Capitolul 11

PATOLOGIA CHIRURGICALĂ A SPLINEI

Patologia splinei se poate rezuma la două aspecte fundamentale:

- splenomegalia,
- hipersplenismul.

SPLENOMEGALIA

- Splenomegalia se percepe ca o masă tumorală care se palpează în

hipocondrul stâng, mată la percuţie, care participă la mişcările respiratorii şi
prezintă un bord anterior crenelat.
- Mecanismele etiologice ale splenomegaliei sunt foarte variate
• infecţioase, prin proliferarea limfocitelor şi a macrofagelor:
mononucleoza infecţioasă, endocardita bacteriană, septice-
miile bacteriene, abcesele splinei, tuberculoza, sifilisul, febra
tifoidă;
• parazitare: malaria, leishmanioza, chistul hidatic al splinei;
• imunologice: trombocitopenia imună, neutropenia imună,
anemia hemolitică, artrita reumatoidă (sindrom Felty),
lupusul eritematos, SIDA;
• hipertensiune portală cu bloc prehepatic (tromboza venei
splenice, cavernomul portal), intrahepatic (cirozele) sau post-
hepatic (sindrom Budd-Chiari);
• hematologice citopenice (anemia hemolitică congenitală
Minkowski-Chauffard, trombocitopenia esenţială) sau hema-
tologice proliferative (leucoze, boala lui Hodgkin, limforeti-
culosarcomatoza, boala lui Bryll-Simers, poliglobulia vera);
• tumorale, benigne (hamartoame, hemangioame, chisturi) şi
maligne (primare şi metastatice;
• dismetabolice, prin supraîncărcare: boala Gaucher, ami-
loidoza.
- Volumul splenomegaliei diferă după etiologie:
• splenomegalie uşoară (sub 500 g) se întâlneşte în malaria
acută, febră tifoidă, endocardita bacteriană, lupusul erite-
matos, purpura trombocitopenică;

252
 • splenomegalia moderată (500-1000 g) apare în ciroză, lim-
foame, mononucleoza infecţioasă, anemii hemolitice, abcese
splenice, amiloidoză, infarcte splenice;
• splenomegalia gigantă (peste 1000 g) este constatată în leu-
cemia mieloidă cronică, sarcoidoză, tezaurismoze malarie
cronică, leishmanioză, hipertensiune portală.

HIPERSPLENISMUL

- Hipersplenismul constituie un sindrom caracterizat prin exagerarea

funcţiilor normale ale splinei. Substratul morfologic al hiperfuncţiei splenice
este reprezentat de ţesutul reticuloendotelial, limfatic şi hiperplazia
endoteliului sinusal.
- Hiperplenismul poate să fie:
• total, când interesează toate elementele figurate;
• selectiv, când interesează numai unele elemente figurate ale
sângelui: eritrocitele, leucocitele sau trombocitele;
- Hipersplenismul se poate produce prin:
• formarea de autoanticorpi antieritrocitari, antigranulocitari
sau antiplachetari, care cresc vulnerabilitatea elementelor
figurate la acţiunea macrofagelor splenice;
• eliminarea din circulaţie a unor cantităţi excesive de elemente
figurate sanguine, prin sechestrare intrasplenică;
• inhibiţia măduvei hematogene şi eliberarea precoce în circu-
laţia periferică a elementelor celulare nediferenţiate
(reticulocite);
- Clasificarea hipersplenismului se face în:
• primar, când nu se poate identifica o cauză preexistentă:
purpura trombocitopenică imună (boala Werlhoff), anemiile
hemolitice congenitale (Minkowsky-Chauffard), neutropenia
şi pancitopenia splenică primară (boala Doan-Wright);
• secundar, unei splenopatii: tromboza venei splenice, infecţiile
cronice ale splinei (tbc, lues) lipoidoze (boala Gaucher), leu-
cemii, limfoame, lupusul eritematos, boli parazitare, tumori;

TABLOUL CLINIC AL SPLENOPATIILOR

- Antecedentele bolnavilor:
• sindroame hemoragipare sau de hemoragie digestivă;
• episoade de anemie şi icter;

253
 • puseuri infecţioase recidivante;
• traumatisme toraco-abdominale;
- semne funcţionale:
• disconfort, plenitudine sau distensie în hipocondrul stâng ;
• durere în loja splenică cu iradiere în umărul stâng;
• tuse chintoasă;
• icter hemolitic (scaune hipercolorate) asociat unui sindrom
anemic;
- semne fizice:
• la percuţie se determină întinderea zonei mate corespun-
zătoare splenomegaliei;
• la palpare se simte rebordul anterior al splinei, cu aspectul
crenelat;
• auscultaţia poate decela un suflu dulce, denumit „suflu
splenic”;

EXPLORĂRI PARACLINICE
- Explorări de laborator biochimice şi hematologice:
• decelarea citopeniei periferice: trombocitopenie, leucopenie,
anemie;
• evidenţierea autoanticorpilor şi a paraproteinelor: testul
Coombs, crioglobulinele, imunodifuziunea, imunoelectro-
foreza;
- Explorări imagistice:
• radiografia abdominală simplă evidenţiază forma şi mobilita-
tea cupolei diafragmatice stângi, creşterea umbrei splenice,
dislocarea gastrică;
• examenul baritat al tubului digestiv poate arăta deplasări şi
compresiuni ale organelor din jur, datorită splenomegaliei;
• urografia exclude existenţa unui rinichi mare;
• ecografia abdominală oferă informaţii asupra formei, dimen-
siunilor, poziţiei şi raporturilor splinei cu organele din jur şi
asupra structurii parenchimatoase;
• tomografia computerizată şi rezonanţa magnetică furnizează
informaţii suplimentare în privinţa naturii, numărului, dimen-
siunilor şi întinderii proceselor patologice splenice;
• scintigrafia splenică cu 99mTc (hematii marcate) poate aprecia
mărimea, forma şi sediul splinei şi stabileşte amploarea
sechestrării sanguine;

254
 • splenoportografia ne informează asupra circulaţiei portale şi
splenice;
• arteriografia celiacă şi splenică arată modificările arterei
splenice: anevrisme sau fistule arteriovenoase;
• puncţia splenică oferă posibilitatea stabilirii unei spleno-
grame histologice: metaplazii eritroblastice, mieloblastice sau
atipii celulare.

INDICAŢIILE SPLENECTOMIEI

- În concordanţă cu achiziţiile actuale în domeniul imunologiei şi

imunopatologiei, care atribuie splinei un rol imunitar cu implicaţii aprecia-
bile a fost reconsiderată atitudinea de splenectomie de principiu în leziunile
traumatice ale splinei, în special la copii şi a fost lărgită sfera indicaţiilor de
splenectomie în afecţiunile imunohematologice şi de sistem cu participare
splenică.
- Indicaţiile splenectomiei pot fi:
• terapeutice;
• diagnostice;
• tactice;
- Indicaţiile terapeutice sunt:
• absolute:
→ vitale: traumatismele splenice, anevrismele splenice
simple, infarctul splenic (torsiune de pedicol);
→ elective: purpura trombocitopenică imună, sferocitoza
ereditară, abcesul splenic, chistul hidatic splenic, tumo-
rile splenice benigne şi maligne primare;
• relative: anemia hemolitică autoimună, neutropenia splenică,
pancitopenia splenică, sindromul Felty, metaplazia mieloidă
leucemiile cronice, boala Gaucher, ciroza cu hipertensiune
portală şi hipersplenism, malaria, anevrismul arterei splenice;
- Indicaţiile diagnostice se fac în tumori splenice de etiologie nepre-
cizată limfoame Hodgkin stadiul IA IIB, limfoame non-Hodgkiniene.
- Indicaţiile tactice: pancreatectomia totală sau stângă, gastrectomia
totală, şunt spleno-renal, esofagoplastie din marea curbură gastrică
(Gavriliu).

255
 - Contraindicaţiile splenectomiei: leucemii acute, majoritatea leuce-
miilor cronice, boala Hodgkin, dislipoidoze, policitemia vera, splenomegalii
infecţioase, metastaze tumorale.
- Splenectomia poate fi executată prin:
• abord clasic, pe abdomen deschis (laparotomie): traumatisme
splenice severe, tumori maligne, splenomegalii mari, abcesele
splenice, chistul hidatic splenic;
• abord laparoscopic: trombocitopenia imună, anemiile hemoli-
tice, chistele neparazitare, tumori splenice benigne, limfomul
Hodgkin (pentru stadializare)
- Chirurgia conservatoare a splinei:
• splenectomia parţială reglată, bazată pe cunoaşterea arhitec-
turii vasculare a splinei. Este puţin practicată din cauza
leziunilor anarhice generate de traumatism;
• splenectomia parţială atipică constă în păstrarea fragmentelor
viabile şi hemostază prin ligaturi aplicate pe tranşa de
secţiune;
• splenectomia totală cu autotransplant, când organul este în
totalitate compromis vascular. După splenectomie, se practică
autotransplantarea de ţesut splenic (20 g) într-o breşă prefor-
mată a marelui epiploon;
• hemostaza directă în rupturile capsulare sau parenchimatoase
prin sutură (splenorafie), clipuri sau aplicare de adezivi
biologici (Avitene)

Complicaţiile splenectomiei
- Complicaţiile imediate:
• febră, postsplenectomie – persistă 7-10 zile;
• infecţii pulmonare (pneumonii, atelectazii);
• infecţii minore;
• pancreatita acută;
• abcese parietale;
• abcese subfrenice;
• tromboze portale;
• tromboflebitete profunde ale membrelor inferioare;
• hemoragii intraperitoneale;
- Complicaţii tardive:
• infecţii minore: angine, sinuzite, piodermii, infecţii urinare;
• pneumonii;

256
 • infarct miocardic;
• sepsa sistemică fulminantă, risc maxim în primul an postope-
rator şi la copiii sub 5 ani.
Mecanismul complicaţiilor postsplenectomie (aspleniei) constă în
scăderea unor imunoglobuline (IgM), în scăderea producţiei de opsonine şi
în absenţa trefsinei – hormon secretat de splină şi care stimulează facultatea
fagocitară a leucocitelor.

SPLENOPATIILE CHIRURGICALE

TRAUMATISMELE SPLINEI

ETIOPATOGENIE:
• contuzii: accidente rutiere, traumatisme directe şi indirecte
toraco-abdominale;
• plăgi, arme albe şi arme de foc;
• rupturi iatrogene: intraoperatorii, puncţii, splenoportografie;
• rupturi spontane: splină patologică (mononucleoză);

CLASIFICARE:
• grad 0: hematom subcapsular;
• grad 1: ruptură capsulară;
• grad 2: rupturi superficiale ale parenchimului;
• grad 3: rupturi parenchimatoase profunde;
• grad 4: fragmentarea totală a splinei (explozia splinei) şi/sau
ruptură hilară (leziuni ale pediculului).

TABLOU CLINIC:
• forma cu hemoragie intraperitoneală: inundaţie peritoneală,
şoc hipovolemic, anemie acută, dureri în hipocondrul stâng
iradiate în umărul stâng;
• forma cu hematom intra şi perisplenic: dureri intense în
hipocondrul stâng, în hipocondrul stâng se palpează o masă
tumorală păstoasă, sensibilă;
• forma cu hemoragie în doi timpi, ruptura secundară a unui
hematom intra sau perisplenic: iniţial apar semnele instalării
hematomului, urmată de o perioadă de ameliorare incompletă

257
 (ore, zile săptămâni) şi reapariţia durerii în hipocondrul stâng
concomitent cu apariţia semnelor revărsatului peritoneal şi a
şocului hipovolemic.

EXPLORĂRI PARACLINICE:
• scăderea hematocritului şi hemoglobinei;
• puncţia – lavajul peritoneal evidenţiază hemoperitoneul;
• examenul radiologic: ascensiunea hemidiafragmului stâng;
• ecografia abdominală decelează creşterea în volum a splinei,
structura neomogenă a acesteia, cu zone hipoecogene, lichid
liber în cavitatea peritoneală;
• tomografia computerizată: focare hipo sau hiperdense în
parenchim, leziuni asociate.

TRATAMENT:
• splenectomia totală (leziuni de gradul IV);
• splenorafia: suturi, agenţi hemostatici, proteze perisplenice
(plase);
• splenectomia parţială;
• splenectomie cu autotransplant splenic;

SPLENOPATIILE VASCULARE

1) INFARCTUL SPLENIC
Etiopatogenie:
• afecţiuni cardio-vasculare emboligene (endocardită, val-
vulopatii);
• afecţiuni hematologice mieloproliferative;
• torsiunea de pedicol splenic;
Morfopatologie:
• infarct alb de formă piramidală de diverse mărimi;
• evoluţie: cicatrizare, supuraţie, ruptură;
Tablou clinic:
• dureri în hipocondrul stâng;
• ascensiune termică;
Explorări paraclinice:
• echografie: zonă hiperecogenă triunghiulară;
• T.C. – imagine hipodensă triunghiulară;
• arteriografie: plajă avasculară;

258
Tratament:
• splenectomie în infarctele masive;
• tratament conservator în infarctele mici;

2) ANEVRISMUL ARTEREI SPLENICE

Etiopatogenie:
• ateroscleroza;
• anomalii congenitale (angiodisplazii);
• infecţii acute (endocardita bacteriană) şi cronice (luesul);
• hipertensiunea arterială şi portală.
Morfopatologie:
• aspect sacciform sau disecant;
• localizare pe trunchiul arterei;
• mărime variabilă (1-3 cm);
• adeseori, calcificat.
Simptomatologia:
• dureri în epigastru sau hipocondrul stâng;
• tumefacţie pulsatilă şi suflu sistolic în hipocondrul stâng.
Explorări paraclinice:
• radiografia abdominală simplă: calcificări;
• ecografie abdominală şi CT.: sediul, mărimea, rapoartele cu
pancreasul;
• arteriografia selectivă a arterei splenice;
Complicaţii:
• fisurarea, ruptura, hemoragia;
• tromboza anevrismului.
Tratament:
• rezecţia anevrismului;
• ligatura arterei splenice;
• splenopancreatectomie stângă.

3) FISTULELE ARTERIOVENOASE ALE VASELOR SPLENICE

Etiopatogenie:
• congenitale, posttraumatice;
• după splenectomie sau anevrism de arteră splenică;
Tablou clinic:
• dureri abdominale, uneori cu diaree;
• hipertensiune portală, hemoragii din varice esofagiene;
• suflu sistolic în epigastru.

259
 Diagnosticul: arteriografie selectivă
Tratament:
• excizia fistulei şi separarea vaselor;
• splenectomia cu reimplantare de ţesut splenic.

4) TROMBOZA VENEI SPLENICE

Etiologie:
• anomaliile venei splenice, traumatisme;
• pancreatite, pseudochiste, tumori.
Fiziopatologie: obstrucţia venei splenice cu hipertensiune portală
sectorială.
Tablou clinic:
• dureri abdominale;
• splenomegalie, varice esofagiene;
• hemoragii digestive superioare.
Diagnostic: confirmat prin: ecografie, splenoportografie.
Tratament: splenectomie

SPLENOPATIILE PARAZITARE

1) SPLENOMEGALIA MALARICĂ
Etiologie: plasmodium malariae.
Clinic:
• splenomegalie care uneori poate ajunge la dimensiuni consi-
derabile (ombilic);
• splină friabilă indoloră, predispusă la rupturi;
Tratament: splenectomie, în caz de complicaţii mecanice (compre-
siuni, torsiuni) sau rupturi.

2) SPLENOMEGALIA ÎN LEISHMANIOZĂ (KALA AZAR)

Etiologie: protozoarul leishmanic cu maximum de morbiditate în
Africa de est şi unele zone mediteraneene.
Clinic:
• febră neregulată, prelungită, paloare;
• hepatosplenomegalie, adenopatie;
Tratament:
• tratament medicamentos cu săruri de antimoniu;
• splenectomie.

260
3) CHISTUL HIDATIC SPLENIC
Etiologie: infestare prin embrionii hexacanţi de taenia echinococcus.
Morfopatologie:
• chist unic, voluminos, cu conţinut clar;
• aderenţă la organele din jur (diafragm, stomac, colon,
rinichi);
• ruptura posibilă în tubul digestiv, pleură, bronhii, cavitatea
peritoneală;
Clinic:
• dureri în hipocondrul stâng sau sub formă de nevralgie
intercostală;
• splenomegalie;
• manifestări clinice în funcţie de localizarea înaltă (toracică)
sau descendentă (abdominală).
Paraclinic:
• reacţia Casoni, Weinberg-Pârvu, test ELISA pozitive, hiper-
eozinofilie;
• radiografia abdominală: calcificări, ascensionări ale hemidia-
fragmului stâng;
• ecografia şi CT. precizează diagnosticul.
Tratament:
• splenectomie;
• chistectomie sau rezecţia unui pol splenic.

ABCESELE SPLINEI

Etiologie:
• posttraumatice (hematoame închistate);
• embolii septice: focar septic de vecinătate sau în cursul unor
boli infecţioase;
Morfopatologie:
• abces unic sau abcese multiple (miliare);
• dezvoltare subcapsulară, urmată de rupere, poate să dea
naştere la un abces subfrenic sau peritonită generalizată.
Simptomatologie:
• febră şi frisoane;
• alterarea stării generale;
• dureri în hipocondrul stâng;

261
 • splenomegalie;
• matitate la percuţia bazei hemitoracelui stâng (revărsat
pleural).
Paraclinic:
• radiografie abdominală simplă: ascensionarea şi hipermobi-
litatea hemidiafragmului stâng; reacţie pleurală bazală;
• ecografia: imagini hipoecogene;
• CT. – evidenţierea unor abcese mici.
Tratament:
• Splenectomie;
• Antibioterapie;

SPLENOPATIILE TUMORALE

1) TUMORILE CHISTICE:
Clasificare:
• chiste seroase, congenitale;
• chiste epiteliale: dermoide şi epidermoide;
• chiste endoteliale: hemangioame şi limfangioame chistice;
Clinic:
• pot fi asimptomatice;
• când sunt voluminoase, determină splenomegalie şi dureri în
hipocondrul stâng;
Paraclinic: ecografia, CT – evidenţiază imaginea chistică intrasple-
nică, dimensiunile şi topografia;
Tratament: splenectomia în chisturile mari.

2) TUMORILE MALIGNE PRIMARE

Clasificare - sarcoame provenite din ţesuturile splenice:
• hemangiosarcom, limfangiosarcom;
• limfom gigantocelular (boala Brill-Symmers);
• limfosarcom, reticulosarcom;
Tablou clinic:
• dureri surde în hipocondrul stâng;
• splenomegalie solitară, gigantă, cu creştere rapidă, dureroasă
şi agresivă;

262
 • semne de impregnare neoplazică: slăbire în greutate, ano-
rexie, astenie, febră;
Explorări paraclinice:
• laborator – anemie, leucopenie, trombocitopenie;
• ecografie, CT, angiografie stabilesc sediul splenic, natura
solidă a tumorii şi extinderea extrasplenică.
Tratament:
• splenectomie;
• asociat radioterapie şi/sau polichimioterapie.

SPLENOMEGALIILE DE STOCAJ
(TEZAURISMOZE)

Sunt afecţiuni rare, ereditare.

Clasificare:
• boala Gaucher – transmisă autosomal recesiv, caracterizată
prin depunerea de glucocerebrozide în splină;
• boala Niemann-Pick, detereminată de acumularea sfingo-
mielinei în macrofagele splenico hepatice, S.N.C. survine la
copii şi evoluează spre deces în maximum 2 ani;

BOALA GAUCHER
Morfopatologie: caracteristice sunt celulele Gaucher, celule mari
acidofile, de formă ovală sau fuziformă, ce conţin o substanţă lipidică
reprezentată de cerebrozide.
Clinic:
• sindrom hemoragic cu epistaxis, purpură, melenă;
• pigmentaţie brună a feţei (hemosiderină);
• dureri osoase, decalcifieri şi deformaţii osoase;
• splenomegalie gigantă, netedă, dură, dureroasă;
• hepatomegalie, adenopatie;
• hipersplenism cu anemie, leucopenie şi tromobcitopenie .
Examenele hematologice relevă pancitopenie periferică.
Tratament: splenectomie.

263
 SPLENOPATIILE HEMATOLOGICE

I. ANEMIILE HEMOLITICE

1) SFEROCITOZA EREDITARĂ (ICTERUL HEMOLITIC CON-

GENITAL, BOALA MINKOVSKI-CHAUFFARD)
Etiologie:
- Boală ereditară, cu transmitere autosomal dominantă;
- Defect genetic în scheletul membranei hematiilor, cu diminuarea
capacităţii de deformare la traversarea microcirculaţiei (forma sferoidală)
Tablou clinic:
• anemie;
• splenomegalie moderată;
• icter moderat;
• litiază biliară pigmentară (25% din cazuri);
Hematologic: anemie, reticulocitoză, microsferocitoză, creşterea
bilirubinei indirecte;
Radiografia craniului poate releva anomalii osoase: „craniu în turn”.
Tratament: splenectomie (după vârsta de 6 ani).
2) PURPURA TROMBOCITOPENICĂ IMUNĂ (BOALA
WERLHOF SAU PURPURA TROMBOCITOPENICĂ IDIOPATICĂ
CRONICĂ)
Etiologie:
- Boală autoimună: trombocitele sunt sensibilizate de anticorpi speci-
fici şi distruse în splină şi ficat.
Diagnostic:
• apare, de obicei, la femei tinere;
• sindrom hemogipar: peteşii, echimoze, gigivoragii, epistaxis,
hematurie;
• splenomegalie uşoară sau moderată;
Hematologic:
• trombocitopenie periferică;
• megacariocitoză medulară;
• prezenţa anticorpilor antiplachetari;
• alterarea testelor de hemostază.
Tratament:
• corticoterapie;
• splenectomie, la pacienţii fără remisiuni la corticoterapie.

264
 3) NEURTORPENIA SPLENICĂ PRIMITIVĂ (BOALA WIESER-
MAN ŞI DOAN)
Hematologic- caracteristic:
• splenomegalie (liza intrasplenică a granulocitelor);
• neutropenie periferică.
Clinic: dureri abdominale, splenomegalie, infecţii recidivate.
Tratament: splenectomia.

4) PANCITOPENIA SPLENICĂ PRIMITIVĂ (BOALA DOAN ŞI

WRIGHT)
Etiologie- diminuarea celor trei serii celulare în sângele periferic prin:
• liza intrasplenică prin anticorpi anticelulari;
• hematopoeză medulară defectuoasă;
• hipertrofia sistemului reticuloendotelial splenic;
Clinic: sindrom hemoragipar, anemie, febră, uneori splenomegalii.
Hematologic: anemie normocromă, granulocitopenie, tromboci-
topenie.
Tratament: splenectomie, când predomină hemoliza.

II. NEOPLAZIILE HEMATOLOGICE

1) LEUCEMIA MIELOIDĂ CRONICĂ

Etiologie: se încadrează în sindroamele mieloproliferative cu
modificări ale celulelor stem hematopoetice.
Clinic: paloare, durere sternală, hepatomegalie, splenomegalie.
Hematologic: hiperleucocitoză (peste 100000/mm3) cu predominanţa
granulocitelor cu devierea la stânga a formulei leucocitare până la
mieloblast; eosinofilie, bazofilie.
Puncţia medulară: anomalii ale seriei granulcitare şi prezenţa
cromozomului Philadelphia (Ph)
Evoluţie: o fază cronică (3-4 ani) şi o fază blastică (acută, refractară la
tratament).
Tratament:
• chimioterapie (Busulfan, ciclofosamidă) cu iradiere;
• transplant de măduvă osoasă;
• splenectomie la pacienţii cu hipersplenism.

265
 2) POLICITEMIA VERA
Hematologic: afecţiune clonală a celulei stem hematopoetice, caracte-
rizată prin proliferarea tuturor liniilor mieloide, urmată de creşterea masei
eritrocitare totale, leucocitoză şi trombocitoză.
Tratament: splenectomia este indicată în splenomegaliile gigante,
infarcte splenice, hipersplenism.

3) LEUCEMIA LIMFATICĂ CRONICĂ

Hematologic: se prezintă ca o proliferare clonală a limfocitelor B
neoplazice şi rar a limfocitelor T (2-5%, cu acumulare de limfocite mici în
sângele periferic, asociată cu infiltrarea măduvei osoase, splinei şi
ganglionilor limfatici.
Clinic: adenopatii generalizate, hepatosplenomegalie, anemie cu com-
ponentă hemolitică, sindrom hemoragipar, infecţii recurente.
Tratament:
• terapie de fond: polichimioterapia şi corticoterapia;
• splenectomia are indicaţii la bolnavii cu hipersplenism
refractar la cortizon.

4) LEUCEMIA CU CELULE PĂROASE

Hematologic: Limfoproliferare malignă, caracterizată prin pancito-
penie, splenomegalie şi prezenţa de limfocite cu prelungiri citoplasmatice în
splină, măduva osoasă şi sângele periferic
Tratament: Splenectomia este indicată în splenomegalia gigantă,
trombocitopenie sau pancitopenie.

5) LIMFOMUL HODGKIN sau LIMFOGRANULOMATOZA

MALIGNĂ
Hematologic: afecţiune neoplazică, caracterizată prin prezenţa celu-
lelor Hodgkin, ce interesează predominant ţesutul limforeticular ganglionar
cu diseminare limfogenă viscerală, în ficat, în splină şi măduva osoasă.
Diagnosticul se precizează prin examen histopatologic (biopsie
ganglionară).
Tratament: indicaţiile splenectomiei se fac în intenţia de a favoriza
efectele radio şi chimioterapiei în stadiile avansate.

266
 6) LIMFOAMELE NON-HODGKINIENE
Etiologie: Tumori maligne primare ale ţesutului limforeticular
(limfocite B şi T).
Evoluţie: Boala diseminează pe cale hematogenă şi limfatică ,
invadând splina, ficatul, ganglionii limfatici şi măduva osoasă.
Tratament:
• chimioterapia şi/sau radioterapia reprezintă tratamentul de
bază;
• splenectomia are indicaţii în:
o hipersplenismul sever şi/sau splenomegalia gigantă
(paliativ);
o pentru potenţarea efectelor chimioradioterapiei.

267