“ABSTRAKTION” : ARTĂ ȘI ARHITECTURĂ

Abstracția și arhitectura ca artă. “Abstracția ca desprindere de formele reale devine în anii 1920 unul din
mijloacele de exprimare importante ale avangardei. Nu putem explica limbajul formal al noii arhitecturi dacă
ignorăm influența artei abstracte asupra arhitecturii. În lipsa ‘momentului’ abstracției în artă, arhitectura
avangardistă ne apare ca non-artă. Cine dorește însă să facă experiența estetică a arhitecturii trebuie să
experimenteze metoda intropatiei [Einfühlung] în formele abstracte. Putem spune că maniera de asimilare ce
corespunde formelor abstracte este cea a intropatiei, în masura în care formele abstracte își dobândesc
energia estetică din relațiile reciproce ale elementelor lor [linii și culori], nicidecum din raportarea lor la
realitatea exterioară, la obiecte, la procese sau la experiențe ‚reale’. Acesta era, în ultima instanță, sensul
concepții estetice a arhitecturii anilor ’20 ”1.

Dimensiunea spirituală a abstracției. „The artist should not seek salvation in form, because form is only
an expression of content and is entirely dependent on the innermost spirit. It is this spirit which chooses form
from the storehouse of matter, and it choses the form most expressive of itself. Content [spiritual] always
creates its own appropriate form. And form may be chosen from anywhere between the two extreme poles:
the great abstraction and the great realism [...] “In principle there is no problem of form”. The artist who
expresses his „soul vibrations” can use any form he wants. Formal rules in aesthetics are a great stumbling
block to the free expression of the spiritual value. It is the duty of the artist to fight against them to clear
the way for free expression. Often in the history of art, artists were bogged down by matter and could not see
beyond the formal. The nineteenth century was such a period... Kandinsky understood his own time [1900 –
1912] as being the beginning of a new spiritual age, when the abstract spirit was taking possession of the
human spirit. Now artists would increasingly recognize the insignificance of form per se, and realize its
relativity, its true meaning as nothing but ‚the outward expression of inner meaning’ ... The only „infallibe
guide” which can carry the artist to „great heights” is the principle of internal necessity. This concept is the
core of Kandinsky’s aesthetic theory ... Kandinsky believed the color could directly influence the human
soul. [...] Kandinsky that a synthesis of the arts is possible because in the final analysis all artistic means
are identical in their inner meaning. Each form ao art causes a certain „complex of soul vibrations” ... ‚A
painting by Kandinsky gives no image of earthly life – it is life itself ... He opened a window to look inside
the All”2.

„Uneori Kandinsky vorbește despre identitatea legilor Naturii și a legilor Artei, care ar apărea în înrudirea
formelor Naturii și Artei. În acest sens, Kandinsky definește astfel scopul cercetărilor sale : a afla esența vieții,
a fixa (în forme și culori) pulsațiile și legitățile sale3 [...] Intuiția unității originare ale nivelelor Lumii,
cunoașterea legilor fundamentale comune ale Naturii și Artei, depinde de măsura comună a Naturii umane. În
Om converg toate „scopurile” universului ”4.

1
Olaf Weber, “Zur Problematik des Symbolischen in der modernen Architektur”
2
Peter Salz, “The aesthetic theories of Kandinsky and their relationship to the origin of non-objective painting”
3
Gesetzmäßigkeiten
4
Wolfgang Meisenheimer, Der Raum in der Architektur, Aachen, 1964