DREPT INTERNATIONAL PUBLIC

Curs 6
Principiile dreptului international

Interzicerea folosirii fortei si a amentintarii cu forta

Regula : art. 2 (4) Carte ONU
“Toti Membrii Organizatiei se vor abtine, in relatiile lor internationale, de a recurge la
amenintarea cu forta sau la folosirea ei, fie impotriva integritatii teritoriale ori a independentei politice
a vreunui stat, fie in orice alt mod incompatibil cu scopurile Natiunilor Unite.”
Interpretari:
1. Prima posibilitare: interzicerea lolosirii fortei cat mai larga ( a se vedea preambului Cartei)
2. A doua interpretare: folosirea fortei ar fi permisa cand nu este indreptata impotriva
integritatii teritoriale sau independetei politice si este conforma scopurilor Natiunilor Unite
Cel mai posibil este sa se retina prima interpretare datorita a doua argumente:
- vointa celor care au stat la baza redactarii cartei
- confirmarea de jurisprudenta si practica ulterioara
A doua interpretare vizeaza o actiune umanitara.

Exista 2 exceptii de la aceasta regula:

1. Legitima aparare
Art. 51 din Carta ONU: “Nicio dispozitie din prezenta Carta nu aduce atingere dreptului
inerent de autoaparare individuala sau colectiva in cazul in care se produce un atac armat impotriva
unul Membru al Natiunilor unite.”
- conditie: atacul armat
- interpretarea diferita in variantele lingvistice: agression armée, armed attaque
Se constata ca acest drept, legitima aparare, nu a fost introdus de Carta ONU, ci el exista si
anterior si era de sorginte cutumiara. Carta ONU introduce insa ocnditia existentei unui atac armat.
Atacul armat : nu exista definitie juridica
Agresiunea armata (text fr) - Rez 3314 (1974):
- definitie (reia art. 2(4))
- principiul anterioritatii
- enumerarea actelor care constituie agresiune: inivadarea teritoriului unui stat, bombardarea
teitoriului unui stat, folosirea de bande de mercenari echivalente unui atac cu forte armate regulate,
prezentei fotelor armate regulate cu depasirea consimtamantului statului.
Pentru ca evenimentele petrecute in Ucraina sa fie calificate drpet agresiune trebuiau sa se
inscrie in cele 2 conditii:
- enumerarea actelor care constituie agresiune
- criteriul anvergurii si efectele
Se constata ca exista criterii de stabilire a existentei unui atac armat : anvergura si efectele
- hotararea CIJ “Activitati militare si paramilitare in Nicaragua si impotriva acesteia”
Concluzie: nu orice act de folosire a fortei da dreptul la legitima aparare
CIJ a spus ca o acumulare de acte armate nesemnificative tot nu duce la concluzia ca exista un
atatac armat.
Practica recenta: atacul terorist (Rez. 1373 (2001)) a fost integrat intre posibilitatile de
stabilire ale existentei unui atac armat care angajeaza legitima aparare
Se pune problema atacarii teroristilor pe teritoriul unui alt stat.
Noi teorii
Autoapararea anticipativa - Atacul armat este iminent
In cazul teoriei clasice, atacul trebuie sa fie prezent , trebuie sa fi avut loc deja.
Incidentul Caroline (1837) - cazul cheie al acestei teorii
În 1837 Canada era colonie britanică. Insurgenţii din Canada erau sprijiniţi de un grup de
"simpatizanţi" americani care îşi aveau baza pe malul american al râului Niagara. Autorităţile SUA
erau incapabile de a sista activitatea acestui grup. Caroline, un vas american, era folosit pentru
transportul echipamentelor şi armelor pentru aprovizionarea insurgenţilor. În timp de noapte, pe când
era ancorat la un doc pe partea americană, vasul a fost atacat de un grup canadian, a fost incendiat şi
trimis spre cascada Niagara. În urma incidentului, doi cetăţeni americani şi-au pierdut viaţa. SUA a
cerut despăgubiri de la Marea Britanie, dar aceasta a replicat că distrugerea vasului Caroline a fost un
act de autoapărare anticipativă.
În cursul conflictului dintre cele două state, Webster a numit condiţiile care trebuie îndeplinite
pentru exercitarea autoapărării anticipative:
• “necesitatea legitimei apararii este instanta, de neinlaturat, fara sa lase posibilitatea alegerii
mijloacelor sau timp pentru deliberare” => cerintele sunt urmatoarele: pericol iminent,
necesitate cople şitoare, care nu permite timp pentru deliberare
• măsura luată trebuie să fie rezonabilă, neexcesivă, şi limitată de acea necesitate;
Cuvintele lui Daniel Webster au devenit standardul clasic cutumiar al autoap ăr ării
anticipative . Tribunalul de la Nürnberg a folosit acest standard pentru a dovedi că ac ţiunea
Germaniei împotriva Poloniei (1939) şi împotriva Norvegiei (1940), nu a fost autoapărare
anticipativă, ci agresiune.
Totusi practica internationala este divergenta in ceea ce priveste autoapararea preventiva.
“Doctrina Bush” - Autoapararea preventiva a fost postulata de presedintele Bush in 2001,
dupa incidentul de la 11 septembrie 2001.
Atacul armat = viitor si potential
Impotriva statelor care “gazduiesc” teroristi.
US National Defence Strategy din 17 Septembrie 2002:
- “nu trebuie sa ezitam sa actionam singuri, sa exercitam dreptul nostrul la autoaparare, pentru a
preveni ca ei sa loveasca teritoriul american”
- “trebuie sa fim pregatiti sa oprim statele ostile si clientii acestora inainte de a deveni capabili
sa ameninte cu folosirea armelor de distrugere in masa impotriva SUA”
Conform Strategiei Naţionale pentru Siguranţa Statelor Unite ale Americii, dreptul la ac ţiune
anticipatorie împotriva unui pericol iminent (standardul Webster) se transforma în dreptul la acţiune
preventivă împotriva unui pericol posibil .
"Trebuie să adaptăm conceptul pericolului iminent capacităţilor şi obiectivelor adversarilor
actuali. Statele care sfidează legea şi teroriştii nu folosesc metode convenţionale de atac. Ei ştiu c ă
astfel de metode ar eşua. De aceea, ei se bazează pe acte de teroare, şi, eventual, pe folosirea armelor
de distrugere în masă - arme care pot fi ascunse uşor, transportate în taină şi folosite fără avertizare."
"Ne-a luat aproape un deceniu să înţelegem adevărata natură a acestei noi ameninţări. Având
în vedere obiectivele statelor care sfidează legea şi ale teroriştilor, Statele Unite nu se mai pot baza
doar pe postura reactivă de până acum. Neputinţa de a împiedica un potenţial agresor, natura
imediată a ameninţărilor de astăzi şi gravitatea eventualului prejudiciu cauzat de armele adversarilor
noştri, nu ne permit această opţiune. Nu putem permite duşmanilor noştri să fie ei primii care
atacă."
Singurele state care au susținut Doctrina Bush au fost SUA și Israel.
În conformitate cu doctrina periolului posibil , noii factori sunt, după cum urmează:
obiectivele terori ştilor şi statelor care sfideaz ă legea, natura imediat ă a amenin ţării,
prejudiciul care poate fi cauzat şi neputin ţa de a împiedica agresorul .
1. Probabilitatea producerii atacului
Simpla posesie a armelor de distrugere în masă nu poate fi considerată ca un pericol iminent.
Curtea Internaţională de Justiţie, în recomandarea sa referitoare la folosirea armelor nucleare, nu a
caracterizat posesia lor ca un fapt ilegal. A afirmat însă că posesia armelor nucleare poate indica
tendinţa de a le folosi. Curtea a mai adăugat că există o obligaţie de a continua şi de a finaliza cu
bună-credinţă, şi sub un strict control internaţional, negocierile ce duc la dezarmare nucleară (1996).
Înclinaţia unui stat de a-şi folosi arsenalul de arme de distrugere în masă poate îns ă fi
considerată o ameninţare a păcii şi securităţii internaţionale. Înlăturarea unei asemenea ameninţări
este de competenţa Consiliului de Securitate pe baza articolului 39 al Cartei ONU. In asemenea
situaţii dreptul internaţional nu permite acţiuni militare unilaterale ale statelor.
 Trebuie să existe o decizie neechivocă din partea autorităţilor unui stat de a folosi armele de
distrugere în masă împotriva altei ţări.
2. Prejudiciul ce poate fi cauzat
Natura imediată a ameninţării se referă la timpul relativ scurt dintre lansarea unui atac nuclear
şi producerea rezultatului acestuia. Gravitatea prejudiciului posibil se referă la efectele unui atac
nuclear.
Evaluarea gravităţii prejudiciului trebuie însă întotdeauna coroborată cu aprecierea iminenţei
pericolului. Varietatea armelor nucleare, chimice sau biologice deţinute de un anumit stat şi
diveristatea efectelor acestor arme nu sunt suficiente argumente pentru exercitarea autoapărării
anticipative.
În caz contrar, arsenalul de arme chimice şi biologice, precum şi reactorul nuclear de la
Yongbyon al Coreei de Nord ar putea fi considerate argumente mult mai puternice decât cele
referitoare la Irak, pentru exercitarea acţiunii anticipative. Coreea de Nord a declarat în numeroase
cazuri că deţine arme de distrugere în masă. Mai mult, în data de 28 septembrie 2004, ministrul de
externe al Coreei de Nord a afirmat că armele fabricate de ţara sa sunt necesare autoap ăr ării
împotriva ameninţării nucleare din partea SUA. Deşi gravitatea prejudiciului cauzat de un eventual
atac nord-coreean ar fi fost mult mai mare decât pericolului reprezentat de Irak, SUA şi Marea
Britanie au ales să lanseze războiul preventiv împotriva lui Saddam Hussein.
3. Epuizarea tuturor alternativelor diplomatice
Principiul fundamental al rezolvării paşnice a diferendelor internaţionale este cel conform
căruia recurgerea la folosirea forţei trebuie să fie întotdeauna ultima alternativă.Chiar dacă intervalul
de timp dintre lansarea unui atac nuclear şi producerea efectelor lui este relativ scurt, evolu ţia
conflictului dintre state poate fi interceptată şi influenţată. Există mai multe posibilităţi de remediere
a unei situaţii de criză, prin negociere, mediere sau alte metode paşnice. Exercitarea autoapărării
anticipative trebuie să fie întotdeauna ultima alternativă, când toate celelalte modalităţi s-au dovedit
a fi ineficiente.
Doctrima “Obama” a abandonat “Doctrima Bush”, dar a conservat autoapararea prevenitiva -
utilizarea autoapararii numai impotriva organizatiilor teroriste, pe baza unei tipologii a conduitei.
Nici doctrina Obama nu este acceptata, ci ea se doreste a fi acceptata in viitor, spre deosibire de
Doctrina Bush care s-a confruntat cu veritabile critici.
Obligatiile statului neutru:
- abtinere
- prevenire (statul neutru trebuie sa previna folosirea teritoriului sau de catre beligeranti; statul
neutru este responsabil daca nu doreste sau nu poate sa-si indeplineasca aceasta obligatie)
- impartialitate
Interventiile militare in Siria sunt admise pentru ca:
- entitatea terorista “Statul islamic” a atacat Irakul
- obligatia Siriei era de a fi neutra fara de conflict - obligatia de prevenire

2. Autorizarea Consiliului de Securitate

Baza juridica : art. 39 si 42, Carta ONU
art. 42: “In cazul in care Consiliul de Securitate va socoti ca masurile prevazute in Articolul 41
nu ar fi adecvate ori ca s-au dovedit a nu fi adecvate, el poate intreprinde, cu fortele aeriene, navale
sau tereste, orice actiune care o considera necesara pentru mentinerea sau restalilirea pacii si securitatii
internationale.”
Este vorba despre o autorizare expresa , explicita a Consiliului de Securitate.
Practica: formula utilizata este “autorizeaza statele sa ia toate masurile necesare / sa foloseasca
toate masurile necesare”
Intotdeauna este precedata de o determinare a existentei a:
- unei amenintari contra pacii;
- unei incalcare a pacii;
- unui act de agresiune;
Exemplu: Rez. 660 (1990) - incalcarea pacii, 678 (1990) - s-a atorizat folosirea fortei, 687
(1991) - incetarea focului cu o conditie: Irakul sa renunte la armele de distrugere in masa, 1441
(2002) - Irakul si-a incalcat obligatia de dezarmare si ca daca Irakul va continua cu aceasta practica,
el va suporta conditii nefavorabile.
Violarea substantiala - daca un stat violeaza prevederile esentiale ale unui tratat, acest tratat
isi inceteaza aplicarea.
Marea Britanie a stabilit ca din moment ce Irakul si-a incalcat obligatia de a inceta focul, atunci
Rezolutia privind incetarea focului de catre Irak inceteaza sa se mai aplice. GB constata autorizarea
din 1999 reinviata - autorizarea implicita (din moment ce s-a dat o autorizatie a Consiliului de
Securitate de la un anumit punct al interventiei armate si nu s-au condamnat actiunile anterioare, se
considera ca, de la inceputul interventiei si pana in momentul acordarii autorizatiei a functionat o
autorizatie implicita)
4. Interventia umanitara
Este vorba despre o teorie in conformitate cu care o actiune cu folosirea fortei este legala, chiar
daca nu este autorizata de Consiliul de Securitate sau nu este intreprinsa in legitima aparare, atat timp
cat scopul actiunii este oprirea unor violari masive ale dreptului omului
Dilema: drept / obligatie
Interpretarea extensiva a art. 2 (4)
Teoria dreptului natural : drepturile omului tin de “natura umana” si principiul respectarii
drepturilor omului creeaza o exceptie de la interzicerea folosirii fortei
Interventia umanitara a devenit o cutuma internationala dupa cazul Kosovo 1999. Opinia
statelor a mers mult in favoarea acestei teorii dupa cazul Kosovo, dar, ulterior, ea a dat imapoi, in
vederea obligatiei de a proteja.
Responsabilitatea de a proteja
Documentul Reuniunii de Varf ONU din 2005:
Raportul SG ONU din 2009 privind punerea in aplicare a responsabilitatii de a proteja
Doctrina politica ce are legatura cu anumite norme de drept intternational in materia
suveranitatii si a folosirii fortei
Trei piloni:
1. Statul are responsabilitatea primara de a proteja populatia de genocid, crime de razboi, crime
impotriva umanitatii si purificare etnica
2. Comunitatea internationala are responsabilitatea de a asista si incuraja actiunea statului in
indeplinirea acesteia
3. Comunitatea internationala are responsabilitatea de a utiliza mijloace adecvate, diplomatice,
umanitare si alte mijloace pentru a proteja populatiile de aceste crime. Daca un stat omite in mod
manifest sa isi protejeze populatia, comunitatea internationala trebuie sa fie pregatita sa adopte actiune
colectiva, in conformitate cu Carta Natiunilor Unite.
Consecintele juridice ale acestei teorii politice a responsabilitatii de a ptroteja: interpretarea
conforma careia exista o oscilatie puternica in stabilirea faptului ca interventia umanitara nu este
legala. Consecinta este ca nu sunt permise actiunile nepermise de Consiliul de Securitate.
Aplicare - Libia 2011
Rezolutia 1970 - Consiliul de Securitate considera ca s-au comis “crime impotriva umanitatii”
Reaminteste “responsabilitatea Libiei de a-si proteja populatia”.
Rezolutia 1973 - autorizeaza “toate masurile necesare pentru protectia civililor si a zonelor
populate de civili (para. 4).
Pentru prima data autorizatia Consiliului de Securitate a fost data in vederea protectiei civililor
si a zonelor populate de civili, altfel spus in vederea indeplinirii responsabilitatii de a proteja.

SUBIECTELE DREPTULUI INTERNATIONAL

Subiectele drpetului international sunt:

1. Statele (cele mai importante subiecte de drept international)
2. Organizatiile internationale
 -alte subiecte ale dreptului international public: popoarele, miscarile de eliberare nationala,
societatile transnationale, individul

I. Statul
- subiect direct si nemijlocit al dreptului international avand capacitatea deplin de a-si asuma
drepturile si obligatiile, spre deosebire de organizatiile internationale care-si pot asuma drepturile si
obligatiile care sunt stabilite prin competentele care lesunt ocnferite
Elementele statului:
- populatia
- teritoriul
- guvernu (suveranitatea) - conditia legalitatii, efectivitatii
- capacitatea de a intra in relatii cu alte state
Conventia de la Montevideo 1933 privind drepturile si obligatiile statelor
Suveranitatea
- fundamentul politic si juridic al statelor
- latura interna/externa
- problema: caracterul absolut al suveranitatii in dreptul contemporan:
• limitari ale suveranitatii prin dreptul international
• “teoria interventiei umanitare”
• probleme privind suveranitatea in cadrul Uniunii Europene
Constituirea statelor in dreptul contemporan
Etapele constituirii:
a). Afirmarea incercarii acelei entitati de a deveni stat - declararea independentei
b). Intrunirea conditiilor statalitatii si observarea acestui fapt de catre celelalte state
Dreptul la autodeterminare - latura interna/ latura externa/ clauza de salvgardare (“Secesiunea
Quebecului”)
Entitati cu statut disputat:
1. Taiwan - nu a sustinut niciodata ca este un stat independent
- se numeste, in mod oficial “Republica China”, sustinand ca este vorba de acelasi stat ca cel
din 1945, prin urmare fiecare dintre guvernul de la Taipei si guvernul de la Beijing considera ca
reprezinta intreaga China. Pana in 1971, guvernul Taipei a reprezentat China la ONU
2. Sahara Occdentala - teritoriu care se autoguverneaza din 1963
- 82 de recunoasteri
- nu este recunoscuta la nivel international drept stat pentru ca ii lipseste un criteriu: guvernul
efectiv
3. Abhazia, Osetia de Sud - si-au afirmat independenta in 1992
- au fost recunoscute incepand din 2008: 5 recunoasteri - Federatia Rusa, Venezuela,
Nicaragua, 2 state din Oceania
4. Statul Palestina - desemneaza 3 entitati
• Organizatia pentru eliberarea Palestinei - organizatie de eliberare nationala
• Autoritatea (Nationala) Palestiniana - o autoritate executiva, judecatoreasca si legislativa care se
exercita cu acordul puterii ocupante, Israel
• Statul Palestina
- rezolutia 67/19 (2012) - a dobandit calitatea de stat observator la ONU => are dreptul de a
depune instrumente de ratificare a actelor ONU
- 134 recunoasteri
- sufera de viciile controlului efectiv asupra teritoriului (multi sustin ca sursa autoritatii de
guvernare nu este Statul Palestina, ci statul ocupant Israel)
5. Kosovo
- 108 recunoasteri
- nerecunoasterea survine din faptul ca statele care nu l-au recunoscutt contesta legalitatea
acestuia