ORTHOPEDIAE

Cuvantul „ORTHOPEDIAE” este de origine

greacă (ortos=drept; paideia=copil). Nicolas
Andry a folosit acest termen pentru prima
dată în 1741 când a publicat tratatul
„ORTHOPEDIAE, OR ART TO PREVENT AND
TO CORRECT A BODY DEFORMATION OF
CHILDREN ”
ORTOPEDIE - TRAUMATOLOGIE
Ortopedia, numită în mod curent ca specialitatea
medicală ortopedie şi traumatologie face parte din
domeniul medicinei şi chirurgiei şi este stiinţa care
studiază şi tratează bolile congenitale şi câştigate
ale aparatului locomotor, aparat constituit, din
sistemul osos și sistemul muscular
FUNCŢIILE DE BAZĂ ALE SCHELETULUI
1. PROTECŢIA ORGANELOR INTERNE VITALE, CONSTITUIND CAVITĂŢI
REZISTENTE ( CUTIA CRANIANĂ, TORACELE, PELVISUL)
2. OASELE ACȚIONEAZĂ CA PÂRGHII BIOMECANICE PENTRU
CONTRACŢIILE MUSCULARE PRODUCÂND ASTFEL MIŞCAREA
3. OSUL CA ŢESUT ESTE ÎNTR-UN ECHILIBRU DINAMIC PERMANENT CU
MEDIUL INTERN AL ORGANISMULUI SERVIND CA REZERVOR DE IONI
( Ca++, PO-4, and CO--3 ) ASIGURÂND ASTFEL HOMEOSTAZIA
MINERALĂ
4. MĂDUVA DIN OASELE ADULTULUI ESTE SURSA ERITROCITELOR ,
LEUCOCITELOR ŞI TROMBOCITELOR, HEMATOPOIEZĂ
 ŢESUTUL OSOS
Celulele vii sunt înglobate într-o matrice bogat vascularizată. Din
greutatea osului 92% este substanţă solidă (uscată) iar 8% este
apă. Din greutatea uscată, 65% este substanţă minerală iar 35%
este substanţă organică, care reprezintă însă 95% din volum.
Celulele reprezintă 3% din volum.

• Compoziţia Ţesutului Osos:

• Celule: osteoblaste, osteocite si osteoclaste
• Matrice organică intercelulară: macroscheletul proteic , colagen
(90-95%) - acesta este o proteină fibrilară de tip I, insolubilă in
acizi şi deosebit de rezistentă la acţiunea factorilor de degradare
chimică şi proteine non-colagenice: glicoproteine (osteocalcina,
osteonectina), proteoglicani, lipo- si fosfoproteine.
• Componenta anorganică: 95%, de saruri fosfocalcice:
hidroxiapatita, fosfat tricalcic (74%), fosfat monocalcic, disodic,
trimagnezic, carbonati, cloruri, fluoruri, zinc, mangan, molibden,
strontiu
CELULA OSOASĂ

IMAGINE MICROSCOPICĂ CELULA OSAOASĂ – numită în

•ROL:
stadiul tânăr osteoblast, iar in
stadiul adult osteocit, derivă
din celula mezenchimală.
•
Osteoblastele sunt implicate in
formarea osului, sintetizând si
mineralizând substanta
organică intercelulară
(matricea osoasa) cu care se
inconjoară. Aceste celule
sintetizează colagen si
osteocalcina.
Osteoclastele sunt celule gigantice, multinucleate, cu intensă activitate
metabolică. Sunt considerate adevarate distrugătoare de oase, funcționând ca
resorbtive, remodelatoare ale matricei osoase. Osteoclastele iau naștere din
monocite circulante, acestea fiind transformate la suprafața osului sub acțiunea
unor factori specifici: M-CSF (factorul de stimulare a coloniilor de fagocite
mononucleare), RANKL (activatorul receptorului pentru factorul nuclear K) și
osteoprotegerina (OPG).
 MATRICEA OSOASĂ
• Este alcatuită din lamele care sunt în general în număr de 3-7, dar pot ajunge până la 20
și din lacune , in care se gasesc osteocite care au prelungiri ce patrund in canalicule ce se
anastomozeaza.
• Lamelele (4-20) sunt dispuse concentric in jurul unui canal vascular longitudinal cu
diametrul de 50-90 μm. Acest canal vascular se mai numeste si canal haversian. Osteonul
are un diametru de 200-300 μm. Osteoanele pot fi primare, secundare etc. Lamelele sunt si
ele de mai multe feluri: lamele T (intunecate sau lamele A (alternanate), alternanad lamelele
longitudinale (L) cu cele transversale (T). La periferia osteoanelor secundare exista linia de
ciment, care contine mai putin colagen, mai putin fosfor si mai mult sulf.
• Intre osteoane exista sistemul lamelar interstitial, angular. De asemenea, la periferie mai
exista un sistem circumferential intern si extern, in corticala oaselor lungi. Lamelele din
sistemul trabecular nu prezinta canale vasculare (haversiene) si se hranesc prin difuziune din
spatiul inconjurator.
• Canalele vasculare sunt de doua feluri: longitudinale si transversale. Canalele
longitudinale se mai numesc si haversiene si reprezinta capilare fenestrate sau chiar venule.
Ele sunt marginite de celule turtite (mezenchimala, osteoblast in repaus, osteocit in activitate).
Aceste celule sun asezate probabil in strat continuu, unite prin jonctiuni gap cu osteocitele din
lacune. Aceste celule alcatuiesc bariera os - celule. Canalele transversale sau oblice se mai
numesc si Volkmann si nu sunt inconjurate de lamele.
OSTEON
TESUTUL OSOS
• Os Compact: os dens, dur,
alcatuit din sistem haversiene.
Formeaza stratul de suprafata al
tuturor oaselor si diafizele
oaselor lungi.
Os Spongios:
STRUCTURA MACROSCOPICĂ A OSULUI
Osul este fie compact
(80% din masa
osoasă), care se
gaseşte în oasele
lungi şi late, fie
spongios sau
trabecular, care
reprezintş 20% din
masa osoasş.
Epifiza este alcatuită
din ţesut osos
compact şi din ţesut
osos spongios.
Diafiza este alcatuită
din ţesut osos
compact
REGENERAREA OSOASĂ, BIOLOGIA VINDECĂRII
FRACTURILOR
• Hunter a descris 4 stagii în procesul de reparare naturală a oaselor

1. Stadiul inflamator
2. Stadiul calusului moale
3. Stadiul calusului dur
4. Stadiul de remodelare osoasă.
Stadiul inflamator durează până în ziua 3-4. În acest stadiu se formează
hematomul fracturar. La locul fracturii ajung celulele inflamatorii acompaniate de
factorii creştere şi proliferare celulară, iar celule osteogenetice invadează
hematomul. Acest stadiu se traduce clinic prin durere locală, tumefacţie şi
creşterea căldurii locale. Acest stadiu persistă până la apariţia elementelor
cartilaginoase.

Stadiul calusului moale durează până la 3 săptămâni constă în formarea de

ţesut oos spongios în care se dezvoltă vase de neoformaţie cu debutul formării
din mai multe părţi de ţesut fibrocartilaginos, cu apariţia condrobastelor. Acest
stadiu se traduce clinic prin creşterea temperaturii locale datorată intensificării
metabolismului.
Stadiul calusului dur dureză uneori până la 6 luni şi constă în înlocuirea totală
a calusului moale cu ţesut fibrocartilaginos.

Stadiul final, Stadiul de remodelare osoasă durează uneori până la câţiva ani,
constă în refacerea totală a unui ţesut osos normal prin procese de resorbţie
osoasă cu restaurarea canalului medular, iar histologic ţesutul osos fibros este
înlocuit cu ţesut lamelar.
 Stadiul inflamator
Durează până în ziua 3-4. În
acest stadiu se formează
hematomul fracturar. La
locul fracturii ajung celulele
inflamatorii acompaniate de
factorii creştere şi
proliferare celulară, iar
celule osteogenetice
invadează hematomul. Acest
stadiu se traduce clinic prin
durere locală, tumefacţie şi
creşterea căldurii locale.
Acest stadiu persistă până la
apariţia elementelor
cartilaginoase.
 Stadiul calusului
moale
• durează până la 3 săptămâni
constă în formarea de ţesut os
spongios în care se dezvoltă
vase de neoformaţie cu
debutul formării din mai
multe părţi de ţesut
fibrocartilaginos, cu apariţia
condrobastelor. Acest stadiu
se traduce clinic prin
creşterea temperaturii locale
datorată intensificării
metabolismului.
 Stadiul calusului
dur
• dureză uneori până la 6
luni şi constă în înlocuirea
totală a calusului moale cu
ţesut fibrocartilaginos.
Stadiul de
remodelare osoasă
• Durează uneori până la
câţiva ani, constă în
refacerea totală a unui
ţesut osos normal prin
procese de resorbţie
osoasă cu restaurarea
canalului medular, iar
histologic ţesutul osos
fibros este înlocuit cu
ţesut lamelar.
FRACTURILE -GENERALITĂŢI
• Clasic, fractura se defineste ca o discontinuitate a osului, produsa in
urma unui traumatism. Putem vorbi de fracturi a oaselor sanatoase si
fracturi ale oaselor bolnave, impropriu denumite fracturi patologice
când un traumatism minor de mica importanta, actioneaza asupra
unui os fragilizat printr-o suferinta anterioara (osteoporoza, tumoare
osoasa, osteotita, etc.). De aceea aste foarte important sa se studieze
terenul pe care se produce fractura, in aparenta banala, introducand
astfel numeroase erori in prognosticul si tratarea leziunii.
• Fractura nu este numai un simplu accident traumatic cu repercusiuni
locale, ci un proces de patologie complex care antreneaza intreg
organismul.
Clasificare după modul de acţiune al agentului
traumatic

• Fractura directa se produce la nivelul la care actioneaza forta

reprezentata prin zdrobire, compresiune sau soc violent. Acestea sunt
fracturi aparute la marile accidente, care se asociaza cu leziuni mai
mult sau mai putin grave a partilor moi.
• Fractura indirecta se produce in alt loc decat acolo unde a actionat
agentul traumatic. Aceste fracturi sunt cele mai numeroase si dupa
modul de aplicare a traumatismului, se pot produce diferite tipuri
anatomo-patologice de fracturi.
Fractura prin mecanism indirect
• flexiune, cand forta se exercita asupra unei curburi osoase care
depasind elasticitatea normala rupe osul la maximum de curbura;
• tractiunea, in urma tractiilor musculare violente care duc la
smulgerea unor fragmente osoase, ce prezinta zone de insertie
tendinoase sau fracturi parcelare ale epifizelor prin tractiune
ligamentoasa;
• compresiune, in lungul axului osului, ducand la fractura epifizei, ca in
fracturile de astragal sau pilon tibial in urma caderii de la inaltime;
• torsiunea, cand forta vulneranta produce o rasucire a membrului
determinand totdeauna o fractura spinoida sau helicoidala.
Clasificare după traseul de fractură
• Incomplete: se observa mai ales la copii si se prezinta sub urmatoarele forme:
• deformarea osului in grosime, care are loc printr-un mecanism de presiune in lungul
osului. In aceste conditii se produce mai mult o dislocare trabeculara in regiunea
metadiafizara, care se traduce radiografic printr-o usoara ingrosare fusiforma sau in
inel;
• ruperea incompleta sau in flexiune, care se observa la copii cand datorita elasticitatii
si grosimii periostului se produce un traiect de fractura care, intereseaza numai
corticala dinspre conconvexitatea osului. Este clasica fractura “en bois vert” (in lemn
verde);
• infundarea , se observa mai ales la oasele late ale craniului;
• fisurile, se intalnesc mai ales la adulti si mai rar la copii, integritatea formala a osului
este pastrata si numai radiografii din incidente diferite, pot sa arate traectul de
fractura
• Complete
traiectul de fractura poate sa aiba sediul variabil, in caz de fractura directa si
dimpotriva, sa se situeze la nivelul punctelor slabe ale osului daca fractura este
indirecta. Traiectul poate fi transversal, oblic, spiroid, longitudinal, si in aripă
de fluture.
fragmentele sunt in general in numar de doua, uneori un traiect de fractura
accesoriu separa un al treilea fragment. Cand exista mai multe traiecte
fractura este cominutiva, fragmentele osoase purtand numele de eschile;
deplasarea fragmentelor este variabila uneori minora, alteori este camplexa.
Aceasta deplasare se poate face:
prin translatie cand unul din fragmente este deplasat inainte, inapoi, intern
sau extern, fata de celelalte fragmente, producand incalecarea lor;
prin rotatie, cand un fragment se roteste in jurul axului sau longitudinal, in
vreme ce celalalt ramane imobil sau ambele fragmente se rotesc unele fata de
celalalt, in aceste cazuri exista decalajul fragmentelor;
prin unghiularea unui fragment fata de celalalt. De obicei, fragmentele sufera
deplasari complexe, cand se asociaza unghiularea cu incalecarea sau
deplasarea laterala cu decalaj.
 Leziunile partilor moi.
In timpul sau dupa fracturarea unor oase, se produc leziuni ale partilor moi, fie
prin agentul cauzal, fie prin fragmentele ascutite ale oaselor fracturate. Pot fi
lezati muschii tendoanelor, vasele, nervii, pielea. Lezarea muschilor si a
tendoanelor duce la tulburari de miscare. Lezarea oaselor poate determina
tulburari extrem de rare, intrucat daca sunt lezate oase mari, se pot produce
hematoame locale, uneori pot lua nastere chiar necroze si cangrene, prin
neirigarea tendonului asigurata de vasul respectiv. Leziunile nervoase pot
provoca aparitia unor paralizii sau tulburari senzoriale in zona respectiva.
Lezarea pielii creaza a fractura deschisa.
Fracturi inchise cand segmentele osoase sunt acoperite cel putin de piele.
Fracturi deschise in care pielea a fost lezata si osul ajunge in contact cu
exteriorul. In acest caz se poate infecta, poate apare un proces septic de osteita
sau chiar osteomielita care intarzie vindecarea sau poate da nastere unor
complicatii, distrugeri osoase, calus vicios, pseudoartroze.
CLASIFICAREA FRACTURILOR DESCHISE
• Clasificarea fracturilor deschise efectuata de medicul specialist il ghideaza
in stabilirea diagnosticului si a tratamentului de urmat.Clasificarea
Gustilo-Anderson este cea mai des folosita.
• Tip I: fractura deschisa cu o plaga curata punctiforma mai mica de 1cm Tip
II: fractura deschisa cu o plaga mai mare de 1cm, fara lambouri sau strivire
de parti moi Tip III A: lambouri sau strivire a partilor moi, dar cu osul
acoperit de parti moi Tip III B: lambouri sau strivire a partilor moi cu
deperiostare extinsa a osului, contaminare masiva Tip III C: asociere cu
leziunea unui ax vascular major care impune sutura plastie vasculara.
SIMPTOMATOLOGIE
• Fractura, impreuna cu leziunile ce se produc in partile
moi, inclusiv hematomul local sau difuz - la distanta -
constituie focarul de fractura. Acest focar de fractura
este centrul de unde pleaca toate tulburarile care dau
tabloul clinic al fracturii. Deosebim in acest tablou
semne generale si locale:
• Semne generale. Bolnavul traumatizat cu fractura, are
stare generala mult mai putin alterata, de obicei
indispozitie generala, frisoane si temperatura ce poate
ajunge chiar la valori ridicate (39ºC). Uneori poate fi
subfebril de tip aseptic. Aceste fenomene dispar in scurt
timp fara sa fie necesar un tratament special. Tulburarea
starii generale este urmarea resorbtiei din focarul de
fractura;
Semne locale. Pot fi de probabilitate si de certitudine. Cele de probabilitate sunt importante si trebuie
cercetate atent.
Durerea este un semn constant si valoros. Ea poate sa apara si dupa un traumatism care nu a produs
fractura, se datoreaza excitarii proprietatilor existenti in focarul de fractura. La examinarea bolnavului
durerea poate localiza destul de exact sediul fracturii. Durerea pate fi un element socogen important
care sa declanseze prin ea insasi socul traumatic.
Echimoza, apare la scurt timp dupa ce s-a produs fractura in cazul fracturii oaselor superficiale si mai
tarziu atunci cand fractura se gaseste intr-un segment de os acoperit de mase musculare puternice
(difuzarea sangelui spre suprafata se face mai greu).
Hematomul, este redus daca nu s-a produs ruperea unui vas mare. Poate fi insa extrem de voluminos
declansand un soc hemoragic.
Astfel:
deformarea regiunii este un semn extrem de important care arata lipsa de continuitate normala a celor
doua fragmente. Deformarile iau uneori aspecte tipice pe baza carora se pune cu usurinta diagnostic de
fractura. Prezenta unei fracturi determinata de traumatism sau de luxatie articulara, poate provoca de
asemenea o deformare locala astfel incat este indicat sa se efectueze un examen atent pentru a face
distinctie intre aceste afectiuni si fractura.
scurtarea regiunii este de cele mai mule ori insesizabila. Pentru unele oase lungi unice, cum ar fi
femurul, daca se produce o fractura oblica, scurtarea poate fi evidenta. Trebuie sa stim ca exista scurtare
si in cazul unei luxatii, ceea ce impune un examen atent pentru evidentierea sigura a acestui simptom.
Impotenta functionala se datoreaza lipsei de continuitate a parghiei osoase. Uneori impotenta
functionala este determinata numai de durere, dupa cum in cazul fracturilor cu fragmente bine
angrenate, este mai putin evidenta. Trebuie cunoscut bine aspectul, pentru ca un accidentat cu fractura
angrenata, (fractura care are sansele sa se evidentieze repede si corect), sa nu mai fie lasat sa faca
miscari care pot dezangrena fragmentele osoase, in cansecinta sa inrautateasca starea fracturii punand
sub semnul intrebarii sansele de insanatosire
Semnele de certitudine (siguranta)
• Mobilitatea anormala se manifesta atunci cand executand manevre asupra
oaselor pe care le banuim fracturate, constatam mobilitatea anormala a
acestora si avem certitudinea de fractura a acestora. Manevrele pentru
depistarea fracturilor pe aceasta cale trebuie sa fie extrem de blande
deoarece mobilizarea segmentelor fracturate este extrem de dureroasa.
Semnul acestora este uneori greu de pus in evidenta (in cazul fragmentelor
angrenate sau al oaselor invelite de mase mari musculare), si de cele mai
multe ori neindicat.
• Crepitatia osoasa se percepe o data cu abilitatea normala. Ea nu trebuie
confundata cu crepitatia fina a cheagurilor hematomului.
• Intreruperea continuitatii osoase apreciata prin palpare, constituie un
semn pretios.
• Netransmiterea miscarii de-a lungul unui os este un semn de fractura
complexa. Examenul radiologic este mijlocul cel mai sigur pentru a pune in
evidenta o fractura, cu conditia unei bune executii tehnice. El trebuie facut
sistematic, mai inainte de orice tentativa de reducere, si pentru a putea fi
completa in aprecierea impotentei deplasarilor, el trebuie sa fie efectuat de
cel putin doua incidente.
SEMNE DE PROBABILITATE -CERTITUDINE
• Semnele de probabilitate sunt: durere
in punct fix, echimoza, deformare locala,
atitudine vicioasa. Ele pot fi procate si
de alte traumatisme ale membrelor
(contuzii, luxatii).
. mişcărilor. Semnele de certitudine sunt
• Semnele de certitudine (siguranta)
atesta prezenta fracturii. Ele sunt
reprezentate de: mobilitate anormală,
crepitaţia osoasă, întreruperea
continuităţii osoase, netransmiterea
prezente numai în fracturile complete cu
deplasare. În fracturile incomplete ca şi
în cele angrenate semnele de
certitudine lipsesc fiind prezente numai
semnele de probabilitate
EXAMENUL RADIOLOGIC
• Examenul radiologie standard - fata si profil -este criteriul
absolut pentru a sili existenta fracturii, sediul ei, forma
traiectului de fractura, prezenta si tipul deplasarilor.
Radiografiile trebuie executate pe filme mari, care sa cuprinda
intreg segmentul de membru de fata si profil, cu articulatiile
supra- si subiacenta. in cazuri de incertitudine se vor efectua
incidente oblice si tomografii. Uneori tomografia computerizata
este necesara pentru a aprecia reala complexitate a unei
fracturi sau existenta unor mici fragmente incarcerate in
articulatie si inzibile pe radiografia standard
COMPLICATIILE FRACTURILOR
• GENERALE
• IMEDIATE
• TARDIVE
• LOCALE
• IMEDIATE
• TARDIVE
Complicatiile imediate generale sunt consecinta traumatismului si depind de
violenta acestuia si de terenul accidentatului:
• Embolia grasoasa pulmonara conduce la hipoxie prin insuficienta respiratorie.
Doua mecanisme au fost sugerate pentru a expica embolia grasoasa. Primul
sustine embolizarea directa a globulelor de grasime plecate de la nivelul focarului
de fractura. Al doilea mecanism sustine aparitia unor tulburari meolice induse de
traumatism care determina disocierea trigliceridelor circulante in glicerol si
grasime, generand multiple particule de grasime circulanta, care determina
embolizarea. Clinic apar semne de hipoxie cu tahipnee, anxietate, somnolenta sau
chiar pierderea cunostintei. Uneori apar petesii. Investigatiile releva PO2 joasa,
scaderea numarului de trombocite, multiple mici opacitati pulmonare pe Rx.,
cresterea lipazei serice, eventual globule de grasime in urina. Nu exista posibilitati
efective de profilaxie.
• Bronhopneumonia se poate instala rapid dupa o fractura survenita la pacientii in
etate, pentru care ea poate fi fatala.
• Coagularea intravasculara diseminata poate urma unui traumatism si se
datoreste tulburarilor in mecanismul coagularii.
• Exacerbarea unor afectiuni preexistente ca: diabet, afectiuni pulmonare, retentia
urinara si infectia urinara la cei cu adenom de prostata, insuficienta coronariana
etc
Complicatiile locale imediate articulare
• Articulare. Articulatia vecina unui focar de fractura
poate reactiona printr-o hidartroza datorita
edemului ce cuprinde intreg segmentul de membru
(o hidartroza a genunchiului intr-o fractura diafizara
femurala, de exemplu). Alteori un fragment ascutit
poate intepa capsula articulara, procand o
he-martroza (fundul de sac subcvadricipital poate fi
intepat de fragmentul proximal al unei fracturi
supracondiliene femurale). in alte cazuri, traiectul
de fractura se poate prelungi pana in articulatie
(fractura articulara) sau se poate insoti de luxatia
extremitatii articulare fracturate (fractura luxatie)
Complicatiile locale imediate nervoase
• Nervoase - fragmentele fracturare pot traumatiza sau chiar prinde intre ele un trunchi nervos din
vecinatate (de exemplu leziunile nervului radial in fracturile diafizei humerale). În functie de
intensitatea traumatismului, leziunile nervului pot prezenta diferite aspecte anatomo-functionale
(Seddon). Traumatismul poate pastra integritatea anatomica a trunchiului nervoss, dar determina
o pierdere temporara a functiei de transmitere a influxului ners (neura-praxie - etimologic „non
actiune\"). Cand traumatismul realizeaza intreruperea axonilor si a tecii lor de mielina cu
pastrarea tecii neurale (teaca Schwann, endo-, peri- si epinervul raman intacte), leziunea poarta
numele de axonotmesis. La periferie (distal de leziune) se produce o degenerescenta totala, dar
apare o regenerare spontana de buna calitate. Tecile endoneurale intacte ghideaza cresterea
axonilor de la centru spre propria lor conexiune periferica. Cand traumatismul produce sectiunea
completa a nervului (neurotmesis) atat a fibrelor cat si a tecilor lor, cu completa separare a
capetelor nervului, refacerea spontana a continuitatii nerase nu mai este posibila. Se impune
repararea prin tehnici de microchiru
Complicatiile locale imediate vasculare
• Complicatiile vasculare pot fi produse prin traumatizarea arterei sau/si venei principale de catre
un fragment osos. Traumatismele grave pot produce concomitent cu fractura, compresiunea,
torsiunea sau elongatia axului vascular. Diagnosticul sindromului de ischemie acuta periferica
trebuie pus cat mai repede pentru a fi urmat de refacerea axului vascular in timp util (sub 6 ore) si
salvarea membrului. Diagnosticul se bazeaza pe: absenta pulsului la periferie, atingerea nerasa
(cel mai susceptibil la ischemie este tesutul ners) caracterizata prin durere in sectorul ischemic,
anestezie, paralizii, tensiune dureroasa a maselor musculare secundar ischemiei musculare.
Semnele cutanate -tegumente reci, palide, flictene, zone de necroza -sunt tardive si denota
existenta unui sindrom de ischemie profunda musculara ireversibila. Un aspect particular al
leziunilor ischemice il reprezinta sindromul de compartiment
O alta complicatie locala imediata este inter-pozitia de parti moi, de obicei muschi, intre
fragmentele fracturii. Aceasta impiedica reducerea ortopedica a fracturilor si impune reducerea
chirurgicala
Complicatiile locale –Fractura Deschisă
• Cea mai grava complicatie imediata este fractura deschisa. Ea este localizata cel mai frecvent la nivelul
oaselor gambei (50% din fracturile deschise). Mecanismul de producere cel mai frecvent este cel direct -
in care corpul contondent distruge toate tesuturile dinafara-inauntru, de la tegument la os. Mai rar
mecanismul de producere e indirect, leziunea tegumentara fiind determinata de inteparea tegumentului
de catre un fragment al fracturii.
Clasificarea moderna a fracturilor deschise (Gustilo si Anderson) se face in functie de marimea energiei
absorbite de plaga si fractura, de gradul deschiderii cutanate si de importanta contaminarii. Se descriu
fracturi deschise de gradul I, II, III; gradul III fiind divizat la randul sau in subgrupele A, B si C.
Gradul I reprezinta o fractura deschisa produsa de o forta de mica energie care determina o fractura
oblica sau transversala cu o plaga cutanata sub 2 cm, relativ putin poluata.
Gradul II desemneaza o fractura deschisa produsa de o forta de energie moderata, determinand o
fractura cominutiva, cu o plaga cutanata de peste 2 cm, cu contuzia tegumentelor si a musculaturii
vecine, cu o poluare mai accentuata.
Gradul III A reprezinta o fractura produsa de o forta de mare energie ce
determina o fractura cu cominutie importanta, cu pierdere cutanata (dilace-rari
tegumentare, lambouri devitalizate) si devitali-zare musculara, poluare intensa.
In gradul III B forta exterioara este de mare energie, produce o fractura
cominutiva (ca si in gradul III A) cu leziuni importante contuze ale partilor moi,
cu smulgerea periostului si cu expunerea osului.
Gradul III C reprezinta o fractura de gradul III la care se asosciaza leziuni ale
axului vascular principal ce impun repararea chirurgicala pentru pastrarea
membrului.
Fractura deschisa se contamineaza cu germeni patogeni din mediu, mai ales
cand plaga este contu-za, profunda, cu corpi straini. Aceasta contaminare poate
duce la aparitia unei infectii. Infectia compromite procesul de consolidare prin
multiple mecanisme. Toxinele microbiene lizeaza fibrina care leaga in primele
momente intre ele extremitatile fracturate. De asemenea este impiedicata
polimerizarea mucopolizaharidelor si a fibrelor colagene. Infectia mentine un
pH acid care impiedica mineralizarea calusului
Complicatiile tardive generale

• Sunt reprezentate de litiaza renala (ce apare la cei care au suferit o

imobilizare prelungita) si de osteoporoza (determinata, de asemenea,
de imobilizare
Complicatiile tardive locale
• Calusul vicios se datoreste de cele mai multe ori unei reduceri imperfecte. El
poate fi hipertrofie sau poate antrena existenta unei unghiulari a
fragmentelor, a unei scurtari sau a unei rotatii (decalaj). Daca a survenit o
infectie dupa o fractura deschisa sau dupa o fractura operata, calusul poate fi
osteitic (cu zone de liza si condensare si cu fistule cutanate).
- intarzierea in consolidare reprezinta o necon-solidare a fracturii in intervalul
mediu de timp in care ar fi trebuit sa se vindece. Ea se manifesta clinic prin
mobilitate anormala dureroasa si caldura locala. Continuand imobilizarea, in
intarzierea in consolidare exista speranta unei vindecari.
Complicatiile tardive locale
Pseudartroza (etimologie: falsa articulatie) reprezinta neconsolidarea fracturii. Ea
se manifesta clinic prin mobilitate anormala nedureroasa. Sunt descrise mai
multe forme anatomo-clinice. in functie de mobilitate si distanta dintre
fragmente, pseudartrozele pot fi stranse (cu mobilitate redusa si distanta mica
intre fragmente), laxe sau fibro-sinoviale\'(cu mobilitate importanta si chiar cu
formarea unui tesut fibrosinovial intre fragmente), sau pierdere de substanta
osoasa (cand fragmentele sunt separate de un interval mare in care substanta
osoasa este absenta). in functie de situatia fragmentelor, pseudartrozele pot fi
axate sau dezaxate. De asemenea, ele se pot clasifica in pseudar-troze inchise
sau pseudartroze supurate. in functie de vascularizatia fragmentelor,
pseudartrozele pot fi hipervasculare-hipertrofice (in jurul fiecarui fragment
este o depunere importanta de calus, fara sa se realizeze un calus unitiv;
fragmentele sunt hipertrofiate - aspect de „laba de elefant\") sau dimpotriva,
hipovasculare, atrofice (cu fragmente subtiri, efilate, fara depunere de calus)
 Complicatiile tardive locale
Pseudartroza (etimologie: falsa articulaţie) reprezintă
neconsolidarea fracturii. Ea se manifesta clinic prin
mobilitate anormala nedureroasa. Sunt descrise mai multe
forme anatomo-clinice, in functie de mobilitate si distanta
dintre fragmente, pseudartrozele pot fi strânse (cu
mobilitate redusa si distanta mica intre fragmente), laxe
sau fibro-sinoviale (cu mobilitate importantă şi chiar cu
formarea unui tesut fibrosinovial intre fragmente), sau
pierdere de substantă osoasă (cand fragmentele sunt
separate de un interval mare in care substanta osoasa este
absenta). În functie de situatia fragmentelor,
pseudartrozele pot fi axate sau dezaxate. De asemenea,
ele se pot clasifica in pseudar-troze inchise sau
pseudartroze supurate. În functie de vascularizatia
fragmentelor, pseudartrozele pot fi
hipervasculare-hipertrofice (in jurul fiecarui fragment este
o depunere importanta de calus, fara sa se realizeze un
calus unitiv; fragmentele sunt hipertrofiate - aspect de
„laba de elefant\") sau dimpotriva, hipovasculare, atrofice
(cu fragmente subtiri, efilate, fara depunere de calus)
Complicaţiile tardive locale
Sindromul algoneurodistrofic (distrofia
simpatică reflexă a autorilor englezi)
poate apare ca o complicaţie tardivă a
unei fracturi. Clinic se manifestă prin
durere ce depăşeşte limitele focarului
de fractură, tulburări circulatorii
(sudoraţie, cianoza a membrului, edem),
tulburări trofice (tegumente subţiri,
atrofice, tulburări trofice ale fanerelor),
redori articulare. Pe radiografie apare o
„osteoporoză pătată\" (zone multiple de
osteoporoză diseminate pe scheletul
zonei interesate) Sindromul
algo-neuro-distrofic este legat mai ales
de reacţiile neuro-vegetative ale
pacientului şi mai puţin de intensitatea
traumatismului. El se poate remite sub
tratament sau evolua spre edem cronic,
redori articulare, tulburări trofice,
impotenţă funcţională marcată.
 Complicaţiile tardive locale
Necroza aseptica este urmarea lezării in
momentul fracturii a unui pedicul vascular care
asigura irigaţia unui fragment osos. În timp,
osul necrozat se prabuşeste şi determină
apariţia unei incongruente cu durere si redoare
articulara. Simptomele necrozei aseptice apar
in timp, la distanta de fractura (12-l4 luni),
dupa un interval liber, in care rezultatul
tratamentului parea optim. Necroza osoasa se
dezlta mai ales la oasele care au o irigatie
asigurata de un pedicul distinct si nu de periost
si tesuturile inconjuratoare. Trei oase sunt in
mod particular susceptibile de a dezlta o
necroza osoasa: - capul femural dupa o fractura
de col (. 30), scafoidul - polul proximal, si corpul
astragalului dupa o fractura de col astragalian
care lezeaza si arteriolele ce vin din sinus tarsi.
- Artroza articulatiilor vecine focarului de
fractura se poate datora calusului vicios cu
dezaxare (mai ales la membrul pelvin, unde se
tulbura repartitia presiunilor pe suprafata
articulara) sau unei fracturi articulare.
CLASIFICAREA FRACTURILOR
• Alegerea unui singur sau a numai câtorva parametrii pentru clasificare
este ireală. De aceea, vom expune varietăţile de clasificări pe care
medicul trebuie să le ia în consideraţie la analiza prognosticului
imediat, tratamentului în etape şi în dinamică, precum şi
prognosticurilor îndepărtate.
a. În funcţie de calitatea osului traumatizat se subîmpart în fracturi pe os sănătos, trofic
bun sau foarte bun şi fracturile pe os patologic distrofic sau bolnav (osteoporoză,
osteomalacie, boli genetice, boli autoimune, tumori maligne primitive sau metastatice,
tumori benigne, os repetat solicitat, etc.).
b. În funcţie de locul şi modul de acţiune a forţei traumatizante se subîmpart în
fracturi prin mecanism direct acestea pot acţiona în mod direct asupra osului, prin
mecanism indirect la distanţă şi rareori combinat.
c. În funcţie de traseul traiectului de fractură, fracturile pot fi transversale pe axa
osului, oblică scurtă, oblică lungă, spiroidă scurtă, spiroidă lungă, parţială sau
combinate.
d. În funcţie de numărul de fragmente osoasedivide fracturile în: fracturi cu două
fragmente, fracturi cu trei fragmente (eventual într-un loc, aşa cum sunt cele cu aripă
de fluture sau, pe traiectul aceluiaşi os, în locuri diferite - aşa cum sunt fracturile
etajate) şi fracturi multiple, cu peste patru fragmente (cominutive).
ANATOMIA RADIOLOGICĂ A UMĂRULUI
1. clavicula
2. articulaţia acromioclaviculară
3. acromionul
4. tuberculul mare humeral
5. capul humerusului
6. tuberculul mic humeral
7. colul chirurgical al humerusului
8. procesul coracoid
9. cavitatea glenoidiană
10. articulaţia scapulo-humerală
11. marginea laterală a scapulei
Centura Scapulo-Humerală

Interacțiunea a 4 articulații
•articulația sternoclaviculară
•articulația acromioclaviculară,
•articulația scapulotoracică
•articulația glenohumerală
 Stabilizarea articulației Gleno-Humerale

•Musculatura
•Ligamentele
•Capsula articulară
•Ligamentul Gleno-Humeral
•Ligamentul Coraco-Humeral
•Arcul Coraco-Acromial (Procesul
Coracoid-Lig
CoracoAcromial-Acromionul)
•Ligamentul Transvers Humeral
Anatomia și mijloacele de fixare ale articulației
scapulo-humerale
 Fracturile membrelor superioare
Fracturile claviculei
ETIOPATOGENIE Se produc, de
regula, prin mecanism indirect, in
urma caderii pe umarul respectiv.
Clavicula, os de membrana in
forma de ,,S" italic, isi sporeste
curburile, provocân-du-se
intreruperea continuitatii. Rareori,
mecanismul este direct, prin
actiunea unui corp dur in miscare
sau, din contra, prin caderea cu
clavicula pe un plan dur (acestea
se insotesc uneori si cu
intreruperea continuitatii
cutanate). La nastere, in cursul
manevrelor de liberare a copilului,
se pot produce fracturi ale
claviculei (,,obstetricale").
FRACTURILE CLAVICULEI
• Etiologie accidente sportive, accidente de muncă, accidente rutiere
• Mecanismul de producere poate fi direct rezultat al acţiunii traumatismului la nivelul claviculei,
sau indirect, forţa contondentă fiind transmisă prin intermediul umărului.
• Localizarea cea mai frecventă este la nivelul treimii medii sau la joncţiunea ei cu treimea laterală
şi treimea medială; a doua localizare ca frecvenţă este treimea externă în vecinătatea articulaţiei
acromio-claviculare; cea mai rară localizare, sub 5%, în vecinătatea sternului.
• Simptomatologie este dominată de durere, tumefacţie, deformarea regiunii, crepitaţii osoase,
discontinuitate osoasă, mobilitate anormală, semnul „clapei de pian”; capetele fracturare pot fi
palpate uneori imadiat sub tegument; poziţie antialgică caracteristică, bolnavul cu cotul la 900 de
partea fracturată îşi susţine membrul lipit de torace cu membrul superior sănătos.
FRACTURILE CLAVICULEI
 FRACTURILE CLAVICULEI
• Diagnosticul de certitudine este oferit de examinarea radiologică simplă, din
anteroposterior, care pune în evidenţă direcţia focarului de fractură, direcţia deplasării,
numărul fragmentelor
• Complicaţiile cele mai redutabile, destul de rare, sunt lezarea plexului brahial şi a
vaselor subclaviculare, care nu trebuie să scape examinării; fractura deschisă;
hemo-pneumotorace; calusul vicios şi pseudartroza ca şi complicaţii tardive.
• Clasificarea fracturii de claviculă ţine seama de localizarea fracturii, numărul
fragmentelor şi eventualele complicaţii.
• Treatmentul este ortopedic în majoritatea cazurilor, reducerea şi fixarea chirurgicală
internă cu broşe sau placă cu şuruburi fiind justificate şi necesare, în cazul interpoziţiei
de ţesuturi moi, când fractura este ireductibilă.
• Tratamentul ortopedic, constă, după o prealabilă reducere, în imobilizarea într-un
bandaj Dessault a membrului superior de partea lezată, cu punerea în repaus a
umărului, cu cotul la 900 şi braţul lipit de torace, pentru o perioadă de 4-6 săptămâni.
Rămâne destul de controversată utilizarea bandajului în „8” din cauza leziunilor
tegumentare pe care le poate provoca şi a incomodităţii pentru pacient.
• Complicaţiile postterapeutice, sunt rare, dar trebuie amintite, constau în consolidare
vicioasă, pseudartroză sau migrarea materialului de osteosinteză şi infecţia după
tratament chirurgical
FRACTURILE CLAVICULEI
FRACTURILE CLAVICULEI
 FRACTURILE OMOPLATULUI
• Sunt foarte rar întâlnite, se produc la nivelul colului, acromionului, spinei,
procesului coracoid sau corpului sunt cauzate de cele mai multe ori de forţa
transmisă de la nivelul umărului sau de căderea cu braţul întins, dar pot fi şi
rezultatul unei contracţii musculare violente sau a unui trumatism direct la acest
nivel.
• Simptomatologia este săracă şi constă în durere locală, limitarea mişcărilor
umărului, deformarea regiunii.
• Treatmentul fracturii impactate fără deplasare la pacienţii peste 40 de ani
constă în imobilizarea membrului superior şi a umărului de partea lezată în
bandaj Dessault pentru 4 săptămâni. Tinerii cu fracturi instabile, reclamă o
prealabilă reducere ortopedică continuă prin tracţiunea braţului în axul corpului
cu antebraţul în unghi drept pentru 3-4 săptămâni, urmată de contenţie în
bandaj Dessault încă 2-4 săptămâni. Reducerea chirurgicală este rară, rezervată
cazurilor cu deplasare mare sau când este interesată suprafaţa articulară, pentru
evitarea complicaţiilor osteoartrozice glenohumerale.
• La 85% din pacienţii cu fracturi la nivelul omoplatului întâlnim leziuni ale
ţesuturilor moi în special la nivelul toracelui.
FRACTURILE OMOPLATULUI
 DISJUNCȚIA ACROMIO-CLAVICULARĂ
Poate fi completă sau incompletă. Leziunile
articulaţiei acromio-claviculare pot fi
clasificate în funcţie de distrucţile structurilor
articulare cauzate de severitatea
trumatismului.
Rockwood descrie şase tipuri de leziuni la
acest nivel în funcţie de leziunile
anatomo-patologice, (Fig,) clasificarea lui ţine
cont de asemenea de prognosticul şi
tratamentul afecţiunii.
•Tipul I implică întinderea ligamentului
acromioclavicular, articulaţia nefiind
perturbată.
DISJUNCȚIA ACROMIO-CLAVICULARĂ
În tipul II ligamentul acromioclavicular este
rupt în totalitate, iar ligamentul
coracoclavicular este întins, rezultând o
uşoară subluxaţie verticală a claviculei
În tipul III ligamentele acromioclavicular şi
coracoclavicular sunt rupte în totalitate,
rezultând dislocarea completă a articulaţiei,
clavicula este deplasată superior între 25% -
100%.
DISJUNCȚIA ACROMIO CLAVICULARĂ
În tipul IV
leziunile ligamentare sunt
de asemenea complete,
dar totuşi în acest tip
clavicula este deplasată
posterior înspre muşchiul
trapez
DISJUNCȚIA ACROMIO CLAVICULARĂ

În tipul V
leziunile ligamentare
complete sunt mai
severe decât în tipul
III deltoidul şi trapezul
distrag capătul distal
al claviculei, rezultînd
o deplasare
superioară a acestuia
de 100% - 300%.
DISJUNCȚIA ACROMIO CLAVICULARĂ
Tipul VI
este extrem de rar şi
constă în dislocarea
inferioară situaţie în
care clavicula se
găseşte în poziţie
subacromială ori
subcoracoidiană
DISJUNCȚIA ACOMIO CLAVICULARĂ
• Diagnosticul pozitiv, de certitudine, precum şi cel de
stadializare al leziunilor este dat de radiografia din
antero-posterior, cu pacientul în ortostatism. Deplasarea este
mai uşor de observat dacă bolnavul susţine o greutate de 6-8
kg. în fiecare mână.
• Tratamentul este indicat şi diferenţiat după tipul luxaţiei.
• În luxaţia acromioclaviculară recentă, tipul I, II şi III, este
recomandată imobilizarea în bandaj Dessault, pentru 10 zile, cu
începerea timpurie a mişcărilor după suprimarea imobilizării, în
limita cedării simptomatologiei dureroase.
DISJUNCȚIA ACROMIO CLAVICULARĂ
• În luxaţia acromioclaviculară recentă, tipul III, IV şi V, care
reprezintă aproximativ 10-15% din totalul disjuncţiilor
acromioclaviculare, este indicată rezolvarea chirurgicală prin
fixarea luxaţiei, după reducerea sângerândă, fie cu broşe
Kirschner sau hobanaj, fie cu placă cu cârlig. Se pot practica în
completare şi tehnici care refac sau plastiază ligamentele
lezate.
• Tratamentul disjuncţiei cronice, neglijate este chirurgical şi se
practică numai dacă durerea persistă ori funcţia motorie a
umărului este compromisă. Rezecţia extremităţii laterale a
claviculei, poate fi de luat în considerare pentru rezolvarea
chirurgicală a complicaţiilor postluxaţie.
 DISJUNCȚIA STERNO CLAVICULARĂ
• Este reprezentată de deplasarea extremităţii sternale a claviculei, superior,
anterior, inferior şi extrem de rar retrosternal.
• Simptomatologia este săracă, durerea spontană sau locală la palpare cu iradiere
la nivelul umărului reprezintă de cele mai multe ori unicul simptom.
• Diagnosticul poate fi orientat de examinarea clinică, care trebuie completată cu
radiografia din antero-posterior şi latero-lateral. Uneori examinarea tomografică
este necesară pentru confirmarea diagnosticului.
• Complicaţii: ocluzia arterei subclavii, pneumothoraxul, ruptura de esofag sunt
extrem de rare, dar trebuie citate..
• Tratament. În general disjuncţia acută nu este dificil de redus, reducere urmată
de imobilizare în bandaj Dessault. Subluxaţia anterioară ireductibilă deşi este
asimptomatică, din motive cosmetice, poate fi redusă deschis. Rezecţia
extremităţii sternale claviculare poate fi practicată dacă simptomatologia
dureroasă nu cedează.
DISJUNCȚIA STERNO CLAVICULARĂ
DISJUNCȚIA STERNO CLAVICULARĂ
LUXATIA SCAPULO-HUMERALA

• Este printre cele mai vechi afecţiuni cunoscute, fiind pictată

pe pereţi mormintelor egiptene cu aproximativ 3000 de ani
înainte de Hristos. De asemenea Hippocrates a descris în
detaliu tehnica reducerii ei, tehnică utilizată şi în zilele
noastre.
• Reprezintă cea mai frecventă luxaţie, ca incidenţă,
aproximativ 17 cazuri la 100.000 de locuitori pe an,
vulnerabilitate ei fiind preţul unei motilităţi articulare
maxime. Mijloacele de fixare articulare, care asigură
integritatea umărului sunt reprezentate de capsula
articulară, labrum, (o prelungire superficială marginală a
cartilajului glenoidian) şi musculatura coafei rotatorilor.
• Distribuţia pe sexe este bimodală, cu un vârf la bărbaţi între
20-30 de ani şi la femeile între 61-80 ani.
ANATOMIA ARTICULATIEI SCAPULO-HUMERALE,
COAFA ROTATORILOR
MUSCULATURA ARTICULATIEI SCAPULO-HUMERALE
CLASIFICAREA, SIMPTOMATOLOGIA LUXATIEI SCAPULO-HUMERALE

• Clasificarea în funcţie de • Simptomatologie: stergerea

reliefului deltoidian – semnul
direcţia deplasării se „epoletului”,
prezintă astfel:
• deformarea anterioară a umărului,
• 95% sunt luxaţii braţul este poziţionat în uşoară
anterioare, abducţie şi rotaţie externă. La
palpare capul humeral se găseşte
• 4% posterioare, anterior în regiunea
subcoracoidiană, dedesubtul
• 0,5% inferioare, claviculei;
• luxaţia superioară, cea • limitarea mişcărilor avtive şi pasive
intatoracică şi luxatio însoţită de durere;
erecta sunt forme extrem • semnul lui Berger, abducţia elastică
de rare. a braţului; abducţia rezistentă şi
rotaţia nu permit bolnavului să-şi
atingă umărul de partea
contralaterală.
 LUXATIA ANTERIOARA

• Mecanismul de producere al
luxaţiei anterioare este prin
abducţie, extensie şi rotaţie
externă.
• semnul „epoletului”,
• semnul lui Berger,
• Diagnosticul: este clinic şi
radiologic. Atât incidenţa
antero-posterioară, cât şi
cea axilară sunt necesare
pentru a determina poziţia
capului humeral şi eventuala
complicaţie reprezentată de
fractura capului humeral sau
a cavităţii glenoidiene
 LUXATIA POSTERIOARA

• posterioara ( 2 % ) - adductie si rotatie

interna, cauze: lovituri puternice directe
, rasuciri puternice ale partii superioare
a bratului
• luxatiile repetate netratate
corespunzator fac ca articulatia
umarului sa devina instabila (
ligamentele umarului devin laxe ) si
dureroasa .
LUXATIA INFERIOARA (LUXATIO ERECTA)
• Luxatii antero-inferioare (luxatia erecta
- 1%): in timpul traumei bratul este in
abductie exagerata, humerusul fiind
dirijat in abductie - "in catarg";
• complicatii vasculare:
- mai rare, prin rupturi sau
compresiuni;
- ating de obicei artera axilara;
- cautarea pulsului periferic si al
semnelor de ischemie distala (durere,
hipotermie, paloare, parestezie,
hipoestezie);
* complicatii osoase:
- fracturi ale humerusului - extremitate
superioara;
- fractura a omoplatului;
- fractura marginilor cavitatii glenoide;
* complicatii nervoase:
- lezarea n.circumflex;
- leziuni radiculare/tronculare prin
tractiune C5-C6;
COMPLICATII, TRATAMENT
• Complicaţiile: sunt reprezentate de
leziuni nervoase ale ramurilor plexului
brahial, cel mai adesea nervul axilar
(este necesar a se evalua nervul axilar
înainte şi după reducere), dar şi nervul
musculocutanat şi radial. Leziunile
vasculare trebuie controlate prin
compararea pulsului bilateral. Fractura
capului, colului sau marii tuberozităţi
humerale. Contuzia sau avulsia porţiunii
anterioare a glenei. Elongarea
capsulo-tendinoasă a coafei rotatorilor.
• Tratmentul reprezintă o urgenţă
majoră poate fi instituit chiar la locul
accidentului printr-o simplă tracţiune a
braţului timp de câteva minute, care ar
putea dezangrena şi repune capul
humeral în articulaţie. Dacă reducerea
nu este posibilă în acest mod, se poate
aplica o tracţiune laterală a braţului cu
efectuarea adducţiei progresive pe
torace, timp în care ajutorul practică o
extensie axială contralaterală.
 TRATAMENT

• Manevra lui Hippocrate

• în care chirurgul exercită
tracţiunea braţului
pacientului, plasându-şi
calcaneul în axila acestuia
pentru contratracţiune,
aplicând în acelaşi timp
şi o forţă asupra capului
humeral pentru al repune
în cavitatea glenoidiană.
FRACTURA EXTREMITĂŢII PROXIMALE ULNARE
(FRACTURA OLECRANULUI)

• Fracturile olecranului se produc cel mai frecvent prin mecanism indirect

datorită contracţiilor violente a tricepsului brahial, traiectul de fractură tipic în
acest caz este transvers sau uşor oblic, ori se produc prin mecanism direct, prin
cădere direct pe cot, când sunt fracturi cominutive asociate frecvent cu luxaţia
anterioară a cotului. Ocazional mecanismul poate fi prin hiperextensie.
• Simptomatologie:
• tumefacţia cotului, cu durere severă
• deformarea regiunii cotului sau a regiunilor învecinate
• decolorarea, echimoza sau roşeaţa cotului
• limitarea dureroasă a mişcărilor
• parestezie sau anestezie la nivelul antebraţului, mâini sau degetelor
• semnul „creionului” pe faţa postarioară a cotului
FRACTURA EXTREMITĂŢII PROXIMALE ULNARE
(FRACTURA OLECRANULUI)
• Diagnosticul este clinic şi radiologic.
Radiografiile standard de faţă şi
profil sunt suficiente pentru
diagnosticarea fracturii izolate de
olecran.
• Complicaţiile sunt reprezentate de:
• fractura deschisă
• leziuni neurologice, în special ale
nervului median şi ocazional ale
nervului ulnar 2-5%, din cazuri
• vasele de sânge pot fi de asemenea
comprimate posttraumatic
 FRACTURA EXTREMITĂŢII PROXIMALE ULNARE
(FRACTURA OLECRANULUI)

• Tratamentul are ca scop restaurarea anatomică a fragmentelor fracturate, pentru a reda pe deplin
funcţia articulară compromisă. El depinde de gradul deplasării şi cominuţie. Fracturile cu
deplasare de peste 2 mm. sau cominuţie beneficiază de tratament chirurgical.
• Reducerea ortopedică se realizează prin manipulare externă cu cotul în extensie maximă şi
imobilizare în aparat gipsat brahio-palmar.
• Reducerea chirurgicală şi fixarea internă restaurează congruenţa articulară şi are avantajul unei
fixări ferme cu reducerea timpului de imobilizare şi debutul precoce al tratamentului recuperator
(5-7 zile). Mijloacele de fixare internă sunt diverse, şuruburi, broşe, plăci, hobanaj. Materialele
de osteosinteză trebuie extrase după vindecare datorită complicaţiilor tegumentare de decubit
care le pot provoca la acest nivel.
FRACTURA EXTREMITĂŢII PROXIMALE ULNARE
(FRACTURA OLECRANULUI)
FRACTURA EXTREMITĂŢII PROXIMALE RADIALE
Fractura colului şi capului radial se
pot întâlni izolate, sau complicate cu
luxaţia cotului ori a articulaţiei
radio-ulnare proximale. Această
fractură este cauzată de obicei de
un traumatism trnsmis indirect, prin
cădere pe mână cu braţul întins,
când capul radial este împins în
capitelul humeral.
Diagnosticul. Clinic,
simptomatologia este săracă.
Radiologic trebuie obţinută o
incidenţă de faţă perfectă, profilul
dând de multe ori relaţii normale.
Leziunile minore pot rămâne
ascunse, fiind necesară poziţionarea
în supinaţie forţată, pentru a le
putea surprinde.
FRACTURA EXTREMITĂŢII PROXIMALE RADIALE

• Classification
• Type I: An undisplaced fracture
of the radial head
• Type II: A marginal radial head
fracture with minimal
displacement, depression, or
angulation
• Type III: A comminuted radial
head fracture
• Type IV: A radial head fracture
with elbow dislocation
• In 1954, Mason proposed a
classification system in which he
divided radial head fractures
into three types; Johnston added
a fourth type in 1962.
FRACTURA EXTREMITĂŢII PROXIMALE RADIALE
• Complicaţiile imediate sunt reprezentate de fractura cominutivă
a capului radial (peste 10% din cazuri) cu luxaţia cotului şi
importante contuzii ale ţesuturilor periarticulare, capsulei şi
muşchiului brahial. Tardiv vindecarea se poate face vicios cu
modificări degenerative şi miozită osificantă.
• Treatmentul fracturii fără deplasare sau cu fragmente sub
2-3mm. care nu blochează articulaţia este simptomatic cu
evacuarea hematomului articular cu ameliorarea durerii.
Imobilizarea membrului superior se face în aparat gipsat cu cotul
flectat la 900 . Tratamentul chirurgical se aplică în cazul fracturilor
cominutive, cu fragmente care blochează articulaţia, acestea
trebuie excizate pentru a reda cotului funcţionalitatea normală.
Dacă, prin excizia capului radial stabilitatea cotului este
compromisă se poate practica plastia capului radial cu implant de
silicon.
FRACTURA EXTREMITĂŢII PROXIMALE RADIALE
 LUXAŢIILE COTULUI

• Luxaţia capului radial izolată este o leziune rară care implică disjuncţia
radio-ulnară proximală şi disjuncţia radio-humerală, fără fractură. Direcţia
deplasării capului radial este de obicei antero-lateral, dar poate fi şi posterioară.
• Tratamentul constă în reducerea luxaţiei, printr-o supinaţie forţată sub anestezie
locală sau generală, după care se imobilizează pentru 2-3 săptămâni cu cotul în
flexie şi antebraţul în supinaţie.
LUXAŢIILE COTULUI

• Luxaţia cotului.
• Este a doua luxaţie ca incidenţă, după luxaţia scapulo-humerală,
6-8 cazuri la 100.000 de locuitori, reprezentând 11-28% din totalul
traumatismelor cotului.
• Etiologie. Cauza producerii o reprezintă de cele mai multe ori
căderea pe mână cu braţul întins. Uneori orice traumatism
(accident sportiv, de muncă, de maşină) se poate solda cu luxaţia
cotului.
• Simptomatologia clinică este dominată de durere violentă la
nivelul cotului, tumefacţie, imposibilitatea de a îndoi cotul.
Deformarea evidentă a cotului, fixat în flexie la 900 , cu pierderea
aliniamentului olecranului cu cei doi epicondili. În unele cazuri
sensibilitatea periferică este pierdută şi pulsul periferic absent.
 LUXAŢIILE COTULUI
• Clasificarea se referă la luxaţii simple şi complexe. Luxaţiile simple
după direcţia deplasării se împart în posterioare, postero-laterale,
postero-mediale, laterale, mediale şi divergente. Majoritatea sunt
posterioare şi închise. Luxaţiile complexe la rândul lor pot fi cu
fractură şi, sau cu leziuni neuro-vasculare. Fractura care însoţeşte
luxaţia de cot poate fi: de proces coronoid, de cap radial, de
olecran
• Complicaţiile pot fi:
• fractura
• luxaţia deschisă
• vasculre, mai ales în luxaţile deschise şi în cele anterioare, cu
lezarea arterei brahiale
• neurologice, cu lezarea nervului median (în 20% din cazuri cu
neuropraxie), sau ulnar, paralizie în 14% din cazuri
LUXAŢIILE COTULUI
Diagnosticul este clinic şi radiologic. Imaginile radiologice trebuie să fie
de înaltă calitate pentru a putea decela eventualele fracturi asociate
LUXAŢIILE COTULUI
 LUXAŢIILE COTULUI

Tratamentul. Examenul neurologic periferic trebuie minuţios efectuat înainte de a

institui orice tratament.
Reducerea se face sub anestezie regională, loco-regională sau generală şi are în
vedere obţinerea unei bune relaxări musculare pentru a practica o reducere
atraumatică. Reducerea ortopedică se face printr-o tracţiune axială asupra
antebraţului cu cotul în poziţia deformată. Hiperextensia nu este necesară. Imediat
ce luxaţia a fost corectată cotul trebuie flectat şi extins la maxim pentru a certifica
reducerea corectă. Ligamentele medial şi lateral trebuie de asemenea testate,
instabilitatea lor pronunţată, necesitând stabilizare chirurgicală. Postreducere
cotul trebuie imobilizat în unghi drept într-un aparat gipsat brahio-palmar, timp de
10 zile. Reducerea sângerândă se practică, dacă după mai multe încercări de
reducere ortopedică luxaţia se menţine. Printre complicaţiile postterapeutice se
numără: calcifierile periarticulare (3-5%), miozita osificantă, tendinita calcificantă
a brahialului, defecte osteocondrale, necroza avasculară a capitelului şi
instabilitatea articulaţiei.
ANTEBRAȚUL ANATOMIA RADIOLOGICĂ
1. Scaphoid
2. Lunate
3. Distal end of radius
4. Styloid process of ulna
5. Head of ulna
6. Ulna
7. Radius
8. Olecranon
9. Tuberosity of radius
10. Neck of radius
11. Head of radius
12. Trochlea
FRACTURA AMBELOR OASE ALE ANTEBRAŢULUI

• Etiopatogenie. Accidentele de muncă, sportive şi de circulaţie, ca

şi accidentele casnice pot fi cauza producerii fracturilor de
antebraţ, prin mecanism direct sau indirect. Traiectul oblic şi spiral
este întâlnit în fracturile prin mecanism indirect, pe când prin
mecanismul direct se produc fracturi în “lemn verde” la copii,
fracturi cu traiect transvers şi fracturi cominutive.
• Simptomatologia este săracă în fracturile incomplete, fără
deplasare: tumefacţie, cu durere şi impotenţă funcţională parţială.
În fracturile cu deplasare sunt prezente toate semnele de
probabilitate şi certitudine ale fracturilor: tumefacţie cu
deformarea regiunii, durere locală la palpare, crepitaţii osoase,
netransmiterea mişcării, mişcări anormale la nivelul antebraţului.
FRACTURA AMBELOR OASE ALE ANTEBRAŢULUI

• Diagnosticul se pune pe baza simptomatologiei clinice şi a

examinării radiologice, fiind necesare pe lângă radiografiile de
faţă şi profil şi incidenţe oblice precum şi clişee care să
cuprindă articulaţia cotului şi radiocarpiană.

• Tratamentul este ortopedic în fracturile fără deplasare, prin

imobilizare în aparat gipsat brahio-palmar timp de 6-8
săptămâni, cu control radiologic periodic pe durata imobilizării.
Fracturile cu deplasare, datorită acţiunii musculare antagoniste
de la acest nivel, nu sunt stabile după reducerea ortopedică,
necesitând reducere sângerândă şi fixare internă cu placă şi
şuruburi, sau broşe.
FRACTURA DIAFIZEI ULNARE
Fractura izolată a treimii
proximale a diafizei ulnare cu
deplasare(FRACTURA DE
APĂRARE) este adesea asociată
cu luxarea capului radial. Fractura
treimii distale a diafizei ulnare se
complică de multe ori cu
angulaţie.
Tratamentul. Fracturile fără
deplasare pot fi tratate prin
imobilizare în aparat gipsat cu
control radiologic periodic pe
durata imobilizării. Fracturiile cu
deplasare beneficiază de fixare
intramedulară sau placă cu
şuruburi.
 FRACTURA DIAFIZEI RADIALE
Fractura izolată a radiusului poate fi cauzată de
o forţă directă, violentă, care poate produce
de multe ori deschiderea focarului. Fractura cu
focar închis este asociată cu alte leziuni ale
părţilor moi.
Tratamentul ortopedic este indicat dacă
focarul de fractură este situat proximal de
inserţia pătratului pronator, imobilizându-se
membrul superior într-un aparat gipsat de la
nivelul axilei, până la articulaţiile
metacarpo-falangiene, cu cotul în unghi drept
şi antebraţul în supinaţie. Dacă fractura este
situată distal de inserţia pătratului pronator
este recomandată reducerea deschisă şi
fixarea internă cu placă şi şuruburi.
FRACTURILE LUXAŢIE ALE OASELOR ANTEBRAŢULUI

fractura-luxaţie
FRACTURA TREIMII PROXIMALE A CUBITUSULUI
CU LUXAŢIA CAPULUI RADIAL
MONTEGGIA-STĂNCIULESCU
Etiolopatogenie:
traumatisme directe la nivelul mâinii a
căror forţă este transmisă până la nivelul
cotului, cotul fiind parţial flectat
sunt fracturi foarte instabile în care capul
radial este luxat de cele mai multe ori
anterior (tipul I), rar este luxat posterior
(tipul II) şi extrem de rar capul radial se
situează distal de coronoidă.
ligamentele interosoase sunt lezate,
ligamentul anular poate fi rupt şi interpus
între suprafaţa articulară a capului radial şi
capitelum, ori extremitatea proximală
ulnară.
 FRACTURILE LUXAŢIE ALE OASELOR ANTEBRAŢULUI
• Clasificarea fracturii MONTEGGIA
STANCIULESCU
• Type I - Fracture of the proximal or
middle third of the ulna with anterior
dislocation of the radial head
• Type II - Fracture of the proximal or
middle third of the ulna with posterior
dislocation of the radial head
• Type III - Fracture of the ulnar
metaphysis with lateral dislocation of
the radial head
• Type IV - Fracture of the proximal or
middle third of the ulna and radius
with anterior dislocation of the radial
head
• The Bado classification is based on
the recognition that the apex of the
fracture is in the same direction as the
radial head dislocation.
 FRACTURA MONTEGGIA STĂNCIULESCU
Simptomatologie. În toate tipurile de
fractură luxaţie întâlnim durerea acută
violentă, localizată la nivelul antebraţului
şi a cotului. Mişcările la nivelul cotului
sunt blocate şi orice încercare de
mobilizare articulară la acest nivel
exacerbează durerea. Tumefacţia şi
deformarea regiunii sunt de multe ori
remarcabile. Tulburările neurologice de
tipul paraliziei de nerv radial sunt
frecvent întâlnite, investigarea
neurologică trebuind făcută minuţios.
Diagnosticul clinic, trebuie completat cu
diagnosticul radiologic care ne oferă
evaluare completă a tipului lezional, fiind
necesare mai multe incidenţe în special
pentru a surprinde luxaţia capului radial.
 FRACTURA MONTEGGIA STĂNCIULESCU
Tratamentul are indicaţie
operatorie, obţinându-se
rezultate foarte bune după
reducerea deschisă şi fixarea
cubitusului cu placă şi
şuruburi şi reducerea capului
radial luxat. Imobilizarea în
aparat gipsat postoperator se
face cu cotul în flexie de 1100
timp de 4-6 săptămâni
efectuând control radiologic la
1,2 şi 6 săptămâni.
FRACTURA DIAFIZEI RADIALE CU LUXAŢIA CAPULUI CUBITAL
fractura-luxaţie GALEAZZI.
Anatomo-patologic fractura radiusului se
produce la joncţiunea treimii mediale cu treimea
distală cu luxaţia capului ulnar distal, vârful
angulaţiei fiind direcţionat anterior când capul
este luxat volar.
Mecanismul de producere este de cele mai
multe ori direct, prin acţiunea forţei la nivelul
antebraţului.
Simptomatologia este dominată de durere
loco-regională cu tumefacţia şi deformarea
regiunii. De asemenea motilitatea radiocarpiană
este redusă şi dureroasă, cu crepitaţii osoase la
palparea treimii distale a radiusului. Semnele
clinice completate de examinarea radiologică
pun diagnosticul lezional.
 FRACTURA-LUXAŢIE GALEAZZI

Tratamentul ortopedic este

contraindicat, obţinându-se
rezultate slabe, fiind dificilă
alinierea anatomică. Rezultate
bune se obţin după reducerea
anatomică sângerândă şi fixarea
radiusului cu placă şi şuruburi,
urmată de imobilizarea în aparat
gipsat brahio-palmar cu
antebraţul în supinaţie, pentru
menţinerea reducerii.
Complicaţiile postoperatorii sunt
în general reprezentate de
infecţie, pseudartroză sau
consolidare vicioasă cu redoare
articulară.
FRACTURA COMINUTIVĂ EXTREMITATE
PROXIMALĂ HUMERALĂ
FRACTURĂ SPIROIDĂ HUMERUS
ARTROPLASTIE INVERASATĂ DE UMĂR
FRACTURĂ SPIROIDĂ HUMERUS FIXATĂ CU PLACĂ ŞI
ŞURUBURI
FRACTURA SUPRACONDILIANA HUMERUS FIXATĂ CU
BROŞE
TRACŢIUNE TRANSSCHELETICĂ ÎN FRACTURA DE
HUMERUS
REGIUNEA RADIO-CARPIANĂ. ANATOMIE RADIOLOGICĂ
Incidență A-P

• I-V: metacarpienele
• 1. trapezul
2. trapezoidul
3. osul capitat
4. capul osului capitat
5. osul hamat
6.cârligul osului hamat
7. scafoidul
8. semilunarul
9. osul trapez
10. pisiform
11. procesul stiloid al radiusului
12. capul ulnar
13. procesul stiloid ulnar
14. articulaţia radio-carpiană
15. articulaţia radio-ulnară distală
FRACTURA POUTEAU-COLLES
”deformare în dos de furculiţă”

ASPECT CLINIC ASPECT RADIOLOGIC

FRACTURA POUTEAU-COLLES
GENERALITĂȚI
• fractura compactată a radiusului situată la
2-3 cm. deasupra articulaţie radiocarpiene
• incidenţă este cea mai frecventă fractură la
adulţi şi după 60 de ani, fiind o complicaţie a
osteoporozei
• mecanismul de producere este direct prin
căderea pe mâna, cu mâna în flexie dorsală
şi antebraţul în pronaţie, astfel că forţa se
aplică suprafeţei palmare
• Anatomo-patologic avulsia stiloidei ulnare
poate acompania fractura epifizei distale
radiale. Dacă procesul stiloidian ulnar nu
este fracturat, ligamentul colateral ulnar
poate fi rupt. Capul cubitusului poate fi
deplasat anterior, distal de fragmentul
radiusului
SIMPTOMATOLOGIE
• este diversă în funcţie de amplitudinea
leziunilor, gradul deplasării fragmentelor şi
timpul scurs de la momentul
traumatismului. Dacă fractura este fără
deplasare examinarea clinică pune în
evidenţă uşoară tumefacţie a regiunii cu
durere la palpare. Deplasarea fragmentului
distal produce aspectul de “dos de
furculiţă” sau “baionetă”, în care
proeminenţa dorsală cauzată de deplasarea
fragmentului distal, înlocuieşte
convexitatea normală a extremităţii distale
radiale cu un aspect proeminent
antero-medial. Mai târziu acest aspect se
poate extinde până la nivelul cotului. Sunt
prezente de asemenea durerea locală la
palpare, limitarea mişcărilor active şi
pasive, tumefacţia locală cu impotenţă
funcţională radiocarpiană
 FRACTURA POUTEAU-COLLES
• Diagnosticul este clinic şi radiologic.
• Tratamentul are drept scop redarea funcţionalităţii articulare şi refacerea cosmetică a regiunii
deformate, rezultate care nu totdeauna pot fi obţinute. Conduita terapeutică, ţine cont de vârsta
şi sexul pacientului, prezenţa complicaţiilor, severitatea cominuţiei, configuraţia fracturii şi chiar
de ocupaţia pacientului.
• Reducerea deschisă în fracturile recente este rar indicată. Tehnicile de reducere ortopedică şi
imobilizare depind de preferinţa şi experienţa medicului. Fracturile cu minimă deplasare sunt în
general fără cominuţie, cu impactere dorsală, diformitatea fiind imperceptibilă reducerea nu
este obligatorie, iar imobilizarea se face în aparat gipsat antebrahio-palmar pentru 4-5
săptămâni, cu începerea precoce a mişcărilor după suprimarea imobilizării. În fracturile cu
deplasare se impune reducerea imediată şi imobilizarea. Anestezia generală sau loco-regională
ne ajută să obţinem o bună relaxare musculară şi comfortul antialgic al bolnavului. Reducerea se
face prin tracţiune progresivă în ax, cu braţul şi antebraţul contenţionat, pentru obţinerea
desimpactării fragmentelor, după care se corectează deplasarea fragmentului distal şi a deviaţiei
ulnare, imobilizându-se radiocarpul în poziţia anatomică. Controlul radiologic postreducţie şi
imobilizare este obligatoriu, la fel şi pe parcursul imobilizării, care se menţine 5-6 săptămâni. În
fracturile instabile se poate recurge la tracţiunea transscheletică completată ulterior cu fixare
internă, broşe sau şuruburi, ori externă, cu fixator extern.
FRACTURA POUTEAU-COLLES
• Complicații:
• Redoarea articulaţiei radio-ulnare distale, cu limitarea dureroasă a mişcărilor antebraţului
este cea mai frecventă complicaţie, până la artroză.
• Leziunea directă a nervului median de către fragmentele osoase este mai puţin întâlnită.
Compresia nervilor de către edem, infiltratul hemoragic şi fragmentele osoase deplasate poate
cauza de multe ori, tulburări neurologice, de diferite grade, până la paralizii senzoriale şi, sau
motorii. Uneori chiar imobilizarea poate deveni factor agravant compresiv al acestor fracturi. În
urma compresiei persistente poate să apară clasicul sindrom de tunel carpian, care necesită
decompresie chirurgicală.
• Sindromul algo-neuro-distrofic (SAND) este o sechelă puţin frecventă dar severă, caracterizată
prin durere persistentă, tumefacţie, induraţia regiunii, redoare articulară la nivel interfalangian
şi la articulaţia umărului, soldându-se în final cu atrofii musculare şi contractură reziduală.
• contractura ischemică Volkmann și sindromul umăr-mână.
FRACTURA GOYRAND SMITH

Reprezintă reversul fracturii Colles, traseul de fractură situându-se la 2-2,5

cm. de articulaţia radio-carpiană, însă fragmentul distal este deplasat volar,
capul cubital proemină dorsal şi uneori poate fi lezată articulaţia radio-ulnară
distală.

ASPECT CLINIC ASPECT RADIOLOGIC

 FRACTURA GOYRAND SMITH
• Epidemiologie
• Frecvență sub 3% din totalul fracturilor
radiale, distributie bimodala : bărbații tineri
si femeile vîrstnice
• Mecanism, în două moduri:
• o cadere pe mână cu palma flectată
• traumatism direct la nivelul radiocarpului
• Clasificare radiologică
tip I-fractură transversă extraarticulară-85%
tip II-fractură intra-articulară oblică- 13%
tip III juxta-articular oblic <2%
Pentru diferentiere este nevoie de multe ori de
examen CT
• Tratament
• Tratamentul acestei fracturi depinde de
severitatea fracturii. Fracturile fără
deplasare pot fi tratate prin imobilizare în
aparat gipsat. O fractura cu angulatie
ușoară și deplasarea poate impune
reducerea închisă. Angulare semnificativă
și deformare poate necesită reducerea
deschisa cu fixare internă. O fractură
deschisă va necesita intotdeauna
interventie chirurgicala
 CONTROLUL RADIOLOGIC AL REDUCERII FRACTURILOR
DE RADIOCARP
Radiografiile standard sunt importante pentru ca arata amploarea și • Măsurătorile pe radiografiile de reducere
direcția deplasării inițiale. Informații suplimentare se obțin mai târziu ar trebui să includă următoarele:
după tracțiune (reducere), prin radiografii, care indică dacă fractura
radiusului distal este intra-articulară sau extra-articula, numărul • înclinația radială (normal, 22°),
fragmentelor si direcția traseelor de fractură.de asemenea
radiografiile postreducere • lungimea radială(normal, 12 mm),
. • înclinația volară varianța (normal, 11°),
 FRACTURA BARTON
FRACTURA BARTON INVERSATĂ (reverse Barton fracture)
• Fractura intraarticulară a marginii dorsale a
extremităţii distale de radius cu luxaţia
radio-carpului
• Mecanismul de producere prin cădere cu braț
întins, ceea ce duce la exagerarea dorsiflexiei
cu apariția fracturii
• Tratamentul. Cele mai multe dintre aceste
fracturi necesitș tratament operator, din
cauza instabilității marcate, fiind utilizate plăci
volare cu șuruburi
 HUTCHINSON, CHAUFFEUR'S FRACTURE SAU FRACTURA
STILOIDEI RADIALE

Fractura stiloidei radiale

• Fractura șoferilor după cum îi spune și numele are ca

mecanism de producere o compresie axială a scafoidului
pe fațeta radială articulară care poate produce o fractură
simplă a stiloidei radiale sau o fractură cominutivă cu
smulgere asociată a ligamentului colateral radial.
 FRACTURA ROLANDO

• BAZA METACARPULUI I
• COMINUTIVĂ
• INTRAARTICULARĂ
• INSTABILĂ
• PROGNOSTIC REZERVAT, GREU DE REDUS
• TRATAMENT:
• Ortopedic: reducere și imobilizare în aparat
gipsat (în cominuții mari, cu începerea precoce
a mobilizării după 2-3 săptămâni)
• Chirurgical: - reducere ortopedică și fixator
extern
- reducere deschisă și fixare cu placă
in T, lamă placă sau broșe K (Kirschner, chirurg
german 1879-1942) sau șurub
• COMPLICAȚII osteoartrita post-traumatică cu
redoare articulară
 FRACTURA BENNETT
• fractura luxaţie intraarticulară a bazei metacarpului i
• retracţia laterală a diafizei primului metacarpian de către
lungul abductor al policelui

• În majoritatea cazurilor necesită tratament chirurgical,

reducere ortopedică sau deschisă și fixare cu broșă sau
șurub
REDUCEREA ORTOPEDICĂ FRACTURILOR RADIOCARPULUI
 FRACTURA SCAFOIDULUI

• Incidență: la persoanele de toate vârstele , inclusiv

copii, mai frecvent la bărbații cu vârsta de 20 și 30 ani
• Mecanism de producere: cădere cu mâna întinsă
• Simptomatologie: poate fi săracă în fracturile fără
deplasare, dar de obicei sunt prezente tumefacția și
durerea, care se exacerbează la tentativa de apucare a
unor obiecte și la palparea directă.
• Diagnosticul de certitudine este radiologic, dar nu
întotdeauna poate fi elucidat de aceea este prefarabil CT
în cazul oricărei suspiciuni
• Tratamentul depinde de prezența deplasării. Fracturile
fără deplasare se tratează ortopedic prin imobilizare
aproximativ 5-6 săptămani, iar cele cu deplasare
necesită reducere sângerândă și fixare cu șurub
• Complicații: pseudartroza, osteonecroza aseptică,
artroza radiocarpiană
 CLASIFICAREA FRYKMAN S FRACTURILOR RADIALE DISTALE
Această clasificare are la bază aspectul radiologic din incidența A-P, precum și
interesarea articulației radioulnare distale și prezența fracturii ulnare distale

tipul I : fractura metafizară transversală, inclusiv fracturile Colles și Smith cu sau fără
angulare

tipul II : tipul I + fractura stiloidei ulnare

tipul III : fracturile care interesează articulația radiocarpiană, inclusiv fracturile Barton și
reverse Barton

tipul IV : tipul III + fractura stiloidei ulnare

tipul V : fracturi transverse care interesează articulația radioulnară distală

tipul VI : tipul V + fractura stiloidei ulnare

tipul VII : fracturi cominutive care interesează articulația radiocarpiană și radioulnară

tipul VIII : tipul VII + fractura stiloidei ulnare

 FRACTURILE EXTREMITĂŢII PROXIMALE HUMERALE
• Etiopatogenie
• 5% din totalul fracturilor
• fracturile humerusului şi în special
fracturile extremităţii proximale
humerale, sunt întâlnite
preponderent la persoanele
vârstnice, osteoporotice
• mai frecvente după 50 ani la femei
• mecanism de producere indirect
prin cădere pe mână cu braţul în
abducţie
• mai rar mecanism direct
• uneori contracturi musculare
violente
• rareori aceste fracturi reprezintă
urgenţe chirurgicale
• Anatomie patologică
fracturile capului humeral: rare, prin
tasare sau separare
• fracturile colului anatomic: rare, dar grave
prin tulburările devascularizaţie ale
capului humeral
• fracturile marii tuberozităţii: frecvente,
adesea asociate LSH sau fracturii de col
chirurgical
• fracturile micii tuberozităţi: rar izolate, mai
frecvent fiind asociate cu o LSH
posterioară sau cu o fractură de col
chirurgical
• fracturile de col chirurgical humeral: cele
mai frecvente, simple sau asociate cu LSH
sau alte fracturi
• fracturi complexe: 3 sau chiar 4 fragmente
• fracturi-luxaţie: asociate cu LSH
CLASIFICAREA FRACTURILOR EXTREMITĂŢII
PROXIMALE HUMERALE
Clasificarea Neer
• unanim acceptată pe plan mondial se porneşte de la convenţia următoare:
indiferent de numărul de traiecte de fractură se consideră “deplasate” doar acele
fragmente deplasatepeste 1 cm sau angulate peste 45
• I. Fracturi fără deplasare “cu o parte”, în care indiferent de numărultraiectelor de
fractură, nici un fragment nu este deplasat peste 1 cm sauangulat peste 45
• II. Fracturi de col anatomic “cu 2 părţi” în care fragmentul articular estedeplasat
peste 1 cm sau angulat peste 45
• III. Fracturi de col chirurgical
“cu 2 părţi”: epifiza proximală rămâne întreagă, chiar dacă mai există şi alte
fracturi fără deplasare
“cu 3 părţi”: când asociată fracturii de col chirurgical există o fractură cu
deplasare a marii sau micii tuberozităţi
“cu 4 părţi”: când cele 4 fragmente de referinţă (segmentul articular, marea
tuberozitate, mica tuberozitate şi diafiza) sunt complet separate
• IV. Fracturi de mare tuberozitate
cu 2 părţi
cu 3 părţi (asociate fracturii de col chirurgical)
cu 4 părţi
• V. Fracturi de mică tuberozitate
Clasificarea Neer
Vascularizația Extremității Proximale Humerale
 SIMPTOMATOLOGIE

• este dominată de
-durerea spontană, la palpare sau la
mişcările umărului şi cotului
-tumefacţia regiunii umărului
-deformarea zonei
-echimoza şi edemul loco-regional
completează tabloul clinic.
-este prezentă de asemenea limitarea
dureroasă a mişcărilor la nivelul umărului
şi cotului
-poziţia umilă Desault
-echimoza brahiotoracică tardivă
Hennequin
-abducţia braţului fără caracter elastic, cu
“semnul loviturii de topor” sau
-poziţia de adducţie cu deformare “în
crosă”
-semnele complicaţiilor vasculare sau
nervoase
DIAGNOSTIC
• poate fi suspicionat clinic şi confirmat radiologic.

Explorare imagistică
• radiografia simplă din incidenţele
AP, LL (profil transtoracic)
incidente speciale
oblică anterioară la 35 grade tangentă la
toracele antero-lateral
perpendiculară pe planul omoplatului.

• incidenţa axilară nu este de recomandat

deoareceabducţia poate deplasa fragmentele osoase
• tomografia computerizată eventual 3D
• RMN pentru rupturile de coafă rotatorie şi necrozele
aseptice apărute tardiv după fracturi
• Incidenţa transtoracică şi cea axilară dau informaţii
despre deplasarea capului humeral ori interesarea
suprafeţelor articulare.
FRACTURA COL CHIR HUMERAL
COMPLICATII
IMEDIATE
• deschiderea focarului de
fractură
• leziunile tendonului
bicepsului sau ale coafei
rotatorilor
• leziunile vasculare
• leziunile nervului axilar sau a
plexului brahial
TARDIVE sunt frecvente şi
invalidante
• redoarea de umăr
• periartrita scapulohumerală
• osteodistrofia algică posttraumatică
• pseudartroza este rară
• consolidarea vicioasă (mai frecvent în
varus) va limita abducţiabraţului, iar
consolidarea vicioasă a marii
tuberozităţi va limita abducţia şi va
declanşa dezvoltarea unei PSH
• necroza aseptică a capului humeral
apărută după fracturi cu 4 părţi sau
fracturi-luxaţii
 TRATAMENT 1

• Fracturile fara deplasare “cu o parte”,

- imobilizare în bandaj Desault 3-4
săptămâni, urmată de un tratament
de recuperare
• Excepţie: fractura marii tuberozităţi
cu deplasare de peste 0,5cm care
necesită reducere sângerândă şi
fixare cu şurub sau prin sutură cu
repararea coafei rotatorilor
TRATAMENT 2
• Fracturile cu “două părţi”
• în general tratament ortopedic
prin reducere şi imobilizare
înbandaj Desault 3-4 săptămâni
• fractura de col chirurgical
humeral: reducere şi imobilizare
iar în caz de eşec tratament
chirurgical
• fractura izolată a micii tuberozităţi
are rar indicaţie chirurgicală
• fractura colului anatomic cu
deplasare prezintă un risc major
denecroză aseptică tardivă a
fragmentului cefalic. De aceea la
tineri se încearcă reducerea
sângerândă şi osteosinteza
cuşuruburi, la vârstnici fiind
indicată de la început artroplastia
cu endoproteză parţială Neer
TRATAMENT 3
• Fracturile cu “trei părţi”
• dificil de tratat ortopedic
deoarece inserţiile
musculare de
petuberozitatea restantă
realizează o rotaţie
epifizară
• la tineri au indicaţie de
tratament chirurgical prin
reducere sângerândă şi
fixarea internă (şuruburi,
plăci în “T” eventual tip
LCP.
TRATAMENT 4
• Fracturile cu “4 părţi”
• devascularizare a capului humeral
cu risc major de necroză aseptice
• indicaţia terapeutică este de a se
efectua de la început
hemiartroplastia, esenţială fiind
reinserţia coafei rotatorilor pe
implant
• eventual la tineri osteosinteză
Fracturile luxatie dificil de tratat
• -reducerea luxaţiei în anestezie
generală tratând apoi fractura
conform varietăţii anatomoclinice
• dacă reducerea ortopedică nu
reuşeşte se practică reducerea
chirurgicală sau de la început
artroplastia
FRACTURA COL CHIR HUMERAL FIXATĂ CU BROŞE
FRACTURA COL CHIRURGICAL HUMERAL FIXATA CU
PLACA ŞI ŞURUBURI
 FRACTURILE DIAFIZEI HUMERALE
• Definiţie: de la inserţia pectoralului mare - la 5 cm de
cot
• Etiopatogenie mai rare decât cele ale humerusului
proximal 3% din totalul fracturilor, la toate vârstele, pe
teren normal sau patologic
• Mecanismul de producere este cel mai adesea
indirect, mai rar direct, prin actiunea unei forţe
violente la nivelul braţului, determinând fracturi cu
traiect spiroid a diafizei humerale, însă ocazional pot
fi produse şi prin contracţii musculare violente.
Traiectul de fractură poate fi şi transversal sau oblic.
 SIMPTOMATOLOGIE
• simptomatologia generală a fracturilor

• atitudinea “umilă” Desault

• deformarea regiunii prin deplasarea

fragmentelor
• “în crosă” (fracturi joase)
• “în lovitură de topor” (fracturi înalte)
• simptomatologia posibilelor complicaţii
- prezenţa tulburărilor desensibilitate la
nivelul feţeidorsale a policelui, asociată
pierderii extensiei active amâinii şi
degetelor realizând aspectul de “mână în
gât de lebădă”, certifică prezenţa unei
paralizii de nerv radial
- semnele de ischemie acută periferică
CLASIFICARE
• Clasificarea AO
• Numarul osului: 1
• Localizarea fracturii: 2
• Tipul fracturii: simple: A, angulata: B,
complexa :C

• Descriptiva
• Localizarea fracturii: proximal, medial sau
treima distala
• Traiectul de fractura: spiral, transversal,
cominutiv

• Holstein-Lewis fracture
• Fractura spiroida a treimii distale a diafizei
humerale asociata cu neuropraxia de nerv
radial (incidenta de 22%)
DIAGNOSTIC
• este clinic şi radiologic
• examinarea radiografică în două planuri este
necesară pentru determinarea configuraţiei
fracturii, direcţia deplasării şi numărul
fragmentelor

• diagnosticul diferenţial cu contuziile, rupturile

musculare şifracturile de vecinătate
COMPLICATII

IMEDIATE TARDIVE

• deschiderea focarului
• interpoziţia musculară • relativ frecvente
• leziunile nervoase, cel mai • întârzierile în consolidare
adesea fiind interesat nervul
radial • pseudartrozele
• mai frecvent contuzionat decât • consolidările vicioase (bine tolerate) angularea
rupt, motiv pentrucare sub 30 grade, scurtarea sub 3 cm şi decalajul sub
majoritatea paraliziilor sunt 15 grade
reversibile
• redorile articulare
• lezat fie în momentul
traumatismului, fie în timpul • osteitele
manevrelor de reducere, fie
chirurgical
• leziunile vasculare sunt rare
TRATAMENT ORTOPEDIC
• fracturile diafizei humerale pot fi
tratate si ortopedic, nonoperativ,
deoarece mobilitatea mare a
umărului compensează angulaţii
de până la 300-400. Tratamentul
depinde şi are indicaţie în funcţie
de prezenţa sau absenţa
complicaţiilor neuro-vasculare,
aspectul fracturii şi magnitudinea
deplasării. Dacă se obţine o
reducere ortopedică bună şi
stabilă este suficientă
imobilizarea în bandaj Velpeau,
după o prealabilă imobilizare în
aparat gipsat, care să menţină
alinierea fragmentelor fracturate.
TRATAMENT CHIRURGICAL

• INDICATII: eşecul tratamentului ortopedic,fracturi deschise, pe teren patologic,

leziuni vasculare majore sau la politraumatizaţi
• se preferă osteosinteza cu tije blocate mai rar cu placă şi şuruburi
• tijele centromedulare neblocate de evitat
• în fracturile deschise se poate utiliza fixarea externă
• dacă nu se constată remisia paraliziei de nerv radial după 6-12 săptămâni de
tratament conservativ este indicată explorarea chirurgicală şi neuroliza (
interventie chirurgicala constand in eliberarea unui nerv atunci cand acesta
este comprimat de catre o aderenta patologica, de exemplu de catre un tesut
fibros cicatriceal, cu scopul de a-i permite recuperarea functiilor sale) sutura
sau grefarea nervului în funcţiede leziune
• nervul radial va fi explorat chirurgical de la început dacăfractura e tratată
chirurgical pentru altă indicaţie sau dacăparalizia a apărut în timpul
tentativelor de reducere
• extensia continua trans-sceletica cu brose prin olecran
• pseudartrozele vor fi tratate prin decorticare osteoperiostică, grefare şi
osteosinteză solidă
• consolidările vicioase se vor opera doar dacă produc impotenţă funcţională
marcată
TRATAMENT CHIRURGICAL

TIJA ZAVORATA PLACA SI SURUBURI

TRATAMENT CHIRURGICAL

FIXATOR EXTERN EXTENSIE TRANS-SCHELETICA

REGIUNEA COTULUI. ANATOMIE RADIOLOGICĂ
Incidență A-P
REGIUNEA COTULUI ANATOMIE RADIOLOGICĂ
Incidență L-L

1. Diafiza humerală.

2. Diafiza radială.

3. Diafiza ulnară.

4. Olecranul.

5. Capul radiusului.

6. Procesul coronoid ulnar

7. Paleta humerală.
 FRACTURA EXTREMITĂŢII DISTALE HUMERALE

• Incidenţa fracturii este mică, comparativ cu a altor • Putem întâlnii numeroase complicaţii, imediate şi
segmente, situându-se la 3,4% din totalul fracturilor. tardive:
• Simptomatologie: • lezarea vaselor mari şi a nervilor. Artera brahială şi nervul
median trec anterior de articulaţia cotului. (trebuie
• – durere cercetate pulsul distal şi umplerea capilară, comparativ
• – tumefacţia şi deformarea regiunii cu partea contralaterală)

• – limitarea mişcărilor • luxaţia articulaţiei cotului

• – crepitaţii osoase • sindrom de compartiment
• Diagnosticul este clinic şi radiologic. Tipul fracturii, • contuzia, echimoza şi laceraţia ţesuturilor periarticulare
determinat de explorarea radiologică, depinde de pot fi dovada distrucţilor ligamentare, având ca şi rezultat
calitatea osului, mecanismul de producere, deplasarea instabilitatea cotului.
fragmentelor, leziunile asociate. Uneori sunt necesare • infecţia postoperatorie
multiple radiografii şi incidenţe, pentru a face un
diagnostic lezional cât mai exact în vederea indicaţiei • artroză posttraumatică cu redoare articulară, diformitate
terapeutice optime. şi durere
 FRACTURA EXTREMITĂŢII DISTALE HUMERALE
Clasificarea acestor fracturi nu cunoaşte un sistem unitar, fiind
propuse o serie întreagă de clasificări. Totuşi, cea mai unitară
rămâne clasificarea AO-ASIF, aceasta conţinând totuşi, 38 de tipuri
diferite de fractură a extremităţii distale humerale.
Fractura supracondiliană este situată topografic proximal de fosa
olecraniană, fractura transcondiliană esta situată mai distal, extinsă
în fosa olecraniană. Direcţia deplasării fragmentului distal faţă de
planul mediofrontal al braţului serveşte la diferenţierea fracturii prin
“extensie” faţă de fractura prin “flexie”, mult mai puţin frecventă.
Această diferenţere are importante implicaţii terapeutice. De obicei
direcţia principală de deplasare s fragmentului distal este înspre
posterior şi proximal.
Fractura supracondiliană deplasată este o urgenţă, solicitând
tratament imediat pentru a se evita ocluzia arterei brahiale şi lezarea
nervilor periferici.
FRACTURA EXTREMITĂŢII DISTALE HUMERALE
 FRACTURA EXTREMITĂŢII DISTALE HUMERALE
Fractura intercondiliană
clasică este descrisă ca
fiind în T sau Y după
aspectul traiectului de
fractură în incidenţa
radiografică din
antero-posterior. Fractura
deschisă precum şi
leziunile părţilor moi sunt
complicaţii frecvente ale
acestei fracturi. Adesea
fractura interesează
suprafaţa articulară
trohleară
 FRACTURA EXTREMITĂŢII DISTALE HUMERALE
Fractura condilului lateral
humeral se poate produce în
două moduri, un tip cu
interesarea componentei
articulare şi extraarticulare a
condilului, trebuie diferenţiat
de al doilea tip – fractura
capitelului.
Fractura trohlei humerale
izolate este foarte rar întâlnită
O varietate a fracturii trohleei
o reprezintă fractura de
capitelum humeral
 FRACTURA EXTREMITĂŢII DISTALE HUMERALE
Tratamentul acestor fracturi este diferenţiat
în funcţie de deplasarea şi stabilitatea
fragmentelor. Tratamentul ortopedic constă
în reducerea nesângerândă a fragmentelor
urmată de imobilizarea în aparat gipsat
pentru 6 săptămâni; de asemenea dacă
reducerea nu este stabilă se poate practica
extensia continuă transscheletică, cu broşă
trecută prin olecran; reducerea sângerândă
şi fixarea internă se impune când
deplasarea este mare, dar fragmentele
fracturare trebuie să fie suficient de mari
pentru a fi fixate, fragmentele mici este
preferabil a fi excizate.
Soluția extremă terapeutică o reprezintă
enproteza de cot
FRACTURA EXTREMITĂŢII DISTALE HUMERALE
LUXAŢIA POSTRAUMATICĂ RECENTĂ DE ŞOLD
•Sunt mai frecvente la adultul tânăr deoarece este cel mai expus
unor traumatisme violente cum sunt accidentele de circulaţie, de
muncă, căderile de la înălţime. Este o leziune gravă care demulta
ori se asociază cu fracturi ale acetabulului sau ale extremităţii
proximale femurale.
•Mecanismul de producere este rar direct prin acţiunea
traumatismului asupra părţii superioare a femurului, şi de cele mai
multe ori indirect, flexiunea forţată a coapsei care este în adducţie
sau poziţie normală, capul femural rupând capsula sau sprânceana
cotiloidiană.
•Luxaţia poate fi clasificată după direcţia deplasării capuluk
femural faţă de acetabul.
•Luxaţia posterioară a şoldului, reprezintă peste 90% din
luxaţiile de şold. Capul femurului este dislocat posterior, ocupând
fosa iliacă externă în luxaţia înaltă sau în contact cu spina
ischiadică în luxaţia joasă
•Clinic se remarcă durere vie, scurtare membrului, adducţie şi
rotaţie internă, capul femural se simpte în fosa iliacă externă sub
muşchii fesieri. Complicaţiile trebuiesc căutate, sunt reprezentate
prin leziuni ale nervului sciatic, fracturi de cap sau col femural,
fractura marginii posterioare acetabular,fracturi complexe de
bazin. Diagnostiul este clinic şi radiologic .
FRACTURILE DIAFIZEI FEMURALE
Sunt cele cuprinse între o linie superioară ce trece la 3
cm. sub micul trohanter şi alta inferioară la 10-12 cm.
deasupra marginii superioare a condililor femurali. În
ultima vreme incidenţa lor este în creştere datorită
creşterii în amploare a contextului traumatic (accidente
de circulaţie, sportive, de muncă) şi survin în urma unui
traumatism sever fiind adesea însoţite de stare de şoc.
Fracturile femurale sunt întâlnite cu predilecţie la adulţii
tineri, dar şi la copii şi bătrâni.
Mecanismul de producere este direct, dar mai frecvent
indirect prin flexie cu accentuarea curburii femurale.
Trebuie amintite şi fracturile pe os patologic, produse
printr-un traumatism minim, diafiza femurală fiind sediul
a numeroase determinări secundare tumorale.
Simptomatologie. Tabloul clinic poate fi dominat uneori
de starea de şoc, datorită traumatismului şi pierderii
sanguine din focarul de fractură. Local semnele
pregnante sunt: durerea care se accentuează la
mobilizarea fragmentelor, deformarea în crosă şi
tumefacţia loco-regională, scurtarea membrului şi
rotaţia lui externă, mobilitate anormală şi crepitaţii
osose care trebuie cercetate cu maximă blândeţe,
eventuale tulburări nervoase şi vasculare.
 FRACTURILE DIAFIZEI FEMURALE
Diagnosticul. Este evident şi clinic, iar examenul radiografic, făcut obligatoriu din 2 incidenţe
precizează direcţia, traseul şi tipul de fractură, precum şi suspiciunea de fractură incompletă.

Complicaţiile sunt imediate şi tardive; locale şi generale:

• şocul traumatic, complicaţii embolice

• deschiderea focarului de fractură, infecţia

• leziunile vasculo-nervoase sunt rare interesând artera sau vena femurală şi nervul sciatic

• calusul vicios

• pseudartroza

Tratamentul ortopedic, conservator este indicat numai în situaţiile de contraindicaţie chirurgicală.

Pentru reducerea deplasării se instalează o tracţiune continuă, transosoasă, pe atelă Braun.

• Tratamentul de elecţie al acestor fracturi este cel chirurgical, cu reducerea sângerândă a focarului
de fractură şi fixarea lui cu placă înşurubată, tijă centromedulară sau fixator extern.
FRACTURILE DIAFIZEI FEMURALE
FRACTURILE DIAFIZEI FEMURALE
FRACTURILE EXTREMITĂȚII PROXIMALE FEMURALE

1. spina iliacă antero-superioară 9. gaura obturatoare

2. iliacul 10. ramul ischio-pubian
3. spina iliacă antero-inferioară 11. simfiza pubiană
4. fosa iliacă 12.ischionul
5. acetabulul 13. trohanterul mic
6. capul femural 14. creasta intertrohanterică
7. fovea capului femural 15. trohanterul mare
8. ramul ilio-pubian 16. colul femural
FRACTURILE EXTREMITĂȚII PROXIMALE FEMURALE

1. trohanterul mare 6. acetabulul

2. creasta intertrohanterică 7. ramul ilio-pubian
3. trohanterul mic 8. gaura obturatorie
4. colul femural 9. ramul ischio-pubian
5. capul femural 10. ischionul
 FRACTURILE COLULUI FEMURAL
• Este des întâlnită la pacienţii peste 50 de ani, fiind complicaţia cea mai redutabilă a osteoporozei, ocupă un loc aparte prin dificultăţile terapeutice şi
complicaţiile care grevează în evoluţie aceste fracturi.

• Mecanismul de producere este direct, în general, prin căderea pe şold de la acelaşi nivel. Frecvenţa este de aproximativ 10% din totalul fracturilor, se întâlnesc
îndeosebi la sexul feminin, 75% survin după vârsta de 60 de ani.

• Simptomatologie. Majoritatea, peste 90%, sunt fracturi cu deplasare şi întâlnim: rotaţie externă, cu scurtarea membrului inferior de acea parte şi de obicei
adducţie.

• Durerea, spontană ori provocată prin apăsare în regiunea inghinală şi uneori trohanteriană, este prezentă de intensitate variabilă în toate cazurile, de
asemenea este dureroasă orice manevră de mobilizare pasivă a articulaţiei şoldului, motilitatea activă fiind abolită, cu impotenţă funcţională de cele mai
multe ori totală, la nivelul şoldului afectat

• Impotenţa funcţională poate să fie totală, când bolnavul nu poate ridica călcâiul de pe planul patului, sau relativă când bolnavul, încercând să facă flexia
coapsei şi a gambei, călcâiul se târeşte pe planul patului. Când fractura este angrenată, mişcările active sunt posibile, dar nu trebuie insistat pentru că pot să
ducă la dezangrenarea fragmentelor.

• Atitudinea vicioasă este un alt semn întâlnit constant de partea fracturii în funcţie de tipul de fractură. În fractura subcapitală şi mediocervicală neangrenată,
membrul este în adducţie faţă de planul median al corpului şi în rotaţie externă, cu marginea laterală a piciorului pe planul patului. Rotaţia externă poate fi
corectată, dar se reproduce imediat. Fracturile angrenate pot prezenta o poziţie fixă, nemodificată.

• Scurtarea membrului este evidentă când fractura este dezangrenată. Marele trohanter se palpează deasupra liniei orizontale bitrohanteriene Peter, care în
mod normal uneşte vârful marelui trohanter cu marginea superioară a pubisului. De asemenea triunghiul Bryant este mai mic decât cel de partea sănătoasă.
Linia Schömaker, care normal, plecând de la vârful marelui trohanter prin spina iliacă anterosuperioară întâlneşte linia mediană a corpului la nivelul
ombilicului, în cazul fracturii trece sub ombilic, cu atât mai jos cu cât ascensiunea trohanterului este mai mare. Linia Nelaton – Roser frântă. Prin tracţiune în
axul membrului scurtarea se reduce, dar reapare de îndată ce tracţiunea încetează-semnul sertarului descris de Delbet.

• Deformarea triunghiului Scarpa datorită unei tumefacţii dure, semnul Laugier, este dată de prezenţa fragmentului extern al colului femural, care este orientat
înainte din cauza rotaţiei externe a membrului.

• La şoldul fracturat se constată o hipotonie a musculaturii fesiere şi o relaxare a fasciei lata-semnul Aliss – de altfel greu de apreciat.

• În fracturile incomplete sau angrenate simptomatologia este mai frustă. Membrul se găseşte într-o atitudine indiferentă, nici în adducţie nici în abducţie, iar
rotaţia externă nu este completă. De asemenea, impotenţa funcţională este relativă, întrucât bolnavul poate să corijeze, în oarecare măsură, rotaţia externă,
însă nu poate să ridice membrul de la nivelul patului în poziţie de extensie. Palparea pune în evidenţă durere la baza triunghiului Scarpa.

• În fractura bazicervicală rotaţia externă şi adducţia sunt mult mai accentuate. Regiunea trohanteriană este lăţită, datorită pătrunderii bazei gâtului femural în
masivul spongios trohanterian, iar palparea declanşează o durere vie situată lateral, nu la baza triunghiului Scarpa, la câţiva centimetri în afara arterei
femurale. Scurtarea membrului este, de la început, de 3-4 centimetri şi nu se mai accentuează, iar atitudinea membrului este fixată, deoarece fragmentele
sunt angrenate.
Spatiu tri-unghiular delimitat in partea
superioara a coapsei de muschii sartorius,
lung adductor si de ligamentui inghinal .
FRACTURILE COLULUI FEMURAL
• Anatomie patologica si clasificare:

Dintre numeroasele clasificari ale fracturilor de col femural, prezentam numai pe cele
care au importanta pentru conduita terapeutica.
1. Clasificarea lui Delbet, sau anatomica, imparte fracturile de col in: fracturi
subcapitale, medio-cervicale si bazicervicale .
Numai primele doua pot fi socotite ca adevarate fracturi de col. Fractura
bazicervicala are mai multe asemanari cu fracturile trohanteriene.
2. Clasificarea lui Bohler, sau patogenica, le imparte dupa mecanismul de
producere in:
a) Fracturile prin abductie - angrenate cu impactarea fragmentelor in zona
postero-superioara (mai sunt denumite si fracturi in coxa-valga). Reprezinta cea
15% din totalul fracturilor de col.
b) b) Fracturile prin adductie, neangrenate, cu deplasare, in coxa-vara. Sunt mult
mai frecvente reprezentand aproximativ 85% din totalul fracturilor de col.
3. Clasificarea lui Garden care a luat drept criteriu de clasificare sistemul
trabecular al colului. Clasificarea face si o buna apreciere prognostica. Autorul Ie-a
impartit in 4 tipuri .
 FRACTURILE COLULUI FEMURAL

• Diagnosticul este clinic, fără a putea preciza însă nivelul fracturii extremităţii
proximale femurale, diagnosticul de certitudine fiind oferit de radiografiile din
antero-posterior şi profil. O bună poziţionare pentru obţinerea unei imagini
concludente o reprezintă uşoara tracţiune şi rotaţie internă când se expune din
antero-posterior.

• Clasificarea acestor fracturi a fost propusă de mai mulţi autori, totuşi cea mai
uzitată, deşi nu este cea mai cuprinzătoare o reprezintă clasificarea lui

• Garden (1961), având la bază aspectul radiologic din anteroposterior a traiectului

de fractură şi orientarea sistemului trabecular de susţinere. După Garden fractura
de col femural se împarte în patru grupe.
FRACTURILE COLULUI FEMURAL

FRACTURA GARDEN III FRACTURA GARDEN III

cuprinde fracturi complete cu deplasare parţială, în care
fragmentele rămân solidarizate prin sinoviala postero-inferioară
şi repliul pectineo-foveal, care se întinde de la marginea
cartilaginoasă a capului până la unghiul superior al micului
trohanter. Rotaţia fragmentului extern determină o basculare a
capului în abducţie şi rotaţie internă. Radiografia în acest tip de
farctură ne arată direcţia traveelor de la nivelul capului femural
care este perpendiculară pe cea a traveelor cervicale.
 FRACTURILE COLULUI FEMURAL

FRACTURA GARDEN IV
cuprinde fracturi complete cu deplasare totală a
fragmentelor în care sinoviala şi repliul
pectineo-foveal sunt total întrerupte, încât cele
două fragmente osoase devin independente. Pe
radiografie, se observă că traveele capului
femural sunt paralele cu ale colului femural.
TRATAMENTUL FRACTURILOR DE COL FEMURAL

Fracturile stabile, fără deplasare se pot

tratata la domiciliu, ortopedic şi
funcţional, dacă bolnavul cooperează.
El este instruit să stea la pat, să nu
calce pe picior şi să-l plasesze în poziţie
confortabilă proclivă. Încărcarea se va
face progresiv, cu srijin, după minimum
6 săptămâni şi după controlul
radiologic prealabil. De regulă
vindecare durează între 3 şi 6 luni. În
cazul fracturilor stabile impactate se
poate recurge la tratamentul ortopedic,
însă este preferabilă, pentru evitarea
deplasării, osteosinteza de siguranţă,
prin fixarea internă cu şuruburi, mai
ales dacă ținem cont de faptul că 40%
dinfracturile stabile se deplasează
secundar dacă nu sunt operate
TRATAMENTUL FRACTURILOR DE COL FEMURAL

PROTEZĂ PARȚIALĂ BIPOLARĂ PROTEZĂ PARȚIALĂ AUSTIN MOORE

 TRATAMENTUL FRACTURILOR DE COL FEMURAL

Complicaţiile chiar şi după reducere şi fixare

internă se menţin la o rată ridicată, unii autori
citează pseudartroza între 15-20%, iar
osteonecroza avasculară în 20-30% din cazuri.

Monitorizarea radiologică este necesară timp

de 3 ani după tratamentul chirurgical cu
șuruburi al fracturii de col femural, timp incare
este posibilă apariția acestor complicații.
Tratamentul lor constă în artroplastia totală de
șold.
 FRACTURILE TROHANTERIENE
• Sunt fracturi, care se întâlnesc cu preponderenţă la persoanele vârstnice (65-70 ani), se produc în general prin
mecanism direct, cădere pe şold, dar se pot produce şi prin mecanism indirect, forţa fiind transmisă de la
nivelul genunchiului axial, în accidentele de maşină, prin mecanismul de bord.
• Simptomatologie. Majoritatea, sunt fracturi cominutive cu deplasare în care la inspecţie întâlnim: tumefacţia
şi deformarea “în crosă” a şoldului şi 1/3 proximale a coapsei, rotaţie externă şi adducţie, cu scurtarea
membrului inferior de acea parte cu 4-5 cm., cu gamba uşor flectată.
• La palpare este prezentă durerea în zona trohanteriană , de asemenea este dureroasă orice manevră de
mobilizare pasivă a articulaţiei şoldului, când se observă mobilitate anormală şi crepitaţii osoase, motilitatea
activă este abolită, cu impotenţă funcţională de cele mai multe ori totală, la nivelul şoldului afectat. La
palpare se poate simţi, uneori, pe faţa anterioară a rădăcinii coapsei, vârful ascuţit al fragmentului proximal
care este foarte dureros.
• Diagnosticul este clinic, fără a putea preciza tipul fracturii extremităţii proximale femurale, diagnosticul de
certitudine fiind oferit de radiografiile din antero-posterior şi profil, evidenţiază amploarea deplasării
fragmentelor şi gradul de osteoporoză
 FRACTURILE TROHANTERIENE
•Clasificarea lui EVANS
tipul I: fractură fără deplasare cu 2 fragmente
tipul II: fractură cu deplasare cu 2 fragmente
tipul III: 3-fragmente fracturare fără suport posterolateral, datorită deplasării marelui trohanter
tipul IV: 3-fragmente fracturare fără suport medial support, datorită deplasării micului trohanter, sau a
colului femural
tipul V: 4-fragmente fracturare fără suport medial şi posterolateral (combinaţie între tipul III şi IV)
R: fractură oblică inversă
 FRACTURILE TROHANTERIENE
•Complicaţiile sunt grave fiind vorba în special de
persoane în vârstă, cele mai des întâlnite fiind escarele,
bronhopneumonia, infecţiile urinare. Complicaţiile
trombembolice trebuie de asemenea prevenite, deşi nu
sunt foarte frecvente. Exceptional sunt întâlnite
complicaţii vasculo-nervoase şi deschiderea focarului de
fractură.
•Tratamentul poate să fie ortopedic, dar mai ales
chirurgical. Cel ortopedic este recomandat în cazul
fracturilor incomplete fără deplasare, precum şi în cazul
bătrânilor taraţi care nu suportă imobilizarea sau
tratamentul chirurgical, recurgându-se la tratamentul
funcţional Lucas-Championiere, când bolnavul este
instalat în fotoliu, interesându-ne doar prognosticul vital.
Metoda de reducere şi imobilizare pe atelă Braun şi
extensie continuă a fost abandonată din cauza imobilizării
prelungite (8-10 săptămâni), fiind utilizată până la
momentul operaţiei cu scopul reducerii fracturii, prevenirii
retracţiei musculaturii şi în scop antialgic, cu coapsa în
abducţie de minimum 450 şi în uşoară flexie, pentru ca
fragmentul distal să fie în continuarea celui proximal.
• Tratamentul chirurgical este de elecţie, utilizând
diverse mijloace de osteosinteză, adaptate tipului
fracturii, vârstei, complicaţiilor, statusului biologic,
etc. Mijloacele de osteosinteză cele mai utilizate
sunt tijele Ender, cuiul placă, lama placă, şuruburi
DHS.
 FRACTURILE TROHANTERIENE
Fractura micului trohanter.

• Fractura izolată a micului trohanter este rar întâlnită, mai ales la tineri, poate fi cauzată de contracţia violentă a muşchiului
iliopsoas. Este des întâlnită în contextul fracturilor cominutive trohanteriene.
•Simptomatologie. Impotenţă funcţională specială (semnul Ludloff), flexia coapsei este posibilă când bolnavul este culcat şi este abolită
când bolnavul stă aşezat şi psoasul este singurul flexor, dreptul anterior şi tensorul fasciei lata fiind relaxaţi în această poziţie. Durere la
palparea sub arcada femurală la 4-5 cm.
•Diagnosticul pozitiv se pune în funcţie de simptomatologia clinică şi mai ales radiologic când putem preciza şi gradul deplasării şi tipul
de fractură.
•Tratamentul este ortopedic la pat cu membrul în uşoară flexie şi rotaţie internă 3-4 săptămâni.

Fractura marelui trohanter.

• Fractura izolată a marelui trohanter poate fi cauzată prin mecanism direct în urma căderii directe pe regiunea trohanteriană sau prin
mecanism indirect în urma contracţiei muşchilor glutei mijlociu şi mic. Ca şi precedenta este de obicei frecventă în fracturile
intertrohanteriene.
•
•Simptomatologie. Membrul inferior este în rotaţie internă şi adducţie, semn al dezinserţiei musculare. La inspecţie se evidenţiază
tumefacţia regiunii trohanteriene cu echimoză externă şi posterioară. Când fragmentul este deplasat palpare evidenţiază un şanţ transversal
cu un bloc osos dureros şi mobilizabil care produce crepitaţii osoase. Marele trohanter este ascensionat deasupra liniei Nelaton-Roser.
Impotenţa funcţională este de multe ori totală, iar mersul şchiopătat.
•Diagnosticul clinic este dificil în fracturile fără deplasare, diagnosticul radiologic este de certitudine.
•Tratamentul în fracturile fără deplasare este ortopedic la pat timp de 6 săptămâni, în fracturile cu deplasare se preferă reducerea
sângerândă şi fixarea cu sârmă şi broşe (hobanaj), sau dacă fragmentul este mic se extirpă şi se reinseră musculatura.
LUXAŢIA POSTRAUMATICĂ RECENTĂ DE ŞOLD

•Tratamentul este de urgenţă şi constă în reducerea luxaţiei sub

anestezie generală în vederea obţinerii unei bune relaxări musculare şi a
analgeziei. Reducerea se face prin tracţiune cu blândeţe în axul
diformităţii, a coapsei flectate la 900, cu stabilizarea pelvisului de către
un asistent. În timp ce tracţiunea continuă şoldul este rotat uşor intern şi
apoi extern până la obşinerea reducerii.
După efectuarea reducerii este obligatoriu, controlul radiologic
din două incidenţe, care dacă este dificil de interpretat se indică examen
tomografic.

După obţinerea reducerii este necesară imobilizarea prin

tracţiune continuă pe atelă Braun,cu 5-8 kg., până la vindecarea
leziunilor periarticulare. Dacă luxaţia este complicată cu fracturi
acetabulare este nscesară reducerea sângerândă a cestora şi fixarea
internă cu şuruburi sau placă înşurubată, după care se instituie
tracţiunea continuă.
 LUXAŢIA POSTRAUMATICĂ RECENTĂ DE ŞOLD
•În luxaţia anterioară a şoldului (10% din totalul luxaţiilor de şold) capul
femural se situează fie înaintea ramurei orizontale a pubelui, fie înaintea găurii
obturatoare. Clinic durerea vie, flexia, abducţia şi rotaţia externă domină
tabloul. Capul femural poate fi palpat anterior şi distal de plica inghinală.
•Tratamentul constă în reducerea ortopedică a fracturii sub anestezie generală,
urmată de imobilizare pe atelă Braun şi extensie continuă. Mişcările active ale
şoldului sunt permise după 3-4 săptămâni.
•Complicaţiile luxaţiei de şold sunt imediate şi tardive:
∙ leziuni nervoase, compresiuni ale nervilor obturator şi crural, elongaţii ale
sciaticului; leziuni ce pot fi produse şi în momentul reducerilor brutale
∙ leziuni vasculare, comprimarea vaselor femurale
∙ leziunile osoase, fracturi ale acetabulului, sprâncenei cotiloidiene,
subtrohanteriene şi a diafizei femurale
∙ necroza capului femural
∙ coxartroză.

• Rata complicaţiile tardive este în strânsă corelaţie cu precocitatea reducerii.

LUXAŢIA POSTRAUMATICĂ RECENTĂ DE ŞOLD
•Luxaţia obturatorie cu fractura pelvisului este cauzată de traumatismele severe prin strivire cînd forţa axială se transmite până la nivelul acetabulului. Cominuţia este adesea prezentă. Leziunile
extinse ale ţesuturilor moi periarticulare alături de hemoragia produsă de distrucţiile vasculare completează tabloul clinic. Leziunile intrapelvice sau intraabdominale necesită uneori inzervenţie
chirurgicală de urgenţă.

• După diagnosticul radiologic al leziunilor osoase, dacă nu există complicaţii care să impună intervenţia imediată, se recurge la metoda ortopedică de tratament a fractrurii-luxaţie, prin

plasarea unei broşe Kirschner la nivelul condililor femurali, sau a tuberozităţii tibiale şi aplicarea unei extensii transscheletice cu 10 kg., în axul diafizei femurale în uşoară abducţie. Pentru o reducere
mai eficientă se aplică o tracţiune şi în axul colului femural, perpendiculară pe direcţia extensiei transscheletice, prin plasarea unui şurub în marele trohanter. Reducerea progresivă a luxaţiei trebuie
urmărită prin radiografii seriate în timp, până la reducerea completă. Extensia bidirecţională trebuie menţinută 4-6 săptămâni, iar extensia transscheletică de obicei 8 săptămâni, până la obţinerea
consolidării osului. Încărcarea completă şi fără srijin pe membrul inferior este permisă după 4 luni.

• Indicaţia pentru tratamentul chirurgical şi fixarea internă a fragmentelor include prezenţa intraarticulară a fragmentelor osteocondrale, asociată cu fractura capului femural, instabilitatea

severă cu luxaţia cronică a capăului femural, incongruenţa articulară.

INFECTIILE OSULUI
 Hematogene si secundare

• Acute

• Cronice

• Hematogene prin inoculare de la o sursa de infectie din organism-focar de infectie- faringiana

• -amigdaliana

• -pulmonara

• -digestiva

• Secundare – inoculare directa : plagi,fracturi deschise

• -iatrogene

•
 Osteitele hematogene

• Foarte frecvente inainte de era antibioticelor

• Forme frecvent letale-la nou nascut
• -la sugar

• Semnificativ diminuate in zilele noastre

• Agentul microbian din focarul septic se localizeaza in metafiza oaselor lungi, cu pat vascular bogat si circulatia incetinita.
 Osteite hematogene acute

• Multiplicare a germenilor
• Distrugerea tesutului osos cu formare de necroze
• -inlocuirea matricei osoase

• -constituire de puroi
 Osteitele secundare acute

• Inoculare directa prin plagi

• Fractura deschisa – mai ales cu distrugerea de parti moi
• Iatrogene – tratament intraosos (mai rar)
• - interventii chirurgicale : infectie accidentala

• : conditii de nerespectare a regulilor de asepsie, antisepsie

 Semne clinice

• Durere de repaus
• Durere nocturna cu caracter osteocop
• Limitarea miscarii segmentului de membru
• Tumefiere locala
• Turgescenta vasculara
• Eritem difuz
• Edemul segmentului de membru
• Atrofie musculara a membrului afectat
• Sensibilitate/intoleranta la palpare
Tesut osos infectat
 Examinari de laborator

• Teste inflamatorii marite- VSH, Fibrinogen

• Cresterea leucocitelor cu neutrofilie
• Anemie moderata/severa
• Determinarea germenului din plaga/secretie
• Determinarea germenului din focarul de infectie
• Modificarea biochimiei in formele avansate
 Examenul radiologic

• Dificil in primele doua saptamani de la debut

• Edem osos si contur flu al zonei de infectie
• Delimitarea zonei de infectie printr-un lizereu de radiotransparenta
• Condensarea zonei necrozate
• Sechestru

• Completare cu examen CT si/sau RMN

Osteoartrita coxofemurala hematogena radiografie
OA coxofemurala hematogena
Osteita de humerus
Osteita de humerus
 Evolutie

• Resorbtie spontana : exceptionala, eventual in stadiile incipiente in formele hematogene

• Sechestrare – cu resorbtie ulterioara
• - cu fistulizare si vindecare

• Cronicizare cu fistula permanenta

• Malignizare
• Agravare cu determinari septice secundare
 Tratament

• Implica tratament multidisciplinar- infectionist, chirurgie plastica, recuperator, ATI.

• Antibioterapie cu spectru larg cu asociere de antibiotice pentru gram pozitivi, gram negativi si anaerobi
• Schimbarea frecventa a antibioticelor pentru a se avita rezistenta germenilor la Ab.
• Echilibrarea hidroelectrolitica si acidobazica
• Corectarea anemiei !
 Tratamentul ortopedic

• Punerea in repaus a segmentului de membru

• Aplicatii cu gheata
• Spalaturi antiseptice
• Pansamente cu antibiotic
• Reguli generale de regim igieno-dietetic
 Tratamentul chirurgical

• Asanarea forului de infectie-chiuretare, trepanare, excizie, rezectie

• Sechestrectomia!!!
• Acoperire prin plastii cutanate, musculare, pediculate
• Operatia Papineau
 Prognostic

• Favorabil in cazurile corect tratate si la timp

• Rezervat in caz de cronicizare- evolutie de ani de zile
 Osteitele cronice

• Secundare celor acute – hematogene/prin mecanism direct

• Simptomatologie clinica generala mai saraca
• Local prezenta fistulei active sau inchise
• Deformarea regiunii cu cicatrizari multiple cheloide
• Deformarea radiologica a osului cu zone de osteoliza alternand cu osteocondensare, prezenta de geode.
• Necesita tratamente repetate cu reluari multiple
Osteita cronica de calcaneu
Osteoartrita de genunchi
OA de genunchi
OA de genunchi
Osteite secundare
Osteite secundare
Osteite secundare
TRAUMATISMELE
COLOANEI
VERTEBRALE
Anatomie
Anatomie
 Biomecanica coloanei vertebrale
■ Flexie
■ Extensie
■ Rotatie
■ Lateralitate
■ Sumarea misacrilor
 Nivelul Traumatic
■ Cervical
■ C1-C4
■ C5-C7
■ Dorsal
■ Lombar
 Mecanism de producere
■ Accidente rutiere
■ Whiplash
■ Centura de siguranta
■ Caderi de la inaltime
■ Surpari de teren
■ Mult mai frecvente in conditii de razboi sau
calamitati
 Complicatii
■ Neurologice
■ Partiale
■ Totale
■ Tardive
■ Spondiloza
■ spondilolisteza
 Imagistica
■ Radiografia din cel putin 2 incidente
■ CT
■ RMN
 Forme anatomice
■ Tasare verticala
■ Tasare cuneiforma
■ Torsionare
■ Translatie
■ Avulsia apofizelor transverse

■ Cu sau fara leziuni mielice

 Tratament
■ Conservator
■ Repaus la pat
■ Membrele inferioare proclive
■ Mobilizare progresiva
■ Chirurgical
■ Chifoplastie
■ Vertebroplastie
■ Rahisinteza posterioara
■ Elongatii-tractiune
■ Minerva gipsata
■ Corset
Politraumatismul
Tasarea vertebrala
Chifoplastia
 Deformarile coloanei vertebrale
■ In plan frontal scolioze
■ In plan sagital cifoze
■ In plan transversal derotari
■ Sumarea defromarilor cifoscolioze
 Scoliozele
■ Deformari in plan frontal
■ Curbura dictata de convexitate
■ 4 grade de gravitate dupa unghiul curburii
■ Ghibozitate dupa directia de derotare
■ Afectarea organelor mediastinale si cutiei
toracice
 Forme anatomoclinice
■ Noului nascut: asociat cu alte malformatii
■ Primei copilarii
■ Juvenila: cea mai frecventa
■ Adolescentului
 Aspect radiologic
■ Unghiul lui Cobb
■ In decubit dorsal
■ Vertical
■ Cu tractiune
 Tratament
■ Simpla gimnastica medicala
■ Corset
■ Milwaukee
■ Cheaunau
■ Boston
■ Chirurgical
■ Harrington
Coloana cervicala
CT
CT
CT
Volume rendering
RMN
RMN
Va multumim pentru atentie
FRACTURILE EXTREMITĂŢII PROXIMALE A TIBIEI

Anatomie. Din cele 2 oase ale gambei, tibia sustine majoritatea greutatii corpului. Capul peroneului este locul unde se insera ligamentul conlateral extern si tendonul bicepsului femural. Platoul
tibial se imparte in hemiplatoul medial si lateral. Hemiplatoul medial este mai mare, concav si acoperit de cartilaj hialin. Hemiplatoul lateral este mai mic, convex si de asemeni acoperit de cartilaj
hialin. Platoul tibial este acoperit de meniscul intern si meniscul extern, ancorate de platou prin ligamentele coronare. Proximal si anterior, aproximativ 3 cm de suprafata articulara, se gaseste
tuberozitatea tibiala – locul de insertie al tendonului patelar. Lateral de acesta se gaseste tuberculul lui Gerdy unde se insera fascia iliotibiala. Stabilitatea genunchiului este data de ligamentele
colaterale medial si lateral (in plan frontal) si de ligamentele incrucisate in plan anteroposterior. Structuri ce sunt in pericol de a fi lezate la nivelul 1/3 proximale a tibiei sunt nervul peronier comun
care trece la nivelul colului peroneului, si trifurcatia arterei poplitee A. tibiala anterioara, A. tibiala posterioara si a A. peroniera.
FRACTURILE EXTREMITĂŢII PROXIMALE A TIBIEI

• Mecanismul de producere. Cele mai frecvente cauze sunt accidentele auto si caderea de la inaltime. Aceste fracturi sunt rezultatul unei forte axiale directe, de obicei cu
piciorul in var sau valg, iar daca genunchiul este in extensie, condilii femurali infunda platoul tibial. Directia, puterea si localizarea fortei ce actioneaza asupra platoului
determina tipul de fractura si gradul de cominutie.

• Semne si simptome. O fractura de platou tibial trebuie suspicionata la fiecare pacient ce se prezinta cu durere si edem local la nivelul genunchiului dupa un traumatism.
Deobicei este prezenta si hemartroza.

• Diagnostic. Investigatiile radiologice includ incidentele anteroposterioare si laterale ale genunchiului. In cazul fracturilor cu infundare severa si cominutie, o incidenta cu
piciorul in tractiune este necesara.
FRACTURILE EXTREMITĂŢII PROXIMALE A TIBIEI
Clasificare. Clasificarea Schatzker este cea mai folosita in prezent pentru fracturile de platou
tibial. Aceasta imparte fracturile in 6 tipuri.

Tipul I – fractura hemiplatou lateral cu deplasare;

Tipul II – fractura hemiplatou lateral cu deplasare si infundare;

Tipul III – fractura hemiplatou lateral doar cu infundare;

Tipul IV – fractura hemiplatou medial cu deplasare si infundare;

Tipul V – fractura ambelor hemiplatouri tibiale;

Tipul VI – linia de fractura se extinde in diafiza tibiala.

FRACTURILE EXTREMITĂŢII PROXIMALE A TIBIEI
• Fracturile Schatzker I pot fi reduse ortopedic prin tractiune si fixate percutan cu suruburi de 6.5 -7.3mm diam. La pacientii cu osteopenie se poate fixa o placuta pentru stabilizarea fracturii.

• Fracturile Schatzker II deobicei nu se pot reduce prin metode ortopedice, de aceea trebuie intervenit chirurgical. Fragmentul infundat trebuie ridicat pentru a reface suprafata articulara, grefa osoasa
poate fi necesara pentru a mentine fragmentul elevat, iar fixarea se face cu suruburi de spongie. Deoarece aceste fracturi sunt frecvente la persoanele invarsta, o placuta de sustinere poate fi necesara.

• Fracturile Schatzker III prezinta doar infundarea unui fragment ce poate fi la periferia platoului sau central. Reducerea se face deobicei printr-o fereastra ce se face in corticala opusa si ridicarea
fragmentului infundat. Pentru fixare se pot folosi suruburi de spongie 6.5-7.3mm sau mai subtiri, de 3.5mm pozitionate mai aproape de suprafata articulara.

• Fracturile Schatzker IV se reduc intraoperator si necesita fixare cu placa si suruburi pentru a contracara fortele ce actioneaza asupra hemiplatoului medial.

• Fracturile Schatzker V se fixau initial cu 2 placute, una pentru fiecare hemiplatou. Cu introducerea placilor blocate, aceste fracturi se pot fixa cu o placa pe partea laterala a tibiei cu suruburi ce se
blocheaza in placa, fiind astfel suficiente pentru a face fata fortelor ce actioneaza la nivelul hemiplatoului medial. Aceasta metoda este mai putin invaziva.

• Fracturile Schatzker VI implica o disociatie metafizo-diafizara. Dupa reconstructia suprafetei articulare, segmentul articular poate fi fixat cu placa cu suruburi, doua placi sau o singura placa si un fixator
extern contralateral. Daca linia de fractura metafizara este transversa atunci o placa este de ajuns. Dara traiectul de fractura este oblic atunci corticala opusa trebuie fixata de asemeni.
FRACTURILE EXTREMITĂŢII PROXIMALE A TIBIEI
• Tratament.

• Tratamentul ortopedic. Fracturile fara deplasare si infundare se pot trata

ortopedic cu ajutrul unei orteze de genunchi, fara a calca pe piciorul lovit 3
luni si cu mobilizarea pasiva a genunchiului cat mai repede, adica dupa 14-21
de zile. Urmeaza apoi o perioada de 8-12 saptamani de sprijin partial pe picior
cu incarcare progresiva ulterioara. Imobilizarea prelungita a genunchiului
poate duce la redoare articulara si atrofia musculaturii coapsei.

• Tratamentul chirurgical consta in principal din fixare interna cu suruburi sau cu

placuta in functie de gradul de stabilitate a fracturii.
 FRACTURILE TIBIEI ȘI PERONEULUI
Se referă la regiunea anatomică ce începe la 5 centimetri sub articulația genunchiului
până la 5 centimetri deasupra articulației tibio- astragaliene

Reprezintă cea mai frecventă fracură a oaselor lungi. Dintr cele două oase tibia
reprezintă osul care susține greutatea corpului. Fracturile de tibie, în general, sunt asociate cu
fractura de peroneu, deoarece forța este transmisă de-a lungul membranei interosoasa la fibula.

Pielea și țesutul subcutanat sunt foarte subtiri în regiunea antero-medială a gambei și

ca urmare un număr semnificativ de fracturi de la acest nivel sunt deschise. Chiar și în fracturile
închise, țesutul subțire și părțile moi de la acest nivel, pot fi serios compromise. În schimb, fibula
este mai bine protejată fiind acoperită de țesut moale pe cea mai mare parte, cu excepția maleolei
externe.

Fracturile tibiei pot fi asociate cu fracturile de platou tibial, tuberculul tibial, eminența
tibială, tibia proximală, și pilonul tibial.
 FRACTURILE TIBIEI ȘI PERONEULUI
Etiopatogenie:

• Mecanism direct: prin acțiunea directa a unui agent traumatic și pot

prezenta leziuni tegumentare importante.

• Mecanism indirect: cel mai frecvent prin inflexiune sau torsiune.

Forme anatomo-clinice:

Fracturile gambei pot fi simple sau complexe, in functie de traiectul

de fractură.

Fracturile simple:

◆ transversal

◆ oblice cu traiect scurt sau lung(prin inflexiune)

◆ spiroide (prin torsiune)

Fracturile complexe:

-sunt cele mai frecvente

◆ fractura cu al treilea fragment (in forma de aripa de future)

◆ fractura bifocala -2 focare care izoleaza un fragment diafizar

◆ cominutive: cu fragmente multiple si sunt instabile

Deplasarea fragmentelor osoase se poate face prin translatare

laterala, deplasare longitudinala, angulare, prin rotatie sau ascensionare.
 FRACTURILE TIBIEI ȘI PERONEULUI
Diagnostic:

Simptomatologie:

◆ dureri intense în focar exacerbate de palpare și

mișcare

◆ impotenta funcționala totală

La inspecție se observă tumefactia

importanta a regiunii, angularea fragmentelor
precum si scurtarea gambei in fracturile cu deplasare

La palpare se pot decela crepitații osoase

sau mișcări anormale în focarul de fractură

În orele si zilele care urmează fracturii

tumefacția se accentuează, tegumentele devin
lucioase apar echimoze si mici vezicule care
confluează proximal, flictene cu lichid
sero-sanguinolent datorită tulburărilor circulatorii.
Acestea pot complica foarte mult tratamentul.

OBLIGATORIU: cercetarea pulsului la artera tibială

posterioară și pedioasă precum și sensibilitatea și
mișcările distal de focarul de fractura.

Examenul radiologic din două incidențe

trebuie să cuprindă articulațiile supra și subjacentă,
 FRACTURILE TIBIEI ȘI PERONEULUI

Evolutie si prognostic:

Cu un tratament corect fracturile de tibie necomplicate consolidează in 3-4 luni.

In cazul aparitiei unor complicatii prognosticul este rezervat.

Complicatii:

Imediate:

◆ fractura deschisa cea mai frecventa si grava complicatie; se poate produce in momentul accidentului sau printr-o deschidere
ulterioara.

◆ deschiderea se poate produce dinauntru spre afara de catre capetele ascutite ale fragmentelor osoase sau dinafara inauntru de
catre agentul traumatic cand leziunile sunt mult mai grave si mai extinse.

◆ leziuni vasculare- de la o simpla compresiune pana la sectionarea lor.

◆ leziuni nervoase mai rare Și mai ales la nivelul nervului peronier.

◆ trombembolia favorizata de imobilizare si de decubitul dorsal. Se administreaza heparine cu greutate moleculara mica.

Tardive:

◆ întârzierea de consolidare sau absenta formarii calusului osos in intervalul normal de timp pentru acest os.

◆ pseudartroza

◆ calusul vicios

◆ sindromul Volkman al piciorului

 FRACTURILE TIBIEI ȘI PERONEULUI
Tratament chirurgical:

este tratamentul de electie al acestor fracturi,

scopul este de a realiza o reducere anatomica a tibiei, osteosinteza stabilă si

mobilizarea precoce a pacientului

Metode de osteosinteza utilizate:

◆ cu suruburi introduse perpendicular pe traiectul de fractura: în fracturile oblice

lungi se poate asocia si cerclajul de sârmă

◆ cu placi si suruburi avand dezavantajul unei deperiostari extinse

◆ tijă centromedulara de tip Kuntscher sau tije blocate proximal si distal

◆ fixator extern in fracturile deschise pana la vindecarea tegumentelor dupa care

poate fi inlocuit cu o tija centromedulara

◆ Placă cu șuruburi
FRACTURILE TIBIEI ȘI PERONEULUI
FRACTURILE TIBIEI ȘI PERONEULUI
FRACTURILE TIBIEI ȘI PERONEULUI
 FRACTURILE TIBIEI ȘI PERONEULUI
EPIDEMIOLOGIE

Fracturile de tibie sunt cele mai frecvente fracturi ale osoaselor lungi. Incidența anuală a fracturilor deschise ale oaselor lungi este
estimată a fi de 11,5 la 100.000 de persoane, iar 40% apar la nivelul membrului inferior. Cea mai comună fractură a membrului inferior este de diafiza
tibială, la nivelul treimii medii izolată sau asociată cu fractură proximală de peroneu

Mortalitatea / Morbiditatea

Amputația membrelor, spontană sau de necesitate poate fi urmare:

- a unui traumatism sever a țesuturilor moi cu compromitere neurovasculară,

- lezarea arterei poplitee, prejudiciu deosebit de grav care amenință vitalitatea membrului și este ușor de trecut cu vederea

- sindromului de compartiment,

- infecției, cum ar fi cangrena sau osteomielita.

Leziunea nervului peronier comun în relație anatomică cu colul fibular. Acest nerv poate fi lezat după :

- o fractură de col fibular,

- presiunea unei atele,

- în timpul osteosintezei chirurgicale.

Acestă lezare duce la tulburări senzoriale și motorii la nivelul

piciorului, manifestate clinic prin “mersul stepat”

• Aceste fracturi pot de asemenea să se complice cu întârzierea în

consolidare, pseudartroza, si artroza articulațiilor supra și subiacente Dintre oasele lungi, tibia este sediul cel mai frecvent al pseudartrozei.
FRACTURILE DE GLEZNĂ (EXTREMITĂȚII DISTALE DE
GAMBĂ)
Se clasifică în:

a) Fracturi extraarticulare

b) Fracturi articulare ale gleznei

•
a) Fracturile supraarticulare

• Etiopatogenie: cel mai frecvent prin mecanism indirect

Simptomatologie:

• La fracturile fara deplasare simtomatologia este saraca La fracturile cu deplasare simptomele sunt edemul local si
deformarea regiunii cu aparitita flictenelor in zilele urmatoare

Diagnostic:

• Examinarea clinica si radiografia standard din doua incidente( fata si profil) sunt necesare pentru a sustine diagnosticul
fracturii, precum si pentru a mentiona numarul fragmentelor, eventuale deplasari si traiectul fracturii.

Evolutie si prognostic:

• Este o fractura care se reduce relative usor dar este instabila pe parcursul imobilizarii.

Complicatii:

• Imediate: fractura deschisă

• Tardive: calus vicios, artroză tibio-astragaliană; pseudartroza fiind o complicatie rară.

FRACTURILE DE GLEZNĂ (EXTREMITĂȚII DISTALE DE
GAMBĂ)

Fracturile articulare ale gleznei Complicatii:

• Clasificare: Imediate:
• fracturile pilonului tibial
fractura deschisa este cea mai de temut complicatie
• fracturile maleolelor imediata
b).1. Fracturile pilonului tibial asocierea de luxatii sau subluxatii care necesita
Definitie: reducerea in serviciul de urgenta

Sunt fracturi ce intereseaza epifiza distala a tibiei, sunt relaltiv frecvente,
greu de redus avand astfel un risc crescut de evolutie spre o artroza a
gleznei.
Mecanism de producere:
Cel mai adesea este indirect prin cadere de la inaltime. Pozitia piciorului
(talus, equin sau neutru) influenteaza tipul fracturii (marginala
anterioara, marginala posterioara sau bimarginala cominutiva)
Forme anatomo-clinice:
Fracturi marginale anterioare
leziuni vasculo-nervoase
Tardive: artroza postraumatica a gleznei.
Tratament:
Tratamentul ortopedic:
In fracturile marginale anterioare: imobilizarea in
aparat gipsat cu piciorul in equin timp de 4-5 luni; in
primele 4 luni pacientul nu calca pe picior

Fracturi marginale posterioare (associate de obicei fracturilor
maleolare si subluxatie astragaliana posterioara)
Fracturi bimaleolare cu traiect in “V”,”Y”, sau “T”
Semne clinice:
Durere la nivelul gleznei
Impotenta functionala totala sau partiala a gleznei
Tumefactie marcata a regiunii
Radiografia din doua incidente (fata si profil).
Evolutie si prognostic:
Fracturile marginale posterioare, in cazul in care
asociaza si o luxatie sau o subluxatie astragaliana,
necesita reducerea acesteia urmata de imobilizare
in aparat gipsat gambo-podal timp de 3 luni cu
piciorul in pozitia “talus”
Fracturile bimarginale deoarece sunt de obicei
cominutive, se trateaza prin instituirea tractiunii
transcalcaneene timp de 6 saptamani dupa care
aparat gipsat minim 6 saptamani
Tratament chirurgical:
FRACTURILE DE GLEZNĂ (EXTREMITĂȚII DISTALE DE
GAMBĂ)
• b)2. Fracturile maleolare
Sunt reprezentate de fracturi situate la nivelul maleolelor tibială si peronieră.
Mecanism de producere:
In special prin mecanism indirect:
• Prin inversiunea forțată a piciorului: fractura maleolei peroniere
• Prin eversiunea forțată a piciorului: fractura maleolei tibiale
•
Forme anatomoclinice:
Fracturi unimaleolare:
• Fractura maleolei tibiale
• Fractura maleolei peroniere
Fracturi bimaleolare: fractura ambelor maleole (tibiala si peroniera).
Fracturi trimaleolare: fracturi bimaleolare care au asociata si fractura maleolei
tibiale posterioare sau tibiale anterioare.
Simptomatologie:
Fracturile fara deplasare au o simptomatologie saraca
Fracturile cu deplasare si care se asociață cu luxatia
tibio-astragaliană-se poate observa
Deformarea marcata a gleznei, tumefacție locală, durere la nivelul gleznei,
impotență funcțională totală
Evolutie si prognostic:
• Evolutia este de obicei favorabila cu conditia obtinerii unei reduceri perfecte.
Complicatii:
Imediate:
• Leziunile vasculo-nervoase sunt complicatii de temut ce necesita o rezolvare
imediata, interesarea fiind de obicei a pachetului vasculo-nervos tibial
FRACTURILE DE GLEZNĂ (EXTREMITĂȚII DISTALE DE
GAMBĂ)

• Tratament:

Tratamentul ortopedic:

Reducerea fracturii si imobilizarea in aparat gipsat femuro-pedios timp de

3-4 luni din care in primele 3 luni pacientul nu calca pe picior

În cazul aparitiei flictenelor sau alta suferinta tegumentara, se va instala o extensie

transcalcaneeana timp de 3-4 saptamani dupa care imobilizare in atela gipsata

Imobilizarea trebuie făcută cât mai rapid pentru a preveni producerea

flictenelor

Tratamentul chirurgical:

Se impune la fracturile instabile sau la cele care se redeplaseaza sub ghips

Se poate face cu tije centromedulare zavorate distal si proximal sau cu placi de

osteosinteza si suruburi , fixator extern
 FRACTURILE DE GLEZNĂ (EXTREMITĂȚII DISTALE DE
GAMBĂ)

• Tratament:

• Tratamentul ortopedic:

• Pentru fracturile unimaleolare imobilizare in aparat gipsat gambo-podal timp de 4-5 saptamani

• Pentru fracturile bimaleolare: imobilizarea in cizma gipsata peste genunchi timp de 2-3 saptamani urmata de
cizma gipsata sub genunchi pentru urmatoarele 5-6 saptamani

• Fracturile trimaleolare sau cele care asociaza luxatii sau subluxatii- imobilizarea se face in cizma gipsata femuro
podala pentru 3saptamani, urmata de imobilizare in cizma gipsata gambo-podala timp de 6 saptamani

• Tratamentul chirurgical:

• Osteosinteza cu suruburi si placi de osteosinteza la nivelul peroneului

• Hobanaj pe maleola tibiala

• Sunt urmate de imobilizarea de mai scurta durata decat in cazul tratamentului ortopedic
FRACTURILE DE GLEZNĂ (EXTREMITĂȚII DISTALE DE
GAMBĂ)
FRACTURILE DE GLEZNĂ (EXTREMITĂȚII DISTALE DE
GAMBĂ)
FRACTURILE DE GLEZNĂ (EXTREMITĂȚII DISTALE DE
GAMBĂ)
 TRAUMATISMELE GENUNCHIULUI
Anatomia radiologică a genunchiului

• 1. femur
• 2. patela
• 3. epicondilul medial al femurului
• 4. epicondilul lateral al femurului
• 5. condilul medial al femurului
• 6. condilul lateral al femurului
• 7. eminenţa intercondiliană
• 8. fosa intercondiliană
• 9. articulaţia genunchiului
• 10. condilul lateral al tibiei
• 11. condilul medial al tibiei
• 12. Tibia
• 13. Fibula
TRAUMATISMELE GENUNCHIULUI

• 1. femur

• 2 condilul lateral al femurului

• 3 condilul medial al femurului

• 4. fabela

• 5. rotula

• 6. baza rotulei

• 7. vârful rotulei

• 8. eminenţa intercondiliană

• 9. vârful peroneului

• 10. peroneul

• 11. tibia

• 12. tuberozitatea tibială

 FRACTURILE EXTREMITĂŢII DISTALE A FEMURULUI
• pot fi întâlnite la toate vârstele fiind favorizate de accidentele rutiere, sportive, de muncă, cunosc o frecvenţă în continuă creştere, sunt printre cele mai grave şi greu de tratat fracturi mai ales
când sunt cu implicare articulară.

• Fractura supracondiliană femurală.

• Este o fractură mai specială, fiind situată la limita dintre osul cortical şi osul spongios, poate fi trnsversă, oblică, sau cominutivă. Capătul distal al fragmentului proximal poate perfora vastul
intermediar, vastul medial, dreptul femural şi să penetreze în bursa suprapatelară producând hemartroză.

• Capătul proximal al fragmentului distal aproape totdeauna este deplasat posterior şi uşor lateral.

• Fragmentul distal poate leza vasele popliteale fie comprimându-le, fie secţionându-le. De aceea dacă pulsul absent după fractură, nu reapare după reducerea fracturii este indicat tratamentul
de urgenţă în serviciu specializat de chirurgie vasculră.

• O altă complicaţie a acestei fracturi o reprezintă lezarea nervului peronier

• Dacă fractura este transversală oblică scurtă, reducerea ortopedică, sub anestezie poate să dea rezultate bune.

• Fracturile stabile cu deplasare minimă pot fi imobilizate în aparat gipsat pelvi-podal cu genunchiul în extensie de 300. Radiografiile de control repetate pe perioada imobilizării sunt necesare
pentru controlul menţinerii reducerii.

• Fracturile supracondiliene necomplicate, stabile sau instabile pot beneficia de tratament ortopedic prin tracţiune transscheletică, dacă se obţine reducerea, confirmată radiologic, după
instituirea tracţiunii. Uneori este necesară dubla tracţiune, una prin condilii femurali, verticală, alta longitudinală, prin tuberozitatea tibială, pentru menţinerea alinierii. Dacă reducerea nu poate
fi obţinută se recurge la manipulare externă a fragmentelor sub anestszie generală, urmată de extensie. Tracţiunea trebuie menţinută 6 săptămâni până la obţinerea stabilităţii, fiind urmată de
imobilizarea în aparat gipsat pentru încă 2 luni până la obţinerea vindecării.

• Dacă manevrele de reducere ortopedică nu dau rezultate se recurge la reducerea sângerândă, urmată de fixarea internă cu şuruburi sau placă cu şuruburi.
FRACTURILE EXTREMITĂŢII DISTALE A FEMURULUI
Fractura intercondiliană femurală.

Se clasifică în funcţie de configuraţia radiologică a traiectului de fractură în fracturi în Y sau T. Reducerea ortopedică este dificilă dacă fragmentul proximal diafizar femural se interpune între cele două fragmente distale. Recuperarea maximă a funcţiei
articulare a genunchiului este posibilă dacă se obţine o reducere cât mai anatomică a fragmentelor fracturare. Dacă aliniamentul şi reducerea sunt satisfăcătoare şi deplasarea minimă tracşiunea transscheletică timp de 6-8 săptămâni, urmată de
imobilizare în aparat gipsat, sunt suficiente.

Dacă deplasarea este mare, reducerea sângerândă şi fixarea internă, după refacerea congruenţei articulare este obligatorie. Pentru fixare sunt utilizate şuruburile condiliene pentru spongie sau plăcile mulate.

Fractura condiliană femurală.

Fractura izolată a condilului lateral sau medial femural este rară. Ocazional porţiunea posterioară a condilului poate fi separată. Aceste leziuni pot fi întâlnite în cazul interesării traumatice a ligamentelor încrucişate sau a celor
colaterale.

Obiectivul terapeutic este reprezentat de restaurarea anatomică a raporturilor intraarticulare. Dacă deplasarea este minimă, reducerea ortopedică şi imobilizarea sunt suficiente să obţină o bună vindecare. Dacă reducerea
anatomică nu poate fi obţinută este necesară reducerea sângerândă şi fixarea fragmentului cu 1-2 şuruburi de spongie. Ligamentele trebuie de asemenea explorate şi rezolvate chirurgical dacă situaţia o impune.

Fracturile extremităţii distale femurale sunt acompaniate de o serie de complicaţii imediate şi tardive cu evoluţie nefastă, dintre acestea cele mai importante sunt reprezentate de:

• Leziunile nervoase, în special ale sciaticului popliteu extern.

• Deschiderea articulaţiei şi hemartroza.

• Deschiderea focarului de fractură.

• Leziunile ligamentare şi meniscale.

• Întârzierile în consolidare şi pseudartoza.

• Calusul vicios.

• Redoarea articulară.

• Complicaţiile septice datorate tratamentului chirurgical majoritar.

• Complicaţiile trombembolice.
 FRACTURILE DE ROTULEI
• FRACTURA TRANSVERSALĂ DE ROTULĂ

• Generalităţi. Fractura transversală de rotulă este rezultatul unui traumatism direct, deobicei cu genunchiul în semiflexie. Fractura
poate fi cauzată şi de contracţia violentă a muşchiului cvadriceps femural, sau prin flexia forţată a piciorului când cvadricepsul este
contractat. Nivelul fracturii cel mai adesea este situat în portiunea medie. Activitatea cvadricepsului femural cauzează deplasarea,
iar amplitudinea deplasării este direct proporţională cu leziunea retinaculelor patelare.

• Simptomatologie. Tumefacţia regiunii anterioare a genunchiului este cauzată de hemartroză şi hemoragia din ţesuturile
periarticulare. Dacă deplasarea este prezentă, discontinuitatea patelei se poate palpa (semnul creionului) şi extensia activă a
genunchiului este abolită.

• Diagnosticul. Este clinic, completat cu cel radiologic, care evidenţiază traiectul fracturii şi deplasarea.

• Tratamentul. Reducerea ortopedică este indicată când separarea fragmentelor este sub 2-3 mm. Fragmentele trebuie reduse
perfect anatomic pentru evitarea artrozei posttraumatice femuro-patelare. Dacă, fragmentele fracturare sunt mici, sub 1 cm. este
preferabilă excizia lor chirurgicală şi reinserţia tendonului rotulian sau a muşchiului cvadriceps direct pe fragmentele mari.
Reducerea sângerândă se face cât mai anatomic posibil, controlâdndu-se intraoperator printr-o radiografie de profil, refacerea
suprafeţei articulare. Fixarea fragmentelor se face fie cu cerclaj simplu sau în 8, fie prin metoda hobanului.
 FRACTURILE DE ROTULEI
• Fracturile cominutive de rotulă.

• Sunt cauzate numai de traumatismele directe violente. Contuziile violente pot cauza cominuţie
accentuată inclusiv a cartilajului articular şi a corpului rotulei. Dacă cominuţia nu este severă cu
deplasare signifiantă, tratamentul, constă în imobilizare în burlan gipsat, pentru 8 săptămâni.
Cominuţia severă necesită uneori chiar excizia patelei, cu refacerea aparatului extensor
cvadricipital, cu frecvente complicaţii articulare de reducere a motilităţii, dureri restante,
gonartroză.

• Ruptura tendonului cvadricipital.

• Ruptura tendonului cvadricipital este întâlnită mai ales la pacienţii peste 40 de ani.
Mecanismul de producere este prin decelerare (frânare) bruscă, prin împiedicare sau alunecare
pe o suprafaţă umedă. O mică pastilă osoasă poate fi avulsionată (desprinsă) din polul superior
al rotulei ori ruptura se poate produce în porţiunea tendinoasă sau în plin ţesut muscular.
• Tabloul clinic este dominat de durere locală în regiunea anterioară a genunchiului.
Tumefacţie însoţită de hemartroză şi extravasarea sângelui în ţesuturile moi, extensia
incompletă a genunchiului. Radiologia poate evidenţia eventuală avulsie a unui mic fragment
osos proximal patelar.
• Tratamentul chirurgical este recomandat în rupturile complete. Dacă tratamentul se face
cu întârziere şi apare retracţia, linia de sutură poate fi întărită prin transplantarea bandeletei
ilio-tibiale, din aria tibială proximală.

• Ruptura ligamentului patelar.

• Acelaşi mecanism care cauzează ruptura tendonului cvadricipital, fractura transversală a rotulei,
ori avulsia tuberozităţii tibiale, poate cauza şi ruptura ligamentului patelar. Semnul caracteristic
este deplasarea proximală a rotulei. O mică pastilă osoasă poate fi avulsionată din polul inferior
al rotulei, dacă sediul rupturii este în porţiunea proximală a tendonului rotulian.
• Tratamentul este chirurgical şi constă în refacerea completă a ligamentului rotulian sau a
oricărei expansiuni cvadricipitale rupte. Ligamentul este resuturat şi reinserat pe rotulă. După
intervenţie este necesară imobilizarea în aparat gipsat tubular pentru încă 8 săptămâni.
Malformatii congenitale ale
aparatului locomotor
 Omoplatul supraridicat (Maladia
Sprengel)

Scapula - coasta a 2-a si spatiul 7 intercostal

Omoplatul supraridicat
- scapula este situata mai sus;

- este hipotrofica.

- anomalii ale vertebrelor

cervicale (sindromul
Klippel-Feil).

- muschi scapulari sint

 Patogenie :

Tride si Delchef - tulburare de embriogeneza (oprire

in coborire a omoplatului din regiunea cervicala)

Huc- lipsa de adaptare a centurii scapulare la torace.

• scurtarea congenitala a claviculei
• inchiderea exagerata a unghiului
acromioclavicular.
 Simptome

Deformare usoara
- scapula ridicata foarte putin;
- miscari in artic. scapulo-toracica sint limitate foarte
putin.

Deformare severa
- scapula este foarte mica
- poate fi ridicata pina atinge occiputul.
 Simptome

Umarul apare mai ridicat

Gitul este scurt

Capul este deviat spre partea

afectata.

Virful omoplatului este

deformat si proemina sub
 Simptome
osul omovertebral (OO) - situat intre
unghiul superior al scapulei si
vertebrele cervicale inferioare.

Intre OO si scapula exista o

articulatie ;

Rareori OO formeaza o punte solida

intre vertebrele cervicale si scapula.
 Simptome

• Miscarile bratului se fac pina la orizontala (in articulatia

glenohumerala).

• NU - peste orizontala

• Afectiunea este unilaterala (stinga)

• Se poate asocia cu alte M.cg.: coasta cervicala, malformatii

 Dg diferential

• Scolioza toracala (ridicarea omoplatului este

secundara deformarii coloanei)

• Artrite cervicale
contractura mm. SCM si trapez.
durerea este localizata la nivelul coloanei.
 Tratament

• Formele usoare - nu se trateaza

• Formele grave – se opereaza.

Rezultate slabe daca exista contractura tesuturilor
moi.
 Trat. chirurgical

• Scopul operatiei - coborirea scapulei in pozitia anatomica.

• virsta - 3 ani.

• La copilul mare -operatie mai dificila.

 Trat. chirurgical

• 2 tehnici chirurgicale :

• Tehnica Green .

• Tehnica Woodward – este mai folosita ;

(transferul originii muschiului trapez intr-o pozitie
Tehnica Woodward
• Complicatii
• Paralizia de plex brahial.
 Torticolisul
Retractia m. SCM

Extremitatea cefalica este

inclinata spre umar

Se intilneste sub 2 forme :

congenitala si secundara
 1.Torticolisul congenital
• Poate sa coincida cu alte M.cg. :
7-20% asociaza displazie luxanta de sold.
picior strimb congenital,
anomalii cervicale

• Este mai frecvent pe dreapta.

 Mecanism de producere

T. congenitala :
Ipoteza Heller -pozitia vicioasa intrauterina a fatului,
(compresia m. SCM).
Ipoteza Voelker - compresiune arteriala cu leziuni
ischemice retractile ale m. SCM.
T. obstetricala - prezentatia pelviana -torsiunea
gitului cu lezarea m. SCM.
 Clinica

Capul inclinat spre partea

bolnava

Ochii privesc spre umarul

sanatos.

M.SCM - proeminent, ingrosat

si scurtat.
 Clinica

• Hemiatrofie craniofaciala de
partea bolnava

• Asimetrie faciala.

• Umarul de partea
bolnava este mai ridicat
 Evolutia
La 2 saptamini de la nastere - formatiune dura la nivelul m.SCM.

Dimensiunea maxima la 1-2 luni

Dispare la un an.

Daca nu dispare - fibroza permanenta la nivelul m. SCM.

Modificari ale hemifetei

 Tratament.

Inainte de 1 an - tratament conservator, cu

exercitii de intindere a m. SCM.

Dupa 2 ani - tratament chirurgical.

(se corecteaza in timp si asimetriile faciale)
 Tehnica chirurgicala

• eliberarea inferioara a
m.SCM.

• eliberarea inferioara si
superioara a m.SCM.
Sinostoza radiocubitala
 Sinostoza radiocubitala
Radiusul si Ulna sunt sudate la nivelul extremitatii
superioare (2-3 cm).

Travee osoase intre R si U.

Are caracter ereditar.

Predomina la sexul masculin.

• Cubitusul- normal.

• Radiusul – extr.
proximala malformata.
• Capul R lipseste sau este
luxat anterior
 Simptome

• Antebratul este in pozitie de pronatie

• Lipsa pronosupinatiei antebratului

• Flexia si extensia cotului sunt normale.

• Antebrat fixat in semipronatie - tulburare functionala

 Tratament

Dificil.

Separarea celor 2 oase cu reconstructia unei articulatii

mobile – NU.

Excizia portiunii superioare a radiusului – NU.

Jena functionala minima - nimic

Supinatie exagerata - osteotomia de corectie a oaselor antebratului
(se pozitioneaza antebratul in semipronatie)
 Boala Madelung (radius curvus)
Subluxatie anterioara a
pumnului

Luxatie posterioara a
cubitusului.
 Anatomopat

Leziunile radiale
-atrofie a jumatatii interne a
EDR
-incurbare exagerata a EDR

Cubitusul - normal
-ramine luxat posterior
Diastazis radio-cubital

Oasele carpului - iau forma de

ogiva
-semilunarul - in virful ogivei
 Simptome

Dureri la nivelul pumnului

Neindeminare

Oboseala la eforturi mici

Estetic
 Evolutie

• Este vizibila - la 10-12 ani

• Se accentueaza pina la sfirsitul perioadei de crestere

 Tratament

Formele usoare - ortopedic

Formele grave - chirurgical.

• Osteotomia de
reorientare a EDR

• Rezectia extremitatii
inferioare a cubitusului
Deformarea poate recidiva.

Rata de miscare nu creste la

nivelul pumnului.
 Anomalii congenitale ale miinii
• Sunt cele mai frecvente (degetele se diferentiaza cel
mai tirziu)

• Malformatiile degetelor au caracter ereditar si familial.

1. Sindactilia

2. Lipsa numerica (Ectrodactilia)

3. Exces numeric (polidactilia)

4. Defecte de dezvoltare (microdactilia)

5. Exces de dezvoltare (mega- sau macrodactilia)

 1. Sindactilia

Alipirea partiala sau completa, a 2 sau mai multor degete.

• Sindactilii embrionare (prin oprire in dezvoltare).

• Sindactilii din boala bridelor amniotice

 Sindactiliile embrionare

• 1. Sindactilii membranoase (largi)

Degetele sunt unite printr-o membrana (o palmura)
sindactilii comisurale – intereseaza prima fal
sindactilii inalte – ajung la fal. distala

Leziunile sunt simetrice

Functionalitate acceptabila
Inestetic.
 Sindactiliile embrionare

2. Sindactilii strinse

• Mai frecvente
• Alipirea e completa
• Intereseaza degetele3 si 4.
• Functionalitate diminuata
 Tratament

Chirurgical
• Formele usoare - inainte de virsta scolara.
• Formele grave - dupa virsta de 18 luni

• CI - eliberarea intr-o singura sedinta a partii radiale si

ulnare ale aceluiasi deget (risc de necroza a degetului
respectiv)
 Tehnica chirurgicala
3 pasi :

separarea degetelor,

refacerea comisurilor,

acoperirea partilor detasate ale

degetelor.
• Complicatii

cicatrici retractile.

Redutabila -insuficienta circulatorie a degetului

(necroza si amputatia degetului).
2. Anomalii prin lipsa numerica (Ectrodactilia)

• Lipsa unuia sau a mai multor

degete

• Variante:

• -absenta policelui - grava din

punct de vedere functional ;
este obligatorie policizarea
• este obligatorie policizarea indexului
• -mina (sau piciorul) in «in cleste
de rac»

Lipsesc degetele din mijloc (3 si 4).

Palma - despicata pe linia mediana

Functionalitatea este mediocra

Tratament - apropierea
ramurilor divergente ale
pensei digito-palmare.
 2.Anomalii prin exces numeric (polidactilia)
Segmentare exagerata a paletei digitale
embrionare (degete supranumerare).

Ereditara,

Bilaterala

Simetrica
 Variante

• a.Degete supranumerare cu orientare

corecta.

exista un deget supranumerar (mai rar

2).

sunt situate pe marginea radiala sau

cubitala a miinii.
• Trat – dezarticulatia degetului
nefunctional
• b.Degetul aberant.

apendice digitiform;

implantat oblic pe marginea cubitala

sau radiala a miinii.

excizie
• c. Policele bifid

falanga distala dubla

police latit

unghie impartita in 2
Tratamentul
extirparea segmentului extern.

Rezectie axiala cu reconstructia

unei fal. unice.
 4. Defecte de dezvoltare
(microdactilia)
Rara.

Functia pastrata

Inestetic

Masajul, baile calde ptr stimularea cresterii

 5.Exces de dezvoltare (mega- sau macrodactilia)

• 1. Hipertrofiile regulate

deget gigant dar cu proprortiile

segmentare pastrate.

mediusul si indexul.

jeneaza functia miinii.

 Macrodactilia

• 2.Hipertrofiile neregulate
angiom, limfangiom, nevrom
Hipertrofia asimetrica.
• Tratamentul ablatia angiomului,
 6.Deviatiile congenitale

• a. Clinodactilia - deviere
congenitala in plan frontal (laterala)
degetele extreme (degetul mic).
Cauza - nucleu osos anormal.
Trat -aparat ghipsat
• b. Camptodactilia deviere
congenitala in plan sagital

Flexia congenitala permanenta a degetelor

degetul mic

simetrica
depistata la 8-10 ani.

IFP

Trat. aparat de redresare

progresiva.
rezectia capului falangei proximale
Piciorul strimb congenital
4 varietati :
• -piciorul strimb equinus
extensie pe gamba
sprijinul se face pe
antepicior sau pe degete;

• -piciorul strimb talus

flexie dorsala
• - piciorul strimb varus
adductie si supinatie
planta priveste inauntru
sprijin - partea externa a piciorului

• - piciorul strimb valgus

abductie si pronatie
planta priveste in afara
sprijin - partea interna a
piciorului ; concavitatea
longitudinala --> convexitate.
• -varus equin – 78,8%
• -talus valgus – 17,5%.
 Patogenie.
Bohm -oprire in dezvoltare.

Lombard (teoria neuromusculara), dezechilibru intre m.

flexori si extensori.
In piciorul varus-equin sunt :
• Hipotoni – extensorii, peronierii laterali
• Hipertoni – triceps sural, tibial posterior, flexorii
degetelor.
 Piciorul strimb congenital
varus-equinus
• laba piciorului este in jos si inauntru

• Dosul piciorului
convex
priveste inainte si inafara

Sprijinul - marginea externa a piciorului

 Anatomie patologica

Hipotrofie a gambei si piciorului.

Astragalul este verticalizat

Calcaneul este orientat in jos ;

Scafoidul este deplasat intern .

Cuneiformele si metatarsienele sunt in

• Lig. de pe partea interna a piciorului sunt scurtate
pe partea externa sunt alungite si subtiate.

• M. flexori ai degetelor, triceps sural, tibial posterior

sunt scurtati, retractati

• Muschii peronieri si extensori sunt alungiti si extinsi.

 Studiu clinic

Varus-ul
-adductia antepiciorului pe
retropicior
-supinatia piciorului
marginea interna se ridica
marginea externa se coboara .
• La nou-nascut
-atitudini vicioase simple
-picioare strimbe incomplet
reductibile,

-picioare strimbe rigide.

mers -sprijin pe marginea

 Evolutie

3 etape :
• perioada de reductibilitate completa, primele 15 zile
• perioada de reductibilitate relativa - 2 ani
• Perioada nereductibilitatii absolute - dupa 4 ani (deformari
osoase)

piciorul strimb inveterat.

 Tratament

• Precoce

• Tratamentul ortopedic
reducerea pozitiei vicioase
primele zile de la nastere

2-3 sapt - reducerea dificila

 Tratamentul chirurgical

Indic:
-in perioada reductibilitatii relative
-sechele

Principii
• -sub virsta de 2-3 ani se fac operatii pe
partile moi
-struct capsulo-ligamentare
-se alungeste tendonul
• -intre 3 si 10 ani;
-osteotomie de calcaneu (Dwyer)
-scurtarea coloanei laterale (Dilwyn-Evans) –
artrodeza calcaneo-cuboidiana;
-scurtarea coloanei laterale (Lichtblau) –
osteotomia laterala a calcaneului

• intre 10-12 ani se face tripla artrodeza cu corectia

deformarii piciorului
 Piciorul strimb congenital Valgus-convexus

• Aspect de opinca.

• Planta convex

• antepiciorul este abdus si

ridicat in sus
• Ex Rx astragalul apare
verticalizat)

• Prognosticul este putin

favorabil
 Tratament

• Trat ortopedic nu
corecteaza deformarea

• Tratamentul chirurgical
BOALA ARTROZICĂ

Boala artrozică reprezintă afectarea cartilajului articular însoțită de creșterea

activității osului subcondral. Este o boală degenerativa și mai este cunoscută
sub numele de: artroză, artrită hipertrofică, osteoartrită.
Boala artrozică este cea mai frecventă afecțiune reumatică iar incidența ei
crește cu vârsta. Este foarte frecventă în populația generală - peste 10 %
suferă de o forma de boală artrozică.

Etiologie

Etiologie nu este cunoscută. Au fost incriminati mai multi factori:

- Vârsta înaintată – determină îmbătrânirea cartilajului articular
- Predispoziția genetică
- traumatismele, suprasolicitarile articulare repetate, intervențiile chirurgicale
ortopedice
- afectiuni inflamatorii articulare
- boli metabolice - diabet zaharat, gută, obezitate

Nu se cunoaște de obicei factorul care a determinat apariția bolii artrozice. În

acest caz boala artrozicĂ este consideratĂ idiopatică sau primară.
INFECTIILE OSULUI
 Hematogene si secundare
⚫ Acute
⚫ Cronice
⚫ Hematogene prin inoculare de la o sursa de infectie
din organism-focar de infectie- faringiana
⚫ -amigdaliana
⚫ -pulmonara
⚫ -digestiva
⚫ Secundare – inoculare directa : plagi,fracturi deschise
⚫ -iatrogene
 Osteitele hematogene
⚫ Foarte frecvente inainte de era antibioticelor
⚫ Forme frecvent letale-la nou nascut
⚫ -la sugar
⚫ Semnificativ diminuate in zilele noastre
⚫ Agentul microbian din focarul septic se localizeaza in
metafiza oaselor lungi, cu pat vascular bogat si
circulatia incetinita.
 Osteite hematogene acute
⚫ Multiplicare a germenilor
⚫ Distrugerea tesutului osos cu formare de necroze
⚫ -inlocuirea matricei osoase
⚫ -constituire de puroi
 Osteitele secundare acute
⚫ Inoculare directa prin plagi
⚫ Fractura deschisa – mai ales cu distrugerea de parti
moi
⚫ Iatrogene – tratament intraosos (mai rar)
⚫ - interventii chirurgicale : infectie
accidentala
⚫ : conditii de
nerespectare a regulilor de asepsie, antisepsie
 Semne clinice
⚫ Durere de repaus
⚫ Durere nocturna cu caracter osteocop
⚫ Limitarea miscarii segmentului de membru
⚫ Tumefiere locala
⚫ Turgescenta vasculara
⚫ Eritem difuz
⚫ Edemul segmentului de membru
⚫ Atrofie musculara a membrului afectat
Tesut osos infectat
 Examinari de laborator
⚫ Teste inflamatorii marite- VSH, Fibrinogen
⚫ Cresterea leucocitelor cu neutrofilie
⚫ Anemie moderata/severa
⚫ Determinarea germenului din plaga/secretie
⚫ Determinarea germenului din focarul de infectie
⚫ Modificarea biochimiei in formele avansate
 Examenul radiologic
⚫ Dificil in primele doua saptamani de la debut
⚫ Edem osos si contur flu al zonei de infectie
⚫ Delimitarea zonei de infectie printr-un lizereu de
radiotransparenta
⚫ Condensarea zonei necrozate
⚫ Sechestru

⚫ Completare cu examen CT si/sau RMN

Osteoartrita coxofemurala
hematogena radiografie
OA coxofemurala hematogena
Osteita de humerus
Osteita de humerus
 Evolutie
⚫ Resorbtie spontana : exceptionala, eventual in stadiile
incipiente in formele hematogene
⚫ Sechestrare – cu resorbtie ulterioara
⚫ - cu fistulizare si vindecare
⚫ Cronicizare cu fistula permanenta
⚫ Malignizare
⚫ Agravare cu determinari septice secundare
 Tratament
⚫ Implica tratament multidisciplinar- infectionist,
chirurgie plastica, recuperator, ATI.
⚫ Antibioterapie cu spectru larg cu asociere de
antibiotice pentru gram pozitivi, gram negativi si
anaerobi
⚫ Schimbarea frecventa a antibioticelor pentru a se avita
rezistenta germenilor la Ab.
⚫ Echilibrarea hidroelectrolitica si acidobazica
 Tratamentul ortopedic
⚫ Punerea in repaus a segmentului de membru
⚫ Aplicatii cu gheata
⚫ Spalaturi antiseptice
⚫ Pansamente cu antibiotic
⚫ Reguli generale de regim igieno-dietetic
 Tratamentul chirurgical
⚫ Asanarea forului de infectie-chiuretare, trepanare,
excizie, rezectie
⚫ Sechestrectomia!!!
⚫ Acoperire prin plastii cutanate, musculare, pediculate
⚫ Operatia Papineau
 Prognostic
⚫ Favorabil in cazurile corect tratate si la timp
⚫ Rezervat in caz de cronicizare- evolutie de ani de zile
 Osteitele cronice
⚫ Secundare celor acute – hematogene/prin mecanism
direct
⚫ Simptomatologie clinica generala mai saraca
⚫ Local prezenta fistulei active sau inchise
⚫ Deformarea regiunii cu cicatrizari multiple cheloide
⚫ Deformarea radiologica a osului cu zone de osteoliza
alternand cu osteocondensare, prezenta de geode.
⚫ Necesita tratamente repetate cu reluari multiple
Osteita cronica de calcaneu
Osteoartrita de genunchi
OA de genunchi
OA de genunchi
Osteite secundare
Osteite secundare
Osteite secundare
Osteite cronice de la inceput
⚫ Abcesul Brodie
⚫ Osteita albuminoasa
⚫ Osteita cronica de inceput forma
hiperostozanta-pseudotumorala Barre
Va multumim