History of Roses: China Roses

By Jerry Haynes

Arguably, the most important contribution to the world of roses was the introduction of China
Roses to the West at the end of the eighteenth century. The four stud Chinas, introduced between
1792 and 1824, caused a huge change in the variety and characteristics of the gene pool, allowing
for the creation of new and exciting roses. The arrival of the China Roses changed the rose world
profoundly.
Chrysanthemums appear more prominently than roses in the most ancient art forms of China.
Chrysanthemums were first cultivated in China as a flowering herb as far back as the 15th century
BC. An ancient Chinese city (Xiaolan Town of Zhongshan City) was named Ju-Xian, meaning
"chrysanthemum city". The plant is particularly significant during the Double Ninth Festival.
Roses are a comparative newcomer, only mentioned as far back as the 14 th century BC... Actually,
no one knows how long roses have been cultivated, cross-bred, hybridized and obsessed-over in
China. During the time of Confucius, over 2500 years ago, there were said to have been hundreds of
books at the Imperial Palace that mentioned the rose. The Zhongguo Huajing (Chinese Floral
Encyclopedia) mentions widespread rose culture in the 4th and 5th centuries AD. By the Song
Dynasty (960 to 1279 AD), references exist to “Yuejihua,” or perpetual-flowering roses that were
extensively cultivated in large cities with large numbers of varieties. By the Ming Dynasty (1368 to
1644), Yuejihua and Qiangwei (rose culture) were common, with many different varieties in
cultivation. Given this ancient history, rose culture in China was probably the most advanced in the
world until Empress Josephine created Malmaison, in regard to both the number of cultivars
developed and cultivation techniques.
The China roses are actually a complex (you can say complex again...) mixture of natural and
cultivated hybrids that have evolved over more than three thousand years in Chinese gardens.
Screen paintings from the 10th century depict a blush China rose identical to Hume’s Tea-Scented
China, one of the four China stud roses brought to Europe in the early 19th century. The painting
“Allegory with Venus and Cupid” (1529) by the Florentine renaissance Painter Angelo Bronzino
(1503 to 1572) is the first visual reference to the China rose known in Europe. (Bronzino's painting
will not be shown here because Roses on the Red is a family newsletter...)
The same pink China may also be the subject described in 1678 by Montaigne at the Jesuit
Monastery at Ferrara, Italy, said to be in perpetual flower. Part of the problem in absolutely
identifying China rose cultivars is that over thousands of years, sports, mutations and genetic drift
have occurred to obscure which Chinese rose existed in whose garden, where, and when that rose
first existed there. In 1885, when Dr. Augustine Henry (1857-1930) made his famous discovery of
what would later be named as the wild species rose, the primary ancestor of ‘R. chinensis’ and the
China roses was finally identified. Henry, having arrived in Hong Kong in 1881, later traveled up
the Yangtze River to the customs post at Ichang. He found the rose in a narrow ravine extending
from the Yangtze to the north, near the San-yu-tung glen, and the cave and temple of the Three
Pilgrims. It was a climber like R. banksiae with three to five leaflets per leaf and solitary flowers
generally of deep red but sometimes pink. It is now known that flower color of this wild species
varies from almost white to deep crimson. Actually, 93 species roses and 144 varieties are native to
China.
The wild Tea rose, R. odorata var. gigantea, native to upper Burma and southwestern China, was
introduced to Europe in 1888, having been discovered by Sir Henry Collett in the Shan Hills of

1
Burma in 1824. R. odorata, in like manner as R. chinensis, refers now to garden varieties and
hybrids (the “old” Tea roses), and so the wild species, also identified later in this case, was named
R. odorata var. gigantea, or R. gigantea, depending upon the authority cited, to distinguish it from
its cultivated descendents. Having been absorbed into the Hybrid Tea lineage, old Tea roses, as
developed in China over the centuries, are now very rare.
One very popular survivor is ‘Fortune’s Double Yellow’, discovered in 1845 by the famous plant
thief, er... hunter, Robert Fortune in “a rich Mandarin’s garden at Ningpo.” The Wardian case, the
direct forerunner of the modern terrarium (and the inspiration for the glass aquarium) was invented
by Dr Nathaniel Bagshaw Ward (1791–1868), of London, in about 1829 when he found that plants
survived London's poisonous atmosphere of coal smoke and sulfuric acid when placed in a covered
glazed case.
This invention made it possible to ship plants back from China. The understanding of both ancient
and modern rose genealogies was greatly advanced in the early and mid-20 th century by the
pioneering genetic research of Dr. C. C. Hurst (1870-1947). His studies of cytology and
chromosomal inheritance, though performed at the infancy of genetic science in the 1930s, have not
been challenged to this day. Inspired by Mendel’s papers on inheritance, which were discovered in
1900, and working with William Bateson of the John Innes Horticultural Institute, Hurst developed
a foundation for studies in both plant and animal genetics. He founded the Burbage Experiment
Station for Genetics in Leicestershire, England , working with pedigree rose stocks and many other
genera, and collecting numerous books. After World War I, with his station facilities in neglect and
depleted of specimens, staff, and money, he performed extensive cytology research on roses at
Cambridge University. His opus, "Notes on the origin and evolution of our Garden Roses" is
reproduced in "The Graham Stuart Thomas Rose Book", and Hurst describes the Four Stud China
Roses.
The Four Stud China Roses
Dr. Hurst determined that three of the four stud roses are hybrids of the two wild-source species, the
exception being ‘Slater’s Crimson China’, determined to be solely derived from R. chinensis var.
spontanea. All four are perpetual-flowering and of dwarf habit, and demonstrate completely
different leaves, twigs, and fragrance than had previously existed in the old roses of Europe.
Number One: ‘Slater’s Crimson China’ was imported by Gilbert Slater of Knot’s Green,
Leytonstone in 1792, and by 1798, the French, who dominated rose breeding efforts at the time, had
begun hybridization experiments. Within a couple of years, rose plants had been distributed to
Austria, Germany, and Italy. (A very closely related form is actually believed to have existed in
Italy since the mid-17th century.) Descriptions of this rose, as well as drawings by Willmott from
1911, indicate a close similarity to Henry’s discovery of its wild progenitor in 1885, yet differ in
regard to the perennial flowering, dwarf habit, and semi-double flowers displayed by ‘Slater’s
Crimson China’. Additionally, this hybrid’s extremely low fertility rate of 14 percent, as determined
by Hurst, argues for its status as a facilitated hybrid, only able to have survived and evolved in
cultivation.

2
‘Slater’s Crimson China’
Photo from Rogue Valley Roses at
http://www.roguevalleyroses.com/home.php
Number Two: ‘Parsons’ Pink China’. It is generally accepted that the pink China rose which
transformed the world’s roses came to Europe via Sweden in 1752. The first mention in England
comes in 1771 when William Malcolm included in his nursery list ‘Evergreen Chine’ and ‘a new
Chine’. Seven years later he added a botanical name for the first one, Rosa indica, Indica in this
context in fact meaning China. The names Indica and Bengal, long used in Europe to denote new
roses from the east, serve as reminders of the vital intermediate role played by the staff of the
Botanic Gardens in Calcutta in this formative period of rose history, in providing skilled care for
plants brought to them, in transit so to speak, from China and elsewhere. The first mention of
‘Parsons’ Pink China’ in England occurs in 1793, when it was being grown at Rickmansworth, in
the garden of Mr Parsons, of course. Such was its impact that by 1823 it was said to be “in every
cottage garden”. From now on, when you ordered ‘Monthly Roses’ you would expect to receive,
not ‘Autumn Damask’, but ‘Parsons’ Pink China’ or one of its near relations ‘Parsons’ Pink China’
was introduced in England in 1793 by Sir Joseph Banks, the Director of Kew Gardens in England,
having most likely been collected near Canton by Sir George Staunton, a member of Lord
Macartney’s embassy to China, in 1792. It may very well be identical to the rose brought to
England in 1751 by Osbeck. James Colville propagated and sold it under the name of ‘Pale China
Rose’ and later it acquired the name ‘Old Blush’. It made its way to France in 1798 as well, to
become the focus of successful breeding efforts and a source of many hybrids to come. By 1800, it
had also appeared in North America and would eventually give rise to a wide array of popular
descendents, including Noisette roses, Tea roses, Hybrid Teas, and Hybrid Perpetuals.

3
‘Old Blush’
Photo from Vintage Gardens at
http://www.vintagegardens.com/

‘Hume’s Blush Tea-Scented China’

Photo from La Roseraie du Desért
http://frenchtearose.com/en/roses/humesBlush.html

Number Four: ‘Parks’ Yellow Tea-Scented China’ was brought to the Royal Horticultural Society
in 1824, having probably arrived from China in 1823. John Reeves (1774-1856), chief inspector for
the East India Company at Canton from 1812 to 1831, was most likely responsible for this import
and played a vital role in the introduction of many Chinese plants into Europe at that time. It was
given the name R. indica sulphurea in France, where it was quickly introduced. Like Hume’s China
rose, it was more heavily influenced by the Tea rose parent, featuring large yellow flowers with
thick tea-scented petals and bright green leaves. It was an important ancestor to many yellow Tea
roses of the 1800s.
The French, as mentioned above, were considered the most proficient rose breeders of the time,
having established their preeminence in the early 1700s. The famed botanist, Claude- Antoine
Thory (1759-1827) and the renowned artist Pierre-Joseph Redouté (1759-1840) combined to
develop and promote many of the most popular China rose hybrids. The Empress Josephine, a
passionate lover of roses, was the overriding impetus and beneficiary of their efforts to develop new
varieties, which appeared in great numbers at her estate, Malmaison. Many of these were to become
progenitors of countless hybrids developed over the next two centuries.

4
Editor’s Note: The second half of the History of China Roses will appear in the November
newsletter. The influences and benefits of the China roses will be covered as well as the mysteries
surrounding these roses.

‘Parks’ Yellow Tea-Scented China’

Photo from A Picture of Roses website at
http://www.apictureofroses.com/

5
Se poate argumenta că, cea mai importantă contribuție la lumea de trandafiri a fost
introducerea de China Roses spre vest de la sfârșitul secolului al XVIII.
Cele patru stud Chine, introdus între 1,792 și 1,824, a provocat un imens schimba în varietatea și
caracteristicile fondul genetic, care să permită crearea de trandafiri noi și interesante. Sosirea China
Roses schimbat Rose profund lumea.
Crizanteme par mai proeminent decât trandafiri in forme de artă cele mai vechi din China.
Crizanteme au fost cultivate pentru prima dată în China, ca o înflorire planta încă din BC secolul
15. Un oras antic chinez (Xiaolan Orașul de Zhongshan City) a fost numit Ju-Xian, care înseamnă
"oraș crizantema". Planta este deosebit de important în timpul Festivalului de al IX-lea Double.
Trandafirii sunt un nou venit comparativ, numai menționat încă din 14lea î.Hr. ... De fapt, nimeni
nu știe cât de mult trandafirii au fost cultivate, eco-rasă, hibridizate și obsedat-over în China. În
timpul lui Confucius, în urmă cu peste 2500 de ani, s-au declarat a fi fost sute de cărți de la Palatul
Imperial, care a menționat trandafirul. Zhongguo Huajing (Chineză Floral Encyclopedia)
menționează cultura Rose larg răspândită în a 4-a și a 5-AD secolele. Prin dinastiei Song (960-1279
d.Hr.), trimiterile există pentru a "Yuejihua" sau trandafiri perpetue-înflorire, care au fost cultivate
pe scară largă în orașele mari, cu număr mare de soiuri. De dinastiei Ming (1368 - 1644), Yuejihua
și Qiangwei (cultura Rose) au fost frecvente, cu multe soiuri diferite în cultivare. Având în vedere
această istorie veche, a crescut cultură în China a fost, probabil, cea mai avansată din lume, până la
împărăteasa Josephine creat Malmaison, în ceea ce privește atât numărul de soiuri dezvoltate și
tehnici de cultivare.
Trandafirii China sunt de fapt un complex (vă pot spune din nou complex ...) amestec de hibrizi
naturale și cultivate care au evoluat pe parcursul a mai mult de trei mii de ani în grădini chineze ști.
Picturi Screen din secolul al 10-lea descrie un fard de obraz China a crescut identic cu Hume lui
Tea-parfumate China, una dintre cele patru trandafiri China stud adus în Europa la începutul
secolului al 19-lea. Pictura "Alegoria cu Venus si Cupidon" (1529) de către florentin renascentist
Painter Angelo Bronzino (1503 - 1572) este prima referință vizuală cu China au crescut cunoscut în
Europa. (Pictura Bronzino nu va fi afișată aici, deoarece Roses pe roșu este un buletin informativ de
familie ...)

Același roz China ar putea fi, de asemenea, obiectul descris în 1678 de către Montaigne la
Mănăstirea iezuit la Ferrara, Italia, a declarat a fi în floare perpetuu. O parte a problemei în absolut
identificarea China a crescut de soiuri este că peste mii de ani, de sport, mutații și deriva genetică
au avut loc pentru a ascunde ceea ce chineză a crescut existat în a cărei grădină, în cazul în care, și
în momentul în care a crescut în primul rând a existat acolo. În 1885, atunci când Dr. Augustin
Henry (1857-1930) a făcut celebra sa descoperire a ceea ce ar fi mai târziu numit ca specii sălbatice
a crescut, strămoșul primar al "R. chinensis "și trandafirii China a fost în cele din urmă identificat.
Henry, având ajuns în Hong Kong în 1881, mai târziu a călătorit până fluviul Yangtze a posta
vamale la Ichang. El a găsit trandafirul într-o râpă îngustă se extinde de la Yangtze la nord, în
apropiere de San-Yu-tung Glen, și peștera și templul celor trei pelerini. A fost un alpinist ca R.
banksiae cu trei până la cinci pliante pe frunze si flori solitare, în general, de adâncime de culoare
roșie, dar, uneori, roz. În prezent, este cunoscut faptul că floare de culoare a acestei specii sălbatice
variază de la aproape alb la roșu profund. De fapt, 93 de specii de trandafiri si 144 de soiuri sunt
native în China.

6
Ceai trandafir sălbatic, R. odorata var. gigantea, originara superioara Birmania și sud-vestul Chinei,
a fost introdus în Europa în 1888, au fost descoperite de către Sir Henry Collett în Shan Hills din
Birmania în 1824. R. odorata, în același fel ca și R. chinensis, se referă acum la gradina soiuri și
hibrizii (trandafirii "vechi" de ceai), și, astfel, speciilor sălbatice, de asemenea, identificate mai
târziu în acest caz, a fost numit R. odorata var. gigantea, sau R. gigantea, în funcție de autoritatea
citată, pentru ao distinge de descendentii sai cultivate. După ce a fost absorbită în linia de ceai
hibrid, trandafiri ceai vechi, cum au fost dezvoltate în China a lungul secolelor, sunt acum foarte
rare.
Un supraviețuitor foarte popular este "Fortune lui Double galben", descoperit în 1845 de către
celebrul hoț de plante, er ... Hunter, Robert Fortune în "grădina unui bogat Mandarin, la Ningpo."
Cazul Wardian, precursorul direct al terariu moderne ( și sursa de inspiratie pentru acvariu de sticlă)
a fost inventat de Dr. Nathaniel Bagshaw Ward (1791-1868), de la Londra, în 1829 aproximativ
când a aflat că plantele au supraviețuit atmosfera otrăvitoare de fum cărbune și acid sulfuric Londra
atunci când sunt plasate într-un caz de sticlă acoperit.
Această invenție a făcut posibilă pentru a navei de plante înapoi din China. Înțelegerea atât
genealogii antice și moderne de trandafiri a fost foarte avansat în secolul începutul și la mijlocul 20
de cercetarea genetică de pionierat de Dr. CC Hurst (1,870-1,947). Studiile sale de citologie și
cromozomiale moștenire, deși efectuate la copilăria științei genetice în anii 1930, nu au fost
contestate la această zi. Inspirat de lucrări Mendel privind moștenirea, care au fost descoperite în
1900, și de lucru cu William Bateson a John Innes horticole Institutul, Hurst a dezvoltat o bază
pentru studii în ambele plante și animale genetica. El a fondat stația Experiment Burbage de
Genetica din Leicestershire, Anglia, de lucru cu pedigree stocuri și multe alte genuri au crescut, și
colectarea numeroase cărți. După primul război mondial, cu facilități lui stație în neglijare și sărăcit
de exemplare, personalului, și bani, el a efectuat cercetări ample citologie pe trandafiri de la
Universitatea din Cambridge. Opus lui, "Note cu privire la originea și evoluția Roses noastre
Garden" este reprodusă în "The Graham Stuart Thomas Rose Cartea", și Hurst descrie patru Stud
China trandafiri.
Cele patru Stud China Roses
Dr. Hurst stabilit că trei dintre cele patru trandafiri stud sunt hibrizi ale celor două specii sălbatice-
source, excepția fiind "Slater lui Crimson China", considerate a fi derivate exclusiv din R. chinensis
var. spontanea. Toate patru sunt perpetue-înflorire și de obicei pitic, și să demonstreze frunze
complet diferit, nuiele, și parfum decât a existat anterior în trandafirii vechi din Europa. Number
One: "Slater lui Crimson China" a fost importat de Gilbert Slater de noduri lui Green, Leytonstone
în 1792, și de 1798, francezii, care a dominat crescut eforturile de creștere în timp, a început
experimentele de hibridizare. Într-un cuplu de ani, a crescut plante au fost distribuite la Austria,
Germania și Italia. (O forma foarte strâns legată este, de fapt crede că a existat în Italia de la
mijlocul secolului al-17-lea.) Descrierea acestui trandafir, precum și desene de Willmott din 1911,
indica o similitudine aproape de descoperirea lui Henry de progenitoare sale sălbatice în 1885, dar
diferă în ceea ce privește înflorirea perene, obiceiul pitic, și florile semi-duble, afișate de "Slater lui
Crimson China". În plus, rata de fertilitate extrem de scăzută acest hibrid de 14 la suta, așa cum este
determinat prin Hurst, pledează pentru statutul de hibrid a facilitat, doar posibilitatea de a fi
supraviețuit și a evoluat în cultivare.
Numărul doi: "Parsons" Pink China ". Este general acceptat faptul că roz China au crescut pe care
a transformat trandafiri din lume a ajuns în Europa prin Suedia în 1752. Prima mențiune din Anglia
vine în 1771, atunci când William Malcolm incluse în lista sa pepinieră "Evergreen Chine" și "un

7
nou Chine". Șapte ani mai târziu, a adăugat el un nume botanic pentru prima, Rosa indica, Indica, în
acest context, de fapt, ceea ce înseamnă China. Numele indica și Bengal, lung utilizate în Europa
pentru a desemna noi trandafiri de la răsărit, servesc ca memento-uri de rolul intermediar esențial
jucat de către personalul de Grădina Botanică din Calcuta, în această perioadă de formare de
trandafir istorie, în furnizarea de servicii medicale de specialitate pentru plante adus cu ei, în tranzit
ca să spunem așa, din China și în altă parte. Prima mentionare a "Parsons" Pink China în Anglia
apare în 1793, când a fost cultivate la Rickmansworth, în grădina domnului Parsons, desigur.
Aceasta a fost impactul pe care de 1,823 a fost declarat a fi "în fiecare gradina cabana". De acum
înainte, atunci când ați comandat 'Roses lunare "v-ați aștepta să primească, nu" Autumn Damask ",
dar" Parsons "Pink China" sau unul dintre apropiere de relațiile sale "Parsons" Pink China "a fost
introdus în Anglia în 1793 de către Sir Joseph Banks, directorul Kew Gardens din Anglia, fiind cel
mai probabil colectate aproape Canton de Sir George Staunton, un membru al ambasadei Domnului
Macartney în China, în 1792. Acesta poate fi foarte bine identic cu trandafirul adus în Anglia în
1751 de către Osbeck. James Colville propagat și a vândut-o sub numele de "Pale China Rose" și
mai târziu a dobândit numele de "Old Blush". Ea a făcut drum spre Franța în 1798, precum și,
pentru a deveni punctul central al eforturilor de creștere de succes și o sursă de multe hibrizi să
vină. De 1,800, aceasta a și apărut în America de Nord și ar da în cele din urmă conduce la o gamă
largă de descendenții populare, inclusiv trandafiri, trandafiri de ceai Noisette, ceaiuri hibride, și
Perpetuals hibride.

Numărul trei: Hume lui Blush Tea-parfumate China a fost introdus de Sir A. Hume de la "East
Indiile" (atunci inclusiv China), în 1810. A fost numit inițial odorata R. indica și mai târziu R.
fragrans indica. Hurst a estimat că de ceai de trandafiri caracteristicile predomină de un 2: 1 marjă
asupra celor din părinți de R. chinensis. Este cunoscut pentru sale elegante flori mari, de culoare roz
pal, care infloresc continuu. Se spune că a supraviețuit condițiilor grele la import, cu doar 1 din
1000 de plante care au supraviețuit în primul rând călătoriei din China, expuse pe puntea deschisă
navei, iar apoi o blocadă în limba engleză a porturile franceze în timpul războaielor napoleoniene.
Numărul patru : " Parks’ Yellow Tea-Scented China "a fost adus la Royal Horticultural Society în
1824, după ce, probabil, a sosit din China în 1823. John Reeves (1774 - 1856), inspector șef pentru
East India Company la Canton de la 1,812 la 1831 a fost cel mai probabil responsabil pentru acest
import și a jucat un rol vital în introducerea a numeroase plante din China în Europa, la acea vreme.
Acesta a fost dat numele de R. indica sulphurea în Franța, unde a fost introdus rapid. Cum ar fi
China Hume a crescut, a fost mult mai puternic influențată de ceai a crescut părinte, oferind flori
mari galbene, cu petale groase parfumate-ceai și frunze verzi strălucitoare. A fost un strămoș
important pentru multe trandafiri de ceai galben de anii 1800.
Francezii, după cum sa menționat mai sus, au fost considerate cele mai competenți crescători de
timp a crescut, după ce a stabilit preeminența lor la inceputul anilor 1700. Botanistul renumit,
Claude- Antoine Thory (1759-1827) și renumitul artist Pierre-Joseph Redoute (1759-1840)
combinate pentru a dezvolta și promova multe dintre cele mai populare China a crescut hibrizi.
Imparateasa Josephine, un iubitor pasionat de trandafiri, a fost un impuls major și beneficiarul de
eforturile lor de a dezvolta noi soiuri, care au apărut în număr mare la averea ei, Malmaison. Multe
dintre acestea au fost de a deveni celule progenitoare de nenumărate hibrizi dezvoltate în
următoarele două secole.

8
Nota editorului: A doua jumătate a istoria Chinei Roses va apărea în buletinul luna noiembrie.
Influențele și beneficiile trandafiri China vor fi acoperite, precum și misterele din jur aceste
trandafiri.