Universitatea de Stat din Moldova

Facultatea de Drept

LUCRU
INDIVIDUAL
,,Directiile prioritate ale
politicii penale nationale ,,
Drept Penal

Rusu Evghenia
DR 2112
Cuprins :
1. Definitia si trasaturile politicii
penale;
2. Prioritatile nationale pe care
se axeaza politica penala in
ultimii ani;
3. Masuri concrete de realizare a
directiilor prioritare;
4. Concluzii si recomandari.
Citat : ,,Politica penală ţine de elaborarea şi aplicarea cadrului normativ penal, realizată
prin criminalizarea, penalizarea, depenalizarea faptelor dar şi procedura de judecare şi
executare/ispăşire a pedepsei care, la rândul lor, au un rol determinant în atingerea
scopurilor şi sarcinilor dreptului penal — a apăra împotriva infracţiunilor şi a preveni
săvârşirea de noi infracţiuni.,,

1.Definitia si trasaturile politicii penale

După cum se cunoaște, dreptul penal reprezintă un sistem de norme juridice, în timp ce
politica penală presupune ideile directoare care determină conţinutul normelor și instituţiilor
juridice penale, direcţia activităţii structurilor de stat și a organelor de ocrotire a normelor de
drept în vederea luptei cu criminalitatea. Respectiv, dreptul penal constituie instrumentul
politicii penale, iar aplicarea practică a normelor de drept penal presupune transpunerea în
viaţă a politicii penale a statului.
Politica promovată în societate la o anumită etapă a evoluţiei acesteia determină în mare
măsură însuşi instrumentarul operaţional utilizat pentru determinarea unor noţiuni, elaborarea
conceptelor şi definirea fenomenelor ce ţin de fenomenul infracţionalităţii şi posibilităţile
contracarării acestuia.
Criminalitatea era tratată ca un fenomen străin din punct de vedere politic, ideologic,
economic şi moral societăţii. Respectiv ea urma a fi eliminată prin metode represive –
pedepse penale privative de libertate, de corectare prin muncă, pecuniare aplicate în scopul
reeducării infractorilor şi apărării societăţii. În perspectivă se presupunea edificarea
societăţii comuniste libere de criminalitate.
În literatura de specialitate se evidenţiază faptul că definirea şi evaluarea conceptului de
politică penală de prevenire a criminalităţii trebuie să ţină seama de trei dimensiuni:
a) prima se referă la legislaţia penală în vigoare privind sistemul de sancţiuni aplicate
indivizilor delincvenţi;
b) cea de a doua include instituţiile specializate de prevenire şi control social specializat
împotriva criminalităţii;
c) cea de a treia include reacţia socială faţă de crimă şi criminalitate.
Din această perspectivă, majoritatea legislaţiilor penale şi a sistemelor de sancţionare şi
tratament penitenciar urmăresc, prioritar, controlul şi neutralizarea criminalităţii, protecţia şi
apărarea socială a indivizilor, grupurilor şi instituţiilor, precum şi pedepsirea şi resocializarea
indivizilor cu comportamente criminale.
In orice sistem penal sunt prevăzute desfăşurarea unor acţiuni multiple şi utilizarea unor
modalităţi şi mijloace capabile să asigure atât constrângerea şi represiunea penală a indivizilor
delincvenţi, cât şi identificarea şi diminuarea surselor potenţiale de criminalitate, inclusiv
măsuri de prevenţie socială, culturală şi educativă aplicate în mediile criminogene.
-Funcţia dreptului penal este cea de prevenire a infracţiunilor, de a împiedica deci
comiterea infracţiunilor (prevenţia generală) şi recidiva (prevenţia specială).!!!
Aflându-se în atenţia cercetătorilor autohtoni, politica penală actuală a Republicii Moldova
este apreciată ca marcată de grave erori, mai ales în ceea ce privește alegerea strategiei de
combatere a criminalităţii .În pofida numeroaselor declaraţii de susţinere a umanismului în
legislaţia penală, Codul penalal RM prevede aplicarea largă a represiunii penale în forma
închisorii. Sub un alt aspect, politica penală este o parte a politicii comune alături de politica
economică, social-culturală etc. Aceasta orientează activitatea organelor puterii de stat și a
societăţii civile în lupta cu infracţiunile și alte fapte social periculoase bazîndu-se pe
executarea exactă a legilor.
Deci, principalele metode ale politicii penale sunt criminalizarea,
decriminalizarea,penalizarea, depenalizarea, diferențierea și indvidualizarea răspunderii
penale, prin urmare, toate metodele, cu excepția individualizării răspunderii penale, se
relizează nemijlocit în cadrul legiferării penale.
În concluzie, putem afirma că principalul instrument al statului direcționat spre contracararea
criminalității este nemijlocit politica penală, care include acele idei fundamentale ce
determină conţinutul normelor și instituţiilor juridice penale, direcţia activităţii structurilor de
stat și a organelor de ocrotire a normelor de drept în vederea luptei cu criminalitatea
2.Prioritatile nationale pe care se axeaza
politica penala in ultimii ani

Dupa parerea mea , eu cred ca politica penală a statului este tradusă în viaţă prin: stabilirea
temeiului și principiilor răspunderiicpenale, a faptelor ce constituie infracţiuni și a pedepselor
corespunzătoare acestora; individualizarea și diversificarea pedepselor; determinarea
temeiului și condiţiilor liberării de răspundere și pedeapsă penală.
Pentru ca politica penală a ţării noastre, privită sub aspectul acţiunii de combatere a
criminalităţii, să-și atingă obiectivul – reducerea treptată a fenomenului infracţional –, este
necesar ca fiecare pedeapsă să-și îndeplinească, prin constrângerea pe care o implică, funcţiile
sale, căci numai astfel scopul pedepsei va putea fi atins.
Tendințe pe car ese axeaza olitica penala :
1. O tendinţă constantă în planul evoluţiei dreptului a fost și este apariţia unor norme și
instituţii noi în cadrul ramurilor de drept ce formează sistemul dreptului.
Pornind de la tendinţa de integrare mondială, multiple norme ale Codului penal al RM sunt
întemeiate pe actele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
2. Tendinţa de intensificare a cooperării dintre state pe diverse planuri ale activităţii
juridice.
3. Tendinţa actuală este nu numai de sporire a for-melor de asistenţă juridică
internaţională, ci și de universalizare a acestora.
4. Tendinţa legislaţiilor moderne de a asimila modelul preventiv-curativ.
Evoluţia Dreptului penal în lume a fost marcată de tendinţa consacrării unor norme cu referire
la așa-numita stare de “responsabilitate limitată” sau “responsabilitate diminua-tă”,care se
caracterizează prin anumite dereglări ale psihicului, ce nu exclud responsabilitatea, dar care
limitează capacitatea persoanei de autocontrol în momentul săvârșirii infracţiunii.
3.Masuri concrete de realizare a directiilor
prioritare
Din cele relatate putem concide că măsurile de siguranţă sunt definite ca fiind sancţiuni de
drept penal cu caracter preventiv care au ca scop înlăturarea unor stări de pericol
generatoare de fapte prevăzute de legea penală.
Măsurile de siguranţă pot fi aplicate independent de faptul dacă persoanei i-a fost stabilită sau
nu vreo pedeapsă.
Fiind totodată şi un mijloc de constrângere, în funcţie de aceasta măsurile de siguranţă pot fi
clasificate în de :
1.măsuri privative de libertate (internarea într-o instituţie psihiatrică);
2.măsuri restrictive de libertate (supunereala tratament forţat a alcoolicilor şi narcomanilor,
expulzarea);
3.măsuri restrictive de drepturi (punerea sub curatelă a persoanelor care abuzează de alcool);
4.măsuri cu caracter patrimonial (confiscarea specială).
În funcţie de natura stării de pericol, măsurile de siguranţă pot fi:
1.personale, care vizează persoana generatorie de pericol (măsurile cu caracter medical şi
educative);
2.reale sau patrimoniale (confiscarea specială), în care caz obiectele sunt sursa stării de
pericol.
În funcţie de pedeapsă, măsurile de siguranţă :
1.pot fi aplicate izolat (măsurile de constrângere cu caracter medical aplicate
iresponsabililor);
2.pot însoţi pedeapsa (expulzarea).
În acelaşi rând, cadrul măsurilor de siguranţă din Codul penal al Republicii Moldova este mai
restrâns decât cel analogic din alte state. Astfel, în alte jurisdicţii se mai cunosc şi astfel de
măsuri de siguranţă, ca:
1.interzicerea de a se afla în anumite localităţi;
2.interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată;
3.libertatea supravegheată a alcoolicilor şi narcomanilor (Codul penal al Germaniei); privarea
de licenţă sau de permisul de port-arme (Codul penal al Spaniei).
Întru a demonstra necesititatea introducerii acestei măsuri de siguranţă în Codul penal al
Republicii Moldova aducem următoarele argumente:
a)Fenomenul violenţei domestice are o largă răspândire, cuprinzând toate mediile
sociale,profesionale, ceea ce înseamnă că factorul educaţionalnu este determinant, dar are o
influenţă majoră înproducerea violenţei domestice.
b)Violenţa în familie cuprinde o gamă largăde manifestări, pornind de la violenţa psihică şi
economică până la cele mai grave forme de violenţă fizică.
c)Practica demonstrează că această faptă ajunge destul de rar în faţa autorităţilor judiciare, dar
şi mai rar poate fi probată datorită persistenţei mentale a aşazisei obligaţii de supunere a
femeii faţă de bărbat.
d)Există o întreagă serie de factori agravanţi ai fenomenului, precum: consumul excesiv de
alcool,bolile psihice netratate şi agravate de cele mai deseori prin asocierea cu alcoolul,
relaţiile extraconjugale şi gelozia excesivă, sărăcia cu toţi factorii ei determinanţi.

Considerăm că deseori la prevenirea săvârşirii unor noi infracţiuni de către persoana

condamnată influenţează următorii factori:
a)Legătura dintre infractor şi una sau mai multe localităţi în care acesta a săvârşit
infracţiuni;
b)Situaţia personală a infractorului care cuprinde:
− influenţa împrejurărilor în care el şi-a desfăşuratanterior activitatea (locul şi timpul
săvârşirii infracţiunii, numărul faptelor săvârşite, specificul acestora etc.);
− poziţia nefavorabilă în care se găseşte infractorul în raport cu ambianţa socială dintr-o
anumită localitate (prezenţa familiei victimei, existenţa unor conflicte vechi, prezenţa unor
condiţii care favorizează săvârşirea de noi infracţiuni etc.).
4.Concluzii
In concluzie pot spune ca ideile invocate nu sunt o ilustrare completă a procesului apariţiei şi
dezvoltării în timp a noţiunii şi definiţiei politicii penale. Şi totuşi procesul evoluţiei lor
dovedeşte cu certitudine că, noţiunea şi definiţia politicii penale s-au dezvoltat de la o
abordare îngustă, axată măsurilor de pedeapsă penală şi pusă ca misiune socială în sarcina
instituţiilor justiţiei şi celor specializate în combaterea infracţionalităţii spre o accepţiune mult
mai profundă. Politica penală s-a afirmat în timp ca instrument eficient de combatere şi
preîntâmpinare a infracţionalităţii. Însă rezultate sesizabile în domeniul respectiv se obţin
acolo şi atunci,unde şi când politica penală este clar definită, bazată pe un concept integru, se
desfăşoară în baza unor principii neclintite în scopul realizării unor sarcini formulate în
cunoştinţă de cauză prin aplicarea unor strategii .