O scrisoare pierdută

de Ion Luca Caragiale

Comedia este specia genului dramatic, în proză sau în versuri,
care înfăţişează personaje, întâmplări, moravuri sociale, într-un mod
care să stârnească râsul, având deznodământ vesel şi, adesea,
moralizator.
”Este la Caragiale un umor inefabil ca şi lirismul eminescian,
independent de orice observaţie ori critică, constând în 'caragialism',
adică într-o manieră proprie de a vorbi.” (G. Călinescu)
În opinia mea, opera literară ”O scrisoare pierdută” de Ion Luca
Caragiale este o comedie, deoarece prezintă toate trăsăturile acestei
specii, atât la nivel al formei, cât și al conținutului.

Pe de o parte, o particularitate care evidențiază încadrarea operei

în specia literară a comediei este tema acesteia, care ilustrează
degradarea vieţii politice, sociale şi private, concretizată prin
surprinderea unui episod din campania electorală pentru desemnarea
unui candidat pentru viitoarele alegeri
parlamentare. Viziunea autorului este una realistă specifică comediei,
Caragiale încercând să redea cu acurateţe detalii ale societăţii în care a
trăit, utilizând comedia pentru a masca tragedii existente în realitatea
imediată. "O scrisoare pierdută" ilustrează simetria clasică a piesei,
sintetizând, totodată, intriga subiectului. Prima scrisoare de
amor, trimisă de Tipătescu Zoei, este pierdută de aceasta, găsită de
Cetăţeanul turmentat, care o "pierde" pentru că i-o fură Caţavencu, iar
acesta o pierde - la rândul Iui - şi o găseşte din nou Cetăţeanul
turmentat care o înapoiază "andrisantei", închizând astfel cercul.
Cealaltă "scrisorică de amor" este a unei doamne din înalta societate
bucureşteană către o "persoană însemnată... da becher" şi găsită de
Dandanache în buzunarul paltonului acestuia, care-i fusese musafir.
Indicaţiile scenice sau didascaliile, singurele intervenţii în text ale
autorului, elemente de metatext care sunt reprezentative pentru
comedie, sunt o modalitate de explicare suplimentară din partea
acestuia, care ajută la interpretarea scenică şi la regia spectacolului
teatral. În opera de faţă, acestea punctează gesturile, atitudinea şi
trăirile personajelor ("gustă din paharul cu apă", "impunător", "naiv",
"aparte"), reprezentând de asemenea o metodă de caracterizare directă
a personajelor, de către autor, dar şi descriu ambientul- "anticameră
bine mobilată". În ceea ce priveşte contextul spaţio-temporal, acţiunea
comediei se desfăşoară "în capitala unui judeţ de munte, în zilele
noastre".

Pe de altă parte, ca structură, comedia este împărțită în patru

acte şi 44 de scene. Textul este conceput ca o succesiune dinamică de
replici, iar principalul mod de expunere este dialogul. Coerenţa
textului comedic este asigurată de relaţiile de simetrie şi
opoziţie. Punctul culminant este atins în momentul în care Trahanache
anunţă numele candidatului susţinut de comitet, Agamiţă
Dandanache. Actul IV aduce rezolvarea conflictului iniţial deoarece
scrisoarea ajunge la Zoe, iar Nae se supune condiţiilor sale. Comicul
este o categorie estetică ce stârneşte râsul, având ca sursă contrastul
dintre aparenţă şi esenţă, sancţionând defecte umane şi prezentând o
gamă largă de reacţii morale, astfel sunt prezentate: comic de
moravuri, comic de situație, comic de limbaj, comic de nume, comic
de caracter. Comicul de moravuri vizează viaţa de familie (existența
triunghiului conjugal) şi viaţa politică (şantajul, contraşantajul,
falsificarea listelor electorale, satisfacerea intereselor personale).
Comicul de situație este realizat prin pierderea repetată a scrisorii de
amor. Comicul de nume are un rafinament aparte, prin alegerea
numerelor care sugerează nu numai o trăsătură dominantă, ci un întreg
caracter. Comicul de caracter apare din comportamentul personajelor,
din atitudinea lor și din ipostazele în care acestea sunt prezente,
conturând personajele prin trăsături negative, stârnind râsul cu rol
moralizator, Caragiale creează astfel tipologii clasice conturate în
mod realist: Trahanache este tipul încornoratului, Nae tipul
parvenitului și demagogului politic, Zoe tipul adulterei, Pristanda
tipul slugarnicului, Dandanache tipul prostului ticălos, Tipătescu tipul
amorezului. Comicul de limbaj s-ar putea defini prin următoarele
particularități: ticurile verbale ale personajelor („curat", „ai puțintică
răbdare"), stâlcirea neologismelor („bampir" (vampir), „catrindala"
(catedrala), „renumeratie" (remunerație)).
”Unii contemporani au fost minunaţi de 'impresionabilitatea'
neobişnuită a lui Caragiale, în care au văzut chezăşia temperamentului
de artist şi cheia variabilităţii în atitudini, comportări şi îndeletniciri.”
(Șerban Cioculescu)
În concluzie, pe baza argumentelor amintite putem spune că
opera literară ”O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale este o
comedie.