EVALUAREA

CARDIOVASCULAR
Ă
CURSUL 14.
Examinarea pulsului

Se face în mod curent la nivelul arterei radiale, prin aplicarea cu uşoară presiune a
pulpei degetelor index, medius şi inelar -în şanţul radial = şanţul pulsului,
delimitat în partea laterală a treimii inferioare a antebraţului, de tendoanele
palmarului mare şi brahioradialului.
Pulsul se mai poate palpa la:

- artera carotidă primitivă – cu policele plasat înăuntrul marginii m.

Sternocleidomastoidian, sub nivelul marginii superioare a cartilajului tiroid;
- artera temporală – anterior faţă de inserţia superioară a pavilionului urechii;
- artera subclaviculară – cu indexul apăsând în jos, deasupra mijlocului claviculei;
- artera humerală – în jumătatea inferioară a braţului, înăuntrul marginii interne a
bicepsului;
- artera femurală – în triunghiul lui Scarpa, aproximativ la mijlocul ligamentului inghinal;
- artera poplitee – cu vârful degetelor în mijlocul spaţiului popliteal;
- artera tibială posterioară – înapoia maleolei interne;
- artera pedioasă – lateral faţă de tendonul extensorului halucelui.
Tensiunea arterială

Se măsoară prin metoda auscultatorie. Manşeta aparatului se înfăşoară la 2,5 cm

deasupra plicii cotului, braţul fiind menţinut la înălţimea inimii şi antebraţul în
semiflexie sprijinit pe un plan. Prin pompare se creşte presiunea până când pulsul
arterei radiale dispare şi încă 30 mmHg deasupra acesteia, apoi se plasează
stetoscopul deasupra arterei umerale, înăuntrul tendonului bicepsului. Deflaţia se
face cu viteza de 3 mmHg pe secundă, până când inima percepe cel puţin două
bătăi cardiace consecutive sub forma sunetelor lui Korotkoff. Tensiunea arterială
sistolică este marcată de nivelul meniscului de coloană de mercur sau de poziţia
indicatorului în momentul primului zgomot audibil, care corespunde trecerii
forţate a sângelui pe sub manşeta care comprimă artera iar cea diastolică de
momentul în care zgomotele dispar, ceea ce înseamnă că artera nu mai este
comprimată şi presiunea intraluminală o echilibrează pe cea din manşetă.
Răspunsul cardiorespirator

Răspunsul organismului la efort variază cu foarte mulţi parametrii: vârsta, sexul,

starea de nutriţie, temperatura ambiantă, poziţia corpului, abilitatea executării
tipului de efort, masa hemoglobinei, volumul lichidian extracelular, starea
cordului, starea plămânului, etc. Practic, testele de efort apreciază starea întregului
organism.
Testele de efort marchează două aspecte:
a. tipul efortului şi măsurarea lui exactă,
b. metodele de măsurare a efectelor acestui efort asupra organismului
a. Tipuri de efort

Ca tipuri de efort cel mai des utilizate sunt:

- mersul în ritm impus după metronom,
- urcatul şi coborâtul scăriţei (testul Master, testul James Box, testul Hugh Jones),
- cicloergometrul,
- covorul rulant (cu pantă şi/sau viteză reglabilă).
Măsurarea efortului se face:
- pentru travaliu (forţa şi deplasarea)( în kgmetri sau jouli),
- pentru putere (travaliu/timp) (în kg m/sec, jouli/sec, = watts, în calorii),
- pentru randament sau eficienţă nu există unităţi de măsură.. Antony îl definea ca raportul dintre
travaliul efectuat şi energia utilizată calculată ca VO 2: R=[travaliu (în calorii)/VO 2 (în
calorii)]x100 se ştie că: 1l de O 2 corespunde la 4,870 calorii, 1kg m/sec corespunde la 9,81 W,
1W=1 Joule/sec=0,102kg m=0,254 cal.
Măsurarea efectelor efortului asupra
organismului
Metodele pot fi grupate în trei categorii
- Răspunsuri respiratorii: frecvenţa respiratorie, ventilaţia pe minut, VO 2 (consum O
2 /min), VCO 2 , coeficientul respirator, etc.
- Răspunsuri circulatorii: frecvenţa cardiacă, tensiunea arterială, debitul cardiac,
EKG, etc.
- Răspunsuri sanguine: PaO 2 (=presiunea parţială arterială a O 2 ) , SaO 2
(=saturaţia arterială a O 2 ) , PaCO 2, pH, acid lactic, etc.
Există teste standardizate de efort

Cel mai des utilizate în testare sportivului sau a pacienţilor cardiovasculari (frecvent
în cardiopatia ischemică cronică) constă din provocarea artificială a unui efort
dozat (pe scăriţa Master, bicicletă ergometrică sau covor rulant) sub controlul
pulsului, al tensiunii arteriale şi EKG. Deobicei, subiectul este solicitat să
continue efortul până când oboseala îi cere să-l înceteze sau până la atingerea
frecvenţei cardiace maxime permise de vârstă, stabilite prin tabele sau scăzând
vârsta subiectului din 220. Apariţia anginei pectorale (=durerii precordiale de tip
coronarian), dispneei severe, tulburărilor de ritm, hipotensiunii arteriale, sau a
subdenivelării segmentului ST pe EKG indică existenţa cardiopatiei ischemice
cronice. Oricare din aceste modificări indică încheierea probei de efort.