DP - PG II. Conf - NCP.curs Univ 2023

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI
Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice
Prof. univ. dr. Gheorghe IVAN
DREPT PENAL
PARTEA GENERALĂ
II
Curs universitar în tehnologie ID
Galaţi, 2020
CUPRINS
Listă de abrevieri ...................................................................................3
Unitate de învăţare nr. 1

RĂSPUNDEREA PENALĂ CA INSTITUŢIE FUNDAMENTALĂ.......……....5

SANCŢIUNILE DE DREPT PENAL............................................................14

INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR.........................................................20

MĂSURILE DE SIGURANŢĂ.....................................................................30

RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORILOR...............................................35

RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE..............................41
Unitatea de învăţare nr. 7

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ SAU MODIFICĂ EXECUTAREA PEDEPSEI..
....................................................................................................................44

CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CONSECINŢELE CONDAMNĂRII .............49
BIBLIOGRAFIE………………………………………………………..............54
2
LISTĂ DE ABREVIERI
alin. –alineat(ul)
art. –articol(ul)
cit. –citat(ul)
colab. –colaboratorii
col.pen. –colegiu penal
coord. –coordonator
C.A. –Curtea de Apel
C.C. –Curtea Constituţională
C.D. –Culegere de decizii
C.S.J. –Curtea Supremă de Justiţie
C.pen. –Codul penal
C.proc.pen. –Codul de procedură penală
d. –decizia
d.pen. –decizia penală
d.î. –decizia de îndrumare
D. –Dreptul
DEX. –Dicţionarul explicativ al limbii române
ed. –ediţia
Ed. –Editura
Î.C.C.J. –Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
lit. –litera
L.P. –revista ,,Legalitatea Populară”
M.Of. –Monitorul Oficial
n.a. –nota autorului
nr. –numărul
op.cit. –opera citată
p. –pagina
pct. –punct(ul)
rap. –raportat
R.D.P. –Revista de drept penal
R.R.D. –Revista română de drept
s.II pen. –secţia a II-a penală
s.pen. –secţia penală
3
sent.pen. –sentinţa penală
S.U. –Secţiile Unite
T.S. –Tribunalul Suprem
T.S., c.7 –Tribunalul Suprem, în compunerea prevăzută de art.39 alin.(2) şi
(3) din Legea pentru organizare judecătorească nr.58/1968
Trib.Jud. –Tribunalul Judeţean
Trib.reg. –Tribunalul regional
T.U.B. –Tipografia Universităţii din Bucureşti
vol. –volumul
4
Răspunderea penală ca instituţie fundamentală
RĂSPUNDEREA PENALĂ CA INSTITUŢIE FUNDAMENTALĂ
Cuprinsul unităţii:
1.1 Generalităţi privind răspunderea penală....................................5
1.2 Principiile răspunderii penale.....................................................6
1.3 Cauzele care înlătură răspunderea penală................................9
Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr.1 sunt:

După studiul unităţii de învăţare nr.1 vei fi capabil:
● să defineşti: -termenul de răspundere penală,
-principiile răspunderii penale,
-cauzele care înlătură răspunderea penală;
● să identifici: -cadrul juridic al răspunderii penale,
- condiţiile de aplicare a fiecărei cauze care înlătură
răspunderea penală.
1.1 Generalităţi privind răspunderea penală
1.1.1 Noţiune
Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice, alături de

răspunderea civilă, administrativă, disciplinară ori fiscală.
Răspunderea penală are ca temei săvârşirea unui fapt ilicit, şi
anume o infracţiune.
Răspunderea penală poate fi definită ca fiind însuşi raportul juridic
penal de constrângere, născut ca urmare a săvârşirii infracţiunii între stat,
pe de o parte, şi infractor, pe de altă parte, raport complex al cărui conţinut
îl formează dreptul statului, ca reprezentant al societăţii, de a trage la
răspundere pe infractor, de a-i aplica sancţiunea prevăzută pentru
infracţiunea săvârşită şi de a-l constrânge să o execute, precum şi obligaţia
infractorului de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii
aplicate, în vederea restabilirii ordinii de drept şi restaurării autorităţii legii 1.
1
. C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. All Beck, Bucureşti, 1997, p. 312.
5
1.1.2 Reglementare
Cadrul juridic al răspunderii penale cuprinde dispoziţiile din art.

15 alin. (2) C. pen. referitoare la temeiul răspunderii penale şi dispoziţiile din
titlul VII al Codului penal privitoare la cauzele care înlătură răspunderea
penală (art. 152-159).
1.2 Principiile răspunderii penale
1.2.1 Noţiune
Prin principii ale răspunderii penale se înţeleg acele idei de bază,

diriguitoare, care îşi găsesc aplicarea în întreaga reglementare a
răspunderii penale1.
1.2.2 Enumerare
a) Principiul legalităţii răspunderii penale
Principiul legalităţii presupune ca apariţia, desfăşurarea, ca şi

soluţionarea raportului juridic de răspundere penală să aibă loc pe baza
legii şi în strictă conformitate cu aceasta2.
b) Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale
Principiul este cristalizat în dispoziţiile din art. 15 alin. (2) C. pen.,

care prevede că răspunderea penală se întemeiază numai pe săvârşirea
unei infracţiuni.
c) Principiul umanismului
Acest principiu îşi găseşte expresie şi în condiţiile şi conţinutul

constrângerii juridice3, care intervine în cazul săvârşirii infracţiunii.
d) Principiul răspunderii penale personale
1
. C. Bulai, Drept penal român. Partea generală, vol. II, Casa de Editură şi Presă ,,Şansa” S.R.L.,
Bucureşti, 1992, p. 39.
2
. C. Bulai, B.N. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007, p.
334.
3
. Ibidem, p. 337.
6
Potrivit acestui principiu, răspunderea penală are caracter personal.
e) Principiul unicităţii răspunderii penale
Potrivit acestui principiu, o persoană care a săvârşit o infracţiune nu

poate fi trasă la răspundere penală decât o singură dată.
f) Principiul inevitabilităţii răspunderii penale
Acest principiu presupune că oricine săvârşeşte o infracţiune

trebuie să răspundă penal. Răspunderea penală este o consecinţă
inevitabilă a săvârşirii unei infracţiuni.
g) Principiul individualizării răspunderii penale
Potrivit acestui principiu răspunderea penală trebuie să fie

diferenţiată în funcţie de gravitatea infracţiunii, de persoana infractorului,
pentru a asigura atât sancţionarea corectă a infractorului, cât şi realizarea
prevenţiunii generale şi speciale1.
h) Principiul prescriptibilităţii răspunderii penale
Potrivit acestui principiu, răspunderea penală este înlăturată prin

prescripţie, adică prin trecerea unui anumit interval de timp, prevăzut de
lege, de la săvârşirea infracţiunii, fără ca infractorul să fi fost tras la
răspundere penală2.
Teme de reflecţie:
1. Ce este răspunderea penală subiectivă?

2. Este admisă răspunderea penală obiectivă?
1
. C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Partea generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007,
p. 337.
2
. Unii autori consideră că a consacra prescriptibilitatea ca principiu al răspunderii penale este o
exagerare, deoarece aceasta apare ca o excepţie şi nu ca o regulă (A. Boroi, Drept penal. Partea
generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 261).
____________________________________________________________
7
______________________________________________________________________
TEST DE AUTOEVALUARE
1. Care este definiţia răspunderii penale?
2. Cadrul juridic al răspunderii penale cuprinde ............
Prin intermediul acestor secţiuni am încercat să vă familiarizez cu

noţiunile de bază din domeniul răspunderii penale.
În esenţă, instituţiile fundamentale ale dreptului penal sunt:

infracţiunea, răspunderea penală şi sancţiunea. Răspunderea penală, fiind
o formă a răspunderii juridice, se identifică cu raportul juridic penal de
constrângere sau de conflict.
______________________________________________________________________
8
______________________________________________________________________
1.3 Cauzele care înlătură răspunderea penală
1.3.1 Consideraţii generale
1.3.1.1 Noţiune
Cauzele care înlătură răspunderea penală au fost definite ca

instituţii de drept penal destinate să asigure constrângerii juridice penale
o incidenţă şi funcţionare care să corespundă scopurilor legii penale şi
pedepsei1.
Sarcini de lucru:
1. Prezintă cauzele generale şi speciale de înlăturare a răspunderii

penale.
2. Identifică efectele cauzelor care înlăturară răspunderea penală.
1.3.2 Amnistia
1.3.2.1 Noţiune
Amnistia2 este un act de clemenţă al puterii legiuitoare (Parlamentul

României) care, pentru raţiuni de politică penală, înlătură posibilitatea aplicării
sancţiunilor penale pentru anumite infracţiuni săvârşite până la data apariţiei
actului de amnistie [art. 73 alin. (3) lit. i) din Constituţia României, republicată;
art.152 C. pen.].
Sarcini de lucru:
1. Prezintă felurile amnistiei.

2. Identifică efectele amnistiei.
1
. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca, Explicaţii
teoretice ale Codului penal român. Partea generală, vol. II, Ed. Academiei, Bucureşti, 1970, p. 329.
2
. Amnistia înseamnă uitare şi provine de la cuvântul grecesc amnestia.
9
______________________________________________________________________
1.3.3 Prescripţia răspunderii penale
1.3.3.1 Noţiune
Prescripţia reprezintă acea cauză de înlăturare a răspunderii

penale, ca efect a trecerii unui interval de timp, anume determinat prin
dispoziţiile legale [art. 153-156 C. pen.].
Sarcină de lucru:
Analizează cadrul legal al prescripţiei răspunderii penale.
1.3.4 Lipsa plângerii prealabile şi retragerea plângerii prealabile
1.3.4.1 Noţiunea de plângere prealabilă.
Prin excepţie de la principiul oficialităţii procesului penal, legiuitorul

a prevăzut ca, pentru anumite infracţiuni, de regulă cu grad redus de pericol
social, tragerea la răspundere penală a infractorului să fie lăsată la
aprecierea persoanei vătămate, punerea în mişcare a acţiunii penale fiind
condiţionată de manifestarea de voinţă a acesteia.
Manifestarea de voinţă a persoanei vătămate are loc prin aşa-numita
plângere prealabilă.
Sarcină de lucru:
Analizează cazurile în care este necesară şi condiţiile în care trebuie

să fie făcută plângerea prealabilă.
1.3.4.2 Retragerea plângerii prealabile
Potrivit dispoziţiilor legale (art. 158 C. pen.), în cazul infracţiunilor

pentru care punerea în mişcare a acţiunii penale se face la plângerea
prealabilă a persoanei vătămate, nu numai lipsa plângerii, dar şi retragerea
acesteia are ca efect înlăturarea răspunderii penale.
10
Sarcină de lucru:
Analizează condiţiile şi efectele retragerii plângerii prealabile.
1.3.5 Împăcarea
1.3.5.1 Noţiune
Împăcarea părţilor este înţelegerea intervenită între persoana

vătămată şi infractor de a pune capăt conflictului născut între ei în urma
săvârşirii infracţiunii, dar numai dacă legea a prevăzut în mod expres acest
lucru (art. 159 C. pen.).
1.3.5.2 Condiţiile împăcării părţilor
a) împăcarea părţilor trebuie să intervină în cazul infracţiunilor

pentru care legea prevede că împăcarea părţilor înlătură răspunderea
penală;
b) împăcarea trebuie să intervină în cazul în care punerea în
mişcare a acţiunii penale s-a făcut din oficiu;
c) împăcarea trebuie să se facă între persoana vătămată şi infractor;
d) împăcarea trebuie să fie personală [art. 159 alin. (3) C. pen.].
e) împăcarea trebuie să fie totală, necondiţionată şi definitivă;
f) împăcarea trebuie să intervină cel mai
târziu până la citirea actului de sesizare a instanţei [art. 159 alin. (3) C.
pen.].
1.3.5.3 Efectele juridice ale împăcării
Acestea sunt prevăzute în art. 159 alin. (2) C. pen.
11
____________________________________________________________
TESTE DE AUTOEVALUARE
Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect:
1. Care sunt cele trei instituţii fundamentale ale dreptului penal:

A. Fapta, răspunderea penală şi pedeapsa;
B. Legea penală, infracţiunea şi sancţiunea;
C. Infracţiunea, răspunderea penală şi sancţiunea;
D. Infracţiunea, răspunderea penală şi cauzele care înlătură
răspunderea penală.
2. Răspunderea penală poate fi definită ca fiind:

A. Raportul juridic de conformare;
B. Aplicarea sancţiunii prevăzută de legea penală pentru
infracţiunea săvârşită;
C. Aplicarea legii penale faţă de infractorul care a săvârşit o
infracţiune;
D. Raportul juridic de constrângere.
3. Amnistia constituie:
A. O cauză care înlătură caracterul penal al faptei;
B. O cauză generală care înlătură răspunderea penală;
C. O cauză de nepedepsire;
D. O cauză care înlătură pericolul social al infracţiunii.
4. În cazul infracţiunilor continuate, termenul de prescripţie curge:

A. De la data începerii primei acţiuni sau inacţiuni;
B. De la data încetării primei acţiuni sau inacţiuni;
C. De la data săvârşirii ultimei acţiuni sau inacţiuni;
D. De la data identificării făptuitorului.
RĂSPUNSURI
1. C 4. C
2. D
3. B
12
______________________________________________________________________
SINTEZĂ
Prin intermediul acestei secţiuni am încercat să vă familiarizez cu acele instituţii

de drept penal menite să înlăture răspunderea penală. Acestea pot fi generale, care
privesc orice infracţiune şi speciale sau de impunitate ori de nepedepsire, care sunt
incidente numai în anumite situaţii speciale sau sunt prevăzute de legea penală în
legătură cu anumite infracţiuni.
BIBLIOGRAFIE MINIMALĂ PENTRU STUDIUL UNITĂŢII DE ÎNVĂŢARE
1. Codul penal.
2. A. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod
penal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014.
3. C. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Ed. All,
Bucureşti, 1997.
4. C. Bulai, B.N. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală,
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2007.
5. Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului
Cod penal, ed. 4, revizuită şi adăugită, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019.
6. C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Partea generală,
13
____________________________________________________________
Sancţiunile de drept penal

____________________________________________________________
SANCŢIUNILE DE DREPT PENAL

____________________________________________________________
2.1 Sancţiunile de drept penal şi caracterul lor...............................14
2.2 Principii ale sancţiunilor de drept penal....................................15
2.3 Pedepsele.................................................................................16
Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr. 2 sunt:

După studiul unităţii de învăţare nr. 2 vei fi capabil:
● să defineşti: - sancţiunile de drept penal,
- pedeapsa,
- cadrul pedepselor,
● să prezinţi: - caracterul sancţiunilor de drept penal,
- cadrul – general şi special – al sancţiunilor de drept
penal,
- principiile sancţiunilor de drept penal,
- trăsăturile pedepsei,
- scopul şi funcţiile pedepsei,
● să clasifici pedepsele,
● să identifici cadrul pedepselor,
● să analizeze fiecare categorie de pedepse.
2.1 Sancţiunile de drept penal şi caracterul lor
2.1.1 Noţiune
Sancţiunile de drept penal sunt consecinţele coercitive pe care legea le

impune în cazul încălcării preceptelor sale.
Sancţiunile de drept penal sunt reglementate în cadrul uneia dintre cele
trei instituţii fundamentale ale dreptului penal, alături de infracţiune şi de
răspunderea penală. În concepţia Codului penal în vigoare, sancţiunile sunt
consecinţa inevitabilă a răspunderii penale, iar aceasta, la rândul său, este
14
consecinţa necesară a săvârşirii infracţiunii1.
____________________________________________________________
2.1.2 Caracter
Privite în cadrul general al sancţiunilor juridice, sancţiunile de drept

penal se deosebesc de toate celelalte printr-o serie de trăsături
caracteristice1.
Sarcină de lucru:
Identifică aceste trăsături caracteristice.
2.1.3 Cadrul special al sancţiunilor de drept penal.
Noţiunea de sancţiuni de drept penal desemnează sancţiunile pe

care dreptul penal le reglementează în mod special, şi anume: pedepsele,
măsurile educative şi măsurile de siguranţă.
2.1.4 Cadrul general al sancţiunilor în dreptul penal
Pe lângă sancţiunile de drept penal, legea penală mai prevede şi

alte feluri de sancţiuni care pot fi folosite în lupta împotriva criminalităţii,
denumite sancţiuni în dreptul penal2.
2.2 Principii ale sancţiunilor de drept penal
2.2.1 Legalitatea sancţiunilor de drept penal
Acest principiu este înscris în dispoziţia din art. 2 C. pen.
2.2.2 Umanismul sancţiunilor de drept penal
1
. V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. II, p.7; C. Bulai, B.N. Bulai, op. cit., p. 284.
___________________________________________________________
1
. V. Dongoroz, Drept penal, Tratat, Bucureşti, 1939, p. 576 sau reeditarea ediţiei din 1939, Ed. Societăţii
Tempus şi Asociaţia Română de Ştiinţe Penale, Bucureşti, 2000, p. 460; Gh. Nistoreanu, Prevenirea
infracţiunilor prin măsuri de siguranţă, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1991, p. 13.
2
. V. Dongoroz, Tratat, reeditarea ediţiei din 1939, op. cit., p. 459-460.
15
Potrivit acestui principiu nu pot fi admise pedepse sau alte sancţiuni care ar
putea provoca suferinţe fizice, chinuri sau torturi ori care ar înjosi demnitatea omului.

____________________________________________________________
2.2.3 Revocabilitatea sancţiunilor de drept penal
Potrivit acestui principiu, sancţiunile de drept penal trebuie să fie

revocabile, adică să poată fi oricând retrase atunci când seconstată că au
fost aplicate din eroare sau când nu mai sunt necesare.
2.2.4 Individualizarea sancţiunilor de drept penal
Acest principiu conţine regula că sancţiunea de drept penal trebuie

să fie individualizată, adică adaptată cantitativ şi calitativ în raport cu
gravitatea faptei şi cu persoana făptuitorului.
2.2.5 Personalitatea sancţiunilor de drept penal
Potrivit acestui principiu, sancţiunile de drept penal au caracter

personal, adică se răsfrâng exclusiv numai asupra celui care a săvârşit o
infracţiune.
2.3 Pedepsele
2.3.1 Aspecte generale
2.3.1.1 Noţiunea şi trăsăturile pedepsei
Pedeapsa este o măsură de constrângere şi, prin aceasta, are şi un

rol reeducativ.
Din această definiţie rezultă că pedeapsa prezintă mai multe
trăsături esenţiale.
Sarcină de lucru:
Identifică aceste trăsături esenţiale.
2.3.2 Scopul şi funcţiile pedepsei
16
____________________________________________________________
2.3.2.1 Scopul pedepsei
Scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni, adică

prevenţia generală (impusă colectivităţii) şi specială (impusă individului
supus sancţiunii penale).
2.3.2.2 Funcţiile pedepsei
Acestea sunt:
a) funcţia de reeducare;
b) funcţia de exemplaritate;
c) funcţia de eliminare.
2.3.3 Categorii de pedepse
A. După obiectul asupra căruia poartă coerciţiunea se cunosc:

a) pedepsele corporale;
b) pedepsele privative sau restrictive de libertate;
c) pedepsele pecuniare;
d) pedepsele privative sau restrictive de drepturi;
e) pedepsele morale.
B. După importanţa atribuită pedepsei din punct de vedere
funcţional, se face distincţie între: pedepsele principale sau de sine
stătătoare şi pedepsele secundare sau alăturate. La rândul lor, pedepsele
secundare sau alăturate sunt de două feluri, şi anume: pedepse
complementare şi pedepse accesorii.
2.3.4 Cadrul pedepselor în dreptul penal român
2.3.4.1 Noţiunea de cadru al pedepselor
În teoria dreptului penal şi în legislaţia penală se înţelege prin

cadrul pedepselor totalitatea pedepselor de orice fel aplicabile într-un
sistem de drept penal.
Cadrul pedepselor este prevăzut în art. 53, 54, 55 şi 136 C. pen.
În cazul persoanei fizice, cadrul de pedepse cuprinde trei categorii
de pedepse, diferenţiate după modul de aplicare, şi anume:
A. Pedepsele principale sunt:
17
a) detenţiunea pe viaţă;
b) închisoarea;
c) amenda.

____________________________________________________________
B. Pedepsele complementare sunt:

a) interzicerea exercitării unor drepturi;
b) degradarea militară;
c) publicarea hotărârii de condamnare.
C. Pedeapsa accesorie constă în interzicerea exercitării unor
drepturi.
În cazul persoanei juridice, cadrul de pedepse cuprinde două
categorii de pedepse, şi anume:
A. Pedeapsa principală pentru persoana juridică este amenda.
B. Pedepsele complementare sunt următoarele:
a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei
juridice;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Sarcină de lucru:
Analizează pedepsele aplicabile persoanei fizice (art. 56 – 70 C.

pen.).
♦ Citeşte cu atenţie fiecare din următoarele afirmaţii. În cazul în care

apreciezi că afirmaţia este adevărată, încercuieşte litera A; dacă
apreciezi că afirmaţia nu este adevărată, încercuieşte litera F.
1. Sancţiunile de drept penal sunt consecinţele coercitive pe care legea
le impune în cazul încălcării preceptelor sale.
A F
(Răspuns corect: A)
2. Sancţiunile de drept penal au caracter reparator sau restitutiv.
A F
(Răspuns corect: F)
3. Pedeapsa este un mijloc de contrângere privată.
A F
4. Scopul pedepsei îl constituie reeducarea infractorului.
A F 18
____________________________________________________________
LUCRARE DE VERIFICARE
Elaborează un eseu de trei pagini, având următorul titlu:

„Sistemul zilelor-amendă”.
SINTEZĂ
Prin intermediul acestei unităţi de învăţare am încercat să vă

familiarizez cu una dintre sancţiunile de drept penal: pedeapsa.
În vederea realizării scopului său – prevenirea săvârşirii de noi
infracţiuni –, pedeapsa îndeplineşte anumite funcţii – denumite şi scopuri
imediate ale pedepsei – şi anume: funcţia de reeducare, funcţia de
exemplaritate şi funcţia de eliminare.
1. Codul penal.
Bucureşti, 1997.
5. Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform noului
Cod penal, ed. 4, revizuită şi adăugită, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019.
19
____________________________________________________________
Individualizarea pedepselor
____________________________________________________________
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR
____________________________________________________________
3.1 Aspecte generale.....................................................................20
3.2 Individualizarea judiciară a pedepselor....................................21
3.3 Individualizarea judiciară a executării pedepselor....................26
3.4 Individualizarea administrativă a pedepselor............................27

● să defineşti individualizarea pedepsei,
● să identifici cadrul individualizării pedepsei,
● să prezinţi formele şi modalităţile de individualizare,
● să analizezi: - individualizarea judiciară a pedepselor,
- individualizarea judiciară a executării pedepselor;
- individualizarea administrativă a pedepselor.
3.1 Aspecte generale
3.1.1. Noţiune şi cadru
3.1.1.1 Noţiune
Prin individualizarea pedepsei se înţelege operaţia de
adaptare generală a pedepsei, în funcţie de toate realităţile
din perspectiva cărora trebuie evaluată natura şi intensitatea
constrângerii (faptă, persoană, împrejurare în care a acţionat) 1.
1
. Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2007, p. 57.
____________________________________________________________
20
3.1.1.2 Cadru
Instituţiei individualizării pedepsei îi este consacrat Capitolul V
intitulat ,,Individualizarea pedepselor” din Titlul III al Părţii generale a
Codului penal (art.74-106).
____________________________________________________________
3.1.2 Forme şi modalităţi de individualizare
3.1.2.1 Noţiuni
Individualizarea pedepsei se realizează în trei faze diferite: faza

incriminării faptelor penale, faza determinării concrete a pedepsei şi faza
executării pedepsei aplicate. Pornindu-se de la această realitate, în teoria
dreptului penal se face distincţie între cele trei trepte de individualizare,
corespunzătoare celor trei faze sus-menţionate, şi anume: individualizarea
legală, individualizarea judiciară şi individualizarea administrativă.
3.1.2.2 Individualizarea legală
Aceasta se realizează de către legiuitor în faza incriminării faptelor

penale.
3.1.2.3 Individualizarea judiciară
Aceasta se realizează de instanţa de judecată şi constă în

stabilirea şi aplicarea pedepsei pentru infracţiunea săvârşită.
3.1.2.4 Individualizarea administrativă 1
Aceasta se realizează de organele administrative în faza de

executare a pedepsei privative de libertate, uneori sub controlul instanţei
de judecată.
3.2 Individualizarea judiciară a pedepselor
3.2.1 Criteriile generale de individualizare
1
. A se vedea C. Mitrache, Aspecte privind individualizarea administrativă a pedepsei, A.U.B. nr. 2/1971,
p. 45-51.
21
3.2.1.1 Noţiune
Adaptarea pedepsei concrete realizată de instanţa judecătorească

are loc cu respectarea criteriilor legale de individualizare. Acestea sunt
acele categorii de date sau elemente prevăzute de lege, după care
____________________________________________________________
instanţa de judecată trebuie să se orienteze în activitatea de

individualizare judiciară a pedepsei.
3.2.1.2 Diferitele criterii generale de individualizare în cazul persoanei

fizice
În stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţa de judecată se conduce
după criteriile prevăzute în art. 74 alin. (1) C. pen., care prevede că
stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea
infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează
după următoarele criterii:
a) împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi
mijloacele folosite;
b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită;
c) natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale
infracţiunii;
d) motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit;
e) natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente
penale ale infractorului;
f) conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
g) nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială
şi socială.
3.2.1.3 Diferitele criterii generale de individualizare în cazul persoanei

juridice
Deşi legea penală nu prevede, la stabilirea şi aplicarea pedepselor pentru

persoana juridică se ţine seama numai de gravitatea infracţiunii săvârşite.
3.2.1.4 Cazul pedepselor alternative
Legea prevede în art.74 alin.(2) C.pen. că în cazul pedepselor

alternative se ţine seama de criteriile generale şi pentru alegerea uneia
dintre acestea.
Sarcină de lucru:
22
Analizează criteriile generale de individualizare a pedepsei.
3.2.2 Circumstanţele
____________________________________________________________
3.2.2.1 Noţiune
Circumstanţele sunt situaţii, întâmplări, calităţi, însuşiri şi orice alte

realităţi sau date susceptibile de a particulariza fapta sau pe făptuitor,
implicând întotdeauna o relaţie fie de la faptă către ambianţa acesteia, fie
de la făptuitor către biografia acestuia1.
3.2.2.2 Clasificarea circumstanţelor
Circumstanţele se pot clasifica astfel:

a) circumstanţe atenuante şi circumstanţe agravante;
b) circumstanţe legale şi circumstanţe judiciare (judecătoreşti);
c) circumstanţe reale şi circumstanţe personale;
d) circumstanţe cunoscute şi circumstanţe necunoscute infractorului.
Sarcină de lucru:
Argumentează următoarea afirmaţie: ,,Toate circumstanţele (inclusiv

cele judiciare) sunt prevăzute de lege şi ca atare toate ar fi legale”.
3.2.3 Circumstanţele atenuante
A. Circumstanţele atenuante legale
3.2.3.1 Cadru
Legea noastră prevede, prin dispoziţiile din art. 75 alin. (1) C. pen.,
patru circumstanţe atenuante legale: a) provocarea; b) depăşirea limitelor
legitimei apărări; c) depăşirea limitelor stării de necesitate; d) repararea
prejudiciului material cauzat prin infracţiune.
B. Circumstanţele atenuante judiciare
1
. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R. Stănoiu, Explicaţii teoretice ale
Codului penal român. Partea generală, vol. I, Ed. Academiei, Bucureşti, 1969, p. 220.
23
3.2.3.2 Noţiune şi cadru
Deşi constatarea şi caracterizarea acestora ca atare sunt lăsate la

____________________________________________________________
aprecierea instanţei de judecată, legea penală prevede totuşi, prin

dispoziţiile din art. 75 alin. (2) C. pen., unele împrejurări care pot constitui
circumstanţe atenuante după cum urmează:
a) eforturile depuse de infractor pentru înlăturarea sau diminuarea
consecinţelor infracţiunii;
b) împrejurările legate de fapta comisă, care diminuează gravitatea
infracţiunii sau periculozitatea infractorului.
Aceste împrejurări au caracter limitativ şi nu exemplificativ, ca în
Codul penal din 1969 [art. 74 alin. (2)].
C. Efectele circumstanţelor atenuante
3.2.3.3 Efectele circumstanţelor atenuante asupra pedepselor

principale în cazul persoanei fizice
Acestea sunt prevăzute în art. 76 C. pen.
3.2.4 Circumstanţele agravante
A. Circumstanţele agravante legale
3.2.4.1 Cadru
Legiuitorul român a prevăzut, prin dispoziţiile din art. 77 C. pen., un

număr de opt împrejurări pe care le defineşte ca circumstanţe agravante,
după cum urmează:
a) săvârşirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună;
b) săvârşirea infracţiunii prin cruzimi sau supunerea victimei la
tratamente degradante;
c) săvârşirea infracţiunii prin metode sau mijloace de natură să
pună în pericol alte persoane ori bunuri;
d) săvârşirea infracţiunii de către un infractor major, dacă aceasta a
fost comisă împreună cu un minor;
e) săvârşirea infracţiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate
a persoanei vătămate, datorată vârstei, stării de sănătate, infirmităţii sau
altor cauze;
f) săvârşirea infracţiunii în stare de intoxicaţie voluntară cu alcool
sau cu alte substanţe psihoactive, când a fost provocată în vederea
24
comiterii infracţiunii;
g) săvârşirea infracţiunii de către o persoană care a profitat de
______________________________________________
situaţia prilejuită de o calamitate, de starea de asediu sau de starea

de urgenţă;
h) săvârşirea infracţiunii pentru motive legate de rasă, naţionalitate,
etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenenţă politică,
avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă
sau infecţie HIV/SIDA ori pentru alte împrejurări de acelaşi fel, considerate
de făptuitor drept cauze ale inferiorităţii unei persoane în raport cu
celelalte.
C. Efectele circumstanţelor agravante
3.2.4.2 Efectele circumstanţelor agravante asupra pedepselor

principale în cazul persoanei fizice
Acestea sunt prevăzute în art. 78 C. pen.
Studiu individual:
Studiază dispoziţiile din Legea nr. 187/2012.
Teme de reflecţie:
1. De ce legiuitorul român a considerat că numai împrejurările

prevăzute în art. 77 C. pen. sunt circumstanţe agravante legale?
2. Legea penală în vigoare permite reţinerea de circumstanţe
agravante judiciare?
3.2.5 Concursul între cauzele modificatoare de pedeapsă
3.2.5.1 Noţiune şi caracterizare
Este posibil ca într-un caz concret să se constate existenţa atât a

unor circumstanţe atenuante, cât şi a unor circumstanţe agravante. De
asemenea, este posibil ca pe lângă circumstanţe să se constate existenţa
unor stări de agravare a pedepsei. Determinat de aceste necesităţi, Codul
penal în vigoare conţine în art. 79 reglementări privind modul în care
25
trebuie aplicate diferitele cauze modificatoare de pedeapsă, atunci când
acestea vin în concurs.
____________________________________________________________
3.3 Individualizarea judiciară a executării pedepselor

3.3.1 Aspecte generale
3.3.1.1 Precizări
Prin lege s-a prevăzut posibilitatea pentru instanţa de judecată de a

se ocupa şi de modul în care urmează să fie executată pedeapsa, deci să
individualizeze executarea pedepsei. În adevăr, instanţa de judecată,
poate folosi următoarele mijloace de individualizare: renunţarea la
aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei şi suspendarea
executării pedepsei sub supraveghere.
3.3.2 RENUNŢAREA LA APLICAREA PEDEPSEI
3.3.2.1 Noţiune
Renunţarea la aplicarea pedepsei este un mijloc de individualizare

a executării pedepsei.
3.3.2.2 Cadru
Acesta este prevăzut în art. 80-82 C. pen.
3.3.3 AMÂNAREA APLICĂRII PEDEPSEI
3.3.3.1 Noţiune
Amânarea aplicării pedepsei este un mijloc de individualizare a

executării pedepsei.
3.3.3.2 Cadru
3.3.4 Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere
26
3.3.4.1 Noţiune
Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere este un mijloc

de individualizare judiciară a executării pedepsei.
____________________________________________________________
3.3.4.2 Cadru
Speţă
Instanţa l-a condamnat pe inculpat la 1 an închisoare pentru
comiterea unei infracţiuni de furt. Apoi, a revocat suspendarea sub
supraveghere a executării unei pedepse de 6 luni închisoare, întrucât
noua infracţiune fusese comisă în termenul de încercare al acesteia, şi a
aplicat o pedeapsă rezultantă de 1 an şi 6 luni închisoare. În final, a
dispus suspendarea sub supraveghere a executării acestei pedepse.
Este corect procedeul instanţei?
3.4 Individualizarea administrativă a pedepselor
Sunt socotite mijloace de individualizare administrativă a executării

pedepselor: calculul pedepselor, liberarea condiţionată, înlocuirea
pedepsei amenzii cu închisoarea, precum şi executarea pedepsei amenzii
prin prestarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii.
3.4.1 Calculul duratei pedepselor
3.4.1.1 Noţiune
Calculul duratei pedepselor este un mijloc de

individualizare administrativă a pedepselor; acesta constă în
determinarea duratei pedepselor.
3.4.1.2 Cadru
3.4.2 Liberarea condiţionată
27
3.4.2.1 Noţiune
Liberarea condiţionată este un mijloc de individualizare administrativă a

pedepsei, care constă în punerea în libertate a condamnatului din locul de
deţinere mai înainte de executarea în întregime a pedepsei, sub condiţia
____________________________________________________________
ca până la împlinirea duratei acesteia să nu mai săvârşească infracţiuni 1.
3.4.2.2 Cadru
Încercuieşte litera corepunzătoare răspunsului corect:
1. Dacă după liberarea condiţionată din executarea unei pedepse,

condamnatul a săvârşit o infracţiune continuă de abandon de familie, a
cărei comitere a început anterior împlinirii duratei pedepsei, dar s-a
prelungit şi după aceea:
A. Este obligatorie revocarea liberării condiţionate;
B. Instanţa, ţinând seama de gravitatea noii infracţiuni, poate
dispune fie menţinerea liberării condiţionate, fie revocarea;
C. Liberarea condiţionată nu poate fi revocată.
2. Dacă pedeapsa aplicată pentru o infracţiune este închisoarea de 2
ani şi 6 luni:
A. Se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere;
B. Se poate dispune amânarea aplicării pedepsei;
C. Se pot dispune ambele măsuri de mai sus.
3. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere se poate
dispune, cu îndeplinirea şi a celorlalte condiţii:
A. Dacă pedeapsa aplicată este amenda;
B. Dacă şi numai dacă infractorul nu a mai fost anterior
condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni;
C. Pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani.
4. Anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere intervine
când se descoperă că cel condamnat mai săvârşise anterior
1
. V. Dongorozsuspendării:
şi colab., op. cit., vol. II, p. 42 şi urm.
____________________________________________________________
A. Numai o infracţiune intenţionată;
B. Atât o infracţiune intenţionată, cât şi din culpă;
C. Numai o infracţiune din culpă.
28
____________________________________________________________
RĂSPUNSURI
1. A; 2. A; 3. C; 4. B (art. 97 C. pen. nu face distincţie în funcţie de

forma de vinovăţie a infracţiunii săvârşite).
SINTEZĂ
Pentru a determina pe individul care a săvârşit o infracţiune să-şi
schimbe atitudinea faţă de societate şi să-şi modifice corepunzător
comportamentul, pedeapsa trebuie adaptată, determinată în concret,
ţinând seama atât de fapta comisă, de condiţiile în care făptuitorul a
acţionat, cât şi de individualitatea fiecărui infractor.
Conceptul de individualizare deşi exprimă, într-un sens restrâns,
ideea adaptării pedepsei în raport cu individualitatea, persoana fiecărui
infractor, are şi un sens mai larg, desemnând operaţia de adaptare
generală a pedepsei, în funcţie de anumite realităţi (faptă, persoană,
împrejurările în care a acţionat)
Elaborează un eseu de patru pagini, având următorul titlu:

„Criteriile legale speciale de individualizare a pedepsei”.
1. Codul penal. Legea nr. 202/2010.

2. A. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal,
Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2014.
Bucureşti, 1997.
29
5. Gh. Ivan, M.-C. Ivan, Drept penal. Partea generală conform
noului Cod penal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2019.
6. C. Mitrache, Cr. Mitrache, Drept penal român. Partea
generală, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2014.
Măsurile de siguranţă
____________________________________________________________
MĂSURILE DE SIGURANŢĂ
____________________________________________________________
4.1 Consideraţii generale................................................................30
4.2 Măsurile de siguranţă în special...............................................31

● să defineşti măsurile de siguranţă,
● să caracterizezi măsurile de siguranţă,
● să identifici cadrul măsurilor de siguranţă,
● să prezinţi scopul şi condiţiile generale de aplicare a măsurilor de
siguranţă,
● să analizezi fiecare măsură de siguranţă în parte.
4.1 Consideraţii generale
4.1.1 Noţiune
Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal constând în

măsuri de constrângere cu caracter preventiv care au drept scop înlăturarea
30
unor stări de pericol generatoare de fapte prevăzute de legea penală 1 şi
preîntâmpinarea săvârşirii unor noi fapte incriminate de legea penală.
4.1.2 Caracterizare
Măsurile de siguranţă au un caracter preponderent preventiv, vizând

înlăturarea stărilor de pericol şi prin urmare preîntâmpinarea de noi fapte
antisociale.
____________________________________________________________
4.1.3 Cadrul măsurilor de siguranţă
Codul penal în vigoare consacră măsurilor de siguranţă întreg Titlul

VI al Părţii generale, cuprinzând articolele 107-112 1. În primul capitol al
acestui titlu, legea prevede în art.107 scopul şi condiţiile generale în care
se pot lua măsurile de siguranţă, iar în art. 108 sunt enumerate felurile
măsurilor de siguranţă aplicabile.
4.2 Măsurile de siguranţă în special
4.2.1 Obligarea la tratament medical
Obligarea la tratament medical constă în obligaţia făptuitorului care,

din cauza unei boli, inclusiv cea provocată de consumul cronic de alcool
sau de alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate, de a se
prezenta în mod regulat la tratament medical până la însănătoşire sau până
la obţinerea unei ameliorări de natură să înlăture starea de pericol.
4.2.1.2 Reglementare
Aceasta este prevăzută în art. 109 C. pen.
4.2.2 Internarea medicală
1
. C. Bulai, B. N. Bulai, op. cit., p. 614; V. Paşca, Măsurile de siguranţă. Sancţiuni penale, Ed. Lumina
Lex, Bucureşti, 1998, p. 27; A. Posdarie, Măsura de siguranţă a confiscării speciale, Ed. WALDPRESS,
Timişoara, 2000, p. 10.
____________________________________________________________
31
Internarea medicală este o măsură de siguranţă cu caracter
medical care constă în internarea forţată, într-un institut medical de
specialitate, a persoanei care, datorită faptului că este bolnavă psihic sau
consumatoare cronică de substanţe psihoactive ori suferă de o boală
infectocontagioasă, a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi există
pericolul ca ea să săvârşească şi alte asemenea fapte.
____________________________________________________________
4.2.3 Interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii
Interzicerea ocupării unei funcţii sau a exercitării unei profesii este o

măsură de siguranţă ce se poate lua împotriva făptuitorului care, datorită
incapacităţii, nepregătirii sau altor cauze care-l fac inapt pentru ocuparea
unei anumite funcţii sau pentru exercitarea unei profesii ori meserii sau
pentru desfăşurarea unei alte activităţi, a săvârşit o faptă prevăzută de
legea penală şi există pericolul ca el să săvârşească alte asemenea fapte.
Temă de reflecţie:
Prin ce se deosebeşte măsura de siguranţă a interzicerii ocupării

unei funcţii sau a exercitării unei profesii de pedepsa complementară a
interzicerii dreptului de ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria
ori de a desfăşura activitatea de care s-a folosit condamnatul pentru
săvârşirea infracţiunii? Este posibilă aplicarea concurentă a acestor
sancţiuni?
4.2.4 Confiscarea specială
32
Măsura de siguranţă a confiscării speciale constă în trecerea silită şi
gratuită în patrimoniul statului a anumitor bunuri aparţinând persoanei care
a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală, a căror deţinere de către
aceasta, dată fiind legătura lor cu fapta săvârşită ori din cauza naturii lor,
prezintă pericolul săvârşirii unor noi fapte prevăzute de legea penală.
4.2.5 Confiscarea extinsă
____________________________________________________________
Măsura de siguranţă a confiscării extinse constă în trecerea silită şi

gratuită în patrimoniul statului a anumitor bunuri aparţinând persoanei
condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni, care depăşesc în mod
vădit veniturile obţinute
♦ Completează spaţiilede aceastaastfel
punctate în mod licit.
încât să obţii afirmaţii adevărate:
a. Măsurile de siguranţă sunt ................................................................
b. Măsurile de siguranţă au un caracter ................................................
c. Măsurile de siguranţă au ca scop ......................................................
este prevăzută în art. 1121 C. pen.
...............................................................................................................
Aceasta
d. Măsurile de siguranţă se iau faţă de .................................................
................................................................................................................
(Răspuns corect: a. sancţiuni de drept penal; b. preventiv; c.
înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea
săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală; d.
persoanele care au comis fapte prevăzute de legea
penală.)
♦ Se dă următorul enunţ:
„Dacă făptuitorul din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin
alcool sau alte substanţe psihoactive, prezintă pericol pentru societate,
poate fi obligat să urmeze în mod regulat un tratament medical până la
însănătoşire”.
1. Identifică măsura de siguranţă pe care o abordează enunţul.
.................................................................................................................
2. Identifică condiţiile necesare pentru luarea acestei măsuri de
siguranţă.
.................................................................................................................
3. Arată durata luării măsurii de siguranţă.
.................................................................................................................
4. Este posibilă revocarea măsurii de siguranţă?
.................................................................................................................
5. Măsura de siguranţă poate fi luată în mod provizoriu? Când? 33
.................................................................................................................
____________________________________________________________
____________________________________________________________
Efectuează o comparaţie între măsurile de siguranţă şi celelalte

măsuri preventive extrapenale, educative şi de ocrotire, precum şi pedepse.
SINTEZĂ
Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal, cu un caracter
preponderent preventiv, şi care au ca scop: înlăturarea unei stări de
pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală.
Stările de pericol care determină săvârşirea de fapte prevăzute de
legea penală, constau în anumite relaţii umane sau sociale periculoase.
De aceea, activitatea de prevenire a fenomenelor antisociale presupune
înlăturarea acestor stări de pericol din viaţa socială.
1. Codul penal.
Bucureşti, 1997.
34
Răspunderea penală a minorilor

____________________________________________________________
RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORILOR

____________________________________________________________
5.2 Măsurile educative neprivative de libertate...............................36
5.3 Măsurile educative privative de libertate.................................. 37
5.4 Reguli comune......................................

● să prezinţi: - condiţiile răspunderii penale a minorilor,
- sistemul sancţiunilor aplicabile minorilor,
- modul cum se individualizează sancţiunile aplicabile
minorilor,
● să identifici cadrul sancţiunilor aplicabile minorilor,
● să analizezi fiecare categorie de măsuri educative aplicabile
infractorilor minori.
35
5.1.1 Condiţiile răspunderii penale a minorilor
Omenirea a fost preocupată mereu de găsirea celor mai eficiente măsuri

de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional în rândul minorilor.
5.1.2 Limitele răspunderii penale a minorilor
Legiuitorul român prin dispoziţiile din art. 113 C. pen. a stabilit că

răspunderea penală a minorului începe de la 14 ani, sub condiţia dovedirii
că acesta a avut discernământ, şi în toate cazurile de la 16 ani fără vreo
condiţionare.
Limita superioară a vârstei până la care persoana este considerată
minor este de 18 ani.

____________________________________________________________
5.1.3 Sistemul sancţiunilor aplicabile minorilor

Legiuitorul român a instituit pentru infractorii minori un sistem
alcătuit numai din măsuri educative.
5.1.4 Cadrul sancţiunilor
Acesta este alcătuit exclusiv din măsuri educative, care pot fi

neprivative de libertate sau privative de libertate (art. 115 C. pen.)
5.1.5 Alegerea categoriei şi felului sancţiunii aplicabile infractorului

minor
Se face potrivit regulilor prevăzute în art. 115 alin. (2) C. pen.
În vederea evaluării minorului, se va întocmi un referat de evaluare
(art. 116 C. pen.).
5.2 Măsurile educative neprivative de libertate
5.2.1 Stagiul de formare civică (art. 117 C. pen.)

Această măsură constă în obligaţia minorului de a participa la un
program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-l ajuta să înţeleagă
36
consecinţele legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi
pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său
viitor.
5.2.2 Supravegherea (art. 118 C. pen)

Măsura constă în controlarea şi îndrumarea minorului în cadrul
programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între două şi 6 luni, sub
coordonarea serviciului de probaţiune, pentru a asigura participarea la
cursuri şcolare sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor
activităţi sau intrarea în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta
procesul de îndreptare a acestuia.
5.2.3 Consemnarea la sfârşit de săptămână (art. 119 C. pen)

Măsura constă în obligaţia minorului de a nu părăsi locuinţa în zilele
de sâmbătă şi duminică, pe o durată cuprinsă între 4 şi 12 săptămâni, afară
de cazul în care, în această perioadă, are obligaţia de a participa la

____________________________________________________________
anumite programe ori de a desfăşura anumite activităţi impuse de instanţă.
5.2.4 Asistarea zilnică (art. 120 C. pen)
Măsura constă în obligaţia minorului de a respecta un program

stabilit de serviciul de probaţiune, care conţine orarul şi condiţiile de
desfăşurare a activităţilor, precum şi interdicţiile impuse minorului.
5.2.5 Obligaţii ce pot fi impuse minorului
Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate,

instanţa poate impune minorului una sau mai multe dintre obligaţiile
prevăzute în art. 121 C. pen. De asemenea, instanţa poate dispune
modificarea sau încetarea executării unora dintre obligaţiile pe care le-a
impus în condiţiile prevăzute în art. 122 C. pen.
5.2.6 Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de

libertate
Dacă minorul nu respectă, cu rea-credinţă, condiţiile de executare a

măsurii educative sau a obligaţiilor impuse, instanţa dispune prelungirea
sau înlocuirea măsurilor luate în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în art.
123 C. pen.
37
5.3 Măsurile educative privative de libertate
5.3.1 Internarea într-un centru educativ (art. 124 C. pen.)
Măsura constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în

recuperarea minorilor, unde va urma un program de pregătire şcolară şi
formare profesională potrivit aptitudinilor sale, precum şi programe de
reintegrare socială.
5.3.2 Internarea într-un centru de detenţie (art. 125 C. pen.)
Măsura constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în

recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, unde va urma
programe intensive de reintegrare socială, precum şi programe de
____________________________________________________________
____________________________________________________________
pregătire şcolară şi formare profesională potrivit aptitudinilor sale.
5.3.3 Schimbarea regimului de executare

Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de
libertate persoana internată, care a împlinit vârsta de 18 ani, are un
comportament prin care influenţează negativ sau împiedică procesul de
recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate, instanţa poate
dispune continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar (art.
126 C. pen.).
5.3.4 Calculul duratei măsurilor educative

În cazul măsurilor educative privative de libertate, dispoziţiile art. 71
- 73 se aplică în mod corespunzător (art. 127 C. pen.).
5.4 Reguli comune

Acestea sunt prevăzute în art. 128-134 C. pen.
Sarcini de lucru:
1. Internarea într-un centru educativ se poate lua faţă de făptuitorii

iresponsabili?
38
2. Prin ce se deosebeşte internarea într-un centru educativ faţă de
măsura de siguranţă a internării medicale?
Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect:
1. Faţă de minorul care răspunde penal se poate:

A. Aplica numai o pedeapsă;
B. Aplica numai o măsură educativă;
C. Aplica o măsură educativă pe lângă o pedeapsă.
2. Minorilor infractori li se pot aplica următoarele sancţiuni:

A. Supravegherea;
B. Interzicerea exercitării unor drepturi;
C. Pedeapsa închisorii.

____________________________________________________________
3. S-a reţinut în fapt că la data săvârşirii infracţiunii de omor prin cruzimi

inculpatul era în vârstă de 17 ani şi 8 luni. Ce sancţiune de drept penal
poate să pronunţe instanţa de judecată?
A. Amenda;
B. Internarea într-un centru de detenţie;
C. Detenţiunea pe viaţă.
4. Internarea într-un centru educativ se ia pe o durată:

A. De 5 ani;
B. De cel puţin 1 an;
C. Nedeterminată.
RĂSPUNSURI
B; 2. A; 3. B; 4.B.
39
Rezolvă următoarea speţă:
Instanţa a reţinut că inculpatul, minor la data comiterii faptei, a
comis o infracţiune de furt, sustrăgând mai multe bunuri în valoare
de 100 lei şi l-a condamnat la măsura educativă a internării
într-un centru educativ. Parchetul a formulat apel susţinând că, în
condiţiile în care la data pronunţării sentinţei inculpatul mai avea 5 zile până
la majorat, iar la data judecării apelului era deja major, aplicarea măsurii
internării într-un centru educativ nu mai este posibilă.
Ce trebuie să decidă instanţa de apel?
SINTEZĂ
Problema răspunderii penale, prevenirii şi combaterii delicvenţei
minorilor a constituit şi constituie o preocupare permanentă de politică
penală a statelor moderne.
Problema a fost şi rămâne încă delicată, având în vedere, pe de o
parte, recrudescenţa fenomenului criminalităţii juvenile, iar, pe de altă parte,
particularităţile infractorilor minori: lipsa de experienţă de viaţă socială,
insuficienta dezvoltare psihofizică etc.

____________________________________________________________

1. Codul penal.
Bucureşti, 1997.
40
__________________________________________________________
Răspunderea penală a persoanei juridice
RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE
6.2 Pedeapsa principală aplicabilă persoanei juridice ...................41
6.3 Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice .........42
6.4 Reguli comune .........................................................................42

● să prezinţi: - condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice,
-pedepsele aplicabile persoanei juridice.
● să identifici: -cadrul juridic al răspunderii penale,
41
6.1.1 Condiţiile răspunderii penale a persoanei juridice
Potrivit art.135 C. pen., persoana juridică, cu excepţia statului şi a

autorităţilor publice, răspunde penal pentru infracţiunile săvârşite în
realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei
juridice.
Instituţiile publice nu răspund penal pentru infracţiunile săvârşite în
exercitarea unei activităţi ce nu poate face obiectul domeniului privat.
Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea
penală a persoanei fizice care a contribuit la săvârşirea aceleiaşi fapte.
6.2 Pedeapsa principală aplicabilă persoanei juridice
6.2.1 Amenda
Amenda constă în suma de bani pe care persoana juridică este

condamnată să o plătească statului.
Studiu individual:
Studiază dispoziţiile art.137 C. pen.
6.3 Pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice
Pedepsele complementare sunt următoarele:

a) dizolvarea persoanei juridice;
b) suspendarea activităţii sau a uneia dintre activităţile persoanei
juridice;
c) închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice;
d) interzicerea de a participa la procedurile de achiziţii publice;
e) plasarea sub supraveghere judiciară;
f) afişarea sau publicarea hotărârii de condamnare.
Sarcină de lucru:
Analizează pedepsele complementare aplicabile persoanei juridice

(art. 138 – 145 C. pen.).
42
6.4 Reguli comune
Acestea sunt prevăzute în art.146-151 C. pen.
Studiu individual:
Studiază dispoziţiile art. 146-151 C. pen. şi elaborează un eseu de

trei pagini.

1. Codul penal.
Bucureşti, 1997.

43
Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei
____________________________________________________________
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ SAU MODIFICĂ EXECUTAREA PEDEPSEI

____________________________________________________________
7.1 Aspecte generale .....................................................................44
7.2 Graţierea...................................................................................44
7.3 Prescripţia executării pedepsei.................................................45

● să prezinţi cauzele care înlătură sau modifică executarea
pedepsei,
● să defineşti: - graţierea,
- prescripţia executării pedepsei,
● să analizezi fiecare cauză care înlătură sau modifică executarea
pedepsei.
44
7.1 Aspecte generale
7.1.1 Realitatea cauzelor

Realitatea socială reclamă uneori necesitatea existenţei unor
cauze care înlătură sau modifică executarea pedepsei.
7.2 Graţierea
7.2.1 Noţiune
Graţierea este o măsură de clemenţă ce constă în înlăturarea în

totul sau în parte, a executării pedepsei aplicate de instanţă, ori în
comutarea acesteia în alta mai uşoară.
Graţierea este o instituţie cu dublă natură juridică: de drept
constituţional şi de drept penal.
Cauzele care înlătură sau modifică executarea pedepsei

____________________________________________________________
7.2.2 Felurile graţierii
Graţierea este de mai multe feluri:

a) graţierea individuală şi graţierea colectivă;
b) graţierea necondiţionată şi graţierea condiţionată;
c) graţierea totală, graţierea parţială şi comutarea.
7.2.3 Efecte
Prin dispoziţiile art.160 C. pen. sunt prevăzute efectele graţierii.
Sarcini de lucru:
1. Analizează felurile graţierii.

2. Analizează efectele graţierii.
Speţă
45
Inculpatul, aflat în termenul de încercare al graţierii condiţionate a
unei pedepse de 2 ani închisoare, a furat dintr-un magazin alimentar o
pâine. Instanţa a renunţat la aplicarea pedepsei pentru această infracţiune,
după care a revocat graţierea şi a dispus executarea cumulată a pedepsei
de 2 ani închisoare şi a renunţării la aplicarea pedepsei.
Este corectă decizia instanţei?
7.3 Prescripţia executării pedepsei
7.3.1 Noţiune
Prescripţia executării pedepsei este o cauză care înlătură

executarea pedepsei. Prin prescripţie se stinge dreptul statului de a cere
executarea pedepsei aplicate şi se stinge şi obligaţia condamnatului de a
mai executa pedeapsa ce i s-a aplicat1.
Cauzele care înlătură executarea pedepsei şi consecinţele condamnării

____________________________________________________________
7.3.2 Termene
Prin dispoziţiile art. 162 alin. (1) C. pen., sunt stabilite termenele de
prescripţie a executării pedepsei pentru persoana fizică.
Calculul termenelor de prescripţie a executării pedepsei se
efectuează potrivit art. 162 alin. (2)-(5) C. pen.
7.3.3 Întreruperea cursului prescripţiei executării
- are ca efect ştergerea termenului curs până la apariţia cauzei de

întrerupere şi începerea curgerii unui nou termen de prescripţie.
Întreruperea cursului termenului de prescripţie a executării
pedepsei are loc prin: a) începerea executării pedepsei; b) săvârşirea din
nou a unei infracţiuni; c) sustragerea de la executare, după începerea
executării pedepsei; în această situaţie, termenul de prescripţie se
calculează de la data sutragerii.
1
. V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. II, p. 366.
____________________________________________________________
46
În privinţa amenzii, mai există şi alte cazuri de întrerupere
cursului
termenului de prescripţie a executării acesteia?
7.3.4 Suspendarea cursului prescripţiei
Cursul termenului de prescripţie a executării pedepsei poate fi oprit

ori suspendat în cauzele prevăzute de lege şi reluat după încetarea cauzei
care a determinat suspendarea.
Cauzele de suspendare a termenului de prescripţie a executării
pedepsei sunt prevăzute în Codul de procedură penală.
Sarcină de lucru:
Identifică cauzele de suspendare a termenului de prescripţie a

executării pedepsei.

____________________________________________________________
7.3.5 Efecte
Prescripţia înlătură executarea pedepsei principale [art.161 alin. (1)

C. pen.].
Sarcină de lucru:
Identifică excepţiile de la regula că ,,prescripţia înlătură

executarea pedepsei principale”, pe baza dispoziţiilor din legea penală.
Obiective: Studentul va fi capabil:

- să identifice problema pusă în discuţie;
- să coreleze semnificativ punctele de vedere exprimate
în doctrină
şi în practica judiciară;
47
- să prezinte un punct de vedere propriu;
- să construiască un discurs coerent, argumentat şi convingător;
- să utilizeze adecvat limbajul juridic.
Enunţ:
♦ Elaborează un eseu pornind de la următorul text:
„Executarea pedepselor complementare aplicate persoanelor
juridice se prescrie într-un termen de 3 ani, care curge de la data la care
pedeapsa amenzii a fost executată sau considerată ca executată”.
Schema de notare va urmări obiectivele de evaluare propuse.
SINTEZĂ
Aşa cum am văzut, corespunzător unor situaţii care împiedică

executarea pedepselor, legiuitorul român a instituit două cauze: graţierea
şi prescripţia executării pedepsei.

1. Codul penal.

____________________________________________________________

Bucureşti, 1997.
48
Cauzele care înlătură consecinţele condamnării
____________________________________________________________
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CONSECINŢELE CONDAMNĂRII

____________________________________________________________
8.1 Consideraţii generale privind reabilitarea..................................49
8.2 Reabilitarea de drept a persoanei fizice....................................50
8.3 Reabilitarea de drept a persoanei juridice.................................50
8.4 Reabilitarea judecătorească a persoanei fizice.........................51

● să prezinţi cauzele care înlătură consecinţele condamnării,
● să defineşti reabilitarea, cu cele două forme: reabilitarea de drept
şi reabilitarea judecătorească,
● să analizezi fiecare formă de reabilitare.
49
8.1 Consideraţii generale privind reabilitarea
8.1.1 Noţiune
Reabilitarea este un mijloc legal prin care fostul condamnat este

deplin integrat, pe plan juridic, în societate 1.
8.1.2 Efectele reabilitării

Reabilitarea face să înceteze decăderile şi interdicţiilor, precum şi
incapacităţile care rezultă din condamnare (art. 169 C. pen.).
Reabilitarea nu are ca urmare obligaţia de reintegrare în funcţia din
care infractorul a fost scos în urma condamnării ori de rechemare în cadrele
permanente ale forţelor armate sau de redare a gradului militar pierdut.
Reabilitare nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă.

____________________________________________________________
8.1.3 Forme
În funcţie de condiţiile şi după modul în care poate fi obţinută,
reabilitarea se prezintă sub două forme: reabilitarea de drept şi
reabilitarea judecătorească.
Reabilitarea de drept sau legală operează în temeiul legii (ope
legis), prin simpla împlinire a termenului de reabilitare, fără a fi necesară
vreo cerere din partea celui condamnat ori o hotărâre judecătorească. Ea
intervine atât în cazul foştilor condamnaţi persoane fizice, cât şi în cazul
foştilor condamnaţi persoane juridice.
Reabilitarea judecătorească se acordă la cererea fostului
condamnat de către instanţa de judecată, care constată îndeplinirea
condiţiilor prevăzute de lege. Această formă de reabilitare poate fi acordată
doar foştilor condamnaţi persoane fizice.
8.2. Reabilitarea de drept a persoanei fizice
1
. V. Dongoroz şi colab., op. cit., vol. II, p. 397.
50
Reabilitarea de drept intervine în condiţiile prevăzute în art. 165 C.
pen.
Sarcină de lucru:
Analizează reabilitarea de drept a persoanei fizice.
8.3 Reabilitarea de drept a persoanei juridice
Reabilitarea de drept intervine în condiţiile prevăzute în art.150 C.

pen.
Reabilitarea de drept a persoanei juridice intervine

pentru orice condamnare?

____________________________________________________________
8.4 Reabilitarea judecătorească a persoanei fizice
8.4.1 Noţiune
Reabilitarea judecătorească se acordă, la cererea fostului
condamnat, de către instanţa de judecată în urma verificării îndeplinirii
condiţiilor prevăzute de lege.
8.4.2 Condiţii
A. Condiţii privitoare la condamnare. Condamnările pentru care se
acordă reabilitarea judecătorească sunt acelea pentru care nu intervine
reabilitarea de drept.
B. Condiţii privitoare la termenul de reabilitare. Termenele de
reabilitare judecătorească sunt stabilite prin dispoziţiile din art.166 C. pen.,
iar calcularea lor se face potrivit regulilor menţionate în art. 167 C. pen.
51
C. Condiţii cu privire la conduita condamnatului. Prin dispoziţiile
art. 168 C. pen. s-au prevăzut condiţiile ce trebuie îndeplinite de către cel
condamnat pentru obţinerea reabilitării judecătoreşti, şi anume:
a) să nu fi săvârşit o nouă infracţiune în cursul termenului de
reabilitare;
b) să fi achitat cheltuielile de judecată şi să-şi fi îndeplinit obligaţiile
civile.
8.4.3 Admiterea sau respingerea cererii de reabilitare
Instanţa de judecată sesizată cu cererea de reabilitare a fostului

condamnat, constatând că sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege, trebuie
să o admită.
Este posibil ca instanţa să constate neîndeplinirea condiţiilor
prevăzute de lege pentru acordarea reabilitării, şi atunci dispune
respingerea cererii de reabilitare.
Reînnoirea cererii de reabilitare se face în condiţiile prevăzute în
art.170 C. pen.
8.4.4 Anularea reabilitării judecătoreşti

Potrivit dispoziţiilor art. 171 C. pen. reabilitarea judecătorească va
fi anulată dacă după acordarea ei s-a descoperit că cel reabilitat mai
săvârşise o infracţiune care, dacă ar fi fost cunoscută, ar fi condus la
respingerea cererii de reabilitare.
Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect.
1. Graţierea are ca efect:
____________________________________________________________
A. Înlăturarea executării măsurilor de siguranţă;
B. Înlăturarea executării pedepsei principale;
Sarcină deC.lucru:
Înlăturarea executării măsurilor educative.
2. Executarea pedepselor principale nu se prescrie când au fost
pronunţate pentruprocedura
Analizează infracţiunile:
reabilitării.
A. De luare de mită;
B. De genocid;
Studiu C. Contra capacităţii de luptă a forţelor armate.
individual:
3. Termenul de prescripţie a executării pedepsei se întrerupe:
A. Prin dispoziţiile
Studiază îndeplinireaart.172-187
oricărui act C.
de pen.
procedură;
şi elaborează un eseu de
B.
cinci pagini.În cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură
penală;
C. Când se săvârşeşte o nouă infracţiune.
4. Termenul de prescripţie a executării pedepsei se suspendă:
A. În cazurile şi condiţiile prevăzute în Codul de procedură
penală;
B. Când se săvârşeşte o nouă infracţiune;
C. Când începe executarea pedepsei.
5. Prin reabilitare se înlătură:
A. Răspunderea penală;
B. Interdicţiile care rezultă din condamnare; 52
C. Executarea pedepsei.
____________________________________________________________
RĂSPUNSURI
1. B; 2. B; 3. C; 4. A; 5. B.
SINTEZĂ
Pentru a-i da fostului condamnat posibilitatea de a se reintegra în

societate şi de a participa la toate activităţile vieţii sociale, leguitorul a
reglementat reabilitarea, cu cele două forme ale sale: reabilitarea de drept şi
reabilitarea judecătorească.
Reabilitarea de drept intervine în cazul foştilor condamnaţi
persoane fizice sau juridice, iar reabilitarea judecătorească numai în cazul
foştilor condamnaţi persoane fizice.
53
1. Codul penal.
Bucureşti, 1997.
7. Gheorghe IVAN; Mari-Claudia IVAN  articole publicate în revista
,,Pro Lege” nr. 2/2016  2-3/2019 [publicație a Ministerului Public
(disponibilă și pe site-urile: http://revistaprolege.ro/;
https://www.ceeol.com/search/journal-detail?id=1496)].
.__________________________________________________________
Bibliografie generală
____________________________________________________________
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ
I. Tratate, cursuri, monografii
1. F. Antolisei, Manuale di diritto penale. Parte generale, Dott. A. Giuffré
Editore, Milano, 2000.
2. G. Antoniu, Revista de drept penal. Studii şi practică judiciară
(1994-2006), Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2006.
3. G. Antoniu, V. Brutaru, Revista de drept penal. Studii şi practică
judiciară (1994-2007), ed. a 2-a revăzută, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2008.
4. L. Barac, Răspunderea şi sancţiunea juridică, Ed. Lumina Lex,
Bucureşti, 1997.
5. M. Basarab (coord.), V. Paşca, Gh. Mateuţ, C. Butiuc, Codul
penal comentat. vol. I, Partea generală, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007.
6. M. Basarab, Drept penal. Partea generală, vol. II, ediţia a II-a,
Ed. Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1995.
54
penal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2010, 2014.
8. A. Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2006.
Bucureşti 1997.
10. C. Bulai, Drept penal român. Partea generală, vol. II, Casa de
Editură şi Presă ,,Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1992.
11. C. Bulai, B. N.Bulai, Manual de drept penal. Partea generală,
Ed.Universul Juridic, Bucureşti 2007.
12. C. Bulai, A. Filipaş, C. Mitrache, Instituţii de drept penal. Curs
selectiv pentru examenul de licenţă, ed. a III-a, Ed.Trei, Bucureşti, 2006.
13. I.I. Cozma, Reabilitarea în dreptul penal, Ed. Ştiinţifică,
Bucureşti, 1970.
14. F. Desportes, F. Le Gunehec, Le noveau droit penal, Tome 1,
Droit pénal général, Ed. Economica, Paris, 1998.
15. V. Dobrinoiu, I. Pascu, I. Molnar, Gh. Nistoreanu, A.Boroi, V.
Lazăr, Drept penal. Partea generală, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1997.
16. V. Dongoroz, Drept penal, Tratat, Bucureşti 1939 sau
reeditarea ediţiei din 1939, Ed. Societăţii Tempus şi Asociaţia Română de
Ştiinţe Penale, Bucureşti 2000.
17. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C.
Bulai, R. Stănoiu, V. Roşca, Explicaţii teoretice ale Codului penal român.
Partea generală, vol. II, Ed. Academiei Bucureşti, 1970, în prima ediţie
sau ed. a II-a, Ed. Academiei Române şi Ed. All Beck, Bucureşti, 2003.
18. V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C.
Bulai, R. Stănoiu, Explicaţii teoretice ale Codului penal român. Partea
generală, vol. I, Ed.Academiei, Bucureşti, 1969.
____________________________________________________________
19. N. Giurgiu, Drept penal general: doctrină, legislaţie,

jurisprudenţă, Ed. CDRMO, Iaşi, 1005.
noului Cod penal, Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2013, 2015, 2017, 2019.
21. Gh. Ivan, Drept penal. Partea specială. Cu referiri la noul Cod
22. Gh. Ivan, Drept penal. Partea generală, Ed. C.H. Beck,
Bucureşti, 2008.
23. Gh. Ivan, Individualizarea pedepsei, Ed. C.H. Beck, Bucureşti,
2007.
Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2012, 2014.
55
26. Gh. Nistoreanu, A. Boroi, Drept penal. Partea generală, Ed. All
Beck, Bucureşti, 2002.
27. Gh. Nistoreanu, Prevenirea infracţiunilor prin măsuri de
siguranţă, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1991.
28. R. Ottenhof, Ľ individualisation de la peine. De Saleilles à
aujourď hui, Ed. Erès, Paris, 2001.
29. V. Paşca, Măsurile de siguranţă. Sancţiuni penale, Ed. Lumina
Lex, Bucureşti, 1998.
30. A. Posdarie, Măsura de siguranţă a confiscării speciale, Ed.
WALDDPRESS, Timişoara, 2000.
31. S.M. Puig, Derecho penal. Parte general, 6a edición, Ed.
Reppertor, Barcelona, 2002.
32. C. Rotaru, Fundamentul pedepsei. Teorii moderne, Ed. C.H.
Beck, Bucureşti, 2005.
33. G. Stefani, G. levasseur, B. Bouloc, Droit pénal général, 16-e
édition, Dalloz, Paris, 1997.
34. I. Tănăsescu, C. Tănăsescu, G. Tănăsescu, Drept penal
general, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002.
35. T. Toader (coord.), A.Stoica, N.Cristuş, Codul penal şi legile
speciale: doctrină, jurisprudenţă, decizii ale Curţii Constituţionale, Hotărâri
C.E.D.O., Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007.
36. T. Vasiliu, G. Antoniu, Şt. Daneş, Gh. Dărîngă, D. Lucinescu, V.
Papadopol, D. Pavel, D. Popescu, V. Rămureanu, Codul penal comentat
şi adnotat, Partea generală, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972.
37. M. Zolyneak, M.I. Michinici, Drept penal. Partea generală, Ed.
Fundaţiei Chemarea, Iaşi, 1999.
II. Studii şi articole în literatura de specialitate
____________________________________________________________
1. G. Antoniu, Contribuţii la studiul esenţei, scopului şi funcţiilor

pedepsei, R.D.P. nr. 3/1998.
2. G. Antoniu, Reflecţii asupra instituţiei înlocuirii răspunderii
penale, R.D.P. nr. 2/1994.
3. G. Antoniu, Unitatea de Infracţiune. Contribuţii, R.D.P. nr. 3/1999.
4. G. Antoniu, Reflecţii asupra pluralităţii de infracţiuni R.D.P. nr.
4/1999.
5. L. Brió, Efectele graţierii condiţionate asupra reabilitării şi
recidivei, R.R.D. nr. 2/1973.
6. C. Bulai, Graţierea condiţionată şi liberarea condiţionată, R.D.P.
nr. 2/1994.
7. Şt. Daneş, Reforma legislaţiei penale în domeniul sancţiunilor de
drept penal şi regimul jurudic al măsurilor luate pe timpul executării
pedepsei, fără privare de libertate, D. nr. 4/2002.
56
8. Şt. Daneş, Rolul pedepsei în combaterea infracţiunilor, D. nr.
12/2004.
9. J. Grigoraş, Stabilirea pedepsei pentru infracţiunea continuată
când există circumstanţe atenuante, R.R.D. nr. 5/1972.
10. I. Ionescu, Graţierea condiţionată, totalizare sau contopire,
R.D.P. nr. 2/1994.
11. Gh. Ivan, O nouă circumstanţă agravantă legală, R.D.P. nr.
4/2002.
12. Gh. Ivan, Criteriile generale şi speciale de individualizare a
pedepsei, R.D.P. nr. 1/2006.
13. Gh. Ivan, Cauzele modificatoare de pedeapsă, R.D.P. nr.
2/2005.
14. D.I. Lămăşanu, Concursul de infracţiuni, stare de agravare sau
de atenuare a pedepsei, R.D.P. nr. 4/1999.
15. Gh. Mărgărit, Pedepsele accesorii în timpul liberării
condiţionate, R.R.D. nr. 6/1969.
III. Jurisprudenţă
1. Culegeri de decizii ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
2. Culegeri de decizii ale fostului Tribunal Suprem.
3. G. Antoniu, C. Bulai (coord.). Practica judiciară penală, vol. II,
Partea generală, Ed.Academiei Române, Bucureşti, 1990.
4. G. Ionescu, I. Ionescu, Probleme de drept din jurisprudenţa Curţii
Supreme de Justiţie în materie penală, 1990-2000, Ed. Juris Argessis,
Curtea de Argeş, 2002.
5. V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică
judiciară în materie penală pe anii 1969-1975, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1977.
____________________________________________________________
6. V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică

judiciară în materie penală pe anii 1976-1980, Ed. Ştiinţifică şi
Enciclopedică, Bucureşti, 1982.
7. V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu de practică judiciară în
materie penală pe anii 1981-1985, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1988.
8. Recursurile în interesul legii. Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie —2004-2006, ed. a II-a, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2007.
IV. Reviste
1. Dreptul
2. Justiţia nouă
3. Revista de drept penal
4. Revista română de drept
57
5. Studii şi cercetări juridice
V. Site-uri internet
1. http://www.mpublic.ro
2. http://www.scj.ro
3. http://www.legalis.ro
VI. Baze de date

1. Baza de date Buletinul Jurisprudenţei
2. Baza de date Indaco
3. Baze de date Legis Studio
____________________________________________________________
58

DP - PG II. Conf - NCP.curs Univ 2023

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

DP - PG II. Conf - NCP.curs Univ 2023

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

Facultatea de Ştiinţe Juridice, Sociale şi Politice

Prof. univ. dr. Gheorghe IVAN

Listă de abrevieri ...................................................................................3

Unitate de învăţare nr. 1

Unitate de învăţare nr. 2

Unitate de învăţare nr. 3

Unitate de învăţare nr. 4

Unitate de învăţare nr. 5

Unitate de învăţare nr. 6

Unitatea de învăţare nr. 7

Unitatea de învăţare nr. 8

Unitatea de învăţare nr. 1

RĂSPUNDEREA PENALĂ CA INSTITUŢIE FUNDAMENTALĂ

Principalele obiective ale unităţii de învăţare nr.1 sunt:

1.1 Generalităţi privind răspunderea penală

Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice, alături de

Cadrul juridic al răspunderii penale cuprinde dispoziţiile din art.

1.2 Principiile răspunderii penale

Prin principii ale răspunderii penale se înţeleg acele idei de bază,

a) Principiul legalităţii răspunderii penale

Principiul legalităţii presupune ca apariţia, desfăşurarea, ca şi

b) Infracţiunea este unicul temei al răspunderii penale

Principiul este cristalizat în dispoziţiile din art. 15 alin. (2) C. pen.,

Acest principiu îşi găseşte expresie şi în condiţiile şi conţinutul

d) Principiul răspunderii penale personale

Potrivit acestui principiu, răspunderea penală are caracter personal.

e) Principiul unicităţii răspunderii penale

Potrivit acestui principiu, o persoană care a săvârşit o infracţiune nu

f) Principiul inevitabilităţii răspunderii penale

Acest principiu presupune că oricine săvârşeşte o infracţiune

g) Principiul individualizării răspunderii penale

Potrivit acestui principiu răspunderea penală trebuie să fie

h) Principiul prescriptibilităţii răspunderii penale

Potrivit acestui principiu, răspunderea penală este înlăturată prin

1. Ce este răspunderea penală subiectivă?

1. Care este definiţia răspunderii penale?

2. Cadrul juridic al răspunderii penale cuprinde ............

Prin intermediul acestor secţiuni am încercat să vă familiarizez cu

În esenţă, instituţiile fundamentale ale dreptului penal sunt:

1.3 Cauzele care înlătură răspunderea penală

1.3.1 Consideraţii generale

Cauzele care înlătură răspunderea penală au fost definite ca

1. Prezintă cauzele generale şi speciale de înlăturare a răspunderii

Amnistia2 este un act de clemenţă al puterii legiuitoare (Parlamentul

1. Prezintă felurile amnistiei.

1.3.3 Prescripţia răspunderii penale

Prescripţia reprezintă acea cauză de înlăturare a răspunderii

Analizează cadrul legal al prescripţiei răspunderii penale.

1.3.4 Lipsa plângerii prealabile şi retragerea plângerii prealabile

1.3.4.1 Noţiunea de plângere prealabilă.

Prin excepţie de la principiul oficialităţii procesului penal, legiuitorul

Analizează cazurile în care este necesară şi condiţiile în care trebuie

1.3.4.2 Retragerea plângerii prealabile

Potrivit dispoziţiilor legale (art. 158 C. pen.), în cazul infracţiunilor

Analizează condiţiile şi efectele retragerii plângerii prealabile.

Împăcarea părţilor este înţelegerea intervenită între persoana

1.3.5.2 Condiţiile împăcării părţilor

a) împăcarea părţilor trebuie să intervină în cazul infracţiunilor

1.3.5.3 Efectele juridice ale împăcării

Acestea sunt prevăzute în art. 159 alin. (2) C. pen.

Încercuieşte litera corespunzătoare răspunsului corect:

1. Care sunt cele trei instituţii fundamentale ale dreptului penal: