CURS 1 ANATOMIE

1.Inima = pompa care asigura forta necesara circulatiei sangelui in organism, prin intermediul celor 2
circulatii:
1.1. pulmonara – in regim de joasa presiune
1.2. sistemica – in regim de inalta presiune
2.Arterele = sistemul de distributie a sangelui pana la nivel tisular
3.Microcirculatia = asigura schimmburile dintre sange si tesuturi
4.Venele = cu rol de rezervoare si colectoare a sangelui pentru a-l readuce la inima.

INIMA

Este un organ musculo-caviatar, cu forma conica si pereti bine dezvoltati ce pompeaza ritmic în artere
sângele pe care îl primeste prin vene.
Aşezare: este situată în compartimentul mijlociu al mediastinului inferior (compartimentul pericardic),
imediat deasupra diafragmei, între cei doi plămâni; 1/3 la dreaptă şi 2/3 la stânga liniei mediane;

Forma: poate fi comparată cu un con turtit cu axul orientat oblic de la dreapta spre stânga, de sus în jos
şi dinspre posterior spre anterior.

Capacitate: 500-600 cm3

Greutate: 270-300 g

Dimensiuni:

• diametrul longitudinal = 133 mm

• diametrul transversal = 103 mm

Limite

• Superior
o dreapta – cartilajul costal III
o stânga – spaţiul II intercostal
• Inferior

2
 o de la extremitatea inferioară a sternului, la nivelul cartilajului costal VI spre vârf, în
spaţiul V intercostal
• La dreapta
o de la cartilajul costal III până la cartilajul costal VI
• La stânga
o de la spaţiul II intercostal până la spaţiul V intercostal, lângă linia medioclaviculară

Inima – morfologie externa

Se descriu: o bază, un vârf, două feţe şi două margini.

Baza:

• este orientată spre dreapta, posterior şi superior.

• prezintă două segmente: unul drept şi altul stâng.
o segmentul drept → AD
o segmentul stâng → AS
Vârful:

• este orientat spre stânga, anterior şi inferior.

• vine în raport cu spaţiul V intercostal stâng

Fata sterno-costală:

• este orientată anterior.

• prezintă două segmente (superior şi inferior), separate între ele printr-un şanţ transversal (coronar
sau atrioventricular anterior).

Faţa diafragmatică:

• este orientată inferior şi posterior.

• la limita ce separă faţa diafragmatică de baza inimii se află un şanţ transversal (coronar sau
atrioventricular posterior).
M arginea stângă:

• este lăţită şi rotunjită (unii autori o consideră faţa pulmonară).

M arginea dreaptă:

• este ascuţită, prezintă o porţiune verticală şi o porţiune orizontală

Inima – morfologie interna

3
 Inima este împăţită în două jumătăţi de un sept longitudinal:

• inima dreaptă (venoasă): pompează sânge cu un conţinut scăzut de oxigen spre plămâni, prin
intermediul arterei pulmonare.
• inima stângă (arterială): in plămâni sângele colectează o rezervă nouă de oxigen, apoi se întoarce
în partea stângă a inimii prin intermediul venelor pulmonare.

Fiecare jumătate este împărţită la rândul ei de un sept transversal (atrioventricular) într-un atriu spre
baza inimii şi un ventricul spre vârful inimii.

Porţiunea septului longitudinal ce separă atriile se numeşte sept interatrial, iar porţiunea ce separă
ventriculele, poartă numele de sept interventricular.

Inima este un organ tetracameral

• atriul drept (AD)

• ventriculul drept (VD)
• atriul stang (AS)
• ventriculul stang (VS)

Atriile sunt separate de ventricule prin septul

atrio-ventricular, la nivelul căruia se găsesc

1. orificiile atrio-ventriculare
 orificiul drept: tricuspid
 orificiul stâng: bicuspid)

2. orificiile arteriale
 în dreapta orificiul trunchiului arterei
pulmonare
 în stânga orificiul arterei aorte).

Atât orificiile atrio-ventriculare, cât şi cele arteriale sunt prevăzute cu un aparat valvular, cu rol de a
regla sensul circulaţiei sângelui.

Cuprinde :

• Valvele atrio-ventriculare – localizate intre atrii si ventriculi :

o Valva mitrala– intre AS si VS

4
 o Valva tricuspida – intre AD si VD

• Valvele arteriale– localizate intre ventriculi si marile

artere:
o Valva aortica – intre VS si aorta
o Valva pulmonara– intre VD si artera pulmonara

Sistemul valvular cardiac

Fiecare valva are 3 cuspide, cu exceptia valvei mitrale, cu numai 2 cuspide.

Cuspidele sunt ancorate de peretii ventriculilor prin cordaje tendinoase cu rol de fixare si impiedicare
a deschiderii lor spre interior in timpul contractiei ventriculare.

Cordajele tendinoase sunt ancorate de muschii papilari cu care participa la sustinerea mai buna a
valvei, pentru a nu permite prolapsul valvei, impiedicand astfel regurgitarea sangelui intre cuspide.

Controlul deschiderii si inchiderii valvelor este dat de diferentele de presiune generate de inima.

Fiecare din cele două parti (D si S) ale inimii este bicamerală:

1. camera superioară
 asemănătoare cu o pungă groasă şi elastică - atriu – are funcţia unei „camere de aşteptare”
pentru sânge
 pereţii atriilor sunt foarte subţiri, miocardul atrial fiind slab reprezentat (sângele trece din
atrii în ventricule datorită aspiraţiei exercitate de relaxarea miocardului ventricular în
timpul diastolei ventriculare)
 Atriile au o formă cubică
2. camera inferioară
 are pereţi mai groşi şi mai multe fibre musculare – ventricul – produce presiunea necesară
pentru ca sângele să fie expulzat în artere.
 ventriculele sunt situate cu baza la septul atrio-ventricular şi cu vârful spre vârful inimii.
 sunt separate prin septul interventricular
 pereţii ventriculelor sunt mult mai groşi comparativ cu cei ai atriilor
 datorită rolului său major în circulaţia sanguină, peretele miocardic al VS este de trei ori
mai gros faţă de cel al VD.

Peretii inimii

1. Endocardul

5
  peretele intern
 format din tesut endotelial (țesut de pavaj epitelial non-stratificat), situat pe o membrana bazala
+ stratul subendotelial (fibre colagene, fibre de reticulina, fibre elastice, rare celule conjuctive
si numeroase terminatii nervoase senzitive, care tapeteaza intregul sistem circulator, formand
o suprafata antiagreganta si anticoagulanta)

2. Miocardul
 grosimea cea mai mare muschi striat cardiac (celule = cardiomiocite)
 mai gros in ventriculi decat in atrii
 grosimea peretelui VS este de 3-4 ori mai mare decat a VD
 Celule miocardice care răspund stimulării prin contracţie (cardiomiocite tipice/de lucru) =>
miocardul de lucru/contractil
 Celule specializate (cardiomiocite atipice) în generarea si conducerea impulsulilor de
contracţie => ţesutul excitoconductor nodal
Miocardul de lucru

• Celula cardiaca (cardiomiocitul) este o fibra striata specializata.

diametru de aprox. 25 µm si o lungime de aprox. 100µm, forma alungita, de cilindru bifurcate

• Fibra miocardica este compusa din:

o membrană (sarcolema) la exterior
o citoplasma (sarcoplasma) la interior:
o cantităţi mari de potasiu, magneziu, fosfaţi şi proteine-enzime + canale + pompe
o cilindrii mici denumiţi miofibrile ce contin miofilamente (de actina si miozina)
o printre miofibrile se află organite celulare cu funcţii extrem de importante: reticulul
sarcoplasmatic şi mitocondriile
o Functia principala a fibrei miocardice este de a realiza ciclul contractie-relaxare
Miofibrilele conţin la rândul lor o succesiune regulată de alţi cilindrii identici, de dimensiuni mici,
denumiţi sarcomere.Sarcomerul, unitatea morfo-functionala a miocitului, este limitata la fiecare capat
de benzile Z (germ. Zuckung) şi conţine două tipuri de proteine:

1. proteinele contractile:
a. dispuse în paralel de-a lungul întregului ax al sarcomerului
b. Miozina - se fixează indirect pe liniile Z → protein titina
c. Actina - se fixează cu unul din capete direct pe liniile Z prin intermediul actininei
2. proteinele reglatoare:
a. Tropomiozina
b. Troponina (C, I, T)
i. Troponina T = atasata de tropomiozina
ii. Troponina I = inhiba legarea miozinei de actina
iii. Troponina C = leaga ionii de calciu in timpul excitatie-contractie, astfel modifica
conformatia troponinei, inlatura inhibitia data de troponina I, tropomiozina se
deplaseaza lateral de pe actina si astfel permite interactiunea actina-miozina
c. Actinina

6
 i. Benzile Z fixeaza miofilamentele de actina, asigurand dispozitia ordonata a
miofilamentelor si limitarea alungirii sarcomerului.
ii. Lungimea sarcomerului este variabila: 1,6-2,2 µm, in functie de gradul de alungire
al fibrei, implicit in functie de volumul de sange din inima
Tubii transversali T

Reprezinta invaginatii ale sarcolemei. Sunt formatiuni tubulare alungite care extind spatiul extracelular
spre interior.Sunt mai bine dezvolatati in miocardul ventricular.

Roluri :

1. Conduc potentialul de actiune in interiorul celulei; prin cresterea eliberarii de Ca2+ din tubii L in
sarcoplasma, se initiaza contractia unitar in toata fibra musculara
2. Asigura aprox. 30% din Ca necesar contractiei
Acest sistem este situat în apropierea reticulului sarcoplasmatic longitudinal, ale cărui terminaţii au formă
de saci şi se numesc cisterne terminale.

Rolul cisternelor terminale este de a stoca calciul necesar contracţiei musculare

Principalele tipuri de canale/pompe sarcolemale

1. CANALE DE NA+
• în fibrele rapide (contractile): canale rapide de Na+
(voltaj-dependente), deschise în faza de
depolarizare
• în fibrele lente (pacemaker): canale specifice de
Na+ (nongated) sau funny channels

2. CANALE DE K+
• deschise în faza de repolarizare
• dependente de voltaj si Ach
• refacerea PR

L = long lasting (sau DHP) T = transient (voltaj-dependente)

1. în fibrele rapide (contractile): tipul-L (long-lasting) sau canale DHP:

 sunt canale standard, deschise in faza de platou, cu rol în procesul “calcium-induced
calcium release”,
 important în iniţierea contracţiei
2. în fibrele cu răspuns lent (celule pacemaker): canale de Ca2+ tip T:
 activate in faza 4 (DLD)
 canale de Ca2+ tip L: activate in faza 0 (de depolarizare)

7
 Tesutul nodal

Celulele care alcatuiesc tesutul nodal sunt celulele specializate, capabile de a genera şi de a transmite un
impuls excitator. Prezinta automatism si genereaza stimuliEste cel care imprimă ritmul normal,
dominant fiziologic al inimii, la o frecvenţa de 60-100 b/min. Această frecvenţă este caracteristică
ritmului sinusal.Ţesutul nodal este format din celule organizate în mod particular, în puncte privilegiate
de ţesut muscular cardiac, de unde porneşte unda PA a bătăilor automate şi ritmice ale muşchiului
cardiac.Studiul electric al inimii, sau electrografia, este rezultatul înregistrării activităţii electrice a inimii

Alcatuire:

1. Nodul sinoatrial Keith-Flack (NSA)

 sub epicard, în peretele AD
 (60-80/min) = pacemaker fiziologic
2. Nodul atrio-ventricular Aschoff-Tawara (NAV)
 în profunzimea părții inferioare a septului interatrial
 (40-50/min) = determina blocul fiziologic
 pacemaker inactiv
3. Cai internodale = conecteaza NSA si NAV
4. Fasciculul HIS si ramurile dreapta si stanga
 trece prin septul interventricular
 (25-35/min) = conduc stimulii in ventricul
 pacemaker inactiv
5. Reteaua Purkinje (20-3-/min) = transmite stimulii la peretii ventriculilor, pacemaker inactive

Pacemakerii inimii:

 activi: NSA
 latenţi (devin activi doar dacă NSA este suprimat): NAV și
sistemul His-Purkinje

Pacemakeri ectopici: celule cu răspuns rapid care în condiţii

patologice (ex: ischemie = aport scăzutde O2) se transformă în
celule cu răspuns lent ⇒ dobândesc capacitatea de a genera
impulsuri (automatism).

Pot deveni activi dacă:

• ritmicitatea lor intrinsecă creste

• ritmicitatea pacemakerilor dominanţi scade
• toate căile de conducere dintre centrul ectopic şi pacemakerul fiziologic sunt blocate
• pot asigura ritmul cardiac când pacemakerii fiziologici sunt blocaţi ⇒ “mecanism de siguranţă”

8
 • tulburările de ritm generate de centrii ectopici sunt:
o sporadice (bătăi premature - extrasistole)
o permanente (tahicardia paroxistică)

3. Epicard
 este stratul de la exterior ce aderă intim la miocard şi constituie foiţa viscerală a pericardului seros
alcătuit dintr-o lamelă fină de ţesut conjunctiv.

 acoperă şi porţiunile iniţiale ale aortei şi trunchiului pulmonar, porţiunile terminale ale venelor
cave şi pulmonare, unde trece în foiţa parietală a pericardului seros.

Pericardul =membrana externa care inveleste inima, formata din:

• periocardul fibros + pericardul seros (2 foite: parietala si viscerala) care delimiteaza cavitatea
pericardica
• intre foite – 15-40 ml lichid cu rol lubrifiant

Vascularizatia inimii

1. Arterele
Inima este irigată de cele două artere coronare, stângă şi dreaptă

1.1.Artera coronară stângă (engl: LCA):

 irigă 75 % din masa miocardului.
 ia naştere din bulbul aortei, printr-un orificiu situat imediat deasupra valvulei semilunare stângi
 de la origine se îndreaptă oblic în jos şi spre stânga → ajunge la sanţul coronar anterior, unde se
bifurcă =>
• artera interventriculara anterioara (engl: LAD)
• artera circumflexa (atrio-ventriculara) (engl: LCX)
1.2.Artera coronară dreaptă (engl: RCA):
 porneşte din bulbul aortei printr-un orificiu situat imediat deasupra valvulei semilunare drepte.
 de la origine descinde între auriculul drept şi emergenţa trunchiului arterei pulmonare →
ajunge la şanţul coronar anterior → spre dreapta → înconjoară marginea dreaptă a inimii, trece
în şanţul coronar posterior → ajunge in şanţul interventricular posterior → spre vârful inimii.
 această ultimă porţiune se mai numeşte şi artera interventriculară posterioară (engl: PDA).

9
 2. Venele
2.1.Vena coronară mare:
 colectează marea majoritatea sângelui venos al
inimii
 are originea la nivelul vârfului inimii,
înconjoară marginea stângă a inimii → ajunge
în şanţul coronar posterior → se continuă cu o
porţiune terminală dilatată, numită sinusul
coronar → se continuă în AD
2.2.Vena coronară mică:
 porneşte de la marginea dreaptă a inimii
 se varsă în sinusul coronar.
2.3.Vena interventriculară posterioară
 porneşte de la vârful inimii
 se termină în sinusul coronar.
2.4.Vena atrio-ventriculară anterioară dreaptă
o se varsă în vena coronară mare.
+ venele cardiace accesorii, care se varsă direct în atriul drept.

Inervatia inimii

Inima prezintă o dublă inervaţie, intrinsecă şi extrinsecă:

1. inervaţia intrinsecă
o este dată de sistemul
o cardionector sau excitoconductor (miocardul embrionar) care asigură automatismul
cardiac
o mecanismul Frank Starling
2. inervaţia extrinsecă
o este dată de fibre nervoase vegetative
o simpatice provenite din plex cardiac
 constituit din fibre nervoase vegetative simpatice ce iau naştere din simpaticul cervical)

10
 o parasimpatice provenite din plexul cardiac
 constituit din fibre nervoase vegetative parasimpatice
provenite din nervii vagi şi

Inima se afla sub influenţa sistemului nervos

autonom(SNA)/vegetativ (SNV), implicat de asemenea în
controlul muşchilor netezi şi al glandelor endocrine.

SNV cuprinde 2 sisteme distincte din punct de vedere anatomic

şi antagonsite: sistemul nervos parasimpatic şi sistemul
nervos simpatic.

1. SNVP
Sistemul parasimpatic conţine celule ganglionare situate în
proximitatea organelor ţintă şi eliberează acetilcolina ca
neurotransmiţător.

Ach este primul neurotransmitator descoperit si este eliberat la

nivelul sinapselor de catre neuronii SNP.

Sinapsele care utilizeaza Ach ca neurotransmitator sunt sinapse

colinergice.

Ach se fixeaza pe receptorii prezenti la suprafata neuronului

post-sinaptic.

Acesti receptori sunt de 2 tipuri: nicotinici si muscarinici.

2. SNVS
Sistemul simpatic conţine în principal celule ganglionare situate
la distanţă de organele ţintă şi care eliberează noradrenalina.

Noradrenalina si adrenalina (norepinefina,epinefrina): sunt

sintetizate din Aa ( tirozina)

Noradrenalina se fixeaza pe receptorii prezenti lasuprafata

neuronului post-sinaptic.

Acesti receptorisunt receptori adrenergici

11