Reprezinta inteventiile dramaturgului in textul scris pentru a

fi interpretat pe scena si ofera informatii necesare autorilor in

legatura cu miscarile scenice , decor, limbajul nonverbal si
paraverbal al personajelor.
Caracteristici:
1. Caracterizarea personajelor prin limbaj nonverbal și
paraverbal: ,,……
2. Indicații în legătură cu decorul, vestimentația, spațiul
și timpul întâmplărilor……..
3. Sugestii legate de mișcările scenice sau detalii
semnificative pentru acțiunile personajelor și pentru
evoluția lor………
Concluzia: Așadar, didascaliile sunt elemente specifice
textului dramatic, care îndrumă jocul actorilor pe scenă,
prin informațiile și sugestiile necesare înțelegerii textului.
În același timp, prin indicațiile despre

Didascaliile reprezinta interventiile dramaturgului in textul

scris pentru a fi interpretat pe scena si ofera informatii
necesare in legatura cu miscarile scenic, decor, limbajul
nonverbal si paraverbal al personajelor.
Astfel, rolul notatiilor autorului au rolul de a oferii indicatii in
legatura cu decorul, vestimentatia, spatiul, timpul
intamplarilor etc si de a oferii sugestii legate de miscarile
scenice sau detalii semnificative pentru actiunile personajelor
.
 Rolul indicațiilor scenice

~ Teorie ~

      Termenul didascalie provine din grecescul didaskalia, care desemna „caietele cu

consemnări date actorilor înaintea reprezentaţiei”.

      Într-un dicţionar dedicat teatrului,în 1980, Patrice Pavis defineşte didascaliile drept: „Des
instructions données par l’auteur à ses acteurs (....) pour interpréter le texte dramatique. Par
extension dans l’usage commun: des indications scéniques.” (Instrucţiuni date de autor
actorilor săi pentru a interpreta textul dramatic. Prin extensie, în uzaj comun: indicaţii
scenice.)

      Didascaliile (indicaţiile scenice) oferă îndrumări esenţiale pentru transpunerea textului în

spectacol, sprijinind jocul actorilor. Ele conferă informaţii preţioase nu doar în reprezentarea
scenică, ci şi în lectura propriu-zisă, ajutând cititorul să-şi reprezinte mental evenimentele şi
personajele. Aici, în didascalii, sunt notate succint detalii privind mimica, gesturile,
comportamentul, limbajul personajelor ori detalii ale acţiunii (spaţiul, timpul etc.).

      Indicaţiile scenice se grupează în două categorii: externe şi interne.

      Indicaţiile externe sunt:

-indicaţii paratextuale (titlurile) - cele dintâi elemente care vin în faţa lectorului sau pe afişul
stagiunii, ca purtătoare de sens şi ducând la o reprezentare imaginară a subiectului;
-indicaţii generice - se referă la specia dramatică în care se încadrează piesa: comedie,
tragedie, dramă, farsă etc. Aceste indicaţii coordonează receptorul, fixându-i cadrul de
interpretare şi spaţiul de manevră a imaginarului;
-indicaţii referitoare la personajul dramatic - listele de nume, tradiţional aşezate la începutul
fiecărui text dramatic, ne pot oferi sugestii importante asupra personajelor, creându-le o
identitate sau făcându-le o caracterizare succintă;
-bornele teatrale - diverse tipuri de indicaţii care încadrează textul în diferite locuri. Putem
vorbi despre borne extreme, adică folosite la începutul sau la finalul unei piese, ale unui act
sau ale unei scene, şi borne intermediare, care vor delimita două spaţii diferite, două acţiuni în
schimbare, modificarea temporală.

      Indicaţiile interne sunt parte integrantă a acţiunilor scenice. Ele se plasează înaintea unei
replici (imediat după identificarea personajului), în cadrul replicilor sau la finalul lor. Sunt de
mai multe feluri:

-indicaţii comportamentale (cuprind elemente de gestică, intonaţie, atitudine, joc de scenă,

deplasare în spaţiul scenic, ritm al vorbirii, direcţie a adresării);
-indicaţii referitoare la mimică;
-indicaţii de redare a mişcărilor sufleteşti ascunse, dar relevante pentru jocul actorilor;
-indicaţii care redau punctul de vedere al autorului, inclusiv cand exprimă ironia, aprecierea
sau deprecierea.