Conceptul căsătoriei

Perspective sociologice asupra casatoriei si desfacerii acesteia

Din punctul de vedere al sociologiei, familia reprezinta “grupul social fundamental, care asigura

mentinerea continuitatii biologice a societatii prin procreare, ingrijirea si educarea copiilor, precum
si mentinerea continuitati culturale prin transmiterea catre descendenti a limbii, obiceiurilor,
modelelor de conduita”[1].

Familia indeplineste, in raport cu individul si cu societatea, functii fundamentale, accentul punandu-

se pe ansamblul si natura relatiilor manifestate in grup, ca si pe latura dinamico-functionala care
confera specificitate familiei, in raport cu alte forme de comunitate.

Relatiile de familie au un caracter de complexitate ce nu il mai intalnim la alte categorii sociale, dat
fiind ca, in cadrul relatiilor de familie, apar aspecte morale, psihologice, fiziologice si economice
intre cei care formeaza comunitatea de viata si interese.

Privind din prisma stiintelor juridice, familia “desemneaza grupul de persoane intre care exista
drepturi si obligatii, care izvorasc din casatorie, rudenie (inclusiv adoptia), precum si din alte
raporturi asimilate”[2].

Notiunea sociologica si cea juridica a familiei, in mod obisnuit, coincid, se suprapun, dar exista
situatii cand aceasta corespondenta nu se mai aplica. De exemplu, cand un copil este incredintat
unei institutii de ocrotire inceteaza relatiile de fapt intre el si parintii sai, dar nu si cele juridice care
se exprima prin obligatia de a platii contributia la intretinerea copilului. Putem spune ca trebuie
facuta distinctie intre raporturi faptice, sociologice de familie si raporturile juridice de familie.
Relatiile de familie prezinta aspecte personale, nepatrimoniale, si aspecte patrimoniale.

Casatoria, ca principal izvor al familiei, poate fi definita astfel “uniunea liber consimtita intre un
barbat si o femeie, incheiata potrivit dispozitiilor legale, cu scopul de a intemeia o familie, si
reglementata de normele imperative ale legii” [3]. Mentionam ca actul juridic prin care se incheie
casatoria nu poate fi considerat un contract.

Din aceasta definitie a casatoriei decurg mai multe caractere : este uniunea dintre un barbat si o
femeie, este liber consimtita, este monogama, se incheie in formele cerute de lege, are un caracter
civil, se incheie pe viata, se intemeiaza pe deplina egalitate in drepturi dintre barbat si femeie si se
incheie in scopul intemeierii unei familii.

Casatoria, creand o familie, instituie o noua entitate sociala, care “confera partenerilor statusuri noi
(sot/sotie, ginere/nora etc.)”[4] si prilejuieste relatii sociale noi, contribuind la structurarea
statusului social al partenerilor, cat si la structurarea societatii.

Din punct de vedere juridic, in Codul familiei sunt prevazute o serie de conditii de fond, ce au scop
asigurarea incheierii unei casatorii numai intre acele persoane ce sunt apte, din punct de vedere
fizic si moral, sa intemeieze o familie, si conditii de forma, ce constituie forma recunoasterii sociale
a casatoriei, premisa ocrotirii ei de catre stat.

Conditiile de fond constau in:

a) conditii privitoare la aptitudinea fizica de a incheia casatoria (diferenta de sex, varsta

matrimoniala, comunicarea starii de sanatate);

b) conditii menite sa asigure o casatorie liber consimtita (consimtamant neviciat);

c) conditii privitoare la aptitudinea morala de a incheia casatoria (oprirea bigamiei, interzicerea
casatoriei intre rude, interzicerea pe motive de adoptie).

Conditiile de forma au ca continut o anumita conduita ce trebuie respectata si o serie de formalitati

pentru a asigura legalitatea casatoriei (declaratia de casatorie, opozitia la casatorie, incheierea
casatoriei in fata ofiterului de stare civila)[5].

Epoca industriala si mai ales cea postindustriala au afectat in mod serios functionalitatea familiei, o
serie dintre aceste functii fiind intr-un declin accentuat, iar familia insasi intr-o mare criza. Putem
exemplifica astfel:

a) functia de socializare a fost diminuata prin aparitia institutiilor de educatie si aparitia  mijloacelor

media;

b) functia afectiva este tot mai putin resimtita datorita instrainarii partenerilor.

Acest declin, al functiunilor unei familii, determina cresterea spectaculoasa a cazurilor de divort, ca
mijloc de desfacere a casatoriei, dar si aparitia unor moduri diferite de vietuire si convietuire.

In esenta divortul este cauzat de incompatibilitattea partenerilor. Starea de incompatibilitate este,

practic, certa in cazul in care unul din parteneri este perceput ca “om rau”, prin aceasta
intelegandu-se insuportabil.

Divortul este precedat de perioade de insatisfactie, traita tacit de parteneri, pentru un timp, ca apoi
sa apara reprosuri, imputari reciproce si implicit destainuiri fata de altii, toate acestea ducand la la
deteriorarea cuplului conjugal. Putem identifica apoi si o perioada de confruntare si de separare, ce
apare pana la pronuntarea divortului, chiar daca partenerii impart aceeasi locuinta. Statistic
vorbind, divortul este initiat in majoritatea cazurilor de femei.

Casatoria, ca baza a familiei, nu constituie numai o problema de ordin personal, nu intereseaza

numai pe cei doi soti ci si societatea. “In toate relatiile de familie traieste un interes social” [6].
Caracterul social al casatoriei face ca vointa sotilor sa nu poata constitui prin ea insasi un temei
suficient pentru desfacerea ei (soarta casatoriei nu poate fi lasata numai la latitudinea sotilor).
Imposibilitatea de a continua casatoria, datorata unor motive temeinice, se constata de catre
autoritatea de stat competenta.

Fundamentul stabilitatii casatoriei il constituie esenta morala a acesteia, adica afectiunea si

inclinatia reciproca a sotilor, completata de sentimentul datoriei morale fata de familie si societate
si cu comunitatea spirituala dintre soti. In principiu in casatorie se realizeaza armonia dintre datoria
morala a sotilor si sentmentele si inclinatiile reciproce. Faptul ca divortul este permis, numai pentru
motive bine intemeiate, verificate de organul de stat competent, atrage atantia asupra importantei
pe care o prezinta casatoria si asupra raspunderii pe care si-o asuma partenerii prin incheierea ei.
Divortul produce efecte numai pentru viitor.

Divortul are efecte traumatizante asupra fostilor parteneri, dar mai ales asupra copiilor in cauza.
Acestia din urma risca sa ramana cu o serie de traume in urma separarii de unul din parinti,
intervenind un gol relational, chiar si complexe de stigmatizare si inferioritate sociala.

“Desi diminuarea functiilor familiei este evidenta, iar divortionalitatea accentuata, totusi familia
rezista ca una din institutiile fundamentale si este posibil, din cauza agravarii disfunctiilor societatii,
ori sa se destrame, ori sa se transforme intr-un bastion al supravietuirii” [7].

Maria Voinea, Sociologie Generala si Juridica, Editura Sylyi, Bucuresti, 2000, pg. 73

Ion, P. Filipescu , Tratat de Dreptul Familiei, Editura All Beck, 2000, pg. 2

I. Filipescu – op. cit., pg.11-12

Nicolae, Grosu – Tratat de Sociologie, Editura Expert, 2000, pg.127

M. Voinea – op. cit. pg.76-78

I. Filipescu – op. cit., pg.203

N. Grosu – op. cit., pg.133

Tipurile, caracteristicile și funcția socială a instituției

Căsătoria este o uniune susținută social care implică doi sau mai mulți indivizi în ceea ce este
considerat un aranjament stabil și durabil bazat, cel puțin parțial, pe o legătură sexuală de un
fel. În funcție de societate, căsătoria poate necesita sancțiuni religioase și / sau civile, deși
unele cupluri pot deveni căsătorite pur și simplu trăind împreună pentru o perioadă de timp
(căsătorie cu drept comun). Deși căsătoriile, regulile și rolurile pot diferi de la o societate la
alta, căsătoria este considerată o cultură universală, ceea ce înseamnă că ea este prezentă ca
instituție socială în toate culturile .

Căsătoria servește mai multe funcții. În majoritatea societăților, servește pentru identificarea
socială a copiilor prin definirea legăturilor de rudenie cu o mamă, tată și rude extinse. De
asemenea, servește pentru a reglementa comportamentul sexual , pentru a transfera, conserva
sau consolida proprietatea, prestigiul și puterea și, cel mai important, este baza instituției
familiei .

Caracteristicile sociale ale căsătoriei

În majoritatea societăților, o căsătorie este considerată un contract social și juridic permanent

și o relație între două persoane care se bazează pe drepturi și obligații reciproce între soți. O
căsătorie se bazează adesea pe o relație romantică, deși acest lucru nu este întotdeauna cazul.
Dar, indiferent, semnalează de obicei o relație sexuală între două persoane. Cu toate acestea, o
căsătorie nu există pur și simplu între partenerii căsătoriți, ci mai degrabă este codificată ca o
instituție socială în mod legal, economic, social, spiritual și religios.

De obicei, instituția căsătoriei începe cu o perioadă de curtenire care culminează cu o invitație

de a se căsători. Aceasta este urmată de ceremonia de căsătorie, în timpul căreia drepturile și
responsabilitățile reciproce pot fi specificate și acceptate în mod expres. În multe locuri, statul
trebuie să sancționeze o căsătorie pentru ca aceasta să fie considerată valabilă și legală și, de
asemenea, în multe culturi, o autoritate religioasă trebuie să facă același lucru.

În multe societăți, inclusiv în lumea occidentală și în Statele Unite, căsătoria este pe larg
considerată baza și temelia pentru familie. De aceea, o căsătorie este adesea salutată social, cu
așteptări imediate că cuplul va produce copii și de ce copiii care sunt născuți în afara
căsătoriei sunt deseori marcați cu stigma ilegitimității.

Deoarece o căsătorie este recunoscută prin lege, prin economie, socială și prin instituții
religioase, dizolvarea căsătoriei (anularea sau divorțul) trebuie, la rândul său, să ducă la
dizolvarea relației de căsătorie în toate aceste domenii.
Funcțiile sociale ale căsătoriei

Căsătoria are mai multe funcții sociale care sunt importante în cadrul societăților și culturilor
în care are loc căsătoria. Cel mai frecvent, căsătoria dictează rolurile pe care soții le joacă în
viața celuilalt, în familie și în societate în general. În mod obișnuit, aceste roluri implică o
diviziune a muncii între soți, astfel încât fiecare este responsabil pentru diferite sarcini
necesare în cadrul familiei. Sociologul american Talcott Parsons a scris despre acest subiect și
a subliniat o teorie a rolurilor în cadrul căsătoriei ș i a gospodăriei , în care soțiile / mamele
joacă rolul expresiv al unui îngrijitor care se ocupă de nevoile sociale și de nevoi emoționale
ale altora din familie, este responsabil pentru rolul de sarcină de a câștiga bani pentru a
sprijini familia.

În conformitate cu această gândire, o căsătorie servește adesea funcției de a dicta statutul

social al soților și cuplului și de a crea o ierarhie de putere între cuplu. Societățile în care
soțul / tatăl deține cea mai mare putere în căsătorie sunt cunoscute sub numele de patriarhii.
În schimb, societățile matriarhale sunt cele în care soțiile / mamele dețin cea mai mare putere.

Căsătoria servește, de asemenea, funcția socială a determinării numelor de familie și a liniilor

de descendență familială. În SUA și în cea mai mare parte a lumii occidentale, noi practicăm
descendență patrilineală, adică numele familiei urmează cel al soțului / tatălui. Cu toate
acestea, multe culturi, inclusiv unele din Europa și multe din America Centrală și din America
Latină, urmează descendență matrilineală. Astăzi, este comun pentru cuplurile nou-casatorite
să creeze un nume de familie cu despărțire care să păstreze linia numită a ambelor părți, iar
pentru copii să poarte numele de familie ale ambilor părinți.

Diferite tipuri de căsătorii

În lumea occidentală, căsătoria monogamă, heterosexuală este forma cea mai comună și este
considerată normă. Cu toate acestea, căsătoria homosexuală este tot mai frecventă și în multe
locuri, inclusiv în SUA, a fost sancționată de lege și de numeroase grupuri religioase. Această
schimbare în practica, legea și normele culturale și așteptările pentru ceea ce este o căsătorie
și cum poate participa la ea reflectă faptul că mariajul în sine este un construct social. Ca
atare, regulile căsătoriei, diviziunea muncii în cadrul unei căsătorii și ceea ce reprezintă
rolurile soților, soțiilor și soților sunt, în general, supuse schimbării și sunt cel mai adesea
negociate de parteneri în cadrul căsătoriei, și nu dictate ferm de tradiţie.

Alte forme de căsătorie care au loc în întreaga lume includ poligamia (o căsătorie cu mai mult
de doi soți), polandria (o căsătorie a unei soții cu mai mulți soți) și poliginia (căsătoria unui
soț cu mai mult de o soție). (Rețineți că în uz comun, poligamia este adesea folosită abuziv
pentru a se referi la poligină.)