este moneda oficială a 19 dintre 27 statele membre ale UE. Introducerea monedelor și
bancnotelor euro, în 2002, a fost pregătită timp de peste 40 de ani. Banca Centrală
Europeană și Comisia Europeană sunt responsabile cu menținerea valorii și stabilității
monedei euro și cu definirea criteriilor de aderare la zona euro.
Dovadă tangibilă a integrării europene, moneda unică are un istoric specific în ceea ce
privește aspectul, introducerea și politicile care o vizează. Cu toate că trecerea la euro a avut
loc cu aproape 20 de ani în urmă, în unele țări este încă posibil să schimbați bancnote și
monede naționale vechi în euro.
Simbolul:
Denumirea „euro” a fost aleasă în 1995 la o reuniune a Consiliului European
desfășurată la Madrid.
Simbolul euro (€) a fost inspirat de litera greacă epsilon (Є) și de prima literă a
cuvântului „Europa”. Cele două linii paralele simbolizează stabilitatea.
Codul ISO pentru moneda euro este EUR. Acesta se utilizează atunci când se face
referire la sume în euro fără a utiliza simbolul.
Euro ca moneda oficiala:
Euro este moneda oficială a 19 țări din Uniunea Europeană, care alcătuiesc împreună zona
euro.
Unele țări din UE încă nu îndeplinesc criteriile pentru a adera la zona euro, în timp ce altele
(Danemarca și Regatul Unit) au ales să nu participe.
În cadrul zonei euro, euro este singura monedă legală. În absența unui acord specific privind
mijloacele de plată, creditorii sunt obligați să accepte plăți în euro.
Părțile pot conveni, de asemenea, să facă tranzacții în alte monede străine oficiale (de
exemplu, dolarul american). De asemenea, pot conveni să utilizeze „monede” private (de
exemplu, sisteme de plată pe bază de vouchere) sau monede virtuale (de exemplu, bitcoin).
Aceste tranzacții private și comerciale fac totuși obiectul legislației fiscale, al dreptului
comercial, al legislației de combatere a spălării banilor și al altor norme generale privind
comerțul cu mărfuri. Monedele care nu sunt oficiale în zona euro nu sunt însă reglementate
de dreptul monetar.
Articolul 128 alineatul (1) din TFUE stabilește statutul de mijloc legal de plată al
bancnotelor euro, iar articolul 11 din Regulamentul (CE) nr. 974/98 face același lucru pentru
monedele euro.
Zona Euro, guvernanta zonei euro si statele ce se afla in zona euro:
Toate statele membre ale Uniunii Europene fac parte din uniunea economică și
monetară (UEM) și își coordonează politicile economice pentru a îndeplini obiectivele
economice ale UE. Unele dintre ele au decis însă să meargă și mai departe, înlocuind
monedele lor naționale cu moneda unică, euro. Aceste state formează zona euro.
Când a fost introdusă moneda euro, în 1999 (inițial doar ca monedă scripturală), zona
euro includea 11 din cele 15 state membre ale UE. Grecia i s-a alăturat în 2001, cu un
an înainte de data la care bancnotele și monedele euro au devenit mijloc legal de plată.
Au urmat Slovenia în 2007, Cipru și Malta în 2008, Slovacia în 2009, Estonia în 2011,
Letonia în 2014 și Lituania în 2015. În prezent, zona euro numără 19 state membre ale
UE.
Câteva state din afara UE au adoptat euro ca monedă națională în temeiul unor
acorduri monetare cu UE. Ele pot emite propriile monede euro, în anumite limite. Totuși,
nefiind state membre ale UE, aceste țări nu fac parte din zona euro.
Odată cu adoptarea monedei euro, economiile țărilor din zona euro au devenit mai
integrate. Pentru a beneficia de toate avantajele monedei unice, această integrare
economică trebuie să fie gestionată corespunzător. Prin urmare, zona euro aplică un
model de gestionare economică diferit de cele din celelalte state membre, în special în
ceea ce privește politicile monetare și economice.
- Politica monetară din zona euro este condusă de Eurosistem, o autoritate
independentă formată din Banca Centrală Europeană (BCE), cu sediul la
Frankfurt (Germania) și din băncile centrale naționale ale statelor membre din
zona euro. Prin Consiliul guvernatorilor, BCE definește politica monetară pentru
toată zona euro. Avem astfel o autoritate monetară unică și o politică monetară
unică. Obiectivul numărul 1: menținerea stabilității prețurilor.
- În zona euro, politica economică rămâne în mare măsură responsabilitatea
statelor membre. Totuși, guvernele naționale trebuie să își coordoneze politicile
economice pentru a atinge obiectivele comune: stabilitate, creștere economică și
ocuparea forței de muncă. Coordonarea se face cu ajutorul câtorva structuri și
instrumente, Pactul de stabilitate și de creștere (PSC) aflându-se în centrul
acestora. PSC prevede reguli convenite de comun acord cu privire la disciplina
bugetară, cum ar fi cele care solicită limitarea deficitului public și a datoriei
naționale. Aceste reguli trebuie respectate de toate statele membre ale UE, însă
în cazul țărilor din zona euro, nerespectarea lor poate atrage sancțiuni financiare
sau de altă natură.
- Implementarea guvernanței economice a UE este organizată anual într-un ciclu
cunoscut sub numele de „semestrul european”.
Statele membre aflate in zona euro sunt: Austia, Belgia, Cipru, Estonia, Finlanda,
Franta, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Lituania, Letonia, Luxemburg, Malta, Tarile
de jos(Olanda), Portugalia, Slovakia, Slovenia, Spania.
Statele member aflate in afara zonei euro sunt: Bulgaria, Croatia, Republica Ceha,
Ungaria, Polonia, Romania, Suedia.
Statul membru care a ales sa nu participle sete Danemarca.
În prezent, euro (EUR) este moneda oficială a 19 din cele 27 de state membre
ale UE. Ele formează zona euro.
Pentru a adopta moneda euro, statele membre ale UE trebuie să îndeplinească așa-
numitele criterii de convergență.
Aceste condiții economice și juridice obligatorii au fost convenite în Tratatul de la
Maastricht în 1992 și sunt cunoscute și sub denumirea de „criteriile de la
Maastricht”. Toate statele membre ale UE, cu excepția Danemarcei, trebuie să
adopte moneda euro și să adere la zona euro, odată ce sunt pregătite să
îndeplinească aceste criterii.
Tratatul nu specifică un calendar anume pentru aderarea la zona euro, ci lasă la
latitudinea statelor membre să-și dezvolte strategiile care să conducă la îndeplinirea
criteriilor de convergență.
Comisia Europeană și Banca Centrală Europeană decid împreună dacă o țară
candidată la aderarea la zona euro îndeplinește sau nu condițiile necesare. După
evaluarea progreselor înregistrate în raport cu criteriile de convergențăcele două
instituții își publică concluziile în propriile rapoarte. Acestea trebuie apoi ratificate
de Consiliul ECOFIN, după consultări cu Parlamentul și cu șefii de stat. Dacă
avizele sunt favorabile, procesul de adoptare a monedei euro poate demara.
Euro este moneda a 19 state membre ale UE, adică a peste 340 de milioane de cetățeni
europeni. În ordinea importanței monedelor, ea ocupă locul doi în lume. Euro a fost lansat la 1
ianuarie 1999, deci aniversează anul acesta 20 de ani – de aici și campania EUROat20.
Creșterea rolului internațional al monedei euro este o modalitate de consolidare a influenței
Europei în lume. Astfel, Uniunea Europeană va putea să își protejeze mai bine cetățenii și
întreprinderile, să își apere valorile și să își promoveze interesele în stabilirea agendei mondiale
în cadrul unui multilateralism bazat pe norme. De asemenea, se va îmbunătăți reziliența
sistemului financiar internațional, ceea ce înseamnă opțiuni suplimentare pentru operatorii de pe
piață din întreaga lume și reducerea vulnerabilității economiei internaționale la șocuri legate de
puternica dependență de o monedă unică a multor sectoare. Euro ar trebui să continue să
faciliteze și să extindă agenda comercială responsabilă a Europei, pentru a le permite
întreprinderilor europene să desfășoare activități comerciale fără perturbări în întreaga lume,
lucru care ar aduce beneficii economiei europene și ar proteja, în același timp, modelul social și
de reglementare european pe continent.
Succesul monedei euro ca monedă stabilă și credibilă înseamnă că aceasta joacă deja
un rol important dincolo de frontierele UE și ale zonei euro.
Alte șaizeci de țări și teritorii din întreaga lume, în care trăiesc circa 175 de
milioane de cetățeni, au ales ca moneda lor să fie euro sau să fie ancorată de
euro.
Ponderea monedei euro în rezervele valutare mondiale se ridică în prezent la
aproximativ 20 %. Pentru comparație, ponderea dolarului american este de peste
60 %. Nicio altă monedă nu depășește 5 %.
UE își menține poziția de lider în ceea ce privește comerțul internațional, asistența pentru
dezvoltare și asistența umanitară.
UE este cel mai mare bloc comercial din lume și cel mai important partener
comercial pentru 80 de țări din întreaga lume. Acordul de parteneriat economic
UE-Japonia, convenit de curând, este cel mai important acord comercial negociat
de UE.
UE, împreună cu statele sale membre, este în continuare cel mai important
donator de asistență umanitară și pentru dezvoltare la nivel mondial. În 2017,
valoarea totală a asistenței oficiale pentru dezvoltare a fost de 75,7 miliarde
EUR. UE a contribuit cu 57 % din această sumă.
Utilizarea la scară mai largă a monedei euro în lume poate aduce beneficii economiei
europene.
Costuri mai mici și un risc mai scăzut pentru comerțul internațional realizat de
întreprinderile europene. Dacă tranzacțiile se desfășoară în euro, mai degrabă
decât într-o monedă străină, se elimină riscul de schimb valutar și o serie de
costuri asociate, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii din Europa.
Mai multe opțiuni pentru participanții la piață din întreaga lume.
Rate mai scăzute ale dobânzilor plătite de gospodăriile, întreprinderile și statele
membre din Europa. O monedă euro mai atractivă, care își păstrează valoarea,
reduce ratele dobânzilor solicitate de investitori.
Un acces mai sigur la finanțare pentru întreprinderile și guvernele europene,
chiar și în perioade de instabilitate financiară externă, întrucât piețele financiare
europene ar putea deveni mai aprofundate, mai lichide și mai integrate.
O mai mare autonomie a consumatorilor și a întreprinderilor europene, care să le
permită să efectueze sau să primească plăți în cadrul tranzacțiilor internaționale
pe care le desfășoară și să se finanțeze cu expunere redusă la acțiuni în justiție
introduse de jurisdicțiile țărilor terțe, cum ar fi sancțiunile extrateritoriale.
O mai mare reziliență a sistemului financiar și a economiei internaționale, care să
le facă mai puțin vulnerabile la șocurile aplicate pe cursul de schimb.
Beneficiile asociate unei utilizări mai largi a unei monede internaționale sunt însoțite de
responsabilități globale mai mari, în conformitate cu mandatele băncilor centrale. Deși
beneficiile creșterii rolului internațional al monedei euro sunt mai importante decât posibilele
provocări, consecințele acestei creșteri trebuie să fie atent calibrate, de exemplu în ceea ce
privește balanța de plăți pentru zona euro în raport cu restul lumii.
Pentru a spori rolul internațional al monedei euro, Europa trebuie să interacționeze mai mult cu
actorii internaționali. Cu sprijinul unei uniuni economice și monetare europene solide, moneda
euro ar putea să devină și mai importantă pe scena internațională și să își valorifice pe deplin
potențialul. De aceea, UE va lansa noi inițiative legate de sectorul financiar internațional:
susținerea colaborării care a demarat deja între băncile centrale pentru a proteja stabilitatea
financiară; creșterea ponderii titlurilor de creanță exprimate în euro emise de organisme
europene; favorizarea diplomației economice pentru a promova utilizarea monedei euro și
acordarea de asistență tehnică pentru îmbunătățirea accesului entităților din restul lumii la
sistemul de plăți în euro. Pentru aceasta sunt necesare măsuri suplimentare (pe lângă
aprofundarea UEM și a uniunii piețelor de capital și finalizarea uniunii bancare).
Sistemul monetar stabil pe care se bazează moneda europeană face ca euro să fie
o monedă de ancorare atractivă: mai multe țări și teritorii din afara zonei euro și din
afara UE și-au ancorat monedele la moneda euro. Ele au realizat acest lucru fie
încheind un acord bilateral cu o țară din zona euro, fie prin decizia unilaterală a
țării/teritoriului în cauză.