1

Introducere
În conformitate cu art.148 CP RM, lipsirea de viață la dorința victimei, sau eutanasia, este
definită ca lipsirea de viață a persoanei în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul
insuportabil al suferințelor fizice, dacă a existat dorința victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor
apropiate.
Această definiție legală întrunește două elemente obligatorii, dar ea totuși nu este una
exhaustivă și prezintă unele dificultăți în apreciere:
1. Prezența unei maladii incurabile sau suferințe fizice ce au un caracter
insuportabil, fapt ce ilustrează o dispoziție alternativă.
2. Dorința victimei sau a rudelor apropiate, în cazul minorilor, dar nu face
referire la cazul persoanelor care nu pot să-ți exprime voința din anumite considerente.
În dependență de modul de exprimare a rugăminții (consimțământului), eutanasia poate fi
clasificată:
A. Voluntară
B. Involuntară
C. Din necesitate
Eutanasia voluntară, care presupune cauzarea intenționată a morții unui bolnav incurabil,
dacă el personal a cerut insistent, conștient și de nenumărate ori acest lucru, este unica variantă
posibilă de a fi legalizată.
În sens juridico-penal , doctrina propune următoarea definiție a conceptului de eutanasie :
Lipsirea intenționată de viață a unei persoane, care suferă de o boală incurabilă, la
rugămintea insistentă, clară, repetată și liber exprimată a acesteia sau a reprezentantului său legal,
din motiv de compătimire față de bolnav.
1.Obiectul infracțiunii de eutanasie
La analiza juridico-penală a oricărei componențe de infrancțiuni importanța determinării și
examinării elementelor sale constitutive este indiscutabilă. Obiectul juridic fiind unul dintre
elementele componenței de infracțiune, urmeazăa fi stabilit în fiecare caz în dependență de natura și
categoria acesteia. Deseori, însă, specificul infracțiunii examinate provoacă anumite dificultăți în
stabilirea obiectului juridic. Astfel, prin obiect juridic al infracțiunii se înțelege valorile sau relațiile
sociale protejate de legea penală, la care se atentează printr-o faptă infracțională. Propun să analizez
natura obiectului juridic al infracțiunii de eutanasie în scopul stabilirii unor trăsături specifice pentru
aceasta.
 2

Obiectul juridic general îl constituie totalitatea valorilor și relațiilor sociale protejate de

lege, fiind comun pentru toate infracțiunile incriminate de legea penală.
Obiectul juridic generic îl constituie un grup de relații sociale sau valori sociale omogene,
dependente unele față de altele, la care atentează un șir întreg de infracțiuni. În ceea ce privește
obiectul juridic generic al infraciunilor contra vieții, se conturează urmatoarele opinii. După părerea
doctrinarilor infracțiunile contra vieții nu pot fi concepute doar ca atentând asupra persoanei,
datorită faptului că în acest caz sa-r pune accentul pe calitățile de ansamblu ale acestora, fără a se
determina specificul lor, or, anume semnele particulare ale infracțiunilor contra vieții le evidențiază
ca grup. Astfeș, ținând cont de faptul că eutanasia este una dintre infraciunile prevăzute de Capitolul
II al Părții Speciale a Codului penal al Republicii Moldova considerăm că obiectul generic al
infracțiunii de eutanasie îl constituie viața și sănătatea persoanei.
Obiectul juridic special îl constituie valoarea sau relația socială concretă la care se
atentează printr-o faptă infracțională sau alta. Obiectul juridic special al infracțiunii de eutanasie este
tratat diferit în literatura de specialitate. Obiectul special în cazul infracțiunilor contra vieții îl
formează relațiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare normală implică respectul valorii
vieții umane și al normelor care ocrotesc și care obligă pe fiecare individ să se comporte astfel încât
să nu o lezeze. Într-o altă accepțiune, obiectul nemijlocit al infracțiunilor contra vieții este viața unei
persoane.Protecției juridoc-penale este supusă viața oricărei persoane independent de vârstă,
calitățile fizice și morale, poziția socială și naționalitate, din momentul nașterii și până în momentul
morții. Scopul dreptului penal constă în protejarea anumitor valori sociale, printre care pe primul loc
se află viața omului, deoarece respectarea vieții este unul dintre principiile civilizației noastre. În
știința dreptului penal nu există o opinie unitară privind determinarea obiectului infracțiunilor contra
vieții și sănătății omului. Dreptul la viață este analizat de aceștia ca un drept obiectiv al fiecărui om,
căruia îi corespunde obligația celorlalți de a se abține de la atentarea la viața oricărei alte persoane.
N.A. Rubanova consideră că viața este o valoare nematerială, care se află în administrarea
absolută a posesorului ei, și această persoană este în drept individual să dispună de ea. Sarcina
legiuitorului constă doar în a proteja viața umană de la atentatele altor persoane. Fiecare om Este în
drept să dispună doar de viața sa proprie.
Infracțiunile contra vieții persoanei au ca obiect material corpul victimei, privit ca o entitate
materială, ca o totalitate de funcții și procese organice care mențin o persoană în viață, ca o unitate
anatomică și fiziologică, fizică și psihică. Nu are relevanță dacă corpul aparține unei persoane tinere
sa în vîrstă, ori dacă este în plenitudinea forțelor fizice sau psihice; este necesar însă să fie vorba de
 3

o persoană în viață, indiferent dacă a fost și viabilă în momentul nașterii, ori dacă este normală sau
nu din punct de vedere anatomo-fiziologic, adică dacă are sau nu o constituție care să prezume că va
putea trăi mai departe. Nu are importanță nici dacă victima ar fi un muribund sau o persoană pe care
o așteaptă o moarte apropiată și nici dacă era pe punctul să-și ridice singură viața. Legea penală nu
acordă nici o relevanță consimțământului vicitmei, deasemenea, stabilirea timpului cât persoane ar fi
trăit dacă nu era ucisă este lipsită de orice relevanță sub aspectul existenței infracțiunii. Această
părere o susțin autorii O.Loghit și T.Toader, care menționează că infracțiunile contra vieții au și un
obiect material, care constă în corpul victimei. Este vorba de corpul unei persoane în viață în
momentul savârșirii faptei, deoarece altfel n-ar putea fi ncălcate relațiile sociale care constituie
obiectul juridic al acestor infracțiuni.
Autorii Gh. Nistoreanu și A.Boroi subliniază unele trăsături specifice obiectului material al
infracțiunilot contra vieții, atribuind eutanasia la componența de omor , considerând că obiectul
material al omorului constă în corupl unui om în viață, indifirent de vîrstă (copil sau nou-născut,
tânăr, adult, bătrân), sex (bărbat sau femeie), starea sănătății (sănătos, bolnav, mutribund) sau a
normalității bio-antropologice (normal, anormal, viabil sau neviabil, cu malformații sau
monstruozități anatomice sau antropologice etc.). În cazul infracțiunii de eutanasie nu este necesar
de a evidenția unele particularități specifice în cazul stabilirii obiectului special și al celui material.
Obiectul juridic special al eutanasiei îl reprezintă viața umană, iar corpul persoanei este considerat
obiectul material al acestei componențe de infracțiuni.
În același timp, la examinarea infracțiunii de eutanasie este necesar a stabili încă două
momente importante: când începe și când se sfârșește viața omului, problemă care în literatura
juridică este mult discutată. Identificarea acestor momente în cazul infracțiunii de eutanasie se
justifică prin necesitatea stabilirii cercului corespunzător de persoane care pot deveni victime ale
acestei infracțiuni, precum și prin posbilitatea savârșirii acesteia într-o perioadă de timp determinată,
perioadă în care viața omului este considerată o valoare socială susceptibilă de a fi pusă în pericol
sau de a fi obiectul unor atentate de acest gen.
În cazul infracțiunii de eutanasie stabilirea exactă a momentului morții prezintă o
importanță mai semnificativă decît momentul apariției vieții. Stabilirea etapelor morții are
importanță pentru infracțiunea de eutanasie datorită faptului că acestea corespund cu fazele în care
un bolnav incurabil poate cere efectuarea unor acte de eutanasie. Astfel, procesul morții se
desfășoară în mai multe faze, care, din punct de vedere clinic și morfologic.
 4

În baza celor expuse mai sus formulăm următoarele concluzii cu privire la determinarea
obiectului juridic al infracțiunii de eutanasie:
1. Viața umană este considerată valoare socială fundamentală la care se
atentează prin infracțiunile contra vieții, inclusib prin componența de eutanasie.
2. Obiectul juridic special al infracțiunii de eutanasie îl constituie viața
persoanei.
3. Ca obiect material al infracțiunii de eutanasie urmează a fi considerat corpul
persoanei.
4. Pentru determinarea momentului consumării componenței de eutanasie
trebuie luat în considerație momentul stabilit al morții cerebrale, fapt care poate determina
deosebirile dintre o faptă perfect legală ( ne referim la deconectarea aparaturii de menținere a
vieții după constatarea morții cerebrale) și una ilegală (în cazul deconectării acesteia înainte
de momentul morții ceebrale, în stare de comă vegetativă sau moarte clinică).
2.Caracterizarea generală a laturii obiective a infracțiunii de eutanasie
Tratarea laturii obiective a infracțiunii de eutanasie urmează a fi efectuată după stabilirea
anumiroe semne obligatorii ale acesteia.
Autorul rus G.B. Romanovski consideră că putem vorbi despre eutanasie dacă sunt întrunite
următoarele criterii materiale:
1. prezența bolii
2. continuitatea aplicării metodelor și mijloacelor de tratament.
3. ireversibilitatea sfârșitului letal, indubitabil și cert.
4. prezența suferințelor morale și fizice pe care pacientul le consideră
insuportabile, indifirent de metodele și mijloacele ales de tratament.
5. lipsa măsurilor eficiente de ușurare a suferințelor.
6. dacă pacientul este conștient, prezența obligatorie a rugăminții privind
efectuarea eutanasiei.
7. Rugămintea trebuie să fie conștientă, informată și benevolă.
În acest context, în această lucrare voi face referire la urmatoarele aspecte ale laturii
obiective, care urmează a fi întrunite cumulativ (conform art.148 CP RM):
1. Fapta prejudiciabilă – acțiune sau inacțiune:
A. Prezența unei maladii incurabile sau a suferințelor fizice insuportabile.
 5

B. Prezența rugăminții/consimțământului victimei sau a rudelor acesteia, în cazul

minorului.
2. Urmările prejudiciabile.
3. Prezența legăturii cauzale
În literatura de specialitate autohtonă se menționează că în cazul eutanasiei fapta
prejudiciabilă poate îmrăca forma acțiunii sau inacțiunii. În cazul acțiunii fapta se numește eutanasie
activă (sau procedeul ,,siringii umplute,,), concretizându-se în: majorarea dozei medicației prescrise
(de exemplu, a preparatelor barbiturice) până la cea letală, efectuarea unei injecții, mortale, gazarea
victimei cu monoxid de carbon, utilizarea unei mașini a morții speciale (de exemplu, mercytron-ul
creat de Kevorkian). Eutanasia poate fi săvârșită și pe calea inacțiunii, numindu-se eutanasie pasivă
sau negativă ( sau procedeul ,,seringii amânate,,). Aceasta se exprimă în abținerea de la îndeplinirea
acțiunilor îndreptate spre menținerea vieții persoanei ( de exemplu privarea de toate cele necesare
vieții: apă, mâncare, căldură). Sau de cele care sunt folositoare menținerii vieții (reanimarea sau
tratamentul medical care îi poate oferi victimei șsansa de a continua viaa în condiții normale).
Autorii Comentariului Codului Penal al Republicii Moldova menționează că eutanasia, fiind o formă
atenuată a omorului, se realizează ca și omorul printr-o activitate de ucidere, adică prin orice
activitate ilegală care pricinuiește moartea.
Diferențele de conținut care se fac în literatura de spacialitate referitoare la analizarea
laturii obiective a eutanasiei în dependență de forma acesteia (activă sau pasivă) sunt corecte și bine
întemeiate . Dar, dacă în cazul eutanasiei active probleme esențiale de realizare a acesteia nu se
ivesc (de exemplu, medicul curant B administrează bolnavului A aflat într-o stare terminală a
cancerului intestinal, la cererea acestuia, o doză letală de morfină pentru a-l lipsi de viață, în scopul
de a-i curma suferințele fizice insuportabile, satisfăcând cererea bolnavului comite o infracțiune de
eutanasie activă; în acest caz, fapta lui B nu ridică unele dificultăți de calificare conform art.148 CP
RM și nici nu produce unele confuzii cu privire la determinarea acțiunii în cadrul laturii obiective a
eutanasiei), atunci eutanasia pasivă, prin conținutul ei omisiv, cere unele precizări și chiar conduce,
în anumite situații, la concluzia că poate deveni absolut legală, chiar în cazul existenței prevederilor
inriminatorii în legea penală ( cel mai des caz de eutanasie pasivă invocat fiind deconectarea
aparaturii de menținere a vieții , desigur , cu respectarea condițiilor înaintate față de un
comportament omisiv, adică existența obligației de menținere a vieții bolnavului). Această problemă
a eutanasiei pasive este examinată diferit, în dependență de atitudinea față de îndeplinirea acestor
obligații de menținere a vieții și de acceptarea kegală a practicii de eutanasie.
 6

În literatura de specialitate se mai menționează că dacă moartea nu este produsă intenționat,

în mod deliberat, nu poate fi vorba de eutanasie. Pe cale de consecință, nu pot fi considerate acte de
eutanasie :
1. Cazurile în care natura este lăsată sa-șă urmeze cursul , medicul abținându-se
de la inițierea unor tratamente inutile și/sau ineficiente, menite de a menține cu orice preț
viața.
2. Actțiunile implicate de îngrijire finală, îngrijirea paliativă.
3. Renunțarea la măsuri extraordinare sau decizia de a opri anumite tratamente
care nu mai par a fi necesare condiiei pacientului.
4. Administrarea de medicamente pentru controlul durerii, cu toate că acestea ar
putea scurta viața pacientului.
Într-adevăr, aceste acte nu pot fi considerate acte de eutanasie, deoarece se observă scopul
absolut absolut curativ al măsurilor menționate, care corespund principiilor de acordare a asistenței
medicale și scopului medicinei în general.
În cazul infracțiunii de eutanasie nici unul dintre semnele facultative ale laturii obiective nu
sunt recunoscute ca semne obligatorii. Astfel, eutanasia poate fi comisă prin oirce mijloace care ar
duce la realizarea intenției făptuitorului (mijloace care au fost menționate în cazul examinării
eutanasiei active și pasive), în orice timp, indiferent de locul aflării bolnavului ( acasă, în salonul de
spital etc.)
Datorită specificului acestei infracțiuni, prezintă interes stabilirea posibilității existenței
participației în acest caz, subiect care duce la apariția unor opinii diferite în literatura de specialitate.
Prin determinarea bolnavului la eutanasie trebuie de înțeles determinarea apariției la el a
hotărârii de a pleca din viață și de a se adresa cu această rugăminte lucrătorului medical. Acest gen
de acțiuni nu pot fi examinate prin prisma instituției participației sau a altei instituții juridico-penale.
Chiar dacă am recunoaște actul de eutanasie ca formă a suicidului asistat, nici în acest caz nu putem
pedepsi persoana pentru determinare la eutanasie.
Luând la bază faptul că eutanasia reprezintă o componență de infracțiune materială,
posibilitatea existenței tentativei, precum și a participației la săvârșirea infracțiunii de eutanasie
poate fi acceptată. Dacă ne-am referi la formele tentativei, ea poate exista atât în forma sa
consumată, cât și neconsumată, iar în cazul participației pentru dreptul penal are relevanță nu
determinarea bolnavului la luarea unei decizii cu privire la înainintarea uneri cereri despre
efectuarea eutanasiei, ci participația, sub orice formă, la comiterea acestei fapte.
 7

Aprecierea bolii ca fiind una incurabilă este una dintre problemele cu care se confruntă
majoritatea specialiștilor în determinarea existenței infracțiunii de eutansie, datorită specificului
acestei noțiuni, care , în lipsa unor criterii unanim acceptate, devine o noțiune destul de abstractă și
produce unele dificultăți în procesul de stabilire a cercului de persoane care pot deveni victime ale
eutanasiei.
Pe lângă existența unei boli incurabile, dispoziția art.148 CP RM mai prevede, în formă
alternativă, suferințele fizice insuportabile (cu toate că în literatura de specialitate ar fi unele
propuneri de a considera ca temei de aplicare a eutanasiei și suferințele psihice). Doctrinarii sunt de
părere că forma alternativă prevăzută de Codul penal al Republicii Moldova este una destul de
generală, care pune semnul egalității între o boală incurabilă și unele suferințe fizice, care , din
dispoziția normei, rezultă că pot fi provocate de orice altă boală.
Consimțământul victimei este un semn obligatoriu în cazul infracțiunii de eutanasie,care a
primit o consacrare legală în Codul penal al Republicii Moldova. Atitudinea Diferitelor legislații și
opiniile existente în literatura de specialitate vis-a-vis de acest subiect vin să susțină necesitatea
tragerii la răspunderea penală pentru infracțiunile contra vieții persoanei chiar în cazul prezenței
consimțământlui acesteia, datorită nu doar necesității de a proteja și a valorifica viața omului, dar și
de a impune respectarea și menținerea acesteia în oricare condiții.
Se observă folosirea câtorva termeni în conturarea specificului consimțământului victimei
în cazul infracțiunii de eutanasie: consimțământ, dorință, rugăminte,care, în principiu, sunt aproape
identice după conținutul semantic, de aceea legiuitorul optează pentru folosirea termenului
,,rugămintea victimei,, termen care, după părerea doctrinarilor denotă cel mai elocvent exprimarea
voinței victimei cu privire la efectuarea eutanasiei și justifică motivul de compătimire din partea
vinovatului, semne care cumulativ acordă eutansiei caracter atenuat.
Astfel, pentru a fi în prezența infracțiunii de eutanasie, urmează ca rugămintea victimei să
întrunească următoarele condiții:
1. Să fie exprimată înainte de comiterea infracțiunii de eutanasie, nu are
relevanță penală durata perioadei de timp de la exprimarea rugăminții victimei și comiterea
propriu-zisă a infracțiunii.
2. Să fie adresată subiectului infracțiunii – datorită faptului că acest moment
reprezintă un punct-cheie în formarea intenției subiectului.
3. Să fie insistentă – se are în vedere accentuarea caracterului serios și decisiv al
unei asemenea hotărâri.
 8

4. Să fie clară – să exprime anume voința persoanei de a fi lipsită de viață, și să

nu indice indirect la aceasta.
5. Să fie repetată – să fie exprimată de mai multe ori, în sensul confirmării
deciziei categorice a persoanei de a fi lipsită de viață.
6. Liber exprimată – să reprezinte o expresie a voinței victimei, fără o oarecare
influență sau presiune din partea terțelor persoane.
7. Să fie exprimată de către victimă sau reprezentantul legal, în cazul în care
aceasta nu este capabilă să-și exprime voința.
3.Particularitățile laturii subiective a infracțiunii de eutanasie
Latura subiectivă a infracțiunii reprezintă partea interioară a acesteia, adică atitudinea
psihică a făptuitorului față de fapta prejudiciabilă și urmările ei. De cele mai multe ori, latura
subiectivă a unei componențe de infracțiune reprezintă punctul-cheie la calificarea unei fapte
prejudiciabile. Considerent din care particularitățile specifice ale laturii subiective în cazul
infracțiunii de eutanasie sunt determinante și prezintă o importanță deosebită. Omorul poate fi
diferențiat de alte fapte similare în baza la doua criterii: intenție și ilegalității, fapt care dovedește
încă odată necesitatea prezenței intenției în cazul atentatelor contra vieții. Infracțiunea de eutanasie
poate fi comisă cu intenție directă, dar numai existența acesteia nu este suficientă, datorită faptului
că motivul în acest caz îi conferă acesteia un caracter atenuat. Datorită acestui fapt, considerăm că,
în cazul eutanasiei, necesită a fi stabilit, pe lângă trăsăturile vinovăției, conținutul motivului.
Motivul care a impulsionat persoana la săvârșirea unei asemenea fapte, aprecierea juridică a
acestuia este diferită, variind între acordarea unui statut de semn obligatoriu până la considerarea lui
inutil pentru calificarea juridică a faptei.
D.B.Makoveev atribuie caracterului scopului și motivului eutanasiei un conținut general-
abstract, deoarece consideră că în cazul eutanasiei lipsirea nedureroasă de viață urmărește un scop
uman – de a-l scuti pe om de suferințele chinuitoare, cauzate în urma unei boli incurabile sau a unei
vătămări grave. Totuși, prin eutanasie este omorât , de regulă, muribundul, iar însuși motivuk faptei
este unul uman și caritabil.
După părerea doctrinarilor motivul poate apărea ca semn obligatoriu al laturii subiective a
eutanasiei, și respectiv, are o influență decisivă la calificarea infracțiunii. Pentru ca un semn al
laturii subiective să devină obligatoriu, este necesar ca acesta să fie prevăzut expres de legea penală,
fapt care nu este prezent în prevederile art.148 CP RM. Din aceste considerente, nu putem atribui, la
moment, motivului un asemnea calificativ, dar considerăm necesară recunoașterea acestuia în
 9

calitate de semne obligatoriu și propun completarea dispoziției art.148 CP RM cu rmătoarea

sintagmă ,,din motiv de compătimire față de bolnav,,.
4.Subiectul infracțiunii de eutanasie
La stabilirea subiectului infracțiunii de eutanasie urmează a fi luate în considerație
particularitățile faptei respective și categoriile de victime specifice acesteia, deoarece eutanasia,
fiind o faptă ilegală și prejudiciabilă, implică anumite criterii juridice și medicale, care influențează
la determinarea cercului de persoane pasibile de răspundere penală. Nu în zadar doctrina, examinând
problema stabilrii subiectului unei asemenea fapte, cuprinde o serie de opinii care variază de la un
autor la altul, în dependență de noțiunea dată faptei de eutanasie și aportul anumitor categorii de
persoane (medic, rude, persoane terțe) la lipsirea de viață. Atât Codul Penal al Republicii Moldova
(art.148), cât și literatura de specialitate autohtonă stabilesc în calitate de subiect al unei asemenea
infracțiuni persoana fizică, responsabilă, care la momentul comiterii infracțiunii a atins vârsta de 16
ani , fapt care poate fi justificat prin modul de formulare a dispoziției normei penale (art.148 CP
RM), care nu cere un subiect special, și prin caracterul atenuat al acestei fapte.
Justificarea comportamentului altor persoane înafară de medic, în raport cu efectuarea
eutanasiei riscă să nu găsească o acoperire legală și ar atrage anumite probleme la stabilirea
răspunderii penale ptrnu aceste persoane, începând cu unele greutăți de încadrare juridică a faptei lor
până la imposibilitatea atenuării răspunderii penale, datorită existenței unui subiect special, expres
prevăzut de legea penală pentru o asemenea faptă.
Interpretarea a subiecților participanți la infracțiunea de eutanasie este una destul de largă,
care include nu doar subiecții răspunderii penale pentru o asemenea faptă, dar și categoriile de
persoane care pot fi considerate victime, precum și organele care efectuează controlul respectării
normelor de drept.
Dacă în cazul stabilirii subiectului infracțiunii de eutanasie opiniile variază între acceptarea
unui subiect special sau a unui subiect general, atunci în cazul determinării persoanelor care pot fi
supuse eutanasiei, victime ale infracțiunii, doctrinarii consideră că acestea urmează să se determine
în baza stabilirii conținutului noțiunii de boală incurabilă sau suferințe fizice insuportabile, fapt ce
prezintă unele dificultăți datorită sensului destul de abstract al criteriilor de determinare.
De cele mai dese ori, victimă a infracțiunii de eutanasie este considerat pacientul, care, în
același timp, se bucură și de anumite privilegii, drepturi la o moarte demnă. Legislația Republicii
Moldova stabilește că principiile de bază ale realizării drepturilor pacientului includ și recunoașterea
 10

vieții umane, a sănătății omului ca valoare supremă, orientarea spre menținerea vieții, a sănătății
fizice și a pacientului în procesul prestării servciilor de sănătate.
O categorie specială de persoane care pot constitui victime ale infracțiunii de eutanasie,
inclusiv conform Codului Penal al Republicii Moldova (art.148), sunt minorii.Este foarte greu a
hotărî definitiv problema posibilității acceptării eutanasiei la minori – persoane care nu au capacitate
de exercițiu deplină.
Legislația penală a Republicii Moldova nu stabilește unele criterii suplimentare cu privire la
eutanasia minorilor, în afară de consimțământul rudelor, nu face nici o referire la vârstă sau
categoria acestora. Astfel ei sunt plasați pe picior de egalitate cu toate persoanele care pot constitui
victime ale infracțiunii de eutanasie, condorm regulilor generale, fiind considerate persoane care nu
au atins vârsta de 18 ani. Aceasta deoarece nu poate fi stabilit un cerc exhaustiv de persoane care pot
fi supuse eutanasiei , nici la nivel legislativ, nici la nivel doctrinar sau practic.
În concluzie pot să menționez că subiectul infracțiunii de eutansie este o persoană fizică,
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, iar victimă a infracțiunii de eutanasie este considerată
persoana bolnavă incurabil, fapt care a fi determinat în dependență de criteriile de stabilire a cestei
noțiuni.
Concluzii

Problema-cheie în stabilirea statutului juridic al eutanasiei o reprezintă recunoașterea legală a

existenței dreptului la moarte. Considerăm că, eutanasia nu poate fi interpretată ca o posibilitate de a
realizare a dreptului la viață sau a unui drept pseudo-legal la moarte, dar nici nu poate fi egalată cu
moartea naturală.

La stabilirea obiectului juridic special și a obiectului material ale infracțiunii de eutanasie urmează a
fi luată în considerație viața/corpul persoanei.

Infracțiunea de eutanasie, fiind o componență materială, pentru determinarea momentului de

consumare a acesteia trebuie luat în considerație momentul stabilit al morții cerebrale, fapt care
poate determina deosebirile dintre o faptă perfect legală și una ilegală.

Pentru existența eutanasiei este necesară prezența unei boli incurabile, condiție care contribuie la
atenuarea răspunderii penale.

Autor al infracțiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vîrsta de 16 ani.
11