ADJECTIVUL

ADJECTIVUL este partea de vorbire care exprimă însuşirea unui obiect şi se acordă cu substantivul
sau cu un înlocuitor al unui substantiv, în gen, număr şi caz. Adjectivele pot fi propriu-zise (copac
frumos) ori provenite din alte părţi de vorbire: din verb, la modul participiu (casă terminată), ori la
modul gerunziu (fâneţe arzânde); din pronume (fiica sa); din numerale (trei vişini).
Adjectivele propriu-zise pot fi de următoarele FORME FLEXIONARE:
a) cu o formă flexionară, sau invariabile (kaki, oranj), acestea neschimbându-şi forma în cursul
declinării;
b) cu două forme flexionare, pentru singular masculin şi feminin una, pentru plural masculin şi
feminin a doua (mare, tare);
c) cu trei forme flexionare, una pentru masculin singular, a doua pentru feminin singular şi a treia
pentru masculin şi feminin plural (larg, mic);
d) cu patru forme flexionare (bun, frumos), pentru masculin singular, feminin singular, masculin
plural şi feminin plural.

LOCUŢIUNEA ADJECTIVALĂ este grupul unitar de cuvinte (cu scaun la cap, de treabă, rupt din
rai) echivalent ca înţeles cu un adjectiv şi care îndeplineşte în propoziţie funcţiile unui adjectiv, toate
cuvintele din alcătuirea sa pierzându-şi înţelesul originar şi neputând fi analizate gramatical separat.

GRADELE DE COMPARAŢIE arată intensităţi ale calităţii exprimate prin adjectiv:

a) gradul pozitiv (bun, frumos) exprimǎ însuşirea ca atare, necomparată cu a altui obiect;
b) gradul comparativ implică o comparaţie între însuşirea aspectului realităţii la care se referă
substantivul determinat şi însuşirea unui alt aspect al realităţii, putând fi: de superioritate (mai rapid),
de inferioritate (mai puţin rapid) sau de egalitate (la fel de rapid, tot aşa/ atât de rapid);
c) gradul superlativ poate fi:
– relativ, când exprimă însuşirea maximă prin relaţionare cu elementele mulţimii căreia îi aparţine
aspectul realităţii la care se referă substantivul determinat, superlativul relativ putând fi la rândul său
de superioritate (cel mai rapid), sau de inferioritate (cel mai puţin rapid);
– absolut, când exprimă însuşirea maximă fără relaţionare (extrem de rapid, foarte rapid,
nemaipomenit de rapid, raaapid), mijloacele de formare a acestui grad de comparaţie fiind de o mare
diversitate stilistică.
Nu au grade de comparaţie adjectivele care, prin înţelesul lor, exclud posibilitatea comparării
(permanent, rotund, secundar), cele provenite din forma de comparativ din limba latină (anterior,
inferior, major) şi cele provenite din forma de superlativ din limba latină (extrem, maxim, optim).

FUNCŢIILE SINTACTICE ale adjectivului depind de faptul dacă acesta este sau nu însoţit de
prepoziţie.
Adjectivul fără prepoziţie poate avea funcţia sintactică de nume predicativ (Campionul a rămas
modest.) şi de atribut adjectival (Stau pe-o margine de drum omul rău şi pomul bun).
Adjectivul cu prepoziţie are următoarele funcţii: complement indirect (Din roşu la faţă a devenit
palid.); complement circumstanţial de timp (Antrenorul m- a format de copil.), complement
circumstanţial de mod (Suntem mai mult şovăielnici decât decişi.), complement circumstanţial de
cauzǎ(Fetiţa aleargă de bucuroasă).