Carol I al României, Principe de Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său complet Karl

Eitel Friedrich Zephyrinus Ludwig von Hohenzollern-Sigmaringen, (n. 20 aprilie 1839,

Sigmaringen, Baden-Württemberg, Germania – d. 10 octombrie 1914, Sinaia, Prahova,
România) a fost domnitorul, apoi regele României, care a condus Principatele Române și apoi
România după abdicarea forțată[8][9] a lui Alexandru Ioan Cuza în urma unei lovituri de stat.
Din 1867 a devenit membru de onoare al Academiei Române, iar între 1879 și 1914 a fost
protector și președinte de onoare al aceleiași instituții.
În cei 48 de ani de domnie (cea mai lungă din istoria statelor românești), Carol I a obținut
independența țării, datorită căreia i-a și crescut imens prestigiul, a redresat economia, a dotat
România cu o serie de instituții specifice statului modern și a pus bazele unei dinastii. A construit
în Munții Carpați Castelul Peleș, care a rămas și acum una dintre cele mai vizitate atracții
turistice ale țării. După războiul ruso-turc (1877-1878), România a câștigat Dobrogea (dar a
pierdut sudul Basarabiei)[10], iar Carol a dispus ridicarea podului peste Dunăre, între Fetești și
Cernavodă, care să lege noua provincie de restul țării.
Neîmplinirea cea mai importantă a domniei regelui Carol I, ca și a succesorilor lui în perioada
monarhică a istoriei moderne a țării, a fost eșecul rezolvării problemelor tipice unei țări a cărei
economie era bazată pe agricultură și a cărei populație era reprezentată în covârșitoare
majoritate de țărani.[11] După urcarea pe tron a lui Carol I, situația țărănimii române începe să se
degradeze serios[12], pe măsură ce moșierimea, pentru a face față competiției pe piețele externe,
ridică continuu nivelul de exploatare al țărănimii.[13] Sistemul injust pentru covârșitoarea
majoritate a populației României din acea perioadă era în plus aproape o excepție în
regiune[14][15][16], fapt care totuși nu l-a stimulat pe suveran să inițieze un program de reformă
agrară, situație care a condus la repetate[17] explozii sociale în mediul rural la finele secolului al
XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, inclusiv Răscoala de la 1907. Rezultatul a fost că
principalul sector al economiei românești în epocă, în care era antrenată majoritatea covârșitoare
a populației, a rămas într-o stare primitivă.[18][19]

Tinerețea[modificare | modificare sursă]

Prințul Karl de Hohenzollern Sigmaringen

Carol s-a născut în Principatul Hohenzollern-Sigmaringen la Sigmaringen ca Prinț Karl von
Hohenzollern-Sigmaringen. Era cel de-al doilea fiu al prințului Karl Anton de
Hohenzollern-Sigmaringen (ramura catolică a familiei Hohenzollern) și al soției sale, prințesa
Josephine. Prințul Karl Anton, tatăl lui Carol, servise ca ministru-prezident al Prusiei în anii
1858-1862.
După finalizarea studiilor elementare din Dresda s-a înscris la școala de cadeți din Münster, pe
care a absolvit-o cu calificativul bine, devenind sublocotenent de dragoni. La 1 ianuarie 1857 a
fost numit locotenent secund în suita unui regiment de artilerie. În 1857 a terminat cursurile Școlii
de Artilerie și Geniu din Berlin iar în anul 1864 a participat ca voluntar în armata Prusiei, la Al
Doilea Război al Schleswigului, mai ales la asaltul citadelelor Fredericia și Dybbøl, experiență
care îi va fi de folos mai târziu în Războiul ruso-turc. În 1866 a fost înaintat la gradul de căpitan.
Deși nu era de statură înaltă, Carol a fost descris drept soldatul perfect, sănătos, disciplinat și, de
asemenea, un politician excelent, cu vederi liberale. Cunoștea bine mai multe limbi europene.
Familia sa, Hohenzollern-Sigmaringen, era înrudită cu familia lui Napoleon al III-lea și avea relații
excelente cu acesta. România era în acea perioadă sub o influență puternică a culturii franceze,
iar recomandarea de către Napoleon al III-lea a prințului Carol a valorat mult în ochii politicienilor
români, la fel ca și rudenia de sânge cu familia prusacă domnitoare. Ion Brătianu a fost
politicianul român trimis să negocieze cu Carol și familia acestuia posibilitatea ca prințul Carol să
vină pe tronul României.