EXECUTAREA SILITĂ A OBLIGAȚIEI FISCALE ÎN

REPUBLICA MOLDOVA

Oxana ANTONOV

Departamentul Drept public

Coordonator științific: Vlad VLAICU,

doctor în drept, conferențiar universitar

Summary:

Forced execution represents the system for percieving tax receivables from physical and/or

legal persons that have not willingly paid the taxes established by the state, within the deadlines

established by law. It is worth mentioning that forced execution does not represent a method of

legal liability or a sanction, rather a method of executing budgetary obligations.

The order regarding executing budgetary obligations represents the debtor’s willing fulfillment of the
duties they have due to the payment. However, if the debtor doesn’t make the payment

within the deadline established by law, the creditor (the state, with its authorized organs), may

resort to the means that the law provides for it to forcefully harness its patrimonial right that it

has upon the debtor.

According to 58 art. provisions, line(1) from the Constitution of Republic of Moldova ,,the

citizens have the duty to contribute, with taxes, to the public costs.

The taxes and fees, charged according to tax legislation represent the indispensable condition for the
existence of the state, that is why the obligation of paying fees and taxes, charged in 58

art. From the Constitution of Republic of Moldova extends over all the categories of taxpayers either of
the citizens of the Republic of Moldova, or foreign citizens or stateless, or legal entities.

The necessity of starting the enforcement of the tax liability is required as a necessity of

Constitution of Republic of Moldova. With the scope of recovery outstanding tax receivables as a

way to perceive the budget revenues for the recovering of public expenses.

Executarea silită reprezintă mecanismul de perceperea a creanțelor fiscale de la persoanele fizice și/sau
juridice care nu au achitat de bună-voie, în termenele stabilite de

lege impozitele și taxele stabilite de către stat. Remarcăm faptul ca executarea silita nu

reprezinta o forma a raspunderii juridice, o sanctiune, ci o modalitate de executare a

obligatiilor bugetare.

Regula în materia executării obligațiilor bugetare o reprezintă îndeplinirea de către

debitor de bunăvoie a îndatoririlor ce îi revin prin efectuarea plății. Totuși, dacă debitorul nu efectuează
plata în termenul prevăzut de lege, creditorul (statul, prin organele

sale abilitate), poate recurge la mijloacele pe care legea i le pune la dispoziție pentru a-și
valorifica silit dreptul său patrimonial pe care îl are asupra debitorului. Executarea silită

nu reprezentând o formă a răspunderii juridice, o sancțiune, ci o modalitate de executare

a obligațiilor bugetare. [1]

În conformitate cu prevederile art. 58, alin. (1) din Constituția Republicii Moldova

”cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice.”

18

Impozitele și taxele, percepute în conformitate cu legislația fiscală reprezintă

condiția indispensabilă pentru existența statului, de aceea obligația de a plăti impozitele

și taxele, prevăzută în art. 58 din Constituția Republicii Moldova se extinde asupra tuturor categoriilor de
contribuabili, fie aceștia cetățeni RM, fie cetățenii străini sau apatrizii,

sau persoanele juridice. [2]

Necesitatea porniri executării silite a obligației fiscale, se impune ca o necesitate

în contextul prevederilor art. 126-132 din Constituția Republicii Moldova, în vederea

recuperării creanțelor fiscale restante, ca o modalitate de percepere a veniturilor bugetare pentru

acoperirea cheltuielilor publice reglementate de legea bugetară anuală.

Executării silite în vederea stingerii obligației fiscale îi sunt specifice următoarele

caractere: [3]

a) Neexecutarea obligației fiscale de către contribuabil în cuantumul și în termenul stabilit de lege;

b) Executarea silită în cadrul raporturilor juridice fiscale reprezintă calea

excepțională de recuperare a creanțelor fiscale, aceasta declanșându-se doar în

situația de neachitare a impozitelor și taxelor;

c) Executarea silită în cadrul dreptului fiscal reprezintă o constrângere

necondiționată de efectuare a plăților ce derivă dintr-o obligație constituționalpublică;

d) Procedura de executare silită desfășurată de organele fiscale nu este precedată

de o altă procedură cu caracter judiciar.

Pentru ca Organul fiscal să poată purcede nemijlocit la executarea silită în vederea

stingerii obligației fiscale de către contribuabil, trebuie să fie întrununite cumulativ următoarele condiții
impuse de lege,[4] și anume:

a) Existența restanței1

- contribuabilul trebuie să aibă o restanță la bugetul de stat

pe motivul neachitării la timp și integral a obligației fiscale față de stat.

b) Neexpirarea termenului de prescripție stabilit de lege – dacă determinarea

obligației fiscale a avut loc în termen sau în perioada stabilită la art. 264 din
Codul fiscal, ea poate fi stinsă prin executare silită de către organul fiscal în

conformitate cu legea sau de către instanța judecătorească, însă numai în cazul

în care acțiunile oranului fiscal sau sesizarea instanței

c) Necontestarea faptului existenței a restanței și mărimii ei – această condiție

fiind caracteristică modalităților de executare silită a obligației fiscale, și anume

în cazul de urmărire a bunurilor contribuabilului, cu excepția de încasare a mijloacelor bănești, inclusiv în

valută străină, de pe conturile bancare ale contribu1

În conformitate cu prevederile art. 252 din Codul fiscal al RM, ”persoana vizată în decizia asupra cazului
de încălcare fiscală urmează să o execute în termen de 30 de zile din data

pronunțării. Pentru această perioadă nu se suspendă calcularea majorării de întârziere. În caz

de contestare, executarea deciziei asupra cazului de încălcare fiscală nu se suspendă dacă autoritatea
care examinează contestația nu dispune altfel. După expirarea termenului de 30 de zile,

dacă nu a fost executată benevol sau nu a fost constituit gajul legal, decizia asupra cazului de

încălcare fiscală este executată silit, în modul prevăzut de prezentul cod, de cărte organul fiscal

unde persoana vizată se află la evidență sau asistență.”

19

abilului (cu excepția celor de pe conturile de credit și provizorii - de acumulare

a mijloacelor financiare pentru formarea sau majorarea capitalului social), precum și în cazul de
urmărire a datoriilor debitoarea ale contribuabililor.

d) Contribuabilul nu se află în procedură de lichidare (dizolvare) sau în proces de insolvabilitate conform

prevederilor legislației în vigoare – această

prevedere nu se aplică obligațiilor fiscale curente.

Legislația română mai prevede existența unei alte condiții [5], și anume:

e) Să existe titlu de creanță fiscală devenit titlu executoriu – care reprezintă actul

juridic prin care se constată și se individualizează obligația contribuabilului de

a plăti o anumită sumă către bugetul de stat.

Organul Fiscal este o autoritate publică, imputernicită să administreze impozitele,

taxele și alte plăți în interesul statului prin crearea de condiții pentru contribuabili în scopul conformării
și respectării legislației, aplicarării uniforme a politicii și reglementărilor

în domeniul fiscal. Realizarea acestui ansamblu de obiective depinde nu numai de voința

și cadrul legislativ adoptat, dar impune și un efort multidimensional al funcționarilor

Organului Fiscal pentru optimizarea continuă a procesului de administrare fiscală. Serviciul Fiscal de Stat
activează în baza Hotărârii Guvernului Nr. 395 din 5 iunie 20172

cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Serviciului

Fiscal de Stat, precum și în baza altor acte normative.

Serviciul Fiscal de Stat activează în baza Hotărârii Guvernului Nr. 395 din 5 iunie

2017 cu privire la aprobarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Serviciului Fiscal de

Stat, precum și în baza altor acte normative. [6]

Sarcina de bază a organului fiscal constând în exercitarea controlului asupra respectării legislației fiscale,
asupra calculării corecte, vărsării depline și la timp la buget a sumelor obligațiilor fiscale. Iar în cazul
executării silite a obligațiilor fiscale, de a interveni

ca o forță coercitivă și de a obliga contribuabilul de a-și onora obligațiunile față de stat.

Pe lângă atribuțiile administrative, atribuții în scopul eficientizării respectării

legislației fiscale, atribuții în cadrul controlului fiscal, atribuții în raport cu alte organe cu atribuții de
admnistrare fiscală, atribuții pe plan internațional, organul fiscal are

atribuții în cadrul executării silite a obligațiilor fiscale, și anume are dreptul de a organiza și efectua,
după caz, executarea silită a obligațiilor fiscale, precum și de a verifica

corectitudinea acțiunilor și procedurii de alăturare și raportare, realizate de executorul

judecătoresc. [7]

Pe lângă faptul că organul fiscal are atribuții de executare silită, aceasta reprezintă

un drept pe care îl are acesta.

Astfel, Organul fiscal are dreptul de a porni executarea silită a obligației fiscale prin

următoarele modalități:

a) Încasare a mijloacelor bănești, inclusiv în valută străină, de pe conturile bancare ale contribuabilului,
cu excepția celor de pe conturile de credit și provizorii

(de acumulare a mijloacelor financiare pentru formarea sau majorarea capitalului social);

A se vedea Hotărârea Guvernului Nr. 395 din 5 iunie 2017 cu privire la aprobarea Regulamentului
privind organizarea și funcționarea Serviciului Fiscal de Stat

20

b) Ridicare de la contribuabil a mijloacelor bănești în numerar, inclusiv în valută

străină;

c) Urmărire a bunurilor contribuabilului, cu excepția celor consemnate la lit. a)

și b);

d) Urmărire a datoriilor debitoare ale contribuabililor prin modalitățile prevăzute

la lit. a), b), c).

La rândul său, procedura de urmărire a bunurilor se face prin: sechestrare, comercializare și ridicare, ca
măsuri de asigurare sau de încasare a datoriei asupra unor bunuri

aflate în litigiu sau aparținând unui debitor, pe care organul fiscal le întreprinde asupra

contribuabilului.
La categoria de subiecți asupra căror se aplică executarea silită a obligației fiscale

sunt contribuabilii, care de fapt, sunt subiecții impunerii. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 13
Cof Fiscal al RM, subiecţi ai impunerii sunt:

a) persoanele juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova, care desfăşoară activitate de
întreprinzător, persoanele care desfăşoară servicii profesionale,

precum şi persoanele care practică activitate profesională în sectorul justiţiei,

care, pe parcursul perioadei fiscale, obţin venit din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi
din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;

b) persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară

activitate de întreprinzător şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri impozabile din orice surse
aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în

afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova;

b1

) persoanele fizice rezidente care desfăşoară activităţi independente şi pe parcursul perioadei fiscale
obţin venit din orice surse aflate în Republica Moldova

şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în

Republica Moldova;

c) persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară

activitate de întreprinzător şi obţin venit din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii
Moldova;

d) persoanele fizice rezidente cetăţeni străini şi apatrizi care desfăşoară activitate

pe teritoriul Republicii Moldova şi obţin venit din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice
surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova, cu excepţia
venitului din investiţii şi financiar

din orice surse aflate în afara Republicii Moldova;

e) persoanele fizice nerezidente care nu desfăşoară activitate de întreprinzător pe

teritoriul Republicii Moldova şi pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri

conform capitolului 11 din prezentul titlu.

Subiecţii impunerii fiind obligaţi să declare venitul brut obţinut din toate sursele pe

care aceștia le au sau le dețin. Asupra acestor categorii de persoane se aplică executarea

silită, în situația când aceștia nu-și onorifică obligațiunile față de stat, și anume de a contribui prin
impozite și taxe reglementate de legislație.

Executarea silită a obligațiilor fiscale se desfășoară asura elementelor active ale

patrimoniului debitorului, adică din veniturile bănești și bunurile sale. Aceasta, la rândul

21
său, va avea ca în calitate de obiect toate bunurile și veniturile debitorului ce pot fi urmărite în
conformitate cu legislația în vigoare. [8]

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) Cod Fiscal al RM, obiect al impunerii sunt considerate
următoarele venituri:

a) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi din orice surse

aflate în afara Republicii Moldova, cu excepţia deducerilor şi scutirilor la care

au dreptul, obţinut de persoanele juridice şi fizice rezidente ale Republicii Moldova care desfăşoară
activitate de întreprinzător, de persoanele care desfăşoară

servicii profesionale, precum şi de persoanele care practică activitate profesională în sectorul justiţiei;

b) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova, inclusiv facilităţile acordate de angajator, precum
şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova

pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepţia deducerilor şi scutirilor

la care au dreptul, obţinut de persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii

Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător;

b1

) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova, precum şi din orice surse

aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova,

obţinut de persoanele fizice rezidente care desfăşoară activităţi independente;

c) venitul din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova, obţinut de
persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care

nu desfăşoară activitate de întreprinzător;

d) venitul din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în

afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepţia venitului din investiţii şi
financiar din orice surse aflate în afara Republicii

Moldova, obţinut de persoanele fizice rezidente cetăţeni străini şi apatrizi care

desfăşoară activitate pe teritoriul Republicii Moldova;

e) venitul obţinut în Republica Moldova de persoanele fizice nerezidente care nu

desfăşoară activitate de întreprinzător pe teritoriul Republicii Moldova.

De asemenea, pot forma obiect al executării silite bunurile deținute de debitor cu

titlu de proprietar, iar nu și cele pe care le deține în numele altuia. Drept obiect al executării silite este
întreg patrimoniul debitorului care poate fi urmărit de creditori pentru

realizarea creanțelor lor.[9]

În conformitate cu prevederile stipulate de pct. 2 din Ordinul SFS nr. 379 din 15

martie 2017 privind aprobarea formularelor cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a stingerii
obligației fiscale, Serviciul Fiscal de Stat este în drept să aplice măsuri de
asigurare a stingerii obligației fiscale, în cazurile:

- emiterii deciziei asupra cazului de încălcare fiscală și neexpirării termenului de

30 zile din data pronunțării acesteia, conform art. 252 din Codul fiscal;

- contestării deciziilor și acțiunilor privind executarea silită a obligației fiscale

conform art. 273 din Codul fiscal;

- ridicării sechestrului de pe bunurile necomercializate în urma licitațiilor petrecute, conform

prevederilor art. 203 alin. (14) din Codul fiscal, contribuabilul

nedeținînd alte bunuri pasibile sechestrării;

22

- efectuării controlului fiscal la contribuabil și existenței suspiciunii că bunurile

contribuabilului sau debitorului (ilor) acestuia pot fi înstrăinate pînă la emiterea

deciziei asupra cazului;

- monitorizării contribuabilului în perioada de funcționare a postului fiscal și

existenței suspiciunii că acesta va înregistra obligații fiscale față de buget, pe

care nu va fi în stare să le achite.

Legislația prevede situații când asupra bunurilor nu poate fi aplicat sechestru.

Astfel, de la sechestrare sunt exceptate următoarele bunuri:[10]

a) Produsele agricole perisabile, conform listei aprobate de Guvern;

b) Materia primă, materialele (carburanți, piese de schimb, ambalaje, îngrășăminte,

pesticide, erbicide și alte chimicale, semințe, furaje, obiecte de mică valoare și

scurtă durată), animale pentru creștere și îngrășat și fondurile fixte de producție,

necesare, lucrărilor agricole pe parcursul unui an de la data sechestrării bunurilor;

c) Bunurile gajate până la expirarea termenelor de achitare a plăților garantate cu

gaj;

d) Terenurile cu destinație agricolă;

e) Instalațiile de irigare și plantațiile multianuale, amplasate pe terenurile fondului de privatizare, a

tractoarelor, combinelor și altor mașini și echipamante cu

destinație agricolă, mijloacelor de transport utilizate pentru obținerea producției

agricole, vitelor de muncă și celor productive și producției agricole în stadiu nedeterminat, care se află la
balanța întreprinderii agricole supusă privatizării;

f) Bunurile persoane fizice care, conform Codului de procedură civilă, nu pot fi

urmărite.

În urma celor expuse, conchidem faptul că executarea silită a obligației fiscale reprezintă o modalitate
de stingere a obligației fiscale a contribuabilului pe care acesta o
are față de stat. Trebuie de marcat că executarea silită este o procedură întreprinsă de

către Organul fiscal pentru faptul că contribuabilul nu și-a onorat obligațiunile pecuniare și nu a
contribuit la formarea bugetului de stat, prin achitarea impozitelor și taxelor

impuse de lege. Statul, prin intermediul autorităților sale acționează în folosul întregii

comunități, pentru că odată ce vom dezvolta în cetățean spiritul responsabilității de achitare a impozilor
și taxelor, vom crește o societate cu bune maniere și cu o responsabilitate de înalt nivel.

Încasarea mijloacelor bănești de pe conturile bancare ale contribuabililor este prima

și cea mai rapidă modalitate de executare silită a obligației fiscale. Aceasta este reglementată în articolul
197 din Codul Fiscal al RM, unde se menționează că ”Începînd

cu ziua următoare celei în care a apărut restanţa sau în care s-a aflat despre apariţia ei,

Serviciul Fiscal de Stat este în drept să înainteze ordine incaso, care au valoare de documente executorii,
la conturile bancare (cu excepţia: contului de împrumut, a conturilor

bancare deschise conform prevederilor acordurilor de împrumut încheiate între Republica Moldova şi
donatorii externi a contului provizoriu (de acumulare a mijloacelor

financiare pentru formarea sau majorarea capitalului social), precum şi a conturilor persoanelor fizice
care nu sînt subiecţi ai activităţii de întreprinzător (în cazul executorilor

23

judecătoreşti – numai conturile speciale), conturile de acumulare deschise conform legislaţiei

insolvabilităţii) ale contribuabilului dacă acesta dispune de ele şi dacă Serviciul

Fiscal de Stat le cunoaşte.

Executarea silită a obligaţiei fiscale prin ridicarea de mijloace băneşti în numerar

este aplicată contribuabilului persoană juridică sau persoană fizică subiect al activităţii

de întreprinzător. Pentru ridicarea de la contribuabil a mijloacelor băneşti în numerar,

inclusiv în valută străină, funcţionarul fiscal controlează locurile şi localurile în care

contribuabilul păstrează numerarul, precum şi reţeaua lui comercială.[11]

Deschiderea fără consimţământul reprezentantului contribuabilului sau în lipsa

acestuia a locurilor şi localurilor în care se păstrează numerarul se efectuează în prezenţa a 2 martori

asistenţi. Până la sosirea acestora din urmă, funcţionarul fiscal sigilează

locurile şi localurile.

Faptul ridicării numerarului şi al deschiderii locurilor şi localurilor fără consimţămîntul reprezentantului

contribuabilului este consemnat în acte semnate de cei prezenţi.

Actele se întocmesc în două exemplare. Exemplarul al doilea se remite contribuabilului

sau reprezentantului acestuia contra semnătură pe primul exemplar sau se expediază

recomandat contribuabilului în aceeaşi zi sau în următoarea zi lucrătoare.

Funcţionarul fiscal predă mijloacele băneşti ridicate instituţiei financiare (sucursalei sau filialei acesteia)
proxime, care este obligată să le primească şi să le transfere la
bugetele respective pentru stingerea restanţelor. Valuta străină se predă instituţiei financiare (sucursalei
sau filialei acesteia) contra lei moldoveneşti la cursul valutar stabilit de

aceasta, cu transferarea ulterioară a leilor moldoveneşti la bugetele respective. Valuta

străină care nu poate fi comercializată (de exemplu, valuta străină care nu este solicitată

pe piaţa valutară internă) se păstrează la instituţia financiară (sucursala sau filiala acesteia) până la
posibila comercializare.

Urmărirea bunurilor debitorului constă în sechestrarea, ridicarea şi vânzarea lor.

Poate fi urmărit orice bun corporal ori universalitatea de bunuri a debitorului, care se află

în circuitul civil, indiferent de faptul la cine se află în posesiune, precum şi orice drept

patrimonial sau creanţă bănească, cu excepţia celor care nu sunt pasibile de urmărire

silită.[12]

Astfel, nu pot fi urmărite următoarele bunuri ale contribuabilului:[13]

1. Bunurile strict necesare uzului personal sau casnic al debitorului, în cazul persoanei fizice şi a
membrilor lui de familie;

2. Seminţele de culturi agricole pentru însămînţare şi sădire;

3. Nutreţul pentru vitele care nu au fost urmărite necesar pînă la strînsul nutreţului

nou sau pînă la scoaterea vitelor la păşunat, după caz;

4. Produsele agricole perisabile, conform unei liste aprobate de Guvern;

5. Bunurile din domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ – teritoriale;

6. Alte bunuri care, conform legii, nu pot fi urmărite.

Sechestrarea bunurilor contribuabilului reprezintă prima fază a procedurii de urmărire a bunurilor

contribuabilului. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 200 din Codul fiscal al RM, una din măsurile
de asigurare a stingerii obligaţiei fiscale este aplicarea

24

sechestrului pe bunurile contribuabilului restanţier, care se face în temeiul unei hotărîri

emise de conducerea organului fiscal pe un formular tipizat, aprobat de Inspectoratul

Fiscal Principal de Stat.

În temeiul hotărârii Serviciului Fiscal de Stat privind executarea silită a obligaţiei

fiscale, sunt pasibile de sechestrare toate bunurile proprietate a contribuabilului, indiferent de locul
aflării lor, cu excepţia celor care, nu sînt sechestrabile.

Sechestrarea bunurilor contribuabilului fiind efectuate în temeiul hotărîrii Serviciului Fiscal de Stat care
este înfăptuită de funcţionarul fiscal.

Înainte de a se proceda la sechestrare, contribuabilului sau (reprezentantului acestuia), persoanei lui cu

funcţie de răspundere, li se remite o copie de pe hotărîrea privind
executarea silită a obligaţiei fiscale şi li se aduce la cunoştinţă, în scris sau oral, ce drepturi şi obligaţii au
în timpul sechestrării, ce răspundere prevede legea pentru neîndeplinirea obligaţiilor.

Bunurile care nu pot fi sechestrabile în conformitate cu legea, sunt:[14]

a) produsele agricole perisabile, conform unei liste aprobate de Guvern;

b) bunurile gajate pînă la momentul sechestrării;

c) bunurile personale ale persoanei fizice care, conform Codului de executare, nu

sînt urmăribile;

d) bunurile sechestrate de alte autorităţi publice;

e) alte bunuri care, conform legislaţiei, sunt neurmăribile.

Organul fiscal nu are dreptul de a sechestra bunuri ale căror valoare depășesc suma

restanță. De aceea, vor fi sechestrate bunuri numai în valoarea necesară şi suficientă

pentru stingerea obligaţiei fiscale, pentru achitarea impozitelor şi taxelor aferente comercializării
bunurilor sechestrate, al căror termen de plată este stabilit pînă la sau la data

comercializării, şi pentru recuperarea cheltuielilor de executare silită.

Organul fiscal nu are dreptul de a sechestra alte bunuri care depășesc restanța contribuabilului,
deoarece o astfel de acțiune ar încălca grav drepturile contribuabilului, dar

și un risc de răspundere pentru funcționarul fiscal.

De aceea, pentru determinarea cantităţii suficiente de bunuri de către funcționarul

fiscal, și anume bunuri ce urmează a fi sechestrate, în momentul sechestrării se stabileşte

preţul de sechestru al bunurilor după valoarea lor contabilă, în conformitate cu datele

contabilităţii contribuabilului. În cazul cînd persoanele care, conform legislaţiei, nu ţin

contabilitatea şi cînd contribuabilul (reprezentantul acestuia), persoana lui cu funcţie

de răspundere se eschivează de a fi prezenţi la sechestru sau lipsesc, preţul de sechestru

al bunurilor îl stabileşte funcţionarul fiscal, luînd în considerare starea lor tehnică şi

alte caracteristici. Pentru constatarea stării tehnice pot fi invitaţi, după caz, specialişti

în domeniu. Valorile mobiliare sînt sechestrate la preţul lor nominal. Cota-parte într-o

societate se determină conform documentelor ei de constituire.

Sechestrarea bunurilor poate avea să fie întreprinsă și în situația când bunurile contribuabilului se află în
posesia altor persoane. În astfel de situații, procedura sechestrării bunurilor contribuabililului poate fi
efectuată și în situațiile cînd bunurile contribuabilului se află la alte persoane. Astfel, în conformitate cu
prederile Codului Fiscal al RM,

art. 201, bunurile contribuabilului care se află la alte persoane în baza unor contracte de

25

împrumut, de arendă, de închiriere, de păstrare etc. se includ în lista bunurilor sechestrate în baza
documentelor de care dispune contribuabilul referitor la aceste bunuri. După
semnarea actului de sechestru, persoanei la care se află bunurile i se remite o somaţie

despre sechestrarea bunurilor contribuabilului, despre obligaţia ei de a asigura integritatea lor şi despre
interdicţia de a le transmite contribuabilului sau unor terţi fără acordul

Serviciului Fiscal de Stat. Bunurile sînt examinate, după caz, la locul aflării lor.

Codul Fiscal reglementează situațiile când Organul Fiscal poate dispune ridicarea

sechestrului

Ridicarea sechestrului de pe bunuri poate fi efectuată în următoarele cazuri: [15]

a) Stingerii, totale sau parțiale, a obligației fiscale și al recuperării de către contribuabila cheltuielilor de
executare silită;

b) Stingerii, totale sau parțiale, a obligației fiscale și al recuperării cheltuielilor de

executare silită prin alte modalități de executare silită;

c) Necesității sechestrării unor alte bunuri, colicitate pe piață, în vederea urgentării plății restanțelor;

d) Înstrăinării sau dispariției bunurilor;

e) Imposibilității comercializării bunurilor;

f) Emiterii unei decizii în acest sens de către autoritatea care examinează plângerea dacă se încalcă
procedura de sechestrare;

g) Încheierii cu organul fiscal a contractului privind modificarea termenului de

stingere a obligației fiscale cu recuperarea până la semnarea contractului a cheltuielilor legate de

executarea silită suportate anterior semnării contractului;

h) Emiterii unei încheieri/hotărâri a instanței de judecată.

După ce organul fiscal ridică sechestrul de pe bunuri, le restituie contribuabilului,

dacă au fost puse la păstrate într-un alt loc. În situația când dreptul de proprietate asupra

bunurilor a trcut la persoana care le-a cumpărat deja în conformitate cu legislația, aceste

bunuri nu se mai restituie.

Legislația fiscală prevede situații când sechestrul aplicat pe bunuri poate fi ridicat.

Astfel, sechestrul de pe bunuri va fi ridicat în următoarele situații:[16]

1. Stingerii, totale sau parțiale, de către contribuabil a obligației fiscale și al recuperării cheltuielilor de
executare silită;

2. Stingerii, totale sau parțiale, a obligației fiscale și al recuperării cheltuielilor de

executare silită prin alte modalități de executare silită decât sechestrul;

3. Necesității sechestrării unor alte bunuri, solicitate pe piață, în vederea urgentării plății restanțelor;

4. Înstrăinării sau dispariției bunurilor;

5. Imposibilității comercializării bunurilor;

6. Emiterii unei decizii în acest sens de către autoritatea care examinează plângerea, dacă se încalcă
procedura de sechestrare;

7. Încheierii cu Organul Fiscal a contractului privind modificarea termenului de

stingere a obligației fiscale, cu recuperarea până la încheierea acestuia a cheltuielilor de executare silită
suportate anterior semnării contractului;

8. Emiterii unei încheieri/hotărâri a instanței de judecată.

26

Urmărirea datoriilor debitoare ale contribuabililor reprezintă o altă modalitate de

executare silită a obligației fiscale prevăzută în art. 205 Cod Fiscal al RM, unde este

stipulat că: Urmărirea datoriei debitoare de la persoane care au sediul în Republica

Moldova se face în baza listei debitorilor, prezentate de contribuabil, sau a altor informaţii de care
dispune Serviciul Fiscal de Stat. În conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova
este parte, pot fi urmărite datoriile debitoare de la

persoane din străinătate, precum şi de la debitorii autohtoni în beneficiul contribuabililor străini.

Urmărirea datoriei debitoare se efectuează şi atunci cînd însuşi debitorul

are restanţe.

Modalitățile de executare silită a obligației fiscale sunt întreprinse de către organul

fiscal în dependență de suma restantă pe care o are contribuabilul față de stat în baza

criteriilor generali de inițiere a procedurii de executare silită a obligației fiscale.

După ce bunurile au fost sechestrate, organizarea evaluării și comercializării bunurilor se pune în sarcina
inspectoratelor fiscale de stat teritoriale / inspectoratelor fiscale de

stat specializate, iar în cazul în care bunurile au fost deja sechestrate de către Inspectoratul Fiscal
Principal de Stat (IFPS) – în sarcina subdiviziunii responsabile, cu execepțiile

prevăzute de lege, și anume în următoarele situații: [17]

a) Evaluarea și comercializarea bunurilor sechestrate ale contribuabilului care fac

parte din fondurile fixe ale întreprinderilor și ale altor obiecte cuprinse în programul de privatizare în
care statul deține mai mult de o pătrime din capitalul

social se organizează de către – Agenția Proprietății Publice de pe lângă Ministerul Economiei, în modul
stabilit pentru privatizarea patromoniului public;

b) Comercializarea valorilor mobiliare sechestrate se efectuează de către – Bursa

de Valori în modul stabilit de Comisia Națională a Pieței Financiare. În acest

sens, organele fiscale remite Bursei de Valori documentele aferente sechestrării

valorilor mobiliare, iar Bursa de valori va organiza comercializarea acestora;

c) Bunurile sechestrate calificate drept mărfuri bursiere se comercializează prin

intermediul Bursei de mărfuri în modul stabilit de Guvern;

d) Comercializarea bunurilor sechestrate a căror valoare, conform actului de sechestru, constituie mai
puțin de 10000 lei (cu excepția mijloacelor de transport,

a imobilului, a valorilor mobiliare, a bunurilor calificate drept mărfuri bursiere

cu valoarea lotului mai mare de 10000 lei), precum și a bunurilor care au fost

expuse la bursa de mărfuri, dar nu au fost solicitate spre a fi comercializate și

au fost excluse din planul de licitație conform reglementărilor legale în vigoare,

se efectuează prin intermdiul unităților comerciale. Modul de ridicare, predare,

evaluare, comercializare a patrimoniiului menționat și de vărsare la buget a

sumelor încasate se stabilește de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat.

În baza materialelor expertizei și amaterialelor de evaluare a bunurilor, organul

fiscl aprobă prețul inițial de comercializare al bunurilor care urmează să fie comercializate la licitație.
După acțiunele date, organul fiscal transferă beneficiarilor, de la

bugetul de stat, banii destinați finanțări cheltuielilor de executare silită a obligației

fiscale. Iar după comercializarea bunurilor sechestrate, aceste cheltuieli se recuperează

în mod prioritar.

27

Pentru a organiza comercializarea bunurilor sechestrate într-un mod cât mai corect,

expertul transmite organului fiscal dosarele loturilor de bunuri. În cadrul operațiunii de

predare-primire se va întocmi un proces-verbal.

Astfel, Organului fiscal îi revine să întreprindă următoarele măsuri, prevăzute de

art.209 alin.(2) Cod Fiscal al Republicii Moldova, precum:

a) Să examineze dosarele loturilor de bunuri;

b) Să aprobe actul prețului inițial de licitare a fiecărui lot aparte dacă expertiza și

evaluarea bunurilor au fost efectuate de specialiști în domeniu;

c) Să decidă asupra scoaterii bunurilor la licitație;

d) Să dispună publicarea comunicatului informativ despre desfășurarea licitației;

e) Să aprobe componența comisiei de licitație și numește președintele ei;

f) Să determine modul de comercializare a patromoniului sechestrat;

g) În cazul apariției vreunui litigiu, să desemneze un reprezentant pentru apărarea

intereselor sale în instanța de judecată.

Comercializarea bunurilor poate fi efectuată prin intermediul licitațiilor. Această

procedură este reglementată prin Hotărârea Nr. 136 din 10.02.2009 cu privire la aprobarea
Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere publicat în M. Of.
24.02.2009 Nr. 41 – 44.

În conformitate cu legislația în vigoare, licitațiile, pot fi:

a) Licitație cu strigare;

b) Licitație cu reducere;

c) Licitație repetată.

Licitaţia cu strigare se va desfăşura în următoarele condiţii: [18]

a) înainte de începerea licitaţiei, Comisia va stabili pasul licitării care nu va fi mai

mic de 10 la sută din preţul de expunere, dar nu mai mare de 50 la sută;

b) licitantul anunţă numărul bunului licitat şi descrie, succint, bunul expus la licitaţie;

c) licitantul anunţă numerele de înregistrare ale participanţilor înregistraţi pentru

licitarea bunului respectiv;

d) participantul al cărui număr este rostit de către licitant trebuie să ridice fişa de

participant, astfel confirmînd participarea sa la licitarea bunului în cauză;

e) începutul licitaţiei este considerat momentul din care licitantul anunţă preţul de

expunere al bunului şi pasul licitării.

f) după anunţarea preţului de expunere, licitantul aşteaptă propuneri de majorare a lui, în conformitate
cu pasul stabilit de Comisie, participantul care doreşte să propună un preţ majorat, ridică fişa de
participant şi numeşte preţul nou.

Licitantul, indicînd participantul care primul a propus un preţ majorat, anunţă

preţul propus şi numărul participantului. Dacă după ce licitantul anunţă de

trei ori preţul şi niciunul dintre participanţi nu propune un preţ mai mare,

licitantul, concomitent cu a treia lovitură de ciocan, anunţă adjudecarea în

favoarea participantului care a propus acest preţ. După aceasta, licitarea bunului respectiv se consideră
încheiată.

28

Bunurile care nu au fost solicitate la două licitaţii cu strigare, la decizia Comisiei,

pot fi expuse la licitaţia cu reducere. Pe parcursul a 20 de zile după semnarea procesuluiverbal al

rezultatelor licitaţiei cu strigare, cumpărătorul achită preţul bunului adjudecat.

Licitația cu reducere

Preţul iniţial de expunere la licitaţia cu reducere se stabileşte de către vânzător,

astfel încât să nu fie mai mic decât preţul iniţial indicat în comunicatul informativ de

vânzare a bunului la ultimul concurs sau la ultima licitaţie cu strigare.

Licitaţia cu reducere se va desfăşura cu respectarea următoarelor condiţii: [19]

a) pasul reducerii nu va depăşi 5 (cinci) procente de la preţul de expunere;

b) reducerea preţului poate continua pînă la 50 la sută de la preţul de expunere,

iar în cazul licitaţiilor funciare – nu mai jos de preţul normativ, stabilit conform

legislaţiei;

c) bunurile expuse la licitaţie, dar nesolicitate, precum şi bunurile scoase de la

licitaţie, pot fi expuse la licitaţii cu reducere repetate.

La licitaţia cu reducere, licitarea preţului începe din momentul anunţării preţului

de expunere. Licitantul anunţă preţul iniţial de expunere, pasul reducerii şi începe să

reducă treptat preţul, de fiecare dată declarînd clar preţul nou. Dacă după a treia repetare

a preţului redus, niciunul dintre participanţi nu şi-a exprimat dorinţa să cumpere bunul,

licitantul reduce preţul încă cu un pas. Licitantul reduce preţul bunului pînă cînd unul

dintre participanţi nu va fi de acord cu preţul anunţat şi va confirma acest fapt prin ridicarea fişei de
participant. Licitantul va cere participantului să confirme oferta, numind

suma pentru care este de acord să cumpere bunul şi propunînd, totodată, participanţilor

majorarea preţului nominalizat. În cazul propunerilor de majorare a preţului, licitaţia cu

reducere se transformă în licitaţie cu strigare.

În cazul înregistrării la licitaţia cu reducere a unui singur participant, Comisia este

în drept să vândă acestuia bunul solicitat la preţul de expunere sau în limita unui pas, în

condiţiile pct.24 al prezentului Regulament.

Licitația repetată

Dacă cumpărătorul nu achită prețul lotului în termenul stabilit, organul fiscal are

dreptul să anuleze rezultatele licitației. În acest caz, bunurile se scot la o nouă licitație cu

strigare sau cu reducere, iar acontul nu se restituie. [20]

Dacă, după încheierea contractului de vînzare – cumpărare, cumpărătorul se dezice

de bunuri, licitarea acestora se consideră a fi nulă. În această situație, bunurile la fel se

scot la o nouă licitație cu strigare sau cu reducere, iar acontul nu se restituie. Această

procedură de scoatere din nou la licitație a bunurilor și presupune licitație repetată a

bunurilor.

Executarea silită reprezintă un ansamblu de măsuri, prevăzute de Codul de executare, prin care
creditorul realizează, prin intermediul executorului judecătoresc, cu

concursul organelor de stat abilitate, drepturile sale, recunoscute printr-un document

executoriu, dacă debitorul nu-și îndeplinește benevol obligațiile. Însă, există situații, prevăzute de
legislație, unde executarea silită a obligației fiscale este imposibilă de realizat.

În continuare, ne propunem să analizăm cazurile imposibile de efectuare a executării

silite a obligației fiscale.

29

Executarea silită a obligaţiei fiscale se consideră imposibilă dacă: [21]

a) persoana lichidată nu are succesor şi nu posedă bunuri pasibile urmăririi;

b) persoana se află în proces de lichidare (dizolvare) sau în procedură de insolvabilitate;

c) există act judecătoresc ce suspendă executarea deciziei Serviciului Fiscal de

Stat asupra cazului de încălcare fiscală sau de executare silită – pe perioada

valabilităţii actului de suspendare;

d) există actul respectiv al instanţei de judecată sau al executorului judecătoresc

potrivit căruia perceperea restanţei este imposibilă sau există ordonanţa privind

intentarea cauzei penale pe faptul pseudoactivităţii de întreprinzător;

e) există decizia Serviciului Fiscal de Stat privind suspendarea executării deciziei

contestate şi efectuarea unui control repetat (art.271 alin.(1) lit.d)) – pe perioada valabilităţii actului
emis.

Executarea silită ca modalitate de stingere a obligației fiscale cuprinde un ansamblu

de activități, precum aplicarea sechestrului, ridicarea sechestrului, procedura de urmărire a bunurilor

contribuabilului, procedura de comercializare a bunurilor prin licitații,

precum și procedura de desfășurare al acestora. Totodată, în urma cercetării tematicii

propuse am stabilit că există o categorie de bunuri care nu pot fi supuse sechestrării.

Ținem să menționăm faptul că procedura de încasare a mijloacelor bănești de pe conturile

contribuabilului, precum și procedura de ridicare în numerar de la contribuabil,

reprezintă modalitățile de executare silită a obligației fiscale, care sunt realizate efectiv

de către Organul Fiscal prin intermediul funcționarilor fiscali.

Executarea obligațiilor fiscale, constă în executarea de bună voie, din proprie

inițiativă de către debitor (contribuabil) a obligațiilor fiscale ce îi revin acestuia, aceasta,

de regulă, efetuându-se prin plata sumei restante.

Procedura executării silite în cadrul raporturilor fiscale, la fel ca și în dreptul civil,

reprezintă calea excepțională de recuperare a creanțelor fiscale. Specific însă raporturilor

juridice fiscale este anume faptul că aceasta este inițiată de către organul fiscal. Conchidem faptul că
executarea silită a obligației fiscale reprezintă un subiect actual, care interesează fiecare contribuabil, în
primul rând, dar și specialiști care activează în domeniul

fiscal, în al doilea rând, care nemijlocit activează și aplică legea fiscală ca instrument

de soluționare a litigiilor care apar în urma interpretării extensive a normelor legale. De

aceea, considerăm oportun ca în domeniul fiscal normele să fie cât mai concise și concrete, pentru a
elucida pe deplin norma juridică aplicabilă.

Referințe bibliografice:

1. E. Bălan, Drept financiar, ed. a 3-a, Ed. ALL Beck, București, 2004, p. 203

2. Alexandru Armeanic, Victor Volcinschi, Aurel Rotarum Tudor Gujuman, Eugen Tetelea, Iurie Palade,
Drept Fiscal, Museum 2001, pag. 59

3. Vlad Vlaicu, Aureliu Rotaru, Viorica Boaghi, Daniela Vidaicu, Drept Fiscal,

CEP USM, Chișinău, 2014, pag. 153.

4. A se vedea prevederile art. 193 ”Condițiile declanșării executării silite a

obligației fiscale” din Codul fiscal al Republicii Moldova.

30

5. Dan Drosu Șaguna, Drept fiscal, Ediția 5, Ed. C.H. Beck, București 2013,

pag. 65.

6. A se vedea Hotărârea Guvernului Nr. 395 din 5 iunie 2017 cu privire la aprobarea Regulamentului
privind organizarea și funcționarea Serviciului Fiscal de

Stat

7. A se vedea art. 145 din Codul de Executare al RM. După eliberarea sumelor

realizate în faza de executare, executorul judecătoresc va prezenta, în termen

de 3 zile, informații cu privire la sumele distribuite creditorilor în modul stabilit

de Codul de executare. În cazul neexecutării prescripțiilor menționate, precum

și în cazul nedistribuirii sumelor conform categoriilor de creanțe prevăzute în

Codul de executare, în partea ce ține de obligația fiscală aferentă bugetului, față

de executorul judecătoresc responsabil se va aplica, în baza deciziei organului

fiscal, o sancțiune prevăzută de legislația în vigoare, cu obligarea executorului

judecătoresc, în cazul în care nu a distribuit sau a distribuit incorect sumele

bănești, să le transmită în termen de 3 zile la bugetul respectiv.

8. Dan Drosu Șaguna, Drept fiscal, Ediția 5, Ed. C.H.Beck, București 2013,

pag.71.

9. Dumitru A.P. Florescu, Paul Coman, Theodor Mrejeru, Marieta Safta, Gabriel

Bălașa „Executarea silită”. Reglementare.Doctrină. Jurisprudență. Ediția 3, Ed.

C.H.Beck, București 2009.

10. A se vedea pct. 2 din Ordinul SFS nr. 379 din 15 martie 2017 privind aprobarea

formularelor cu privire la aplicarea măsurilor de asigurare a stingerii obligației

fiscale

11. Oleg Lupaşco: „Aplicarea măsurilor de executare silită în vederea stingerii

restanţelor contribuabililor faţă de buget”. Metodologia aplicării încasării

mijloacelor băneşti de la conturile contribuabilului restanţier:

https://monitorul.fisc.md/tax_practice/oleg_lupaco_aplicarea_masurilor_de_executare_silita_in_veder
ea_stingerii_restanelor_contribuabililor_faa_de_buget.html

12. A se vedea art. 88 alin.(1) din Codul de Executare al RM.

13. A se vedea art. 89 din Codul de Executare al RM.

14. A se vedea art.200, alin.(6) din Codul Fiscal al RM.

15. A se vedea art. 202, alin.(1) din Codul Fiscal al RM.

16. Vlad Vlaicu, Aureliu Rotaru…..„Drept Fiscal”, Suport de curs, op.cit,

pag. 172.

17. A se vedea art. 203 alin. (7)-(9), (15) din Codul Fiscal al RM.

18. A se vedea pct. 21 din Hot. Nr. 136 din 10.02.2009.

19. A se vedea Hot. Nr. 136 din 10.02.2009, pct. 24.

20. Vlad VLAICU, Aureliu ROTARU...„Drept Fiscal”, op.cit., Ed. CEP USM,

Chișinău, 2014, pag. 180.

21. A se vedea art. 206 din Codul Fiscal al RM