Lecturile Pentru Ex 9

Clasa a 8 a
Idei principale. Rezumate. Semne*
Idei principale extrase din lecturile pentru subiectul 1A.9
1. PRIETENIA, AVENTURA, SINCERITATEA, ADEVĂRUL, RELAŢIILE DINTRE

OAMENI
Inocentii – Ioana Pârvulescu
Publicat inițial în anul 2016, „Inocenții” este un roman scris de Ioana Pârvulescu, îndrăgită
autoare română contemporană. Opera surprinde aspecte din copilăria ei, având, astfel, caracter
autobiografic. O mare parte din farmecul operei constă în tehnica narativă a autoarei, care preia
vocea copilului din trecut, astfel încât expresivitatea și autenticitatea romanului sporesc
considerabil.
Deschiderea operei este marcată de un citat din „Frații Karamazov”, de F.M. Dostoievski,
frază cu rol de motto, menită să evidențieze importanța amintirilor în existența umană: „Acela
care adună cât mai multe amintiri de felul acesta pentru toată viața poate fi sigur că, la un
moment dat, își va găsi scăparea în ele”. Personajele reflectă foarte clar realitatea expusă în acest
citat.
În continuare regăsim portretele câtorva dintre cele mai importante personaje ale
romanului de față. Printre cele mai relevante personaje ale romanului „Inocenții” se regăsesc
membrii grupului celor „patru frați și verișori”: Ana, Matei, Dina și Doru, înconjuraţi astfel de
adulţi.
Copilăria a fost și va fi mereu vârsta inocenței, vârsta la care îți poți lăsa imaginația să
zboare, vârsta la care te poți bucura de lucrurile simple. Lumea copiilor este mai frumoasă, mai
veselă, mai colorată, mai plină. Inocenții de Ioana Pârvulescu ne reamintește de copilărie, tocmai
datorită faptului că e povestită din perspectiva unui copil, celui mai mic membru al casei de pe
strada Maiakovski, din Brașov.
Ana locuiește acolo, împreună cu fratele și cei doi verișori, alături de adulții casei. Într-o
perioadă în care tehnologia nu acaparase încă totul, în care copiii știau să se joace cât de ziua de
lungă, în care până și obiectele aveau viața lor, cei 4 copii încearcă să înțeleagă oamenii și viața,
trăind-o și bucurându-se de ea.
*poţi denumi cartea ca fiind o carte despre copilărie, prietenie, aventură…
Pățaniile lor, povestite de Ana, adultul de acum, fetița de atunci, au un farmec aparte,
farmecul copilăriei și al inocenței. Amintirile nu sunt filtrate de vârstă, copilul din povestitor
ieșind la suprafață, făcându-te să simți că iei și tu parte la jocurile lor, la vânătorile de comori, la
isprăvile pe care încercau să le ascundă de părinți, la maturizarea treptată.
Clasa a 8 a
“Toți adulții casei spuneau că ești de atâtea ori om câte limbi străine știi, și toți erau de cel
puțin trei-patru ori oameni, diferiți între ei, pentru că limbile știute erau diferite, dar româna,
germana și maghiara apăreau în repertoriul tuturor. Socotit așa, casa noastră adăpostea vreo 30
de oameni.”
Lumea văzută prin ochi de copil este spectaculoasă, în multe culori. Casa este și ea un
personaj important în poveste, acea casă care i-a adăpostit, i-a ascuns privirilor curioase, a trăit
odată cu ei.
***Grupul de copii aminteşte de eroii romanului “CIREŞARII,,- Constantin Chiriţă
2. NATURA, CONTEMPLAREA UNUI PEISAJ
Malul Siretului – Vasile Alecsandri
Pastelurie lui Alecsandri constituie primul moment de strălucire al poeziei romantice de

dinaintea lui Eminescu.
Poezia „Malul Siretului” e unul dintre cele mai izbutite pasteluri ale lui Alecsandri, fiind o
creație reprezentativă pentru întreg ciclul de pasteluri, atât prin tehnica artistică, cât și prin
atmosfera emoțională.
Tema pastelului „Malul Siretului” este natura. Pastelul „Malul Siretului” conţine
descrierea unei dimineţi de vară pe malul râului Şiret, înfăţişat în frumuseţea şi farmecul ei
deplin, totul fiind învăluit în lumină şi strălucire, imagine care se îmbină cu trăirile eului liric.
Clasa a 8 a
Pastelul transmite armonia dintre poet şi peisaj şi eternizarea acestui moment de inspiraţie
poetică.
Titlul ilustrează locul mirific care l-a inspirat pe Alecsandri în această poezie, malul râului
Siret, care curgea prin apropierea meleagurilor atât de dragi poetului, moșia de la Mirceşti.
Poezia „Malul Siretului” este structurată în patru catrene, cu versuri lungi de 15-16 silabe,
trăsătură tipică pastelurilor lui Alecsandri. Acest pastel, e particular prin două aspecte inedite:
lirismul subiectiv evidenţiat de prezenţa persoanei întâi, auctoriale (în strofele a doua şi a treia) şi
nota meditativă a poeziei din ultima strofă.
Din perspectivă preromantică, descrierea peisajului este realizată prin îmbinarea discretă a
planului uman-terestru cu cel universal-cosmic, alcătuite din imagini artistice şi figuri de stil.
Imaginarul poetic transfigurează realitatea concretă într-o viziune artistică specifică eului
liric, a cărui interpretare implică reflectarea sensibilă a lumii înconjurătoare prin funcţia
expresivă şi estetică a cuvântului, sunetelor şi culorilor.
***Fiind un pastel, sunt prezente figuri de stil (epitet chromatic, epitet personificator, epitet
ornant, inversiuni, etc) si imagini artistice (vizuale, auditive, dinamice)
Cu Pastelurile, Vasile Alecsandri atinge treapta deplinei maturizări a talentului său.

Clasicismul acestor creaţii lirice se manifestă nu numai în viziunea poetului asupra naturii, ci şi
pe tărâmul expresiei.
Clasa a 8 a
3. IUBIREA, SUFERINŢA, AMINTIREA, TRECEREA IREVERSIBILĂ A TIMPULUI,

NATURA
Lacul -M.Eminescu
Poezia Lacul, publicata la 1 septembrie 1876 in revista Convorbiri literare, alaturi de

Melancolie, Craiasa din povesti, Dorinta, se incadreaza in creatile erotice idilice, in care
predomina natura cu cunoscutele ei elemente specifice eminescene – lacul, codrul, izvorul, luna
etc.
Lirica erotica eminesteana imbina sentimentul dragostei pentru finta iubita cu adoratia fata
de frumusetile naturii, starea sufleteasca ia nastere, se impliniste sau se comsuma intr-un decor
mirific, de basm, sau intr-un cadru dezolant, mohorat, in functie de natura sentimentelor
exprimate.
Poezia are ca titlu numele unuia dintre elementele cadrului natural, lacul, deoarece
imaginea acestuia predomina in peisaj, in raport cu celelalte elemente: trestiile, barca, luna,
vantul etc.
Tema poeziei o constituie aspiratia poetului pentru o iubire ideala, cu o poveste de

dragoste imaginata intr-un cadru natural rustic, cu care se contopeste trairea interioara a eului
liric.
Clasa a 8 a
Eul liric se confeseaza, este exprimata emotia poetului determinata de asteptarea fiintei
iubite, natura participa la trairile eului liric, lacul este personificat, devine martor la iubirea
poetului, contribuie la atmosfera de vraja, poezia incepe si se incheie simetric cu imaginea
lacului, care in final isi pierde din stralucire traind alaturi de poet suferinta si tristetea.
Continutul poeziei. Poezia “Lacul” este alcatuita din cinci strofe a cate patru versuri sau
din cinci catrene, organizate gradat ca stare sufleteasca, de la speranta implinirii iubirii pana la
tristetea sfasietoare din final. Compozitional, poezia poate fi structurata pe doua planuri, unul
real, exterior care cuprinde tabloul descriptiv al naturii si altul ideal, interior, al visului de
implinire a iubirii absolute.
4. PRIETENIA, ISTORIA CINEMATOGRAFIEI, VIATA DE ORFAN
Aventurile lui Tom Sawyer
Autorul Mark Twain ne povesteste despre aventurile unui baiat nazdravan numit Tom
Sawyer. Avea un frate pe nume Sid care era un baiat tare linistit.
El mai tot timpul lua din gemul matusii Polly si se ducea împreuna cu prietenii la gârla sa
se scalde, lucruri care îi placeau cel mai mult.
Într-o zi matusa Polly îl puse pe Tom sa varuiasca gardul de la strada , ceea ce n-ul
încânta, lui stândui gândul numai la gârla si la joaca. Neavând de ales el a început sa varuiasca
gardul, rugându-l pe fratele sau Sid, sa-l ajute, dar el refuza. Fiind un baiat destept nu prea îi
placea scoala, singurul lucru cel atragea era prietena lui Becky la care tinea foarte mult.
Prietenul lui Tom pe nume Huckleberry Finn era un baiat ,,al strazii'' fara parinti cu care îsi
petrecea mai tot timpul. Prima nazdravanie pe care au facut-o împreuna a fost vizita cimitirului
pe timp de noapte alaturi de o pisica neagra si moarta adusa de Huckleberry. Cu aceasta pisica ei
sperau sa scape de negi prin anumite descântece. Ajungând în cimitir , au avut o surpriza
neasteptata. Trei indivizi pe nume Injun Joe, Dr. Robinson si Muff Poter care cautau un mormânt
pe care sa-l dezgroape. În tot acest timp Tom împreuna cu Huckleberry stateau ascunsi pentru a
nu fi vazuti , când deodata între acei indivizi s-a iscat o cearta urmata de asasinarea doctorului
Robinson.Fiind îngroziti de ceea ce au vazut, cei doi baieti au fugit spre casa.A doua zi
dimineata oamenii au gasit oribila crima. Toti din oras îl învinuiau pe Muff Poter, iar el fiind
arestat.
Tom împreuna cu Huck au jurat ca nu vor spune nimanui ceea ce au vazut.Tom si Huck
erau foarte îngroziti . Zilele au trecut iar lui Tom îi ardea de noi aventuri, asa ca într-o zi
întâlninduse cu Joe Harper si cu Huckleberry Finn, le-a propus sa se faca pirati.Într-o noapte
fiecare a adus de mâncare si au plecat împreuna pe o insula din apropierea oraselului. Cât timp ei
au stat pe insula oamenii din orasel îi cautau neîncetat. Dar aceasta cautare a fost în zadar
Clasa a 8 a
deoarece nu i-au gasit. Toti au crezut ca baieti au murit asa ca matusa Polly împreuna cu doamna
Harper s-au hotarât sa le faca prohodul duminica. În timp ce se oficia slujba cei trei copii au
intrat pe usa bisericii. Toata lumea s-a bucurat, mai ales matusa Polly si doamna Harper,care si-
au îmbratisat copiii chiar si pe Huckelberry.
Dupa câteva zile a fost judecata lui Muff Poter. La judecata au venit Injun Joe si Tom.
Tom a fost chemat sa de-a declaratie.El se uita la Injun Joe si a început sa-i fie frica, dar în final
a spus tot ce a vazut, iar între timp Injun Joe a disparut. De atunci Tom nu mai dormea linistit
noaptea de frica lui Injun Joe.
A trecut ceva timp de când a fost judecata lui Muff Poter, iar Tom împreuna cu Huck au
început sa caute comori. Tom era sigur caci comorile se gasesc unde sunt copaci scorburosi sau
în casele cu stafii.Au cautat în locurile cu copaci scorburosi dar nu au gasit, iar în final ei au
hotarât sa caute într-o casa cu stafii.Când au început sa caute dupa comoara la o casa cu stafii, ei
au auzit zgomote asa ca s-au ascuns în podul casei. Cei care au produs zgomotul au fost Injun
Joe împreuna cu un priten de-al sau.Ei au venit în acea casa pentru a ascunde o comoara.Au
vazut uneltele lasate de Tom si Huck si s-au gandit sa îngroape comoara în alta parte. Becky fata
de care îi placea lui Tom, a organizat o mica excursie. Când au mers in excursie ei au vizitat o
pestera care era precum un labirint. Tom si Becky s-au pierdut iar ei au stat în pestera timp de
doua,trei zile.Cu totii îi cautau pe Becky si pe Tom. Cât timp copiii au stat în pestera Tom la
vazut pe Injun Joe.Oamenii nu i-au gasit dar Tom a gasit iesirea din pestera. Iesirea gasita de
Tom era prin apropierea fluviului Mississipi. Cu totii s-au bucurat foarte mult de aparitia
copiilor.Tatal lui Becky pentru a fi sigur ca nimeni nu va mai intra în pestera s-a hotarât sa o
închida. Când Tom a auzit ca pestera a fost închisa le-a spus tuturor ca acolo se afla Injun Joe.
Aproape toti oameni au pornit spre pestera în cautarea lui, dar când pestera a fost deschisa lau
gasit pe Joe mort la intrarea în pestera. Tom si Huck s-au dus în pestera dupa comoara ascunsa
de Injun Joe.
Asa ei au devenit cei mai bogati din orasel dupa ce au gasit comoara si apreciati de tota
lumea.
Clasa a 8 a
5. CĂLĂTORIA CU TRENUL, SPORTUL, ŞCOALA
Cireşarii – Constantin Chiriţă (vol 1)
“Cavalerii florii de cireș,,
Victor, Ursu, Ionel, Lucia, Dan și Maria erau cei șase tineri care locuiau pe strada
Cireșului și cărora li se spunea Cireșarii. Școala era pe terminate, iar cei șase aveau planuri mari
pentru vacanță. Plănuiau să viziteze Peștera Neagră pentru a face o noua hartă, pentru că cea
veche, pe care Victor o obținuse cu mari eforturi, avea multe lipsuri.
Toți munciseră foarte mult pentru a pregăti expediția, mai ales Lucia și Ionel care tot anul
construiseră niște aparate T.F.F, pentru a putea comunica în caz de urgenta. Aveau tot ce le
trebuia, mai puțin o barcă sau o plută pentru a putea traversa lacurile subterane, iar singurul om
care avea un astfel de lucru, Petrăchescu, vânătorul, nu voia să o împrumute și susținea că o și
vânduse.
În timp ce Cireșarii erau ocupați cu ultimele pregătiri, doi colegi, Sergiu și Pompilică,
voiau să unde plănuiesc să meargă pentru ca să le-o ia înainte, dar Victor, pentru a-i induce în
eroare, le-a dat altă destinație, locul unde trebuiau să ajungă la final. Cei doi nu erau singurii
care voiau să afle traseul secret al expediției, mai era și Tic, fratele Mariei care voia să facă parte
din expediția Cireșarilor dar era considerat prea mic de către aceștia. Până la urmă Tic a aflat
adevărata destinație din jurnalul Mariei.
Cireșarii au ajuns cu bine în fața peșterii, dar Tic care plecase un ceva mai târziu s-a
pierdut prin pădure. Cireșarii l-au căutat și până la urmă Tic a ajuns și el în fața peșterii. S-a tras
la sorți cine va urca pe munte și va chema ajutor în caz de urgență și cine va avea primul contact
cu peștera. Grupurile erau: Lucia, Dan, Ursu- afară; Tic, Ionel, Victor, Maria-în peșteră. Ionel a
fost ales drept conducător al expediției.
În peșteră totul mergea bine, dar pe munte Dan aproape a căzut într-o prăpastie, iar Ursu,
grăbindu-se să-l salveze a aruncat toate bagajele la vale. Lucia a avut mult de muncă pentru a
repara aparatul T.F.F, care fusese aproape distrus. În timp ce Lucia a reparat aparatul, Ursu a
coborât și l-a văzut pe vânătorul Petrăchescu, care vorbea cu cineva. În peșteră, cei 4 se apropiau
de punctul terminus de pe harta, dar tot găseau conserve de mâncare și mucuri de țigări. Tic de
fapt căuta o cutie magică dintr-un basm , iar Victor încerca să descopere cât mai multe despre cei
doi oameni care fuseseră sau încă mai erau în peșteră. Victor a descoperit că peștera continua
mai jos decât apărea în harta lor, așa că au decis să coboare și ei, dar când Tic s-a dat jos de pe
plută, nu a oprit și bagajele așa ca aparatul T.F.F și Tombi, câinele s-au pierdut, purtați de
curentul de apă. Cireșarii au continuat sa meargă și sa treacă prin galerii cu speranța ca vor da de
o ieșire. Pe munte Lucia, Ursu și Dan erau din ce în ce mai îngrijorați. Nu mai aveau, de ceva
vreme, nicio veste de la echipa din peșteră. În plus, nici ei nu o duceau prea bine. Trebuiseră sa
scape de un urs care trecuse prin preajma cortului dar nici nu știau prin ce emoții trec cei din
Clasa a 8 a
peșteră. Cei patru căutau peste tot vreo ieșire sau vreun indiciu, până când, au găsit un tunel
foarte strâmt care ducea spre o barca. Tic, care era cel mai subțirel, se strecură pe acolo și
inspectă camera. A găsit câteva gloanțe, barca, pompa pentru umflat barca și un fel de cutiuța.
Cutia fermecată! Tic a ieșit însângerat dar bucuros cu barca și pompa la vedere dar ascunzând
cutia în sân. Cireșarii aveau în sfârșit puțină speranță că vor reuși să iasă din peșteră, dar acum
știau sigur că cineva trecuse înaintea lor pe acolo.
In acest timp pe munte era furtună mare, iar cei 3 cireșari de la lumină au decis să meargă
la un adăpost mai sigur, mai ales ca adăpostul lor era singurul lucru din apropiere care nu fusese
fulgerat. Ursu, pentru că era cel mai puternic, a vrut să care singur toate bagajele pentru ca cei
doi prieteni ai lui să ajungă mai repede la adăpost și cu mari eforturi a reușit să ajungă la timp cu
echipamentul.
Petrăchescu și bărbatul bărbos cu care vorbise se întoarseră în peșteră și când au văzut ca

barca și cutiuța cea mica lipsesc, au decis să meargă după cei 4 tineri. Cireșarii s-au oprit pentru
a se odihni, iar după ce Tic a încercat câteva cuvinte magice asupra cutiuței, a hotărât să le facă o
farsă prietenilor, să se costumeze în stafie și să se agațe de o stalactită, dar și Petrăchescu s-a
costumat într-o stafie pentru a fura cutiuța. Când l-a văzut pe Tic s-a speriat iar Tic s-a speriat și
el așa că au țipat amândoi și i-au trezit pe cireșari. Petrăchescu a fugit. Mai târziu au ajuns la o
răspântie iar Ionel a vrut să meargă culoarul cel nou dar Victor s-a împotrivit iar Ionel a făcut ce
a vrut el despărțindu-se de ceilalți. Petrăchescu și bărbosul l-au prins pe Ionel și l-au torturat ca
să le zică unde este cutiuța, dar până la urmă s-au convins că nu știe de existența ei și l-au părăsit.
Cireșarii l-au găsit și l-au îngrijit, iar Tic le-a spus despre cutie, care era de fapt un aparat T.F.F
mult mai performant. Erau salvați!
Ușor, ușor au început sa vadă și ei lumină la capătul galeriei, așa că le-au spus celor de
afară unde sa vină, dar nu foarte precis pentru că nu știau cu exactitate unde se află. Erau la
poalele unei cascade. În peșteră, Petrăchescu l-a omorât pe bărbos și a pornit în căutarea copiilor,
cu 7 gloanțe încărcate în pistol. Tinerii își făceau un plan de apărare. Victor s-a cocoțat într-o
firida aflată mai sus de unde să arunce cu bolovani, iar ceilalți făceau forturi din pietre. Ursu a
ajuns la ei doar că nu avea destulă sfoară așa ca a trebuit sa stea cu jumătate de corp suspendat în
aer ca să îi tragă în sus la el. Petrăchescu a ajuns si el în locul în care se aflau Cireșarii și a
încercat să tragă în Victor doar că nu l-a nimerit, așa că a fugit. Ursu a reușit să-l tragă pe Ionel
pentru că Lucia a ajuns la timp ca să-l prindă de picioare, altfel ar fi căzut amândoi. Ultimul
salvat a fost Victor. Totul s-a terminat cu bine pentru Cireșari.
Când s-a întors în ascunzătoarea din peșteră, Petrăchescu nu a mai găsit corpul bărbosului
pentru că, de fapt avea gloanțe oarbe. Ursu a descoperit a doua intrare în peșteră, pe care o
foloseau cei doi infractori, așa ca l-au prins pe Petrăchescu. Și s-au întâlnit și cu Sergiu și
Pompilică la final.
Cireșarii au avut o expediție nemaipomenită!

Clasa a 8 a
6. ÎNDEPLINIREA DATORIEI
Zece negri mititei – Agatha Christie
Zece negri mititei (în engleză: Ten Little Niggers) este un roman polițist scris de către
Agatha Christie, fiind considerat capodopera acesteia, și descrisă de ea ca cea mai grea carte de
scris. A fost pentru prima oară publicat în Regatul Unit, de către editura Collins Crime Club, pe
6 noiembrie 1939.. Un detaliu important al cărții îl constituie un cântec englez publicat în 1868
("Ten Little Injuns"). Din motive rasiale, ediția din Statele Unite a fost publicată abia în
decembrie 1939, titlul fiind schimbat în: Și n-a mai rămas niciunul (And Then There Were
None).
În roman, zece oameni sunt atrași pe o insulă sub diferite pretexte, ex. oferirea unui loc de
muncă, o vacanță de vară târzie și neașteptată sau întâlnirea unor prieteni vechi. Fiecare dintre ei
a fost făptaș al unei crime, dar fie a scăpat de justiție, fie a comis un act care nu poate fi
sancționat legal. Oaspeții sunt acuzați de "crimele" lor în prima seară, prin intermediul unei
înregistrări de gramofon, și sunt informați că au fost aduși pe insulă să plătească pentru ce au
făcut. Ei sunt singuri pe insulă și nu pot scăpa, datorită distanței prea mari de uscat, dar și
datorită vremii capricioase. Fiecare dintre cei zece sunt omorâți, într-o manieră ce face referire la
versurile din poezie. Nimeni nu pare să fi rămas în viață după ce ultima persoană moare. O
confesiune, sub forma unui epilog al romanului, dezvăluie cum au avut loc toate crimele, dar și
cine este criminalul.
Într-o zi caldă de august, opt persoane ajung pe Insula Negrului, o insuliță izolată aflată la
mai bine de o milă de coasta comitatului Devon, din Anglia. Aparent, fiecare persoană a primit o
invitație, de la un anumit U.N. Owen, în care se menționează istoria lui sau ei proprie, și în care,
de exemplu, se oferă un loc de muncă, o vacanță de vară târzie și neașteptată sau întâlnirea unor
prieteni vechi. Ei sunt întâmpinați de un majordom și o bucătăreasă (care nu și-au întâlnit
niciodată angajatorul), ei ajungând să fie în total zece pe insulă. În timp ce își așteaptă gazdele, ei
găsesc înrămată o copie a poeziei "Zece negri mititei", așezată pe perete, și observă zece statuete
din porțelan aflate pe masa din salon; ei discută și despre diferite ciudațenii, precum și despre
pensiunea în care se află. Majordomul pune o înregistrare de gramofon în timp ce aceștia discută,
precum a fost instruit să o facă; în mod neașteptat, înregistrarea conține o voce care vorbește
despre fiecare vizitator în parte, despre crimele pe care le-a comis fiecare, dar la care a scăpat de
justiție, iar, la final, vocea întreabă dacă "acuzații" au ceva de spus în apărarea lor. Fiecare
persoană pare șocată și mulți manifestă inocență. Anthony Marston și Philip Lombard, însă,
recunosc că acuzațiile sunt adevărate, dar dna. Brent refuză să discute despre asta împreună cu
cei de acolo, dar îi povestește totul Verei Claythorne a doua zi. La finalul serii, Marston își
termină paharul. El moare instantaneu, din cauza otrăvirii cu cianură, strecurată în paharul său.
Imediat după aceea, oaspeții observă că una dintre statuete a dispărut, iar versurile poeziei par să
reflecte maniera în care a murit ("Unul s-a-necat din ei și-au rămas doar nouă"). Restul oaspeților
sunt, după aceea, omorâți unul câte unul, fiecare moarte având legătură cu versurile poeziei și cu
Clasa a 8 a
dispariția statuetelor, cu toate că există multe abateri de la firul poveștii, ceea ce face ca ordinea
victimelor să nu fie cea aparentă.
7. ŞCOALA, ARTA
Romanul adolescentului miop – Mircea Eliade

Clasa a 8 a
8. FERICIREA, JOCUL, ŞCOALA, COPILĂRIA, AMINTIREA UNOR LOCURI

SIMBOLICE, REMEMORAREA NOSTALGICĂ
Amintiri din copilărie – Ion Creangă
PARTEA I
În prima parte autorul ne povestește cum părinții se certau din cauza lui. Mama sa,
Smaranda, voia neapărat să-l dea la școală ca să ajungă preot iar tatăl său nu voia spunând că nu
are bani pentru asta. Situația s-a schimbat într-o duminică, când a venit în vizită David Creangă,
bunicul lui Nică. Acesta a spus că îl ia pe băiat și îl va duce la școală, la Broșteni. David le-a
explicat că e bine să știi carte și că este păcat de omul neînvățat. Pe lângă aceasta, Creangă ne
mai povestește și alte întâmplări.
Caprele Irinucăi – După ce bunicul David îl duce pe Nică și pe încă un tovarăș de-al lui
la Broșteni, acesta i-a cazat la o femeie, Irinuca. Casa ei era o cocioabă veche iar pe lângă
aceasta, ea mai avea un țap și două capre care erau slabe și râioase. Acestea dormeau în tinda
casei. Bărbatul și fata Irinucăi lucrau la pădure toată săptămâna. La școală cei doi băieți au mers
bine în afara faptului că profesorul a poruncit unui om să-i tundă la piele pe cei doi, că aveau
plete. După ce trecu iarna, în primăvară băieții s-au trezit plini de râie de la caprele Irinucăi. Cei
doi s-au uns cu leșie, au stat la soare și apoi au intrat să se scalde în Bistrița. Dar cu toate acestea
încă nu au scăpat de râie. Într-o zi, când Irinuca era dusă prin sat, băieții s-au suit pe munte, mai
sus de casa ei, și au urnit o stâncă din locul ei astfel încât să se ducă la vale. A dărâmat gardul și
casa Irinucăi, a făcut bucăți o capră și s-a numai în Bistrița. Speriați, copiii și-au luat lucrurile și
au pornit la drum spre Pipirig. Uitând de râie și de bucuria pe care i-o făcuseră Irinucăi, cei doi s-
au bucurat de vreme, cât a fost frumoasă. La un moment dat a pornit o vijelie cumplită urmată de
o ninsoare cum se cade. Au înnoptat în munți, dogoriți de flacăra unui foc uriaș. A doua zi, spre
seară, au ajuns la bunicul David din Pipirig. Bunica i-a poftit la masă și apoi i-a vindecat de râie
ungându-i cu unsoare de mesteacăn. Peste câteva zile a aflat și bunicul despre paguba Irinucăi,
pentru care a plătit patru galbeni. În sâmbăta Paștilor a ajuns și Nică acasa la ai săi, în Humulești.
Nică nu fost deloc bucuros deoarece au râs toate fetele de el, văzându-l tuns de tot.
Calul Bălan și Sf. Nicolae – Autorul își amintește cu drag de meleagurile natale și de
oamenii gospodari din jurul său. Un loc aparte îl ocupă părintele Ioan, om bun și vrednic. El a
înfrumusețat cimitirul și a construit o chilie pentru școala satului. Împreună cu bădița Vasile,
dascălul bisericii, părintele a mers prin sat și i-a îndemnat pe oameni să-și dea copii la școală.
Astfel s-au adunat o mulțime de băieți și fete, dornici de carte dar și de năzdrăvănii. Ca să-i
liniștească, părintele Ioan a adus la școală un scan numit Calul Bălan și un bici numit Sf.
Nicolae. Prima pedepsită a fost chiar Smărăndița popii, o copilă ageră și zdravănă care întrecea
pe toată luma. Când părintele a descoperit că băieții aveau ceasloavele murdare, pline de muște
moarte, i-a poftit pe toți să încalece pe Calul Bălan și să-și ia răsplata. Dar ca să-i îmbuneze pe
Clasa a 8 a
copii, le aducea colaci de la biserică și cum bădița Vasile, învățătorul, era om de treabă toate
mergeau strună.
PARTEA a II-A
În această parte scriitorul narează câteva din întâmplările foarte cunoscute ale copilăriei
sale: La cireșe, Pupăza din tei, La scăldat.
La cireșe – Într-o vară prin luna iunie Nică se hotărăște să se ducă la moș Vasile, fratele
cel mare al tatălui său pentru a fura cireșe. S-a dus la el acasă și s-a prefăcut că îl caută pe vărul
lui, Ion, ca să meargă la scăldat. Mătușa Mărioara i-a spus că e plecat cu tatăl său la adus de
sumani. Bucuros de cele auzite, Nică își ia rămas bun de la mătușă, după care se strecoară în
grădina casei și se urcă în cireș. A început să-și umple cămașa cu cireșe până când l-a văzut
mătușa Mărioara cu o jordie în mână. Atunci, repede, băiatul sare repede din pom direct în stratul
de cânepă. Mătușa a început să fugă și ea tot prin cânepă. Într-un moment în care mătușa se
împiedică și cade, băiatul sare gardul casei și fige acasă. Spre seară a venit moș Vasile împreună
cu vornicul și paznicul la părinții lui Nică pentru a cere daune pentru cânepă și cireșe. La sfârșit
băiatul primește o bătaie zdravănă de la tatăl său pentru stricăciunile produse de el.
Pupăza din tei – Sătul să fie trezit în fiecare zi cu noaptea în cap, Nică îi puse gând rău
unei pupeze care era ceasornicul satului. Pasărea avea ciubul într-un tei din curtea lui moș
Andrei, unchiul băiatului. Într-o zi, când mama îl trimise cu de mâncare la țiganii pe care-i aveau
la sapă, Nică se gândi să fure pupăza. Se urcă în copac, găsi scorbura dar nu reuși să o prindă
decât la întoarcere. Duse pupăza acasă și o ascunse în pod. După ce apare mătușa Măriuca,
supărată foc și îi spuse Smarandei că Nică a furat pasărea, copilul, speriat, fuge cu pupăza la târg.
Acolo încearcă să o vândă, dar un moș cu vițica de funie a luat-o și i-a dar drumul. Pasărea a
zburat direct în teiul ei și a început să cânte din nou. Băiatul, de frică să nu-l prindă tatăl său la
târg, fugi acasă și stătu cuminte toată ziua. După ce pupăza începu din nou să cânte trezind
oamenii dimineața, mama lui Nică face masă mare și o chemă și pe mătușa Măriuca. Cele se
împăcaseră iar Nică scăpă basma curată.
La scăldat – În acest episod este vorba de Nică, care pleacă la scăldat, fără să asculte de
mama sa. Deși aceasta l-a rugat să legene copilul deoarece ea avea o mulțime de alte treburi: de
țesut, de cusut, de făcut mâncare; băiatul sta pe gânduri. A stat el o vreme, dar era așa de cald și
senin că nu putu rezista și a fugit la baltă, la scăldat. Când își dădu seama că Nică a fugit, mama
lui a început să-l strige cât se poate de tare. Aceasta a lăsat totul baltă și a plecat la baltă după
băiat, că știa că acolo s-a dus. Nică stătea în pielea goală întins pe nisip, apoi într-un picior,
arunca cu piuetre în apă și la urmă sărea să el și se scufunda. În tot acest timp mama sa l-a privit
cum petreceam, după care s-a furișat și i-a luat hainele și l-a lăsat acolo în pielea goală. Fetele de
pe la râu, văzând asta, au început să râdă de el. Într-un târziu, când fetele erau ocupate cu clătitul
pânzelor în apă, Nică a luat-o la fugă spre casă, luând-o prin grădinile oamenilor ca să nu-l vadă
cineva. Ajuns în grădina lui, băiatul a mers prin porumb până la gardul ogrăzii. Acolo își vede
Clasa a 8 a
mama cum alerga să facă trabă, când afară când afară, când în casă. Nică și-a făcut curaj și a sărit
în ogradă. Apoi i-a luat cu silă mâna mamei și a sărutat-o, i-a cerut iertare și i-a zis să-i facă ce-o
vrea, numai să-i dea de mâncare, că moare de foame. Mamei i-a fost milă și ia dat să mănânce
dar i-a spus că încă nu-l va ierta. Băiatul a promis să nu mai iasă din cuvântul ei și a început să o
ajute la treburile casei.
PARTEA a III-A
În această parte autorul își descrie satul natal și împrejurimile acestuia și amintește de
istoria acelor locuri. Nică urmează cursurile Școlii Domnești din Târgu Neamț și apoi pe cele de
la Școala de Catiheți din Fălticeni. În perioada următoare urmează procesul de formare al
băiatului din punct de vedee social în relațiile cu colegii de școală, cu vărul Ion sau cu Pavel
Ciubotarul. Acesta îi ține pe bîieți în gazdă pe timpul cursurilor. Aici, cei doi, îșiaduceau
mâncare de acasă iar iarna se îngrijeau de lemne de foc. Autorul amintește și de prietenul lui
Trăsnea pentru care gramatica era de neînțeles. Nică mai povestește și de serile petrecute la
crâșmă împreună cu prietenii lui, unde mâncau plăcinte și găini fripte, beau vin și se distrau pe
cinste.
PARTEA a IV-A
În ultimul capitol al romanului, autorul ne prezintă plecarea sa la Seminarul de la Socola.

Dar el nu vroia să plece că satul natal era tot ce îi estemai drag lui. Nică a tot încercat să-și
convingă mama să nu plece dar nu reușea. Acesta pleacă trist și cu ochii înlăcrimați împrună cu
Zaharia lui Gâtlan, un alt băiat obligat să plece la Socola. Pe cei doi copii îi duce Luca
Moșneagu’, un vecin, cu căruța trasă de doi cai. Pe tot parcursul călătoriei cei doi se tot gândeau
la la satul natal, la călugărie, tot felul de lucruri. Ajungând în Valea Pășcanilor, moș Luca începe
să le povestească băieților cum este viața la câmp. După un popas de o noapte, cei trei se
întâlnesc cu niște drumeți care mergeau și ei spre Iași. Trecând pe la Păcurari, unii oameni au
început să râdă iar alții să-și bată joc. Într-un târziu, în aceea noapte au ajuns la Socola. Moș
Luca a tras căruța la umbra unui plop înalt, iar atunci cei doi băieți văzură o mulțime de dascăli și
preoți care îți mărturiseau păcatele.
Clasa a 8 a
9. COMUNICAREA OM-NATURA, COPILARIA, TIMPUL IREVERSIBIL
Fiind băiet, păduri cutreieram – Mihai Eminescu
„Fiind băiet păduri cutreieram” este o poezie scrisă de Mihai Eminescu în anul 1878 și
publicată postum.
Poezia surprinde un episod din adolescența eului poetic.
Discursul eului poetic este la persoana I, marcă a subiectivității, iar verbele sunt la timpuri
trecute, dovadă a unor întâmplări deja petrecute.
Tabloul vizual și auditiv este realizat printr-o acumulare a detaliilor, având rolul de a
accentua lentuarea mișcărilor. Într-o natură paradisiacă, adolescentul lipsit de griji și ocrotit de
lumina lunii, divinitate astrală a nopții, se lasă cuprins de magia cântecului pădurii, intrând în
lumea visului și a basmelor. În felul acesta evenimentele poetice se preschimbă într-o poveste
tipic romantică în care timpul real își pierde tăria, dimensiunile făcând loc fantasticului.
Din tei iese „o nimfă a pădurii“, o făptură de vis, de vrajă al cărei portret este surprins cu o
acuratețe halucinantă. Frumusețea zânei este una tipică femeii eminesciene, fiind realizată printr-
o condensare de epitete și comparații: „ochii mari“, „micul picior“, „păru-i blond și moale ca
mătasea“, „grumazul alb“, „trupul ei cel alb“.
În ultima strofă, cititorul atent poate sesiza că eul poetic insistă asupra unicității
experienței și asupra timpului evenimentului: „si, ah, era atâta de frumoasă”. Interjecția „ah”
marchează regretul de pe o altfel de lume, dar mai ales este conștientizat momentul de ruptură
deoarece nimfa, pădurea, vârsta adolescenței, toate aparținând unui trecut unic, fascinant care
poate reînvia numai prin poezie.
Semnificatia titlului se refera la libertatea pe care o aveam cu totii in vremea copilariei,

atat libertatea de miscare cat si cea de exprimare.
*pui accent pe tema si semnificatiile poeziei!
*AMINTIRI DIN COPILARIE- ION CREANGA

Clasa a 8 a
10. DRUMUL INIŢIATIC, PRIETENIA, PĂDUREA, , CALATORIA, AVENTURA
Povestea lui Harap-Alb – Ion Creangă
Apărută în anul 1877 în revista “Convorbiri literare“, opera lui Ion Creangă intitulată
“Povestea lui Harap-Alb“ este un basm cult (detașându-se de cel popular prin : individualizarea
personajelor prin limbaj, îmbinarea armonioasă a modurilor de expunere și originalitatea
limbajului, a povestitorului humuleștean), specie a genului epic în proză, pluriepisodică, în care
personajele reale sau fantastice sunt purtătoare de valori simbolice, iar lupta dintre bine şi rău se
finalizează de obicei cu victoria binelui. În “Estetica basmului“, criticul literar George Călinescu
defineşte basmul ca “un gen vast, depăşind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, ştiinţă,
observaţie morală “. Ceea ce se remarcă mai presus de orice la basmele lui Creangă este
realismul caracteristic acestora, fapt susţinut şi de Nicolae Manolescu în lucrarea “Lecturi
infidele“, care menţionează că ele “nu sunt rescrise, împodobite, alterate în structura lor“,
reflectând realitatea imediată. Acestuia i se adaugă planul miraculos, extraordinar, cele două
coordonate (real - ireal) împletindu-se astfel într-o formă inovativă, conferind o viziune epică
originală.
Având ca sursă de inspiraţie basmul popular, autorul ilustrează mituri străvechi universale,
dar mai ales autohtone, înglobând în textul de faţă toată “filosofia noastră populară“ (Pompiliu
Constantinescu – “Scrieri“). Motivele identificabile sunt specifice mitologiei, precum cel al
superiorităţii mezinului, al călătoriei şi al probelor inițiatice.
Tema operei, pe lângă cea specifică acestei specii literare, şi anume a luptei dintre bine şi
rău, este cea a maturizării mezinului craiului, vizibilă încă din titlu. La nivel morfologic, titlul
este constituit din substantivul comun “Povestea”, articularea acestuia aratând singurlaritatea
istorisirii, atribuită în continuare prin utilizarea substantivului propriu, lui Harap-Alb. “Povestea”
marchează caracterul de bildungsroman al scrierii, aceasta prezentând pe parcursul său evoluţia
personajului principal din ipostaza de tânăr neiniţiat în cea de împărat. Denumirea de Harap-Alb
provine dintr-un oximoron(harap = slugă de culoare neagră, alb = culoare ce sugerează caracterul
nobil), subliniind astfel ironia în momentul în care crăişorul devine supusul Spânului si primeşte
acest apelativ din partea noului stăpân. Viziunea despre lume a povestitorului susţine faptul că
omul "de soi bun" îşi atinge obiectivele, scopurile stabilite de divinitate, cu ajutorul semenilor,
dar mai ales datorită virtuţilor morale: generozitate, onoare, simţul datoriei, respect.
Acţiunea basmului este relatată prin prisma unei perspective narative obiective, însoţită de
o viziune dindărăt, de către un narator omniscient şi omniprezent, a cărui obiectivitate este
contestabilă întrucât există numeroase intervenţii şi comentarii pe parcursul relatării,
caracterizate prin umor şi oralitate. Modul de expunere predominant este naraţiunea la persoana a
III-a, ce alternează cu dialogul.
Expoziţiunea, situaţia inițială de echilibru, prezintă familia Craiului, alcătuită din tatăl şi
cei trei fii. Sunt precizate şi reperele spaţio-temporale, ambigue. Intriga sau factorul perturbator,
Clasa a 8 a
momentul ce determină un dezechilibru şi declanşează următorul moment important,

desfăşurarea acţiunii, este reprezentată de primirea unei scrisori de la fratele Craiului, Verde
Împărat, care, aflându-se într-o stare precară de sănătate, cere să-I fie trimis unul dintre feciori
pentru a-i lua locul.
În continuare, fiii cei mari îşi încearcă norocul, însă nu reuşesc să treacă de una din probele
introduse de tatăl lor cu scopul de a-i testa, respectiv cea a podului. Decepţionat de reacţia tatălui
la eşecul predecesorilor săi, mezinul este ajutat de Sfânta Duminică în dobândirea curajului
necesar întreprinderii călătoriei, facilitat de calul, straiele şi armele deţinute anterior de tatăl său.
Se remarcă în acest sens motivul superiorităţii mezinului, singurul care a reuşit să treacă peste
proba de la pod, simbol pentru pătrunderea într-o altă etapă a vieţii. După ce primeşte sfatul
bătrânului “În călătoria ta să ai trebuinţă şi de răi şi de buni, dar să te fereşti de omul roş, iar mai
ales de cel Spân cât îi putea”, fatalitatea se produce şi crăişorul se rătăceşte în drumul său, având
nevoie de spânul pe care îl întâlnise. Odată cu coborârea mezinului în fântână are loc
transformarea acestuia în sluga Spânului, odată cu noul apelativ. Urmează trei probe la care
Harap-Alb este supus de stăpân şi pe care, cu ajutorul unor personaje fantastice (albinele, calul,
furnicile, Ochilă, Gerilă, Setilă, Flămânzilă şi Păsări-Lăţi-Lungilă) le duce la bun sfârşit. Sub
simbolul cifrei magice trei, probele sunt :aducerea salatelor din Grădina Ursului, a pieii cu pietre
preţioase din Pădurea Cerbului şi a fetei Împăratului Roş- probă ce implică alte probe: casa de
aramă, ospățul pantagruelic, alegerea macului de nisip, păzirea fetei, ghicirea acesteia, întrecerea
dintre cal și turturică(pentru a aduce trei smicele de măr dulce).
Punctul culminant sau acțiunea reparatorie, este atins în momentul în care Harap-Alb se
întoarce triumfător la curtea Împăratului Verde cu domniţa. Spânul este demascat şi drept
răzbunare, încearcă să-l omoare pe Harap-Alb, fără a avea succes, fata de împărat readucându-l
la viaţă după tăierea capului, marcând astfel dezvoltarea completă a crăişorului.
Deznodământul este înfăţişat de refacerea echilibrului în universul imaginar şi nunta

tânărului cu fata împăratului Roş, confirmând atingerea maturităţii.
Autorul citează la tot pasul zicători, proverbe şi vorbe de duh (de exemplu: “Dă-i cu
cinstea să piară ruşinea”) pe care le preia din tezaurul popular şi le introduce în discursul narativ
prin sintagma “Vorba ceea” , dând dovadă de erudiţie paremiologică.
Ion Creangă reuşeşte să îmbine elemente ce aparţin fabulosului cu altele aparţinând

realismului, într-o simbioză literară inedită, surprinzând drumul protagonistului spre desăvârşirea
personalităţii. Acesta se inspiră din folclor şi relatează întâmplările într-o manieră proprie,
guvernată de umor şi bucuria de a povesti, cu scopul de a sublinia caracterul moralizator al
scrierilor sale.
În concluzie, "Povestea lui Harap-Alb" este un basm cult întrucât prezintă caracteristicile
definitorii ale acestei specii, concentrându-se pe tema luptei dintre bine şi rău, din care biruitor
Clasa a 8 a
este binele,și mai ales pe cea a maturizării eroului, prezentând totodată formule, simboluri şi
motive specifice.
11.MODELE COMPORTAMENTALE, INITIEREA
Popa Tanda – Ioan Slavici
In Popa Tanda, scriitorul adopta o formula narativa originala si deosebit de adecvata,

alegandu-si un povestitor din interiorul lumii evocate, martor, participant si beneficiar al
evenimentelor, a carui identitate, neprecizata, o ghicim din limbajul popular, cu o pronuntata
nota de oralitate, din familiaritatea cu care numeste oameni si locuri, din culoarea emotionala a
relatarii. Procedeul rezulta din aspiratia scriitorului de a se potrivi in toate detaliile operei
modelului literaturii populare, singura pe care o cunostea in profunzime si pe care o valorificase,
mai ales povestile si anecdotele, in primele sale scrieri, puternic incurajat de Bminescu.
Nuvela, axata pe un singur personaj, parintele Trandafir, debuteaza ex-abrupto, intr-un

moment al naratiunii-monolog, cu un fel de genealogie a eroului: "Ierte-l Dumnezeu pe dascalul
Pintilie! Era cantaret vestit. Si muraturile foarte ii placeau Iara copii n-avea dascalul Pintilie
decat doi: o fata, pe care a maritat-o dupa Petrea Tapului, si pe Trandafir, parintele Trandafir,
popa din Saraceni". Urmeaza o serie de scurte portrete regresive, exclusiv morale, ale preotului,
pe masura ce povestitorul realizeaza, pe nesimtite, o intoarecere in timp. Mai intai, unul in care
se redau admirativ calitatile dezvaluite de personajul ajuns la maturitate si deplina realizare: "Pe
parintele Trandafir sa-l tina Dumnezeu! Este om bun, a invatat multa carte si canta mai frumos
decat chiar si raposatul tatal sau, Dumnezeu sa-l ierte! Si totodata vorbeste drept si cumpanit, ca
si cand ar citi din carte. Si harnic si grijitor om este parintele Trandafir. Aduna din multe si face
din nimica ceva. Strange, drege si culege, ca sa aiba pentru sine si pentru altii". Apoi, alt portret,
caracteristic unei etape anterioare din biografia preotului, insistandu-se asupra defectelor reale
sau aparente, menite sa-l puna in conflict cu lumea si sa faca din el parca un vesnic opozant:
"Minunat om ar fi parintele Trandafir daca nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorba, cam
aspru la judecata: prea de-a dreptul, prea verde-latis Nu e bine sa fie omul asa. Oamenii se prea
supara cand Ic luam caciula din cap" Slavici il concepe pe Popa Tanda, poreclit astfel de
poporeni, ca pe un erou anapoda, socotit de el specific romanesc, dupa cum reiese din
corespondenta sa. Din anumite puncte de vedere, personajul reactioneaza mereu inadecvat, in
prima parte a nuvelei, el predica zelos, apoi utilizeaza mijloace verbale din ce in ce mai tari, ca
batjocura si ocara, pentru a-i lumina si mobiliza cu orice prel pe lenesii si ignorantii saraceneni,
lipsiti de motivatie, neglijandu-si total propriagospodarie. Metoda se dovedeste falimentara.
In partea a doua, preotul abdica de la misiunea sa de luminator, actionand deci inadecvat

din punct de vedere profesional, si se consacra unui scop egoist, asigurarea bunastarii materiale a
propriei_ familii. De data aceasta, reusita e deplina. intorcand spatele colectivitatii, el reuseste sa
Clasa a 8 a
o activizeze si sa o transforme, datorita spiritului mimetic al satenilor si puterii de convingere a

faptelor, a exemplului sau, caic nu reprezinta insa un act deliberat.
Scriitonii selecteaza din multitudinea de motive si de fapte pe cele strict necesare si le

organizeaza intr-un subiect de maxima concentrare, in cuprinsul a doua parti simetrice si totodata
contrastante, despartite prin redarea unui moment de criza morala decisiva a eroului.
Mai intai, el zaboveste asupra reconstituirii geografice, sociologice, etnografice si

psihologice a imprejurimilor, a statului Saraceni si a locuitorilor sai, intr-o descriere plina de
verva, penduland intre mimarea obiectivitatii stiintifice si exagerarea caricaturala.
Totul este relatat cu umor si ironie, cu voiosie zeflemisitoare, explicabile tocmai prin
decalajul dintre timpul de fabula, apartinand trecutului, si cel al povestirii, lata un fragment, care
evoca o stare materiala si totodata o mentalitate: "Saraceni i? Un sat cum Saracenii trebuie sa fie
Ici o casa, colo o casa tot una cate una
Gardurile sunt de prisos, fiindca n-au ce ingradi; ulita este satul intreg. Ar fi prost lucru un
horn la casa, fumul afla cale si prin acoperis. Nici muruiala pe peretii de lemn n-are inteles,
fiindca tot cade cu vremea de pe dansii. Cateva lemne cladite laolalta, un acoperis din paie
amestecate cu fan, un cuptor de imala cu prispa batraneasca, un pat alcatuit din patru tapi batuti
in pamant, o usa facuta din trei scanduri intepenite c-un par crucis si cu unul curmezis lucru
scurt, lucru bun. Cui nu-i place sa-si faca altul mai pe plac". Adevarata dimensiune a mizeriei
materiale si morale a satului o da imaginea bisericii, "o alcatuiala" de mult ruinata, "fiind
biserica, cel putin in Saraceni, un lucru de prisos". Framantarile preotului, ajuns "sa faca din
nevoie drag si sa stea bucuros in Saraceni", dezvaluie un inceput de trecere de la idealismul si
relativul ascetism initial, la o gandire mai pragmatica, tradusa intr-o revarsare de expresii
plastice, unele din paremiologia populara: "in salul sarac, popa nici spice n-are de unde culege";
sau: "Cand vaca are hrana, ea nu ramane stearpa" s. a. Convins repede ca propria bunastare
depinde de harnicia poporenilor, popa isi pune in cap sa faca din saraceneni oameni harnici.
Primul prilej este predica de la amvon, aducand o deviere de la dogma spre o filosofie hedonista:
"Ce fac insa oamenii lenesi, oamenii care nu-si dau nici o silinta, care nici mana nu si-o intind sa
ia darul? Sunt pacatosi! caci nu numai dorinte avem, ci si pofte trupesti" Ascultata cu interes si
curiozitate, predica ramane tara nici o urmare in comportamentul satenilor, dupa cum aceeasi
soarta o au batjocurile si ocarile la care popa recurge ulterior.
In aceasta prima parte, toate stradaniile preotului, de o perseverenta iesita d'n comun,
reprezinta o suita de esecuri. Reclamai superiorilor, episcopului, noteaza autorul cu ironic, "i s-a
facut mila de bietul popa si i-a dat dreptate, ocarand pe poporeni. Adica tot in Saraccni a ramas
Popa Tanda". Este momentul cand preotul isi da seama de situatia sa cu adevarat deznadajduita,
din care nu mai intrezareste nici o iesire.
Atunci, pentru intaia oara rugaciunea lui trece din domeniul rutinei profesionale in cel al
credintei si sinceritatii depline. Intrand in biserica, preotul izbucneste in plans si exclama:
Clasa a 8 a
"Puternice Doamne! Ajuta-ma!" Din aceasta criza el iese limpezit: "Nu merge! grai parintele
Trandafir. Asa nu merge! incepu a se face si ci om ca lumea, a se ingriji mai nainte de toate de
binele casei sale". In partea a doua, in care sunt redate eforturile, de data aceasta incununate de
succes, ale popii de a iesi din saracie, actiunea se precipita.
In cateva pagini sunt condensate decenii de viata.
Nevoit, datorita situatiei limita in care ajunsese si lipsei oricaror cunostinte practice, sa
descopere in modul cel mai empiric cu putinta munca, Popa 'Panda reface, in cateva actiuni
simbolice, relatate memorabil, drumul umanitatii de la traiul in devalmasie la descoperirea
proprietatii private, de la cultivarea pamantului la practicarea meseriilor si a negotului, de la
injghebarea unui adapost impotriva intemperiilor la aparitia si satisfacerea nevoii de confort si de
frumos. Voiosia si umorul, spiritul tonic strabat relatarea drumului popii din succes in succes.
O scena antologica reda prima experienta horticola a preotului si a familiei sale. Cand au
rasarit primele seminte, "toata ziua aceea popa si preuteasa cu copii cu tot au petrecut vremea
sezand pup intre straturi. Care vedea mai multe seminte incoltite, acela era mai norocos",
inilorirea gospodariei preotului se face sub privirile satenilor uimiti si neincrezatori, care
exclama la fiecare noua realizare: "Popa e omul dracului!" Dar exemplul sau devine molipsitor.
Mai intai vecinii si apoi satul intreg descopera satisfactia muncii si a prosperitatii, realizata pe
cale capitalista, prin mestesuguri, piata, stratificare sociala. Toate se deduc din tabloul final al
Saracenilor, ajuns un sat ideal, in care rasuna clocotul muncii si copleseste imaginea belsugului
si a civilizatiei. Vazandu-l pe parintele Trandafir, batran, dar inca "verde", in tlnal satenii
exclama: "Tine-l, Doamne, la multi ani, ca e omul lui Dumnezeu!".
Popa Tanda ilustreaza, evident, o teza precum si o serie de precepte morale din patrimoniul
gandirii universale, totul incorporat insa intr-o constructie si o expresie artistica profund
originale, cu puternica amprenta nationala. Ba reprezinta nu atat ilustrarea ideologiei luministe,
cat o replica ironica la literatura emanata din aceasta. "Luminile" s-au dovedit incapabile sa
influenteze viata materiala intr-o societate inapoiata. Dimpotriva, bunastarea economica
reprezinta baza propasirii spirituale, in tabloul final vedem si scoala, institutie inexistenta in
vechiul Saraceni. Din nuvela lui Slavici se desprinde mai degraba o conceptie materialist
empirica, de sorginte taraneasca, asa cum principalele mijloace de expresie sunt imprumutate
literaturii populare. Oralitatea stilului, valorificarea regionalismelor, sfato-senia, umorul, bogatia
si savoarea paremiologica, prin care-l devanseaza si il influenteaza pe Creanga, fac din Popa
Tanda una dintre cele mai bine scrise si mai iubite proze ale lui Slavici Protagonistul nuvelei,
intrat in mitologia noastra culturala, este cap de serie in galeria eroilor puternici, invingatori in
lupta cu viata si cu mediul ostil, de tipul Marci.
Clasa a 8 a
12. PASIUNEA PENTRU LECTURĂ, RELAŢIA TATĂ- FIU
Moromeţii – Marin Preda
Romancier si nuvelist, Marin Preda, s-a nascut la 5 august 1922, in Silistea-Gumesti,

judetul Teleorman, in familia taranului Tudor Calarasu, si este unul dintre cei mai importanti
prozatori contemporani.
Romanul "Morometii" a aparut in doua volume, primul fiind publicat in 1955, iar cel de-al
doilea in 1967, fiind nu numai un punct de reper in proza postbelica, ci si o reprezentare de
exceptie a satului traditional romanesc din Campia Dunareana, in perioada interbelica si
postbelica. Romanul a fost precedat de 3 nuvele: "Intalnirea din pamanturi", "O adunare linistita"
si "Dimineata de iarna". Nuvelele anticipeaza, in majoritatea lor, romanul "Morometii". Abia
aparitia 'Morometilor'(vol. I 1955) a atras atentia asupra dimensiunii talentului sau si a noutatilor
pe care o reprezenta formula sa epica. Romanul a fost intampinat favorabil si nici mai tarziu
interesul criticii nu a scazut. S-a pronuntat destul de repede cuvantul 'capodopera' si de aici
inainte toate scrierile prozatorului au avut de infruntat comparatia cu acest model. Originalitatea
romanului sta fara indoiala in noua viziune asupra lumii rurale. Judecat in ansamblu 'Morometii'
e un mare roman remarcandu-se prin originalitate, tipologie, si profunzimea creatiei.
Titlul conduce catre ideea ca romanul va surprinde imaginea unei familii- familia
Moromete, primul volum fiind chiar concentrat asupra unui singur personaj - Ilie Moromete.
Observam ca relatiile spatio-temporale nu sunt fixate cu exactitate: spatiul surprinde

panorama Campiei Dunarii, iar timpul surprinde perioada de dinaintea celui de-al doilea Razboi
Mondial.
Accentul cade pe acea meditatie asupra timpului; timpul este viclean si tot ce urmeaza in
roman contrazice acesta prima imagine.
Dupa ce istoria morometilor va fi narata autorul revine la notatia initiala si afirma Timpul
nu mai avea rabdare.
Titlul "Morometii" aseaza tema familei in centrul romanului, insa evolutia si criza familiei
sunt simbolice pentru transformarile din satul romanesc al vremii. Astfel ca romanul unei familii
este si "un roman al deruralizarii satului", o fresca a vietii rurale dinaintea si de dupa cel de-al
doilea razboi modial.
Romanul dezbate aceeasi problema specifica vietii rurale - aceea a pamantului, problema
vazuta acum dintr-o alta perspectiva, aceea a taranului mijlocas.
O alta tema este criza comunicarii, absensa unei comunicari reale intre Ilie Moromete si
familia sa. Tema timpului viclean, nerabdator, relatia dintre individ si istorie nuanteaza tema
sociala.
Clasa a 8 a
Actiunea primului volum este structurata pe mai multe planuri narative.
In prim plan se afla Morometii cu o familie numeroasa macinata de nemultumiri mocnite.
Taran mijlocas, Ilie Moromete incearca sa pastreze intreg, cu pretul unui trai modest,
pamantul familiei sale pentru a-l transmite apoi baietilor.
Planurile secundare completeaza actiunea romanului, conferindu-i caracter de fresca

sociala: boala lui Botoghina, revolta taranului sarac, Tugurlan, familia chiaburului Tudor Balosu,
dragostea dintre Polina si Birica, discutiile din poiana lui Iocan, rolul institutiilor si autoritatilor
in satul interbelic.
Exista in primul volum al romanului "Morometii" cateva secvente narative de mare

profunzime.
Scena cinei este considerata de Ovidiu Crohmalniceanu "prima schita a psihologiei

Morometilor". Descrierea cinei se realizeaza lent prin prin acumularea detaliilor. Ceremonialul
cinei pare a surprinde un moment din existenta familiei traditionale, condusa de un tata autoritar,
dar "semnele" din text dezvaluie adevaratele relatii dintre membrii familiei. Ilie Moromete pare a
domina o familie formata din copii proveniti din doua casatorii, invrajbiti din cauza averii.
Asezarea in jurul mesei sugereaza evolutia ulteioara a conflictului, iminenta destramare a
familiei. Aceasta scena functionaza ca prolepsa.
O alta secventa epica cu valoare simbolica este aceea a taierii salcamului, aceasta confera
tragism roamanului.
Ilie Moromete taie salcamul pentru a achita o pare din datoriile familiei, fara a vinde
pamant sau oi.
Taierea salcamului, duminica in zori, in timp ce in cimitir femeile isi plang mortii,
prefigureaza destramarea familiei, prabusirea satului traditional, risipirea iluziilor lui Moromete.
Apar ciorile, ca miste semne rau prevestitoare, iar mama, care stie sa citeasca in astfel de lucruri
un curs al vremii viitoare, cade la ganduri intunecate.
Lumea Morometilor se desacralizeaza. Odata distrus arborele sacru, axis mundi, haosul se
instaleaza treptat. Universul rural se organizeaza parca in functie de el, incat caderea lui devine
sinonima cu prabusirea lumii si inceputul alteia, mai sarace. Arborele este dublul vegetal al lui
Moromete, toate semnificatiile converg spre aceasta idee, prin tehnica prolepsei.
Scenele in care sunt prezentate aspecte din viata colectivitatii se constituie intr-o
adevarata monografie a satului traditional: hora, calusul, intalnirile duminicale din poiana lui
Iocan, serbarea scolara, secerisul, treierisul.
Clasa a 8 a
Unul dintre cele mai ilustrative episoade pentru viata rurala este secerisul, care confera
statul de roman monografic. Este infatisata intr-o maniera originala (inregistrarea si acumularea
de detalii ale existentei familiale taranesti) o realitate arhetipala; miscarile, gesturile pregatirea si
plecarea la camp se integraza unui ritual stravechi. Secerisul e trait in acelasi fel de intregul sat,
intr-un ceremonial mitic specific colectivitatii arhaice.
O alta scena semnificativa este cea din poiana lui Iocan. Discutiile despre politica, nu
incep decat in prezenta lui Moromete, pentru ca el este cel care citeste ziarele si interpreteaza
evenimentele, iar asta o deranjeaza pe Catrina. Nu scapa nici un prilej de a-i ironiza pe ceilalti:
cand bea tuica la Balosu, cand comenteaza discursurile din ziar, cand gusta fasolea la camp, etc.
Are tendinta de a domina si de a face ca lumea din jur, mai ales familia sa se miste dupa vointa
lui.
Imaginea monografica a satului romanesc tine de realismul operei. Scene precum jocul
calusului, spalatul pe picioare, imaginea muncilor agricole (seceris), dar si inregistrarea vietii de
familie de zi cu zi, imagine ce scoate la iveala un adevarat cos al existentei taranesti sunt doar
cateva aspecte ce confera operei realism.
Limbajul prozei narative se remarca prin limpezimea, naturaletea si precizia stilului,

oralitatea, lipsa podoabelor, imbinarea stiului direct si indirect, stilul indirect liber, textul si
subtextul ironic.
Dupa modul de constructie sintactica a frazelor, primul volum se caracterizeaza printr-o

folosire mai accentuata a stilului indirect liber, precum si printr-o tehnica normala de imbinare a
stilului direct cu cel indirect.
Clasa a 8 a
12. DESTINUL ARTISTULUI (GENIULUI) NEMURIREA POETULUI, IPOSTAZE ALE

UNOR CREATURI FANTASTICE
Făt Frumos din lacrimă – Mihai Eminescu
"Fat-Frumos din lacrima" de Mihai Eminescu este un basm cult, avand ca sursa de
inspiratie basmul popular romanesc. A aparut in 1870 in revista "Convorbiri literare", fiind
publicat apoi in volumul postum "Versuri si proza" din 1890, editie ingrijita de V.G.Mortun.
Basmul lui Eminescu incepe cu ilustrarea ideii ca in vremea veche oamenii erau numai "in
germenii viitorului", iar Dumnezeu calatorea pe pamant, calcand "cu picioarele sale sfinte
pietroasele pustii ale pamantului".
In acele vremuri stravechi, traia un imparat "intunecat si ganditor ca miaza-noapte" si o

imparateasa "tanara si zambitoare ca miezul luminos al zilei". De 50 de ani imparatul se afla in
razboi cu imparatia vecina si cu toate ca imparatul vecin, cu care incepuse acest conflict, murise,
fiii si nepotii lui continuau vrajba, iar ura dintre ei nu se stingea. imparatul nostru era sleit de
lupte si de suferinte si, pentru ca "nu rasese niciodata" si nimic din jurul sau nu ii aducea
zambetul pe fata, nici macar "surasul plin de amor al sotiei lui tinere", arata acum ca "un leu
imbatranit". Simtindu-si sfarsitul aproape, imparatul era trist pentru ca nu avea copii, "se scula
din patul imparatesc, de langa imparateasa tanara - pat aurit, insa pustiu si nebinecuvantat" si tot
"trist mergea la razboi cu inima neimblanzita". imparateasa era frumoasa, "cu parul ei cel galben
ca aurul", dar "din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de margaritare apoase pe o fata mai
alba ca argintul crinului".
Intr-o dimineata, imparateasa inalta rugi fierbinti la icoana Fecioarei Maria si, la un
moment dat "o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu". imparateasa "atinse
cu buza si seaca lacrima cea rece sl o supse in adancul sufletului sau . Dupa noua luni,
imparateasa nascu un baiat "alb ca spuma laptelui, cu parul balai ca razele lunei" si-i puse
numele Fat-Frumos din Lacrima, care, ca orice erou al basmelor populare crestea "intr-o luna cat
altii intr-un an", era viteaz si bun, generos si inteligent, cum altul nu se mai vazuse.
In vremuri de demult, pe cand Dumnezeu mai umbla pe pamant, traia un imparat

posomorat "ca miazanoapte" si o imparateasa vesela "ca miezul luminos al zilei", dar erau
suparati ca nu aveau si ei copii, imparatul purta razboaie cu imparatia vecina si, desi dusmanul
sau murise, acesta lasase vrajba drept mostenire urmasilor sai si bataliile continuau cu aceeasi
ura. imparatului ii slabisera puterile si "se simtea murind", fiind mai trist ca niciodata ca nu va
avea urmas, caruia sa-i lase mostenire ura lui. Tanara si frumoasa imparateasa ingenunche intr-o
dimineata la icoana "Maicii durerilor" care se indupleca la rugaciunile ei si "o lacrima curse din
ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu". imparateasa sorbi lacrima Maicii Domnului, iar peste
noua luni nascu un baiat frumos si alb "ca spuma laptelui, cu parul balai ca razele lunei" si-i puse
numele Fat-Frumos din Lacrima. Bucuria a fost atat de mare, incat chiar imparatul zambi pentru
Clasa a 8 a
prima oara in viata, ba chiar "soarele surase" in insangerata imparatie, "trei zile n-a fost noapte,
ci numai senin si veselie () si chiotele despicau bolta cerului".
Flacaul crestea ca Fat-Frumos din basmele populare, "intr-o luna cat altii intr-un an", iar
cand se simti destul de mare "puse sa-i faca un buzdugan de fier, il arunca in sus de despica bolta
cerului, il prinse pe degetul cel mic, si buzduganul se rupse-n doua". Nemultumit, el puse sa i se
faca alt buzdugan, care nu se mai rupse atunci dand feciorul il prinse pe deget.
Luandu-si ziua buna de la parinti, Fat-Frumos din lacrima pleca sa se bata el singur cu
ostile imparatului cu care se dusmanea tatla sau. El se imbraca in straie de pastor, cu "camesa de
borangic, tesuta in lacrimile mamei sale, mandra palarie cu flori, cu cordele (panglici - n.n.) si cu
margele rupte de la gaturile fetelor de-mparati", si-a pus la braul verde un fluier de doine si altul
de hore si "a plecat in lumea larga si-n toiul lui de voinic". Pe drum, "vaile si muntii se uimeau
auzindu-i cantecele, apele-si ridicau valurile mai sus, ca sa-l asculte, izvoarele isi turburau
adancul () steteau toate uimite pe cand trecea pastorasul imparat doinind si horind", care-si
arunca buzduganul inainte cale de o zi. in seara celei de a treia zile, buzduganul se izbi "de o
poarta de arama" pe care o sfarama, voinicul intra in imparatia dusmana si se duse in sala
tronului. Fat-Frumos din lacrima fu intampinat de un imparat "frumos ca luna unei nopti de vara"
si de boierii imbracati in haine aurite, care sedeau pe scaune de catifea rosie si erau "frumosi ca
zilele tineretii si voiosi ca horele", dar mult "mai mandru era Fat-Frumos".
Gazda il primi cu urari de bine si cu bucurie, desi Fat-Frumos ii spune ca venise ca "sa ne
luptam greu, ca destul ai viclenit asupra tatalui meu". imparatul refuza sa se bata cu el si-i
propune sa lege "fratie de cruce pe cat om fi si-om trai". Bucuria tuturor a fost mare, cei doi
feciori de-mparati sarutandu-se "in urarile boierilor si baura si se sfatuira". Fat-Frumos
marturiseste ca el nu se teme de nimeni pe lume, in afara de Dumnezeu, dar imparatul recunoaste
ca in afara de Dumnezeu se teme de Mama-padurilor, "o baba batrana si urata" care ii naruie
imparatia: "Pe unde trece ea, fata pamantului se usuca, satele se risipesc, targurile cad naruite".
intrucat nu reusisera sa o invinga, au fost siliti sa se invoiasca a-i da ca bir "tot al zecilea din
copiii supusilor mei", iar astazi urma sa vina sa-si ia plata. Pe la miezul noptii, vine urland
Mama-padurilor, "cu fata zbarcita ca o stanca buhava si scobita de paraie, c-o padure-n loc de
par", cu ochii ca doua nopti tulburi, cu gura ca "un hau cascat" si cu dintii ca niste "siruri de
pietre de mori". Fat-Frumos o apuca de mijloc si, trantind-o cu toata puterea, o lega cu sapte
lanturi de fier intr-o piua de piatra, de unde baba se zbatea in zadar sa scape. Si atunci, baba o lua
la fuga, "cu piua cu tot", peste dealuri, taindu-si cale prin paduri, pana se facu nevazuta in
noapte.
Dupa ce ospatara si se veselira ca scapasera de Mama-padurilor, Fat-Frumos isi lua

buzduganul si pleca pe urmele ei, mergand "pe dara trasa de piua" pana ce ajunse la o casa
frumoasa si alba care stralucea in mijlocul unei gradini cu flori. Pe prispa, torcea o fata frumoasa,
imbracata cu o haina alba si lunga ce "parea un nor de raze si umbre, iar parul ei de aur era
impletit in cozi lasate pe spate, pe cand o cununa de margaritarele era asezata pe fruntea ei
Clasa a 8 a
neteda". Langa prispa se gaseau doua butii cu apa. Fata ii ureaza bun venit lui Fat-Frumos si ii
spune ca in timp ce degetele torceau firul de matase alba, gandurile ei "torceau un vis frumos, in
care eu ma iubeam cu tine". Ea voia sa-i teasa "o haina urzita in descantece, batuta-n fericire; s-o
porti sa te iubesti cu mine", iar din zilele ei sa-i faca lui "o viata plina de dezmierdari". Fat-
Frumos, mirandu-se de frumusetea fetei, se indragosteste de ea desi afla ca este fiica Mamei-
padurilor. Fata-i propune sa fuga impreuna, pentru ca daca afla mama ei 1-ar omori "si dac-ai
muri tu, eu as nebuni ori as muri si eu". Fata-i spune ca muma-sa se zbuciuma in piua in care o
incuiase el, incercand sa roada cu dintii lanturile. Ca sa-1 ajute in lupta pe care Fat-Frumos
urmeaza sa o dea cu baba, fata ii propune sa schimbe butiile aflate langa prispa intre ele, intrucat
una este plina cu apa, iar alta cu putere, iar cand mama ei va vrea sa bea putere, ea sa ia numai
apa, iar el putere. Zis si facut, iar atunci cand baba, plina de venin, se smulge din piua, il apuca
pe Fat-Frumos, se repede cu el pana-n naltul norilor si-1 baga in pamant pana la glezne. Fat-
Frumos o ia pe baba si o izbeste, bagand-o in pamant pana la genunchi. Atunci baba striga
ostenita: "Stai, sa mai bem apa"; ea bea apa, iar Fat-Frumos bea putere si, "cu brate de fier, o
smuci pe baba de mijloc si-o baga-n pamant pana-n gat", apoi o izbi cu buzduganul in cap "si-i
risipi creierii". intreaga natura se zbuciuma ingrozitor, "serpi rosii rupeau trasnind poala neagra a
norilor, apele pareau ca latra, numai tunetul canta adanc, ca un proroc al pierzarii". Fata lesina,
iar Fat-Frumos o aduce la viata doinind din fluier si culcand-o pe ierburile proaspete si pe florile
inviorate de soarele ce straluceau pe cerul limpezit acum. Fat-Frumos isi duce mireasa la fratele
de cruce, imparatul cel tanar, care ii spune, cu lacrimi in ochi, lui Fat-Frumos ca este indragostit
pe viata de fata Genarului, "om mandru si salbatic ce isi petrece viata vanand prin paduri
batrane". Pe cat era el de aspru, pe atat de frumoasa era fata lui si orice incercare de a o rapi
fusese sortita esecului. Atunci, Fat-Frumos, ca un adevarat frate de cruce, isi lua cai ageri "cu
suflet de vant" si porni la drum ca s-o rapeasca pe fata Genarului si s-o aduca tanarului imparat,
iar pe Ileana, mireasa lui, o lasa plangand cu lacrimi amare de dorul lui.
Cand se luminase de ziua, voinicul ajunse la portile maretului castel al Genarului, asezat
intr-un peisaj feeric, "sirul muntilor da intr-o mare verde si intinsa". O fata oachesa ii deschise
portile castelului in care "locuia singura ca un geniu intr-un pustiu" si-i marturisi ca asta-noapte o
stea ii spusese ca va veni Fat-Frumos, din partea imparatului care o iubea. Un motan cu sapte
capete veghea fata si-1 anunta pe Genar de orice primejdie s-ar fi ivit: "cand urla dintr-un cap s-
auzea cale de-o zi, iar cand urla din cate septe, s-auzea cale de septe zile".
Genarul avea un cal nazdravan cu doua inimi si, afland ca fata ii fusese rapita, ii ajunge din
urma, iar Fat-Frumos nu se putea lupta cu el "pentru ca Genarul era crestin si puterea lui nu era
in duhurile intunericului, ci in Dumnezeu", adica nu se puteau infrunta doua forte ale binelui.
Fat-Frumos se intoarse la castel, Genarul era plecat la vanatoare "cale de doua zile", asa ca
voinicul lua alti cai "din chiar grajdul Genarului si, impreuna cu fata, o luara la fuga "prin
noaptea pustie si rece ca doua visuri dragi", auzind mieunatul motanului fermecat. "Genaru
venea in fuga calului, de rupea pamantul", cu fata"infricosata, privirea crunta" si, fara sa spuna
vreo vorba, il apuca pe Fat-Frumos "si-1 azvarli in norii cei negri si plini de furtuna ai cerului",
Clasa a 8 a
apoi disparu cu fata cu tot. Ars de fulgere, Fat-Frumos cazu la pamant sub forma de cenusa, din
care se facu un izvor limpede, "ce curgea pe un nisip de diamant, pe langa el arbori nalti, verzi,
stufosi raspandeau o umbra racorita si mirositoare". Daca cineva ar fi inteles murmurul izvorului,
ar fi auzit doina jeluitoare a Ilenei, "imparateasa cea balaie a lui Fat-Frumos".
Pe vremea aceea, Dumnezeu si Sfantul Petre umblau pe pamant: "intr-o zi se vedeau doi
oameni calatorind prin pustiu. Hainele si fata unuia stralucea ca alba lumina a soarelui; celalalt,
mai umilit, nu parea decat umbra celui luminat. Era Domnul si sf.Petrea". Picioarele lor
infierbantate de nisipul pustiului calcara in apa racoroasa a izvorului, Domnul bau apa "si-si
spala fata sa cea sfanta si luminata", gandindu-se la tatal sau din cer, iar sf. Petre, ascultand
"doina izvorului plangator", il ruga sa faca acest izvor ce fusese mai inainte. Rostind "Amin!",
Domnul ridica "mana sa cea sfanta, dupa care apoi se departara inspre mare, fara a mai privi
inapoi". Ca prin farmec, pieri izvorul si copacii, iar Fat-Frumos se trezi ca dintr-un somn lung,
vazand "chipul cel luminat al Domnului, ce mergea pe valurile marei, care se plecau inaintea lui,
intocmai ca pe uscat; si pe sf.Petrea, care, mergand in urma lui si invins de firea lui cea
omeneasca, se uita inapoia sa si-i facea lui Fat-Frumos din cap". Flacaul intelese minunea
invierii sale si ingenunche spre "apusul acelui soare dumnezeiesc".
Intorcandu-se la castelul Genarului, Fat-Frumos o gasi pe fata acestuia plangand. Fata il

prefacu intr-o "floare rosie inchisa ca visina coapta" ca el sa poata auzi raspunsul Genarului, pe
care ea isi pusese in gand sa-1 descoase cu privire la locul de unde acesta isi luase calul
nazdravan. Genarul povesteste ca, aproape de mare sade o baba care are sapte iepe, pe care le
pazeste cine se incumete, timp de un an, care acolo tine numai trei zile. Drept rasplata, ea da
celui ce reuseste sa le pazeasca, un manz, iar pe cel care nu reuseste, il omoara si-i pune capul
intr-un par. Totusi, vicleana baba scoate toate inimile din toti caii si le pune intr-unui singur,
incat, cel ce-i pazeste iepele, alege aproape mereu un cal fara inima, care este mai neputincios
decat unul obisnuit. Dupa ce-si termina spusele, Genarul ii arunca in fata o batista rosie
mirositoare si fata uita totul, trezindu-se ca dintr-un vis.
Fat-Frumos, vrajit in floarea rosie din fereastra, auzise totul si tinuse minte, asa ca a doua
zi, cand Genarul pleca iarasi la vanatoare, voinicul incaleca si pleca spre casa babei, care-1
intampina stand culcata pe prispa "cu capul ei sur ca cenusa in poalele unei roabe tinere si
frumoase, care-i cauta in cap". El se angaja sa-i pazeasca iepele, care pasteau numai noaptea,
toate fiind de un negru stralucitor ca "sapte nopti". Fat-Frumos manca ce-i gatise baba si se duse
cu iepele la pascut. Simti cum il doboara "un somn de plumb () si cazu ca mort in iarba pajistei".
Cand se trezi de dimineata, iepele nicaieri, dar un roi de tantari alungau din spate cele sapte iepe,
asa ca flacaul se intoarse cu ele la baba, care, ca turbata, se repezi sa bata fata si iepele, tipand:
"Ascundeti-va mai bine, bata-v-ar mama lui Dumnezeu, ca sa nu va mai gaseasca, uciga-1 crucea
si mance-1 moartea!". A doua zi, povestea se repeta intocmai, dar de data asta iepele fusesera
aduse de catre o multime de raci, iar baba fu inca mai turbata. Tanara care o servea pe baba ii
spuse tainic lui Fat-Frumos sa nu mai manance din bucatele ce-i fierbe baba, pentru ca "sunt
Clasa a 8 a
facute cu somnoroasa", voinicul o asculta si in noaptea urmatoare nu mai adormi si aduse iepele
acasa la baba. Gasind baba intepenita, ca si moarta, el afla ca - in somn -"ea suge inimile celor ce
mor, ori pustieste sufletele celor nenorociti. Fata il ruga s-o ia cu el si-i dadu, din fundul unei lazi
harbuite, "o cute, o perie si o naframa". Baba trebui sa-si tina cuvantul si sa-l lase pe Fat-Frumos
sasi aleaga o iapa, ea scotand intre timp inimile din toti caii si punandu-le pe toate intr-unui
singur, "caruia-i priveai prin coaste" de slab ce era. Fat-Frumos pe acesta il alese, iar baba,
scrasnind din dinti "ca apucata", n-avu incotro si ii dadu "calul cel slab".
Intr-o padure il astepta fata fugita si plecara impreuna spre casa Genarului. Deodata, ei
simtira ca-i arde in spate, fata ii spuse flacaului sa arunce peria si, in spatele lor "se ridica o
padure neagra, deasa, mare, infiorata de un lung freamat de frunze si de un urlet flamand de lupi.
A doua oara, flacaul arunca in spate cutea (piatra de ascutit coasa, gresie -«.«.) si "se ridica din
pamant un colt sur, drept, neclintit, un urias impietrit ca spaima, cu capul atingand de nori". Cand
arunca naframa. in spatele lor se ivi o apa mare intinsa si adanca. Baba, care era Miazanoapte,
"inota smintita", dar Fat-Frumos "arunca buzduganu-n nori si lovi Miazanoaptea in aripi", care
cazu ca plumbul la pamant si "croncani jalnic de douasprezece ori".
O data scapati de baba, calul cu sapte inimi il sfatui pe Fat-Frumos sa se opreasca pentru
odihna, deoarece treceau pe meleaguri in care erau ingropate schelete si aerul "ce| inveninat si
rece al sufletelor lor moase v-ar putea omori", timp in care fllje Va |ntoarce la-mama lui,
"crsaTnai sug inc-o data laptele cel de vapaie alba a tatelor ei, pentru ca sa ma fac iar frumos si
stralucit". Fetei i se facuse rau, iar voinicul vedea - ca prin vis -"schelete naltecu capete seci de
oaseincalite in lungi mantale albe, tesute rar din fire de argint, incat prin mantale se zareau oasele
albite de secaciune". Fata se ridica si ea incet si se duse "in turbarea imparatie a umbrelor, de
unde venise pe pamant, momita de vrajile babei".
Fat-Frumos se indrepta spre castelul Genarului, care era plecat la vanatoare petru sapte
zile. El hia fata pe cal si zburau atat de iute, "incat i se parea ca pustiul si valurile marei fug, iar
ei stau pe loc", auzind motanul mieunand din toate cele sapte capete. Calul Genarului avea numai
doua inimi, iar calul lui Fat-Frumos avea sapte inimi. Genarul promite calului lui Fat-Frumos ca,
daca-si arunca stapanul in nori, il va hrani cu miez de nuca si-1 va adapa cu lapte dulce. Fat-
Frumos promise atunci calului Genarului, ca il va adapa cu para de foc si-1 va hrani cu jaratec.
Atunci, calul il arunca pe Genar in inaltul cerului, pana in nori, care "inmarmurira si se facura un
palat sur si frumos, iar din doua gene de nouri se vedea doi ochi albastri ca cerul"; erau ochii
Genarului, care fusese "exilat in imparatia aerului".
Scapati de Genar, fata si Fat-Frumos se indreapta spre cetatea imparatului tanar, care
credea ca flacaul murise, de aceea vestea intoarcerii ii bucura pe toti, "oamenii asteptau
murmurand la faima venirei lui, cum vuieste un lan de grau la suflarea unui vant", iar "ziua-si
muie aerul in lumina de sarbatoare".
Clasa a 8 a
In aceasta vreme, Ileana se inchisese intr-o gradina cu ziduri de fier si plansese "intr-o
scalda de aur () lacrimi curate ca diamantul" pana orbise. La aflarea vestii, "fata ei se-nsenina",
iar cu lacrimile stropi gradina sterpa si, ca prin minune, se ivira flori gingase ca "margaritarul cel
stralucit, si din botezul de lacrimi luara numele lacarmioare". Dupa ce facu un pat de flori,
imparateasa cea oarba se arunca de gatul lui Fat-Frumos, iar el ii spala fata in baia de lacrimi.
Fata visa ca Maica Domnului "desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii si i le asezase
pe frunte". A doua zi, cand se trezi, Ileana isi recapatase vederea.
Mihai Eminescu pastreaza din basmul popular numai filonul epic si elementul fabulos, dar
spre deosebire de creatia folclorica scriitorul foloseste tehnica detaliului pentru creionarea
romantica a portretelor, a peisajelor, precum si pentru descrierea palatelor si castelelor
imparatesti.
Personajele basmului eminescian sunt descrise cu detalii sugestive pentru ilustrarea

trasaturilor, creand portrete literare prin folosirea mijloacelor stilistice specifice limbajului sau
artistic. O atentie deosebita acorda Eminescu crearii personajelor feminine. Astfel, portretul
imparatesei este unul romantic, scriitorul zabovind asupra trasaturilor fizice, pe care le descrie
detaliat si care au semnificatii in starile sufletesti ale eroinei: "Parul ei cel galben ca aurul cel mai
frumos cadea pe sanii ei albi si rotunzi - si din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de
margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului. Lungi cearcane vinete se trageau
imprejurul ochilor si vine albastre se trageau pe fata ei alba ca o marmura vie".
Eminescu zaboveste rabdator asupra interioarelor pataturilor sau castelelor imparatesti,

descriind amanuntit luxul fastuos si impresionant al acestora: "candelabre cu sute de brate, si-n
fiecare brat ardea cate o stea de foc () sala era nalta, sustinuta de stalpi si de arcuri, toate de aur,
iar in mijlocul ei stetea o mandra masa, acoperita cu alb, talgerele toate sapate din cate-un.singur
margaritar mare; iar boierii ce sedeau la masa in haine aurite, pe scaune de catifea rosie, erau
frumosi ca zilele tineretii si voiosi ca horele".
Natura este personificata, in totala armonie cu sentimentele si trairile eroilor, participand la

emotiile acestora, fiind ea insasi un personaj fabulos: "Vaile si muntii se uimeau auzindu-i
cantecele, apele-si ridicau valurile mai sus ca sa-l asculte, izvoarele isi tulburau adancul ca
azvarle afara undele lor, pentru ca fiecare din unde sa-l auda, fiecare din ele sa poata canta ca
dansul cand vor sopti vailor si florilor".
Limbajul basmului este asadar artistic, in maniera specific eminesciana, cu metafore si

epitete surprinzatoare, "Serpii rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor", "aurul noptii";
comparatii, "Florile triste si turburi se nalbira ca margaritarul cel stralucit", "Luna limpede
inflorea ca o fata de aur pe seninul cel adanc al cerului", "lacrimi curate ca diamantul". De
remarcat si in acest basm prezenta astrului tutelar eminescian, luna, care observa si participa la
toate intamplarile, ocrotind iubirea, precum si mitul oniric, "visa in vis ca Maica Domnului
Clasa a 8 a
desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii" care sugereaza starea spirituala superioara a
iubirii.
Basmul contine si idei ce ilustreaza inalte cugetari filozofice, cu trimiteri la haosul

primordial, "oamenii () nu erau decat in germenii viitorului" si la scurgerea ireversibila a
timpului individual ori la eternizarea omului prin iubire, "pentru fetii-frumosi vremea nu
vremuieste".
13. COMUNICAREA OM- NATURĂ / SENTIMENTUL NATURII, TRISTEŢEA
Lacustră – George Bacovia
Poezia “Lacustra” face parte din volumul de debut “Plumb” si este emblematica pentru
atmosfera dezolanta specifica liricii bacoviene, exprimand prin simboluri si sugestii trairile si
starile sufletesti ale poetului.
Titlul este simbolic, “lacustra” sugerand o locuinta temporara si nesigura, construita pe ape si
sustinuta de patru piloni, ceea ce sugereaza ca eul liric este supus pericolelor, de aceea se
autoizoleaza, devenind un insingurat in societatea de care fuge.
Poezia ilustreaza conditia nefericita a eului intr-o lume ostila, meschina, o lume de
descompunere spirituala, de descompunere lenta a sinelui si a materiei.
Clasa a 8 a
14. PASIUNEA PENTRU LECTURA, PRIETENIA, SCRISUL, RAPORTUL DINTRE

LITERATURA SI REALITATE, EVOLUTIA TEHNOLOGIEI, DEVENIREA,
DESTINUL ARTISTULUI.
Florin scrie un roman – Mircea Cartarescu
Textul literar "Florin scrie un roman" il are ca autor pe Mircea Cartarescu, un valoros
scriitor contemporan. Remarcand structura acestui text, bazata pe insertie, secventele
inlantuindu-se logic, in succesiunea lor putem comsidera fara teama de a gresi, ca este o opera de
valoare, pe buna dreptate inclusa in manualul nostru.
Opera literara "Florin scrie un roman" se constituie din trei secvente narative, avandu-se in
vedere ceea ce se povesteste si relatia dintre autor, narator si personaj.
Prima secventa narativa ne transpune intr-o lume legendara, de epoca, Amintindu-ne de

lumea povestilor sadoveniene, luand in considerare timpul indepartat din vremea lui Sturza
Voda, cand se petrec intamplarile si atmosfera de epoca realizata printr-o abundenta de arhaisme
si regionalisme.
Naratorul relateaza intamplari palpitante din viata plina de ispravi vitejesti a haiducului
Florea. Personajele si intamplarile fiind fabuloase, fragmentul poate fi intitulat si "Ispravile lui
Florea haiducul" sau "Fragment de roman haiducesc".
~secventa 1~
Inlantuirea intamplarilor se face prin sintagma: "Dupa ce scapa din aceasta primejdie.".
Locul unde poposeste Florea haiducul este hanul Anitei,han care aminteste de hanul Hangitei cea
vioaie, sprancenata si vicleana. Anita crasmarita, voioasa si zglobie imparte zambete si cofe cu
vin trecatorilor. Atmosfera de la han este vesela si plina de viata, "sa tot traiesti", cum spunea
Florea haiducul: "paralele curg, glumele si cantecele se tin lant".
Haiducul se tanguie Anitei ca are o viata de fugar, cu potera trimmisa de Voda pe urmele
lui, ducandu-si viata insemnand la raboj pe boierii care ii obidesc pe tarani si pe care ii judeca
asa cum stie el.
Intriga acestor pagini de roman haiducesc o constituie raul pe care capitanul Gealatu i-l
pune lui Florea haiducul, al carui chip had, haiducul il viseaza si noaptea.
Intamplarile care au o nota de dramatism dar si de fictiune se declanseaza in acest moment,

naratorul relatand la persoana a-III-a, protagonistul fiind haiducul, Anita, care il iubea pe Florea,
fara ca acesta sa-i Impartaseasca draggostea.Aceasta il asculta simulandu-i intelegere apoi il
tradeaza, punandu-i somnoroasa in vin, apoi urca intr-o odaie de taina unde capitanul Gealatu
"crunt la infatisare si cu o rana urata la fata", asteapta cu nerabdare razbunarea.
Clasa a 8 a
Ajus in fata lui Florea, scrasneste din masele, il I-a de plete si ii spune sa-si faca
rugaciunea din urma. Haiducul, precum personajele romantice inzestrate cu forte nesabuite, il
fulgera cu privirea s suiera cum stie numai el. Scena urmatoare este palpitanta, dramatica si
fabuloasa, cu calul alb, coborat parca din basme, cu coama in vant, care navaleste in odaie,
necheza ingrozitor si zdrrobeste capul lui Gealatu cu copitele .
Haiducul rupe franghiile, facandu-i pe poterasi sa cada ca spicele, iar Anita ramane
plangand la marginea drumului.
Povestirea se incheie cu imaginea impunare a haiducului care "incaleca si se avanta spre

alte ispravi vitejesti".
~secventa a-2-a~
Tocmai cand cititorul traieste intens intamplarile, imaginandu-si ca povestea continua cu

alte ispravi vitejesti ale haiducului, naratorul trece la alta secventa narativa folosind insertia, iar
inlantuirea secventelor se face prin sintagma: "fara sa banuiasca nici o clipa adevarul, ca nu
traieste in realitate ci intr-un caiet patat cu margarina si dulceata".
Descoperim astfel ca intamplarile din prima secventa sunt fictive, ele constituind pagini de
veritabila literatura.
Plasate intr-in timp modern, secolul al-XX-lea, seculul informaticii si a exploziei de

informatie, Intamplarile curg in aceeasi succesiune, dar atmosfera este realizata cu un limbaj
artistic adecvat: argon si neologisme.
Florin, narator si personaj, apare in doua ipostaze: scriitor al romanului haiducesc, scris in
caietul patat cu margarina si dulceata, fiind in stare sa-si imagineze aventur palpitante ca un
scriitor adevarat.In camera lui exclama "marfa!", cand reciteste pasajul cu navalirea calului. Este
nerabdator sa se intalneasca cu gasca lui la magazinul din colt unde ies cu rolele si palavragesc.
Idiotii lui de prieteni au incercat si ei sa faca un S.F. dar n-au reusit decat sa-i vopseasca pe
extraterestri in toate culorile, sa le faca coarne si antene.
A-II-a ipostaza a personajului este ceea de copil al epocii moderne. Se aseaza la computer
si se joaca cel mai "tare" joc, "Duke".
Il fascineaza acest joc, asa cum il fascineaza jocul cu cuvinte si idei din romanul sau
haiducesc. Asa cum imaginea sa creatoare poate sa-l faca pe Florea haiducul sa savarseasca
incredibile ispravi vitejesti, tot asa reuseste pe computer monstrii pe care ii omoara cu nemiluita
si care trebuie sa faca tot cs le comanda el.
Clasa a 8 a
Cand se plictiseste de computer, iese cu caietul in buzunar si vede pe trotuar "pe Ana cu
caprele ei". Pentru ca nu-l baga in seama,abia acum regreta ca in romanul sau n-a pedepsit-o mai
rau.
Alunecape role, isi i-a o inghetata. "fara sa banuiasca, ca la randul lui, el nu traieste in
realitate, ca si el este unpersonaj ireal".
~secventa a-III-a~
In a-III-a secventa narativa se relateaza atat la persoana a-III-a, cat si la persoana I,

naratorul devenind si personaj.
Intamplarile sunt plsate tot in epoca moderna cand Dl. Forescu, la el acasa scrie povestea
pe computer, pe care o va duce la editura pentru a fi introdu-sa in manualul nostru.
Sfarsitul naratiuni este foarte interesant, din telegrama pe care o aduce postarita,
descoperind numele celui care este narator, dar si personaj in calitate de scriior al povestirii.
Lumea creata de autor, fiind o lume fictiva, o lume care da frau liber imaginatiei, avem
posibilitatea, In finalul acestui text literar sa ne imaginam alte intamplari ireale, palpitante
fascinante, care pot continua la fel: "fara ca Dl. Florescu sa banuiasca ca nici el nu traieste in
realitate, si ca autorul acestei opere literare este Mircea Cartarescu.
Clasa a 8 a
15. ACTIVITATEA REDACTIEI, ISTORIA, TIPUL PROFITORULUI
O scrisoare pierduta – I. L. Caragiale
Ion Luca Caragiale a fost un scriitor, nuvelist, dramaturg, director de teatru şi ziarist
român. Acesta a fost ales post-mortem membru al Academiei Române, de asemenea este
considerat a fi cel mai mare dramaturg român.
Titlul are o semnificaţie explicită desemnând „obiectul buclucaş”, generator de conflict.

Pretinsa luptă pentru puterea politică se realizează defapt prin lupta de culise, având ca
instrument al şantajului politic „o scrisoare pierdută”. Articolul nehotărât „o” indică banalitatea
întâmplării, cât şi repetabilitatea ei.
Tema comediei o constituie prezentarea vieţii social-politice dintr-un oraş de provincie în

preajma alegerilor pentru Cameră. Ca şi teme secundare putem aminti corupţia vieţii politice,
lupta pentru putere, imortalitatea vieţii de familie.
În text apar mai multe tipuri de conflict, comic: care se construieşte pe contrastul dintre
esenţă şi aparenţă, principal: confruntarea pentru putere a adversarilor politici, secundar: temerea
grupului Farfuridi-Brânzovenescu de trădarea prefectului.
Perspectiva spaţială este reală şi deschisă, fiind precizată de către autor, iar timpul în care
se petrec întâmplările este plasat la sfârşitul secolului XIX, pe durata a 3 zile.
Comicul de caracter conturează personaje ridicole prin trăsături negative, stârnind râsul cu
scop moralizator, deoarece nimic nu îndreaptă mai bine defectele umane decât râsul. Autorul
creează tipologii de personaje, dominate de trăsături morale negative.
Actul I începe cu o scenă expozativă în care se anunţă pierderea unei scrisori de dragoste,
în jurul căreia se va petrece întreaga acţiune. Punctul culminant al acestei scene îl constituie
vestea că Nae Caţavencu nu vrea să restituie scrisoarea decât în schimbul asigurării că va fi
numit candidat pentru un loc de deputat, şi apariţia lui Zaharia Trahanache care anunţă că a
descoperit o plastografie a lui Caţavencu.
Actul al IV-lea aduce cu sine înfrângerea lui Caţavencu şi alegerea senilului Agamiţă
Dandanache, adevărat maestru al şantajului, de vreme ce cu scrisoarea bine păstrată îşi poate
asigura alegerea perpetuă. Salvat de consecinţele unei plastografii, Caţavencu acceptă ce i-a
ordonat Zoe şi conduce manifestaţia în cinstea noului ales.
În concluzie, datorită elementelor prezentate ulterior, putem admite faptul că „O scrisoare

pierdută” de I.L. Caragiale este o comedie de moravuri, fiind totodată o capodoperă a genului
dramatic.
Clasa a 8 a
Operele dramatice ale lui Caragiale sunt fidele ideilor promovate de societatea „Junimea”
şi esteticii realismului. Prin comediile sale Caragiale este un fin observator al realităţii, este un
critic lucid al moravurilor vremii sale şi abordează realitatea din partea ei comică. Este
remarcabil spiritul de observaţie şi luciditatea lui Caragiale, precum şi obiectivitatea,
veridicitatea, plasarea acţiunii în timp şi spaţiu, dar şi caracterul de generalitate a situaţiilor pe
care le prezintă, acestea fiind trăsături esenţiale ale speciei.
Aşadar, genul dramatic reuneşte opere care sunt scrise pentru a fi reprezentate pe scenă în
faţa publicului şi este completat de sunet, decor, iluminare scenică, integrându-se în arta
spectacolului. Textul dramatic comunică mesajul prin dialog, prin replici care sunt completate de
indicaţiile scenice. Este structurat pe acte şi scene şi păstrează unitatea de timp, loc şi acţiune.
Comedia este o specie a genului dramatic, care satirizează întâmplări, aspecte sociale,
moravuri prin intermediul personajelor ridicole, între care se nasc conflicte puternice şi are
scopul de a îndrepta defectele umane prin râs, având rol moralizator.
Modalitatea artistică folosită este comicul, acesta fiind o categorie estetică care are la bază
contrastul dintre esenţă şi aparenţă.
Comedia „O scrisoare pierdută” este o capodoperă a dramaturgiei româneşti, a fost scrisă

şi prezentată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti în 1884. Structurată în patru acte, „O
scrisoare pierdută” este o comedie de moravuri, care care prezintă viaţa de familie şi viaţa
publică de la sfârşitul secolului al XlX-lea şi totodată este o satiră şi o critică la adresa societăţii
burgheze aflată în poziţie politică de conducere. Prin fixarea timpului şi a locului „în capitala
unui judeţ de munte, în zilele noastre”, autorul dă o valoare eternă operei sale pentru că această
întâmplare este valabilă oriunde, în toate timpurile.
Această piesă de teatru satirizează defecte umane, conflictul realizându-se prin contrastul
dintre esenţă şi aparenţă. Conflictul principal pune în lumină lupta pentru putere a două partide
politice, una reprezentată de conducerea locală, alta reprezentată de gruparea independentă. Prin
campania electorală prezentată autorul demască conflictele şi interesele politice, totul având la
bază interese personale, de familie. Astfel, tema comediei este prezentarea vieţii politice printr-o
campanie electorală în care totul se bazează pe şantaj şi interese personale. Autorul satirizează
defecte umane prin personaje caricaturale, ridicole, care ajung în situaţii comice. Este demascată
viaţa politică, corupţia unei campanii electorale, unde fiecare candidat trişează, înşeală în
favoarea sa. Este ironizată şi ridicularizată societatea de la sfârşitul secolului al XlX-lea.
Comedia lui Caragiale este aşadar o critică adresată societăţii burgheze corupte şi imorale.
Acţiunea se petrece în capitala unui judeţ de munte în timpul unei campanii electorale
pentru alegerea deputaţilor. Prefectul judeţului, Ştefan Tipătescu şi prezidentul Zaharia
Trahanache conduc judeţul, având ca principală preocupare avantajele personale. Candidatul
sprijinit de ei şi de întreaga conducere locală este avocatul Tache Farfuridi. Contracandidatul
acestuia este avocatul Nae Caţavencu, directorul proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaţilor”, el
Clasa a 8 a
fiind reprezentantul opoziţiei. întâmplarea face ca Zoe să piardă scrisoarea de amor scrisă de
Tipătescu, scrisoare care este găsită de Cetăţeanul turmentat. De la el ajunge la Caţavencu, care îl
îmbată pe Cetăţeanul turmentat şi îi fură scrisoarea, care devine astfel un instrument de şantaj.
Ameninţând că publică scrisoarea, Caţavencu obţine promisiunea Zoei că îl va sprijini la alegeri,
Zoe temându-se că va fi compromisă dacă se va publica scrisoarea primită de la amantul ei
Tipătescu, cel mai bun prieten al soţului ei.
Intr-un scandal provocat de poliţaiul Pristanda în faţa primăriei, Caţavencu îşi pierde
pălăria în care era scrisoarea de amor . Pălăria este găsită de acelaşi Cetăţean turmentat şi astfel
scrisoarea este înapoiată Zoei. Când conflictul pare că se rezolvă, vine un ordin de la centru:
trebuie ales un alt candidat, Agamiţă Dandanache. Sosind în orăşelul de munte, Dandanache
povesteşte tuturor că a găsit o scrisoare de amor a soţiei unei persoane influente, a recurs la
şantaj şi aşa a ajuns pe lista candidaţilor. Toţi îl votează pe Dandanache, iar festivitatea de
sărbătoare este condusă de Nae Caţavencu.
Trăsătura textului dramatic este concentrarea acţiunii în timp şi spaţiu. întâmplarea

prezentată în operă se desfăşoară într-un interval de trei zile, în capitala unui judeţ de munte.
Primele trei acte prezintă evenimentele premergătoare alegerilor, iar ultimul act descrie ziua
încheierii alegerilor. Titlul comediei numeşte instrumentul de şantaj care instalează conflictul
între personaje, iar pierderea acesteia produce răsturnări succesive de situaţii, schimbări
spectaculoase. Aceste situaţii sunt tratate comic, sugerându-se contrastul dintre ceea ce pare să
fie şi ceea ce este in realitate. Scrisoarea este acel obiect care plasează acţiunea de pe scena
politică spre viaţa personală. De fapt sunt două scrisori pierdute, una a Zoei şi una cu care
şantajează Dandanache, sugerându-se prin aceasta repetabilitatea situaţiei de şantaj.
Coerenţa textului dramatic este asigurată de relaţiile de simetrie şi de opoziţie. Simetria

este asigurată de existenţa celor două scrisori de amor, folosite ca instrumente de şantaj, ceea ce
reprezintă ideea că există un tipar al imoralităţii peste tot, acesta fiind şantajul. Relaţia de
simetrie se evidenţiază prin opoziţia dinte început şi final. Acţiunea se deschide cu lupta celor
două partide politice, concretizat în „jignirea” lui Tipătescu de către Caţavencu şi se încheie prin
împăcarea tuturor.
O principală calitate a lui Caragiale este arta compoziţiei. Conflictul este prezentat imediat
la început: Zoe pierde scrisoarea de amor, conflict care treptat se amplifică. Când situaţia pare că
se rezolvă, evenimentele iau o altă întorsătură pentru că apare un nou conflict: soseşte de la
Bucureşti Agamiţă Dandanache. Această amplificare a conflictului se numeşte tehnica bulgărelui
de zăpadă. In orice comedie, astfel şi în cea a lui Caragiale comicul este instrument de critică şi
satiră. în piesa „O scrisoare pierdută” există mai multe surse ale comicului. Se poate vorbi în
primul rând de comicul de situaţii care provine din situaţii imprevizibile, neaşteptate, din diferite
încurcături sau confuzii, ca de exemplu când Nae Caţavencu îl îmbată pe Cetăţeanul turmentat ca
să-i fure scrisoarea sau când Pristanda îl spionează pe Caţavencu. Comică, dar în acelaşi timp
Clasa a 8 a
ironică este situaţia când Dandanache crede că soţul Zoei este Tipătescu. întâmplări conice sunt
născute de triunghiul conjugal Zoe – Tipătescu – Trahanache sau de pierderea şi găsirea scrisorii.
Comicul de intenţii are ca sursă atitudinea autorului faţă de personaje. Caragiale a vrut să
demaşte şi să critice politicienii vremii sale, de aceea pune personajele in situaţii ridicole,
absurde. Personajele sunt ironizate, ridicularizate prin modul cum vorbesc, cum se comportă, în
ce fel de relaţii sunt.
Prezentând societatea vremii, autorul recurge şi la comicul de caracter, care se referă la

tipurile, categoriile umane pe care le reprezintă personajele. Astfel, Caţavencu este tipul
demagogului, al politicianului corupt care îşi schimbă principiile politice în funcţie de situaţie
sau interese personale. Farfuridi face şi el parte din aceeaşi categorie de politicieni, dar el
reprezintă tipul prostului fudul. „Mai prost decât Farfuridi şi mai canalie decât Caţavencu” este
Dandanache, reprezentând tipul prostului ticălos. Tipătescu este tipul donjuanului sau al
amorezului, care este conştient că Zoe îl ajută ca să obţină avantaje politice. Zoe este tipul femeii
imorale care cu toate armele feminine are mare influenţă asupra bărbaţilor. Zaharia Trahanache
ilustrează tipul încornoratului, el fiind ridicol pentru că soţia îl înşeală cu cel mai bun prieten al
său. Ghiţă Pristanda, tipul omului slugarnic, profită de avantajele oferite de oricine, iar
Cetăţeanul turmentat reprezintă tipul omului simplu, al alegătorului neştiutor, care este ameţit de
mascarada politică.
Adevărata măiestrie artistică a lui Caragiale constă în comicul de limbaj, care se referă la
modul cum vorbesc personajele, ele fiind ridicularizate, caricaturizate şi caracterizate prin modul
cum vorbesc. Comicul de limbaj are multiple surse, cum ar fi: pronunţia greşită a cuvintelor, ca
de exemplu „famelie”, „renumeraţie”, „andrisant”, „bampir”, „docomentul”, „foncţie”;
încălcarea regulilor gramaticale şi logice, ca de exemplu: contradicţia în termeni „După lupte
seculare care au durat aproape 30 de ani, iată visul nostru relizat!” sau nonsensul: „Industria
română este admirabilă, e sublimă, putem zice, dar lipseşte cu desăvârşire”, „douăsprezece
trecute fix”, „Din două una, daţi-mi voie, ori să se revizuiască, primesc, dar să nu se schimbe
nimic, ori să nu se revizuiască, primesc, dar atunci să se schimbe ici-colo şi anume în părţile
esenţiale”, „Un popor care nu merge înainte, stă pe loc”, „O soţietate Iară moral şi fără prinţipuri
pe care va să zică că nu le are”; ticuri verbale ale mai multor personaje, devenite celebre, ca de
exemplu: „aveţi puţintică răbdare”, „stimabile, onorabile”, „neicuşorule, puicuşorule”, „eu cu
cine votez?”, „nu mă-mpinge c- ameţesc”, „curat murdar”.
Prin comicul de nume sunt caracterizate şi ridicularizate personajele şi astfel categoriile

umane pe care le reprezintă. în numele lui Zaharia Trahanche, Zaharia provine de la „zahăr”,
sugerându-i-se senilitatea şi că este lipicios, pentru că este exagerat de amabil cu toată lumea.
Numele de Trahanache provine de la „trahana” care înseamnă aluat moale ilustrând că personajul
este uşor de influenţat. Ştefan Tipătescu are un prenume cu rezonanţă istorică, Ştefan, dar este
numit de toţi Fănică, ceea ce pune în evidenţă contrastul dintre aparenţă şi esenţă: Ştefan
„stăpânul judeţului” şi Fănică, bărbatul subordonat femeii. Tipătescu sugerează că este un
Clasa a 8 a
politician „tipic”, adică viclean, preocupat de interesele personale. Numele lui Farfuridi şi al lui
Brânzovenescu au aluzie culinară, aceasta sugerează vulgaritate celor doi. Ei sunt prieteni de
nedespărţit, sunt dependenţi unul de altul, ceea ce este redat prin aceste nume, brânza se mănâncă
de pe farfurie. Sugestiv este numele lui Nae Caţavencu. Nae este un nume de mahala, sugerând
că este o persoană nesemnificativă, însă el se crede important. Caţavencu provine de la cuvântul
„caţaveică”, ceea ce înseamnă o vestă cu două feţe, sugerându-se ipocrizia personajului. Zoe
înseamnă zeiţă, ea este femeia care conduce toţi bărbaţii, asemnea zeilor care conduceau
oamenii.
Comic este numele personajului Agamemnon Dandanache. Agamemnon era marele erou
de la Troia, dar în comedie acest personaj este numit Agamiţă, sufixul -iţă sugerând că este
nesemnificativ, deşi se crede important. Dandanache provine din cuvântul „dandana” care
înseamnă încurcătură. Acesta se referă la încurcătura pe care o provoacă personajul în timpul
alegerilor. Numele întreg sugerează contrastul dintre aparenţă şi esenţă. Numele poliţaiului
Pristanda provine de la un dans moldovenesc în care se bate pasul pe loc, sugerând caracterul
slugarnic, linguşitor al personajului. Cetăţeanul turmentat nu este individualizat printr-un nume
pentru că reprezintă alegătorii nesemnificativi, iar cuvântul „turmentat” ilustrează ameţeala vieţii
politice, încurcăturile care apar în timpul alegerilor pentru că se schimbă des candidaţii.
Clasa a 8 a
16. RAZBOIUL, JOCUL, IMAGINATIA.
Pururi tanar infasurat in pixeli – Mircea Cartarescu
"Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli", publicată în 2002, se situează la limita dintre beletristică
şi critică literară, dintre jurnal şi literatură. într-unul din texte, autorul povesteşte că tatăl său,
ziarist pe probleme de agricultură, îl lua în deplasări în satele ilfovene. avea o atracţie aproape
patologică pentru casele în ruine. de fiecare dată când vedea una, solicita oprirea maşinii ziarului,
cobora şi o analiza îndeaproape. se extazia la vederea zidurilor fisurate, a găurilor din
acoperişuri, a geamurilor sparte sau chiar a porţiunilor de carton aşezate în locul lor. acest lucru
l-a determinat pe tată să nu-l mai ia în deplasări.
În povestirea intitulată chiar: "Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli" îşi mărturiseşte dependenţa
de jocuri pe computer de atunci când viaţa i se părea "atât de cenuşie încât nu merita trăită". îşi
făcea toate treburile pe fugă, a renunţat la mâncare şi la somn. îi tremurau mâinile după tastatură
şi mouse, întârzia la cursuri pentru câte o situaţie dificilă de pe ecran. visa decorurile din jocuri,
vedea troli şi gnomi în locul trecătorilor de pe stradă. de când a încercat jocurile tridimensionale,
complexe, precum Doom sau Qua-ke, se considera o prelungire a mâinilor care ţin puşca sau
care manevrează volanul. în autobuz, prin mulţimea de dvarfi şi personaje din Star Wars, se
întreba unde îi e arbaleta.
În faza terminală a acestei alienări, când aproape nu se mai putea face nimic, vedea pe cer
păsări de foc, diavoli estropiaţi, zombies, mumii, vârcolaci, legiuni de nevertebrate care se azvârl
înainte şi scuipă sfere de flacără. căpătase cea mai importantă trăsătură a personajelor din jocuri:
lipsa instinctului de conservare. visa muritori sfârtecaţi, traşi în ţeapă dincolo de uşi secrete,
răstigniţi pe ziduri însângerate, căpcăuni pe care-i ucide alunecând pe podele de lavă, pe
esplanade de fosfor, prin defileuri înţesate de carcase umane.
În carte apare şi un text despre un coleg de generaţie, Florin Iaru. reuşeşte să-şi îmbrace
critica într-un ton laudativ. spune că poetul este doar suprafaţă, doar "ce se vede" şi aminteşte de
izbucnirile nervoase ale acestuia din cenaclu când se vorbea despre o poezie filozofică, de idei
sau de căldura sentimentului - lucruri care îl repugnă. "aisbergul său este atât de uşor, încât nu
numai că nu are o parte sub apă, dar ne aşteptăm, din clipă în clipă, să-şi ia zborul. luna sa nu are
o faţă nevăzută, ci prezintă, ca în picturile cubiste, ambele feţe deodată." apoi autorul se referă la
omul Florin Iaru, cu care e imposibil de purtat o discuţie, deoarece nu are o personalitate
distinctă, ci în trupul lui există sute de resorturi de orologerie care printr-o mişcare aleatorie
schimbă măştile cele mai diverse, convingerile cele mai absurde. îşi recita poemele cu entuziasm,
braţele îi ţâşneau în sus, ţopăia ca galvanizat. în spatele patetismului rostirii, sentimentului care
s-ar ascunde dincolo de suprafaţă, nu e altceva decât "căldura degajată de acest creier plin de
componente electronice". poemele lui Iaru sunt de sticlă, amorfe, cu puncte de topire diferite în
aceeaşi compoziţie şi, în acelaşi timp, artificiale. de aici şi dispreţul lui pentru "sentiment" şi
"melodramă".
Clasa a 8 a
17. NATURA, CALATORIA, TRECEREA TIMPULUI
Cei trei muschetari – Alexandre Dumas
Acțiunea romanului are loc în secolul al XVII-lea, în timpul domniei regelui Ludovic al
XIII-lea al Franței și se desfășoară într-o perioadă de tensiuni politice și intrigi la curtea regală.
D’Artagnan, un tânăr curajos din provincie, sosește în Paris cu dorința de a deveni mușchetar.
După o serie de întâlniri și confruntări cu alți călători, d’Artagnan se împrietenește cu trei

mușchetari legendari: Athos, Porthos și Aramis. Împreună, acești patru bărbați devin cunoscuți
sub numele de “Cei Trei Mușchetari”.
Romanul urmărește aventurile lor în slujba regelui și lupta lor pentru onoare, justiție și
dragoste. Cei trei mușchetari se implică într-o serie de intrigi și conspirații, luptând împotriva
cardinalului Richelieu și agenților lui, inclusiv a lui Milady de Winter.
Pe măsură ce acțiunea avansează, d’Artagnan și prietenii săi se confruntă cu numeroase

provocări, luptând frecvent cu Garda Roșie a cardinalului și participând la dueluri pline de
suspans. În timp ce își desfășoară aventurile, ei se confruntă cu trădări, iubiri interzise și pericole
iminente.
Printre personajele principale se numără și Constance Bonacieux, iubita lui d’Artagnan, și

regina Franței, Anne de Austria, a cărei onoare și viață sunt amenințate de cardinalul Richelieu.
Cei Trei Mușchetari se alătură unor personaje reale și fictive, inclusiv lui Rochefort, căpitanul
Tréville și Monsieur de Buckingham.
Cele mai importante teme ale cărții “Cei Trei Mușchetari” de Alexandre Dumas sunt:
Prietenia și loialitatea: Una dintre temele centrale ale cărții este legată de prietenie și
loialitatea necondiționată dintre cei trei mușchetari: Athos, Porthos și Aramis, și tânărul
d’Artagnan. Romanul explorează legătura profundă dintre acești patru prieteni, care își riscă
viețile unul pentru altul și stau împreună în fața adversităților și a intrigilor politice.
Prietenia lor simbolizează camaraderia, încrederea și sprijinul reciproc într-o lume plină de
trădare și corupție.
Onoarea și curajul: “Cei Trei Mușchetari” evidențiază importanța onoarei și curajului în

viață. Personajele principale sunt cinstite și se supun unor coduri morale riguroase. Ele se
angajează în luptă pentru a-și apăra onoarea personală, a-și îndeplini datoriile și a apăra
dreptatea. Cartea explorează ideea că onoarea și curajul pot depăși obstacolele și pot influența
direcția vieții.
Intriga și aventura: Cartea este plină de intrigi, comploturi și aventuri palpitante. Romanul
urmărește aventurile mușchetarilor și ale lui d’Artagnan în timpul regimului lui Cardinalul
Clasa a 8 a
Richelieu în Franța secolului al XVII-lea. Intrigile politice și luptele de putere îi implică pe

personaje în situații periculoase și în misiuni riscante.
Călătoriile, duelurile și planurile elaborate aduc un aer de suspans și acțiune în carte,

făcând-o captivantă pentru cititori.
Romanul explorează și alte subiecte, cum ar fi iubirea, sacrificiul și demnitatea umană,

oferind o poveste plină de aventură, camaraderie și valori morale într-o perioadă istorică
fascinantă. Romanul a devenit un clasic al literaturii de aventură și a fost adaptat în numeroase
filme și piese de teatru.

Lecturile Pentru Ex 9

Uploaded by

Document Information

Original Title

Copyright

Available Formats

Share this document

Share or Embed Document

Sharing Options

Did you find this document useful?

Is this content inappropriate?

Copyright:

Available Formats

Lecturile Pentru Ex 9

Uploaded by

Copyright:

Available Formats

Clasa a 8 a

Idei principale. Rezumate. Semne*

Idei principale extrase din lecturile pentru subiectul 1A.9

1. PRIETENIA, AVENTURA, SINCERITATEA, ADEVĂRUL, RELAŢIILE DINTRE

Inocentii – Ioana Pârvulescu

*poţi denumi cartea ca fiind o carte despre copilărie, prietenie, aventură…

***Grupul de copii aminteşte de eroii romanului “CIREŞARII,,- Constantin Chiriţă

2. NATURA, CONTEMPLAREA UNUI PEISAJ

Malul Siretului – Vasile Alecsandri

Pastelurie lui Alecsandri constituie primul moment de strălucire al poeziei romantice de

Cu Pastelurile, Vasile Alecsandri atinge treapta deplinei maturizări a talentului său.

3. IUBIREA, SUFERINŢA, AMINTIREA, TRECEREA IREVERSIBILĂ A TIMPULUI,

Poezia Lacul, publicata la 1 septembrie 1876 in revista Convorbiri literare, alaturi de

Tema poeziei o constituie aspiratia poetului pentru o iubire ideala, cu o poveste de

4. PRIETENIA, ISTORIA CINEMATOGRAFIEI, VIATA DE ORFAN

Aventurile lui Tom Sawyer

5. CĂLĂTORIA CU TRENUL, SPORTUL, ŞCOALA

Cireşarii – Constantin Chiriţă (vol 1)

“Cavalerii florii de cireș,,

Petrăchescu și bărbatul bărbos cu care vorbise se întoarseră în peșteră și când au văzut ca

Cireșarii au avut o expediție nemaipomenită!

Zece negri mititei – Agatha Christie

Romanul adolescentului miop – Mircea Eliade

8. FERICIREA, JOCUL, ŞCOALA, COPILĂRIA, AMINTIREA UNOR LOCURI

Amintiri din copilărie – Ion Creangă

În ultimul capitol al romanului, autorul ne prezintă plecarea sa la Seminarul de la Socola.

9. COMUNICAREA OM-NATURA, COPILARIA, TIMPUL IREVERSIBIL

Fiind băiet, păduri cutreieram – Mihai Eminescu

Poezia surprinde un episod din adolescența eului poetic.

Semnificatia titlului se refera la libertatea pe care o aveam cu totii in vremea copilariei,

*pui accent pe tema si semnificatiile poeziei!

*AMINTIRI DIN COPILARIE- ION CREANGA

10. DRUMUL INIŢIATIC, PRIETENIA, PĂDUREA, , CALATORIA, AVENTURA

Povestea lui Harap-Alb – Ion Creangă

momentul ce determină un dezechilibru şi declanşează următorul moment important,

Deznodământul este înfăţişat de refacerea echilibrului în universul imaginar şi nunta

Ion Creangă reuşeşte să îmbine elemente ce aparţin fabulosului cu altele aparţinând

11.MODELE COMPORTAMENTALE, INITIEREA

Popa Tanda – Ioan Slavici

In Popa Tanda, scriitorul adopta o formula narativa originala si deosebit de adecvata,

Nuvela, axata pe un singur personaj, parintele Trandafir, debuteaza ex-abrupto, intr-un

In partea a doua, preotul abdica de la misiunea sa de luminator, actionand deci inadecvat

o activizeze si sa o transforme, datorita spiritului mimetic al satenilor si puterii de convingere a

Scriitonii selecteaza din multitudinea de motive si de fapte pe cele strict necesare si le

Mai intai, el zaboveste asupra reconstituirii geografice, sociologice, etnografice si

In cateva pagini sunt condensate decenii de viata.

12. PASIUNEA PENTRU LECTURĂ, RELAŢIA TATĂ- FIU

Moromeţii – Marin Preda

Romancier si nuvelist, Marin Preda, s-a nascut la 5 august 1922, in Silistea-Gumesti,

Observam ca relatiile spatio-temporale nu sunt fixate cu exactitate: spatiul surprinde

Actiunea primului volum este structurata pe mai multe planuri narative.

In prim plan se afla Morometii cu o familie numeroasa macinata de nemultumiri mocnite.

Planurile secundare completeaza actiunea romanului, conferindu-i caracter de fresca

Exista in primul volum al romanului "Morometii" cateva secvente narative de mare

Scena cinei este considerata de Ovidiu Crohmalniceanu "prima schita a psihologiei

Limbajul prozei narative se remarca prin limpezimea, naturaletea si precizia stilului,

Dupa modul de constructie sintactica a frazelor, primul volum se caracterizeaza printr-o

12. DESTINUL ARTISTULUI (GENIULUI) NEMURIREA POETULUI, IPOSTAZE ALE

Făt Frumos din lacrimă – Mihai Eminescu

In acele vremuri stravechi, traia un imparat "intunecat si ganditor ca miaza-noapte" si o

In vremuri de demult, pe cand Dumnezeu mai umbla pe pamant, traia un imparat

Dupa ce ospatara si se veselira ca scapasera de Mama-padurilor, Fat-Frumos isi lua

Intorcandu-se la castelul Genarului, Fat-Frumos o gasi pe fata acestuia plangand. Fata il