Consilierea copiilor

Obiectivele consilierii copiilor –

nivelele la care se stabilesc acestea:

 Obiective de nivel 1- obiective fundamentale;

 Obiective de nivel 2- obiectivele părinților;
 Obiective de nivel 3- obiective formulate de
consilier;
 Obiective de nivel 4- obiectivele copilului.
 Obiective de nivel 1- obiective
fundamentale
 Se aplică în general tuturor copiilor implicați în
terapie:
 Copilul să devină capabil să gestioneze aspecte
emoționale dureroase;
 Copilul să devină capabil să atingă un anumit nivel
de armonie în privința gândurilor, emoțiilor și
comportamentelor;
 Copilul să aibă o părere bună despre sine;
 Copilul să-și accepte limitele și punctele forte și să se
simtă bine în legătură cu acestea;
 Copilul să-și modifice comportamentele care au
consecințe negative;
 Copilul să devină capabil să funcționeze adecvat cu
ușurință și să se adapteze la mediul exterior (de ex.,
acasă și la școală);
 Să se maximizeze șansele copilului de a atinge
punctele de referință pe parcursul dezvoltării.
 Obiective de nivel 2- obiectivele
părinților
 Sunt stabilite de către părinți când vin cu copilul la
consiliere;
 Sunt asociate cu scopurile părinților și se bazează pe
comportamentele curente ale copilului;
 Obiective de nivel 3- obiective
formulate de consilier
 Sunt formulate de către consilier ca urmare a
ipotezelor formulate plecând de la comportamentul
curent al copilului;
 Identificarea cauzelor posibile ale unui
comportament: experiența, teorii, studii.
 Obiective de nivel 4- obiectivele
copilului
 Apar în momentul derulării ședințelor de
consiliere/terapie și evidențiază nevoi manifestate
de copil pe parcursul procesului de consiliere.
 Nu sunt verbalizate ca atare de către copil, însă ele
pot fi deduse din materialul cu care acesta contribuie
la ședințele de consiliere.
 Exemplu 1:
 obiectivul consilierului- copilul trebuie să devină mai
puternic.
 obiectivul copilului- el vrea să vorbească despre o
pierdere dureroasă și nu este pregătit să devină mai
puternic.
Decizia: va răspunde nevoilor copilului (care trebuie să
se contureze în mod natural și să fie gestionate pe cale
terapeutică), facilitând instaurarea procesului de
manifestare a durerii.
 Exemplul 2: copilul provine dintr-o familie violentă
 obiectivul consilierului-explorarea strategiilor care îl
vor ajuta pe copil să descopere modalități de a fi în
siguranță.
 obiectivul copilului-explorarea temerilor cu privire la
siguranța mamei sale.
Decizia: dacă problemele cele mai importante pentru
copil nu sunt lucrate inițial, probabilitatea încheierii cu
succes a consilierii este mai redusă.
 Concluzii

 Stabilirea obiectivelor de nivel 3 se face ținând cont

că experiența fiecărui copil este unică;
 Aceste obiective de nivel 3 se reevaluează continuu
pe parcursul procesului de consiliere în funcție de
nevoile manifestate de copil;
 Obiectivele de nivel 4 care se conturează în mod
natural, pot fi incluse în mod formal în procesul de
consiliere, după consultarea cu părinții.
 De obicei, obiectivele de nivel 1 sunt îndeplinite
frecvent dacă se acordă prioritate obiectivelor
copilului în timp ce sunt vizate obiectivele părinților
și ale consilierului.
 Procesul consilierii/terapiei
copiilor
1. Etapa evaluării inițiale:
 Se obțin informații referitoare la copil și la problemele
acestuia de la sursa care emite solicitarea;
 Consilierul:
 formulează ipoteze (prin raportare la informațiile
primite despre copil și la diferențele culturale,
etnice, religioase de la nivelul convingerilor,
atitudinilor, așteptărilor și comportamentelor),
 selectează materialele adecvate (în funcție de vârstă,
gen, caracteristici personale și tipul problemei)
care să-i permită dezvoltarea relației cu copilul și
demararea activității terapeutice;
 Include întâlnirea cu părinții și stabilirea unui acord
cu aceștia:
 consultarea cu părinții în absența copilului;
 se notează istoricul detaliat, modul în care părinții
înțeleg problema și reacțiile lor față de aceasta;
 se stabilește un acord cu părinții în ceea ce privește
procesul terapeutic (se reduce astfel gradul de
anxietate al părinților).
 li se precizează părinților că este de dorit ca relația
copil-consilier să fie exclusivă pentru a exista
deschidere, încredere;
 li se comunică părinților că vor primi informații
referitoare la procesul de ansamblu, iar dacă vor
apărea informații pe care ei, în calitate de părinți, au
dreptul să le cunoască, se va discuta cu copilul
despre necesitatea comunicării acestora.
2. Consilierea/terapia copilului:
 Întâlnirea cu copilul:
 inițial consilierul relaționează cu părinții permițându-i
astfel copilului să se simtă în siguranță, să aibă
încredere în consilier, să primească de la părinți
permisiunea de a se implica într-o relație cu acesta.
De asemenea, părinții percep importanța rolului lor
în procesul consilierii.
 Un element important în stabilirea relației cu
copilul constă în a le cere părinților, în prezența
copilului, să precizeze motivele pentru care a fost
adus la consiliere (se conștientizează faptul că
ambele persoane implicate în relația de consiliere
dețin aceeași informație).
 I se pun copilului la dispoziție opțiuni referitoare
la începerea și desfășurarea primei ședințe de
consiliere;
 I se permite copilului să exploreze mediul unde se
va derula consilierea și i se dau informații privind
locul unde este așteptat de părinți.
 Este esențial ca un copil care urmează să fie consiliat
să înțeleagă specificul relației copil-consilier pentru a
ști care sunt așteptările (crește gradul de siguranță și
confort în cadrul relației);
 I se explică regulile de bază ale consilierii și i se
precizează că se poate exprima prin orice modalitate
dorește, poate dezvălui aspecte intime și
confidențiale și discuta despre ele.
 Invitația adresată copilului de a-și spune povestea:
 Selectarea mijloacelor și materialelor adecvate (în funcție
de vârstă) astfel încât acestea să permită explorarea
aspectelor emoționale și psihologice relevante;
 Spunându-și povestea, copilul își clarifică și înțelege
anumite evenimente sau probleme, își exteriorizează
sentimente dureroase și dobândește un anumit control
asupra neliniștilor și a altor perturbări emoționale prin
mijloace active.(în consecință se produce o schimbare
intrapersonală)
 Dificultăți cauzate de factori asociați direct cu
specificul problemelor copilului, care pot submina
procesul terapeutic: modul inconsecvent de a se
comporta, dificultăți în recunoașterea/comunicarea
sentimentelor, control deficitar al impulsurilor, atenție
deficitară, mecanisme de apărarea patologice (soluția:
utilizarea adecvată a abilităților de consiliere).
 În această etapă consilierul nu-l
intervievează/interoghează pe copil, ci îl invită să
dezvăluie ceea ce dorește, într-un mediu sigur,
confortabil, bazat pe încredere.
 Ajutorul acordat copilului pentru a-și spune povestea:
 Relația bazată pe încredere, mijloacele adecvate, facilitățile
și oportunitățile pentru jocul liber și/sau semnificativ,
abilitățile adecvate de consiliere îl fac capabil pe copil să
își spună povestea. (este un proces de explorare și
dezvăluire).
 Rezolvarea problemelor:
 Rezolvarea spontană a problemelor: când copilul
conștientizează că relatarea poveștii este eficientă, îi
diminuează suferința emoțională.
 Adesea, copilul trebuie ajutat să-și rezolve
dificultățile (abilitățile de consiliere, prin joc,
afirmații educaționale).
 Consolidarea puterii copilului:
 poate surveni spontan, în timp ce copilul își spune
povestea;
 Implică dobândirea unui control asupra problemelor
astfel încât copilul să nu mai fie tulburat excesiv de
gânduri și amintiri care induc anxietate și afectează
relațiile adaptative normale.
 Copilul începe să aibă o concepție diferită despre sine, iar
stima de sine și relațiile sociale vor fi stimulate.
 Ajutarea copilului să gândească și să se comporte
diferit:
 Sesiunea de consiliere nu se încheie după rezolvarea
problemelor, dacă unele dintre gândurile și comportamentele
acestuia continuă să fie perturbate.
 Responsabilitatea consilierului: să-l ajute pe copil să învețe
modalități noi de a gândi și de a se comporta astfel încât să
poată funcționa adaptat. (contrar, tiparele vechi pot cauza
alte probleme)
 Evaluarea rezultatelor terapeutice:
 Evaluarea finală optimă se face în colaborare cu copilul
și familia acestuia și confirmă că, în acel moment, nu
sunt necesare alte ședințe de consiliere. De asemenea, se
stabilește eficiența eforturilor depuse și se fac
recomandări.
 După evaluarea finală, procesul de consiliere poate fi
încheiat, iar cazul poate fi închis.
 Procesele interne ale schimbării
terapeutice la copil

 Pe lângă procesele exterioare copilului, inițiate și

facilitate de către consilier, apar procesele interne (fie
spontan, fie ca reacție directă la intervențiile
consilierului), care au ca și consecință directă
înregistrarea unei schimbări terapeutice la copil.
 Scopul central al consilierii copiilor: a-i ajuta să își
reia sau să dobândească funcționarea adaptativă
relevantă pentru etapa de dezvoltare în care se află.
 Consilierea Integrativă Planificată
Secvențial pentru Copii (modelul SPICC)

 Asumpții:
1. Schimbarea terapeutică pozitivă la un copil survine mai
rapid și este mai eficientă și mai durabilă dacă abordarea
terapeutică folosită este modificată în mod deliberat în
anumite momente ale procesului terapeutic.
2. Când folosește o abordare integrativă, un consilier poate
utiliza unele dintre ideile, principiile, conceptele,
strategiile și intervențiile preluate dintr-o anumită
abordare terapeutică, fără a fi nevoit să accepte în
totalitate ideile, principiile și conceptele respectivei
abordări.
 Cum se produce schimbarea terapeutică
în cadrul modelului SPICC?

 Se produce secvențial (într-o anumită ordine), având

la bază teoria unică și specifică a fiecărei abordări
terapeutice care a fost inclusă în model:
 Consilierea axată pe client
 Terapia gestaltistă
 Terapia narativă
 Terapia cognitiv-comportamentală
 Terapia comportamentală
 Etapele modelului SPICC
1. Psihoterapia axată pe client

 Procesele vizate: întâlnirea cu consilierul, copilul

începe să-și spună povestea.
 Etapa de construire și consolidare a relației bazată pe
căldură și empatie- astfel, în această etapă,
schimbarea se axează pe faptul că i se oferă copilului
posibilitatea de a vorbi deschis despre problemele
sale într-un cadru sigur, confortabil, el fiind apreciat
și respectat.
 Intră în acțiune abilitățile consilierului: reflectarea,
sumarizarea, oferirea de feedback, utilizarea
întrebărilor deschise (principiile terapiei umaniste).
 În această etapă abordarea consilierului poate avea la
bază și principii psihodinamice, care dezvăluie modul
cum relaționează copilul cu lumea și mecanismele utilizate
pentru a evita anxietatea generată de conflictele
intrapsihice.
 Consilierul se informează astfel asupra motivelor
îngrijorărilor copilului, modalităților de apărare utilizate
în fața respectivelor îngrijorări.
 Consilierul formulează ipoteze (sau intuiții) privind
aceste îngrijorări prin observarea proiecțiilor și
asociațiilor libere ale copilului.
 În această etapă se conturează obiectivele specifice
ale explorării și intervenției terapeutice.
 2. Terapia gestaltistă
 După ce în etapa 1 s-au dezvăluit informații privind
anumite aspecte perturbatoare, procesul schimbării în
această etapă implică o mai bună conștientizare a
problemelor astfel încât să se realizeze conexiunea cu
emoțiile și experiențele și să se producă o experiență de
catharsis.
 Terapia gestaltistă: se axează pe explorarea experiențială a
lumii interioare și exterioare a copilului, schimbarea
survenind ca urmare a unei conștientizări sporite în
urma contactului cu experiențele actuale (senzații
somatice, corporale, sentimente, gânduri).
 Continuând să-și spună povestea, copilul o
conștientizează mai profund și astfel își accesează
emoții mai puternice care vor fi exprimate (copilul
trăiește, înțelege și exprimă în cuvinte experiența).
 Pot fi dezvoltate aspecte și teme apărute în etapa 1,
în funcție de care consilierul își formulează
obiectivele specifice ale explorării și intervențiilor
terapeutice.
 Datorită emoțiilor puternice, copilul poate apela la evitare
sau retragere, impunându-se gestionarea rezistenței. Când
sentimentele sunt exprimate în întregime, acestea îi
determină pe clienți să găsească modalități noi de a se
percepe pe ei și lumea (se pregătește etapa 3).
 Terapia gestaltistă: schimbarea se produce prin
intermediul cunoașterii complete, nu prin negarea unor
componente inacceptabile ale sinelui (copilul să fie ajutat
să accepte cine este, astfel se produce clarificarea).
 Se pot utiliza tehnici creative: metafora, simbolurile, arta,
plastilina, tehnici psihodramatice care implică păpuși,
figurine.
 3. Terapia narativă
 Copilul este sprijinit să-și dezvolte o perspectivă sau
o concepție diferită despre sine, astfel încât imaginea
de sine și stima de sine să se amelioreze.
 Terapia narativă: schimbarea se produce prin
deconstruirea de către client a relatărilor anterioare și
pe reconstruirea unor povești preferate despre sine și viața
sa.
 Copilul trebuie ajutat să rămână în contact cu noua
poveste. Se pot folosi strategii creative: metafora,
plastilina, simbolurile din tăvița cu nisip.
 4. Terapia cognitiv-
comportamentală
 Deși procesele terapeutice descrise în etapele
anterioare ar putea diminua stresul, anxietatea,
depresia sau alte emoții ale copilului, este posibil ca
tiparele de gândire și de comportament disfuncționale să
persiste.
 Terapia cognitiv-comportamentală: schimbarea se
produce prin modificarea convingerilor, atitudinilor,
gândurilor și ideilor autodistructive.
 Copilul va fi sprijinit să învețe noi moduri de gândire
și să exploreze opțiunile și alegerile asociate cu
comportamentele lor.
 5. Terapia comportamentală
 Chiar dacă doresc să adopte comportamente noi, copii au
nevoie de susținere pentru a repeta, exersa și testa noile
comportamente, inițial într-un cadru specific consilierii și
ulterior în situații concrete de viață.
 Copiii trebuie ajutați să dobândească abilitățile necesare
pentru eliminarea anumitor comportamente și adoptarea
altora (prin sistemul de întăriri).
 Înregistrarea sistematică a rezultatelor pozitive, negative
ca urmare a producerii anumitor comportamente, îi ajută
pe copii să deprindă comportamente mai bine adaptate.