În vatră arde focul, iar fumul din hogeac iese acoperind stelele strălucitoare văzute din depărtare.

Vântul suflă nebunește iar, afară e un viscol mare. Se aud doar câinii hămăind din valea satului În
casă miroase a pâine tocmai făcută de mama. Ionel stă sub vatră focului citind o carte, este una
împrumutată de la profesoara sa de limbă română. Nu prea are de unde își procura cărți, nu este
dintr-o familie prea înstărită, însă îi place mult să citească. Ceea ce adoră el mai mult este istoria
limbii română. El a citit multe cărți despre limba română, cum s-a format, și cine s-a luptat pentru ea.
Unii dintre autorii lui preferați sunt Grigore Vieru și Adrian Păunescu. Deseori se revărsa în lectura
cuvintelor încât adormea cu cartea în mână, visând la ziua de mâine, la ziua în care va putea iarăși să-
și petreacă timpul alături de cei mai buni prieteni al lui, cărțile. Băiatul nu are prieteni la școală, îl iau
toți în derâdere prin faptul că e mai sărac. ,,Uitați-vă la el” ,,Nu e bun de nimic” ,,Pocitanie mică”,
acestea sunt cuvintele auzite înspre el în fiecare zi. Băiatul însă nu se plânge pe nimic. Ar vrea să îl
apere cineva, însă apărarea lui sunt doar cărțile. Ionel și-a pierdut tatăl de mic, a murit de o boală
grozav de mare...a murit prin durere și suferință înțelegând că își lasă familia în mâna sorții. Mama lui
Ionel lucrează ca croitoreasă, nu primește mult însă se bucură de cea ce are. Ar vrea să-și crească fiul
îndestulat, ca toți copii din familii obișnuite, însă înțelege că nu poate.

La școală Ionel are doar o prietenă și chiar a doua mamă, era Doamna Simona, profesoara sa de
limba română. Aceasta era o doamnă tânără cam de vreo 25 de ani. Ea era o femeie slabă cu părul
șaten mai jos de umeri. Buzele mici, ochii de un căprui întunecat, însă umpluți de bunătate și
gingășie. Însă sub toate acestea se ascundea și suferința în adâncul inimii sale. Și-a pierdut fiul într-un
accident rutier. El avea doar 4 anișori dar semăna leit cu Ionel. Parul la fel de drept părea chiar căi
ondulat, nasul mic, buzele roșii ca sângele ce curge prin vene, iar ochii albaștri...puteai înota în ei,
erau atât de sclipicioși fără nici-o vinovăție. Doamna Simona s-a atașat foarte mult de Ionel, când se
uita la el își aducea aminte de fiul său, care nu mai este acum. În fiecare zi ea îl aștepta pe Ionel că săi
dea o noua carte pentru lectura de seară, o carte despre limba sa maternă, limba română.
Vocabularul băiatului era atât de dezvoltat încât îți putea explica orice cuvânt fără dicționar.