You are on page 1of 28

Ce articol din ConvEDO

protejează dreptul la un
remediu efectiv?
Articolul 13
Ce articol din ConvEDO
consacră interzicerea
discriminării?
Articolul 14
 În temeiul suveranităţii interne a statelor, fiecare stat
incriminează în legislaţia penală proprie şi pedepseşte
încălcarea drepturilor fundamentale ale omului.
 Din perioada interbelică, pentru comiterea unor fapte penale
foarte grave (e.g., genocid, crime contra umanităţii), a fost
propusă crearea unor tribunale penale internaţionale,
independente şi imparţiale, menite a se substitui sau corecta
jurisdicţia penală internă =>puneau în pericol pacea şi
securitatea internaţională, afectând umanitatea.
 Fapte penale foarte grave, care constau în încălcări masive
ale drepturilor fundamentale ale indivizilor.
Art. 5 din Statutul Tribunalului Penal Internaţional pentru Fosta
Iugoslavie intitulat „Crime împotriva umanităţii”:
Tribunalul internaţional va fi abilitat să urmărească pe cale judiciară
persoanele responsabile de crimele următoare, atunci când acestea au
fost comise în timpul unui conflict armat, cu caracter internaţional sau
intern, şi îndreptate împotriva oricărei populaţii civile:
 a) asasinatul;
 b) exterminarea;
 c) aducerea în starea de sclavie;
 d) deportarea;
 e) deţinerea în închisoare;
 f) tortura;
 g) violul;
 h) persecuţiile pe motive politice, rasiale şi religioase;
 i) alte fapte inumane.
 Crearea instanţelor penale internaţionale este o idee
care s-a conturat la sfârşitul RM I, când Wilhelm al
II-lea a săvârşit primul genocid modern din cauza
ambiţiilor nemărginite
 Dupa RM II, au apărut Tribunalele penale
internaţionale de la Nürnberg (1945) şi de la Tokio
(1946) pentru a judeca exclusiv persoane acuzate de
crime de război, din tabăra puterilor învinse -
https://www.youtube.com/watch?v=E3sKqsRNBqM
 După anul 1990, au fost constituite mai multe tribunale penale
internaţionale
 ad-hoc, ca urmare a unor conflicte interne sau internaţionale foarte
violente.
 Aceste jurisdicţii internaţionale sunt instanţe care aplică dreptul
internaţional
 penal pentru a sancţiona încălcări grave ale drepturilor fundamentale
ale omului,
 ale dreptului internaţional umanitar (e.g., crime de război, crime contra
păcii,
 crime contra umanităţii).
 de regulă, înfiinţate prin rezoluţii ale Consiliului de Securitate al
O.N.U. (e.g., Tribunalul Penal Internaţional pentru Fosta Iugoslavie,
Tribunalul Penal Internaţional pentru Ruanda). Aceste instanţe au avut
caracter temporar, astfel încât la finalizarea activităţii lor (determinate
de situaţii conflictuale speciale, pentru o anumită zonă geografică,
pentru o perioadă de timp limitată şi pentru persoane care au o anumită
cetăţenie), ele nu mai au obiect de activitate.
 Înfiinţat prin Rezoluţia Consiliului de Securitate al O.N.U. nr.
827/1993
 Pentru a judeca masivele violări ale drepturilor omului săvârşite
pe teritoriul fostei Iugoslavii începând cu anul 1991
 Aceste fapte au fost considerate a reprezenta o ameninţare pentru
pacea şi securitatea internaţională
 Această jurisdicţie internaţională a funcţionat între anii
1993-2017, având precădere faţă de instanţele penale naţionale,
putând astfel solicita acestora încetarea procedurilor demarate şi
predarea persoanei, precum şi a mijloacelor de probă.
 Conform dreptului penal, nicio persoană nu putea fi judecată de
două ori pentru aceeaşi faptă.
 Înfiinţat prin Rezoluţia Consiliului de Securitate al
O.N.U. nr. 955/1994
 Pentru a judeca masivele violări ale drepturilor
omului săvârşite în Ruanda şi în teritoriile învecinate,
de către extremiştii hutu împotriva conaţionalilor de
etnie tutsi
 Reprezenta o ameninţare pentru pacea şi securitatea
internaţională
 A funcţionat între anii 1995-2015
 https://www.youtube.com/watch?v=RphYwV91MN4
Prezentare generala
 https://www.youtube.com/watch?v=uvvjP0wV
YKs
• Ideea infiintarii unei curti penale internationale este veche – 1875 –
propunere infiintare unui tribunal pentru crimele contra dreptului gintilor
• Vespasian Pella, fondatorul dreptului penal international
o 1919 lansa ideea unei cpi
o 1926 propunerea Asociatiei Internationale de Drept Penal de a
forma o camera speciala a CJPI
o 1927 Asociatia de Drept International adopta un proiect de statut al
unei cpi
o 1937 Adoptarea de catre Adunarea Societatii Natiunilor a
Conventiei privind crearea unei COI, proiect redactat de Pella (13
state semnatare
o 1953 Statut cpi incomplet adoptat de CDI
o 1993 un nou statut completat adoptat de CDI
o 1996 Rez 51/207 crearea de catre AGONU a Comitetului
Pregatitor pentru stabilirea CPI => adoptare Statut de la Roma
• Infiintata prin Statutul CPI adoptat de Conferinta Diplomatica a
Plenipotentiarilor (15 iunie – 17 iulie 1998), Roma, la 17 iulie 1998
o 120 pentru, 21 abtineri, 7 impotriva
• Statutul are 128 de articole
• Nu se pot face rezerve
• Amendamente se pot face dupa 7 ani de la intrarea in vigoare
• Ratificat de 123 de state – SUA si-au retras semnatura in 2001
• 33 din Africa, 19 din Asia Pacific, 18 Europa de Est, 28 din America
Latina si Caraibe, 25 din Europa de Vest si America de Nord
• Romania a semnat Statutul la 7 iulie 1999, ratificat prin L. 111/2002
• Statutul a intrat in vigoare la 1 iulie 2002 (cerinta: 60 ratificari)
• Sediul la Haga
• 6 limbi oficiale: engleza, franceza, araba, chineza, rusa si spaniola
• 2 limbi de lucru: engleza, franceza
• 18 judecatori alesi pentru 9 ani de catre Adunarea Statelor Parti la
Statut, prin vot secret:
o competenta recunoscuta in DP si DPP si cu experienta relevanta
ca judecator, procuror sau avocat
o competenta recunoscuta in DIU si PIDO
• se asigura:
• reprezentarea principalelor sisteme de drept din lume
• reprezentarea geografica echitabila
• repartizarea echitabila intre femei si barbati
•un Presedinte si doi vicepresedinti = Prezidiul CPI
• Sectie preliminara, Sectie de prima instanta, Sectie de Apeluri
• Biroul Procurorului: ales prin vot secret de Adunarea Statelor Parti;
actioneaza independent ca organ distinct al CPI; asistat de 2 adjuncti;
• Grefa: ~ 800 membri; functii de administrare si sprijin al activitatii
CPI => sectia de sprijin a victimelor si martorilor
•Ratione materiae: crima de genocid (art. 6) + crime impotriva
umanitatii (art. 7) + crime de razboi (art. 8) + crima de agresiune
(modificarea Statutului de la Kampala)
•Ratione personae: numai PF, 18 ani la momentul savarsirii faptei;
calitatea oficiala nu exonereaza de raspundere => in afara mandatului
•Ratione loci: pe teritoriul statelor parti si al statelor cu care CPI
incheie un acord in acest sens
•Ratione temporis: crime savarsite dupa intrarea in vigoare a
Statutului (i,.e. 1 iulie 2002) sau dupa intrarea in vigoare a Statului
pentru statul care a devenit parte la Statut dupa 1 iulie 2002 => nu are
competenta RETROACTIVA

• NB: Jurisdictia CPI este complementara jurisdictiilor penale


nationale => CPI devine competenta cand statul nu actioneaza sau nu
poate
• Non bis in idem (art. 20)
• Nullum crimen sine lege (art. 22)
• Nulla poena sine lege (art. 23)
• Neretroactivitatea reglementarii penale (art. 24)
• Raspunderea penala individuala – PF peste 18 ani (art. 25, 26)
• Lipsa pertinentei calitatii oficiale ( art. 27, 28)
• Imprescriptibilitatea crimelor (art. 29)
• Comiterea faptei cu intentie (art. 30)

•Regulile de procedura inspirate din TPII si TPIR


• Pedepse aplicabile: detentie pana la 30 de ani, detentie pe viata si,
suplimentar, amenzi si confiscarea bunurilor rezultate direct sau
indirect din infractiune, fara prejudicierea tertilor de buna credinta
https://www.youtube.com/watch?v=ydtgSB9jROw
• Statele Parti sunt obligate sa coopereze “pe deplin” => extradarea
• Statele care nu sunt parti: aranjamente ad-hoc sau acorduri => daca
nu le respecta, CPI se poate adresa CS ONU
• INTERPOL-ul sau organizatii regionale competente
• ONU – Acord semnat la 4 octombrie 2004:
o CS poate deferi o cauza in care s-au savarsit crime aflate in
jurisdictia CPI, chiar daca statul nu este parte la statut => Darfur
o CS poate decide suspendarea pentru 12 luni a actiunii CPI, cap.
VII => trupele americane de mentinere a pacii sub mandat ONU
o CS caracterizare ca agresiune => crima de agresiune
• Procurorul poate decide initierea unei investigatii din proprie
initiativa, cu autorizarea Camerei preliminare, sau atunci cand situatia
este sesizata de un stat parte, cu conditiile urmatoare:
o daca statul pe teritoriul caruia crima s-a comis sau statul de
cetatenie a persoanei suspectate de a o fi savarsit este stat parte la
Statut
o daca niciunul din statele de mai sus nu este parte la Statut, dar
unul dintre ele depune declaratie de exercitare a jurisdictiei
• 11 investigatii: Uganda, Congo, Republica Centrafricana (I si II),
Darfur (Sudan), Kenya, Libya, Coasta de Fildes, Mali, Georgia,
Burundi
•10 examinari preliminare: Procurorul monitorizeaza situatiile din
Afghanistan, Columbia, Gabon, Guinea, Iraq, Nigeria, Palestina,
Filipine, Ucraina, Venezuela
•31 mandate de arestare – 14 implementate, 3 retrase pentru moarte
• 9 citatii pentru a comparea – au venit voluntar in fata CPI
 Curtea Penală Internațională a deschis o anchetă privind posibile crime
de război în Ucraina
 Biroul Procurorului Curţii Penale Internaţionale (CPI) va participa la
ancheta europeană asupra principalelor presupuse crime comise în
Ucraina, o premieră, a anunţat luni agenţia de cooperare judiciară
Eurojust
 MAE oferă o contribuție financiară voluntară, din partea României, la
Fondul Fiduciar al CPI (în valoare de 100.000 de euro, la Fondul
Fiduciar al Curții Penale Internaționale (CPI) destinat sprijinirii
activității Biroului Procurorului pentru anul 2022, în contextul
investigațiilor din Ucraina pentru comiterea de crime de război, crime
împotriva umanității și crime de genocid)
 https://www.youtube.com/watch?v=IfoOLx9_O08
 https://www.youtube.com/watch?v=UWaXocTQU4k
https://www.youtube.com/watch?v=z_HKvRO42X0
 https://www.youtube.com/watch?v=LchrKAYD1_I

You might also like