6.

ULTIMA NOAPTE DE DRAGOSTE , ÎNTÂIA NOAPTE DE RĂZBOI

(ROMAN MODERN, SUBIECTIV, AL EXPERIENȚEI)
Camil Petrescu:
-Camil Petrescu este unul dintre cei mai importanți scriitori ai sec. XX din literatura română.
-A fost romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet, fiind contemporan cu
Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu și Mihail Sadoveanu.

Date despre operă:

- Romanul a fost publicat în anul 1930 și respectă formulă estetică a romanului modern.
-Ca sursă de inspirație, Camil Petrescu pleacă de la evenimente reale.

ROMANUL:
Def Romanul este o specie a genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune
complexă dispusă pe mai multe fire narative care se influențează reciproc, în care regăsim
un număr mare de personaje antrenate în conflicte puternice.

REALISMUL:
Def. Realismul reprezintă un curent literar si artistic care se manifestă începând cu
jumătatea sec. XIX ca reacție împotriva romantismului, în care accentul este pus asupra
relației dintre artă și realitate.

PLAN ARGUMENTARE ROMAN AL EXPERIENȚEI

1.INTRODUCERE: -date despre autor si opera

-def.roman
-încadrare in realism+ trăsături
2.CUPRINS: -surse de inspiratie
- tema textului
-semnificație titlu
-compoziție și structură
- natura conflictelor
-rezumat
-scurtă prezentare a personajelor
3.INCHEIERE: -formulare concluzie
-opinie personala/critică comentată
 ARGUMENTARE ROMAN AL EXPERIENȚEI

Camil Petrescu este unul dintre cei mai importanți scriitori ai sec. XX din literatura
română. A fost romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet, fiind
contemporan cu Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu și Mihail Sadoveanu. În
scrierile sale promovează o literatură autentică și un stil anticalofil (împotriva frumosului),
considerând scrisul ca pe un act de eliberare existențială „fără ortografie, fără stil și fără
caligrafie”. Autorul afirmă că este nevoit să se acomodeze cu acest mod de a percepe
lumea, spunând „Orice aș face, eu nu pot descrie decât propriile mele senzații, propriile
mele imagini, eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi”.
Opera literară „Ultima noapte de dragoste , întâia noapte de război” a fost publicată
în anul 1930 și face parte din rândul romanelor subiective, moderne, întrucât romanul este
o specie a genului epic, in proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă, dispusă pe mai
multe fire narative care se influențează reciproc, în care regăsim un număr mare de
personaje, antrenate în conflicte puternice. Textul se încadrează din punct de vedere estetic
în realism, întrucât realismul reprezintă un curent literar și artistic care se manifestă
începând cu jumătatea sec. XIX ca reacție împotriva romantismului, în care accentul este
pus asupra relației dintre artă și realitate.
Ca sursă de inspirație, Camil Petrescu pleacă de la evenimente reale. Pentru
romanul războiului, el valorifică propriul jurnal de campanie din timpul primului Război
Mondial, deoarece a fost locotenent în armata română și corespondent de război. Pentru
romanul de dragoste, ce reprezintă o narațiune ficțională, autorul pornește tot de la un fapt
real, respectiv un scandal din lumea mondenă, tratat ca subiect  în revista „Ceaiul de la ora
5” în care este prezentat un omor pasional, cauzat de o relație infidelă.
Titlul este un element paratextual care anticipează tema și mesajul textului,
reprezentând o cheie de lectură pentru cititor. Titlul textului este semnificativ, sugerând
stări interioare de criză ce definesc trăirile personajului narator și anunță dezvoltarea
subiectului pe două fire narative, fapt ce anticipează modernitatea romanului. Titlul
romanului este alcătuit din numele ultimului capitol al părții I și din denumirea primului
capitol al părții a II-a și stabilește temele principale, respectiv: iubirea și războiul. Mai
întâlnim în text tema condiției intelectualului superior, inadaptat societății în care trăiește și
o critică la adresa moravurilor sociale deoarece naratorul constată o lipsă a valorilor în
contextul societății în care un om este apreciat in funcție de averea pe care o deține și nu în
funcție de pregătirea sa intelectuală. Aceste teme sunt văzute ca experiențe definitorii de
cunoaștere.

Romanul este alcătuit din două părți, așa cum evidențiază și titlul, având în total 13
capitole cu titluri sugestive, precum: „La piatra Craiului în munte”, „Asta-i rocia albastră”,
„Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”, „Ultima noapte de dragoste”, „Întâia noapte de
război”. Narațiunea este realizată la persoana I, din perspectiva personajului principal,
narator, Ștefan Gheorghidiu. Această perspectivă subiectivă este dată și de unicitatea
conștiinței și de focalizare internă, urmărind evoluția sentimentului de gelozie în absența
unor certitudini că este înșelat. Romanul prezintă două fire narative: un fir narativ al iubirii
și un fir narativ al războiului. In text, observăm formula narativă a romanului în roman,
deoarece prin tehnica inserției, romanul iubirii este inclus în romanul războiului, autorul
preferand tehnica memoriei involuntare preluata din romanele lui Marcel Proust. Incipitul
romanului este modern, de tip ex abrupto, deoarece suntem direct plasați în acțiune, prin
prezentarea coordonatelor spațio-temporale „Primăvara anului 1916, în timpul campaniei
militare de pe Valea Prahovei” și prin fixarea unui conflict.
Opera începe cu prezentarea lui Ştefan Gheorghidiu la popota ofiţerilor care asistă la
o discuţie despre dragoste şi fidelitate, pornind de la un fapt aflat din presă: un bărbat care
şi-a ucis soţia infidelă a fost achitat (declarat nevinovat) la tribunal. Această discuţie îi
provoacă lui Gheorghidiu amintiri legate de cei doi ani şi jumătate de căsnicie cu Ela. Iniţial,
căsnicia sa cu Ela este liniştită, cei doi duc un trai modest dar par fericiţi. Ulterior,
moştenirea primită în urma decesului unchiului Tache schimbă radical viaţa cuplului. Noul
statut social şi material o transformă pe Ela și îi dezvăluie adevăratul caracter, ceea ce duce
la destrămarea iubirii dintre cei doi tineri.
Sub influenta unei verișoare de-a lui Stefan, pe nume Anișoara, Ela este atrasă într-o
lume modernă, lipsita de griji. În casa Anișoarei cei doi îl cunosc pe domnul G, însă Ştefan
observă că Ela pare foarte fericită în preajma acestuia. Ștefan începe să creadă tot mai mult
că Ela l-ar putea înşela, provocându-i apariția sentimentului de gelozie. După o scurtă
despărţire, Ela şi Ştefan se împacă şi Elei se muta la Câmpulung pentru a fi mai aproape de
Stefan care era concentrat pe front. Când îl zăreşte în oraş pe domnul G., Gheorghidiu crede
că este în oraş pentru a se vedea cu Ela și totodată bănuiește că i-a devenit amant.
Plănuieşte să-i omoare pe amândoi, dar nu reușește, fiind obligat să meargă la regiment.
Partea a doua prezintă experienţa devastatoare a războiului, deoarece întâmplările
dramatice de pe front îi determină lui Ștefan o schimbare a modului în care percepe
aspectele vieții sale. Pe front, Ştefan Gheorghidiu este rănit şi spitalizat, fiind nevoit să se
întoarcă în Bucureşti. Acesta are un moment de luciditate și pentru prima dată o vede pe
Ela ca pe o străină, dându-și seama că oricând ar fi putut „găsi alta la fel”. În final se
hotărăşte să o părăsească lăsându-i ei toată averea și odată cu ea și amintirile, rămânând
singur.
Personajele acestui roman sunt reprezentative si se clasifică in funcție de importanța
si rolul lor in acțiune, astfel avem: personaje principale (Ștefan Gheorghidiu), personaje
secundare (Ela, Grigoriade) și personaje episodice (Anișoara, unchiul Tache).
Ștefan Gheorghidiu este personajul masculin, principal al operei fiind și narator
acțiunii deoarece toate evenimentele sunt filtrate prin conștiința acestuia. Este încadrat în
tipologia intelectualului lucid și al inadaptatului superior,care trăiește drama îndrăgostitului
de absolut. Este student la filozofie, el însuși filozof, are impresia că s-a izolat de lumea
exterioară, fiind analizat în permanență din perspectiva experienței iubirii și a experienței
războiului. Acesta este acuzat de unchiul Nae, că nu a fost capabil să se căsătorească din
interes și să își creeze o situație materială mai bună, spunându-i: „N-ai spirit practic(...)Ai
să-ți pierzi averea(...) Cu filozofia dumitale nu faci doi bani. Cu Kant ăla al dumitale și cu
Schopehauer nu faci in afaceri nici o brânză”. Este dezamăgit de faptul că valorile societății
se învârt în jurul banilor, de aceea rămâne neplăcut surprins în momentul în care Ela se
implică în discuțiile despre bani. El refuză obiceiurile moderne, ieșirile la restaurant, să
învețe să danseze sau să își schimbe garderoba, considerând că aceste lucruri l-ar face
superficial. Aflat într-un război al emoțiilor, dorește să o rănească pe Ela în același mod în
care este rănit și el.
Ela este personajul feminin, secundar al romanului, încadrată în tipologia orfanei,
deoarece la început este o studentă provenită dintr-o familie modestă, fiind crescută de o
mătușă. Pe parcursul acțiunii poate fi încadrată si în tipologia cochetei și a adulterinei, fiind
considerată principala vinovată pentru criza matrimonială și pentru despărțirea celor doi.
Tânăra este privită în diferite ipostaze, deoarece evoluează de la atitudinea copilăroasă și
naivă, la femeia dornică să fie admirată „ochii albaștri de copil erau tulburi și își mișcă
îndurerată deseori buza de jos moale și roșie”. Ea se arată a fi o femeie pragmatică, care
dorește să fie pe placul celor din jur, de aceea sub influența modernă a Anișoarei, Ela devine
atrasa de modă, de distracțiile nocturne sau de escapade „Era fericită și surâdea ca o
școlăriță, gâdilată în orgoliul ei”. Treptat, sentimentele se răcesc pentru că Ștefan și Ela nu
mai petrec atât de mult timp împreună, nu mai discută problemele filozofice, iar Elei nu ii
mai este suficientă iubirea lor, ceea ce îl face pe Ștefan să constate că „zi de zi, femeia mea
se înstrăina în preocupările și admirația ei, de mine”. La petrecerile moderne, Stefan
analizează toate gesturile Elei, de aceea familiaritatea arătată Domnului G naște în el
gelozie. Când Stefan anunță că vrea să divorțeze, Ela se consideră nevinovată, plânge și
argumentează că toate femeile din cercul lor au un asemenea comportament, văzut ca o
joacă, iar bărbații lor nu se supără. Într-un război al orgoliilor, Ștefan o rănește pe Ela,
înșelând-o cu o „cocotă vulgară, frumușică și voinică”, dar după un timp se împacă pentru
că Ela suferea din cauza despărțirii.

Principalele conflicte ale operei sunt conflicte interioare, resimțite de personajul

narator, principal, Ștefan Gheorghidiu. Primul conflict este unul interior, de natură erotică,
generat de incertitudinea că este înșelat. Din această cauză protagonistul se află dominat de
un zbucium permanent, cauzat de evoluția sentimentului de gelozie. Această îndoială este
cu atât mai dureroasă cu cât Gheorghidiu consideră că „Acei ce se iubesc au drept de viață
și de moarte unul asupra celuilalt”. Pentru el, aspirația spre iubirea absolută se amestecă de
multe ori cu un proces de autosugestie pentru că iubirea pentru Ela este născută din
admirație și duioșie, afirmând că „Iubești întâi din milă, din duioșie, iubești pentru că știi că
asta o face fericită”. Sentimentul de iubire este rezultat și din orgoliu în raport cu ceilalți
bărbați din universitate, spunând că „Eram atât de pătimaș iubit de una dintre cele mai
frumoase studente și cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”.
Al doilea conflict interior este de natură morală, deoarece Ștefan, ca student la
filozofie este un intelectual care trăiește în lumea ideilor și are impresia că s-a izolat de
realitatea materială și nu poate accepta ideea că în lumea în care trăiește, valoarea unui om
este dată de averea pe care acesta o deține.
Al treilea conflict este generat de cunoașterea războiului, mai ales că Ștefan se
înrolează voluntar din dorința de a trăi această experiență absolut necesară, afirmând „N-aș
vrea să existe pe lume o experiență definitivă ca aceea pe care o voi face, de la care să
lipsesc, mai exact să lipsească ea din întregul meu sufletesc”.
În concluzie, opera literară „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”,
scrisă de Camil Petrescu este un roman modern de analiză psihologică, fiind, totodată, şi un
roman al autenticităţii şi al experienţei datorită temelor abordate.

CARACTERIZARE PERSONAJ PRINCIPAL- ELA

Camil Petrescu este unul dintre cei mai importanți scriitori ai sec. XX din literatura
română. A fost romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet, fiind
contemporan cu Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Liviu Rebreanu și Mihail Sadoveanu. În
scrierile sale promovează o literatură autentică și un stil anticalofil (împotriva frumosului),
considerând scrisul ca pe un act de eliberare existențială „fără ortografie, fără stil și fără
caligrafie”. Autorul afirmă că este nevoit să se acomodeze cu acest mod de a percepe
lumea, spunând „Orice aș face, eu nu pot descrie decât propriile mele senzații, propriile
mele imagini, eu nu pot vorbi onest decât la persoana întâi”.
Opera literară „Ultima noapte de dragoste întâia noapte de război” a fost publicată
în anul 1930 și face parte din rândul romanelor subiective, moderne, întrucât romanul este
o specie a genului epic, in proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă, dispusă pe mai
multe fire narative care se influențează reciproc, în care regăsim un număr mare de
personaje, antrenate în conflicte puternice. Textul se încadrează din punct de vedere estetic
în realism, întrucât realismul reprezintă un curent literar și artistic care se manifestă
începând cu jumătatea sec. XIX ca reacție împotriva romantismului, în care accentul este
pus asupra relației dintre artă și realitate.
 Ela este personajul feminin, secundar al romanului, fiind un personaj complex
surprins în evoluție, al cărui portret este realizat din perspectiva subiectivă a personajului
narator, Ștefan Gheorghidiu. Aceasta poate fi încadrată în tipologia orfanei, deoarece la
început este o studentă provenită dintr-o familie modestă, fiind crescută de o mătușă. Pe
parcursul acțiunii poate fi încadrată în tipologia cochetei și a adulterinei, fiind considerată
principala vinovată pentru criza matrimonială și pentru despărțirea celor doi.
Ca sursă de inspirație, Camil Petrescu pleacă de la evenimente reale. Pentru
romanul războiului, el valorifică propriul jurnal de campanie din timpul primului Război
Mondial, deoarece a fost locotenent în armata română și corespondent de război. Pentru
romanul de dragoste, ce reprezintă o narațiune ficțională, autorul pornește tot de la un fapt
real, respectiv un scandal din lumea modernă, tratat ca subiect  în revista „Ceaiul de la ora
5” în care este prezentat un omor pasional, cauzat de o relație infidelă.
Titlul este un element paratextual care anticipează tema și mesajul textului,
reprezentând o cheie de lectură pentru cititor. Titlul textului este semnificativ, sugerând
stări interioare de criză ce definesc trăirile personajului narator și anunță dezvoltarea
subiectului pe două fire narative, fapt ce anticipează modernitatea romanului. Titlul
romanului este alcătuit din numele ultimului capitol al părții I și din denumirea primului
capitol al părții a II-a și stabilește temele principale, respectiv: iubirea și războiul. Mai
întâlnim în text tema condiției intelectualului superior, inadaptat societății în care trăiește și
o critică la adresa moravurilor sociale deoarece naratorul constată o lipsă a valorilor în
contextul societății în care un om este apreciat in funcție de averea pe care o deține și nu în
funcție de pregătirea sa intelectuală. Aceste teme sunt văzute ca experiențe definitorii de
cunoaștere.
Romanul este alcătuit din două părți, așa cum evidențiază și titlul, având în total 13
capitole cu titluri sugestive, precum: „La piatra Craiului în munte”, „Asta-i rocia albastră”,
„Ne-a acoperit pământul lui Dumnezeu”, „Ultima noapte de dragoste”, „Întâia noapte de
război”. Narațiunea este realizată la persoana I, din perspectiva personajului principal,
narator, Ștefan Gheorghidiu. Romanul prezintă două fire narative: un fir narativ al iubirii și
un fir narativ al războiului. In text, observăm formula narativă a romanului în roman,
deoarece prin tehnica inserției, romanul iubirii este inclus în romanul războiului. Incipitul
romanului este modern, de tip ex abrupto, deoarece suntem direct plasați în acțiune, prin
prezentarea coordonatelor spațio-temporale „Primăvara anului 1916, în timpul campaniei
militare de pe Valea Prahovei” și prin fixarea unui conflict.

Ela este un personaj complex surprins pe baza portretului fizic și moral, prin mijloace
directe și indirecte de caracterizare. Ela beneficiază de câteva detalii ale portretului fizic,
fiind considerată cea mai frumoasă fată din universitate, de aceea poate fi considerată
pentru Stefan o soție trofeu „Ela, la prima vedere este o blondă cu ochii albaștri,vii, ca niște
întrebări de cleștar, o fată crescută de o mătușă fără prea multe posibilități materiale ”.
Tânăra este privită în diferite ipostaze, deoarece evoluează de la atitudinea copilăroasă și
naivă, la femeia dornică să fie admirată „ochii albaștri de copil erau tulburi și își mișcă
îndurerată deseori buza de jos moale și roșie”.
Ela își va transforma comportamentul deoarece sub influența noului statut social, va
alege viața mondenă, petrecerile și o nouă categorie de prieteni. Ștefan observă pe zi ce
trece cum preocupările Elei se schimbă, considerând că se îndepărtează de idealul feminin
pe care și-l construise. Personajul nu este înzestrat cu o complexitate deosebită, dar este
caracterizat mai ales prin mijloace indirecte, din prisma percepției lui Ștefan, percepție care
se schimbă în funcție de stările interioare ale personajului narator. La început, Ștefan își dă
seama că nici femeia iubită nu il mai înțelege, când observă atitudinea interesată a Elei în
raport cu averea moștenită, spunând că „As fi vrut-o mereu feminină, deasupra discuțiilor
astea vulgare, plăpândă și având nevoie să fie protejată, nu să intervină atât de energic
interesată”. Ela devine treptat o cochetă aproape vulgară, cu atât mai mult cu cât este un
personaj misterios, prin tot comportamentul ei. Tânăra se arată a fi o femeie pragmatică,
care dorește să fie pe placul celor din jur, de aceea sub influența modernă a Anișoarei,
învață să fie interesată de modă, de distracțiile nocturne sau de escapade „Era fericită și
surâdea ca o școlăriță, gâdilată în orgoliul ei”. Treptat, sentimentele se răcesc pentru că
Ștefan și Ela nu mai petrec atât de mult timp împreună, nu mai discută problemele
filozofice, iar Elei nu ii mai este suficientă iubirea lor, ceea ce îl face pe Ștefan să constate că
„zi de zi, femeia mea se înstrăina în preocupările și admirație ei, de mine”. La petrecerile
moderne, Stefan analizează toate gesturile Elei, de aceea familiaritatea arătată Domnului G
naște în el gelozie. Când Stefan anunță că vrea să divorțeze, Ela se consideră nevinovată,
plânge și argumentează că toate femeile din cercul lor au un asemenea comportament,
văzut ca o joacă, iar bărbații lor nu se supără.
Într-un război al orgoliilor, Ștefan o rănește pe Ela, înșelând-o cu o „cocotă vulgară,
frumușică și voinică”, dar după un timp se împacă pentru că Ela suferea din cauza
despărțirii. Treptat, drama cuplului se amplifică, iar Ela se arată o femeie materialistă,
pentru că după o serie de despărțiri și împăcări la Câmpulung, Ela îi cere lui Ștefan să treacă
o parte din avere pe numele ei, pentru a fi asigurată în cazul în care el ar muri pe front. Fata
dovedește că este egoistă și impertinentă reproșându-i că ea l-a iubit și când era sărac. Din
simț al datoriei, dar și din interes, îl îngrijește la spital când este rănit și se întoarce la
București, dar imaginea ei este percepută de Ștefan ca pe o femeie oarecare ce nu mai
trezește nici un fel de pasiune, fiind o reproducere banală a unui tablou original „ceva
uscat, fără viață”.

În final, putem spune că Ela reprezintă enigmaticul feminin, fiind în permanență

dornică de atenție. Critica literară subliniază faptul că acest personaj beneficiază de un
portret realizat subiectiv, cititorul fiind direct influențat de opinia personajului narator.
Nicolae Manolescu afirmă că „Nu Ela se schimbă, ci felul în care o vede Ștefan”.