Curs 4

- risc de accidentare și îmbolnăvire profesională - posibilitate de producere a unui

accident sau a unei îmbolnăviri profesionale, cu o anumită frecvențăși gravitate a
consecințelor, într-o situație periculoasă;
- sarcina de muncă - totalitatea acțiunilor care trebuie efectuate de executant, prin
intermediul mijloacelor de producție și în anumite condiții de mediu, pentru realizarea
scopului sistemului de muncă;
- sănătate și securitate în muncă – ansamblul de activități instituționalizate având ca
scop asigurarea celor mai bune condiții în desfășurarea procesului de muncă, apararea
vieții, integrității fizice și psihice, sănătății lucrătorilor și a altor persoane participante
la procesul de muncă;
- servicii externe – persoane juridice sau fizice din afara întreprinderii/ unității, abilitate
să presteze servicii de protecție și prevenire în domeniul securității și sănătății în
muncă, conform legii;
- sistem de muncă - ansamblu constituit,dintr-unul sau mai mulți executanți, în vederea
realizarii unui proces de muncă și din sarcina lor de muncă, ale cărui elemente
interacționează pe baza unui circuit informațional. Prin definiție accidentele de muncă
și bolile profesionale se produc exclusiv în sistemul de muncă, fiind rezultatul
factorilor de risc generați de sistem;
- situația periculoasă - orice situație în care operatorul sau orice persoană este expusă
unuia sau mai multor pericole;
- stagiu de practică – instruirea cu caracter aplicativ, specifică meseriei sau specialității
în care se pregătesc elevii, studenții, ucenicii, precum și șomerii în perioada de
reconversie profesională;

2. Cadrul legislativ al sănătății și securității muncii în România

în funcţie de subiectul reglementării respectiv de natura problemei legiferată, se pot

distinge două categorii de acte juridice:
A) Acte care legiferează strict numai activităţi în legătură directă cu măsurile de
SSM, formând o aşa numită "legislaţie de bază", dintre care fac parte:
- Legea sănătății și securității muncii nr. 319/14.07.2006;
- normele de sănătatea și securitatea muncii (normele generale de sănătatea și
securitatea muncii, normele specifice);
- dispoziţiile privind acordarea, utilizarea şi întreţinerea echipamentului individual de
protecţie şi acordarea materialelor igienico-sanitare;
- dispoziţiile privind cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi
îmbolnăvirilor profesionale;
- norme legale privind organizarea şi funcţionarea administraţiei de stat cu atribuţii de
îndrumare şi control în domeniul sănătății și securității muncii;
- norme referitoare la autorizarea agenţilor economici din punct de vedere al sănătății
și securității muncii;
- dispoziţii legale privind certificarea echipamentelor de protecţie, tehnice şi de lucru,
din punct de vedere al sănătății și securității muncii;
- norme referitoare la răspunderea pentru nerespectarea măsurilor de SSM.
 B) Acte care conţin, dar numai în subsidiar şi norme juridice de sănătate și
securitatea muncii (Constituţia României, art. 22 şi art. 38, Codul Muncii - capitolele
referitoare la sănătate și securitatea muncii şi asigurările sociale, precum şi la munca femeilor
şi tinerilor), sau norme de drept care, deşi în principiu au un obiectiv diferit şi specific altor
activităţi, contribuie prin aplicarea lor la apărarea vieţii şi sănătăţii persoanelor încadrate în
muncă. Din această ultimă categorie se pot aminti:
- dispoziţiile privind durata timpului de muncă şi a celui de odihnă, munca de noapte,
orele suplimentare etc.;
- prevederi privind disciplina în muncă;
- dispoziţii referitoare la regimul produselor şi substanţelor toxice, al unor instalaţii cu
grad ridicat de risc, al materialelor explozive ş.a.;
- dispoziţii care reglementează drepturile angajaţilor, ale sindicatelor etc.
Totalitatea actelor specificate la punctul B o putem grupa sub denumirea de "legislaţie
conexă" legislaţiei de bază a sănătății și securității în muncă.

2.1. Generalitaţi privind cadrul legislativ al sănătății și securității muncii în România

Dacă se ţine seama de aria de obligativitate, dar şi de caracterul general sau

particularizat, concret aplicativ, aceleaşi acte se pot grupa după cum urmează:
1. legislaţia primară - care cuprinde Legea sănătății și securității muncii nr.
319/14.07.2006, precum şi H.G.-uri şi ordine ale Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei
Sociale (Ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice), caracterizate
prin faptul că stabilesc cadrul general, principiile şi regulile de bază pentru domeniul sănătății
și securității muncii;
2. legislaţia secundară - din care fac parte sistemul de norme "tehnice", normele
metodologice şi standardele de securitate a muncii; aceste reglementări sunt emise de
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii şi alte organe abilitate,
obligatorii fie pentru toţi agenţii economici, fie numai pentru o activitate, o categorie de
persoane etc;
3. legislaţia terţiară cuprinde instrucţiuni de securitate a muncii, care se elaborează de
utilizatorul lor şi sunt obligatorii numai pentru acesta.

1. Legislaţia primară de sănătate și securitate a muncii

2.4.3 Legea sănătății și securității în muncă nr. 319/14.07.2006

Actul normativ în baza căruia se desfăşoară întreaga activitate de sănătate și securitate

în muncă în România îl reprezintă Legea sănătății și securității în muncă nr. 319/14.07.2006.
Ca structură, Legea sănătății și securității muncii cuprinde şapte capitole, respectiv:
- Capitolul I - Dispoziţii generale;
- Capitolul II - Echipamente tehnice, echipamentul individual de protecţie şi de lucru,
alimentaţia de protecţie şi materiale igienico-sanitare;
- Capitolul III - Obligaţii privind realizarea măsurilor de SSM;
- Capitolul IV - Coordonarea şi controlul activităţii de sănătate și securitatea muncii;
- Capitolul V - Accidentele de muncă şi bolile profesionale;
- Capitolul VI - Răspunderi;
 - Capitolul VII - Dispoziţii tranzitorii şi finale.

2.4.4 Normele de sănătate și securitatea muncii

Din punct de vedere juridic, normele ("tehnice") de sănătate și securitatea muncii sunt
acele norme de convieţuire socială care, garantate sau nu, prin forţa de constrângere a statului,
reglementează conduita oamenilor în cadrul unor comunităţi productive, determinând
condiţiile în care urmează să efectueze diferite operaţii concrete de utilizare a uneltelor şi
obiectelor muncii şi excluzând orice riscuri, urmărind cu prioritate apărarea sănătăţii, a
integrităţii corporale a executantului.
Cu alte cuvinte, normele de sănătate și securitatea muncii pot fi definite ca o măsură
legislativă de realizare a securităţii muncii; conţinutul lor este format din colecţii de prevederi
cu caracter obligatoriu, prin a căror respectare se urmăreşte eliminarea comportamentului
accidentogen al executantului în procesul muncii. Fiecare prevedere reprezintă în sine o
măsură de prevenire, tehnică sau organizatorică, a producerii accidentelor de muncă şi
îmbolnăvirilor profesionale.
Funcţiile normelor de SSM pot fi descrise după cum urmează:
- Normele constituie principalul instrument în realizarea instruirii în domeniul
securităţii muncii.
În conformitate cu prevederile legislative în vigoare, conţinutul de bază al oricăruia
dintre tipurile obligatorii de instructaj de SSM este format din normele de SSM
corespunzătoare activităţii pentru care este instruit subiectul. De asemenea şi verificarea
nivelului de instruire se realizează tot în raport cu prevederile normelor.
- Normele constituie unul din instrumentele în baza cărora, în cazul cercetării
accidentelor de muncă, se stabilesc cauzele producerii acestora şi vinovăţia.
- Normele reprezintă unul dintre instrumentele cu ajutorul cărora se realizează
controlul şi autocontrolul sănătății și securității muncii.
Sistemul naţional nou creat de norme de SSM cuprinde:
- normele generale de SSM;
- norme specifice de SSM.

Norme generale de sănătate și securitatea muncii

Normele generale de SSM cuprind "principalele măsuri pentru prevenirea accidentelor

de muncă şi bolilor profesionale", care "au ca scop eliminarea sau diminuarea factorilor de
risc de accidentare şi/sau îmbolnăvire profesională existenţi în sistemul de muncă, proprii
fiecărei componente a acestuia (executant, sarcină de muncă, mijloace de producţie, mediu de
muncă."
Respectarea normelor generale este obligatorie pentru toate unităţile din economie
aflate sub incidenţa Legii sănătății și securității muncii, nr. 319/14.07.2006;
Structura Normelor generale este stabilită prin anexă la Legea sănătății și securității
muncii nr. 319/14.07.2006, astfel încât ele cuprind:
În esenţă, se poate afirma că normele generale de SSM conţin:
- direcţiile generale ale activităţii de prevenire pentru orice unitate din economia
naţională;
- măsurile de prevenire a accidentelor de muncă şi îmbolnăvirilor profesionale pentru
orice tip de activitate desfăşurată în cadrul economiei naţionale.
 Norme specifice de sănătate și securitatea muncii
Normele specifice de SSM au ca obiect stabilirea măsurilor de prevenire a
comportamentului accidentogen al executantului, în condiţiile interelaţionării complexe dintre
elementele sistemelor de muncă, pentru un anumit tip de activitate din economia naţională.
Activităţile pentru care se elaborează norme specifice sunt nominalizate în anexă la
Legea nr. 319/14.07.2006.
- caracterul unitar sub aspectul structurii şi modului de formulare şi prezentare;
- acoperirea cu reglementări obligatorii, prin asamblarea normelor specifice, a tuturor
activităţilor din economie;
- preluarea, în mare parte, a directivelor derivate din Directiva-cadru nr. 391 din 1989
a Comunităţii Economice Europene (referitoare la manipularea manuală a sarcinilor, lucrul la
videoterminale, în industria extractivă de foraj etc).