RIGA CRYPTO ŞI LAPONA ENIGEL – Ion Barbu

- poezie modernistă –
Modernismul este o mişcare literară care a apărut în a doua jumătate a sec. al XIX-lea şi
presupune existenţa tuturor curentelor ce se rup de tradiţie, refuzând atitudinea academică şi conservatoare
a înaintaşilor. Acesta se caracterizează prin încălcarea rigorilor prozodiei tradiționale, intelectualizarea
emoției poetice, valorificarea categoriilor negative și de estetica urâtului, dar și prin ambiguitatea
limbajului, rezultată din utilizarea metaforei ca figură de stil predominantă. Promotorul modernismului în
literatura română este Eugen Lovinescu, mentorul cenaclului și al revistei „Sburătorul” prin „teoria
imitației” și „principiul sincronismului”.
Ion Barbu dă conceptului modern de poezie noi valori, impunând o viziune poetică nouă, originală.
În lucrarea „Introducere în poezia lui I Barbu”, T. Vianu vorbește despre existența a trei etape ale creației
lui I. Barbu: parnasiană, evoluând apoi către baladesc și oriental, pentru ca în final, în anul 1930, când îi
apare volumul „Joc secund”, să se impună ca poet ermetic.
Publicată inițial în 1924, integrată apoi în ciclul „Uvedenrode” din vol. „Joc secund”, Riga Crypto
și lapona Enigel, prin problematică și mijloacele artistice anunță dezvoltarea ulterioară a poeziei lui
Barbu. Ea este formal o baladă, subintitulată astfel de autor, însă răstoarnă conceptul tradițional de
baladă, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem de cunoaștere și poem alegoric. La acestea
se adaugă ca elemente moderniste: încifrarea mesajului și cultivarea ambiguității, prezența unor metafore
surprinzătoare.
„Riga Crypto şi lapona Enigel” este o baladă cultă în care epicul, liricul şi dramaticul se îmbină
cu măiestrie, ceea ce susține de asemenea includerea în modernism. Specia baladă este justificată tocmai
prin această îmbinare a genurilor literare: dramaticul reiese din pasajele dialogate (strofele 6, 7, 8),
precum şi din neputinţa rigăi de a-şi atinge visul. Epicul este aici o formă de geometrizare (încifrare) a
unor înţelesuri, poemul actualizează un lirism al măştilor în care obiectivarea eului liric este mai atenuată.
Poetul este în spatele fiecărei măşti: el este menestrelul, dar şi Crypto, şi Enigel, pe rând, fiecare personaj,
în înlănţuire epică.
La nivel stilistic, modernismul barbian este ilustrat de abundența metaforelor, mai ales în finalul
poemului („sufletul-fântână”, „fiară bătrână”), dar și a inversiunilor, a comparațiilor și epitetelor, care,
alături de simbolurile utilizate susțin ambiguitatea, ca trăsătură specifică modernismului.
Numită de poetul însuși „un Luceafăr întors”, balada relatează povestea „regelui ciupearcă”
îndrăgostit de laponă și conține de fapt drama cunoașterii și incompatibilitatea dintre două lumi diferite,
ceea ce reprezintă și tema poeziei. La fel ca și în „Luceafărul”, personajele sunt alegorice și reprezintă
niște simboluri: Crypto reprezintă ființa umană, inferioară, omul comun, în timp ce Enigel - lumina,
spațiul soarelui, geniul în drumul său spre atingerea absolutului.
Primul tablou îl prezintă pe regele Crypto în ipostaza sa de „increat”, căci „nu voia sa înflorească”,
precum și mediul său de viață reprezentat de „patul de râu și huma unsă”. Al doilea tablou o înfățișează
pe lapona Enigel și spațiul său, cel al țării de gheață, ce simbolizează gândirea, rațiunea, ea pornind într-
o călătorie inițiatică.
O imagine reprezentativă pentru tema poemului o constituie încercarea lui Crypto de a o atrage pe
Enigel în lumea lui prin cele 3 chemări, ce amintesc de „Luceafărul” eminescian. Inițial, Crypto o îmbie
cu fragi, roadele pământului său, dar aceasta are alt ideal, vrea să-şi împlinească altfel destinul: „Eu mă
duc să culeg / Fragi fragezi, mai la vale”. A doua oară, Crypto e gata de sacrificiu: „Dacă pleci să culegi
/ Începi, rogu-te, cu mine”, ceea ce trimite din nou la puterea de sacrificiu în numele iubirii a lui
Hyperion, iar la a treia încercare, riga Crypto îi oferă „somnul fraged şi răcoarea”, caracteristicile lumii
lui, opuse soarelui spre care tinde lapona; pentru el, soarele are o valoare distructivă, de el despărţindu-l
„visuri sute, de măcel”. Enigel refuză iar, recunoscându-şi teama de umbră („Eu de umbră mult mă tem”)
şi atracţia irezistibilă faţă de soare („Mă-nchin la soarele-nţelept”), de aici desprinzându-se cea de-a doua
idee semnificativă pentru tema iubirii ca modalitate de cunoaștere.
Un prim element reprezentativ pentru construcția poemului îl reprezintă titlul, care trimite la
marile povești de dragoste din literatura universală, Romeo și Julieta, Tristan și Isolda. Însă la Barbu,
membrii cuplului sunt antagonici (fac parte din regnuri diferite). Numele Crypto, cel tainic, „inima
ascunsă” sugerează apartenența la familia ciupercilor (criptogame) și postura de rege (rigă) al făpturilor
inferioare din regnul vegetal. El poate proveni de la grecescul „cryptos” care înseamnă „ascuns,
tăinuit”. Numele laponei Enigel ar fi derivat, după ipoteza lui T. Vianu, din numele tătăresc al râului
Ingul, afluentul Bugului rusesc, considerat sfânt și, în acest caz, vizează dimensiunea sa sacră. El poate
proveni și din cuvântul englezesc „angel” care trimite spre dimensiunea solară către care protagonista
aspiră.
Compozițional, poemul este alcătuit din două părți: nunta consumată, cadru al celeilalte nunți,
povestită, modificată în final prin căsătoria lui Crypto cu măsălărița. Tehnica folosită este aceea a
povestirii în ramă. Incipitul cuprinde dialogul dintre un „menestrel” (poet şi cântăreţ medieval), şi un
„nuntaş fruntaş”, dialog ce pune în evidenţă motivul „nunţii”, recurent în lirica barbiană. La sfârşitul unei
nunţi adevărate, „la spartul nunţii în cămară”, menestrelul este rugat să „zică” povestea despre altă nuntă
– „cu Enigel şi riga Crypto”.
Relația de opoziție de la nivelul personajelor este vizibilă prin aspirațiile diferite. Dacă regele
Crypto iubește umbra și răcoarea, simboluri ale existenței vegetative, instinctuale, lapona luptă pentru a-
și îndeplini aspirația spre absolut, simbolizată de soare și lumină.
Trei mituri fundamentale de origine greacă sunt valorificate în opera poetului, ceea ce conferă
modernitate acesteia: al soarelui (absolutul), al nunții și al oglinzii. Drumul spre sud al Laponei are
semnificația unui drum inițiatic, iar popasul în ținutul rigăi este o probă, trecută prin respingerea nunții
pe o treaptă inferioară. În drumul inițiatic al laponei, renii au rol important, ei fiind „animale călăuze prin
excelență cărora li se atribuie un rol important în scenariile inițiatice” (Mircea Eliade.)
„Riga Crypto şi lapona Enigel” este, așadar, o poezie modernă prin simbolurile folosite, prin
împletirea limbajului arhaic şi popular cu cel neologic, prin construcţia textului (strofe inegale, rimă
variată). Prin această poezie modernistă, Barbu neagă o întreagă tradiţie literară: înlocuind ideea impusă
în literatură că dragostea este un miracol al artei, poetul prezintă drama incompatibilităţii şi legea
nemiloasă a iubirii (supraviețuiește cel puternic, iar cel slab este sacrificat) .