Poetry by Andrée Chedid

Written by Andrée Chedid

Translated from the French by Marci Vogel

Egypt/France | French | Poetry (excerpts)

February, 2016

Meadow season
The air is free

The paths infused with orange

The sun lies down in saffron robes

It is the season of laughter and tall grass

Oh my love of one hundred patiences

This evening everything is a first time.

The journey set free

There are no walls
I tell you this there are no walls
Where we are I sing & I remain
Where we are the present is ageless
If I wake up with the dawn
You are already in my life
Where we are the springs run free
The anchor is not on board
I tell you this.

Somnolence
Sleep oh my exile
Nameless is the distance
From my nights to the night

When delivered of form

I roam into indifference
Places of a strange life
And steadfast pilgrim
Free of body and blood
I taste your flower of forgetfulness

Sleep another harvest

First heart of death
Am I from here or somewhere else?

That instant
With my blood of a thousand birds
I marched throughout the earth
I laughed clay
I renounced time
I knew the talk of the strange

With my day-colored blood

I said yes to death and his innocence
I refused the night.

Seasons of passage
The earth has a name for the other side
Here is the day I must know at last
I abandon the roof tiles and attic life
Like a bird for its wedding voyage

Love has a name the other side of here

The breaking she gives to the dawn
………..she gives to the night
And that freedom is our risk and our measure

But here is the instant where I join things

A calling a wound where the rose was enough
And I am in your palm
Earth my beloved earth my wager and my origin.

Certain province
In our lives drifting away
With hearts injured
By smallness

We must love a reverie

The only certain province
Then the voyaging
Eternal & fragile
The breath unraveled

Gesture & flower will be our joy

of a dream set free.

The one who endures

His sight frequents the shadows
He holds the stone of being
The contradictory flower is in his hand
His heart reversed like a festooned ship
He has learned then unlearned the whole universe

He has known the footsteps of great illness

Horizon without sunrise
Towns of bitter harshness
Loose ground failing under ancient houses
And days inclined between their seven mirrors

He holds the stone of being

His wings have roots
Death carries his grace and Love his coronet
He knows those who dream possess all reason.

There is no afterword
Our hands are lifted
Like wings on a meadow
The grain is in my blood
Our sights are full
I cross the heartbreaking mirror

But I found nothing

That I’m still looking for.

The Ever-Patient Woman - Poem by Andrée

Chedid
In the flowing sap
In her growing fever
Parting her veils
Cracking out of her shells
Sliding out of her skins

The ever-patient woman

Slowly
gives herself
life

In her volcanoes
In her orchards
Seeking solidity and measure
Clasping her most tender flesh
Straining every fine-honed fiber

The ever-patient woman

Slowly
gives herself
light.

Andrée Chedid

The Final Poem - Poem by Andrée Chedid

A forge burns in my heart.
I am redder than dawn,
Deeper than seaweed,
More distant than gulls,
More hollow than wells.
But I only give birth
To seeds and to shells.

My tongue becomes tangled in words:

I no longer speak white,
Nor utter black,
Nor whisper gray of a wind-worn cliff,
Barely do I glimpse a swallow,
A shadow's brief glimmer,
Or guess at an iris.

Where are the words,

The undying fire,
The final poem?
The source of life?
The Voice - Poem by Andrée Chedid
Where is the distant voice
That speaks like my soul?

Buried beneath daylight's clamor

Gold and the seasons

Beneath groaning streets

And the ferment of cities

In my grave of care
And blond laughter

In what bare tomb must I lie

To summon the voice
That speaks like my soul?

Landscapes - Poem by Andrée Chedid

Behind faces and gestures
We remain mute
And spoken words heavy
With what we ignore or keep silent
Betray us

I dare not speak for mankind

I know so little of myself

But the Landscape

I see as a reflection
Is also a lie stealing into
My words I speak without remorse
Of this image of myself
And mankind my unequaled torment

I speak of Desert without repose

Carved by relentless winds
Torn up from its bowels

Blinded by sands
Unsheltered solitary
Yellow as death
Wrinkled like parchment
Face turned to the sun.

I speak
Of men's passing
So rare in this arid land
That it is cherished like a refrain
Until the return
Of the jealous wind

And of the bird, so rare,

Whose fleeting shadow
Soothes the wounds made by the sun

And of the tree and the water

Named Oasis
For a woman's love

I speak of the voracious Sea

Reclaiming shells from beaches
Waves from children

The faceless Sea

Its hundreds of drowned faces
Wrapped in seaweed
Slippery and green
Like creatures of the deep

The reckless Sea, unfinished story,

Removed from anquish
Full of death tales

I speak of open valleys

Fertile at men's feet
Overgrown with flowers

Of captive summits

Of mountains, of clear skies

Devoured by untamed evergreens

And of trees that know

The welcome of lakes
Black earth
Errant pathways
Echoes of the faces
Haunting our days.

La Mort devant / Cu Moartea înainte

Andrée Chedid
01.11.2005

1 1

Avec la Mort devant Cu Moartea înainte

l'homme franchit l'écorce omul trece de scoarţă

touche à la moelle atinge măduva
afflue vers le cœur se prelinge spre inimă

Son œil retrouve grain Ochiul devine sămînţă

ses pas rabattent les pièges paşii închid capcane

Sa main ajuste la clef. Mîna potriveşte o cheie.

2 2
Ni les neiges Nici zăpezile
ni la verdeur nici frăgezimea
Ni l'écart Nici depărtarea
ni les ruses nici vicleniile

Ne rebutent l'acharné Nu domolesc încrîncenatul

au visage collé d'os cu chip cioplit de os

Bientôt În curînd
nous nous coucherons ne vom întinde
dans ses archives sans frontières peste arhivele sale fără de hotare

Bientôt În curînd
nous coulerons ne vom scurge
au fond du lit de tous în adîncul unei albii comune

Sous la cotte fraternelle Pe sub mantia frăţească

d'eau de terre et de vent. de apă de pămînt şi de vînt.

3 3

Peuples plantes bêtes Popoare plante jivine

On agonise Agonizăm
on sombre ne întunecăm
on s'éteint en tous lieux! ne stingem pretutindeni!

Répandue Împrăştiată
en parcelles de chair în bucăţi de carne
de nerfs de sève de nervi de sevă
de souffles de sang de respiraţii de sînge
la vie croît ____ viaţa o ia înainte ____

Puis s'inverse Apoi se răstoarnă

devant la seule issue în faţa singurei ieşiri

Morte vie Viaţă moartă

figée dans l'absence et le givre înţepenită în absenţă şi chiciură

Puis germe Apoi sămînţă

qui surnage et craque ce pluteşte şi crapă
dans chaque vertèbre du froid. în fiece vertebră a frigului.

4 4

Aucune main ne tient la terre Nici o mînă nu păstrează pămîntul

Aucun regard ne la contient Nici o privire nu îl cuprinde
Si Dieu est Dacă există, Dumnezeu
il ne sait point se dire ______ nu ştie defel să-şi spună numele_____

Sur nos sols Pe tărîmurile noastre

battus d'orages biciuite de furtuni

bordés de phares încercuite de faruri
heurtés de rêves izbite de vise

Aucune grille ne ferme le temps. Nici o îngrăditură nu închide timpul.

5 5

Avec la Mort devant Cu Moartea înainte

la terre mâche fleurs et cris pămîntul urzeşte flori şi strigăte
l'argile recouvre les remparts lutul acoperă metereze

« Je » "Eu"
parle sans nœuds vorbesc fără poticniri
Avec la Mort devant Cu Moartea înainte
les brindilles s'écartent crengile se dau în lături
les barrières se dissipent zăgazurile apun
l'énigme s'inverse taina se întoarce

La plaine s'est dilatée. Cîmpul s-a destrămat.

6 6

Morts stagnantes Morţi lîncezite

Mort-espace Moarte-întindere

Morts hérissées Morţi tulburate

Mort très lisse Moarte foarte netedă

Morts furieuses Morţi înfuriate

Mort sous les arches Moarte pe sub corăbii

Morts qui ruissellent Morţi care se scurg

Vers la Mort Către Moartea
aux reflets abolis. cu unduiri curmate.

7 7

Nous Noi
soudés au temps cei legaţi de timp
coulés dans le projet cei turnaţi în năluci
serrés contre l'armature cei încinşi în armuri

Nous Noi
à la solde du passé cei în solda trecutului
à la charge du présent cei în grija prezentului

Nous Noi
soutenus par nos mains cei sprijiniţi de mîinile noastre
secourus par nos signes cei salvaţi de semnele noastre

heurterons de front la mort ne vom izbi din plin de moarte

Nous Noi
dans l'opiniâtre genèse cei ce în stăruitoarea facere
où s'œuvre notre liberté unde se clădeşte libertatea noastră
garderons păstra-vom
œil de pèlerin ochiul de peregrin
et charge d'étoiles. şi bocceaua de stele

8 8

Mort Moarte

sous ton image propice sub arătarea ta fericită

retombent les décors se năruie privelişti

les printemps s'affûtent primăverile se ascut

l'aube s'aiguisera răsăritul se va subţia

Mort Moarte

sous l'image suprême sub arătarea ultimă

la vie boit l'existence viaţa soarbe din existenţă

Je m'étends sur ma face Mă întind pe faţă

J'enfante le large. Dau naştere depărtării.
9 9

Si la mort était morte Dacă moartea ar fi moartă

d'où s'élèveraient les métamorphoses? de unde s-ar ivi prefaceri?

Face au temps insoluble Visele noastre s-ar stinge

nos rêves se lasseraient în faţa timpului aspru

Renaître perdrait son filon. Reînvierea şi-ar pierde tîlcul.

10
10

Avec la Mort devant

Cu Moartea înainte

Les socles explosent !

În aer sar piedestalurile!

Avec la Mort devant

Cu Moartea înainte

Ce qui a son
Cel încărcat de sunet
Résonne.
Şuieră.

11
Nous qui avons encore à vivre
ferons entorse à l'infini
Nous romprons les plaines d'éternité
nous violenterons la trame sans paille
nous piocherons les champs engourdis
Nous qui avons encore à vivre
coulerons sueur dans les mots
presserons nos appels dans les terriers
enfoncerons fleur et sel
dans l'épaisseur des mondes __
Avant que notre sang ne se minéralise
nous qui avons encore à vivre
parlerons de ronces et d'âme
de ciment et d'argile
de naufrages et d'épis.
11
Noi cei cărora ne mai este dat să vieţuim
nesocoti-vom nesfîrşirea
Vom destrăma cîmpii de nemurire
vom rupe pînza fără de împletitură
săpa-vom tărîmuri neclintite
Noi cei cărora ne mai este dat să vieţuim
vom picura sudoare în cuvinte
chemări vom strivi în vizuini
flori şi sare vom înfige
în adîncul lumilor__
Înainte ca sîngele nostru să ajungă piatră
noi cei cărora ne mai este dat să vieţuim
vom cuvînta despre spini şi despre suflet
despre ciment şi despre lut
naufragii şi spice.
 12
12

Zilele noastre
Nos jours Frămîntate de rădăcini
Pétris de racines

Împrejmuite de frînghii
Cerclés de liens Atinse de lumină
Touchés de lumière

Vor înjunghia întunecatul

Poignarderont l'opaque

cu seva lor nestăvilită.

de leur sève continuée.

13
13

Focul încinge
Le feu prend

focul dezleagă_____
le feu lâche_____

După loc
Selon l'espace
după ascultare
selon l'écoute
după iubire.
selon l'amour.

14
14

Cu inima aceasta care atîrnă greu în carne

Avec ce cœur qui plombe ta chair cu privirea ce se preumblă
avec ce regard qui voyage cu trupul ce te strînge
avec ce corps qui te resserre cu anii ce te vîntură
avec ces années qui te rythment

În desişul gesturilor tale

Dans la forêt de tes gestes În volbura cuvîntului
Dans l'aventure de ta parole

Ducînd hrisovul amintirilor

Portant l'atlas de tes souvenirs:

Vei face drum întors către oase

Tu retourneras à tes os

Albit de măruntaie
Blanchi de tes viscères limpezit de sînge
purgé de ton sang despovărat de moarte
filtré au crible de la mort

În oase căuta-vei adăpost

Tu te nicheras dans tes os

Pînă la schimbul de pe urmă.

Jusqu'à l'ultime échange.
 Referinţa:

Andrée Chedid (n. 1920) - «La Mort

devant», în volumul Cavernes et soleils,
Paris, Éditions Flammarion, Collection
«Poésie», 1979, 172 p. in 8o, ISBN 2-08-
064170-0, p. 71-99.

"Vom reuşi oare să întîlnim o urmă de suflet

în ecoul cuvintelor, în sclipirile lor, în furia lor, în vraja lor epuizată

iată-ne ca nişte hambare de imagini

suntem hăituţi de prea multe feţe ale posibilului

începutul trebuie să fie o îmbrăţişare".