Sociologie

Lecția 11. Statul, Partidele Politice și ONG-urile

prof. dr. Ana Maria Dima

STATUL
Statul apare în secolul V î.Hr. la greci. Singurul loc propice
democrației era statul-cetate. Cuvântul stat provine din latinescul
“status rei publicae”, care însemna formă de guvernare.
Niccolo Machiavelli a teoretizat despre stat în anul 1513 în
lucrarea “Il Principe”.
Statul este un set distinct de instituții având autoritatea de a crea
regulile care guvernează societatea.
Statului îi revine un rol important în menținerea ordinii sociale și
în realizarea controlului social.
Statul este singura instituție autorizată să utilizeze mijloacele de
reprimare și coerciție.
Statul monopolizează adoptarea legilor pe teritoriul său.
Toate societățile moderne sunt state națiuni. Statele națiuni au
următoarele caracteristici: suveranitatea, cetățenia, apartenența
la o națiune și naționalismul (care conferă sentimentul
apartenenței la o anumită comunitate politică).
 Sisteme social politice contemporane

Sistemul politic presupune componente

interdependente, iar schimbarea unei componente
presupune schimbări în celelalte.
Systema în lb. greacã însemnã o reuniune a mai
multor lucruri într-un tot întreg.
Sistemul politic este un sistem de interacţiuni care
îndeplineşte funcţiile de integrare şi adaptare.
Sistemul politic este alcãtuit din relaţiile politice,
instituţiile politice şi concepţiile politice, norme şi
valori politice.
Relațiile politice reprezintă raporturile stabilite între diferite
instituții politice și cetățenii unui stat.
Partidele politice sunt organizații formale al căror obiectiv
este cucerirea sau influențarea puterii guvernamentale.
Doctrinele politice sunt teorii sistematizate care prefigurează
direcțiile principale de acțiune politică.
Doctrinele sunt bazate pe trei ideologii politice
fundamentale: conservatorismul, liberalismul și socialismul.
Valorile și normele politice reprezintă regulile de acțiune
presupuse de tradiții, cutume sau prin lege.
Regimul politic reprezintă modul curent de funcționare a
sistemului politic. Se definește prin ansamblul de metode
prin intermediul cărora se exercită puterea și prin tipul de
relații dintre stat și cetățenii săi. Exemple: regimul autoritar,
regimul totaitar și regimul democratic.
Platon a realizat prima tipologie a regimurilor politice în dialogul
Republica.
Timocrația (de la gr. Timos =valoare și kratos=putere) este
regimul politic în care conducerea statului aparține unor persoane
alese prin cens.
Oligarhia este regimul politic în care puterea este exercitată de un
număr mic de persoane sau de familii.
Democrația este regimul în care puterea aparține poporului.
Excesul de libertate din democrație conduce la tiranie.
Termenul de putere are două sensuri: “ puterea de a face” care
exprimă puterea concretă și “puterea asupra“, care exprimă puterea
socială.
Pentru a guverna un partid trebuie să câștige alegerile și poate să
realizeze acest lucru singur sau în coaliție cu alte partide. Partidele
trebuie să fie conduse de oameni care să se bucure de prestigiu, de
personalități capabile să câștige votul alegătorilor.
Liderii partidelor pot fi locali sau pot fi lideri politici naționali,
având autoritate și prestigiu la nivelul întregii țări.
Max Weber considera că statul deține un monopol asupra
violenței legitime în interiorul unui teritoriu.
Statul cuprinde instituții precum: forțele armate,
birocrația de stat, aparatul judiciar, Parlamentul.
Dimitrie Gusti în lucrarea “Politica culturii și statul
cultural” arăta că statul are datoria de a apăra și de a
ocroti valorile culturale și economice ce se regăsesc în
mijlocul națiunilor, de a descoperi și deștepta aceste
valori.
Constituirea Uniunii Europene a avut un impact
important asupra tuturor statelor membre. Deși nu este
cert care va fi viitorul UE, se pare că acesta nu va deveni
un super-stat națiune deoarece statele membre își vor
păstra caracterul lor distinctiv.
Valori politice constituționale
Constituțiile statelor moderne promovează valori
politice, morale și juridice ale democrației. Aceste valori
se regăsesc în:
1. Principiul suveranității naționale – statul decide liber
în problemele sale interne și externe.
2. Principiul separării puterilor în stat a fost elaborat de
Montesquieu care distingea între puterea legislativă,
executivă și judecătorească.
3. Principiul guvernării reprezentative (poporul
guvernează prin reprezentanți aleși).
4. Principiul supremației constituționale - legea
fundamentală este Constituția, ea fixează autoritatea
organelor de stat
5. Principiul consacrării drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului
Constituția României consacră următoarele principii:
• Suveranitatea poporului
• Caracterul național, suveran, independent și unitar, indivizibil al
statului
• Separarea puterilor
• Pluralismul politic
• Universalitatea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale
• Egalitatea în drepturi fără privilegii și discriminări
• Legalitatea
Sistemul politic se compune din: instituțiile statului, partidele politice,
Parlament, președinție, ONG-uri, grupuri de presiune. Ele reprezintă
ansamblul structurilor fundamentale legale care vizează organizarea,
exercitarea și asigurarea legitimității puterii.
Sistemul politic promovează interese de grup conform unor programe
publice susținute ideologic și instituțional în termenii unor raporturi de
putere între guvernanți și guvernați.
Funcțiile partidelor politice
Partidele politice sunt grupuri constituite în condițiile legii din
activiști politici și au drepturi specifice.
1. Funcția de promovare a unor interese naționale, etnice de grup
2. Funcția de mediere între societatea civilă și stat: paticiparea la
medierea și rezolvarea conflictelor
3. Funcția de propulsare socială pentru indivizii cărora societatea le
refuză diferite cariere râvnite
4. Funcția de menținere a puterii, pentru a beneficia și pentru a
distribui avantajele membrilor săi.
În cadrul unor congrese (adunări), partidele își elaborează programul,
statutul și își aleg conducătorii. Partidele utilizează presa pentru a-și
atrage noi membri și simpatizanți.
Partidele de opoziție îndeplinesc două funcții:
5. Funcția de informare a maselor în legătură cu interesele partidului de
guvernământ și în legătură cu interesele lor.
6. Funcția de propunere de alternative la politicile inițiate de guvern.
Pluralismul politic
Termenul de pluralism politic semnifică prezența mai multor subiecți
(actori) politici. Se poate vorbi despre democrație atunci când există
pluralism politic.
Se poate vorbi despre pluralismul politic ca dispersare a puterii între o mare
varietate de grupuri sociale, respectiv existența unei pluralități de centre de
decizie politică.
Pluralismul poate fi identificat în următoarele situații:
Bipartidismul (SUA, Marea Britanie)- sisteme cu două partide
Multipartidismul pur (Țările scandinave)
Multipartidismul cu un partid dominant (Mexic și Japonia)
Orice societate pluralistă presupune trei tipuri de centre decizionale:
grupurile de interese, partidele politice și organizațiile alternative
constituite la nivelul societății (sindicate, organizații non-guvernamentale).
Conținutul pluralismului politic

Democrația apare ca o stare ideală, un proiect în curs de realizare,

astfel încât imaginea statelor democratice este cea a unor societăți
deschise în care puterea este multipolară.
În aceste condiții, decizia politică se bazează pe un sistem de
negociere colectivă, pluralismul presupunând următoarele condiții:
- Acceptarea diferențelor de opinie, a opoziției politice și a
existenței soluțiilor alternative
- Practica dialogului și a negocierii colective
- Accesul potențial al tuturor grupurilor și organizațiilor la
adoptarea deciziilor
- Participarea activă a societății civile
- Pluripartidismul
- Competiția deschisă între diferitele grupuri de interese, respectiv
grupuri politice.
Organizațiile non-guvernamentale
Termenul de "organizatie non-guvernamentala" a aparut pentru
prima oara in 1945, fiind folosit de catre ONU. Totusi, ONG-urile
exista in forma organizată încă din secolul al XVII-lea.
Fiecare ONG apare dintr-o nevoie a societății, fie a cetățenilor care
se asociază. Astfel, pe cat de diverse sunt nevoile comunității, pe atat
de diverse sunt și ONG-urile active de astăzi.
In Romania, legea definește 3 tipuri principale de ONG-uri: asociații,
fundații, federații. In acest moment există peste 90.000 de ONG-uri
în România.
O organizație neguvernamentală este formată printr-o asociere
voluntară a unor cetățeni, care își propun un scop comun cu caracter
non-profit. De regula, scopul unui ONG este în interesul dezvoltării
societății. Un ONG este independent față de autoritățile
guvernamentale, fiind uneori o legatură între comunitate și Guvern.
Societatea civilă
Societatea civilă are un rol important deoarece apără
indivizii și grupurile sociale de controlul abuziv al statului.
Unul dintre rolurile critice ale sectorului ONG este să
sprijine grupurile mai puțin avantajate pentru a se integra în
societate. Există astfel ONG-uri care sprijină copiii
institutionalizați, persoanele aparținând anumitor minoriti
(etnice, sexuale etc.), persoane aflate într-un grad ridicat de
sărăcie și multe altele.
Organizațiile neguvernamentale sunt organizații
independente de putere și non-profit.
Relația dintre guvernare și ONG-uri
Atunci când guvernanții nu își îndeplinesc sarcinile asumate
intră în acțiune societatea civilă. Aceasta se pronunță
împotriva tentativelor dictatoriale și militează pentru
deschidere, dialog și toleranță.
Între guvernanți și ONG-uri pot exista relații de colaborare,
dar și relații conflictuale, caz în care acțiunile lor îmbracă
diverse petiții, demonstrații, greve, strângere de semnături,
proteste în mass media, etc. cu scopul de a obține decizii sau
angajamente favorabile din partea guvernanților sau de a
mediatiza cauza pentru care acționează.

Bibliografie
Manual de sociologie, Elena Lupșa și Victor Bratu, Editura
Corvin, Deva, 2006.
Sociologie, Doina-Olga Ştefănescu, Alfred Bulai, Manual
pentru clasa a XI-a, Ed. Humanitas Educational,2008
Tema

Scrieți un eseu pe tema “Parteneriatul dintre stat si organizațiile

neguvernamentale”.
La alegere, puteți scrie un eseu în care să caracterizați una dintre cele trei doctrine
fundamentale: liberalismul, conservatorismul sau socialismul.