Colectia: Istoria mentalititilor Lector: Nicoleta Arsenic ‘Tehnoredactor: Carmen Dumitrescu Coperta: Florin Afloarei Editura Ineea Buroreank OP. 22, C.P. 113, Bucuresti, 014780 ‘Tel./Fax.: 021-2125692; Tel.: 021-3106618 Comenzi carte prin posta ‘Tel: 021-2125692 Esmail: office@ideeaeuropeana.ro ‘www.ideeaeuropeana.ro © Editura Ideea European’ Descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a Romaniei BRAGA, MIRCEA Ultima frontiera : elemente de teoria lecturii / Mircea Braga. - Rueuregti : Ideen Europeans, 2018 ISBN 978-606-594.663-7 821.185.1.09 } b i Mircea Braca ‘Ultima frontiera Elemente de teoria lecturiiPRECIZARI LIMINARE Ideea necesitatii abordirii problematicii teoriei lee- turii ni s-a conturat, atunci destul de neclar, cand inche- iam o sumara trecere in revista a cftorva teorii pe care le-am considerat a fi la ,izvoarele aventurii metodolo- gice moderne” (vz. vol. Teorie si metoda, 2002). Ulterior, extinzand incursiunea la sociologie, teoria imaginaru- lui, estetica receptarii, principiile istoriei contrafactuale si teoria comunicarii (unele abordate si in structur de curs universitar), harta teoriei lecturii a devenit mai clara, simultan cu elaborarea unor comentarii privind starea cultural” a eétorva opere prezente in canonul literar romAnese, dar gi la un contact mai atent cu mig- carea devenita tot mai haotici a ideilor din realitatea imediata. Ordonarea logic a acestui volum s-a impus treptat. Mai intai, o Introducere in patru timpi, care se finali- zeaza prin raportare la noua filosofie a stiintei datorata lui Stéphane Lupasco si Basarab Nicolescu, cu deschi- derea clari a acesteia citre plana multiplelor ,niveluri de realitate”. Apoi, prima parte a volumului, consacrat& ,aliniamentului teoretic’, urmireste in principal dru- mul pe care |-a urmat ideea moderna a preeminentei lecturii, intr-o selectie pornind de la Kant, prin Adorno, Jauss, Iser si Eco, pani la Matei Ciilinescu, renuntand la a cuprinde gi ,estetica receptarii” si comunicationalulMircra Braca 8 (am considerat ca, de pilda, dat& find insistenta invo- care a lui Roman Ingarden in comentariul lui Iser, putem renunta la prezentarea esteticii fenomenologice a filosofului polonez). Oricum, optiunea are un mareaj personal. Cea de a doua parte, intrand pe ,diagrama actualitafii”, se doreste a fi o deconstructie a mai mul- tor ,motive” si ,mitologii” aflate azi intr-o evident prea putin — punctul nostru de vedere! — constructiva. Iar cea de a treia parte ilustreazi citeva ,intdlniri culturale” cu varii opere, din nou sub semnul subiectivitatii inerente. Dar daca, in Introducere, am abordat ,codul cultural” intr-o regie metodologica, pentru ,intdlnirile culturale” am preferat regia... sugestiei, suprimand ceea ce ar fi putut si apard ca normativ ,tehnic”, intrueat cultura e ea insisi fArd limite si... libera. Unele dintre textele aflate in sumarul acestei carti au aparut in diferite reviste cultural-literare, iar altele, indeosebi din partea a doua gi a treia, sunt preluate din cditeva volume pe care le-am publicat intr-o editura ,de buzunay’, in tiraj restrans, asadar nepuse in circulatie. Sio ultima apostila: Randurile nostre nu vor invata pe nimeni ce, cum si de ce si citeasca; dar, poate, un exemplar va ajunge undeva unde sa se infeleaga faptul cd, far o educatie umanist& inc& de pe prima treaptd a scolii si fra crearea unui larg climat cultural marcat de simtul calitatii vietii intelectuale, stingerea ,omu- Tui cultural” ne va duce catre o postistorie sinonima cu preistoria. MB. O INTRODUCERE iN PATRU TIMPI 1. Cele doua fete ale paradigmei intr-un segment de timp care a debutat sub semnul tivismului si a evoluat, rapid, inspre starea de incer- titudine, cum este epoca noastra, rigoarea logic supusi tendintei de a invesmAnta categorial realitatea, inclusiv cxistentialul, a fost asediata cAnd de momentul nein- crederii in limbaj (,cuvantul care ascunde”: Nietzsche, Heidegger, Gadamer etc.), cind de cel al ,gandirii slabe” (Vattimo), cand de al exercitiului deconstructivist (Derrida). Daca s-a trecut destul de repede peste episoa- dele respective, si aceasta in pofida enormei spargeri de ritm teoretic pe care o aduceau, faptul s-a datorat nu atét anemicei distantari in timp a observatorului fata de directia alegatiile mentionate, ct in siajul constatA- rii c& incl ne mai aflim in situatia de a inregistra ci, mereu, alte si alte formulari se atageazA unei suecesiuni care nu-si consuma doar ascendenta, ci par a se fragi- liza, dintru inceput, chiar pe ele insele. Ne intrebiim, consecint, daci nu cumva am atins —in prelungirea »sfargitului istoriei” si a declansarii ,post-umanismului” — perspectiva inlocuirii evolutiei omenirii ca proiectie a ciclicit&tii cu impredictibilitatea fractalica, adic& a spira- lei evolutive, ceva mai optimist, cu vacarmul ipotezelor care sfargesc prin a-gi nega subiectul. Detaliind cateva »pe-treceri” ale trecutului imediat si ale prezentului— cuMircea Braca 10 oarecare prudenta si céiuténd a nu ne indeparta excesiv de zona in interiorul careia ne-am plasat, cea a teoriei Jectut precizam ca, asemeni oricarei gesticulatii care insoteste cultura, si a noastrA va sustine in primul rand intrebirile, cu att mai mult cu cit contextul insugi este al chestionirilor, incepnd chiar cu piramida care clideste fiinta. Ne reamintim, deci, c& dinamica eve- nimenfialului, tulbure si multidirectionata, a debutat chiar cu fragilizarea pieselor dure ale gandirii (Qumim astfel conceptele), devenite elastice la extrem, fri a. pierde, totusi, asezarea disciplinara, dar fortand limi- tele alt&dati rigide. $i, in consecinta, filosofia nu mai inseamné, dupa ultima incercare a lui Heidegger, ,sis- tem’, ci operare pe secvente fenomenale, ca decupaje din realitatea intregului (fie aceasta a concretului, materi- ala, fie a existentialului, in cuprindere ontologica), ofe- rind — doar prin coroborare — un summum al iluziilor esentelor ,localizabile”. Subiectivitatea si obiectivitatea devin concepte laxe si, aproape intotdeauna, nu-si mai arogi disocierea, interconectandu-se, proces similar celui din fizica cuanticd, in care realitatea e dependent de observator. Adevarul este, si el, act de atribuire pe spatii mai restranse, intuitia stabilind consensul prin protectie metaforicd: notiunea se dilata, pentru a asi- gura cuprinderea unei semnificatii pe care mai vechea practic incerca s 0 comprime. Stiinta insigi igi reface suportul atunci cand — in fata constatarii cd ultima com- ponenta a materiei este simultan particula gi cuanta — supune atentiei cercetatorilor posibilitatea de a lua in considerare prezenta... spiritualititii De la acest nivel, logica elementara a creditat gi cre- diteaza ideea imanentei unei schimbari de paradigma, in parte dupa datele schitate la nivelul filosofiei stiintei de citre Thomas Kuhn, incepand cu Structura revolu- tiilor stiintifice din 1962. Concentrat asupra ,stiintelor ul Ultima frontieré. Elemente de teoria lecturit materiei”, Kuhn desprinde obiectul acestora ca ,inco- mensurabil’, de unde necesitatea aparitiei pragurilor, a ciror depagire implica o ,revolutie”, tradusi in termenii claborarii unei noi paradigme teoretice si practice. Iar intre praguri (acum, spune el, intre cel al prezentului, mareat de teoria relativititii gi de descoperirile fizicii cuantice, si ciclul mecanicismului newtonian), lumea stiinfei opereazi, pani la deplina constituire a noii paradigme, cu paradigme-puzzle, deci cu ipoteze mul- tiple: procesul este unul al revizuirii vechii paradigme, devenité inoperanta si, astfel, ,abandonata” in sertarele istoriei. Degi deschisa ca filosofie a stiintei, dar vizénd cu pre- cidere domeniul fizicii (care a stat la baza pregittirii sale universitare), teza lui Kuhn ~ dincolo de controverse $i remoduliri pe diferite planuri—nu a avut ecoul scontat in disciplinele conexe ,stiintelor umaniste”, exceptand psihologia, pe orientarea Gestaltpsychologie (nu si psi- hiatria, pe care filosoful nu 0 recunoastea ca stint’). De altfel, in cdteva rinduri, mentionand metafizica ori, mai restrictiv, religia, autorul Structurii revolufiilor gttintifice le considera ca inaderente la posibile schim- bari paradigmatice (,revolutii”...), in condifiile in care pasul respectiv din evolutia stiintelor exacte se rapor- teazi imprescriptibil la actul ,revizuirii”. Totusi, dar fara nuanta radicala, din moment ce peisajul tuturor stiintelor este constant atins de intentia cdutarii unor interpretari mai profunde, ca legitate interioara, intru- cit chiar evolutia obiectului, a formelor sale si a modu- lui sdu de raportare la real devine sursii a obligativitatii adaptarii analitice -, principiile, metodele si tehnicile de cercetare se afl permanent in proces de remodelare si de reconstituire, nefiind exclusi nici preluarea unui alt instrumentar disciplinar. Intr-o atare situatie insi, consecinta nu poate fi revizuirea paradigmei originare,‘Mircea Braca 12 ci reinterpretarea actelor supuse observatiei, ceea ce inseamni adancirea si ,nuantarea” cercetirii att sub presiunea noutatii, eat sia unor abilititi crescute ale smartorului”, in special ale comentatorului. $i cum pozi- tia filosofului american a fost vizuti ca apropiat’ de opo- zitia kantiand noumen/fenomen, paradigmaticul vizdind tipul de apropiere de fenomen in perspectiva unei mai cuprinzAtoare sesiziri a noumen-ului, deci cu o ambigua risturnare a termenilor ecuatiei, invecinarea cu feno- menologia spiritului devenea riscanta intr-un demers asigurat de stringent logic (aceasta din urmA poate fi desprinsé, la Kuhn, din prestatia lui Wittgenstein, ale chrui preocupari le cunoscuse ined din perioada cand, la Universitatea Barkeley din California, fusese angajat in cadrul Departamentului de filosofie). Dar poate fi vorba, in plus, si de precautie in fata acuzei cA, prin centrarea atentie asupra principiului indeterminarii, este puter- nic alimentatd perspectiva anti-realista; aga se explicd mai atenta nuantare a indeterminarii, de la una rigida, cu aplicabilitate la stiintele exacte, la alta mai elastic la contactul cu stiintele umaniste (atat in planul naturii $1 consisteter obiectulu, eat s1 al ,tehnicn” de acces la acesta). Sugestia trimite, astfel, la o a doua fata a para- digmaticului: tot ceea ce inseamni creatie in domeniul spiritualului, de la filosofie si metafizicd pani la ulti- mele compartimente ale culturii si artei, nu sucombi in cimitirul istoriei, fiinded pot fi (si sunt) oricdnd actuali- zate si revalorizate, crednd cdmpul intins al sferei tra- ditiei. Chiar gi pe directia stiintei, desi doar sub un sin- gur aspect, cercetarea trecutului poate fi utila: ,Jstoria = seria Kuhn -, dacd ar fi privité mai mult decdt ca un depozit al intamplarilor sau al eronologiei acestora, ar putea determina o transformare decisivd a imaginii asu- pra stiinfei care ne domind”, respectiv am putea disocia si infelege mai bine cel putin mecanismele de initiere 13 Ultima frontiend. Elemente de teoria lecturii a teoriilor gi metodelor. Numai ,,metafizica” in contur de New Age accepta ideea schimbirii de paradigmi a constiintei, dar ca efect al unei intensificari ale valurilor energetice ale universului, destinate — se spune — asi- gurrii condifiilor unui salt” al capacititilor de cuprin- dere, intelegere, prelucrare si desfagurare ale lumii, adic trecdnd pe o alt treapta a evolutiei spirituale. Orice creator trdieste intr-un univers, universul cultural, bantuit de informatii specifice acestuia, ca parte oarecum omogeni a celui care ne cuprinde pe toti, © realitate dual care gi ea justifica, din interior, cele doua fete ale paradigmaticului. Dincolo de ceea ce este particular in acest univers, sub aspectul densitatii si diversitatii, mai intélnim gi acel strat al constiintei cre- atorului, sustinut prin intuitie si interes ,disciplinar”, prin vocatie informativé pe un aliniament ce se cere frecventat aproape osmotic, precum si calitatea (pe care am mentionat-o deja) intelegerii istoriei ca ,fenomen viu", in care elementele constitutive (operele) pulseaza, au o existenta marcata doar de nastere si de curgere/ evolutie in durata (deocamdata doar declarativ si de. deces), Doar in acest fel culturalul a fiicut posibila aser- tiunea ca intreaga literatur a Europei se afl deja in creatia aedului orb. Tiparul este al mitului de inteme- iere, cuprinzénd ceea ce a fost, este gi va fi, sprijinit pe 0 nelimitare care, gresit inteleasa, a facut loc absolutului absurd, simbolic cuprins in justificarea califului Omar I adus in situatia de a ordona distrugerea bibliotecii din Alexandria: ,Dacd aceste cérti sunt in acord cu Cartea Sfantd, atunci ele sunt redundante. Dacé nu, atunci sunt indezirabile. Oricum ar fi, ele trebuie aruncate in flacari”. Falsul incepe de la absolutizarea sensului sin- gularitatii, in timp ce intregul nu poate fi decdt armonia semnificatiilor tuturor substructurilor, drept care ,loca- lizarile” sunt — pentru cel aflat la contactul cu universulMircea Braca, 14 cultural saturat continuu de fluxul informational — nu accidente ale istoriei, ci ratiuni de a fi ale lumii in cauza. 2. Constrangeri gi libertati Coborand pe verticala culturii si artei, pentru a ajunge in proximitatea teoriei, criticii si istoriei literatu- rii, intrebarea fireasc& este daca si in ce masura, aici, le putem aborda problematica sub unghiul unui paradig- matic unitar, evident specific. Sau: Ce fel de paradigm poate fi luata in calcul urmirind tabla constituirii si evo- lutiei teoriilor si. metodelor in starea de fapt a acestei componente de insotire” a creatiei ori, mai aproape de adevir, a acestui strat derivat, dar ,de inchidere” a itin- erarului operei literare propriu-zise. De fapt, intalnim tot un construct literar, reprezentand, reproiectand si, cat de cat, ,organizénd” celelalte forme de ,nivel zero”, daci putem formula astfel, in timp izolfindu-se gi auto- nomizandu-se, Teza conform cdreia creatia artistic se prezintA ca un complex in care coexist’ — in fuziune armonici si interdependent inalterabil din perspec- tiva unui bine delimitabil orizont al cauzei si efectului —anume pozitionari in lumea reali, edificiri paralele sau tangente fata de structurile concretului, ale pal- pabilului, ,realitifi” dintr-un alt plan, date, energii, mobilititi afective si spirituale, resurse psihice, intentii finalizatoare, suporturi formal-expresive, ingeniozitiiti constructive, relationari ontologice gi inc multe altele, dar toate edificnd universuri aflate sub adipostul cupo- lei imaginarului — reprezint un loc comun in gandirea esteticé din zilele noastre. La randul siu, constructul teoretic supune atari orizonturi necesitatii interogative, opereaza analitic si sintetic, caut& si propune itinerarii citre semnificatii si sensuri, pentru ca, in cele din urma, si afirme o gandire singularé asupra unei alteritati 16 Ultima frontierd. Elemente de teoria lecturit totdeauna doar partial definite, cu un izomorfism in continua refacere de sine. Ca i opera, constructul teo- retic se sprijind pe un cronotop insolit, in sensul cA el nu-gi consumi doar locul si timpul sau, ci si pe acelea ale obiectului, printr-un demers si el cu dubli consti- tuire, initiat ca asumat ,tehnicii” aparte (pani si ideile au o ymetoda”) si incheiat ca adaos de gandire, simtire comprehensiune. Relativitatea si indeterminismul se mt ca operante, dar nu distrug, nu neantizeaza, ci pro- aseminiitor viului, creatia (fiinded si constructul teoretic, in starea sa dati, ii este atagabil) se adapteaza, c formulA sistemic& se poate schimba, permanenta ‘az instinetul creatiei hranit din identitar pentru a locui in pluralitatea culturii. La limita, deci, daci pe niciun plan ine’ nu este posibild o teorie integratoare, insemnand compact-definitiva (vezi indeterminismul, fri a-l uita pe Heidegger), atunci ne rimane, ca dina- mica in avansare, perspectiva paradigmei-puzzle. Desi cu texte mentionabile ined din secolul 18 pana Ja mijlocul celui de al 19-lea, teoria literaturii intra in scena, la noi, ea initiere clar conturata, odata cu scrie- rile lui Maiorescu gi Gherea. Cadrul teoretic al autoru- lui studiului Directiei noi in poezia si proza romand era plasat — ca arta a Frumosului in sine, dezvoltat ca ,idee sensibila” ~ la adapostul lui Kant si Schopenhauer, in timp ce al lui Gherea deriva — ca depozitie realist pe suportul eticii sociale ~ din ideologia socialist a epocii. Din moment ce intentia se contura a fi, in eazul amandu- rora, de a elabora statutul unei noi directii”, iar decu- pajele din putina istorie avuta in vedere erau atagabile unor declarat precursori — prepasoptisti si pasoptisti dar in fapt simii ca aproape contemporani, comentari- ile vizau creatia prin valorizare ,dirijati”. Deschiderea filosofied si ideologicl se inscria intr-un orizont pre- stabilit, oficiul ramanand, din acest motiv, circumscris‘Mircea Braca 16 demersului critic exact orientat. Cu Eminescu, Creanga, Caragiale si, in mare misuri, Slavici, structurarea uni- versului artistic, apoi tehnica textualizirii, ca si gra- dul de expresivitate a unui limbaj situat pe un ultim pasaj al autodefinirii sale afirmau stabilitatea mode- lelor. Ceea ce lipsea, cum constata Lucian Blaga spre sfarsitul Primului Razboi Mondial, devenind stringent pentru Mircea Eliade la nu prea multi ani dupa Unirea din 1918, era sincronizarea, alinierea la ritmurile cul- turii europene. Doar ci reperele si tendintele venite din exterior nu cristalizau decat partial, diversificarea fiind accentuatii i de puternice initiative activ vernaculare: fat de resursele simbolismului, ale expresionismului, prozei realiste (de multe ori tributard poporanismului), prozei psihologice, etnicismului (lorga, dar si gandiris- mul), putin mai tarziu chiar ale avangardei, rolul cri- ticii se afla in crestere, devenea o ,institutie” in expan- siune, cu oficianti pe masura. Constrangerea criticii ca act evaluativ venea deopotriv din exterior (diversita- tea) si din interior (optiunea primi: ,directia’, orienta- rea), cu un evantai mai lax in derularea si nuantarea argumentatiei sub semn estetic. Desi n-au ocolit istoria literaturii, Lovinescu si Ibraileanu au purtat in efigie calitatea de critici literari, ca si Perpessicius, Pompiliu Constantinescu si multi altii, fiecare oferind/oferindu-si argumentul-teorie. Marile lucrari de teoria culturii si a artei se desprind insi de-abia spre finele perioadei interbelice, de-ar fi si-i amintim doar pe P. P. Negulescu (Geneza formelor culturii), Lucian Blaga (Trilogia cul- turii) gi Tudor Vianu (Estetica), tot aga cum stabilita- tea deplini a istoriei literaturii romaine (fara a inlitura notabilele demersuri ale lui E. Lovinescu, Nicolae lorga, N. Cartojan sau D. Popovici) e data de impenitenta cre- afie a lui G. CAlinescu. 17 Ultima frontierd. Elemente de teoria lecturii A unmat, ins, un timp al colapsului teoriei: timp de dowd decenii, ideologicul ~ altfel spus, spatiul de miscare ideilor, a gandirii — se comprimase in registrul sigi- lat al politicului, astfel ineat teoria insemna doar girul variatiunilor pe o tem data, ca ,adevir" clonat pentru a masea incompatibilitatea. Dominat de lipsa informatiei sau, mai corect, de limitarea acesteia prin exclusivism politic (acces drastic restrans si controlat prin cenzura pind si la intregul camp al culturii autohtone), clima- (ul autoriza critica si istoria literaturii ca instrument de mareare, de detasare valoric& doar a ,creatiei” aservite. mplu spus, ca reflex, demersul evaluativ — relativ sti- mulat, totugi—prelua, igi impartagea ,calitatea” gi obiec- tului deja valorizat prin chiar actul aparitiei. Spargerea stui seif informational, ca urmare a temporarei ,libe- ri” de la finele deceniului 7, s-a aratat, repede, a fi marea eroare a sistemului De unde, pana atunci, permisivitatea convocirii altor fisiere teoretice decat cel mai inainte menfionat (cu o oarecare ingaduinta fata de formalismul gi structuralismul rusesc, ugor condimen- tat cu unele pagini ale lui Sartre, si fati de semiotica, in derivatia celor de mai sus, ca ,nevinovat” ideologic), fusese nul, acum referintele puteau viza, chiar daci nu cu deplind ancorare in actualitate, tot mai mult dina- mica proliferantului excurs teoretic occidental, fenomen litat atat prin importul de carte strdinA (desi atent supravegheat), cat si prin programul traducerilor — in colectia ,Studii” — al Editurii Univers (cu toate c& nici nu era efectuat in deplina libertate). Reevaluarile au pornit nu din comanda, dar ca stare de normalitate interioara domeniului, canonul proletcultist, de fapt comunist, a fost revizuit intr-un continuum recuperator, mutatiile gi cagtigurile dezvoltdrilor teoretice au fost asi- milate si translate, ca principii viabile, in comentariul critic, Odata creata, harta intelectual nu a mai putut faci