GENUL CORYNEBACTERIUM

- istoric și încadrare taxonomică -

• Ordinul: Actinomycetales
• Familia: Corynebacteriaceae
• Specia tip: Corynebacterium diphteriae
• Istoric:
- Difteria era cunoscută încă din antichitate ca o boală
transmisibilă, cu o evoluţie severă, frecvent letală la copii, dar
multă vreme nu a fost definită ca o entitate clinică distinctă.
- În 1821, Pierre Bretoneau a descris manifestările clinice ale
infecţiei şi a utilizat denumirea de „difterită” (lb. gr.: diphtera
= membrană ). Mai târziu Trousseau a schimbat numele bolii
în difterie.
- În 1883, Klebbs a observat bacilii în falsele membrane ale
pacienţilor.
- În 1884, Friederich Loeffler a izolat bacilii pe mediul cu ser
coagulat de bou care astăzi îi poartă numele (mediul Loeffler).
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- încadrare taxonomică -
• Specii de importanță medicală:
- Dintre cele 68 de specii introduse până în prezent în genul
Corynebacterium, din punct de vedere al patologiei umane, au
importanţă speciile toxigene care sunt C. diphteriae şi,
într-o mai mică măsură, C. ulcerans şi C. pseudotuberculosis
(tulpinile toxigene).
- Subtipurile speciei C. diphteriae sunt:
 gravis;
 intermedius;
 mitis.
Recent, unii autori menționează al patrulea biotip - belfanti.
- De asemenea, în cadrul speciei C. ulcerans, au fost
identificate subtipurile gravis şi intermedius.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- habitat și răspândire -
• Habitat:
- Corynebacteriile nepatogene fac parte din microbiota
indigenă a tegumentului şi nazo-faringelui.
- Bacilii din specia C. diphteriae pot fi prezenţi în leziunile
specifice de pe mucoasele (“false membrane”) sau
tegumentele (ulceraţii profunde) bolnavilor sau la nivel nazo-
faringian, la purtătorii sănătoşi (convalescenţi sau cronici).
• Răspândire:
Corynebacteriile patogene sunt răspândite în toată lumea.
În zonele temperate, incidenţa bolii este mai ridicată în
sezonul rece şi sunt afectate cu precădere persoanele
neimunizate.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- epidemiologie -
• Spectrul de gazdă:
- Speciile cu potenţial patogen de Corynebacterium includ
germeni strict umani. Prezenţa acestora nu a fost evidenţiată
la alte gazde.
Unele specii de corynebacterii pot fi saprofite sau pot parazita
plante sau unele specii de animale.
• Mod de transmitere:
Căile de pătrundere ale bacililor difterici în organism sunt:
 calea aerogenă;
 contactul direct cu bolnavii, purtătorii sănătoşi sau
obiectele contaminate cu secreţii din leziuni.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- caractere morfologice -
• Dimensiuni:
Dimensiuni = 1–8 m/0,5–1 m. Pot varia în funcţie de specie
sau biotip (mai mici la biotipul gravis; mai mari la intermedius
şi mitis) şi condiţiile de creştere.
• Forma:
Sunt bacili drepţi sau uşor incurbaţi, măciucaţi la unul sau la
ambele capete (lb. gr.: coryne = măciucă).
• Modul de grupare:
Dispunerea caracteristică a acestor germeni este în zig-zag
(sub forma literelor L, M, N, Y, V) sau formând palisade
(aspecte asemănătoare literelor chinezeşti).
Această modalitate de aranjare se datorează diviziunii în
planuri paralele succesive, lipsei separării complete a celulelor
rezultate de cele iniţiale şi alunecării unora faţă de celelalte.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- caractere morfologice -
• Prezenţa capsulei:
Nu au capsulă.
• Prezenţa sporilor:
Nu formează spori.
• Tinctorialitatea:
Sunt Gram pozitivi la limită.
Pe frotiurile din culturi de pe medii bogate în fosfaţi apar
diferenţe tinctoriale, alternând zone intens colorate (violet) cu
zone palide (rozalii).
Aspectul granulat se datorează acumulării în celulă a unor
incluzii de polifosfaţi ce formează corpusculii
metacromatici Babeş-Ernst, markeri ai difteriei.
• Localizarea:
Se localizează extracelular.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- caractere de cultură -
• Cerințe nutritive
Bacilii difterici cresc pe medii nutritive uzuale, dar dezvoltarea
este favorizată de adăugarea de lichide biologice sau
proteine de origine animală (sânge, ser de bou, gălbenuş
de ou, etc.).
Cultivarea corynebacteriilor patogene poate fi realizată prin
incubarea timp de 24-48 ore, la 37C, în aerobioză.
• Forma de creştere:
Modul de creştere este variabil în funcţie de compoziţia
mediului de cultură, de specie şi de biotip.
Pe geloză-sânge, coloniile de C. diphteriae sunt gri-albicioase,
de obicei nehemolitice. -hemoliza, uneori prezentă la C.
diphteriae, reprezintă un caracter inconstant, puţin valoros
pentru identificarea speciei sau biotipului.
Unele tulpini de C. ulcerans prezintă -hemoliză discretă. La
specia C. pseudotuberculosis, caracterul este mai constant.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- caractere fiziologice -
• Nutriţia:
Sunt bacterii chemoorganotrofe.
• Respiraţia:
Majoritatea speciilor sunt aerobe facultativ anaerobe.
Există şi specii strict aerobe.
• Mobilitatea:
Sunt germeni imobili.
• Înmulţirea:
Se înmulţesc prin diviziune binară.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- caractere biochimice -
• Proprietăţi biochimice:
Comportamentul corynebacteriilor faţă de mono- și
oligozaharide (glucoză, maltoză, zaharoză) şi polizaharide
(dextroză, glicogen, amidon) diferă în funcţie de specie şi
biotip fiind criterii de identificare.
Corynebacteriile patogene sunt producătoare de enzime:
- catalaza;
- cistinaza (test de identificare);
- hemolizina;
- nitratreductaza;
- neuraminidaza.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- caractere de rezistență -
• Rezistenţa în mediul extern:
Corynebacteriile au rezistenţă crescută în mediul extern (pe
sol – 1 an, în aer – 3 ore, în praf – 100 zile), chiar în condiţii
de uscăciune.
• Rezistenţa la căldură:
Sunt distruse la 60C în 10 minute.
• Rezistenţa la antiseptice şi dezinfectante:
Sunt distruşi de majoritatea antisepticelor şi dezinfectantelor,
aplicate în concentraţii uzuale.
• Rezistenţa la antibiotice:
De obicei sunt sensibili la antibioticele folosite mai des în
practica clinică. Eficienţa terapeutică este însă mai ridicată în
cazul penicilinei şi al eritromicinei. Au fost semnalate tulpini
rezistente la eritromicină.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- caractere antigenice și patogenitate -
Germenii rămân cantonaţi la poarta de intrare, se
multiplică şi eliberează exotoxina care difuzează în organism şi
induce fenomene toxice la distanţă, în diferite organe.
Infecţiile pot fi inaparente sau clinic manifeste.
Toxina difterică este o exotoxină produsă doar unele
tulpinile de C. diphteriae ce au dobândit această capacitate
prin conversie lizogenică. Are structură proteică, din 2
fragmente A (zona toxică) şi B (permite ataşarea pe celula-
gazdă). Prin expunere la formol şi căldură devine anatoxină.
C. diphteriae elaborează neuraminidază, ce produce necroză
la poarta de intrare, favorizând multiplicarea germenilor.
C. ulcerans produce cantităţi mari de neuraminidază, o toxină
cu efecte patogene similare şi o fosfolipază D.
C. pseudotuberculosis este mai puţin studiată, dar unii autori
menţionează aceiaşi factori de patogenitate.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- difteria -
Tulpinile toxigene de C. diphteriae sunt agenţii
etiologici ai difteriei, boală infecţioasă acută,
transmisibilă.
Forme clinice:
- Forma cea mai frecventă este difteria faringiană
(angina cu „false membrane”).
- difteria laringiană (crup difteric);
- difteria nazală;
- difteria plăgilor;
- alte forme: difteria otică, oculară, vulvară, anală.
Pot apare complicaţii cardiace sau neurologice.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- localizările difteriei -
 Difteria faringiană - forma cea mai frecventă (60 – 70%
din cazuri). Se manifestă clinic ca o angină. Local, apar
depozite purulente cu aspect de „false membrane” ce se
extind rapid, însoţite de edem intens şi adenopatii satelite. Se
asociază cu toxemie generală, febră 38-39ºC, astenie marcată,
greţuri, vărsături, manifestări cardio-vasculare. Netratată
corect şi precoce, dă procente înalte de mortalitate ( 50 –
60%).
 Difteria laringiană (crupul difteric) - 20 – 30% din cazuri.
Poate fi primară sau secundară unei angine. Este o laringită
obstructivă severă letală în absenţa unui tratament prompt.
 Difteria nazală – mai rară, este o rinită serosanguinolentă,
cu “false membrane” şi eroziuni cutaneo-mucoase la nivelul
narinelor. Are importanţă epidemiologică.
 Rareori pot apare localizări tegumentare (difteria plăgilor) şi,
în mod excepţional, oculare, otice, vulvare sau anale.
Formele severe se pot complica cu miocardite, endocardite,
paralizii.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- boli umane -

- C. ulcerans şi C. pseudotuberculosis, fiind specii toxigene, au

fost implicate în sindroame clinice similare difteriei, într-un
procent redus din cazuri.
- Alte specii de corynebacterii au fost rar asociate cu infecţii
nosocomiale:
 respiratorii;
 oculare;
 otice;
 ale protezelor;
 ale cateterelor.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- difterimorfi -
Difterimorfii:
1. Sunt frecvent izolaţi din diverse prelevate.
Pot face parte din flora normală a tegumentului, nasului,
organelor genitale externe şi uretrei, prin urmare este necesar
să se analizeze cu atenţie semnificaţia clinico-etio-
patogenică a acestora.
Pot fi consideraţi agenţi declanşatori ai unei infecții în
următoarele situații:
- dacă au fost izolaţi dintr-un produs normal steril ;
- dacă sunt predominanţi într-o infecţie mixtă;
- dacă au fost evidenţiaţi prin examenul microscopic direct ;
- în cazul unor manifestări clinice evidente, neexplicate de altă
cauză.
 GENUL CORYNEBACTERIUM
- difterimorfi -
2. Cresc diferit pe mediile de cultură.
Unele specii lipofile formează pe geloză-sânge colonii foarte
mici, alb-cenuşii. Se dezvoltă mai bine sau exclusiv pe medii
bogate în lipide.
Majoritatea speciilor nonlipofile de difterimorfi sunt
cromogene, formând colonii gălbui sau portocalii.
3. Microscopic prezintă polimorfism accentuat.
Iau forme cocoide, cocobacilare sau bacilare atipice (scurte,
groase, efilate sau rotunjite la capete).
4. Proprietăţile biochimice
Variază de la o specie la alta.
5. Nu reprezintă agenţi etiologici ai difteriei
Deoarece nu sunt producătoare de exotoxină difterică.
Excepţie fac speciile C. ulcerans şi C. pseudotuberculosis, care
au capacităţi toxigene.
 GENUL LISTERIA
- încadrare taxonomică -

• Ordinul: Bacillales
• Familia: Listeriaceae
• Specia tip: Listeria monocytogenes
• Specii de importanță medicală:
- Conform Bergeys Manual of Systematic Bacteriology, genul
Listeria include 6 specii:
- L. monocytogenes;
- L. ivanovii;
- L. grayi;
- L. seeligeri;
- L. welshimeri;
- L. innocua.
 GENUL LISTERIA
- habitat -
• Habitat:
Listeriile sunt larg răspândite în mediul extern (pe sol, în ape,
pe vegetale, în dejecte).
Atât în cazul animalelor cât şi al omului există numeroşi
purtători asimptomatici care elimină germenii prin materiile
fecale având importanţă epidemiologică.
La păsări listeriile pot produce diarei şi tulburări neurologice
care sunt de obicei letale.
La mamifere, Listeria monocytogenes poate leza sistemul
nervos central, determinând meningoencefalite sau tulburări
neurologice diverse. Prin terapie pot fi recuperate cca. 40 %
din animale, dar pot rămâne cu sechele.
În cazul omului, ponderea purtătorilor sănătoşi
intestinali este de 5-10%. Aceştia sunt mai ales persoane
ce vin în contact, în mod constant, cu animale
domestice.
 GENUL LISTERIA
- epidemiologie -
• Mod de transmitere:
- Principalul mod de transmitere la om este consumul de
alimente contaminate (lactate, carne, legume, peşte,
crustacee).
- Rar, transmiterea se poate face prin contact direct cu
animalele sau cu materialele infectate de la acestea.
- Au fost semnalate și transmiterea venerică precum şi
unele infecţii nosocomiale (inhalare accidentală sau prin
intermediul mâinilor personalului medical).
- În cazul infecţiilor perinatale germenii sunt transmişi
transplacentar sau în timpul naşterii.
 GENUL LISTERIA
- epidemiologie -
• Spectrul de gazdă:
- Spectrul de gazdă include numeroase specii (peste 40) de
mamifere, păsări, peşti, crustacee şi insecte. Cele mai
susceptibile animale sunt ovinele şi caprinele.
• Răspândire:
- Sunt răspândiţi în toate zonele globului, în special în locurile
cu material organic vegetal aflat în descompunere.
- Au fost izolaţi din sol, apă, sisteme de canalizare, silozuri.
- În Europa este mai frecventă starea de purtător.
- Listeriozele umane se manifestă de obicei sporadic, rar
apărând izbucniri legate de ingerarea unor alimente infectate
sau în mediul spitalicesc.
- Sunt afectate mai frecvent persoanele imunodeficiente,
cu vârste extreme (copii, vârstnicii), gravidele.
 GENUL LISTERIA
- caractere morfologice -
• Dimensiuni:
Dimensiuni medii = 0,5-3 m/0,3-0,5 m.
În culturi vechi sau obţinute în condiţii improprii, pot apărea forme mai
alungite sau mai groase (până la 20 m/0,8 m).
• Forma:
Pe frotiurile din produse patologice sau din culturi tinere predomină
formele cocobacilare.
Pe preparatele din culturi vechi sau obţinute pe medii cu potenţial nutritiv
scăzut, apare un tablou polimorf, cu forme cocoide, cocobacilare şi
bacilare. Bacilii sunt drepţi sau incurbaţi, cu capetele rotunjite, de diferite
dimensiuni. Predomină formele filamentoase ceea ce conferă o valoare
orientativă redusă a examinării.
• Modul de grupare:
Apar izolate sau grupate. Pe preparate din produse patologice (mai ales
lichid cefalorahidian) sau din culturi S se dispun in diplo sau în grupări mici.
 GENUL LISTERIA
- caractere morfologice -
• Prezenţa capsulei:
Nu au capsulă.
• Prezenţa sporilor:
Nu formează spori.
• Tinctorialitatea:
Sunt bacterii Gram pozitive, dar pot dobândi o tentă roşietică
dacă etapa de decolorare este prea lungă sau dacă provin din
culturi senescente.
• Localizarea:
Pe frotiurile din produse patologice, apar predominant
extracelulare sau, mai rar, fagocitate (intracelulare).
 GENUL LISTERIA
- caractere de cultură -
• Cerințe nutritive
Nu sunt bacterii pretenţioase nutritiv putând fi cultivate şi pe
medii simple. Dezvoltarea este favorizată de adăugarea în
medii a unor produse biologice (sânge, ser, lichid de ascită,
extract de ficat, etc.) sau a glucozei.
Cresc optim la 20-37°C, în aerobioză, dar pot fi cultivate şi în
absenţa O2. Viteza de creştere variază în funcţie de calităţile
mediului şi de temperatură.
• Forma de creştere:
Pe mediile solide simple (agar glucozat sau agar triptozat),
listeriile formează colonii de tip S, mici sau medii, cu aspect de
„picături de rouă”. Uneori, adoptă forma de creştere R, cu
colonii mai mari şi mai opace, ombilicate şi friabile. În culturile
vechi devin gri, vâscoase şi au tendinţă de disociere.
Hemoliza de tip  apare la unele specii (L. monocytogenes, L.
ivanovii, L. seeligeri), în faza S.
 GENUL LISTERIA
- caractere fiziologice -
• Nutriţia:
Sunt bacterii chemoorganotrofe. Dezvoltarea lor este
dependentă de anumiţi factori de creştere.
• Respiraţia:
Sunt aerobe facultativ anaerobe.
• Mobilitatea:
Sunt germeni mobili ce se deplasează cu ajutorul cililor.
Localizarea şi numărul organitelor de locomoţie sunt variabile
în funcţie de forma germenilor, de temperatura de cultivare şi
de vechimea culturii.
• Înmulţirea:
Se înmulţesc prin diviziune binară.
 GENUL LISTERIA
- caractere biochimice -
• Proprietăţi biochimice:
Acești germeni pot fermenta, în mod variabil în funcţie de
specie şi de tulpină, diverşi carbohidraţi (glucoza, levuloza,
ramnoza, manoza, trehaloza, maltoza, esculina, etc.), fără
eliberare de gaz. Comportamentul lor faţă de zaharuri
reprezintă un criteriu de diferenţiere între specii şi faţă de
bacterii asemănătoare.
Listeriile sunt producătoare de catalază, pozitivează testele
roşu metil, Voges-Proskauer, T.T.C. (clorură de
trifeniltetrazolium) şi sunt halotolerante.
 GENUL LISTERIA
- caractere de rezistență -
• Rezistenţa în mediul extern:
Au rezistenţă remarcabilă în mediul extern. În sol, în apele de
suprafaţă, pe vegetale sau pe obiecte rămân viabili săptămâni,
luni sau ani, în funcţie de condiţiile de mediu. Rezistă perioade
îndelungate în produsele animalelor bolnave (lapte, carne,
ouă), în dejecte, pe mediile de cultură.
• Rezistenţa la căldură:
Sunt distruse prin autoclavare sau sterilizare în cuptorul
Poupinel. Pasteurizarea laptelui nu este întotdeauna eficientă.
• Rezistenţa la antiseptice şi dezinfectante:
Sensibilitatea la dezinfectantele folosite frecvent (hipoclorit de
sodiu, etanol 70 %, glutaraldehidă) este moderată.
• Rezistenţa la antibiotice:
Sunt sensibile cu precădere la ampicilină. Pot fi folosite și alte
antibiotice pe baza antibiogramei.
 GENUL LISTERIA
- caractere antigenice și patogenitate -
Un important factor de virulenţă la L. monocytogenes este
motilitatea, datorată cililor.
Invazivitatea acestei specii este certă, dar mecanismele nu
sunt descifrate în totalitate. Mecanismul de invazie a acestora
constă, probabil, în traversarea mucoasei intestinale. Listeriile
se pot multiplica în enterocite, de unde trec în sânge şi
determină localizări secundare.
Tulpinile virulente de Listeria monocytogenes eliberează:
- listeriolizină (LLO) - o proteină asemănătoare altor toxine
bacteriene (streptolizina O, pneumolizina, perfringolizina); are
acţiune hemolitică şi reprezintă un factor major de virulenţă;
- fosfolipaze - hidrolizează fosfolipidele gazdei.
Listeriile au capacitate de multiplicare intracelulară şi pot
invada endoteliile, din aproape în aproape.
 GENUL LISTERIA
- boli umane -
- În infecţiile umane a fost izolată specia L. monocytogenes şi
mult mai rar, L. ivanovii şi L. seeligeri.
- La persoanele imunocompetente, infecţia este de obicei
asimptomatică.
- Forme severe apar la imunodeficienţi - meningoencefalită,
endocardită, septicemie.
- Rar apar forme localizate (cutanate, faringiene, genito-
urinare).