SCURTE CONSIDERAŢII

ASUPRA CONTRACTULUI
Short considerations regarding ADMINISTRATIV ŞI ASUPRA
the administrative contract and the juris-
dictional control procedures in the area
of public procurement
PROCEDURILOR DE CONTROL
JURISDICŢIONAL ÎN MATERIA
Abstract
The juridical concept of public contract was
not generally accepted in the Romanian inter-war
ACHIZIŢIILOR PUBLICE
and communist doctrine. The needs of integration
in the European structures after 1989, determined
the domestic legislator to adapt the norms in order Andreea TABACU
to accomplish the fundamental principles of a
democratic society. Lector univ. dr., Facultatea de Ştiinţe Juridice
O.U.G. no 34/2006 transposes the European şi Administrative, Universitatea din Piteşti
Council’s Directives in the field of the award of Tel.: 0040-724-069-888
public works contracts, public supply contracts
E-mail: andreea.tabacu@upit.ro
and public service contracts, and defines the
concept, the filing of the contract and the control
proceedings before the National Council and the
before the Courts.
The fundamental principles of hearing the
both sides is provided by the special law in the
proceeding before the Council which is a central
body, invested by jurisdictional power, which solves
the cases filled by the applicant in the administrative
procedure.
This jurisdictional procedure, flexible and quick,
has also shortcomings regarding the participation of
the parties from the administrative procedure before
the jurisdictional body and the consequences of
the court’s decision for the person who awarded
the contract.
The possible solution is offered by the Law
554/2004 and the New Civil Procedure Code,
which has to be adopted this year, and also by the
jurisprudence, if the courts exert their active role.
Key words: public procurement, administrative Revista Transilvană
contracts, control, jurisdiction, Civil Procedure de Ştiinţe Administrative
Code 1 (23)/2009, pp. 67-88

67
 I. Prezentarea noţiunii de contract administrativ
Ulterior anului 1989, care a marcat profund spiritul destinatarilor legii, determinând
necesitatea unor schimbări importante în structura sistemului legislativ, unele instituţii
au fost reaşezate în raport cu noile realităţi şi în mare parte, pe temeiul unor reglementări
europene.
Contractele administrative se încadrează între instituţiile juridice care au necesitat
adaptări serioase faţă de perioada comunistă, care avea în vedere contractele economice,
precum şi, într-o măsură importantă, faţă de specificul perioadei interbelice, în care
acestea au fost acceptate numai parţial, marii autori manifestând o poziţie rezervată
în raport cu acestea1.
Până la adoptarea unor acte normative, care au adus o serie de noutăţi şi până la
transpunerea acquis-ului comunitar, determinat de aderarea României la Uniunea Europeană,
materia contractelor administrative a fost vitregită de o reglementare proprie.
Atenţia autorilor de drept administrativ a fost îndreptată în general asupra actelor
administrative cu caracter individual, contractele administrative fiind analizate prin
prisma doctrinei franceze2, cu atât mai mult cu cât legea contenciosului administrativ
nr. 29/1990 nu se referea expres la categoria contractelor administrative3.
Noţiunea s-a regăsit în mod particular în legislaţia internă în materie administrativă în
legile privind serviciile de gospodărire comunală nr. 326/20014, serviciile de transport public
local de călători O.G. nr. 86/20015, contractul de concesiune - Legea nr. 219/19986, contractele
de parteneriat public-privat7, contractele de achiziţie publică8, în prezent abrogate.

1
Teodorescu, A., Tratat de drept administrativ, vol. I, Bucureşti, 1929, p. 394 şi urm.; Rarincescu,
C., Contenciosul administrativ român, Alcalay, Bucureşti, 1936; Negulescu, P., Tratat de drept
administrativ, Institutul de Arte Grafice, Bucureşti, 1934.
2
Jeze, G., Les contrats administratifs de l’Etat, des departments, des communes et des etablissements
publics, Paris 1927 şi Les Contrats administratifs, vol V-VI, Paris, 1936; Rouviere, J., Les contrats
administratifs, Paris, Dalloz, 1930. Pentru doctrina postbelică a se vedea Benoit, F.B., Le droit
administratif francais, Paris, Dalloz, 1968, pp. 605-606 citat în Trăilescu, A., Drept administrativ,
Curs universitar, Ediţia a III-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 200.
3
Legea utiliza noţiunea de acte de gestiune. In doctrină a fost acceptată categoria contractelor
administrative. In acest sens Petrescu, R.N., Drept administrativ, Cluj Napoca, 2002, p. 300 şi
urm.; Negoiţă, A., Drept administrativ, Bucureşti, 1998, p. 173.
4
Publicată în Monitorul Oficial Nr. 359 din 4 iulie 2001 - “Desfăşurarea activităţilor specifice
fiecărui serviciu public de gospodărie comunală, organizat şi realizat în sistemul de delegare
a gestiunii, se face pe bază de contract.”
5
Publicată în Monitorul Oficial Nr. 544 din 1 septembrie 2001.
6
Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, publicată în Monitorul Oficial Nr. 459 din
30 noiembrie 1998, a fost abrogată prin O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică.
7
O.G. nr. 16/2002 publicată în Monitorul Oficial nr. 94 din 2 februarie 2002, definea contractul
de parteneriat public-privat sau contract de proiect – “actul juridic care statuează drepturile
şi obligaţiile autorităţii publice şi ale investitorului pentru întreaga perioadă de funcţionare
a parteneriatului public-privat, acoperind una sau mai multe dintre etapele de pregătire,
finanţare, construcţie sau exploatare a unui bun public, pe o durată de timp determinată, dar
nu mai mare de 50 de ani.”
8
O.U.G. nr. 60/2001 publicată în Monitorul Oficial nr. 241 din 11 mai 2001, definea contractul
de achiziţie publică drept contract, încheiat în formă scrisă, între autoritatea contractantă

68
 Legea actuală a contenciosului administrativ, nr. 554/20049, a delimitat expres obiectul
contractului administrativ cu ocazia asimilării contractului cu actul administrativ în
ceea ce priveşte procedura jurisdicţională, fără însă a oferi o definiţie a acestuia10.
O serie de alte acte normative se referă în prezent la contractul administrativ în
domenii speciale, de interes public, în care activitatea organelor statului sau a autorităţilor
locale necesită apelul la subiecte de drept care să desfăşoare pentru autoritatea publică
respectiva activitate.
Astfel, O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune de bunuri
proprietate publică, arată că acesta este contractul prin care o autoritate publică, denumită
concedent, transmite, pe o perioadă determinată, unei persoane, denumite concesionar,
care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de exploatare a unui
bun proprietate publică în schimbul unei redevenţe11.
O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor
de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii12, defineşte
contractul de achiziţie publică13, contractul de concesiune de lucrări publice14 şi contractul
de concesiune de servicii15. Acelaşi act normativ defineşte contractul sectorial, care

şi contractant pentru dobândirea, definitivă sau temporară, de către o persoană juridică

definită ca autoritate contractantă, a unor produse, lucrări sau servicii. Ordonanţa de Urgenţă
definea şi contractul de achiziţie publică de furnizare, de servicii şi contractul de lucrări.
9
Art. 2 alin. 1, lit. (c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 “sunt asimilate actelor administrative, în
sensul prezentei legi, şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea
în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea
serviciilor publice, achiziţiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute şi alte categorii de
contracte administrative supuse competenţei instanţelor de contencios administrativ.”
10
Dragoş, D.C., Legea contenciosului administrativ, Comentarii şi explicaţii, Ediţia a II-a, Editura
C.H. Beck, Bucureşti, 2009, p. 102; Bîrsan, G.V. şi Georgescu, B., Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 adnotată, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, p. 22.
11
Pentru o analiză asupra contractului de concesiune a se vedea Albu, E., Drept administrativ al
bunurilor, Editura Fundaţia România de Mâine, Bucureşti, 2008, p. 75.
12
Publicată în Monitorul Oficial Nr. 418 din 15 mai 2006, modificată ulterior în mai multe
rânduri, ultima modificare avută în vedere fiind cea adusă de O.U.G. nr. 228/30.12.2008
publicată în Monitorul Oficial al României nr. 3/05.01.2009.
13
Este contractul care include şi categoria contractului sectorial, definit la art. 229 alin. (2), cu
titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorităţi contractante, pe de o parte, şi
unul sau mai mulţi operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuţia de lucrări,
furnizarea de produse sau prestarea de servicii, în sensul ordonanţei de urgenţă.
14
Este contractul care are aceleaşi caracteristici ca şi contractul de lucrări, cu deosebirea că
în contrapartida lucrărilor executate contractantul, în calitate de concesionar, primeşte din
partea autorităţii contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata rezultatul
lucrărilor pe o perioadă determinată sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani
prestabilite.
15
Este contractul care are aceleaşi caracteristici ca şi contractul de servicii, cu deosebirea că
în contrapartida serviciilor prestate contractantul, în calitate de concesionar, primeşte din
partea autorităţii contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata serviciile pe o
perioadă determinată sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani prestabilite.

69
reprezintă contractul de achiziţie publică atribuit în scopul efectuării unei activităţi
relevante în sectoarele de utilitate publică: apă, energie, transport sau poştă.
În Legea nr. 95/2006, art. 17 are în vedere contractele ce se pot încheia în domeniul
programelor naţionale de sănătate, între autorităţile de sănătate publică judeţene şi a
municipiului Bucureşti şi furnizorii autorizaţi de servicii medicale, deşi legea le califică
drept civile şi le atribuie în competenţa acestor instanţe.
Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice16 vorbeşte despre
contractele de delegare a gestiunii serviciilor, care se referă la atribuirea sau încredinţarea
către operatori a gestiunii unui serviciu de utilităţi publice, precum şi exploatarea
sistemului de utilităţi publice aferent. Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare
cu apă şi de canalizare17, reprezintă o aplicaţie particulară a Legii nr. 51/2006.
Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local18 are ca obiect concesionarea
serviciului de transport public local, care se face prin contract de delegare a gestiunii şi cu
respectarea procedurii de delegare a gestiunii, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 51/2006.
Aceste acte normative, care se raportează în esenţă la încheierea contractului
administrativ sau la regimul juridic al acestuia, au fost adoptate pe fondul lipsei unei
reglementări generale a contractului administrativ. Unele dintre acestea au avut ca temei
chiar reglementările comunitare, a căror transpunere este obligatorie pentru statele
membre, cum este cazul O.U.G. nr. 34/2006, care transpune Directiva nr. 2004/18/CE
privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de lucrări, de furnizare
şi de servicii, Directiva nr. 2004/17/CE privind coordonarea procedurilor de achiziţie
aplicate de entităţile care operează în sectoarele apă, energie, transport şi servicii poştale19,
Directiva 1989/665/CEE privind coordonarea legilor, regulamentelor şi prevederilor
administrative referitoare la aplicarea procedurilor de recurs în materie de atribuire a
contractelor de furnizare şi de lucrări20 şi Directiva 1992/13/CEE privind coordonarea
legilor, regulamentelor şi prevederilor administrative referitoare la aplicarea regulilor
Comunităţii pentru procedurile de achiziţie a entităţilor care operează în sectoarele
apă, energie, transport şi telecomunicaţii21.
Aşadar, există reglementări privind contractele speciale administrative fără ca
normele interne să prevadă cadrul general, regulile de drept comun în materie.
Mai mult, apariţia destul de târzie a reglementării contractelor administrative nu a permis
destinatarilor legii să dobândească şi să-şi însuşească o practică administrativă necesară
într-o societate democratică, întemeiată pe principiile nediscriminării, transparenţei,
proporţionalităţii, eficienţei utilizării fondurilor publice şi asumării răspunderii22.

16
Publicată în Monitorul Oficial Nr. 254 din 21 martie 2006.
17
Publicată în Monitorul Oficial Nr. 563 din 29 iunie 2006.
18
Publicată în Monitorul Oficial Nr. 262 din 19 aprilie 2007.
19
Publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L134 din 30 aprilie 2004.
20
Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L395 din 30 decembrie
1989.
21
Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L76 din 23 martie 1992.
22
Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr.
1849/22.10.2007 în Buletinul Jurisprudenţei, Culegere de practică judiciară în materie comercială

70
 Totodată, se constată că normele în materie au suferit o evoluţie sinuoasă, fiind frecvent
modificate şi, prin invocarea unor argumente de tehnică legislativă, chiar abrogate şi
înlocuite cu norme similare, respectiv cu reglementări importate din alte state.
Lipsa consecvenţei în elaborarea actelor normative se răsfrânge permanent asupra
practicianului, care lipsit de mijloacele juridice necesare instituirii unei practici
administrative întemeiată pe principiile sus menţionate, nu va putea să evolueze în
profesia sa23.
De asemenea, adoptarea unor acte normative de import, care nu se întemeiază
pe aceleaşi realităţi administrative şi economice, nici cel puţin culturale, ca cele care
se regăsesc în ţara noastră, nu poate determina schimbarea conduitei individuale
şi a celei colective, ci atrage dimpotrivă reacţii de natură a perturba bunul mers al
administraţiei.
Cât priveşte normele de tehnică legislativă, se constată că frecvent transpunerea unei
Directive europene presupune copierea acesteia, fără o reală adaptare, ţinând seama
de sensul textelor acestora, deseori datorită traducerii deficitare.
Se impunea astfel adoptarea unei reglementări generale care să determine noţiunea
contractului administrativ sau cel puţin să stabilească un cadru general de încheiere,
executare şi încetare a acestuia.
O soluţie parţială în acest sens este oferită de Proiectul Noului Cod de Procedură
Administrativă (PNCPA)24, care defineşte contractul administrativ, alocându-i un Titlu
aparte25, după ce în partea afectată înţelesului unor noţiuni arată că actelor administrative
le sunt asimilate contractele administrative26. Codul arată că prin contract administrativ
se înţelege acordul de voinţă cu caracter bi sau multilateral, în care cel puţin o parte este
o autoritate publică, prin care se urmăreşte satisfacerea unui interes public şi căruia i
se aplică un regim juridic special, de drept administrativ.
Dintre criteriile determinate în literatura de specialitate27 pentru calificarea unui
contract ca fiind administrativ PNCPA menţionează următoarele: (a) cel puţin o parte

de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2007, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, pp.
168-182.
23
Alexandru, I., Tratat de administraţie publică, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p.
743.
24
Proiectul a fost propus de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Tezele prealabile
ale proiectului Codului de procedură au fost aprobate prin H.G. nr. 1360/22 octombrie 2008,
publicată în Monitorul Oficial nr. 734 din 30 octombrie 2008. Asupra utilităţii adoptării unui
Cod de procedură administrativă a se vedea Apostol Tofan, D., Drept administrativ. Curs
universitar, vol. I, Ediţia a II-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, pp. 76-77.
25
Titlul VII din PNCPA.
26
Art. 7, alin. 2 din PNCPA.
27
Petrescu, R.N., Drept administrativ, Editura Accent, Cluj Napoca, 2004, p. 338 unde sunt
reţinute şi alte trăsături, respectiv dreptul de denunţare unilaterală de către autoritatea publică
şi condiţiile specifice de cedare a contractului. Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol.
II, Ediţia a III-a, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, pp. 114-115. Expune criterii reţinute atât
de autorii francezi în perioada interbelică, G. Jeze şi Laferriere, rezerva autorilor români faţă
de teoria contractului administrativ şi esenţa teoriei contractului administrativ în Franţa
postbelică. Asupra opiniilor Prof. Andre de Laubadere, Traite theorique et pratique des contrats
administratifs, 1956; Auby, J.M., Droit administratif special, Sirey, Paris, 1966.

71
contractantă este o autoritate publică; (b) obiectul contractului priveşte constituirea
domeniului public, punerea în valoare a bunurilor/activităţilor/serviciilor proprietate
publică a statului sau unităţilor administrativ teritoriale, executarea lucrărilor de interes
public, prestarea serviciilor publice, înstrăinarea bunurilor din domeniul privat al
statului şi unităţilor administrativ teritoriale, acordarea unor sume din bugetul public
cu titlu nerambursabil; (c) are o parte reglementară formată din clauze stabilite prin
lege sau acte administrative, derogatorii de la dreptul comun.

II. Calificarea contractului ca administrativ

Structura menţionată în PNCPA este respectată în mare parte la definirea contractului
administrativ în multe reglementări interne, însă problema principală o reprezintă
calificarea contractului, pe de o parte ca fiind administrativ, iar pe de altă parte ca
aparţinând unei anumite categorii din cadrul acestuia, pentru a cunoaşte regimul juridic
şi procedurile aplicabile fiecăruia.
Un contract care ridică probleme de calificare datorită conflictului între trăsăturile sale
şi prevederile legale exprese este contractul care se încheie în materia acordării asistenţei
medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate. Deşi, conform art. 246
din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii28 contractele sunt calificate
drept civile, prin specificul acestora ele se comportă mai degrabă ca administrative. Pe
structura criteriilor clasice de clasificare, reţinute şi în PNCPA, se constată că o parte este
autoritate publică prin reprezentantul său – Casa de Asigurări de Sănătate29, obiectul
contractului priveşte furnizarea unui serviciu public (de servicii medicale), are o parte
reglementară formată din clauze stabilite prin lege sau acte administrative, derogatorii
de la dreptul comun (contractul cadru stabilit prin act administrativ – H.G.)30.
Faţă de instituirea unui contract cu clauze reglementare şi de posibilitatea autorităţii
de a denunţa contractul unilateral în raport de revocarea de către organele în drept a
dovezii de evaluare a furnizorului sau a autorizaţiei sanitare de funcţionare31, calificarea

28
Publicată în Monitorul Oficial Nr. 372 din 28 aprilie 2006.
29
H.G. nr. 972/2006 pentru aprobarea Statutului Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate
cu modificări aduse prin H.G. nr. 1586/2007 publicată în Monitorul Oficial Nr. 18 din 10
ianuarie 2008. Art. 1 alin. 1 - Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este instituţie publică
autonomă, de interes naţional, cu personalitate juridică, care administrează şi gestionează
sistemul de asigurări sociale de sănătate în vederea aplicării politicilor şi programelor
Guvernului în domeniul sanitar. Art. 2 alin. 1 - Casele de asigurări de sănătate judeţene şi a
municipiului Bucureşti sunt instituţii publice cu personalitate juridică, cu bugete proprii, în
subordinea CNAS.
30
Ultimul model elaborat este contractul cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale
în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009, publicat în Monitorul
Oficial Nr. 885 din 29 decembrie 2008.
31
Rezilierea contractului intervine şi în cazul refuzului furnizorilor de a pune la dispoziţia
organelor de control ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi ale caselor de asigurări
de sănătate actele de evidenţă financiar-contabilă a medicamentelor şi/sau materialelor
sanitare eliberate conform contractelor încheiate şi documentele justificative privind sumele
decontate din Fond.

72
expresă a acestuia ca fiind civil, nu permite decât concluzia că legiuitorul a dorit să scoată
contractul de sub incidenţa legii administrative, deşi îi cunoaşte caracteristicile. Mai
mult, conferirea litigiilor născute în legătură cu contractul de prestări servicii medicale
Comisiei de arbitraj care funcţionează pe lângă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate,
nu face decât să evidenţieze intenţia legiuitorului de a aplica contractului legea civilă,
ca drept comun. Insă art. 4 alin. 3 din Contractul cadru arată că litigiile sunt, după caz,
în competenţa instanţelor judecătoreşti, astfel că obligativitatea arbitrajului se apreciază
în funcţie de dispoziţiile Cărţii a patra din Codul de procedură civilă.
Aşadar, în materia contractelor cadru de furnizare a serviciilor medicale, nu se aplică
legea administrativă, deşi specificul şi trăsăturile contractului conduc către concluzia
că acesta are o atare natură.
Un contract administrativ care nu ridică probleme de calificare, faţă de normele care
îl reglementează, este contractul prin care se deleagă gestiunea serviciilor comunitare
de utilităţi publice32.
După ce în art. 9 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice33 se
arată că raporturile juridice dintre autorităţile administraţiei publice locale şi utilizatori34,
sunt raporturi juridice de natură administrativă, supuse normelor juridice de drept public,
iar raporturile juridice dintre autorităţile administraţiei publice locale şi operatori35, sunt
supuse normelor juridice de drept public sau privat, după caz, în funcţie de forma de
gestiune adoptată, legea prezintă formele de reglementare a raporturilor juridice dintre
autorităţile administraţiei publice locale sau asociaţiile de dezvoltare comunitară, după
caz, şi operatorii serviciilor de utilităţi publice. Legea prevede că acestea sunt hotărâre
de dare în administrare – în cazul gestiunii directe şi hotărâri şi contracte prin care se
deleagă gestiunea serviciilor – în cazul gestiunii delegate.
Contractul de delegare a gestiunii este un contract încheiat în formă scrisă, prin care
una sau mai multe unităţi administrativ-teritoriale, individual sau în asociere, în calitate
de delegatar, atribuie, pe o perioadă determinată, unui operator licenţiat, în calitate de
delegat, care acţionează pe riscul şi răspunderea sa, dreptul şi obligaţia de a furniza/
presta un serviciu de utilităţi publice sau, după caz, activităţi din componenţa acelui

32
Tabacu, A., Consideraţii asupra contractelor publice ca mijloc de realizare a serviciilor publice,
Integrarea Euroatlantică a României şi reforma serviciilor publice, Comunicări ştiinţifice,
Sibiu, mai, 2003.
33
Publicată în Monitorul Oficial Nr. 254 din 21 martie 2006.
34
Raporturile juridice dintre operatorii serviciilor de utilităţi publice şi utilizatorii acestor
servicii sunt raporturi contractuale desfăşurate în baza contractului-cadru de furnizare/
prestare a serviciilor de utilităţi publice, elaborat de autoritatea de reglementare competentă,
cu respectarea prevederilor legale în vigoare, a regulamentelor serviciilor şi a caietelor de
sarcini specifice acestora.
35
Puie, O., “Aspecte privind soluţionarea unor litigii derivând din contractele administrative
şi alte tipuri de contracte încheiate de către autorităţile publice”, Pandectele Române, nr. 7,
2008, p. 32, pentru calificarea contractului încheiat între operatori şi beneficiarii serviciilor
publice ca fiind administrativ.

73
serviciu, inclusiv dreptul şi obligaţia de a administra şi de a exploata infrastructura
tehnico-edilitară aferentă serviciului/activităţilor furnizate/prestate, în schimbul unei
redevenţe, după caz36.
Legea arată expres că acesta este asimilat actelor administrative şi intră sub incidenţa
prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările
ulterioare – art. 30 alin. 6 din Legea nr. 51/2006.
Şi trăsăturile contractului confirmă calificarea legală37. Astfel, autoritatea publică
locală parte în contract are posibilitatea şi obligaţia de a urmări, de a controla şi de a
supraveghea modul în care se realizează serviciile de utilităţi publice, anume modul de
respectare şi de îndeplinire a obligaţiilor contractuale asumate de operatori, inclusiv în
relaţia cu utilizatorii, calitatea serviciilor furnizate/prestate, indicatorii de performanţă
ai serviciilor furnizate/prestate, modul de administrare, exploatare, conservare şi
menţinere în funcţiune, dezvoltare sau modernizare a sistemelor de utilităţi publice,
modul de formare, stabilire, modificare şi ajustare a preţurilor şi tarifelor pentru
serviciile de utilităţi publice.
În prezent reglementarea de bază a contractului public, administrativ, este reprezentată
de O.U.G. nr. 34/2006, care preia integral definiţia din textul Directivei nr. 18/2004
definind contractul de achiziţie publică ca fiind contractul cu titlu oneros, încheiat în
scris între una sau mai multe autorităţi contractante38, pe de o parte, şi unul sau mai mulţi

36
Anterior O.U.G. nr. 34/2006, Legea nr. 51/2006 arăta că acest contract de delegare a gestiunii
poate fi contract de concesiune sau contract de parteneriat public-privat. Atât Legea nr. 219/
1998 privind regimul concesiunilor, cât şi O.G. nr. 16/2002 privind contractele de parteneriat
public-privat au fost abrogate prin O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de
achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii.
37
Giurgiu., L., “Reglementări actuale privind unele servicii publice comunitare”, Curierul
Judiciar, nr. 5, 2008, p. 43.
38
Ordonanţa de Urgenţă defineşte autoritatea contractantă oricare organism al statului –
autoritate publică sau instituţie publică – care acţionează la nivel central ori la nivel regional
sau local, oricare organism de drept public, altul decât unul dintre cele de mai sus, cu
personalitate juridică, care a fost înfiinţat pentru a satisface nevoi de interes general fără
caracter comercial sau industrial şi care se află cel puţin în una dintre următoarele situaţii:
este finanţat, în majoritate, de către o autoritate contractantă sau de către un alt organism de
drept public; se află în subordinea sau este supusă controlului unei autorităţi contractante
sau unui alt organism de drept public; în componenţa consiliului de administraţie/organului
de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia
sunt numiţi de către o autoritate contractantă sau de către un alt organism de drept public;
oricare asociere formată de una sau mai multe autorităţi contractante, oricare întreprindere
publică ce desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la Cap. VIII, secţiunea
1, atunci când aceasta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru
destinate efectuării respectivelor activităţi; oricare subiect de drept, altul decât cele de mai
sus care desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute la Cap. VIII, secţiunea
1, în baza unui drept special sau exclusiv, acordat de o autoritate competentă, atunci când
acesta atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru destinate efectuării
respectivelor activităţi.

74
operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea
de produse sau prestarea de servicii39.
Sunt preluate şi aspectele care definesc particularitatea fiecărui contract de achiziţie
în funcţie de obiectul acestuia, respectiv execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau
prestarea de servicii.
Astfel, contractele de achiziţii publice de lucrări sunt contracte de achiziţii publice40,
având ca obiect fie execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia unor lucrări referitoare
la una dintre activităţile menţionate în Anexa I41 sau a unei lucrări, fie realizarea, prin
orice mijloace, a unei lucrări care să răspundă unor necesităţi precizate de autoritatea
contractantă.
Contractele de achiziţii publice de bunuri sunt contracte de achiziţii publice, altele decât
cele de lucrări, care au ca obiect achiziţia de produse, cumpărarea lor în rate, închirierea
sau leasingul, cu sau fără opţiune de cumpărare. În cazul în care un contract are ca obiect
atât furnizarea de produse, cât şi lucrări de montaj şi de instalare, este considerat “contract
de achiziţii publice de bunuri” dacă activitatea de instalare montare este accesorie.
“Contractele de achiziţii publice de servicii sunt contracte de achiziţii publice42,
altele decât contractele de achiziţii publice de lucrări sau de bunuri”, care au ca obiect
prestarea de servicii prevăzute în anexa II43.

39
Definiţia din Directivă este următoarea: “Contractele de achiziţii publice sunt contracte cu
titlu oneros, încheiate în scris între unul sau mai mulţi operatori economici şi una sau mai
multe autorităţi contractante şi care au ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse
sau prestarea de servicii în sensul prezentei directive.”
40
Contractul de concesiune de lucrări publice este definit în ordonanţă ca fiind contractul
care are aceleaşi caracteristici ca şi contractul de lucrări, cu deosebirea că în contrapartida
lucrărilor executate contractantul, în calitate de concesionar, primeşte din partea autorităţii
contractante, în calitate de concedent, dreptul de a exploata rezultatul lucrărilor pe o
perioadă determinată sau acest drept însoţit de plata unei sume de bani prestabilite
41
Construcţia priveşte toate lucrările care vizează pregătirea şantierelor (demolare şi
terasamente, foraje şi sondaje), lucrări de construcţii (construcţia de clădiri de toate tipurile,
construcţia de lucrări publice, poduri (inclusiv cele destinate să susţină şosele suspendate),
viaducte, tuneluri şi pasaje subterane, conducte de transport, linii de comunicaţii şi linii de
transport al energiei electrice pe distanţe mari conducte de transport, linii de comunicaţii şi
de transport al energiei electrice pentru reţele urbane, lucrări conexe de amenajare urbană,
asamblarea şi construcţia de lucrări prefabricate pe şantiere), construcţia de lucrări complet
prefabricate din elemente, altele decât betonul, fabricate de unitatea care execută lucrările,
construcţia de echipamente (altele decât clădirile) pentru stadioane, piscine, săli de sport,
terenuri de tenis, circuite de golf şi alte instalaţii sportive, lucrări de instalaţii, lucrări de
finisare, activităţi de arhitectură şi de inginerie, gestionarea proiectelor de construcţie,
ridicarea de şarpante şi acoperişuri, construcţia de şosele, lucrări hidrotehnice, lucrări
de instalaţii (lucrări de instalaţii electrice, lucrări de izolare, instalaţii), lucrări de finisare
(tencuire, tâmplărie şi dulgherie, îmbrăcarea podelelor şi a pereţilor, vopsitorie şi montare
de geamuri) şi închirierea de echipamente de construcţie cu operator.
42
Contractul de concesiune de servicii este definit ca fiind contractul care are aceleaşi
caracteristici ca şi contractul de servicii, cu deosebirea că în contrapartida serviciilor prestate
contractantul, în calitate de concesionar, primeşte din partea autorităţii contractante, în
calitate de concedent, dreptul de a exploata serviciile pe o perioadă determinată sau acest
drept însoţit de plata unei sume de bani prestabilite
43
Anexa II A cuprinde servicii de întreţinere şi reparaţii, servicii de transport pe uscat,
inclusiv servicii de transport în vehicule blindate, precum şi servicii de curierat, cu excepţia

75
 Atunci când, datorită specificului obiectului contractului, acesta are în vedere atât
furnizarea de produse, cât şi prestarea de servicii, contractul va fi considerat contract de
furnizare, dacă valoarea estimată a produselor este mai mare decât valoarea estimată a
serviciilor prevăzute în contractul respectiv, contract de servicii, dacă valoarea estimată
a serviciilor este mai mare decât valoarea estimată a produselor prevăzute în contractul
respectiv.
Această manieră de definire extrem de exactă a contractului, în scopul calificării sale
în mod corect, este specifică dreptului francez, care a şi inspirat în mare procedurile de
elaborare şi redactare a actelor normative europene sau a dreptului european derivat.
Deşi stufoasă, o asemenea reglementare se relevă a fi utilă, în special în România, unde
o reglementare de drept comun a contractelor administrative lipseşte, singurele criterii
de care dispune cel care este chemat să califice un contract, fiind cele oferite de doctrina
inspirată de asemenea din cea franceză.

III. Controlul exercitat de Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor

asupra procedurii de atribuire a contractelor administrative
Consecinţa imediată a calificării unui contract ca fiind de achiziţie de lucrări, de
bunuri sau de servicii, este aceea că legea prevede expres procedura aplicabilă în cadrul
fiecăruia, în vederea atribuirii şi încheierii sale.
Procedurile de atribuire a contractelor publice (administrative) presupun totodată
şi necesitatea unui control prin intermediul unor organisme independente, precum
şi a justiţiei. Caracterul extrem de stufos al procedurilor şi necesitatea realizării unei
practici administrative unitare determină ca fiecare stat membru să transpună Directiva
nr. 665/89 privind coordonarea legilor, reglementărilor şi dispoziţiilor administrative
privind aplicarea procedurilor de recurs la atribuirea contractelor de achiziţii publice
de produse şi a contractelor publice de lucrări.44

transportului de corespondenţă, servicii de transport aerian de călători şi de marfă, cu

excepţia transportului de corespondenţă, transport de corespondenţă pe uscat sau aerian,
servicii de telecomunicaţii, servicii financiare de asigurare şi servicii bancare şi de investiţii,
servicii informatice şi servicii conexe, servicii de cercetare şi de dezvoltare, servicii de
contabilitate, de audit şi de gestionare a registrelor contabile, servicii de studii de piaţă şi
de sondaje de opinie, servicii de consultanţă în management şi servicii conexe, servicii de
arhitectură: servicii de inginerie şi servicii integrate de inginerie; planificare urbană şi servicii
de arhitectură peisagistică, servicii conexe de consultanţă ştiinţifică şi tehnică, servicii de
testare şi analiză tehnică, servicii de publicitate, servicii de curăţenie pentru clădiri şi servicii
de administrare a proprietăţilor, servicii de publicare şi tipărire contra unei taxe sau pe baza
unui contract, servicii de eliminare a deşeurilor menajere şi a apelor menajere servicii de
igienizare şi servicii similare. Anexa II B cuprinde servicii hoteliere şi de restaurant, servicii
de transport feroviar, servicii de transport naval, servicii de transport anexe şi auxiliare,
servicii juridice, servicii de recrutare şi de plasare a forţei de muncă, servicii de investigaţie şi
de siguranţă, cu excepţia serviciilor de transport cu vehicule blindate, servicii de învăţământ
şi de formare profesională, servicii de sănătate şi servicii de asistenţă socială, servicii de
agrement, culturale şi sportive.
44
Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L365 din 30 decembrie 1989, pp.
33-35.

76
 Conform Consiliului adoptarea Directivei este necesară pentru a asigura transparenţa
şi nediscriminarea între statele membre, în domeniul achiziţiilor publice. Se arată în
expunerea de motive că este necesar să existe în statele membre căi de atac eficiente şi
rapide în cazurile de încălcare a legislaţiei comunitare în domeniul achiziţiilor publice
sau a reglementărilor naţionale de punere în aplicare a acestei legislaţii.
Directiva vorbeşte despre recurs ca şi cale de atac45, însă are în vedere două sensuri
pentru aceeaşi noţiune, respectiv recurs administrativ sau administrativ jurisdicţional,
în faţa unui organ cu atribuţii administrative sau administrativ-jurisdicţionale şi un
recurs judiciar, în faţa instanţelor judecătoreşti, exercitat împotriva deciziei luate de către
organul (jurisdicţional). Concluzia rezultă din aceea că Directiva prevede obligativitatea
statelor membre de a adopta dispoziţii pentru a garanta ca procedurile prin care o
măsură presupus ilegală luată de organismul de recurs (administrativ jurisdicţional
– n.n. AT) sau orice presupusă deficienţă în exercitarea competenţelor acordate acestuia
(organului administrativ-jurisdicţional – n.n. AT) să fie supuse unui recurs judiciar
sau unui recurs în faţa unui alt organism care este o instanţă sau tribunal în sensul art.
177 din Tratatul CEE şi este independent atât faţă de autoritatea contractantă, cât şi de
organismul de recurs.46
În virtutea art. 249 alin. 3 din Tratatul de înfiinţare a Comunităţii Europene47,
Directiva lasă la latitudinea statelor membre modul de transpunere a actului normativ
comunitar, indicând numai principalele trăsături pe care trebuie să le aibă procedura
reglementată la nivel intern.
În primul rând, procedurile de recurs trebuie să fie accesibile oricărei persoane
care este sau a fost interesată de obţinerea unui anumit contract public de achiziţie de
produse sau a unui contract public de lucrări şi care a fost sau riscă să fie lezată de o
presupusă încălcare. De asemenea, deciziile adoptate de organismele responsabile cu
procedurile de recurs trebuie să poată fi puse în aplicare în mod efectiv.
Directiva determină şi limitele competenţelor ce pot fi atribuite organelor învestite
cu soluţionarea recursului, referindu-se la obiectul cererii formulate de către persoana
interesată.48

45
Directiva are în vedere termenul de “review procedures” ceea ce nu poate fi tradus expres
numai prin “recurs”.
46
Art. 2 alin. 8 din Directiva nr. 665/89/CE.
47
Publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. C325 din 24 decembrie 2002.
48
Art. 2 alin. 1 prevede (a) adoptarea de măsuri temporare, cel mai rapid posibil şi prin
intermediul unor proceduri provizorii, în scopul corectării presupusei încălcări sau
prevenirii lezării în continuare a intereselor respective, inclusiv măsuri de suspendare sau
care să asigure suspendarea procedurii de atribuire a unui contract de achiziţii publice
sau a aplicării oricărei decizii luate de autoritatea contractantă; (b) anularea, fie asigurarea
anulării deciziilor luate în mod ilegal, inclusiv eliminarea specificaţiilor tehnice, economice
sau financiare discriminatorii din invitaţia la licitaţie, documentaţia de contract sau orice alte
documente legate de procedura de atribuire a contractului; (c) acordarea de daune interese
persoanelor lezate în urma unei încălcări.

77
 În lumina Directivei, legiuitorul intern a prevăzut în O.U.G. nr. 34/2006 o procedură
în doi paşi, administrativ-jurisdicţională, în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare
a Contestaţiilor şi judiciară, în faţa Curţii de Apel, învestită cu soluţionarea plângerii
împotriva deciziei pronunţate de Consiliu.
Legiuitorul s-a oprit la această soluţie pentru a asigura pe de o parte deducerea cauzei
în faţa unor specialişti, membrii Consiliului49, iar pe de altă parte pentru a asigura şi
cerinţa esenţială a accesului liber la justiţie, ca principiu fundamental, prin supunerea
cauzei analizei unui judecător.
Chiar dacă legea nu menţionează expres că procedura desfăşurată în faţa Consiliului
este administrativ-jurisdicţională, ea va fi calificată ca atare, pe de o parte în raport cu
art. 257 alin. 1 din O.U.G. nr. 34/2006, care conferă asemenea atribuţii Consiliului, iar
pe de altă parte faţă de faptul că trăsăturile procedurii conduc la această concluzie.
Astfel, pe de o parte trebuie să se ţină seama de definiţia legală a actului administrativ-
jurisdicţional, care potrivit Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este actul
emis de o autoritate administrativă învestită, prin lege organică, cu atribuţii de jurisdicţie
administrativă specială.
Pe de altă parte, se constată că procedura în faţa Consiliului întruneşte cerinţele
legale pentru a fi considerată o procedură de jurisdicţie administrativă specială. Legea
contenciosului administrativ arată că aceasta trebuie să se întemeieze pe principiile
contradictorialităţii, asigurării dreptului la apărare şi independenţa activităţii
administrativ-jurisdicţionale, art. 2 alin. 1, lit. (e).
Aceste soluţii au avut la bază o doctrină vastă50, care în final s-a oprit asupra
următoarelor caracteristici ale procedurii administrativ jurisdicţionale51: organul care

49
Art. 257 alin. 4 din O.U.G. nr. 34/2006 arată că “în ceea ce priveşte deciziile sale, Consiliul
este independent şi nu este subordonat Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi
Monitorizarea Achiziţiilor Publice.” De asemenea, art. 261 alin. 2 arată că “membrii Consiliului
sunt selecţionaţi pe baza aptitudinilor profesionale şi a bunei reputaţii. Candidaţii trebuie
să aibă studii universitare, o vechime de 5 ani în domeniul juridic, economic sau tehnic,
precum şi experienţă de 2 ani în domeniul achiziţiilor publice şi/sau concurenţei. “
50
Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. II, Editura All Beck, Bucureşti, 2002, p. 467. Actul
administrativ jurisdicţional era, spre deosebire de actul administrativ, acel act administrativ
tipic, care în cazuri riguros determinate de lege, soluţionează cu forţa de adevăr legal şi
după o procedură bazată pe principiul independenţei şi al contradictorialităţii, litigii ivite
în realizarea administraţiei de stat active. Drăganu, T., Actele de drept administrativ, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1959, p. 204; Vedinaş, V., Introducere în studiul dreptului administrativ,
Editura Era, Bucureşti, 1999, p. 19; Dragoş, D.C., Legea contenciosului administrativ, Comentarii
şi explicaţii, op.cit., p. 119-120; Bogaşiu., G., Legea contenciosului administrativ, comentată şi
adnotată cu legislaţie, jurisprudenţă şi doctrină, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008, p. 91.
Pentru criteriile determinate de doctrină în materia actului jurisdicţional a se vedea Deleanu,
I., Tratat de procedură civilă, vol. II, Ediţia a II-a, Editura C.H.Beck, Bucureşti, 2007, pp. 2-4;
Ciobanu, V.M., Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, Teoria generală, Editura
Naţional, Bucureşti, 1996, pp. 27-31.
51
Popescu, C.L., “Accesul liber la justiţie. Acţiune în contencios administrativ. Procedură
administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional. Obligativitate. Constituţionalitate”,
Curierul Judiciar, nr. 7-8, 2004, p. 24.

78
soluţionează cauza este stabilit de lege, este imparţial şi independent; el este învestit
de lege cu deplină jurisdicţie de fapt şi de drept; el are putere de decizie nu doar de
aviz; procedura este echitabilă şi prezintă elemente de contradictorialitate, publicitate
şi termene rezonabile; procedura se desfăşoară cu respectarea dreptului la apărare,
funcţionează după principiul non reformatio in pejus şi autoritatea de lucru judecat; actul
emis în această procedură este obligatoriu şi poate fi pus în executare silită52.
De asemenea, PNCPA cere ca procedura administrativă de soluţionare a litigiilor
născute din activitatea administrativă să fie reglementată prin legi speciale, autoritatea
care soluţionează litigiul să fie independentă faţă de părţile litigiului, litigiul să fie
declanşat prin petiţie, să se desfăşoare cu respectarea principiului contradictorialităţii,
în mod public, dacă legea nu prevede expres altfel.53
Astfel, Consiliul îşi desfăşoară activitatea într-un complet format din 3 membri ai
Consiliului, care sunt independenţi54, cauzele fiind distribuite aleatoriu, iar principiile
legalităţii, celerităţii, contradictorialităţii şi a dreptului la apărare sunt expres prevăzute
de lege. Consiliul are posibilitatea de a solicita lămuriri părţilor, de a administra probe
şi de a solicita orice alte date sau documente necesare, fiind incident aici principiul
rolului activ în aflarea adevărului.
Legea arată detaliat cum anume soluţionează Consiliul contestaţia şi soluţiile pe
care le poate pronunţa55. Astfel, Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de
procedură şi de fond. Ulterior, analizează actul atacat din punct de vedere al legalităţii
şi temeiniciei putând pronunţa o decizie prin care îl anulează în tot sau în parte,
obligă autoritatea contractantă să emită un act sau dispune orice altă măsură necesară
pentru remedierea actelor ce afectează procedura de atribuire56. Decizia Consiliului
este obligatorie pentru părţi, sancţiunea care afectează contractul de achiziţie publică
încheiat cu nerespectarea deciziei fiind nulitatea absolută. Dacă prin decizie se anulează
actul atacat ori autoritatea contractantă e obligată să emită un act sau să dispună orice
altă măsură necesară pentru înlăturarea actelor ce afectează procedura de atribuire,
decizia este executorie.
În ce priveşte posibilitatea Consiliului de a suspenda procedura de atribuire,
tocmai pentru asigurarea celerităţii, legiuitorul intern a optat pentru suspendarea

52
Leş, I., Tratat de drept procesual civil, Ediţia a IV-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008, p. 6.
53
Art. 171 din PNCPA.
54
Art. 257 alin. 3 din O.U.G. nr. 34/2006, garanţii de independenţă pentru membrii Consiliului
sunt menţionate şi în art. 264 care se referă la interdicţii, incompatibilităţi şi obligaţii relative
la depunerea declaraţiilor de avere şi de interese.
55
Albu, E., Dreptul contenciosului administrativ, Editura Universul Juridic, Bucureşţi, 2008, pp.
84-85; Trăilescu, A., Drept administrativ, Curs universitar, op.cit., p. 248 şi urm.
56
Legea circumstanţiază competenţa Consiliului de obiectul contestaţiei şi de faza în care se
află procedura. Astfel, Consiliul are competenţă numai pentru contestaţiile formulate în
cadrul procedurii de atribuire, înainte de încheierea contractului. Totodată, dacă se solicită
numai despăgubiri, acestea pot fi acordate numai prin acţiune în justiţie, în conformitate cu
dispoziţiile legii contenciosului administrativ.

79
de drept a procedurii de atribuire de la primirea unei contestaţii de către autoritatea
contractantă57.
Această soluţie, adoptată în virtutea marjei de apreciere a statului, excede sferei
Directivei, care se referă la măsurile provizorii de suspendare a actului atacat, aflate în
competenţa organului cu atribuţii jurisdicţionale, arătând însă că procedurile de recurs nu
trebuie ele însele să producă un efect automat de suspendare a procedurilor de atribuire
a contractului la care se referă. Ca atare, actul comunitar are în vedere suspendarea
procedurii la cerere, însă legiuitorul intern a consacrat această soluţie numai în ceea ce
priveşte procedura din faţa instanţei de judecată, învestită cu soluţionarea plângerii la
soluţia pronunţată în contestaţie de către Consiliu (art. 283 din O.U.G. nr. 34/2006).
Directiva menţionează condiţiile în care se poate dispune suspendarea procedurii de
atribuire, respectiv ca urmările negative ale măsurii să nu depăşească efectele sale benefice.
Astfel, soluţia legiuitorului intern pare să fie contrarie celei din Directivă, deoarece s-
a instituit suspendarea de drept, fără o apreciere asupra condiţiilor recomandate de
norma comunitară, însă, pe de o parte soluţia din Directivă nu are caracter obligatoriu,
doar rezultatul de atins având acest caracter pentru statele membre, iar pe de altă parte
Directiva nu distinge între suspendarea pronunţată de organul cu atribuţii jurisdicţionale
şi cel judiciar.
Aşadar, legiuitorul intern a adoptat două soluţii distincte, suspendarea fiind de drept
în ipoteza atacării actului la Consiliu şi la cerere în faţa instanţei de judecată învestită
cu soluţionarea plângerii. Suspendarea de drept asigură şi celeritatea procedurii în
sensul că dacă s-ar ajunge la încheierea contractului, deşi a fost formulată o contestaţie,
contractul ar rămâne fără efecte şi procedura ar trebui reluată, or, remedierea unor lipsuri
în procedură este posibilă şi direct în faza contestaţiei (art. 276 indice 1 din O.U.G. nr.
34/2006), astfel că reluarea procedurii nu mai este necesară.
Suspendarea de drept reprezintă un argument (avantaj) pentru care părţile din
procedură sesizează Consiliul, însă principalul argument pare să fie acela că părţile nu
au altă cale de a sesiza nerespectarea legii în procedura de atribuire, anterior sesizării
instanţei de judecată.
Ceea ce se impune a fi analizat, faţă de principiul accesului liber la justiţie este pe
de o parte concordanţa normei adoptate de legiuitorul intern cu art. 21 din Constituţie,
iar, pe de altă parte, cu însăşi Directiva care i-a servit ca temei al adoptării.
Astfel, potrivit art. 255 din O.U.G. nr. 34/2006 persoana care se consideră vătămată
într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante,
cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, are dreptul de a contesta
actul respectiv pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe
de urgenţă, sau în justiţie, în condiţiile Legii nr. 554/2004.

57
Şerban, D.D., “Implicaţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2007 asupra proce-
durilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor”, Revista Dreptul, nr. 2,
2008, p. 135.

80
 Dispoziţiile constituţionale se referă la caracterul facultativ şi gratuit al procedurilor
administrativ-jurisdicţionale speciale, aspect regăsit expres şi în Legea contenciosului
administrativ – art. 6 alin. 158. Coroborând cele două texte rezultă că dispoziţia
constituţională este respectată, deoarece legea specială care consacră procedura specială
administrativ-jurisdicţională utilizează termenul “sau”. Ca atare persoana poate alege
calea de urmat, fie aceasta procedura administrativ-jurisdicţională împotriva actului
administrativ (din procedura de licitaţie), fie procedura dreptului comun în faţa instanţei
de contencios administrativ, cu respectarea art. 7 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Excepţia instituită prin art. 256 alin. 1 indice 1, care exclude competenţa Consiliului
în ce priveşte contestaţiile referitoare la procedurile de atribuire de lucrări aferente
infrastructurii de transport de interes naţional, nu poate conduce la concluzia că
procedura în faţa Consiliului este obligatorie, ci numai că, în ipotezele respective,
Consiliul nu mai are competenţă.
Totodată, art. 287 alin. 3 din lege arată cert că părţile nu se pot adresa concomitent
atât Consiliului, cât şi instanţei de judecată, iar sesizarea Consiliului de către o parte
concomitent cu instanţa de judecată, atrage suspendarea judecăţii până la soluţionarea
cauzei pe cale administrativ-jurisdicţională, în faţa Consiliului. Menţionarea în lege a
raportului între fazele procedurale nu atrage concluzia că prima este obligatorie, ci
dimpotrivă, dacă se formulează cerere la Consiliu, orice altă procedură se suspendă.
Faţă cu dispoziţiile constituţionale şi cu prevederea Directivei este cert că norma
internă reglementează o procedură facultativă59, lăsată la latitudinea părţii, aceasta
putând apela direct la instanţa de judecată. Totodată terţa persoană, care nu a participat
în procedura de atribuire nu poate sesiza Consiliul, aceasta fiind numai posibilitatea
părţii din procedura administrativă60.
Ce se întâmplă când o procedură reglementată de legea internă prin transpunerea
unei Directive, învestită într-o procedură cu multiple garanţii de transparenţă, eficienţă
şi celeritate, nu este obligatorie, deoarece norma constituţională internă se opune?

58
Alin. 2 arată că actele administrative susceptibile, potrivit legii organice, să facă obiectul
unei jurisdicţii speciale administrative pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ,
cu respectarea dispoziţiilor art. 7 alin. 1, dacă partea înţelege să nu exercite procedura
administrativ-jurisdicţională. Anterior apariţiei noii legi, actele administrative puteau
fi atacate cu acţiune directă în faţa instanţei judecătoreşti de contencios administrativ, în
vederea exercitării controlului de legalitate, iar actele administrativ-jurisdicţionale, cu
excepţia celor din domeniul impozitelor şi taxelor şi a celor din materia contravenţiilor
puteau fi atacate în faţa Curţii Supreme de Justiţie (Curţii de Apel Bucureşti) – Secţia de
contencios administrativ, conform art. 4 din Legea nr. 29/1990.
59
Deleanu, I., “Observaţii privind procedura de rezolvare a diferendelor juridice în legătură cu atribuirea
contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii”, Revista Dreptul, nr. 3, 2008, pp. 49-50.
60
Pentru analizarea noţiunii de parte în procedura de atribuire a se vedea Şerban, D.D.,
“Participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică”, Revista Dreptul,
nr. 1, 2008, p. 148.

81
 Riscă să devină inutilă, partea apelând la justiţie direct în condiţiile Legii contenciosului
administrativ, cu respectarea procedurii prealabile, iar instanţele vor putea interpreta
diferit normele aplicabile, cu consecinţa unei practici neunitare. Dacă autoritatea
contractantă este situată la nivel naţional, în raport cu normele de competenţă în
materie, uniformitatea jurisprudenţială se poate asigura de ICCJ învestită cu recursurile
la hotărârile pronunţate de curţile de apel. Când însă, potrivit Directivei nr. 2004/18/
CE61 autoritatea contractantă se află la nivel local, uniformitatea rămâne un deziderat,
neexistând cel puţin posibilitatea legală de a o asigura, litigiile nefiind în ultim grad
de jurisdicţie de competenţa aceleiaşi instanţe.
Cu privire la calitatea procesuală activă se constată că deşi articolul 255 din O.U.G.
nr. 34/2006 utilizează noţiunea de “persoană”, la articolul următor (256) legea vorbeşte
despre parte62, iar nu de persoană vătămată. Directiva nu se referă la calitatea celui
care apelează la procedura de recurs, vorbind general despre orice persoană care este
sau a fost interesată de obţinerea unui anumit contract public – achiziţie de produse
sau unui contract public de lucrări şi care a fost sau riscă să fie lezată de o presupusă
încălcare. Din formulare rezultă însă că dreptul comunitar derivat se referă la persoana
care a participat în procedura de atribuire, iar nu la orice terţ, care are la îndemână
calea dreptului comun.
În concluzie, partea din procedură are alegerea de a sesiza Consiliul sau direct
instanţa de contencios administrativ, în timp ce terţul, care îndeplineşte cerinţele art.
255 alin. 3 din lege63 va putea apela numai la dreptul comun64.
Directiva nu impune expres procedura în faţa forului intern învestit cu soluţionarea
recursului administrativ jurisdicţional. Aceasta se desfăşoară după normele interne,
care trebuie să garanteze însă realizarea principiilor prevăzute în Directivă şi să asigure
totodată scopul urmărit prin adoptarea procedurilor de atribuire a contractelor de
achiziţie publică.
În legea internă se prevede obligaţia contestatorului de a înainta contestaţia atât
Consiliului, cât şi autorităţii contractante, depunându-se la contestaţie şi copia actului
atacat, în cazul în care acesta a fost emis, precum şi copii ale înscrisurilor necesare.
La primirea contestaţiei autoritatea contractantă are obligaţia să îi înştiinţeze despre
aceasta şi pe ceilalţi participanţi încă implicaţi în procedura de atribuire, ataşându-le

61
Art. 9 arată că sunt considerate “autorităţi contractante”: statul, colectivităţile teritoriale,
organismele de drept public şi asociaţiile formate din una sau mai multe din aceste
colectivităţi sau unul sau mai multe organisme de drept public.
62
Art. 256 alin. 1 “Partea care se consideră vătămată are dreptul să se adreseze Consiliului
Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.”
63
Dacă are un interes legitim în legătură cu un anumit contract de achiziţie publică pentru a
cărui atribuire se aplică prevederile O.U.G. nr. 34/2006 sau dacă a suferit, suferă sau riscă
să sufere un prejudiciu, ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să
producă efecte juridice.
64
In sens contrar a se vedea Trăilescu, A., op.cit., p. 249; Albu, E., op.cit., p. 80.

82
o copie a contestaţiei respective, comunicarea fiind realizată numai cu confirmarea
primirii.
Participanţii în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire au posibilitatea de a se “asocia”
la contestaţie printr-o cerere proprie.
Obligaţia comunicării tuturor actelor către ceilalţi participanţi are în vedere
asigurarea contradictorialităţii şi respectarea dreptului la apărare, deoarece o parte
poate fi dezavantajată prin contestaţia depusă de altă parte, dacă nu are posibilitatea
să participe şi să-şi exprime punctul de vedere.
Ceea ce este nelămurit în cadrul procedurii de contestaţie este consecinţa care se
produce atunci când, deşi comunicată contestaţia tuturor părţilor în procedură, acestea
nu intervin, iar licitaţia s-a finalizat prin desemnarea unui câştigător.
Se pare că acţiunea celui care contestă, odată admisă, chiar fără participarea (prin
asociere) a câştigătorului, determină pentru acesta din urmă doar posibilitatea de a pretinde
despăgubiri, devreme ce decizia Consiliului este obligatorie pentru părţi, contractul de
achiziţie publică încheiat cu nerespectarea deciziei Consiliului fiind lovit de nulitate.
Părţile sunt de această dată doar părţile din procedura administrativ-jurisdicţională în
faţa Consiliului sau şi părţile din procedura administrativă de atribuire? Conform textului
rezultă că sunt avute în vedere toate părţile procedurii administrative, în caz contrar,
şi în ipoteza unei eventuale inopozabilităţi a deciziei, aceasta fiind lipsită de efecte, iar
procedura urmată în zadar. Pentru o bună organizare în procedura jurisdicţională se
impunea ca toate părţile procedurii administrative să participe obligatoriu iar în cazul
contestaţiei formulate abuziv să poată pretinde despăgubiri65. De altfel, aşa demarează
chestiunea sesizării Consiliului, art. 256/1 arătând că în situaţia exercitării abuzive
a dreptului de a depune contestaţii pe cale administrativ-jurisdicţională, la cererea
autorităţii contractante şi după emiterea deciziei privind soluţionarea contestaţiei,
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor poate sancţiona contestatorul cu o
amendă iar instanţa de judecată poate acorda măsuri reparatorii. Directiva se referă
expres la această posibilitate arătând în art. 2 alin 6 că în afară de cazurile în care o
decizie trebuie anulată înainte de acordarea daunelor interese, un stat membru poate
prevedea ca, după încheierea unui contract în urma acordării sale, competenţele
organismului responsabil cu procedurile de recurs sunt limitate la acordarea de daune
oricărei persoane lezate de o încălcare.
Ca atare, dacă la procedura administrativ jurisdicţională participă numai unele dintre
părţile din procedura de atribuire, fără ca cele încunoştiinţate, dar în contradictoriu cu
care nu s-a formulat contestaţie, să formuleze cerere de asociere în procedură (art. 273
alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006), aceleaşi părţi vor figura şi în recurs. Însă hotărârea astfel
obţinută poate produce consecinţe negative în privinţa altei persoane care a participat la

65
Şerban, D.D., “Implicaţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2007 asupra proce-
durilor în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor”, Revista Dreptul, nr. 2,
2008, pp. 128-129.

83
procedura jurisdicţională, mai ales dacă pronunţarea hotărârii s-a făcut după momentul
deschiderii ofertelor, iar persoana respectivă a fost desemnată câştigătoare.
Pentru a se evita ca procedura purtată numai în contradictoriu cu unii participanţi
la procedura administrativă să afecteze situaţia unei persoane care nu s-a asociat în
procedura jurisdicţională, se poate apela în prezent la dispoziţiile art. 16 indice 1 din
Legea nr. 554/2004. Conform acestora, instanţa de contencios administrativ poate
pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a
altor subiecte de drept66. Deşi se referă numai la procedura judiciară, această normă se
poate aplica şi în faţa organului administrativ jurisdicţional, care se impune să pună
în discuţia părţilor necesitatea extinderii cadrului procesual subiectiv.
În Proiectul Noului Cod de Procedură Civilă judecătorul poate extinde cadrul
procesual subiectiv din oficiu, ceea ce în raport de normele actuale nu este permis.
Astfel, potrivit art. 75 alin. 1 şi 2 din NCPC dacă legea prevede expres, judecătorul
va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se
împotrivesc. Când lipseşte o prevedere în sensul de mai sus în materie contencioasă,
dar raportul juridic dedus judecăţii impune participarea şi a altor persoane la judecată,
judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a acestora.
Instanţa va putea respinge acţiunea, fără a se pronunţa pe fond, numai dacă niciuna
dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că
pricina nu poate fi soluţionată fără participarea acestuia.
Asemenea prevederi vor putea fi utilizate şi în procedura în faţa Consiliului, care
se va completa cu prevederile dreptului comun, dacă legea specială tace, astfel că
se va impune punerea în discuţia părţilor a extinderii cadrului procesual cu toate
persoanele care au participat în procedură şi ale căror drepturi pot fi vătămate prin
soluţia pronunţată de către Consiliu. Nu se poate lăsa la aprecierea terţului asocierea în
procedura jurisdicţională, ci se impune a se verifica în primul rând dacă acesta cunoaşte
despre existenţa contestaţiei, fiindu-i comunicată de către autoritatea contractantă, în
condiţiile art. 271 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.
Prin urmare, în recurs cadrul procesual este stabilit, instanţa neputând să-l mai
extindă, însă va putea desfiinţa decizia Consiliului, dacă acesta a omis să pună în
discuţie extinderea cadrului procesual şi să trimită cauza spre rejudecare67.
La ora actuală însă, faţă de dispoziţiile din Codul de procedură civilă, care completează
ordonanţa de urgenţă şi Legea nr. 554/2004, Consiliul nu poate fi obligat să extindă

66
Pentru aplicarea art. 278 alin. 3 din O.U.G. nr. 34/2006 care se referă la competenţa Consiliului
şi cu privire la acte care nu sunt menţionate în contestaţie (extindere din oficiu a cadrul
procesual obiectiv). Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ şi
fiscal, Decizia nr. 594/14.03.2007 în Buletinul Jurisprudenţei, Culegere de practică judiciară în
materie comercială de contencios administrativ şi fiscal pe anul 2007, Editura Universul Juridic,
Bucureşti, 2008, p. 185.
67
Curtea de Apel Piteşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr.
994/RC/24 octombrie 2008, în dosar nr. 715/46/2008 – nepublicată.

84
cadrul procesual subiectiv, singura posibilitate a terţei persoane care a participat în
procedură şi care riscă să sufere efecte negative prin decizia Consiliului, fiind aceea
de a solicita despăgubiri.
Directiva instituie în art. 1 alin. 3 obligativitatea pentru statele membre de a reglementa
o procedură de “recurs”68 accesibilă cel puţin oricărei persoane care este sau a fost
interesată de obţinerea unui anumit contract public achiziţie de produse sau unui contract
public de lucrări şi care a fost sau riscă să fie lezată de o presupusă încălcare.
Or, a fi parte în procedura administrativă presupune implicit şi împlinirea ipotezei
din textul menţionat, astfel că prin procedură accesibilă trebuie să se înţeleagă nu doar
posibilitatea persoanei de a interveni într-un proces (în faţa organului administrativ
jurisdicţional), ci şi obligativitatea pentru partea care tinde să desfiinţeze un act
administrativ întocmit în cadrul procedurii de atribuire, de a sesiza organul învestit
cu atribuţii jurisdicţionale în contradictoriu cu toate părţile, pentru a determina complet,
de la început, cadrul procesual subiectiv. În cazul în care contestatorul nu cunoaşte toate
părţile implicate în procedură, autoritatea contractantă trebuie să-i pună la dispoziţie
aceste date la momentul formulării contestaţiei.
Cum această obligaţie nu este prevăzută în legea specială, care se referă însă expres
la principiul contradictorialităţii69, şi totodată ea nu există în dreptul comun, se impune
ca într-o viitoare reglementare specială acest aspect să fie lămurit, pentru a se conferi
tuturor părţilor într-o procedură de atribuire, posibilitatea unei protecţii efective a
drepturilor subiective, cât şi a celor procesuale, nefiind de dorit ca o hotărâre pronunţată
în contradictoriu cu alte persoane70 să vatăme partea care nu a înţeles să participe prin
formularea unei cereri de asociere în procedura administrativ jurisdicţională.

4. Concluzii
În materia contractelor administrative, procedurile de control jurisdicţional sau
judiciar prevăzute în scopul transpunerii Directivei nr. 665/89/CE, necesită anumite
modificări, în vederea asigurării realizării principiilor contradictorialităţii şi dreptului
la apărare.
Norma internă deosebeşte procedura la dispoziţia părţilor din cadrul procedurii de
atribuire a contractelor publice de procedura la care pot apela terţele persoane. Partea
are posibilitatea să se adreseze Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi
împotriva deciziei acestuia să formuleze plângere (recurs) la instanţa de judecată, iar
terţul poate să sesizeze doar direct instanţa de contencios administrativ, în condiţiile
Legii nr. 554/2004.
Prevederea unei proceduri administrativ jurisdicţionale la dispoziţia părţilor,
procedură facultativă conform art. 21 din Constituţie, poate rămâne fără consecinţe

68
Atât recursul administrativ-jurisdicţional, cât şi recursul judiciar.
69
Art. 269 din O.U.G. nr. 34/2006 - “Procedura de soluţionare a contestaţiilor se desfăşoară cu
respectarea principiilor legalităţii, celerităţii, contradictorialităţii şi a dreptului la apărare.”
70
Nicolae, A., Relativitatea şi opozabilitatea efectelor hotărârilor judecătoreşti, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2008, pp. 319-321.

85
şi ineficientă, atunci când partea acţionează direct în instanţă sau dacă cererea este
formulată de un terţ faţă de procedura de atribuire. Se impune disciplinarea conduitei
persoanelor care participă în asemenea proceduri pentru a declanşa faza jurisdicţională,
în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în scopul creării unei practici
unitare în materia achiziţiilor publice, domeniu de interes european.
În ce priveşte procedura la îndemâna părţilor, este posibilă înlăturarea inadvertenţelor
constatate, de natură a afecta drepturile subiective ale persoanei care, deşi a participat la
procedura administrativă, îşi vede negat dreptul câştigat prin procedura jurisdicţională,
care se poartă între alte persoane. Soluţia extinderii cadrului procesual subiectiv în
faţa Consiliului, în temeiul Legii nr. 554/2004 şi a dispoziţiilor relative la rolul activ al
judecătorului, precum şi a noilor dispoziţii ale Proiectului Noului Cod de Procedură
Civilă, pentru realizarea unei depline contradictorialităţi şi a dreptului la apărare,
asigură totodată şi celeritatea procedurii de atribuire, aspect esenţial pentru atingerea
obiectivelor prevăzute în Directivele europene, transpuse în normele interne.

Bibliografie
Tratate, cursuri şi articole
1. Albu, E., Drept administrativ al bunurilor, Bucureşti: Editura Fundaţia România de Mâine,
2008.
2. Alexandru, I., Tratat de administraţie publică, Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2008.
3. Apostol Tofan, D., Drept administrativ. Curs universitar, vol. I, Bucureşti: Editura C.H. Beck,
Ediţia a II-a, 2008.
4. Auby, J.M., Droit administratif special, Paris: Sirey, 1966.
5. Benoit, F.B., Le droit administratif francais, Paris: Dalloz, 1968.
6. Bîrsan, G.V. şi Georgescu, B., Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 adnotată, Bucureşti:
Editura Hamangiu, 2007.
7. Bogaşiu., G., Legea contenciosului administrativ, comentată şi adnotată cu legislaţie, jurisprudenţă
şi doctrină, Bucureşti: Editura Universul Juridic, 2008.
8. Ciobanu, V.M., Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol. I, Bucureşti: Editura Naţional,
1996.
9. de Laubader, A., Traite theorique et pratique des contrats administratifs, Paris: Librairie générale
de droit et de jurisprudence, 1956.
10. Deleanu, I., “Observaţii privind procedura de rezolvare a diferendelor juridice în legătură cu
atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice
şi a contractelor de concesiune de servicii”, 2008, Revista Dreptul, nr. 3.
11. Deleanu, I., Tratat de procedură civilă, vol. II, Bucureşti: Editura C.H. Beck, Ediţia a II-a,
2007.
12. Dragoş, D.C., Legea contenciosului administrativ, Comentarii şi explicaţii, Bucureşti: Editura C.H.
Beck, Ediţia a II-a, 2009.
13. Drăganu, T., Actele de drept administrativ, Bucureşti: Editura Ştiinţifică, 1959.
14. Giurgiu., L., “Reglementări actuale privind unele servicii publice comunitare”, 2008, Curierul
Judiciar, nr. 5.
15. Iorgovan, A., Tratat de drept administrativ, vol. II, Bucureşti: Editura All Beck, 2002.
16. Jeze, G., Les contrats administratifs de l’Etat, des departments, des communes et des etablissements
publics, Paris, 1927.
17. Jeze, G., Les Contrats administratifs, vol V-VI, Paris, 1936.

86
18. Leş, I., Tratat de drept procesual civil, Bucureşti: Editura C.H. Beck, Ediţia a IV-a, 2008.
19. Negoiţă, A., Drept administrativ şi elemente ale ştiinţei administraţiei, Bucureşti: Editura Oscar
Print, 1998.
20. Negulescu, P., Tratat de drept administrativ, Bucureşti: Institutul de Arte Grafice, 1934.
21. Nicolae, A., Relativitatea şi opozabilitatea efectelor hotărârilor judecătoreşti, Bucureşti: Editura
Universul Juridic, 2008.
22. Petrescu, R.N., Drept administrativ, Cluj Napoca: Editura Accent, 2002.
23. Petrescu, R.N., Drept administrativ, Cluj Napoca: Editura Accent, 2004.
24. Popescu, C.L., “Accesul liber la justiţie. Acţiune în contencios administrativ. Procedură
administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicţional. Obligativitate. Constituţionalitate”,
2004, Curierul Judiciar, nr. 7-8.
25. Puie, O., “Aspecte privind soluţionarea unor litigii derivând din contractele administrative
şi alte tipuri de contracte încheiate de către autorităţile publice”, 2008, Pandectele Române, nr.
7.
26. Rarincescu, C., Contenciosul administrativ român, Bucureşti: Alcalay, 1936.
27. Rouviere, J., Les contrats administratifs, Paris: Dalloz, 1930.
28. Şerban, D.D., “Implicaţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 94/2007 asupra procedurilor
în faţa Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor”, 2008, Revista Dreptul, nr. 2.
29. Şerban, D.D., “Participarea la procedurile de atribuire a contractelor de achiziţie publică”,
2008, Revista Dreptul, nr. 1.
30. Tabacu, A., Consideraţii asupra contractelor publice ca mijloc de realizare a serviciilor publice,
Integrarea Euroatlantică a României şi reforma serviciilor publice, Comunicări ştiinţifice,
Sibiu, mai, 2003 ISSN – 1582-943X.
31. Teodorescu, A., Tratat de drept administrativ, vol. I, Bucureşti, 1929.
32. Trăilescu, A., Drept administrativ. Curs universitar, Bucureşti: Editura C.H. Beck, Ediţia a III-a,
2008.
33. Vedinaş, V., Introducere în studiul dreptului administrativ, Bucureşti: Editura Era, 1999.

Acte normative
1. Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1849/
22.10.2007 în Buletinul Jurisprudenţei, Culegere de practică judiciară în materie comercială de
contencios administrativ şi fiscal pe anul 2007, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008.
2. Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 594/
14.03.2007 în Buletinul Jurisprudenţei, Culegere de practică judiciară în materie comercială de
contencios administrativ şi fiscal pe anul 2007, Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2008.
3. Curtea de Apel Piteşti, Secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr.
994/RC/24 octombrie 2008, în dosar nr. 715/46/2008 - nepublicată.
4. Directiva 1989/665/CEE privind coordonarea legilor, regulamentelor şi prevederilor
administrative referitoare la aplicarea procedurilor de recurs în materie de atribuire a
contractelor de furnizare şi de lucrări, Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene
(JOCE) nr. L395 din 30 decembrie 1989.
5. Directiva 1992/13/CEE privind coordonarea legilor, regulamentelor şi prevederilor
administrative referitoare la aplicarea regulilor Comunităţii pentru procedurile de achiziţie
a entităţilor care operează în sectoarele apă, energie, transport şi telecomunicaţii, Publicată
în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L76 din 23 martie 1992.

87
6. Directiva nr. 2004/17/CE privind coordonarea procedurilor de achiziţie aplicate de entităţile
care operează în sectoarele apă, energie, transport şi servicii poştale, publicate în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene (JOUE) nr. L134 din 30 aprilie 2004.
7. Directiva nr. 665/89 privind coordonarea legilor, reglementărilor şi dispoziţiilor administrative
privind aplicarea procedurilor de recurs la atribuirea contractelor de achiziţii publice de
produse şi a contractelor publice de lucrări, Publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor
Europene nr. L365 din 30 decembrie 1989.
8. Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, publicată în Monitorul Oficial Nr. 459
din 30 noiembrie 1998, abrogată prin O.U.G. nr. 54/2006 privind regimul contractelor de
concesiune de bunuri proprietate publică.
9. Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, publicată în Monitorul Oficial
nr. 254 din 21 martie 2006.
10. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, publicată în Monitorul Oficial Nr. 1154
din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare.
11. Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, publicată în Monitorul Oficial Nr.
262 din 19 aprilie 2007.
12. Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial Nr.
372 din 28 aprilie 2006, rectificată în Monitorul Oficial Nr. 391 din 5 mai 2006, cu modificările
şi completările ulterioare.
13. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34 din 19 aprilie 2006 privind atribuirea contractelor
de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de
concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din 15 mai 2006.
14. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 54/2006 privind regimul contractelor de concesiune
de bunuri proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial nr. 569 din 30 iunie 2006.

88