Drept comercial subiecte

1.Caracteristicile intreprinderii 1pct

Intreprinderea este o unitate de productie (tehnico-productiva)

Aceasta trasatura este determinata de urmatoaele:
- produce bunuri, lucrari, servicii
-produce valoare, care se adauga acelei pe care o incorporeaza bunurile
prelucrate
-combina factorii de productie pentru a obtine produse si reinnoieste
permanent combinarile de factori
-dispune de conditii , materiale necesare (cladiri instalatii ,utilaje , unelte
de lucru, mijloace de transport etc)
-dispune de forta demunca necesara in stsructura si calificarea potrivita
obliectului sau de activitate
- are un sistem propriu de documentare tehnica economica
-are sectii, ateliere , locuri de munca

Inteprinderea este o unitate organizatorico-administrativa deoarece:

-are un program si o strategie bine determinate
-are o evidenta propie –urmareste cdresterea eficientei economice
-asigura o modalitate de unire a resurselor materiale, tehnice ,
financiare pentru a obtine rezultate economice cat mai bune
-face varsaminte la bugetul de stat
- are relatii economice cu alte inteprinderi, cu statul si cu propriul sau
personal

Inteprinderea este o entitate sociala

Ca entitate sociala , inteprinderea trebuie sa aiba in vedere caracteristicile
grupului social, printre cele mai importante sunt urmatoarele:
- grupul social este constituit pentu realizarea unui obiectiv economic –
grupul este constituit din persoane active specializate
-grupul are o organizare interna (ierarhie, retea de comunicare)-grupul
este eterogen , fapt cae genereaza aparitia subgrupurilor.
2.Trasaturile actelor juridice comerciale 1pct
Actele juridice comerciale se particularizeaza prin urmatoarele caracteristici:
a) Actele comerciale sunt acte juridice, fapte juridice si operatiuni
economice generate de desfasurarea activitatii economice in mod organizat
de catre profesionisti, care sunt comerciantii;
b) Actele comerciale au ca obiect producerea si circulatia marfurilor,
executarea de lucrari si prestarea de servicii;
c) Actele comerciale au drept scop obtinerea de profit.

3.Societatile de persoane. Definitie 1pct

Societăţile de persoane sunt cele în care predomină încrederea
asociaţilor (caracterul intuitu personae). În aceste societăţi, calităţile
personale ale asociaţilor, care de regulă se cunosc între ei, sunt hotărâtoare şi
determinante atât în momentul constituirii cât şi pe parcursul funcţionării
societăţii. Deprecierea acestor relaţii dintre asociaţi sau anumite neînţelegeri
grave ivite între ei împiedică funcţionarea normală a societăţii şi constituie,
potrivit legii, o cauză de dizolvare şi lichidare a societăţii comerciale.

4.Societatile de capitaluri. Definitie 1pct

Societăţile de capitaluri sunt cele în care predomină caracterul intuitu
personae, reprezentat de cota de participare la capitalul social şi nu calităţile
personale ale asociaţilor.
Societăţile de capitaluri sunt „societăţi deschise“ cu un număr mare de
asociaţi (acţionari) care de regulă nu se cunosc între ei, spre deosebire de
societăţile de persoane care sunt „societăţi închise“. Legătura acţionarilor cu
societatea de capitaluri este dată numai de obligaţia de plată a acţiunilor şi de
dreptul de a încasa dividendele obţinute în raport cu numărul şi valoarea
acţiunilor pe care le deţin.
Din categoria societăţilor de capitaluri fac parte societatea pe acţiuni şi
societatea în comandită pe acţiuni.

5.Cazuri in care actul constitutiv al unei societati se incheie in forma

autentica enumerare 1pct
În mod excepţional, actul constitutiv se încheie in mod obligatoriu în
formă autentică, în următoarele situaţii:
a) printre bunurile subscrise ca aport la capitalul social se află un imobil;
b) se constituie o societate în nume colectiv sau în comandită simplă;
c) societatea pe acţiuni se constituie prin subscripţie publică

6.Firma unei societatii (toate cele 5 tipuri :societatea in nume

colectiv, societatea in comandita simpla, societatea in comandita pe
actiuni, societatea pe actiuni, societatea cu raspundere limitata) 2pct
 Firma este un element de individualizate a comerciantului în câmpul
activităţii comerciale.
Firma este numele sau după caz, denumirea sub care un comerciant
îşi exercită comerţului său şi sub care semnează . Conţinutul firmei
comerciale este diferit în funcţie de deţinătorul acesteia comerciant persoană
fizică sau persoană juridică.
În cazul comerciantului persoană fizică, firma se compune din numele
comerciantului, scris în întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui.
În cazul societăţilor comerciale, firma diferă în funcţie de forma
juridică a societăţii.
Firma societăţii în nume colectiv se compune din numele a cel puţin
unuia dintre asociaţi, cu menţiunea „societatea în nume colectiv“, scrisă
în întregime.
Firma unei societăţi în comandită simplă trebuie să cuprindă numele a
cel puţin unuia dintre asociaţii comanditaţi, eu menţiunea „societate în
comandită“, scrisă în întregime.
Firma societăţii pe acţiuni sau în comandită pe acţiuni se compune
dintr-o denumire proprie, de natură a o deosebi de firma altor societăţi şi va
fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime „societate pe acţiuni“ sau „S.A.“
ori, după caz, „societate în comandită pe acţiuni.
Firma societăţii cu răspundere limitată se compune dintr-o
denumire proprie, la care se poate adăuga numele unuia sau al mai multor
asociaţi, şi va fi însoţită de menţiunea scrisă în întregime „societate eu
răspundere limitată“ sau „S.R.L.“.

7.Emblema , sediul si nationalitatea unei societati 2pct

Emblema reprezintă ca şi firma un atribut de identificare a
comerciantului în activitatea comercială.
Emblema trebuie să fie un semn distinctiv mai sugestiv decât firma
pentru a putea atrage clientela. Acest semn distinctiv poate fi o figură grafică
având ca obiect. un utilaj, o figură geometrică, un animal etc., cu condiţia să
nu reproducă obiectul unei activităţi comune .prin care să nu se poată realiza
o individualizare suficientă.
Emblema trebuie să prezinte un caracter de noutate şi să se deosebească
de emblemele înscrise în acelaşi registru al comerţului, pentru acelaşi fel
de comerţ, precum şi de emblemele altor comercianţi de pe piaţa unde
comerciantul îşi desfăşoară activitatea.
 Sediul este atributul de identificare menit să situeze societatea în spaţiu,
în cadrul raporturilor juridice la care aceasta participă. Pentru a-l distinge
de domiciliul asociaţilor, sediul societăţii mai poartă denumirea de sediu
social şi este definit ca fiind locul unde îşi desfăşoară activitatea organele
de decizie şi de administrare ale societăţi comerciale
Naţionalitatea societăţii comerciale nu este privită în sensul tehnic al
apartenenţei unui individ la un anumit stat, ci trebuie avută în vedere în
sensul statutului juridic al societăţii, de calificare a legii aplicabile
constituirii, funcţionării, dizolvării şi lichidării societăţii comerciale. Cu
alte cuvinte, în funcţie de naţionalitatea ei se determină legea aplicabilă
persoanei juridice.

8.Obligatia de publicitate a profesionistilor 3pct

Registrul Comerţului este conceput ca un organ de publicitate, menit

să realizeze o centralizare a informaţiilor despre comercianţi, pentru a oferi
posibilitatea celor interesaţi de a se documenta asupra activităţii, bonităţii,
moralităţii şi antecedentelor penale ale acestora.
La începutul activităţii sale, comerciantul trebuia să procedeze la
înmatricularea sa în registru şi să indice în acest scop, în cererea pe care o
întocmeste, numele, prenumele, data şi locul de naştere, naţionalitatea şi
felul său de dobândire dacă este cazul, autorizarea de a face comerţ, dacă
e vorba despre un incapabil sau de o femeie măritată, regimul
matrimonial sub care este căsătorit, obiectul comerţului şi sediul
întreprinderii, firma şi diferitele embleme întrebuinţate în comerţ,
brevetele de invenţie exploatate şi mărcile de fabrică sau de comerţ
întrebuinţate de comerciant, numele, prenumele, naţionalitatea şi puterile
reprezentanţilor (procuriştilor), activitatea sa anterioară – înţelegându-se
prin aceasta, fără îndoială, indicarea „stabilimentelor“ exploatate mai
înainte de el.
Scopul publicităţii prin registrul comerţului îl constituie opozabilitatea faţă
de terţi a menţiunilor înregistrate şi constituirea unei evidenţe a
comercianţilor (o bancă de date) cu privire la principalele aspecte ce ţin de
persoana comerciantului şi de activitatea ce o desfăşoară.
Caracterul public al registrului comerţului se materializează prin obligaţia
registrului de a elibera persoanelor interesate date şi informaţii ce privesc
comercianţii şi menţiunile înregistrate. în acest scop, legea prevede că oficiul
registrului comerţului este obligat să elibereze, pe cheltuiala solicitantului,
copii certificate de pe înregistrările efectuate în registrul comerţului, ca şi de
pe actele prezentate la efectuarea înregistrărilor.
 Prin înregistrarea comercianţilor în Registrul Comerţului şi a
efectuării menţiunilor ulterioare sunt apărate interesele legitime ale tuturor
comercianţilor, mai ales ţinând seama de funcţiile pe care le îndeplineşte
Registrul Comerţului, şi anume:
a) funcţia de atestare a calităţii de comerciant, deoarece societăţile
comerciale devin persoane juridice din ziua înregistrării în Registrul
Comerţului;
b) funcţia de protecţie a unor priorităţi privind firmele, emblemele şi altor
drepturi ale comerciantului cuprinse în fondul de comerţ;
c) funcţia de informare pentru terţe persoane cu privire la diverse date
despre comercianţi (obiect de activitate, bonitate, stare civilă, faptul şi
momentul îndeplinirii condiţiilor legale pentru continuarea unei proceduri de
reorganizare sau lichidare judiciară etc.);
d) funcţia de probă în justiţie în cazul apariţiei unor litigii între
comercianţi sau între aceştia şi terţe persoane.

Fiecare oficiu al Registrului Comerţului ţine Registrul Comerţului care este

alcătuit din: registrul pentru înregistrarea comercianţilor persoane fizice şi
asociaţiilor familiale; registrul pentru înregistrarea societăţilor cooperative;
registrul pentru înregistrarea persoanelor juridice, împărţit în registre pentru
fiecare categorie de comercianţi.
Pentru fiecare an se deschide un registru. Aceste registre se ţin în
sistem computerizat. Fiecare comerciant va purta un număr de ordine,
începând de la numărul 1 în fiecare an.

9.Obligatia profesionistilor de organizare si tinere a contabilitatii

activitatii comerciale 3pct
Activitatea comercială este dinamică şi complexă şi excede interesului
privat; ea interesează puterea statală, deoarece fiind speculativă este
purtătoare de taxe şi impozite, iar, pe de altă parte, comerciantul trebuie să
respecte regulile oneste ale comerţului, inclusiv cele privind protecţia
consumatorilor. Din această cauză, de la începutul codificării raporturilor
comerciale comercianţii au fost supuşi obligaţiei de a ţine o evidenţă a
operaţiunilor pe care le efectuează. Astăzi această obligaţie se manifestă prin
organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale, prin evidenţierea în
registre speciale.

Organizarea şi ţinerea contabilităţii activităţii comerciale prezintă interes din

mai multe puncte de vedere’1. în primul rând, registrele comerciale prezintă
principalul instrument de cunoaştere a activităţii comerciale şi a situaţiei
patrimoniale a comerciantului. Pe baza situaţiei financiare, comerciantul
poate să-şi evalueze şansele de perspectivă în activitatea ce o desfăşoară şi
să facă pronosticuri cu privire la rentabilitatea afacerii. în al doilea rând,
registrele comercianţilor prezintă interes din perspectiva raporturilor
procesuale, prin aceea că, potrivit Codului comercial, ele pot fi folosite ca
mijloace de probă, în principal în raporturile dintre comercianţi şi, în
anumite situaţii, şi în raporturile dintre comercianţi şi necomercianţi. în
sfârşit, pe baza registrelor comerciale se evaluează corectitudinea
desfăşurării activităţii comerciale şi tot pe baza lor se stabilesc impozitele,
taxele şi alte obligaţii de natură fiscală.
Persoanele obligate să ţină contabilitatea
Principala reglementare în materia organizării şi ţinerii contabilităţii
activităţii comerciale o reprezintă Legea nr. 82/1991. Potrivit art. 1 din legea
menţionată, obligaţia de a organiza şi ţine contabilitatea proprie revine
regiilor autonome, societăţilor comerciale, instituţiilor publice, unităţilor
cooperatiste, asociaţiilor şi celorlalte persoane juridice, precum şi
persoanelor fizice care au calitatea de comerciant.
Potrivit legii, răspunderea pentru organizarea şi ţinerea contabilităţii revine
administratorului sau altor persoane însărcinate cu gestiunea patrimoniului.
Registrele de contabilitate
Registrele de contabilitate obligatorii pentru comercianţi sunt: Registrul-
jurnal, Registrul-inventar şi Registrul cartea mare.
Registrul-jurnal
Potrivit legii, în Registrul-jurnal se înregistrează toate operaţiunile, actele şi
fapte pe care le efectuează comerciantul. înregistrările în Registrul-jurnal
trebuie făcute zilnic. Datorită complexităţii sale, Registrul-jurnal reprezintă
evidenţa cea mai detaliată şi exactă a activităţii comerciantului.
Registrul-inventar
în acest registru, comerciantul consemnează inventarul patrimoniului său.
Legea obligă comercianţii ca la anumite intervale de timp sau cu prilejul
efectuării unor operaţiuni să elaboreze un inventar al tuturor bunurilor,
creanţelor şi datoriilor pe care le deţin.
Registrul cartea mare
Acest registru nu este obligatoriu pentru toţi comercianţii, ci doar pentru cei
cu un volum mare de activitate (bănci, societăţi de asigurare, instituţii
financiare nebancare, societăţile transfrontaliere, societăţile europene etc.).
în registrul cartea mare conturile sunt personificate, iar contabilitatea se face
în partidă dublă, în sensul că fiecare operaţiune comercială dă naştere unei
duble înregistrări.
 Registrele de contabilitate şi documentele justificative, care stau la baza
înregistrărilor în contabilitate, se păstrează în arhiva comerciantului timp de
10 ani, cu începere de la data încheierii exerciţiului financiar în cursul căruia
au fost întocmite, cu excepţia ştatelor de salarii, care se păstrează timp de 50
de ani.

10.Obligatia profesionistilor de exercitare a activitatii in limitele

concurentei loiale 3pct
Prin originea sa, conceptul de concurenţă s-a format şi este uzitat în orice
relaţie socială, fiind susceptibil de mai multe înţelesuri. Pe plan general,
prin concurenţă se înţelege o confruntare între tendinţe adverse, care
converg spre acelaşi scop. Pe plan social deosebim forme variate ale
competiţiei. Ea reprezintă, printre altele, aspectul de concurenţă vitală,
semnificând conflictul interuman în cadrul căruia fiecare individ tinde la
conservarea şi dezvoltarea proprie. Poate exista, de asemenea, o poziţie
competiţională între interesele individuale şi colective ale societăţii, între
drepturi şi obligaţii, între manifestări altruiste şi egoiste În contextul
relaţiilor interumane, concurenţa implică multiple afinităţi cu emulaţia,
fără ca între cele două concepte să existe similitudine.
Termenul de concurenţă este susceptibil de mai multe înţelesuri. În sens
larg, concurenţa poate fi privită ca o componentă esenţială a conceptului
de economie de piaţă ce desemnează atât starea rezultată din
comportamentul competiţional colectiv al agenţilor economici pe piaţă,
cât şi comportamentul competiţional individual al fiecăruia dintre aceştia.
În sens restrâns, concurenţa trebuie înţeleasă ca libera competiţie între
agenţi economici care oferă pe o piaţă determinată produse sau servicii ce
tind să satisfacă nevoi asemănătoare sau identice ale consumatorilor,
desfăşurată cu scopul de a asigura existenţa sau expansiunea comerţului
lor.
In activitatea pe care o desfăşoară, comercianţii sunt obligaţi să nu recurgă la
mijloace frauduloase, nelegale, pentru atragerea şi menţinerea clientelei.
Libertatea concurenţei şi exercitarea cu onestitate a acesteia este garantată de
însăşi Constituţie, care, în art. 135, prevede că statul trebuie să asigure:
„libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie&" în cazul
exercitării abuzive a dreptului la concurenţă, a folosirii mijloacelor
nepermise de lege pentru atragerea clientelei, concurenţa este ilicită,
neloială, fiind interzisă şi sancţionată prin diferite acte normative'.
Exercitarea comerţului cu respectarea regulilor oneste ale concurenţei şi
protecţiei consumatorului se manifestă prin:
a) sancţionarea practicilor anticoncurenţiale, monopoliste:
b) sancţionarea întrebuinţării unor mijloace nelicite de atragere a clientelei:
c) combaterea şi sancţionarea practicilor incorecte ale comercianţilor în
relaţia cu consumatorii:
d) protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
Consiliul Concurenţei asigură protecţia, menţinerea şi stimularea
concurenţei şi a unui mediu concurenţial normal.
Consiliul Concurenţei are următoarele atribuţii in domeniul
concurenţei:
 efectuează investigaţiile privind aplicarea prevederilor naţionale şi
comunitare de concurenţă;
 ia decizii pentru cazurile de încălcare a dispoziţiilor naţionale şi
comunitare de concurenţă, precum şi pentru cazurile de concentrări
economice;
 acceptă angajamente şi impune măsuri interimare;
 retrage beneficiul exceptării pentru înţelegerile, deciziile asociaţiilor
de întreprinderi sau practicile concertate cărora li se aplică prevederile unuia
dintre regulamentele europene de exceptare pe categorii;
 asigură aplicarea efectivă a deciziilor proprii, inclusiv monitorizarea
măsurilor dispuse şi a efectelor concentrărilor economice autorizate
condiţionat prin decizii;
 efectuează, din proprie iniţiativă, investigaţii privind un anumit sector
economic sau un anumit tip de acord în diferite sectoare, atunci când
rigiditatea preţurilor sau alte împrejurări sugerează posibilitatea restrângerii
sau denaturării concurenţei pe piaţă.;

11.Definiti societatea in nume colectiv, enumerati caracterele acesteia

, precum si drepturile si obligatiile asociatilor 3pct
Societatea în nume colectiv este cea mai veche formă de societate
comercială. Datorită numărului mic de asociaţi care se cunosc între ei şi
au încredere reciprocă (de regulă asociaţii sunt prieteni sau rude
apropiate), precum şi caracteristicilor sale specifice, societatea în nume
colectiv este considerată forma tipică a societăţilor de persoane.
Caracterele societăţii în nume colectiv
Din această definiţie rezultă următoarele caractere juridice ale
societăţii în nume colectiv:
 a) societatea se bazează pe asocierea şi deplina încredere a două sau
mai multe persoane, acest tip de societate neputându-se constitui cu asociat
unic
b) capitalul social este divizat în părţi de interes care nu sunt
reprezentate prin titluri, părţile de interes fiind în principiu netransmisibile.
c) obligaţiile societăţii sunt garantate cu patrimoniul social şi cu
răspunderea nelimitată şi solidară a tuturor asociaţilor.
Drepturi
- Dreptul de a participa la deliberări şi la luarea deciziilor
- Dreptul la beneficii
- Dreptul de a folosi fondurile societăţii
Obligatii
- Obligaţia de efectuare a aportului promis
- Obligaţia de a nu aduce atingere patrimoniului social
- Obligaţia de a nu face concurenţă societăţii
-
12.Definiti societatea in comandita simpla, enumerati caracterele
acesteia , precum si drepturile si obligatiile asociatiilor 3pct

Doctrina comerciala a definit societatea în comandită simplă ca fiind

„o societate constituită prin asociere, pe baza deplinei încrederi, a două sau
mai multor persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura
o activitate comercială (activitate de producţie, comerţ sau prestări
servicii), în scopul împărţirii profitului şi în care răspund pentru obligaţiile
sociale, după caz, nelimitat şi solidar (asociaţii comanditaţi) sau în limita
aportului lor (asociaţii comanditari)“1.

Caracterele societăţii în comandită simplă

Pe baza definiţiei date au fost stabilite următoarele caractere ale
acestei forme juridice de societate comercială:
a) asocierea se bazează pe încrederea deplină a asociaţilor
comanditaţi şi comanditari; societatea în comandită simplă, ca şi societatea
în nume colectiv, are un caracter „intuitu personae“.
b) capitalul social al societăţii este divizat în părţi de interes, care nu
sunt reprezentate prin titluri;
c) răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale este diferită;
asociaţii comanditari răspund în limita aportului lor la capitalul societăţii
în comandită simplă, în timp ce asociaţii comanditaţi răspund nelimitat şi
solidar.
1
Idem.
 Drepturile asociaţilor. Asociaţii comanditaţi şi asociaţii comanditari
au următoarele drepturi: de a participa la deliberări şi la luarea deciziilor; de
a participa la beneficii şi a primi dividende; de a li se restitui valoarea
aportului lor în cazul dizolvării şi lichidării societăţii.
Unele drepturi sunt recunoscute fie numai asociaţilor comanditaţi, fie
numai comanditarilor.
Astfel, numai asociaţii comanditaţi –au dreptul de a folosi fondurile
societăţii pentru cheltuielile acesteia sau ale asociaţilor.
Dreptul de a îndeplini anumite servicii în administrarea internă a
societăţii – revine numai asociaţilor comanditari.
Dreptul de supraveghere şi control asupra gestiunii societăţii.
Obligaţiile asociaţilor din societatea în comandită simplă. Indiferent
de categoria din care fac parte, principala obligaţie a asociaţilor este aceea de
a efectua aportul pe care l-au subscris la capitalul social. Nerespectarea
obligaţiei de aport atrage răspunderea asociatului, şi chiar excluderea lui din
societate.
De asemenea, atât asociaţii comanditaţi cât şi comanditarii au
obligaţia de a nu aduce atingere patrimoniului societăţii comerciale .
Asociaţii comanditaţi au în plus şi obligaţia de a nu face concurenţă
societăţii .

13.Definiti societatea cu raspundere limitata, enumerati caracterele

acesteia , precum si depturile si obligatiile asociatiilor 3pct
Societatea cu răspundere limitată a fost definită de doctrina comerciala ca
fiind o societate constituită, pe baza deplinei încrederi, de două sau mai
multe persoane, care pun în comun anumite bunuri, pentru a desfăşura o
activitate comercială (activitate de producţie, comerţ sau prestări
servicii), în vederea împărţirii profitului şi care răspund pentru
obligaţiile sociale în limita aportului lor.2
Caracterele societăţii cu răspundere limitată rezultă din definiţia
mai sus menţionată:
a) asocierea se bazează pe încrederea asociaţilor, societatea are deci
un caracter intuitu personae;
b) capitalul social este divizat în anumite fracţiuni denumite părţi
sociale;
c) asociaţii răspund pentru obligaţiile sociale numai în limita aportului
lor.

2
St. D. Cărpenaru, op. cit, p. 364.
Principalele drepturi ale asociaţilor în societatea cu răspundere limitată sunt
următoarele:

-dreptul la vot;

-dreptul la informare cu privire la societate;

-dreptul de a fi membru în organele de conducere ale societăţii;

-dreptul la profit;

-dreptul de a se retrage din societate;

-dreptul de a acţiona în justiţie.

Principalele obligaţii ale asociaţilor societăţii cu răspundere limitată sunt:

-să transmită aportul la capitalul social;

-să nu divulge informaţia confidenţială despre activitatea societăţii;

-să comunice imediat societăţii faptul schimbării domiciliului sau a sediului,

a numelui sau a denumirii;

-să participe la pierderile societăţii;

-obligaţia de nonconcurenţă.

14.Definiti societatea pe actiuni , enumerati caracterele acesteia,

pecum si drepturile si obligatiile actionarilor 3pct
Societatea pe acţiuni este acea formă juridică de societate comercială
ale cărei obligaţii sunt garantate cu patrimoniul social şi în care acţionarii
răspund numai până la concurenţa capitalului social subscris .
Acţiunile sunt fracţiuni ale capitalului social şi, în acelaşi timp, titluri
reprezentative ale contribuţiei asociaţilor la formarea capitalului social.
Caracterele societăţii pe acţiuni rezultă din definiţia menţionată
anterior:
a) Societatea se constituie dintr-un număr minim de asociaţi, denumiţi
acţionari.
 b) Capitalul social este divizat în acţiuni, care sunt titluri negociabile
şi transmisibile.
c) Răspunderea asociaţilor pentru obligaţiile sociale este limitată la
valoarea capitalului social subscris.
Drepturi

-Dreptul de a participa la adunarea generală a acţionarilor

- Dreptul de exercitare a votului se realizează pe baza acţiunilor deţinute
-Dreptul de informare aparţine tuturor acţionarilor
-Dreptul la dividende
- Dreptul asupra părţii ce se cuvine din lichidarea societăţii
Obligatii
-) de a vărsa aportul prin plata vărsămintelor datorate
- de a respecta actul constitutiv şi hotărârile adunării generale
- de a suporta pierderile societăţii până la concurenţa aportului său

15.Definiti societatea in comandita simpla pe actiuni, enumerati

caracterele acesteia, precum si depturile si obligatiile actionarilor
3pct
Societatea în comandită pe acţiuni a fost definită ca fiind acea societate
constituită prin asocierea mai multor persoane, care participă la formarea
capitalului social prin anumite contribuţii reprezentate prin acţiuni, în
vederea desfăşurării unei activităţi comerciale (activităţi de producţie,
comerţ sau prestări servicii) pentru realizare unui profit şi împărţirea lui, şi
care răspund pentru obligaţiile sociale nelimitat şi solidar, în cazul
asociaţilor comanditaţi, şi numai în limita aportului lor, în cazul asociaţilor
comanditari.3
Caracterele societăţii în comandită pe acţiuni rezultă definiţia dată:
a) societatea are două categorii de asociaţi: comanditaţii şi
comanditarii;
b) întreg capitalul social este împărţit in acţiuni, deci toţi asociaţii au
calitatea de acţionar;
c) răspunderea pentru obligaţiile sociale este diferită: comanditaţii
răspund nelimitat şi solidar, iar comanditarii răspund numai în limita
aportului lor.
Drepturile şi obligaţiile acţionarilor
Asociaţii – atât cei comanditaţi, cât şi cei comanditari – au toate
drepturile şi obligaţiile ce decurg din calitatea lor de acţionari ai societăţii în

3
St. D. Cărpenaru, op. cit., p. 360.
comandită pe acţiuni, legea stabilind în plus şi alte drepturi şi obligaţii
specifice societăţii în comandită pe acţiuni:
Mai mult, se menţionează că asociaţii comanditaţi care îndeplinesc funcţia
de administratori nu pot lua parte la deliberările adunărilor generale pentru
alegerea cenzorilor, chiar dacă posedă acţiuni ale societăţii