FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE

- încadrare taxonomică -
• Ordinul: Enterobacteriales
• Familia: Enterobactericeae
- este o familie bacteriană largă care conține multe genuri
bacteriene (peste 30), dintre care 23 au putut fi implicate în
patologia umană;
- speciile de Enterobacteriaceae sunt saprofite, patogene,
condiționat patogene sau accidental patogene la om și
animale;
- familia include specii care produc boli infecţioase cu tablou
clinic bine definit (exemplu: febra tifoidă, febrele paratifoide,
dizenteria bacteriană) cât şi specii oportuniste;
- unele specii sunt agenţi comuni ai infecţiilor nosocomiale.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- încadrare taxonomică -
• Genuri de importanță medicală:
- Salmonella;
- Shigella;
- Escherichia;
- Proteus;
- Klebsiella;
- Enterobacter;
- Serrattia;
- Yersinia;
- Citrobacter; Hafnia; etc.
Obs. Recent a fost constituit genul Escherichia-Shigella.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- încadrare taxonomică -
• Principalele specii de importanță medicală:
- Escherichia: E. coli, rar E. vulneris, E. fergussoni.
- Shigella: S. dysenteriae, S. boydii, S. sonnei, S. flexneri.
- Salmonella: S. typhi, S. Paratyphi A, B și C, S. typhimurium;
S. enterica enterica.
- Proteus vulgaris, Proteus mirabilis, Proteus penneri, Proteus
myxofaciens.
- Klebsiella: K. pneumoniae, K. ozenae, K. rhinoscleromatis,
K. oxytoca.
- Yersinia: Y. pestis, Y. enterocolitica, Y. pseudotuberculosis.
- Enterobacter: E. clocae, E. agglomerans, E. aerogenes.
- Serratia: S. marcescens.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- habitat și răspândire -
• Habitat:
- Tractul digestiv al omului şi mamiferelor este habitatul lor
natural.
- Pot fi găsiţi și în sol, în apele de suprafaţă şi pe plante.
- La unele specii patogene habitatul este limitat, fiind întâlnite
doar la om, din intestinul căruia pot ajunge doar accidental în
elemente de mediu.
• Spectrul de gazdă:
- Rezervorul animal de salmonele include aproape toate
speciile de animale domestice şi sălbatice. Sunt prezente și la
omul bolnav sau purtător.
- Agenţii febrelor enterice au ca gazdă doar omul.
Alte specii de enterobacterii au ca gazde diferite specii de
animale şi omul.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- epidemiologie -
• Căi de transmitere:
- Salmonelozele non-tifoidice apar la om prin ingestia
salmonelelor din apă sau alimente contaminate (carne,
ouă, lapte, peşte), prin transmitere interumană fecal-orală,
prin contact cu obiecte contaminate cu acestea (lenjerie,
îmbrăcăminte, jucării, etc.).
- Febrele enterice se transmit de obicei fecal-oral, prin
contact direct sau indirect cu sursele de infecţie.
- Dizenteria se transmite frecvent indirect (alimente/apă) şi
rar prin contact direct cu bolnavii sau purtătorii.
- Celelalte specii de enterobacterii cu potenţial patogen intră
în organism pe diferite căi (digestivă, aerogenă, cutanată,
etc.) fiind implicate în infecţii cu diverse localizări, prin
contactul direct sau prin elemente de mediu (mai ales
alimente şi apă).
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- caractere morfologice -
• Dimensiuni:
În medie, acești germeni au o lungime de 2–3 m şi o
grosime de 0,5–0,8 m.
Dimensiunile pot varia în funcţie de vârsta culturii şi de
calitățile nutritive ale mediului.
• Forma:
Toate speciile din familia Enterobacteriaceae sunt bacili drepţi,
cu capetele rotunjite.
• Modul de grupare:
Pe frotiurile din produs patologic apar de obicei ca bacili
izolaţi.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- caractere morfologice -
• Prezenţa capsulei:
De obicei sunt necapsulaţi.
Tulpinile de Klebsiella species sunt incapsulate.
• Prezenţa sporilor:
Nu formează spori.
• Tinctorialitatea:
Sunt Gram negativi.
• Localizarea:
Se localizează mai ales extracelular.
FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- caractere morfologice -
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- caractere de cultură -
• Cerinţe nutritive:
Sunt germeni nepretenţioşi nutritiv dezvoltându-se și pe medii
de cultură uzuale.
• Condiții de cultivare:
- 37° C; 24 ore; aerobioză; se pot dezvolta și în anaerobioză
fiind germeni aerobi facultativ anaerobi.
• Forma de creştere:
Germenii din genul Enterobacteriaceae formează, de obicei,
colonii de tip S – tulpinile virulente. Unele tulpini foarte
virulente formează colonii mucoide sau gelatinoase iar
cele izolate de la pacienţi trataţi în prealabil cu antibiotice,
colonii de tip R sau pitice.
-Hemoliza poate fi prezentă inconstant la unele specii.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- caractere de cultură -
• Pe mediile cu sânge: enterobacteriile formează colonii
vâscoase, mucoide sau gelatinoase, gri-albicioase, de obicei
nehemolitice. Unele specii prezintă inconstant -hemoliză (ex:
Escherichia coli).
• Pe mediile selectivo-diferențiale pentru bacili gram
negativi (conțin de obicei ca agent diferențial zaharul
lactoză): formează colonii lactoză pozitive (schimbă culoarea
mediului prin virajul indicatorului de pH ca urmare a acidifierii
mediului prin fermentarea zaharului) sau lactoză negative
(coloniile sunt incolore împrumutând culoarea mediului).
• Aspecte particulare:
Coloniile de Klebsiella sunt mucoide și confluează ca picăturile
de miere.
Pe medii neselective, Proteus prezintă fenomenul de migrare.
Pe anumite medii unele enterobacterii produc pigmenți (ex.
Serratia – roșu; Enterobacter - galben).
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- caractere fiziologice -
• Nutriţia:
Sunt bacterii chemoorganotrofe.
• Respiraţia:
Majoritatea sunt germeni aerobi facultativ anaerobi.
• Mobilitatea:
Sunt mobile sau imobile.
Mobilitate crescută se remarcă la speciile din genul Proteus la
care apare fenomenul de migrare sau de cățărare (constă în
dezvoltarea sub forma unor valuri concentrice a culturii în
afara zonei însămânţate).
• Înmulţirea:
Se înmulţesc prin diviziune binară transversală.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- caractere biochimice -
• Proprietăţi biochimice:
Fermentează glucoza cu (ex.: Escherichia coli, Salmonella,
Klebsiella, Enterobacter, Proteus) sau fără (ex.: Shigella,
Yersinia) producere de gaz.
Un zahar important pentru orientarea diagnosticului de gen
sau specie este lactoza, care, introdusă în medii, este
fermentată (ex.: Escherichia coli) sau nu de aceşti germeni
(ex.: Proteus, Salmonella).
Pot să fermenteze însă, variabil în funcţie de specie sau biotip
şi alţi carbohidraţi (zaharoză, maltoză, trehaloză, arabinoză,
ramnoză, etc.).
Toate bacteriile din această familie pot produce catalază şi au
capacitatea să reducă nitraţii la nitriţi.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- caractere biochimice -
• Proprietăți biochimice:
Unele sunt producătoare de indol (Escherichia coli),
hidrogen sulfurat (Proteus sp., Salmonella sp.), urează
(Proteus sp., Klebsiella sp.), lizin-decarboxilază, ornitin–
decarboxilază şi arginin–decarboxilază (Salmonella şi variabil
alte specii), fenilalanin-dezaminază (Proteus sp.) şi DNA-
ază (Serratia).
Pot utiliza citratul (Enterobacter, Klebsiella, Serratia şi alte
specii inconstant) sau malonatul (Enterobacter şi variabil,
alte specii) ca sursă de carbon şi pot induce pozitivarea
reacţiei roşu metil (Escherichia coli, Proteus, Salmonella,
Shigella, Yersinia şi majoritatea tulpinilor din celelalte specii).
Unele tulpini de Escherichia coli sunt producătoare de
bacteriocine (colicine), substanţe cu acţiune antimicrobiană.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- caractere de rezistență -
• Rezistenţa în mediul extern:
Supravieţuiesc perioade lungi în mediul extern (pe sol sau în apă),
mai ales unde există materie organică în descompunere.
• Rezistenţa la căldură:
Sunt distruşi în 5-30 min. la 60ºC.
• Rezistenţa la antiseptice şi dezinfectante:
Sunt sensibile la antisepticele şi dezinfectantele obişnuite Serratia
sp. sunt mai rezistente decât celelalte enterobacterii.
• Rezistenţa la antibiotice:
Sensibilitatea naturală este variabilă în funcţie de gen. Perioada
actuală se caracterizează prin creşterea ponderii tulpinilor
rezistente. Uneori rezistenţa se instalează pe parcursul
tratamentului.
Principalele mecanisme de rezistență în spitale: tulpini ESBL
(Extended Spectrum beta-lactamases), tulpini producătoare de
carbapememaze.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- caractere antigenice -
• Antigene somatice:
- Antigenul O este de natură lipido-glucido-polizaharidică.
Are structură complexă, fiind alcătuit din lipidul B, o
componentă proteică şi lipopolizaharidul (LPS =
endotoxina). LPS este format din unităţi monozaharidice
repetate (4-6), care formează lanţuri lungi şi ramificate
dispuse diferit în funcție de specie, un miez (“core”)
polizaharidic, similar celui din alte bacterii Gram negative şi
lipidul A ancorat în membrana externă. Antigenul O este
termorezistent, acido-rezistent, alcoolo-rezistent, poate fi
inactivat cu formol. Se găseşte în peretele tulpinilor virulente.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- caractere antigenice -
• Antigene somatice:
- Antigenul R este prezent numai la tulpinile nevirulente. Are
structură asemănătoare antigenului O, însă polizaharidul este
incomplet sintetizat. Nu este imunogen.
- Antigenul H face parte din structura cililor, fiind prezent
doar la bacteriile ciliate. Conţine o proteină contractilă (pilină
= flagelină). Este sensibil la acţiunea căldurii şi la alcooli, însă
rezistă la formol. Apare sub 2 forme (H1, H2), codificate de 2
grupe de gene, care se pot exprima fenotipic alternativ, la o
anumită bacterie.
- Antigenul K este în capsulă sau în glicocalix putând masca
antigenul O. Structura sa este polizaharidică. Este vulnerabil
la acţiunea căldurii, rezistă la alcooli şi formol.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- caractere antigenice -
• Antigene solubile:
- Hemolizina: este responsabilă de producerea -hemolizei,
mai frecvent vizibilă la E. coli; poate fi pusă în evidenţă doar la
unele tulpini.
- Enterotoxinele: au fost evidenţiate la diverse specii (E.
coli, Salmonella sp., Klebsiella sp., Shigella dysenteriae, etc.);
mai bine studiate au fost cele secretate de tulpinile
enterotoxigene de E. coli (ETEC):
- LT (enterotoxina termolabilă) se aseamănă structural şi ca
mecanism de acţiune cu cea holerică (cauzează pierderi hidro-
electrolitice intestinale);
- ST (enterotoxina termostabilă) este polipeptidică, afectează
permeabilitatea membranei enterocitelor.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
- patogenitate -
• Virulența:
- Salmonelele au capacitatea de a invada, a supravieţui şi a se
înmulţi în celulele epiteliale intestinale.
- Dezvoltarea intracelulară reprezintă un mecanism descris
şi la alte enterobacterii.
- Sunt factori de patogenitate capsula cu rol antifagocitar,
fimbriile cu rol în aderenţă, enzimele (fibrinolizina,
coagulaza).
• Toxigeneza:
- Pot produce hemolizine (mai frecvent la E. coli), puse în
evidenţă doar la unele tulpini.
- Enterotoxinele au fost depistate la diverse specii de
enterobacterii (Escherichia coli, Salmonella sp., Klebsiella sp.,
Shigella dysenteriae, etc.). Mai bine studiate au fost cele
secretate de tulpinile enterotoxigene de E. coli (ETEC).
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
• Boli umane:
Escherichia coli determină infecţii enterale (boli diareice
acute) şi extraenterale (urinare – peste 80%, biliare, ale
tractului respirator, genitale, ale plăgilor, etc.).
Shigella sp. sunt agenţi ai dizenteriei bacilare.
Speciile patogene de Salmonella sunt implicate în
producerea febrelor enterice (S. typhi, S. paratyphi A, B, C),
toxiinfecţiilor alimentare şi septicemiei (restul speciilor).
Yersinia pestis este agentul pestei (ciuma) iar alte specii ale
genului sunt implicate în infecţii digestive, respiratorii, urinare.
Klebsiella pneumoniae determină infecţii respiratorii
severe, fiind rar implicată şi în infecţii cu alte localizări.
K. ozaenae produce ozena (rinită atrofică).
Proteus sp. se situează pe al doilea loc ca frecvenţă in
infecţii urinare. Este implicat mai rar şi în alte infecţii
nespecifice.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
• ESCHERICHIA COLI:
- este un comensal intestinal, cu rol sinteza vitaminei K și a
vitaminelor din complexul B; este condiționat patogen;
- sunt bacili gram negativi, nesporulați, de obicei necapsulați,
mobili;
- fermentează glucoza cu producere de gaz, fermentează
lactoza, produce indol;
- au rezistență în mediul extern - marker al contaminării fecale;
- formează colonii vâscoase sau mucoase, uneori β-hemolitice;
- conțin antigenele somatice Ag O și Ag H (ciliar); patogenitatea
se datorează virulenței și eliberării de endotoxină;
- produce enterite, enterocolite și sindromul toxico-septic al
nou-născutului, infecții urinare, biliare, ale tractului respirator,
genitale, ale plăgilor, etc.).
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
• KLEBSIELLA SPP.:
- pot fi germeni comensali ai intestinului omului și animalelor;
- sunt condiționat patogeni;
- sunt bacili gram negativi, dispuși în lanțuri scurte (2-3),
nesporulați, incapsulați, imobili;
- coloniile sunt mucoide cu tendință de confluare ca picăturile
de miere;
- fermentează glucoza și lactoza; produce urează, folosește
citratul ca sursă de carbon;
- conțin antigenele somatice Ag O și Ag K (capsular);
- patogenitatea se datorează virulenței și endotoxinei;
- determină infecții digestive (la nou-născuți și sugari), urinare,
respiratorii (K. pneumoniae), ale plăgilor, etc.;
K. ozenae produce ozena (rinită atrofică).
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
• PROTEUS SPP.:
- pot fi germeni comensali ai intestinului omului și animalelor;
- sunt condiționat patogeni;
- sunt bacili gram negativi, nesporulați, necapsulați, cu cili
peritriche care îi conferă mobilitate mare;
- pe medii neselective, datorită mobilității crescute, prezintă
fenomenul de migrare (se extinde în valuri succesive în zona
neînsămânțată); pe medii înclinate prezintă fenomenul de
cățărare; linia de demarcație Dienes apare când pe aceeași
placă sunt 2 tulpini de Proteus (nu se amestecă);
- fermentează glucoza; nu fermentează lactoza; produce
urează, folosește citratul ca sursă de carbon, produce
fenilalanindezaminază, produce hidrogen sulfurat;
- conțin antigenele somatice Ag O și Ag H (ciliar);
- patogenitatea se datorează virulenței și endotoxinei;
- determină infecții urinare; este implicat mai rar şi în alte
infecţii nespecifice.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
• SHIGELLA SPP.:
- Agenții dizenteriei sunt incluși în 4 serogrupuri, primele 2 fiind mai
frecvent izolate: S. dysenteriae (grup A), S. flexnery (grup B), S.
boydii (grup C) și S. sonnei (grup D).
- Sunt germeni patogeni.
- Sunt bacili gram negativi, nesporulați, necapsulați, imobili.
- Pe geloză-sânge formează colonii gri; pe medii selective formează
colonii translucide, lactoză negative (excepție unele tulpini de S.
sonnei).
- Fermentează glucoza fără producere de gaz, nu fermentează
lactoza, nu produc hidrogen sulfurat și urează, nu cresc pe mediul
cu citrat de sodiu ca unica sursa de atomi de atomi, productia de
indol este variabilă.
- Conțin antigen somatic Ag O (clasificarea pe grupe); unele tulpini au
și Ag K (capsular).
- Ajunse la nivelul intestinului, germenii se multiplică și produc
inflamarea mucoasei ce poate progresa spre submucoasa cu
formarea leziunilor specifice („abcese în buton de cămașă”) mai ales
în ileon și sigmoid.
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
• SHIGELLA SPP.
Rezervorul este reprezentat de om și accidental de primatele
captive (la nivel intestinal); pot contamina apa, solul,
alimentele (există epidemii hidrice, alimentare).
Transmiterea bolii se face prin consum de apă sau alimente
contaminate, înot în ape contaminate, mâini murdare. Muștele
au rol în contaminarea alimentelor.
Dizenteria
- este o boală diareică acută; simptomele apar după 2-5 zile de
la infecție și constau în febră, colici abdominale, tenesme
rectale și sindrom diareic; în perioada de stare pacientul
prezintă 20-30 scaune afecaloide, cu mucus, puroi și sânge, reduse
cantitativ (scuipat rectal – scaun patognomonic); se poate asocia cu
artrite reactive.
- unii pacienți pot rămâne purtători sănătoși de bacili dizenterici
(surse de infecție – importanță epidemiologică).
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
• SALMONELLA SPP.:
- răspândirea salmonelelor este ubicvitară; principalul habitat
este tractul intestinal al oamenilor şi animalelor de unde
germenii pot polua solul, apele reziduale și de suprafață;
Salmonella enterica subspecia enterica reprezintă 90٪ din
tulpinile izolatele de la om şi animale cu sânge cald.
- datorită patogenităţii pentru om şi a faptului că pot contamina
diverse produse, prezintă interes deosebit pentru
microbiologia alimentelor, mai ales a celor de origine animală.
- sunt bacili gram negativi, nesporulați, necapsulați, mobili;
unele specii prezintă o pseudocapsulă (S. typhi, S. paratyphi
A, B și C, S. typhimurium);
- fermentează glucoza; nu fermentează lactoza; produc
hidrogen sulfurat;
- conțin Ag O, Ag H (ciliar) și Ag Vi (la speciile cu
pseudocapsulă);
- patogenitatea se datorează virulenței și endotoxinei;
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
• SALMONELLA SPP.
- la copii, salmonelele ubicvitare determină de la infecții asimptomatice până
la sindroame de tip tifoid. La adulți produc toxiinfecții alimentare și mai rar
septicemii. Speciile patogene de Salmonella sunt implicate în producerea
febrelor enterice (S. typhi, S. paratyphi A, B, C).
Febra tifoidă
- Calea de pătrundere este digestivă (doza infectantă 103 germeni),
transmiterea fiind de la om la om.
- Perioada de incubare: 1-3 săptămâni.
- Debut: 5-7 zile, se instalează insidios în majoritatea cazurilor, cu febra ce
creşte gradat spre 39°C, cefalee persistentă, astenie, ameţeli, dureri
musculare, anorexie, creşterea treptată a splinei.
- Perioada de stare: durează 2 săptămâni; se caracterizează prin febră
crescută care se menţine în platou, cu oscilaţii minime, acompaniată de
stare generală alterată, prostație, obnubilare. Bolnavii sunt apatici,
adinamici, cu tulburări senzoriale (stare tifică; tifos = ceaţă), hipoacuzie,
delir, stare confuzională. Cefaleea este intensă, continuă, cu insomnie.
- Bolnavii au și simptomatologie digestivă (datorată agresiunii intestinale,
hepatice și pe vezica biliară) reprezentată de anorexie, dureri abdominale
difuze. Formele severe se însoțesc de meteorism şi constipaţie prin pareze
intestinale. La 1/3 din cazuri apare diareea (scaune verzui).
 FAMILIA ENTEROBACTERIACEAE
Febra tifoidă
- La 7-8 zile de la debut apare o erupție cutanată (macule roz, de mărimea
unui bob de linte, situate mai ales pe flancurile abdominale şi la baza
toracelui ce dispar spontan in 3-4 zile).
- Splenomegalia apare precoce, este constantă şi uneori (mai ales la copii)
se însoţeşte de hepatomegalie.
- Mai pot apărea tulburări cardio-vasculare (bradicardie, hipotensiunea
arterială, etc.), sindrom hemoragic și sindrom anemic (în forme severe cu
evoluție prelungită).
- Convalescenţa: după săpt. 4 - remiterea treptată a simptomatologiei cu
normalizarea parametrilor clinici şi biologici.
- Complicații:
Pot apărea perforație intestinală si peritonită.
Instalarea șocului endotoxinic (există pericolul administrării unei doze
foarte mari de antibiotic prin care se riscă provocarea unei distrugeri
bacteriene masive, deci eliberarea în cantitate foarte mare de
lipopolizaharide bacteriene.
- După vindecarea bolii pacientul poate rămâne purtător biliar de germeni
timp de aproximativ un an de zile.
 GENUL PSEUDOMONAS
- încadrare taxonomică -
• Ordinul: Pseudomonadales
• Familia: Pseudomonadaceae
• Genul: Pseudomonas
• Specii de importanță medicală:
- În Bergeys Manual of Systematic Bacteriology sunt
menţionate aproape 150 de specii aparţinând genului. Doar
o mică parte dintre acestea prezintă însă interes medical.
- Pe baza studiului efectuat asupra ARN ribozomal şi asupra
raportului între acesta şi ADN, în anul 1977, Palleroni a
clasificat speciile de interes medical în 5 grupe.
- Recent, au fost făcute remanieri profunde în cadrul acestei
clasificări.
- Ca urmare a analizării A.R.N. ribozomal, reclasificarea
speciilor de Pseudomonas existente continuă şi în prezent.
 GENUL PSEUDOMONAS
- încadrare taxonomică -
• Specia tip: Pseudomonas aeruginosa (bacilul piocianic)
- Primele informaţii din literatură - colorarea pansamentelor
rănilor în albastru-verde - în 1850, Sédillot a observat că
pigmentarea bandajelor se datorează unui agent
transferabil.
- În 1860, Fördos a reuşit să separe piocianina.
- În 1862, Lucke asociază pigmentul cu prezența unor bacili.
- În 1872, Schroeter - “bacterium aeruginosum” (lb. lat.:
aeruginosus = plin de rugină verde).
- În 1882, bacilii producători de puroi albastru au fost izolaţi in
vitro de Carle Gessart care a și studiat proprietăţile acestei
specii.
- În 1888, piocianina a fost analizată chimic de către
Lederhose.
- 1889-1894 - “Bacillus pyocyaneus ”.
 GENUL PSEUDOMONAS
- habitat -
• Habitat:
- Germenii din genul Pseudomonas sunt larg răspândiţi în
mediul extern (apă, aer, sol, materiale în descompunere,
obiecte, etc.), pe plante, în tubul digestiv, pe tegumentele şi
mucoasele omului şi a unor specii de animale.
- Se pot adapta la diferite condiţii de viaţă având pretenţii
nutritive minime şi putând adopta diverse căi
metabolice, pentru a-şi asigura energia.
- P. aeruginosa tolerează limite largi de temperatură (5ºC–
42ºC) şi are rezistenţă crescută la radiaţiile ultraviolete şi
uscăciune. Poate fi izolat din spitale, dacă condiţiile igienice nu
sunt asigurate, fiind prezent pe instalaţii sanitare,
instrumentar medical, obiecte, din soluţii injectabile,
antiseptice, dezinfectante, alimente.
 GENUL PSEUDOMONAS
- răspândire -
• Răspândire:
- Pseudomonadele sunt larg răspândite pe glob fiind capabile
de a se adapta în diverse nişe ecologice.
- Prezenţa lor în sol, atât în regiunile calde cât şi în cele
temperate, reprezintă în prezent o certitudine.
- Aceşti germeni au fost izolaţi din apele de suprafaţă în
diferite regiuni din America, Asia, Europa.
- Nu a fost confirmată pe deplin prezenţa P. aeruginosa în
apele oceanice, deşi unii autori semnalează izolarea unor
germeni din acest gen.
- P. aeruginosa poate fi izolat în spitale atât de pe elemente
de mediu sau obiecte cât și din produsele pacienților.
 GENUL PSEUDOMONAS
- epidemiologie -
• Spectru de gazdă
- Spectrul este extins şi diversificat incluzând numeroase
mamifere, păsări, reptile, crustacee, insecte, plante perene
sau de cultură.
- Pseudomonadele fac parte din flora normală sau produc boli.
• Mod de transmitere:
- Infectarea umană se poate realiza prin contact cu apa sau
alte lichide contaminate (antiseptice, coliruri, etc.).
- În spitale au fost incriminate obiecte contaminate cu
secreţii infectate de la nivel respirator superior sau
conjunctival.
- Transmiterea se face şi prin intermediul mâinilor murdare
sau ca urmare a inhalării sau aspirării lichidelor contaminate.
 GENUL PSEUDOMONAS
- caractere morfologice -
• Dimensiuni:
Lungimea = 1,5–3 m şi grosimea de 0,5–0,8 m.
Dimensiunile pot varia în funcţie de vârsta culturii şi de mediu.

• Forma:
Sunt bacili drepţi, cu capetele rotunjite.
Pot apărea variaţii de formă în condiţii neprielnice de mediu
(forme filamentoase, granulare).

• Modul de grupare:
Pe frotiurile din produs patologic apar frecvent izolaţi, dar pot
forma rar perechi sau lanţuri scurte de bacili.
 GENUL PSEUDOMONAS
- caractere morfologice -
• Prezenţa capsulei:
De obicei sunt necapsulaţi. Au fost însă menţionate, de către
unii autori, şi tulpini care aveau o capsulă polizaharidică,
izolate de la bolnavi cu infecţii severe.
• Prezenţa sporilor:
Nu formează spori.
• Tinctorialitatea:
Sunt Gram negativi.
• Localizarea:
Se localizează mai ales extracelular.
GENUL PSEUDOMONAS
- caractere morfologice -
 GENUL PSEUDOMONAS
- caractere de cultură -
• Cerințe nutritive:
Sunt nepretenţioşi nutritiv având nevoi nutritive minime.
• Forma de creştere:
Specia P. aeruginosa este izolată în peste 80 % din infecţiile
umane cu pseudomonade.
Creşte cel mai frecvent în forma S. Formează, de obicei,
colonii de tip S, lucioase, cu reflex metalic, fluorescente,
în general pigmentate, cu morfologie diferită.
Tulpinile virulente formează colonii mucoide sau
gelatinoase.
Coloniile izolate de la pacienţi trataţi în prealabil cu antibiotice,
colonii de tip R sau pitice.
Pe geloză-sânge: colonii gri, lucioase, frecvent -hemolitice.
În medii lichide: turbiditate şi peliculă.
 GENUL PSEUDOMONAS
- caractere fiziologice -
• Nutriţia:
Sunt bacterii chemoorganotrofe.
• Respiraţia:
Sunt germeni aerobi, facultativ anaerobi.
Dezvoltarea este optimă în prezenţa O2, dar la nevoie, în
anaerobioză, pot utiliza NO3 ca acceptor de electroni.
• Mobilitatea:
Sunt germeni mobili având de obicei un cil dispus la unul din
poli (monotriche).
Rar pot avea 2-3 cili polari (lofotriche).
Există tulpini neciliate, imobile.
• Înmulţirea:
Se înmulţesc prin diviziune binară.
 GENUL PSEUDOMONAS
- caractere biochimice -
• Proprietăţi biochimice:
P. aeruginosa:
- Degradează oxidativ glucoza.
- Hidrolizează anumite proteine animale (lichefiază gelatina,
coagulează laptele şi digeră lent cheagul).
- Este halotolerant (suportă concentraţii de 7,5-10 g % NaCl).
– Folosește citratul şi malonatul ca surse de carbon și reduce
nitraţii şi clorura de trifeniltetrazolium.
- Elaborează:
 enzime (catalază, oxidază, fosfolipază, lecitinază, colagenază,
esterază, proteaze, nucleaze);
 toxine (hemolizine, leucocidina, enterotoxina, exotoxinele A şi
S, endotoxina);
 pigmenţi (piocianina, piorubina, pioverdina, piomelanina).
 GENUL PSEUDOMONAS
- caractere biochimice -
• Pigmenți:
 piocianina: este specifică speciei P. aeruginosa; are culoare
verde-albăstruie; este solubilă în apă caldă, nitrobenzen,
fenol şi cloroform; formarea sa este favorizată de unii
constituenţi ai mediului de cultură şi inhibată de alţii; nu este
produsă în absenţa oxigenului; are acţiune antagonică faţă de
Aspergillus fumigatus, Vibrio cholerae şi Staphylococcus
aureus; este toxică pe leucocite şi pe celulele epidermice;
 pioverdina (fluoresceina): galben-verzuie, fluorescentă;
este produsă de unele specii de Pseudomonas; solubilă în apă
şi insolubilă în cloroform; formarea sa este dependentă de
prezenţa ionilor de Mg, K, Fe, PO4, SO4;
 piorubina: elaborată de unele tulpini de piocianic; are culoare
roşie; este solubilă în apă şi insolubilă în cloroform;
 piomelanina: brună, produsă rar de unele tulpini de piocianic.
 GENUL PSEUDOMONAS
- caractere de rezistență -
• Rezistenţa în mediul extern:
Au capacitatea de a se adapta la condiţii de mediu diverse. Au
rezistență crescută la radiații ultraviolete și uscăciune.
• Rezistenţa la căldură:
Sunt distruşi în 15 min. la 56ºC şi aproape instantaneu la
100ºC.
• Rezistenţa la antiseptice şi dezinfectante:
Prezintă rezistenţă naturală sau dobândită faţă de majoritatea
antisepticelor şi dezinfectantelor, cu precădere în dozele
uzuale. Se pot dezvolta şi în unele dezinfectante. Pentru
tulpinile rezistente, se recomandă dezinfectante alcoolice.
• Rezistenţa la antibiotice:
P. aeruginosa este natural rezistent la numeroase antibiotice și
poate dobândi rapid (în câteva zile) rezistenţă la alte
antibiotice.
 GENUL PSEUDOMONAS
- structură antigenică -
Antigene solubile:
- Antigenul O:
Nu este specific fiind înrudit cu antigene O ale altor bacterii
Gram pozitive şi Gram negative.
Este termostabil.
Este imunogen.
- Antigenul H:
Este proteic fiind izolat atât din flageli cât şi din fimbrii.
Este termolabil.
Este imunogen.
- Antigenul R:
Este prezent la tulpinile cu virulenţă redusă.
Este slab imunogen putând să determine reacţii încrucişate cu
antigenele O.
 GENUL PSEUDOMONAS
- structură antigenică -
Antigene solubile
- Mucusul este polizaharidic, antigenic şi toxic pentru şoareci;
este produs de unele tulpini de piocianic.
- Substanţa mucoidă, menţionată de unii autori, poate fi
extrasă din coloniile mucoase; nu este antigenică.
- Enzimele proteolitice sunt proteice, antigenice şi îşi
exercită acţiunile locale, sistemice sau letale. Mai importante
sunt fosfolipaza, lecitinaza, colagenaza, elastaza, nucleazele.
- Toxinele sunt hemolizina (produce -hemoliza; determină
înroşirea şi induraţia tegumentului), leucocidina (activă în
principal pe neutrofile, dar şi pe alte celule), endotoxina
(este antigenică şi toxică pentru şoareci), exotoxina A
(inhibă sinteza proteinelor în celulele-ţintă şi favorizează
invazia în ţesuturi; nu este sintetizată de toate tulpinile de
piocianic), exotoxina S (poate fi evidenţiată în sânge înainte
de apariţia bacililor mai ales la arși), enterotoxina (acţiuni
similare altor enterotoxine).
 GENUL PSEUDOMONAS
- patogenitate -
Factori de patogenitate
- Deşi echipamentul de patogenitate este complex, apariţia
infecţiilor umane este condiţionată de caracteristicile gazdei.
În general, nu produc boli în organisme indemne, ci doar pe
fondul scăderii locale sau generale a apărării antiinfecţioase.
- Mai bine studiată este specia P. aeruginosa. Patogenitatea sa
este multifactorială (virulenţă şi toxigeneză).
- Virulenţa se datorează adezinelor, invazinelor şi factorilor
de rezistenţă la fagocitoză, la mecanismele bactericide
sanguine şi apărarea imună a gazdei.
- Aderarea şi colonizarea ţesuturilor lezate ale organismului
se realizează prin fimbrii. Elastaza facilitează, degradând
fibronectina şi expunând receptorii. Slime are rol în aderarea
la celule şi în formarea biofilmului pe suprafeţe. Exotoxina S
este adezină pregătind invazia, mai ales la arşi.
 GENUL PSEUDOMONAS
- patogenitate -
• Factori de patogenitate:
- Din grupul invazinelor fac parte elastaza, colagenaza și
enzimele proteolitice.
- Se pare că piocianina inhibă mecanismele de clearance
muco-ciliar, atacă epiteliile respiratorii și este toxică pe
leucocite.
- Capsula, slime şi lipopolizaharidul din membrana
externă împiedică accesul celulelor fagocitare, a
complementului, anticorpilor şi limfocitelor activate. Elastaza
clivează IgG şi IgA şi componentele complementului.
- Enzime ca fosfolipaza şi lecitinaza alterează membranele
celulare (mai ales eritrocitare).
- Toxigeneza constă în sinteza toxinelor cu acțiuni nocive.
 GENUL PSEUDOMONAS
- patogenitate -
• Implicarea în boli umane:
- Dintre speciile de Pseudomonas, 25 au fost izolate, cu
frecvenţe diferite, în cazul unor infecţii umane.
- P. aeruginosa şi P. maltophilia sunt agenţii a peste 80% din
infecţiile oportuniste.
- P. aeruginosa a fost asociată cu o gamă largă de infecţii
umane, frecvent cu caracter local. În cazul scăderii pronunţate
a rezistenţei organismului, pot disemina sanguin şi pot cauza
însămânţări în diverse organe.
- P. aeruginosa a fost implicat în 16-20% din pneumoniile
nosocomiale şi în 10-12% din infecţiile urinare din spitale.
- Tulpinile comunitare de Pseudomonas afectează mai ales
imunodeficienţii.
 GENUL PSEUDOMONAS
- patogenitate -
• Factori favorizanți ai infecției
- Declanşarea infecţiilor cu piocianic este favorizată de vârste
extreme (nou-născuţi, vârstnici), prematuritate, distrofii,
anomalii congenitale, malnutriţie, boli asociate (neoplazii,
SIDA, fibroză chistică, etc.), tratamente cu citostatice sau
imunosupresive, radioterapie, manevre medicale,
antibioticoprofilaxie, spitalizări prelungite sau repetate.
- Mediul spitalicesc constituie un factor favorizant datorită
existenţei unor numeroase surse de infecţie (bolnavi, purtători
sănătoşi, elemente de mediu) şi organisme receptive.
- Creşterea frecvenţei infecţiilor nosocomiale cu piocianic,
înregistrată în ultimii ani, se datorează înmulţirii explorărilor în
medicina şi chirurgia modernă, efectuate în scop diagnostic
sau terapeutic, ce crează soluţii de continuitate la nivelul pielii
şi mucoaselor.
 GENUL PSEUDOMONAS
- boli umane -
• Boli umane:
- Infecţii cutanate: infectează plăgile, escare, diverse ulceraţii
(canceroase, tuberculoase); formele generalizate produc
necroză cu progresie rapidă.
- Infecţii respiratorii: produc bronşite, pneumonii,
bronhopneumonii, pleurezii purulente, abcese pulmonare, mai
ales după manevre medicale.
- Infecţii urinare: determină uretrite, cistite, prostatite,
pielonefrite, abcese renale; mai ales la bolnavi operaţi, sondaţi
sau cu stază locală (litiază, boli prostatice, obstacole
anatomice, traume ale aparatului urinar).
- Infecţii otice: sunt otite sau otomastoidite, mai ales la nou-
născuți.
- Infecţii oftalmice: sunt mai frecvente conjunctivitele sau
infecţiile postoperatorii ale globului ocular; pot fi
medicamentoase (coliruri).
 GENUL PSEUDOMONAS
- boli umane -
• Boli umane:
- Infecţii ale nazofaringelui şi cavităţilor pneumatice: sunt
rinofaringite, laringite, sinuzite; se evaluează semnificaţia
patogenă a tulpinilor izolate.
- Infecţii ale sistemului nervos central: sunt implicaţi în
meningite sau meningoencefalite ce apar de obicei după
bacteriemii sau septicemii.
- Infecţii digestive: pot declanșa gastroenterite severe la
sugari (uneori cu peritonită), colecistite sau angiocolite.
- Infecţii ale aparatului locomotor: pot apărea osteomielite sau
artrite.
- Infecţii cardio-vasculare: determină adesea endocardite sau
pericardite la bolnavii operaţi pe cord.
 ACINETOBACTER
- încadrare și caracteristici -
• Genul Acinetobacter cuprinde 19 specii dintre care, mai
frecvent implicate în patologia umană sunt: A. baumanii,
A. lwoffii, A. junii, A. haemolyticus.

• Germenii din genul Acinetobacter fac parte din grupul

cocobacililor gram negativi nefermentativi.

• Sunt strict aerobi, catalază pozitivi, oxidază negativi,

fermentează zaharuri variabil în funcție de specie.

• Acinetobacter este un germen ubicuitar în sol şi în apele de

suprafață. Face parte din microbiota flotantă a tegumentului,
este prezent în nazofaringe, orofaringe, colon, vagin.
 ACINETOBACTER
- habitat -

• În spitale, tulpini de Acinetobacter au fost izolate de pe instalații

tehnico-sanitare, aparate de climatizare, mâna personalului, în
instalațiile de apă etc.

• Acinetobacter spp. colonizează pacienții din unitățile de terapie

intensivă, în special pe cei intubați, cu linii intravenoase sau
dispozitive de monitorizare, cu drenaje chirurgicale sau cu catetere
urinare.

• Acinetobacter spp. au virulență scăzută dar poate cauza infecții fie

singur fie în asociere cu alte microorganisme a căror virulență o
poate exacerba. Infecțiile mixte au evoluție mai severă decât cele în
care este unic factor etiologic.
 ACINETOBACTER
- caractere morfologice și culturale -
• Sunt bacili scurți, groşi, gram negativi, adesea dispuşi în
perechi. Pe acelaşi frotiu se pot întâlni forme cocoide şi forme
filamentoase, frecvent incapsulați.

• Este un germen nepretențios, cultivă pe medii uzuale. În

funcție de specie, cresc la temperaturi cuprinse între 10-35ºC,
acesta constituind un caracter de identificare a speciilor.

• Coloniile sunt de tip „S”, lucioase sau mate, nepigmentate.

Unele specii produc hemoliză beta pe geloza sânge.
 ACINETOBACTER
- patogenitate -
• Infecțiile cu Acinetobacter sunt rare, apar ca infecții
oportuniste, adesea nozocomiale. Acinetobacter baumanii este
cel mai frecvent implicat (2/3 din totalul infecțiilor).

• Deşi infecțiile cu Acinetobacter spp. sunt rare, atunci când

apar interesează sisteme cu conținut mare de fluide: tractul
respirator, urinar, lichidul peritoneal.

• Formele clinice de manifestare a infecției cu Acinetobacter

spp. sunt: pneumonii nosocomiale, infecții asociate cu dializa
peritoneală efectuată în ambulator, bacteriuria de cateter.