DREPTUL FINANCIAR, ACTIVITATEA FINANCIARĂ ȘI APARATUL FINANCIAR AL STATULUI

1. Definiția dreptului financiar

Dreptul finanțelor publice (dreptul financiar) poate fi definit ca reprezentând

ansamblul normelor juridice care reglementează,
în regim de drept public,
relațiile de
constituire (inclusiv creditul public),
repartizare și
utilizare a
fondurilor bănești ale
statului și
ale colectivităților publice locale
în vederea
satisfacerii nevoilor generale ale societății (în care includem și pe cele care privesc măsurile intervenționiste ale statului în
scopuri economice și sociale), precum și
controlul utilizării acestora.
2. Obiectul dreptului financiar

Obiectul reglementării financiare de interes public îl constituie

• bugetele (toate tipurile de bugete prin care se determină venituri și cheltuieli de interes public și cuprind
veniturile și cheltuielile):
• statului și instituțiilor sale, precum și
• ale unităților administrativ-teritoriale.
• execuția bugetară,
• împrumutul public,
• controlul financiar de interes public, dar și
• impozitele, taxele și contribuțiile, care constituie venituri bugetare (art. 139 din Constituție).
3. Izvoarele dreptului financiar

• izvoarele dreptului financiar sunt: generale sau comune și speciale sau specifice

Izvor general de drept - Constituția României

• cuprinde principiile de bază ale finanțelor publice în Titlul IV intitulat „Economia și finanțele publice” - art. 135 „Economia”, art.
137 „Sistemul financiar”, art. 138 „Bugetul public național”, art. 139 „Impozite, taxe și alte contribuții”, art. 140 „Curtea de Conturi”.
• Între principiile de bază ale finanțelor publice formulate în Constituție amintim:
• principiul legalității actelor și operațiunilor privind formarea, administrarea, întrebuințarea și controlul resurselor financiare ale
statului, ale unităților administrativ-teritoriale și ale instituțiilor publice” (art. 137);
• principiul legalității impunerii, respectiv al stabilirii prin lege a impozitelor, taxelor și altor contribuții (art. 139).
• principiul obligativității cetățenilor de a contribui, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice (art. 56 alin. 1);
• principiul așezării juste a sarcinilor fiscale (art. 56 alin. 2);
• principiul anualității bugetului (art. 138 alin. 2 și 3).
• alte dispoziții care privesc direct sau indirect finanțele publice, sunt, de exemplu:
• cele relative la gratuitatea învățământului de stat și acordarea burselor sociale de studii (art. 32),
• ocrotirea sănătății prin organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și
recuperare (art. 34),
• protecția socială și instituirea salariului minim brut pe țară (art. 41),
• condițiile în care se poate realiza exproprierea (art. 44),
• dreptul cetățenilor la pensie, asistență medicală în unitățile sanitare de stat și la ajutor de șomaj și obligația statului de a lua măsuri
de dezvoltare economică și de protecție socială de natură să asigure cetățenilor un nivel de trai decent (art. 47),
• protecția persoanelor cu dizabilități (art. 50),
• dreptul la despăgubiri a persoanelor vătămate de autoritățile publice (art. 52).
• Între dispozițiile constituționale care privesc direct finanțele publice și modul de constituire a resurselor publice sunt cele din art.
56, care instituie obligația cetățenilor de a contribui, prin impozite și taxe, la cheltuielile publice, asigurarea justă a sarcinilor fiscale
și interzicerea altor prestații, în afara celor stabilite prin lege, în situații excepționale.
3. Izvoarele dreptului financiar

Izvoare specifice dreptului financiar

1. Legi
i. Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice;
ii. Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;
iii. OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ;
iv. Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal al României;
v. Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală;
vi. Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal al României;
vii. Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi;
viii. Legile bugetare anuale, specificul lor fiind caracterul temporar (anual).
ix. Alte legi care reglementează contribuții de asigurări sociale (Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, Legea nr.
95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării
forței de muncă, Legea nr. 346/2002 privind asigurările pentru accidente de muncă și boli profesionale, Legea nr. 200/2006 privind
Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale).
2. Ordonanțele guvernamentale (acte normative emise de Guvern, în temeiul unei legi speciale de abilitare (art. 108 alin. 3 din
Constituție)), prin intermediul cărora, în domeniul financiar au fost instituite reglementări privind taxele și impozitele, potrivit cu
nevoile de perfecționare a legislației financiare în etapa actuală de dezvoltare a României.
i. OUG nr. 94/2011, privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare la operatorii economici (care a abrogat Legea
nr. 30/1991, privind organizarea și funcționarea controlului financiar și al Gărzii financiare).
ii. OUG nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru reorganizarea ANAF, precum și pentru modificarea și completarea unor acte
normative, act normativ prin care se reorganizează ANAF, ca urmare a fuziunii prin absorbție și preluarea activității Autorității
Naționale a Vămilor și prin preluarea activității Gărzii Financiare.
iii. OUG nr. 146/2002 (rep.) privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului;
iv. OUG nr. 64/2007 privind datoria publică;
v. OUG nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile.
vi. OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.
3. Izvoarele dreptului financiar

Izvoarele comunitare ale dreptului financiar

Dreptul Uniunii Europene este alcătuit din:
1. Legislația primară care cuprinde tratatele de bază și protocoalele anexate acestor tratate (Din TFUE, privesc
impozitele dispozițiile care sunt cuprinse în art. 110-113)
2. Legislația secundară care cuprinde: regulamentele, directivele, deciziile, recomandările și avizele, alte acte
unionale (propuneri ale Comisiei, rezoluțiile Consiliului, Comisiei sau Parlamentului, comunicările Comisiei etc.).
De interes și aplicare directă sunt:
• Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile
bugetului general al Uniunii și de modificare a unor regulamente;
• Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 1301/2013, privind Fondul european de dezvoltare regională;
• Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului nr. 1304/2013, privind Fondul Social European (FSE);
• Regulamentul Consiliului nr. 1300/2013 privind Fondul de coeziune.
3. Tratatele internaționale;
4. Principiile generale ale dreptului
5. Jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
• Prin Tratatul de aderare a României la Uniunea Europeană (Titlul II), România și-a asumat obligația de a adopta
toate măsurile necesare pentru a se conforma, de la data aderării, directivelor și deciziilor adoptate de instituții și
comunicate statelor membre, respectiv, de a opera modificările legislative interne necesare, obținând însă termene
de tranziție pentru atingerea unor nivele de impozitare în mai multe materii.
În acest sens, s-au stabilit măsuri de limitare a deficitului bugetar structural sub pragul de 0,5%, a deficitului bugetar
maxim în limita a 3% din PIB și a datoriei publice sub nivelul de 60% pentru a se preveni riscurile de sustenabilitate a
finanțelor publice a statelor pe termen lung.
3. Izvoarele dreptului financiar
49,51% din PIB

Datoria publică
totală ca
procent din PIB
la 1 septembrie
2021
www.datoria.ro

0.0
2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020

-2.0
Deficitul
bugetar 2004-
-4.0
2020 ca procent
-6.0
din PIB
https://mfinante.gov.ro/domenii/bu
getul-de-stat/istoric-deficit-bugetar

-8.0

-10.0

-12.0
3. Izvoarele dreptului financiar

Izvoare internaționale
Tratatele semnate de România, care conțin și clauze relative la
1. Contribuțiile financiare externe
2. Convențiile internaționale pentru prevenirea dublei impuneri
care, odată ratificate de Parlament, fac parte din dreptul intern.
Alte izvoare ale dreptului financiar
În interpretarea și aplicarea normelor de drept financiar se aplică, în lipsă de prevederi sau în completarea
acestora, regulile dreptului comun sau principiile generale ale dreptului. O aplicație a acestei reguli o întâlnim
în chiar cuprinsul legii, respectiv în art. 2 (3) din Codul de procedură fiscală care dispune că acolo unde acest
cod nu dispune, se aplică prevederile Codului de procedură civilă.
4. Caracterizarea normelor de drept financiar

Raporturile juridice de drept financiar sunt reglementate în regim de drept public, formarea, cheltuirea și controlul utilizării fondurilor publice reprezentând o problemă de interes
general.
Norma de drept financiar se definește ca o regulă de conduită stabilită de lege, care cuprinde drepturile și obligațiile subiectelor participante la raportul de drept financiar și a cărei
respectare este asigurată de autoritatea de stat.
Distingem între:
1. raporturile de realizare a veniturilor (nefiscale și fiscale),
2. raporturi de efectuare a cheltuielilor publice,
3. raporturi de control financiar,
4. raporturi de împrumut public etc.,
adesea ele interacționând cu raporturile din alte domenii (bancar, asigurări, circulație monetară, civil, penal etc.).
De exemplu, cele care privesc realizarea veniturilor sunt, în mare masură, raporturi de drept fiscal și de drept procesual fiscal, raporturile de control sunt de drept financiar pentru
situațiile în care controlul intră în sfera de competență a, și este efectuat de către, Curtea de Conturi și de drept fiscal, când controlul este în competența, și este efectuat de, ANAF și
instituțiile din subordinea acestora. Trebuie să remarcăm, însă, că este dificil de tras o linie de demarcație clară între raporturile de drept financiar și cele de drept fiscal (material și
procesual), astfel că ar trebui să admitem fără reținere că aceste raporturi sunt complexe și în interacțiune cu alte categorii de raporturi juridice.
Normele dreptului financiar respectă, în general, trăsăturile comune ale normelor juridice, în sensul că:
- au un caracter general și impersonal;
- privesc un număr nedeterminat de subiecte de drept;
- se aplică repetat în timp, ori de câte ori sunt îndeplinite condițiile vizate de ele.
Din punct de vedere al structurii, normele dreptului financiar cuprind, de asemenea, elementele specifice normelor juridice, respectiv: ipoteza, dispoziția și sancțiunea, dar, cu unele
particularități determinate de specificul obiectului de reglementare și de interesul public pe care îl ocrotesc.
Spre exemplu, ca sancțiuni specifice și exclusive pentru sfera dreptului financiar sunt:
- suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale din domeniul financiar, contabil și fiscal;
- blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată utilizarea nelegală sau ineficientă a acestora;
- înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscal controlată;
- suspendarea din funcție a persoanelor acuzate de săvârșirea de fapte cauzatoare de prejudicii importante (art. 43 .i 45 din Legea nr. 94/1992).
5. Raporturile de drept financiar și specificul lor

Raportul juridic este o relație socială reglementată de norma juridică în cadrul căreia participanții apar ca titulari de drepturi și de obligații reciproce prin exercitarea și îndeplinirea
cărora se realizează scopul normei juridice.
Raporturile juridice de drept financiar sunt formate de relațiile sociale care iau naștere și se sting în procesul constituirii, repartizării și utilizării fondurilor bănești ale statului și care
sunt reglementate de normele juridice financiare, ele luând forma unor acte și operațiuni juridice specifice.
Actele și operațiunile financiare ale statului se identifică prin aceea că sunt emise și săvârșite, în regim de drept public, în scopul formării și utilizării fondurilor bănești necesare
statului pentru satisfacerea nevoilor colective. Astfel de acte și operațiuni sunt cele de întocmire și executare a bugetelor (care presupune și realizarea veniturilor și executarea
cheltuielilor acestor bugete), operațiunile de împrumut public, de control financiar asupra actelor și operațiunilor de venituri și cheltuieli bugetare, de credit public etc.
În ansamblul raporturilor juridice, raporturile din domeniul finanțelor publice se recunosc prin finalitatea financiar-publică.
Prin prisma finalității lor, aceste raporturi se diferențiază de celelalte raporturi juridice, se particularizează prin următoarele elemente distinctive:
1. subiectele participante la aceste raporturi și poziția pe care o au unele față de celelalte:
• Subiectele participante în raporturile juridice din domeniul finanțelor publice sunt:
• pe de o parte statul, reprezentat printr-unul dintre organele sale financiare de specialitate, care intră în raporturi juridice de pe poziția de purtător al autorității
statale, învestit cu atribuții în procesul de constituire, repartizare, utilizare și control al utilizării fondurilor bănești ale statului,
• pe de altă parte, ca al doilea subiect participant la aceste raporturi juridice sunt instituțiile publice și persoane juridice de drept public și de drept privat sau
persoane fizice în calitate de beneficiari de fonduri de stat. În raporturile de drept fiscal, vom vedea ca subiecții sunt, de regulă, administratorul de impozite
(organul fiscal) și contribuabilul.
• Specific raporturilor de drept financiar și care face ca aceste raporturi să se asemene cu raporturile de drept administrativ este faptul că unul dintre subiecte este, în mod
necesar, un organ financiar de stat sau de control financiar învestit cu atribuții privind formarea și întrebuințarea fondurilor bănești ale statului, organelor de stat,
instituțiilor și a altor colectivități publice.
• A doua particularitate a raporturilor juridice din domeniul finanțelor publice o constituie faptul că subiectele participante la aceste raporturi au o poziție juridică diferită,
chiar și în ipoteza în care ambele subiecte participante sunt organe de stat, acestea nefiind egale în drepturi și obligații. Organele financiare de stat, participând în aceste
raporturi în exercitarea atribuțiilor autoritare cu care sunt învestite, au o poziție juridică de reprezentant al intereselor financiare de stat sau publice. Aceste organe au
îndreptățirea de a pretinde celuilalt subiect participant prestațiile sau abținerile legale și de a le garanta înlesnirile prevăzute de lege. Poziția autoritară a primului subiect
participant este consecința regimului de drept public al raporturilor juridice ce se stabilesc în temeiul și în aplicarea normelor dreptului financiar. Acest regim se distinge
de regimul de drept privat al raporturilor bănești dintre cetățeni, în cadrul cărora subiectele participante au o poziție juridică egală și, evident, facultatea de a participa
sau nu în asemenea raporturi conform intereselor lor patrimoniale.
Doctrina vorbește de inegalitatea juridică dintre părți în raporturile de drept financiar, înțelegând prin aceasta un raport de subordonare al unuia dintre subiecți, față de
cel care este purtătorul autorității statale, comparând situația cu aceea din domeniul dreptului privat, în care egalitatea s-ar manifesta și prin facultatea de a participa sau
nu la raportul juridic de drept civil. Ne pare o poziție care nu ar trebui admisă, chiar dacă, în fapt, ea încă se manifestă, pentru că în orice raport juridic, inclusiv în cel de
drept financiar, echilibrul trebuie să existe.
5. Raporturile de drept financiar și specificul lor

2. Conținutul lor
• Conținutul raporturilor de drept financiar este format din drepturile și obligațiile subiectelor participante și se distinge alte raporturi juridice, prin aceea că raporturile de
drept financiar public se stabilesc în legătură cu constituirea, repartizarea, utilizarea și controlul utilizării fondurilor bănești ale statului.
• Obiectul celor mai multe dintre raporturile juridice din domeniul finanțelor publice îl reprezintă:
a. fondurile bănești sau sumele de bani ce se stabilesc și se acordă în raporturile juridice de finanțare bugetară, cele care se individualizează și se încasează ca
venituri nefiscale, ca venituri fiscale (impozite și taxe), ori care se realizează prin procedeul împrumuturilor publice etc.;
b. acțiunile sau operațiunile de întocmire a proiectelor bugetelor ministerelor și a altor organe de stat, de urmărire silită a creanțelor bugetare, de prognoză și
organizare bugetară, de creditare, de control financiar, de circulație monetară etc.

3. Modalitățile de realizare
• În ce privește modalitățile de realizare, trebuie remarcat că raporturile juridice financiare se nasc, se modifică și se sting pe baza manifestării unilaterale de voință a
statului, prin forme specifice, în temeiul și în aplicarea normelor dreptului financiar. Această particularitate a raporturilor de drept financiar se traduce în aceea că există
posibilitatea executării directe a creanțelor bugetare de către organele statului, fără a mai fi necesară intervenția instanței judecătorești.

4. Raporturile juridice din domeniul finanțelor publice mai sunt caracterizate și din punctul de vedere al modului de soluționare a litigiilor ce apar între subiectele participante.
• Litigiile care se ivesc în cadrul raporturilor juridice din domeniul financiar public se soluționează, de regulă, pe calea jurisdicției speciale administrativ-financiare, de către
organele administrației finanțelor publice sub conducerea Ministerului Finanțelor Publice și de către instanțele specializate, cu mențiunea că, în cazul acestora din urmă,
nu există specializare pe sub-ramuri (financiară și fiscală) și că titulatura acestei jurisdicții specializate este aceea de „contencios administrativ-fiscal”, care soluționează
însă și cauzele care privesc litigii izvorâte din raporturi de drept financiar public, iar nu doar pe cele din domeniul fiscal.

Raporturile juridice de drept financiar se împart în:

1. raporturi juridice bugetare,
2. raporturi de finanțare sau de cheltuieli publice,
3. raporturi fiscale și raporturi de credit public,
4. raporturi de asigurare,
5. raporturi de control financiar.
6. Activitatea financiară a statului și aparatul său financiar

Administrația finanțelor publice poate fi privită sub două aspecte:

1) ca activitate cu conținut financiar determinat de necesitățile și interesele financiare ale statului și unităților
administrativ-teritoriale;
2) ca ansamblu de organe administrativ-financiare de stat făcând parte din administrația centrală și locală de
stat.

6.1. Activitatea financiară a statului

Activitatea financiară a statului presupune legiferarea în domeniul realizării veniturilor și a efectuării
cheltuielilor, autorizarea acestora prin intermediul legilor bugetare, urmată de realizarea veniturilor și
efectuarea cheltuielilor de interes general, de controlul modului de realizare și efectuare și de soluționare a
litigiilor ce se nasc din raporturile juridice de drept financiar. Aceste activități sunt desfășurate de organele
puterii legiuitoare, de organele administrației finanțelor și de cele ale puterii judecătorești.
6.2. Aparatul financiar al statului

i) Parlamentul
Ca organ reprezentativ și unică autoritate legiuitoare a țării, Parlamentul, alcătuit
în sistemul nostru din Camera Deputaților și Senat, are competența de:
• a dezbate și aproba programul Guvernului privind activitatea economică și socială,
• de a trasa liniile directoare ale politicii interne și externe a statului,
• de a controla aplicarea programului aprobat.
Parlamentul adoptă legi care reglementează activitatea din toate domeniile vieții sociale, inclusiv cele
referitoare la mijloacele financiare ale statului. Între acestea amintim: legea privind finanțele publice, legile
privind impozitele și taxele (codul fiscal al României), legea asigurărilor sociale de stat, legea bancară, legea
privind datoria publică, legea asigurărilor de bunuri, persoane și răspundere civilă, legea contabilității, legea
administrației publice locale, legea privind finanțele publice locale, legile privind organizarea și funcționarea
Guvernului, a ministerelor, a Curții de Conturi și a altor instituții publice.
Senatul și Camera Deputaților, întrunite în ședință comună, examinează și aprobă, anual, bugetul de stat,
bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, precum și conturile de execuție ale
respectivelor bugete.
6.2. Aparatul financiar al statului

ii) Guvernul
Guvernul, care este organul suprem al puterii executive:
• asigură realizarea politicii fiscal-bugetare a statului, conform Programului de guvernare aprobat de Parlament,
• asigură realizarea politicii economice și financiare interne și externe, exercită conducerea generală a administrației publice.
În acest scop, Guvernul:
• elaborează anual proiectele bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale de stat, precum și ale conturilor generale anuale de execuție
ale acestora,
• le supune spre aprobare Parlamentului, iar
• după aprobare răspunde de realizarea prevederilor bugetare,
• examinează periodic situația financiară pe economie, execuția bugetului public național și stabilește măsurile necesare pentru menținerea
sau corectarea echilibrului bugetar,
• răspunde de recuperarea creanțelor externe ale statului român rezultate din activitatea de comerț exterior, de cooperare economică
internațională și din alte activități derulate în baza unor acorduri guvernamentale
• aprobă limitele emisiunii de monedă
• examinează periodic execuția veniturilor și cheltuielilor și ia măsuri pentru echilibrarea acestora.
Guvernul emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, precum și ordonanțe în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și în
condițiile prevăzute de aceasta. Între aceste, sunt de amintit: Normele metodologice date în aplicarea unor legi privind impozitele și taxele,
Regulamentul de aplicare a Codului Vamal, Clasificația și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, acordarea de burse și alte facilități
financiare și materiale pentru copii, elevi și studenți, organizarea și funcționarea trezoreriei publice, metodologia de stabilire a contribuției de
întreținere în instituțiile de asistență socială, datorată de persoanele asistate sau de susținătorii lor legali etc.
Guvernul emite ordonanțe, în perioada vacanțelor parlamentare, pentru reglementarea unor probleme ce nu suferă amânare sau în temeiul
unei legi speciale de abilitare. Astfel de ordonanțe au fost emise, spre exemplu, cu privire la: taxa pe valoarea adăugată, impozitul pe profit,
taxele speciale de consumație (accizele), angajarea de împrumuturi guvernamentale prin emisiune de obligațiuni de stat, iar de dată mai
recentă, prin ordonanță a fost adoptat Codul de procedură fiscală și s-a modificat Codul fiscal al României.
6.2. Aparatul financiar al statului
iii) Ministerul Finanțelor Publice modului de realizare a balanţei de plăţi externe şi a balanţei creanţelor şi acest domeniu;
angajamentelor externe şi propune soluţii de acoperire a deficitului sau de o) de coordonare şi reglementare a controlului financiar preventiv cu privire la
Organizarea și atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice sunt reglementate utilizare a excedentului din contul curent al balanţei de plăţi externe; utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public;
prin Legea nr. 500/2002 a finanțelor publice, prin HG nr. 34/2009 privind p) participă, în numele statului, în ţară şi în străinătate, după caz, la tratative p) de organizare şi exercitare a auditului intern în entităţile publice, inclusiv în
organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice și prin alte acte externe privind acordurile bilaterale şi multilaterale de promovare şi protejare Ministerul Finanţelor Publice;
normative. a investiţiilor şi convenţiile de evitare a dublei impuneri şi combatere a q) de evidenţă a bunurilor ce constituie domeniul public al statului;
evaziunii fiscale şi, împreună cu Banca Naţională a României, în probleme r) de combatere a evaziunii fiscale, exercitată prin Agenţia Naţională de
Atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice în domeniul finanțelor publice financiare, valutare şi de plăţi; Administrare Fiscală şi unităţile subordonate;
includ: 2. conform art. 2 din HG nr. 500/2002: s) de control al aplicării unitare şi respectării reglementărilor legale în
1. conform art. 19 din Legea nr. 500/2002: (1) aplică Programul de guvernare şi contribuie la elaborarea şi domeniul său de activitate, precum şi al funcţionării instituţiilor care îşi
a) coordoneaza actiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire implementarea strategiei în domeniul finanţelor publice, în exercitarea desfăşoară activitatea în subordinea sau sub autoritatea sa;
la sistemul bugetar, si anume: pregatirea proiectelor legilor bugetare administrării generale a finanţelor publice, asigurând utilizarea pârghiilor t) de autoritate cu competenţe în domeniul politicii şi legislaţiei vamale,
anuale, ale legilor de rectificare, precum si ale legilor privind aprobarea financiare, în concordanţă cu cerinţele economiei de piaţă şi pentru coordonare, îndrumare şi control în acest domeniu;
contului general anual de executie; stimularea iniţiativei operatorilor economici. v) de suport, respectiv de management al resurselor umane, financiare şi
b) dispune masurile necesare pentru aplicarea politicii fiscal-bugetare; (2) Ministerul Finanţelor Publice îndeplineşte următoarele funcţii: materiale, de susţinere a activităţilor specifice prin intermediul tehnologiei
b1) elaboreaza previziuni bugetare bazate pe previziunile macroeconomice a) de strategie, prin care se asigură, în conformitate cu politica financiară a informaţiilor şi comunicaţiilor, de consultanţă juridică, precum şi de
elaborate si comunicate de catre Comisia Nationala de Strategie si Prognoza; Guvernului şi cu normele Uniunii Europene, elaborarea strategiei în domeniile promovare a unui cadru de lucru comunicaţional;
c) emite norme metodologice privind elaborarea bugetelor şi forma de de activitate specifice ministerului: fiscal, bugetar, contabilitate publică, z) de autoritate cu atribuţii în evaluarea încadrării măsurilor susceptibile de a
prezentare a acestora; reglementări contabile, datorie publică, audit public intern, managementul constitui ajutor de stat în politicile economico-bugetare şi financiare ale
d) emite norme metodologice, precizări şi instrucţiuni prin care se stabilesc investiţiilor publice, domenii reglementate specific; statului român;
practicile şi procedurile pentru încasarea veniturilor, angajarea, lichidarea, b) de reglementare şi sinteză, prin care se asigură elaborarea cadrului aa) de administrare a schemelor de ajutor de stat al căror furnizor este
ordonanţarea şi plata cheltuielilor, activităţile de control intern şi audit normativ şi instituţional necesar pentru realizarea obiectivelor strategice în desemnat conform prevederilor legale în vigoare;
intern privind modul de gestionare a acestora, încheierea exerciţiului domeniul finanţelor publice; bb) de implementare a politicilor de eficientizare a managementului
bugetar anual, contabilizarea şi raportarea acestuia; c) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român şi al investiţiilor publice;
e) solicită rapoarte şi informaţii oricăror instituţii care gestionează fonduri Guvernului României, reprezentarea pe plan intern şi extern în domeniul său cc) de evaluare a oportunităţii implementării proiectelor de investiţii publice
publice; de activitate şi în limitele stabilite prin actele normative în vigoare; ca parteneriate între sectorul public şi unul sau mai mulţi parteneri privaţi, în
f) aprobă clasificaţiile bugetare, precum şi modificările acestora; e) de concepţie bugetară şi fiscală; vederea transmiterii spre aprobare Guvernului;
g) analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor; f) de administrare a veniturilor statului; dd) de autoritate de audit pentru Mecanismul financiar SEE, Mecanismul
h) furnizează Parlamentului, la cererea acestuia, cu sprijinul ordonatorilor g) de administrare a resurselor derulate prin Trezoreria Statului; financiar norvegian şi Programul de cooperare elveţiano-român, conform
principali de credite, documentele care au stat la baza fundamentării h) de administrare a datoriei publice; regulamentelor proprii aferente fiecărui mecanism;
proiectelor legilor bugetare anuale; i) de implementare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea ee) de unitate de achiziţii centralizate realizate prin Oficiul Naţional pentru
i) asigură monitorizarea execuţiei bugetare, iar în cazul în care se constată Europeană pentru domeniul financiar şi fiscal; Achiziţii Centralizate;
abateri ale veniturilor şi cheltuielilor de la nivelurile autorizate, propune k) de administrare financiară a fondurilor PHARE, ISPA şi SAPARD, Facilitatea ff) de administrare a monopolului de stat privind organizarea şi exploatarea
Guvernului măsuri pentru reglementarea situaţiei; de tranziţie, a instrumentelor structurale şi a instrumentului de asistenţă activităţii de jocuri de noroc pe teritoriul României, exercitată prin Oficiul
j) avizează, în fază de proiect, acordurile, memorandumurile, protocoalele sau pentru preaderare, pentru perioada de programare 2007 - 2013, a fondului Naţional pentru Jocuri de Noroc.
alte asemenea înţelegeri încheiate cu partenerii externi, precum şi proiectele european de dezvoltare regională, fondului social european, fondului de
de acte normative, care conţin implicaţii financiare; coeziune, fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate (3) Principiile care stau la baza activităţii Ministerului Finanţelor Publice sunt
l) blochează sau reduce utilizarea unor credite bugetare constatate ca fiind persoane, pentru perioada de programare 2014-2020, acordate de Uniunea următoarele:
fără temei legal sau fără justificare în bugetele ordonatorilor de credite; Europeană, inclusiv a asistenţei financiare acordate de statele membre ale a) coerenţa, stabilitatea şi predictibilitatea în domeniul finanţelor publice pe
m) dispune măsurile necesare pentru administrarea şi urmărirea modului de Asociaţiei Europene a Liberului Schimb prin Mecanismul financiar al Spaţiului termen mediu;
utilizare a fondurilor publice destinate cofinanţării în bani, rezultate din Economic European şi Mecanismul financiar norvegian; b) armonizarea cadrului legislativ cu reglementările Uniunii Europene;
contribuţia financiară externă acordată Guvernului României; k1) de monitorizare împreună cu celelalte ministere/autorităţi competente c) întărirea autorităţii instituţiei;
n) colaborează cu Banca Naţională a României la elaborarea balanţei de plăţi potrivit legii a asistenţei tehnice oferite acestora de instituţiile financiare d) perfecţionarea managementului fondurilor publice;
externe, a balanţei creanţelor şi angajamentelor externe, a reglementărilor în internaţionale şi băncile guvernamentale de dezvoltare/cooperare e) transparenţa activităţii în toate domeniile sale de activitate;
domeniul monetar şi valutar; internaţională; f) colaborarea cu partenerii sociali;
o) prezintă semestrial Guvernului şi comisiilor pentru buget, finanţe şi bănci l) de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană, precum şi a g) asigurarea unui mediu de afaceri concurenţial şi predictibil.
ale Parlamentului, împreună cu Banca Naţională a României, informări asupra contactelor cu structurile comunitare, din punct de vedere administrativ, în
6.2. Aparatul financiar al statului

iv) Agenția Națională de Administrare Fiscală

Agenția Națională de Administrare Fiscala (ANAF) a fost înființată prin HG nr. 1574 din 18 decembrie 2003, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, instituție publică cu personalitate
juridică, finanțată de la bugetul de stat, în subordinea Ministerului Finanțelor Publice. În prezent, organizarea și funcționarea ANAF sunt reglementate prin HG nr. 520/2013.
Conform art. 4 din HG nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală:
Art. 4 - Agenția asigură administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor venituri bugetare date prin lege în competența sa, aplicarea politicii și reglementărilor în domeniul vamal și
exercitarea atribuțiilor de autoritate vamală, precum și controlul operativ și inopinat privind prevenirea, descoperirea și combaterea oricăror acte și fapte care au ca efect evaziunea fiscală și frauda
fiscală și vamală, precum și a altor fapte date prin lege în competența sa.
Conform actului de reglementare, ANAF îndeplinește următoarele funcții:
a) de strategie și management;
b) de gestiune a contribuabililor și a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a celorlalte venituri bugetare date în competența sa, conform legii;
c) de inspecție fiscală și de verificare fiscală;
d) de colectare a veniturilor statului;
e) de asigurare de servicii pentru contribuabili;
f) de control operativ și inopinat;
g) de prevenire și combatere a evaziunii fiscale și a fraudei fiscale și vamale;
h) de suport tehnic de specialitate acordat procurorului în efectuarea urmăririi penale;
i) de supraveghere vamală și fiscală;
j) de control vamal;
k) de coordonare, îndrumare și control al aplicării reglementărilor legale în domeniul de activitate, precum și al funcționării structurilor care își desfășoară activitatea în subordinea sa;
l) de suport, respectiv de management al resurselor umane, financiare și materiale, de susținere a activităților specifice prin intermediul tehnologiei informațiilor și comunicațiilor, de reprezentare
juridică, de audit public intern, precum și de comunicare internă și externă;
m) de cooperare internațională.
În realizarea acestor funcții, actul de organizare stabilește care sunt atribuțiile Agenției, respectiv: atribuții generale, atribuții în domeniul fiscal, atribuții în domeniul vamal și atribuții în domeniul
prevenirii, descoperirii și combaterii evaziunii fiscale și a fraudei vamale.
Direcția generală antifraudă fiscală este o structură fără personalitate juridică, funcționând în cadrul ANAF. Aceasta are atribuții de prevenire, descoperire și combatere a actelor și faptelor de evaziune
fiscală și fraudă fiscală și vamală. În cadrul Direcției generale antifraudă fiscală funcționează direcții regionale antifraudă fiscală, conduse de inspectori generali adjuncți antifraudă.
6.2. Aparatul financiar al statului

v) Unitățile teritoriale ale ANAF

În subordinea ANAF s-au înființat direcții generale regionale ale finanțelor publice.
În cadrul direcțiilor generale regionale ale finanțelor publice funcționează, ca structuri fără personalitate juridică:
a) direcții regionale vamale;
b) administrații județene/de sector ale finanțelor publice, care
pot avea în structură servicii/birouri fiscale;
c) birouri vamale de interior și de frontieră.
vi) Administrațiile, serviciile și birourile finanțelor publice
Administrațiile județene ale finanțelor publice s-au
constituit în municipiile reședință de județ, cea a județului
Ilfov, în cadrul Administrației funcționând ca structură
în cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice București.
Administrațiile finanțelor publice ale sectoarelor 1-6 din cadrul
DGFP București, funcționează ca Administrații financiare ale
sectoarelor 1-6.
Administrațiile finanțelor publice municipale (altele decât cele reședință
de județ) și administrațiile finanțelor publice orășenești funcționează
(s-au reorganizat) ca servicii fiscale municipale și orășenești.
Administrațiile finanțelor publice comunale funcționează (s-au reorganizat) în birouri fiscale comunale.
6.2. Aparatul financiar al statului

vii) Ministerul Fondurilor Europene

Ministerul Fondurilor Europene, înființat prin OUG nr. 96/2012 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul
administrației publice centrale și pentru modificarea unor acte normative (prin reorganizarea fostului Minister al
Afacerilor Europene) este organul de specialitate al administrației publice centrale, în subordinea Guvernului
României, prin intermediul căruia sunt gestionate afacerile europene și absorbția fondurilor europene venite din
partea Uniunii Europene.
Este Autoritate de management pentru:
• Programul operațional Asistență tehnică,
• Programul operațional sectorial Creșterea competitivității economice,
• Programul operațional sectorial Dezvoltarea resurselor umane,
• Programul operațional sectorial Mediu
• Programul operațional sectorial Transport
• Programul operațional Infrastructură mare,
• Programul operațional Competitivitate,
• Programul operațional Capital uman,
• Programul operațional Asistență tehnică și
• Programul operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate pentru perioada de programare 2014 - 2020;
În cadrul ministerului funcționează Agentul Guvernului României pentru Curtea de Justiție și Tribunalul UE.
6.2. Aparatul financiar al statului

viii) Trezoreria publică

Activitatea de trezorerie este reglementată prin Ordonanța de Urgență nr. 146/2002 privind formarea și utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului (aprobată
prin Legea nr. 146/2002) și Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Trezoreria statului este organizată și funcționează în cadrul Ministerului Finanțelor Publice, în a cărui structură organizatorică funcționează Direcția Generală de
Trezorerie și Contabilitate Publică, la nivelul unităților teritoriale ale Ministerului Finanțelor Publice, respectiv în cadrul Direcțiilor Generale ale Finanțelor Publice și ale
Administrațiilor Finanțelor Publice funcționând Direcții de Trezorerie și Contabilitate Publică, dar în sistemul nostru, aceasta nu are importanța ce i se acordă în alte țări.
Trezoreria statului este sistemul unitar și integrat prin care se centralizează și se gestionează fondurile publice, se asigură efectuarea operațiunilor de încasări și plăți
privind fondurile publice, inclusiv cele privind datoria publică, și a altor operațiuni ale statului, în condiții de siguranță și în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Trezoreria statului alcătuind punctul central de concentrare a tuturor veniturilor, tot ea trebuie să fie aceea care efectuează plățile pentru acoperirea cheltuielilor
generale. Trezoreria este, totdeauna, la curent cu încasările și cu plățile care se fac zilnic, iar serviciul de trezorerie permite cunoașterea, în orice moment, a situației
exacte a finanțelor publice.
1. În calitate casier al statului, Trezoreria este casa în care se încasează și care conține toate veniturile statului. Această funcție se realizează prin cuprinderea în
contabilitatea trezoreriei fondurilor publice, a tuturor veniturilor statului, indiferent de natura și proveniența lor, internă sau externă, centrală sau locală.
În practică, în calitate de casier, trezoreria efectuează, prin sistemul conturilor deschise pentru bugetul de stat:
a. toate operațiile de încasare a veniturilor și de plăți de la buget;
b. controlul asupra cheltuielilor, cu ocazia eliberării de fonduri de la buget;
c. asigură informațiile necesare privind execuția de casă a bugetului, în vederea întocmirii conturilor execuției bugetare și a rapoartelor periodice asupra acesteia;
d. gestiunea echilibrului zilnic al bugetului, prin asigurarea lichidităților necesare prin cunoașterea fluxurilor de încasări și plăți;
e. sincronizarea plăților și încasărilor, mai ales a celor legate de finanțarea deficitului și serviciului datoriei publice.
Pentru a se facilita urmărirea încasărilor, unitățile de trezorerie înscriu în evidențele lor toate persoanele fizice și juridice care datorează statului impozite, taxe,
contribuții, amenzi etc. Agenții economici și celelalte persoane juridice sunt evidențiate în cadrul trezoreriei și cu ajutorul codului fiscal, atribuit tuturor persoanelor
juridice, mențiunea acestuia fiind obligatorie pe toate documentele pe baza cărora se efectuează plata obligațiilor fiscale. În cazul persoanelor fizice, rolul codului fiscal
îl îndeplinește codul numeric personal.
6.2. Aparatul financiar al statului

viii) Trezoreria publică

2. În calitate de bancher al statului, Trezoreria are misiunea de a echilibra intrările și ieșirile de fonduri și de a desfășura activități de creditare pe termen scurt, în
cazul în care apar goluri temporare de casă în execuția bugetului de stat.
În calitate de bancher, prin trezoreria publică:
a. se organizează evidența contabilă a instituțiilor publice, se ține gestiunea disponibilităților bănești ale sectorului public și se asigură integrarea acestora în
politica de lichidități a bugetului;
b. se gestionează datoria publică privind primirea de împrumuturi de către buget pentru finanțarea deficitului bugetar, plățile în contul serviciului datoriei publice,
operațiunile de refinanțare a datoriei publice;
c. se fac operațiunile de garantare de către stat sau de coparticipare a acestuia la acordarea de împrumuturi unor instituții guvernamentale.
Trezoreria finanțelor publice intră în relații directe cu sistemul bancar, prin gestiunea disponibilităților bănești ale sectorului public și a datoriei publice. În acest scop, la
Banca Națională a României funcționează contul curent general al trezoreriei statului care este deschis pe seama Ministerului Finanțelor Publice și a unităților
trezoreriei statului din cadrul direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, a municipiului București și administrațiilor finanțelor publice ale sectoarelor
municipiului București. Prin acest cont, disponibilitățile bănești ale sectorului public din conturile trezoreriei sunt integrate în circulația monetara și în circuitul
economic. În contul curent general al trezoreriei statului, Banca Națională a României înregistrează încasările și efectuează plățile în limita disponibilităților existente în
cont. Contul nu poate rămâne descoperit, Trezoreria având misiunea, fundamentală, de a veghea la alimentarea în permanență a acestuia, pentru a face față plăților.
Gestiunea datoriei publice (în lei și valută) de către trezorerie reprezintă o altă sarcina a acestui serviciu.
Operațiunile de încasări și de plată a sumelor în contul datoriei publice sunt făcute tot de trezorerie, la fel ca și aceea de răscumpărare a certificatelor de trezorerie
pentru populație, transformate în certificate de depozit.
După aderarea României la Uniunea Europeană, la Trezoreria statului s-a deschis contul în lei în numele Comisiei Europene, denumit „Contul de resurse proprii în
numele Comisiei Europene”, ca parte a sistemului de conturi prin care se realizează execuția bugetului Uniunii.
6.2. Aparatul financiar al statului

ix) Curtea de Conturi

Curtea de Conturi constituie organul suprem de control financiar și de jurisdicție în domeniul financiar care
funcționează pe lângă Parlamentul țării. În unitățile administrativ-teritoriale, funcțiile Curții se exercită prin
camerele de conturi județene.
Această instituție își exercită funcția de control asupra modului
de formare,
de administrare și
de întrebuințare
a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și
asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale.
Prin activitatea de control pe care o desfășoară, Curtea de Conturi urmărește respectarea legilor și aplicarea
principiilor de economicitate, eficacitate și eficiență în gestionarea mijloacelor materiale și bănești.
6.2. Aparatul financiar al statului

x) Banca Națională a României

Banca Națională a României constituie Banca Centrala a Statului Român al cărei obiectiv fundamental este asigurarea stabilității monedei naționale.
În acest scop, BNR
a. elaborează, aplică și răspunde de politica monetară, valutară, de credit și de plăți, precum și de
b. autorizarea și supravegherea prudențială bancară, în cadrul politicii generale a statului, urmărind funcționarea normală a sistemului bancar și participarea la promovarea unui sistem financiar
specific economiei de piață.
c. Emite, în calitate de unică instituție autorizată, însemne monetare,
d. emite și pune în circulație bancnote și monede metalice, ca mijloace legale de plată pe teritoriul României,
e. efectuează operațiuni de piață monetară,
f. operațiuni cu băncile,
g. operațiuni de supraveghere bancară,
h. operațiuni pe contul statului, precum și
i. operațiuni cu aur și active externe.
j. ține contul curent al Trezoreriei statului,
k. evidența operațiunilor în acest cont,
l. primește încasările și efectuează plățile,
m. efectuează operațiuni cu titluri de stat și
n. poate acorda împrumuturi purtătoare de dobândă, pe termen limitat, pentru acoperirea decalajului temporar dintre încasările și plățile din contul curent general al Trezoreriei statului.
o. stabilește și menține rezerve internaționale, alcătuite din aur, active externe, cambii, cecuri, bilete la ordin, obligațiuni și alte valori mobiliare,
p. urmărește, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, menținerea rezervelor internaționale la un nivel pe care îl apreciază ca fiind adecvat tranzacțiilor externe ale statului,
q. participă la tratative și negocieri externe în probleme financiare, monetare, valutare, de credit și de plăți, precum și în domeniul autorizării și supravegherii bancare,
r. exercită drepturi și îndeplinește obligații care revin României în calitate de membru al Fondului Monetar Internațional, inclusiv utilizarea facilităților acestei instituții financiare pe termen mediu
și lung pentru nevoile balanței de plăți și consolidarea rezervelor internaționale ale țării,
s. poate negocia și încheia acorduri, convenții sau alte înțelegeri privind împrumuturi pe termen scurt și alte operațiuni financiar-bancare cu instituții financiare internaționale, bănci centrale,
societăți bancare și nebancare.
6.2. Aparatul financiar al statului

xi) Ministerele și celelalte organe ale administrației centrale

Aceste organe îndeplinesc, prin compartimentele specializate, o serie de sarcini în domeniul financiar. Astfel:
a. elaborează bugetele de venituri și cheltuieli și urmăresc realizarea acestora;
b. repartizează creditele bugetare organelor ierarhic inferioare;
c. exercită controlul financiar intern asupra activității unităților subordonate și iau sau propun, după caz, măsuri pentru înlăturarea deficiențelor constatate,
d. asigură integritatea patrimoniului și respectarea disciplinei financiare.

xii) Administrația publică locală

Administrația publică locală (care nu se confundă cu administrațiile fiscale) funcționează în unitățile administrativ-teritoriale (comune, orașe și județe) pe principiile
autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, ale legalității și consultării cetățenilor în problemele locale
de interes deosebit. La nivelul comunelor și al orașelor există consilii locale, care au calitatea de autorități deliberative, și primării, ca autorități executive. La nivelul
județelor și al capitalei exista consilii județene, respectiv consiliul general al municipiului București.
Consiliile locale au atribuții în probleme de interes local, inclusiv în cele referitoare la finanțele publice locale și la activitățile economice, sociale și de altă natură de
interes local. Astfel, consiliile locale:
a. aprobă bugetele locale, formarea, administrarea și executarea acestora, aprobă virările de credite și modul de utilizare a rezervelor bugetare, aprobă
împrumuturile și contul de încheiere a exercițiului bugetar;
b. stabilesc impozite și taxe locale, precum și taxe speciale, pe termen limitat, în condițiile legii;
c. administrează domeniul public și privat al comunei ori al orașului și exercită drepturile prevăzute de lege cu privire la regiile autonome pe care le-a înființat;
d. înființează instituții și agenți economici de interes local; hotărăsc asupra concesionarii sau închirierii de bunuri sau de servicii publice de interes local, precum și
asupra participării, cu capital sau cu bunuri, la societăți comerciale pentru realizarea de lucrări și servicii de interes public local, în condițiile legii.
6.2. Aparatul financiar al statului

Primarul îndeplinește atribuții și în domeniul finanțelor publice locale, cum sunt:

a. întocmirea proiectului bugetului local și a contului de încheiere a exercițiului bugetar pe care le supune aprobării consiliului;
b. exercită funcția de ordonator principal de credite;
c. verifică încasarea și cheltuirea sumelor din bugetul local și comunică consiliului cele constatate;
d. supraveghează inventarierea și administrarea bunurilor care aparțin comunei sau orașului.
Consiliul județean reprezintă autoritatea administrației publice județene pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor
publice de interes județean. În această calitate îndeplinește o serie de atribuții și în domeniul finanțelor publice locale. Astfel, consiliul județean:
a. adoptă programe și prognoze de dezvoltare economico-socială a județului și urmărește realizarea acestora;
b. adoptă bugetul propriu al județului și contul de încheiere a exercițiului bugetar;
c. stabilește impozite și taxe județene, precum și taxe speciale pe timp limitat, în condițiile legii.
Președintele consiliului județean exercită funcția de ordonator principal de credite, întocmește proiectul bugetului propriu al județului și contul de încheiere a
exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului.
Prefectul, în calitate de reprezentant al Guvernului pe plan local, poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, actele autorităților administrației publice
locale, în cazul în care consideră că acestea sunt ilegale.