IMPORTANȚA COMUNICĂRII DISCURSIVE

1) Efectele comunicării discursive:

• magnetismul cuvântului rostit (cf. hipnoza întemeiată pe
acțiunea sugestivă a cuvintelor)
• puterea cuvântului rostit (ex. convertirea la o nouă
credință prin ascultarea unui propovăduitor, nu prin
lectură)
2) Conotațiile și nuanțele oralității în raport cu cele ale
mesajului scris: marii întemeietori de religii (Iisus Hristos,
Buddha, Mahomed) și filozofi (Pitagora, Socrate)
3) Varietatea mesajelor transmise prin discurs:
• informații
• semnificații, idei
• sentimente
• intenții
• interese
• simboluri
4) Dependența eficienței comunicării discursive de
caracteristicile individuale ale R:
• personalitate și competență
• motivație și atitudine:
- motivație cognitivă înaltă → E construiește mesaje mai
elaborate, mai actualizate, mai argumentate
- motivație cognitivă scăzută → auditoriu influențat de
elemente exterioare ale E (aspect exterior, reacții ale
celorlalți participanți, aprobările și dezaprobările lor etc.)
• gândire și limbaj
• comportament
5) Importanța comunicării discursive:
• informează
• convinge
• dezvoltă gândirea, afectivitatea, personalitatea
• favorizează crearea unei relaţii interumane durabile
• influențează și modelează atitudinea și comportamentul
interlocutorului
6) Cunoașterea E de către auditoriu (personalitate,
competență, limbaj, atitudine, comportament etc.) →
favorizarea eficienței discursive (acceptarea sau
respingerea schimbului de informații)
7) Condițiile realizării persuadării:
a) credibilitate
• sursele credibilității: competenţa E şi autenticitatea
mesajului (valoare şi veridicitate)
• mesaj aparținând unei autorități științifice → reacția
pozitivă a auditoriului
b) atractivitate (prezenţă, comportament social,
credinţe, convingeri, intenţii etc.)
8) Modalități de deosebire a comunicării orale de rigorile
comunicării scrise - stiluri
a) Rece (în emisiuni radio, TV):
• necunoașterea R de către E
• imposibilitatea influențării discursului E
b) Formal
• adresare către un auditoriu
• nivel înalt de coerență, fraze elaborate cu grijă
(adesea pregătire prealabilă)
• evitare sistematică repetiții, argou, elipse etc.
c) Consultativ
• discuții cu caracter profesional (negocieri, afaceri etc.)
• participare activă a interlocutorului la dialog
• absență preelaborare discurs → elemente parazite
(deci, da…), ezitări, dezacorduri, anacolut etc.

d) Ocazional
• conversații libere amicale
• expresii eliptice, folosire termeni cu accepțiuni speciale,
apelul la elemente de argou
• posibilitate dezvoltare monolog fără lezarea
interlocutorului (relație amicală)
e) Intim
• recurgerea la un cod personal
• obiectiv: transmitere de informații despre stările și trăirile
intime ale subiectului, nu comunicare date
• limbaj cu încărcătură afectivă