You are on page 1of 3

Page 1 of 3

Propunere/Metodă de calcul [Bobancu Şerban, 2021] care înlocuieşte estimarea


notelor de importanţă.

Există câteva domenii în care estimarea poate fi înlocuită cu calculul.

I. Utilizare la Analiza Multi-Criterială Avansată = AMCA


Se are în vederea o AMCA cu:
1. Un număr (finit) de { n } variante prestabilite (minimum 2, maxim oricâte).
2. O serie completă/exhaustivă de { N } criterii de evaluare ale variantelor.
Etapa a III-a a AMCA constă în stabilirea aşa numitelor note de importanţă
(= note/grade de evaluare). Pe rând, separat, prin prisma fiecăruia din cele
{ N } criterii, trebuie acordate note pentru fiecare din cele { n } variante
supuse AMCA. Se utilizează note în intervalul închis 1...10 astfel:
 de obicei, la estimări de note folosindu-se numere întregi,
 la calcule de note se recomandă folosirea numerelor zecimale cu o zecimală.

La aceeaşi AMCA, se pot folosi simultan şi numere întregi şi numere zecimale.


Se consideră o scara de evaluare liniară (adică o scară cu „trepte” situate pe
aceeaşi pantă sau o „scară” cu trepte de lăţime zero care degenerează într-o
funcţie liniară) compusă din note/grade de evaluare având următoarele
semnificaţii/cotaţii:
- 1...2 = foarte slab = foarte dezavantajos = foarte negativ = neimportant;
- 3...4 = slab = insuficient = negativ = puţin important;
- 5...6 = mediu = mijlociu = suficient = neutru = de importanţă medie;
- 7...8 = bine = pozitiv = important;
- 9...10 = foarte bine = foarte avantajos = excelent = foarte important.

În total sunt acordate { N ✶ n } note.

Varianta 1
Modalitatea de determinare a notei de importanţă atunci când costul (preţul)
este unul dintre criterii.
Pentru costul maxim { CM } se acordă nota { 1 } iar pentru costul minim
{ Cm } se acordă nota { 10 }. Se pune problema calculului notei pentru un cost
intermediar { C } cuprins între costul maxim { CM } şi cel minim { Cm }.
Page 2 of 3

Formula de calcul este:

nota = 10 – 9 ✶ (C – Cm) / (CM – Cm) [1]

Două exemple de calcul:


1. Când CM = 530 lei (având nota { 1 }) şi Cm = 360 lei (având nota { 10 })
pentru C = 413 lei rezultă nota = 7,2
2. Când CM = 18.350 € (având nota { 1 }) şi Cm = 14.990 € (având nota { 10 })
pentru C = 17.270 € rezultă nota = 3,9

Varianta 2
În cazuri foarte rare se poate lua în considerare problema reciprocă:
Determinarea costului (preţului) care corespunde unei anumite note date.
În acest caz, formula de calcul este:

C = (CM – Cm) ✶ (10 – nota) / 9 + Cm [2]

Exemplu de calcul:
Când CM = 8.150 € (având nota { 1 }) şi Cm = 6.430 € (având nota { 10 })
pentru nota = 7,5 rezultă C ≈ 6.908 €

Varianta 3
Dacă unul dintre criterii este salariul brut la nivelul unei întreprinderi, se
notează salariul cel mai mare cu { C M } iar salariul cel mai mic cu { Cm }.
Pentru { CM } se acordă nota { 10 } iar pentru { C m } se acordă nota { 1 }.
Se pune problema calculului notei pentru salariile { C } cuprinse între
salariul maxim { CM } şi cel minim { Cm }.
Formula de calcul este:

nota = 10 – 9 ✶ (CM – C) / (CM – Cm) [3]


Page 3 of 3

Exemplu de calcul:
Dacă CM = 18.900 lei (având nota { 10 } şi Cm = 3.600 lei (având nota { 1 }),
notele pentru câteva salarii cuprinse între aceste extreme sunt:

CM Cm
Salariul [lei] 18.900 15.150 12.300 9.900 6.310 4.300 3.600
Nota 10,0 7,8 6,1 4,7 2,6 1,4 1,0

B. Utilizare la comparaţia costurilor (preţurilor) aceluiaşi subiect.


O asemenea problemă se poate pune independent de AMCA, atunci când, pentru
eficientizarea comparaţilor (şi pentru calcule statistice), în loc de numere
mari să se lucreze cu note. Sunt mult mai uşor de comparat note cuprinse între
{ 1 } şi { 10 } decât costuri (preţuri) reprezentate prin numere de ordinul
sutelor, miilor, zecilor de mii sau chiar sutelor de mii.
Atunci, unui şir descrescător având termenii numere mari trebuie să-i fie
asociat un şir crescător, cu note cuprinse între { 1 } şi { 10 }.
Exemplu de calcul:
Se consideră şirul descrescătoar al preţurilor unui acelaşi tip de utilaj
vândut de 7 firme diferite, ca fiind:
Firma 1 Firma 2 Firma 3 Firma 4 Firma 5 Firma 6 Firma 7
78.300 € 71.200 € 65.000 € 60.500 € 59.000 € 53.900 € 50.800 €
Se reaminteşte că se acordă nota { 1 } pentru cel mai mare preţ, respectiv
nota { 10 } pentru cel mai mic preţ.
Se utilizează formula [1] în care costul maxim este { CM }, costul minim este
{ Cm } iar costul intermediar/curent este { C }, cuprins între costul maxim
{ CM } şi cel minim { Cm }.
Se obţine:

CM Cm
Preţul[€] 78.300 73.400 65.200 60.550 59.400 53.500 50.800
Nota 1,0 2,6 5,3 6,8 7,2 9,1 10,0

În şirul de note, comparaţiile sunt imediat observabile , devin concludente şi


uşor de făcut. În plus, înţelegerea prelucrărilor statistice este mult
uşurată.

You might also like